Hernia Cervicala

CUPRINS Introducere ………………………………………………………………………………..p.3 Cap.1 Noţiuni generale de kinetologie.…………………………………………………..p.6 1.1. Ce este kinetoterapia? …………………………………………………………………p.7 1.2.Conceptul de valoare …………………………………………………………………...p.8 1.2.1. Răspunderea morală ……………………………………………………………...p.9 1.2.2. Merit şi vină………………………………………………………………………p.9 1.2.3. Sancţiunea morală. Remuşcarea şi mulţumirea ………………………………….p.10 1.3. Calităţile morale ……………………………………………………………………….p.10 Cap.2. Elemente anatomice,structură,fiziologie………………………………………....p.11 2.1. Coloana vertebrală.……………………………………………………………….p.11 2.1.1. Vertebrele.……………………………………………………………………p.12 2.1.2. Articulaţiile.………………………………….………………………………p.13 2.1.3. Muşchii ……………………………………………………………………...p.15 2.1.4. Curburile coloanei vertebrale………………………………………………..p.15 2.2. Biomecanica coloanei vertebrale…………………………………………………p.16 2.3. Anatomia coloanei cervicale……………………………………………………...p.18 2.3.1. Vertebre cervicale…………………………………………………………...p.18 2.3.2. Muşchii segmentului cervical……………………………………………….p.21 Cap.3. Spondiloza cervicală – definiţie şi etiopatogenie…………………………….......p.24 3.1.Generalităţi………………………………………………………………………...p.24 3.2. Stadiile etiopatogenice de evoluţie ale spondilozei cervicale…………………….p.26 3.3. Tablou clinic – simptomotologie…………………………………………………p.28 3.4. Diagnostic………………………………………………………………………...p.30 3.4.1. Diagnostic clinic…………………………………………………………….p.30 3.4.2. Diagnostic diferenţial………………………………………………………..p.31 3.5. Tratament………………………………………………………………………...p.33 3.5.1. Tratament profilactic………………………………………………………...p.34 3.5.2. Tratament igienico-dietetic………………………………………………….p.34 3.5.3. Tratament prin hidrotermoterapie…………………………………………...p.35

1

Cap.4 Elemente costituitive ale cercetării.........................................................................p.40 4.1. Mecanism fiziopatogenetic.....................................................................................p.40 4.2. Scopul şi obiectivele cercetării...............................................................................p.44 4.3. Tratarea temei în literatura de specialitate..............................................................p.45 4.4. Organizarea cercetării.............................................................................................p.46 4.4.1. Locul de desfăşurare şi materialele necesare...................................................p.46 4.5. Stabilirea parametrilor şi metodelor de cercetare....................................................p.48 4.6. Alcătuirea şi aplicarea programelor de kinetoterapie..............................................p.50 4.6.1. Obiectivele programului de recuperare............................................................p.50 4.7. Masajul gâtului........................................................................................................p.50 4.8. Exerciţii de gimnastică medicală............................................................................p.53 Cap. 5. Prezentare şi interpretare grafică.........................................................................p.58 5.1. Analiza rezultatelor finale......................................................................................p.58 5.2. Concluzii................................................................................................................p.60 Concluzii generale............................................................................................................... p.61 Bibliografie...........................................................................................................................p.62

2

3

Irimia Daniel

Introducere

INTRODUCERE

Mişcarea şi exerciţiul fizic. Scurt istoric Primele referiri legate de exerciţiu fizic şi posturări datează de acum 4500 de ani în scrierile chinezeşti. Hua To (500 îHr) medic celebru din dinastia Han , considerat primul mare chirurg din China a descris în lucrările sale metoda Kung Fu de calmare a durerilor şi recuperare a diferitelor deficienţe fizice. El spunea „Organismul are nevoie de exerciţiu,dar nu în exces”. Grecia antică este izvorul cultivării exerciţiului fizic şi gimnasticii terapeutice . Hipocrat (460-377 îHr) considerat fondatorul medicinii şi părintele gimnasticii medicale, dezvoltă valoarea exercitiului fizic şi masajul pentru refacerea forţei musculare. El spunea “Medicul trebuie să aibă experienţă în multe privinţe,dar fără doar şi poate în privinţa masajului…..căci masajul poate întări o încheietură prea slăbită sau poate slăbi o încheietură care este prea înţepenită”. Claudius Galenus (131-190 dHr) medic al gladiatorilor, în opera sa “De Sanitate Tuerda” spunea că “ştiinţa efectelor mişcării asupra organismului şi scopul adevărat al ei este starea bună a organismului şi buna folosire a puterilor lui în munca de toate zilele”. Aulus Celsus (sec I dHr) enciclopedist, a elaborat „Tratatul Despre Medicină”-De Medica Libri Octo – considerată cea mai importantă operă după Hipocrat, concepută în 8 volume ce cuprind analize ale simptomatologiei bolilor,elemente importante despre practica terapeutică şi chirurgicală. În Asia ,celebrul Avicena prescriau ca tratament băile de soare şi aer, regim alimentar şi gimnastică medicală. El este autorul Primului Tratat de Gimnastică Medicală. Concepţia despre mişcare a suedezului Henrich Ling (1776-1839) a marcat o etapă în dezvoltarea şi răspândirea gimnasticii sale denumită gimnastică suedeză. Influenţa lui Ling a fost enormă, astfel încât Europa ca şi America de Nord adoptă metoda suedeză de gimnastică, care avea patru componente principale: -gimnastica pedagocică şi educativă – o gimnastică profilactică pentru persoane sănătoase şi bine construite -gimnastica militară – suită de exerciţii care pot fi utilizate pentru a domina un adversar,având la bază mişcări de scrimă,tir -gimnastica medicală şi ortopedică – gimnastică ce se adresează pacienţilor cu diverse boli sau deficienţe şi care se asociază cu masajul 3

Irimia Daniel

Introducere

-gimnastica estetică – recomandată pentru armonizarea părţilor simetrice ale corpului,pentru obţinerea frumuseţii corporale şi a graţiei în mişcări Din Şcoala Romanească cei mai de seamă promotori ai gimnasticii medicale sunt prof. Iuliu Haţieganu din Cluj şi dr.Adrian Ionescu din Bucureşti.Prin lucrările lor ei descriu importanţa recuperării, după diferite boli şi traumatisme,cu ajutorul kinetoterapiei. În perioada actuală, mai mult ca oricând,kinetoterapia are un rol vital in lupta pentru „supravieţuire”. Noi ,viitorii kinetoterapeuţi,suntem unii dintre aceia care prin activitatea noastră putem contribui la alinarea sau îndepărtarea acestor suferinţe,oferindu-le oamenilor bucuria intoarcerii cât mai repede la normal. Odată cu înaintarea în vârstă, oasele

şi ligamentele de la nivelul coloanei se

deteriorează gradual, în special la nivelul gâtului. Modificările aduse de procesul de imbătrânire constau în apariţia unor excrescenţe osoase neregulate pe vertebre, pierderea elasticităţii ligamentelor, distrugerea discurilor dintre vertebre,toate acestea conducând la apariţia durerii de gât,la ‘înţepenirea’ gâtului prin limitarea mişcărilor în articulaţiile coloanei cervicale şi uneori la afectări neurologice mai mult sau mai puţin severe. După vârsta de 40 de ani multe persoane au semne de degenerescenţă a vertebrelor şi discurilor intervertebrale prezente pe radiografie,deşi simptomele nu apar decât mai târziu. Spondiloza cervicală se caracterizează prin : o

gâtul încremenit, dureros

o

durere în umăr,braţ sau în piept

o

amorţeli sau furnicături în braţe,mâini,picioare

o

lipsa coordonării

o

dificultăţi la mers

o

reflexe anormale

Studiile actuale subliniază faptul că spondiloza cervicală apare la persoane din ce în ce mai tinere. Spondiloza cervicală face parte din reumatismul cronic degenerativ,bolnavii afectaţi nu se mai vindecă ,doar se încearcă o stabilizare a stării de sănătate. Kinetoterapia şi masajul aplică mijloacele kinetologiei medicale cu scopul recuperării somato-funcţionale, motrice şi psihice sau al reeducării funcţiilor secundare, de compensaţie,în cazul afecţiunilor parţial reversibile sau ireversibile. Spondiloza nu poate fi prevenită însă riscul apariţiei poate fi scăzut dacă se menţine o postură corectă, dacă se practică exerciţii fizice regulate pentru întarirea musculaturii cervicale şi a ligamentelor,sau daca se evită producerea unor traumatisme la acest 4

Irimia Daniel

Introducere

nivel.Scopul tratamentului în spondiloza cervicală este ameliorarea durerii şi evitarea leziunilor permanente ale măduvei şi nervilor. SCOPUL LUCRĂRII Prin realizarea acestei lucrări am dorit să prezint

beneficiile terapeutice ale

kinetoterapiei asupra spondilozei cervicale. Lucrarea îşi propune să demonstreze contribuţia kinetoterapiei la îmbunătaţirea capacităţii funcţionale şi a calităţii vieţii la pacienţii cu patologie la nivelul coloanei cervicale, plecând de la importanţa recuperării şi reintregrării în societate a persoanelor cu spondiloză cervicală. Examinarea clinico-funcţională trebuie să se efectueze atent şi precoce la orice pacient,pentru a surprinde toate modificările existente. Scopul final a acestui tip de patologie este independenţa fizică, în contextul respectării indolorităţii,stabilităţii

şi

mobilităţii

după

evaluarea

completă

şi

corectă

(etiopatogenică,clinică şi funcţională)iniţială instituirii programului terapeutic şi pe tot parcursul derulării acestuia. Kinetoterapia deţine un rol fundamental în realizarea obiectivelor stabilite şi anume: -menţinerea sau promovarea mobilităţii articulare -refacerea forţei şi rezistenţei musculare -prevenirea decondiţionării motrice -creşterea calităţii vieţii .

5

Irimia Daniel

Noţiuni generale de kinetologie

CAPITOLUL 1 NOŢIUNI GENERALE DE KINETOLOGIE

Kinetologia medicală este o ştiinţă biologică interdisciplinară, care se ocupă exclusiv cu studiul mişcării corpului omenesc,a elementelor anatomo-funcţionale care concură la realizarea acesteia şi a modalităţilor de corectare sau compensare a perturbărilor reversibile,parţial reversibile sau ireversibile. Kinetologia medicală este o ştiinţă complexă care implică un sistem de cunoştinţe proprii şi derivate,elemente de anatomie, biomecanică, cibernetică, fizică, biochimie, fiziologie,psihologie. Componentele kinetologiei medicale sunt kinetoterapia şi kinetoprofilaxia. Kinetoterapia aplică mijloacele kinetologiei medicale cu scopul recuperării somatofuncţionale,motrice si psihice sau al reeducării funcţiilor secundare ,de compensaţie,în cazul afecţiunilor parţial reversibile sau ireversibile. Obiecivele kinetoterapiei sunt restabilirea aliniamentului normal al corpului, redobândirea

amplitudinii

de mişcare,a

forţei şi rezistenţei

musculare,recuperarea

coordonării,controlului şi echilibrului,reeducarea sensibilităţii,redobândirea capacităţii la efort. Kinetoterapia este naturală, deoarece foloseşte ca mijloc de tratament exerciţiul fizic, adică funcţia fundamentală a materiei vii,care este mişcarea. Este o terapie complexă datorită faptului că pe lângă acţiunea mişcării se asociază agenţi fizici naturali cum ar fi : apa ,clima, nămolurile. Kinetoterapia este activă pentru că pacientul trebuie să participe activ,fizic şi psihic la propria recuperare.Este o terapie patogenică deoarece se opune mecanismelor de producere a îmbolnăvirilor şi simptomatică pentru că tratează manifestările clinice reprezentate de durere,contractură, edem. Mijloacele fundamentale ale kinetoterapiei sunt exercitiul fizic şi masajul.Pe lângă acestea există mijloace ajutătoare cum ar fi termoterapia, electroterapia,hidroterapia,terapia ocupatională şi activităţi fizice adaptate. Asociate kinetoterapiei se prezintă factorii naturali(apa,aerul,soarele) şi factori de igienă şi alimentaţie. Kinetoprofilaxia aplică mijloacele kinetologiei medicale cu scopul prevenirii îmbolnăvirilor,complicaţiilor sau sechelelor acestora, constituindu-se în următoarele forme: 6

Irimia Daniel

Noţiuni generale de kinetologie

-kinetoprofilaxia primară aplică individului sănătos mijloacele kinetologice medicale cu scop sanogenetic,pentru menţinerea stării de sănătate,în limitele vârstelor biologice şi cronologice.Gimnastica de înviorare,gimnastica aerobică,jogging-ul, plimbările,activităţile de timp liber -kinetoprofilaxia secundară are rol de prevenire a complicaţiilor îmbolnăvirilor -kinetoprofilaxia terţiară reuneşte mijloacele specifice, nespecifice şi complexe,pe care le administrează pentru prevenirea apariţiei sechelelor,leziunilor somato-funcţionale ireversibile,care ar putea determina disabilitate motorie sau psihică.

1.1. Ce este kinetoterapia? Noţiunea este o componentă a Kinetologiei (Kinesiologiei), care se defineşte ca ştiinţa care se ocupă cu studiul mişcării organismelor vii şi al structurilor care participă la aceste mişcări (Dally, citat de Moţet D. si Mârza D., 1995). Kinetoterapia (Kinesiterapia), reprezintă un termen creat de francezi pentru a defini o fiiinţă care se ocupă cu studiul mecanismelor complexe (nervoase, musculare, osteoarticulare, ale organelor, aparatelor şi sistemelor etc.) ale activităţii motrice normale a omului, în vederea stabilirii măsurilor profilactice şi terapeutice cu scopul corectării - prin folosirea exerciţiului fizic ca mijloc de bază - a tulburărilor, deficienţelor şi sechelelor generate de boală sau traumatism (Moţet D. şi Mârza D., 1995). În tările anglofone, noţiunea este cunoscută ca Physical Therapy şi, la noi, este de multe ori tradusă greşit fizioterapie, în loc de terapie prin mişcare. Kinetoterapia este procesul educativ – terapeutic – recuperator prin care se urmăreşte îmbunătăţirea (optimizarea) stării de sănătate fizică şi psihică în vederea integrării sau reintegrării sociale şi profesionale a persoanelor în situaţii speciale (care nu au avut sau şi-au pierdut capacităţile psihomotrice în urma unor îmbolnăviri sau traumatisme). De asemenea, prin metodele şi procedeele folosite, kinetoterapia are un rol deosebit de important atât în profilaxia primară, cât şi în profilaxia secundară, folosirea exerciţiului fizic special structurat şi asamblat având influenţe benefice în prevenirea îmbolnăvirilor, ca şi în ceea ce priveşte instalarea unor deficienţe, dismorfisme, ca urmare a unor sechele după îmbolnăviri sau traumatisme (Moţet, D. si Mârza, D., 1995).

7

Irimia Daniel

Noţiuni generale de kinetologie

1.2 CONCEPTUL DE VALOARE În limbaj cotidian, noţiunii de valoare îi sunt asociate, în mod frecvent, două idei: a) ideea de calitate, de importanţă şi apreciere a unui obiect (lucru,comportament, idee etc. ) În acest sens valoarea este calitatea atribuită acelui obiect datorită utilităţii lui; b) ideea de recunoaştere şi validare sociala a unui obiect. În acest sens, valorile sunt produsul unei judecăţi sociale instituindu-se drept criterii şi standarde evaluative, acceptate şi împărtăşite de majoritatea membrilor unei colectivităţi umane căreia îi este proprie o anumită cultură. Conceptul de valoare este utilizat în multe domenii, cu semnificaţii diferite. Există numeroase definiţii ale valorii care ar putea fi grupate în:  definiţii cu caracter general, care pun în evidenţă caracteristicile esenţiale ale valorilor;  definiţii care pun accentul asupra relaţiei individ-societate evidenţind corelaţia dintre valorile individuale şi cele de grup (sociale);  definiţii care vizează relaţia dintre valoare şi personalitate, evidenţiind rolul valorilor în structura şi dinamica personalităţii umane. Caracteristici structurale ale valorilor: 1) Valoarea este un fenomen relaţional; ea se instituie în şi printr-o

relaţie funcţională

subiect-obiect. L. Grunberg (1972) afirmă că valoarea apare când există ”o interrelaţie activă între necesităţi, atitudini şi dorinţe, pe de o parte, şi obiecte, pe de altă parte"(Grunberg, 1972, p. 28); 2) Relaţia funcţională subiect – obiect, în şi prin care se instituie valoarea, este o relaţie evaluativă, selectiv-preferenţială, determinată de criterii (standarde) socialmente constituite şi instituite. Valoarea reprezintă aprecierea unui obiect de către subiect. 3) În structura de ansamblu a personalităţii, valoarea este o formaţiune psihică a cărei componenţă implică elemente afective (sentimente), cognitive (judecăţi de valoare) şi volitive (orientare către scop şi efort voluntar pentru realizarea lui). 4) Valorile sociale, în masura în care sunt interiorizate de către individ, se situează în aceeaşi zona a latentului, a virtual-subiectivului. La nivelul personalităţii valorile se organizează întrun sistem de valori, valorile nu există în mod izolat, ele se structurează în sisteme ierarhizate complexe şi contradictorii, reflectând condiţiile vieţii sociale” (S. Chelcea). 5) Valorile se însuşesc, se învaţă în cadrul procesului de socializare şi educaţie a individului. Educaţia pentru şi prin valori este o educaţie pentru independenţa individului, pentru manifestarea sa liberă.

8

Irimia Daniel

Noţiuni generale de kinetologie

Relaţia omului cu mediul natural şi social este fundamentală pentru existenţa sa. Ca fiinţă socială, omul are nevoie de alt om, trebuinţa de alţii fiind esenţială pentru devenirea sa. Având în vedere acest lucru, se consideră că valorile pot fi grupate în trei mari categorii: 1) Valori profesionale - care vizează principii generale despre ceea ce este important şi de preţuit în activitatea profesională a oamenilor; 2)

Valori

psihosociale

-

care

se

referă

la

criterii

şi

standarde

evaluative, privind relaţiile dintre membrii unei colectivităţi; 3) Valori morale - care au în vedere raportarea activităţilor şi a relaţiilor umane la dezirabilul social, la ceea ce este considerat şi acceptat ca fiind bun pentru existenţa oamenilor. 1.2.1. Răspunderea morală Expresie şi condiţie a libertăţii morale, răspunderea morală este totodată şi una din consecinţele (sau unul din efectele) ei (ale libertăţii). Omul liber în sens moral este şi un om de răspundere întrucît el desfăşoară alegerile şi împlinirile actelor sale în funcţie de exigenţele şi limitele morale ale libertăţii. Prin răspundere morală întelegem capacitatea omului de a se angaja conştient, în concordanţă cu posibilităţile sale, ca subiect moral, de a-şi asuma anumite îndatoriri, de a le îndeplini corect şi de a-şi lua asupra sa urmările îndeplinirii, ale neîndeplinirii sau ale neîndeplinirii corecte a îndatoririlor. 1.2.2. Merit si vină Atitudinea liber decisă şi săvîrşită faţă de morală şi faţă de exigenţele morale ale societăţii şi ale individului atrage după sine meritul moral sau vina (culpa morală). Avem meritul faptelor îndeplinite de noi dacă ele corespund nevoilor de depăşire morală a comunităţii şi personalităţii precum şi dacă ele sunt expresia autonomiei şi autodeterminării personale. Vina este opusul meritului. Condiţiile care întemeiază meritul, explică prin cele contrarii lor vina. Ca şi meritul, vina se stabileşte nu numai în funcţie de condiţiile polare celor care întemeiază meritul, ci şi în funcţie de o întreagă complexitate de nuanţe a acestora: importanţa socială a îndatoririlor neîndeplinite sau neîndeplinite corespunzător, caracterul efortului ales şi consumat în raport cu cel care trebuia, nivelul şi calitatea pregătirii culturale etc. Concluzia este că meritul şi vina în activitatea morală sunt efectul determinat în chip hotărîtor de exercitarea calităţii omului de subiect moral. 9

Irimia Daniel

Noţiuni generale de kinetologie

1.2.3. Sancţiunea morală. Remuşcarea şi mulţumirea Sancţiunea de conştiinţă este mult mai intensă şi mai profundă ca efect, mai dureroasă şi mai greu de ispăşit decît oricare altă sancţiune. Sancţiunea de conştiinţă nu exprimă un raport simplu între subiectul răspunderii şi propria sa faptă, ci unul cu mult mai complex care angajează reciproc parole în acţiune precum şi sistemul complex şi dialectic al valorilor şi normelor morale. Dimpotrivă, mulţumirea interioară este un sentiment profund care este conştient condiţionat de armonia morală a faptei cu datoriile şi răspunderile noastre precum şi cu sistemul valorilor şi normelor morale angajate în conştiinţă. Atât sancţiunea cât şi satisfacţia sunt în funcţie de puterea noastră de a face binele, de limitele ei obiective şi subiective. Satisfacţia este confirmarea valorii morale a libertăţi în timp ce sancţiunea probează contrariul acestor valori.

1.3. Calităţile morale Prin calităţile morale înţelegem elementele de fond ale moralităţii, personalităţii sau grupului. Ele reprezintă convingeri morale, trăsături ale voinţei morale şi sentimente morale. Calităţile morale, îndeosebi ca trasături ale caracterului moral se disting prin constantă, prin durabilitate, prin repetabilitatea lor în acte. Viabilitatea lor nu se raportează la acte ori manifestări izolate, ci la esenţa şi durata întreagă a fiinţei umane. Ele sunt de aceea elemente definitorii pentru esenţa socială a omului şi nu simple însuşiri accidentale ori fenomenale şi efemere.

10

Irimia Daniel fiziologie

Elemente anatomice, structură,

CAPITOLUL 2 ELEMENTE ANATOMICE, STRUCTURĂ, FIZIOLOGIE 2.1. Coloana Vertebrală – anatomie patologică Coloana vertebrală constituie axul de susţinere a întregului schelet al corpului.Ea are forma unei coloane osoase,rezistentă şi flexibilă,situată pe linia mediană,în partea posterioară a trunchiului.

FOTO COLOANA VERT DISECTIE Se prezintă ca un segment complex,de o mare importanţă funcţională , alcătuită din 33,34 de segmente osoase (vertebre), 344 de suprafeţe articulare, 23 de discuri intervertebrale şi 365 de ligamente cu 730 de puncte de inserţie. Asupra coloanei vertebrale acţionează nu mai puţin de 730 de muşchi cu acţiune directă. La toate acestea trebuie adăugate formaţiunile nervoase (somatice şi vegetative), vasculare. Are o lungime mediede 70 cm,la bărbat,şi de 60 cm,la femeie.Coloana vertebrala este constituită din piese osoase numite vertebre,între care se găsesc formaţiuni fibrocartilaginoase numite discuri intervertebrale. Vertebrele dau coloanei vertebrale rezistenţa prin care îndeplineşte funcţia de susţinere a greutăţii corpului, iar discurile intervertebrale îi dau flexibilitatea care îi asigură mişcările.

11

Irimia Daniel fiziologie 2.1.1. Vertebrele

Elemente anatomice, structură,

Coloana vertebrală este alcătuită din 33-34 vertebre care se pot grupa în două categorii,vertebre propriuzise şi vertebre false. Vertebrele propriuzise sunt acelea care reprezintă particularităţile fundamentale ale unei vertebre şi se articulează între ele cu ajutorul discurilor intervertebrale, în număr de 24.

FOTO COLOANA VERTEBRALĂ VERTEBRELE

Vertebrele false,de obicei, nu au toate părţile caracteristice unei vertebre şi sunt sudate între ele (vertebrele sacrale şi coccigiene) in număr de 9-10 În general vertebra are forma unui inel.Partea anterioară, mai voluminoasă poartă numele de corpul vertebrei,iar partea posterioară de forma unui arc,poartă numele de arcul vertebral. Corpul şi arcul delimitează orificiul vertebral.Orificiile tuturor vertebrelor, alăturânduse, formează canalul vertebral sau neural,în care este adăpostită măduva spinarii.

12

Irimia Daniel Elemente anatomice, structură, fiziologie Corpul vertebrei are forma unui segment de cilindru,cu două feţe şi o circumferinţă . Cele două feţe sunt orientate superior şi inferior.Amândouă sunt uşor concave, având pe margini un inel, alcătuit din ţesut osos compact. În partea posterioară a circumferinţei, în apropierea rădăcinilor arcului vertebral,se găsesc de o parte şi de alta,în partea superioară şi cea inferioară,câte două suprafeţe prin care vertebrele se articulează,numite faţete articulare. Arcul vertebral se leagă de corpul vertebrei prin două lame subţiri, rădăcinile arcului vertebral sau pediculii vertebrali. Marginile superioară şi inferioară ale pediculului vertebral prezintă o scobitură numită incizura vertebrală.Incizurile vertebrale a două vertebre vecine formează un orificiu, orificiul intervertebral sau orificiul de conjugare,prin care trec nervii spinali. Arcul vertebral prezintă proeminenţe numite apofize, care se pot grupa în două categorii: -apofizele de inserţie,care servesc în general,pentru inserţia muşchilor -apofizele articulare,care servesc la articulaţia vertebrelor între ele sau coastele Vertebrele din fiecare regiune au caracteristici morfofuncţionale legate de îndeplinirea celor două funcţii importante ale coloanei vertebrale : funcţia de a suporta greutatea greutatea capului,trunchiului şi a membrelor superioare şi funcţia de a asigura o mobilitate suficientă. Suprafeţele de sprijin ale corpurilor vertebrale cresc de la o vertebră la alta,forma lor fiind determinată de solicitările dinamice,în regiunea cervicală şi în cea lombară , diametrul transversal al corpurilor vertebrale este proporţional mai mare decât cel anteroposterior, ceea ce explică posibilităţile mai mari ale acestor regiuni de a realiza mişcările de flexie şi extensie. Fiecare vertebră prezintă şi diferenţieri morfofuncţionale, rezultate în urma mecanismelor de adaptare la solicitările staticii şi dinamicii bipede 2.1.2. Articulaţiile Între vertebre se realizează o serie de linii articulare, care se clasifică în : Articulaţiile corpurilor vertebrale – suprafeţele articulare ale acestora sunt date de feţele inferioare şi superioare (uşor concave). Între aceste suprafeţe osoase se găsesc discurile intervertebrale.

Acestea sunt formaţiuni fibrocartilaginoase, constituite dintr-o porţiune

periferică fibroasă – inelul fibros – şi una centrală – nucleul pulpos. Nucleul pulpos nu are o poziţie fixă, el mobiliuându-se în cursul mişcărilor. Deplasările acestuia sunt posibile, 13

Irimia Daniel Elemente anatomice, structură, fiziologie deoarece este deformabil elastic şi expansibil,aceste calităţi fiind legate de conţinutul de apă. Nucleul se află astfel într-o permanentă presiune şi este uşor de înţeles de ce orice defect al inelului fibros care-l înconjoară permite hernierea lui. Limitea inferioară a discurilor este alcătuită din lamele cartilaginoase, care protejează nucleul pulpos de presiunile excessive. În ceea ce priveşte vascularizaţia, la individual adult prezenţa vaselor de sânge se întâlneşte numai în condiţii patologice. Nutriţia cartilajului se face prin imbibiţie prin lamele terminale ale suprafeţelor articulare vertebrale. În condiţiile unei solicitări permanente ale articulaţiilor intervertebrale discul nu are posibilitatea unei nutritii corespunzătoare facilitându-se degenerescenţa precoce a acestuia (prin diminuarea sau chiar pierderea proprietăţilor acestuia). Trebuie remarcat faptul că nucleul pulpos are o mare forţă de imbibiţie,mărindu-şi volumul în repaus,putând da (prin insumarea măririi volumului tuturor discurilor) o alungire de până la 3 cm. a coloanei vertebrale. Rolul discurilor intervertebrale este multiplu : -

contribuie, prin rezistenţa lor, la menţinerea curburilor coloanei

-

favorizează prin elesticitatea lor revenirea la starea de echilibru după terminarea mişcării

-

transmit greutatea corpului în toate direcţiile diferitelor segmente ale coloanei vertebrale

-

amortizează şocurile sau presiunile la care este supus fiecare segment în mod special în cursul mişcărilor sau eforturilor.

Articulaţiile lamelor vertebrale – între lamele vertebrale nu există propriu zis articulaţii. Totuşi ele sunt unite prin ligamente speciale denumite ligamente galbene, alcătuite din fascicule de fibre elastice,care prin structura lor permit apropierea şi îndepărtarea lamelor vertebrale una faţă de alta. Articulaţiile apofizelor spinoase sunt unite între ele prin două feluri de ligamente – ligamente interspinoase şi ligamentul supraspinos. Primele se găsesc între două apofize spinoase iar ultimul este un cordon care se întinde pe tot lungul coloanei vertebrale. În regiunea cervicală ligamentul supraspinos este deosebit de bine dezvoltat şi prin extremitatea lui proximală se inseră pe protuberanţa occipitală externă. El este denumit ligamentul cervical posterior şi are rolul să menţină pasiv capul şi gâtul pentru a nu se flecta înainte. Articulaţiile apofizelor transverse – apofizele transverse sunt unite prin ligamente Intertransverse Articulaţiile apofizelor articulare sunt plane şi permit numai simpla alunecare a suprafeţelor articulare una peste alta. 14

Irimia Daniel Elemente anatomice, structură, fiziologie Articulaţia occipitoatlantoida este diartroza bicondiliană. Suprafeţele articulare ale occipitalului sunt repreyentate de cei doi condili occipitali,care privesc în jos şi înainte şi în afară şi au forma convexă în toate sensurile. Suprafeţele articulare ale atlasului sunt reprezentate de cele două cavităţi glenoide, ce privesc în sus, înainte şi înauntru şi au formă concavă în toate sensurile. Toate aceste patru suprafeţe articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin. Suprafeţele articulare sunt unite printre ele printr-o capsulă subţire ,întărită de două ligamente, unul anterior şi altul posterior. 2.1.3. Muşchii coloanei vertebrale Mişcările coloanei vertebrale sunt produse de un mare număr de muşchi, care se inseră fie pe coloană, fie la distanţă de ea, cum sunt muşchii gâtului şi muşchii abdominali. Muşchii gâtului sunt : muşchiul sternocleidomastoidian, scalene, drept anterior al capului, micul drept anterior al capului, lung al gâtului,fascicolul superior al trapezului. Muşchii abdomenului sunt : marele drept abdominal, marele oblic abdominal, transversali, micul oblic abdominal, pătratul lombar, psoasiliacul. Muşchii posteriori ai trunchiului sunt : muşchiul trapez, marele dorsal, romboidul, micul şi marele dinţat, muşchii cefei, muşchii spinali.

2.1.4. Curburile coloanei vertebrale Coloana vertebrală este împărţită în 5 segmente : -segmentul cervical, format din 7 vertebre -segmentul toracic, format din 12 vertebre -segmentul lombar, format din 5 vertebre -segmentul sacral, format din 5 vertebre sudate între ele -segmentul coccigian, format di 4-5 vertebre, sudate între ele Datorită curburilor coloanei, proiecţia centrilor de greutate ai diferitelor segmente nu se găseşte pe linia proiecţiei centrului de greutate al corpului.de aceea, acţiunea gravitaţiei determină de la o vertebră la alta, solicitări rotaţionale, care tind să accentueze curburile şi care trebuie neutralizate, deoarece altfel coloana s-ar prăbuşi.

15

Irimia Daniel fiziologie

Elemente anatomice, structură,

2.2. BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE Mişcările coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt mişcări complexe,în care intervin mai multe segmente vertebrale. Ele se realizează prin cumularea uşoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale, care au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum şi la nivelul celorlalte articulaţii. Aceste mişcări sunt limitate de rezistenţa ligamentelor, forma articulaţiilor intervertebrale şi degradul de compresibilitate a ţesutului fibrocartilaginos din care este alcătuit discul. Micile deplasări intervertebrale sunt posibile numai graţie prezenţei nucleului pulpos,care trebuie să aibă consistenţa, forma şi aşezare normale. Mişcările vertebrale se execută pe nucleul pulpos ca pe un ax, nucleul jucând rolul unei adevărate bile mecanice (rulment). Se poate înţelege că pe un astfel de suport toate mişcările sunt posibil. Totuşi, acestea vor fi limitateori călăuzite de feluritele conformaţii şi poziţii ale apofizelor articulare,de ligamentele coloanei vertebrale şi de corsetul muscular al acesteia. Prin tensiunea lichidului ce se află în elementele sale componente, nucleul pulpos are proprietatea de a fi elastic.datorită acestei proprietăţi sunt posibile mişcările coloanei vertebrale şi sunt înlăturate efectele dăunătoare ale presiunilor excesive sau ale şocului suferite de rahis. Într-o atitudine de flexie forţată are loc o apropiere a corpurilor vertebrale – în partea lor anterioară – prin comprimarea parţială a discului în jumătatea lui anterioară şi prin împingerea uşoară posterioară a nucleului pulpos. Dacă nucleul pulpos trebuie considerat rulmentul pe care se execută mişcările coloanei vertebrale, inelul fibros rămâne elementul cel mai important al discului intervertebral,care rezistă forţelor de compresiune şi decompresiune. Din punct de vedere al goniometriei normale coloana vertebrală prezintă mişcări complexe rezultate din micromişcările cumulate ale tuturor articulaţiilor intervertebrale, flexie-extensie, înclinare laterală,rotaţia şi circumducţia. Mişcarea de flexie ventrală a trunchiului pe membrele inferioare se realizează prin participarea nu numai a coloanei vertebrale ci şi a şoldurilor. Sacrul fiind fixat, restul coloanei poate să execute în întregime o mişcare de flexie,dar nu toate segmentele participă în aceiaşi măsură. Amplitudinea cea mai mare în flexie se realizează în regiunea cervicală şi în cea lombară. Mişcarea de flexie are cea mai mare amplitudine la nivelul ultimelor două vertebre dorsale şi a vertebrelor lombare. Arcul cu concavitatea anterioară pe care-l formează coloana în întregul ei, nu este un arc de cerc, ci o linie curbă, compusă din trei segmente,şi anume- unul cu rază mică pe care-l

16

Irimia Daniel Elemente anatomice, structură, fiziologie formează coloana cervicală, unul cu rază mai mare pe care-l formează coloana dorsală şi unul cu rază mică al regiunii lombare În mişcarea de flexie,porţiunea anterioară a discurilor intervertebrale este comprimată, în

timp

ce

ligamentul

vertebral

comun

posterior,ligamentele

galbene,ligamentele

interspinoase, ligamentul supraspinos şi muşchii spatelui sunt puşi sub tensiune. În poziţie ortostatică, muşchii care iniţiază mişcarea de flexie sunt cei ai peretelui abdominal,mai ales dreptul abdominal şi cei doi oblici, psoasul iliac, precum şi muşchii subhioidieni şi sternocleidomastoidieni. Odată mişcarea iniţiată,grupul antagonist al extensorilor intră în acţiune şi graduează flectarea trunchiului,învingând forţele gravitaţionale. În ceea ce priveşte mişcarea de extensie în poziţie ortostatică, în extensie, lucrurile se petrec exact invers. Muşchii şanţurilor vertebrale,deci muşchii extensori, sunt cei care iniţiază mişcarea,apoi este controlată de grupul anterior. Dacă însă mişcarea de extensie se realizează în poziţia de decubit ventral, extensorii vor continua sa susţină mişcarea. În mişcarea de extensie,porţiunile posterioare ale discurilor intervertebrale sunt comprimate, în timp ce ligamentul vertebral comun anterior este pus sub tensiune. Extensia este blocată în ultimă fază, de intrarea în contact a apofizelor articulare şi în ultimă instanţă şi a apofizelor spinoase. Mişcarea de înclinare laterală are maximum de amplitudine în segmentul dorsal. Când are loc şi un oarecare grad de răsucire a coloanei, atunci trunchiul se înclină şi mai mult lateral. Mişcarea de rotaţie este maximă în regiunea cervicală. Coloana dorsală se roteşte puţin şi numai dacă se înclină lateral, în coloana lombară mişcarea de răsucire se execută când coloana este în extensie,mai ales în segmentul dorso-lombar. Când coloana este flectată,mişcările de răsucire din segmentul lombar nu este posibilă, deoarece condilii vertebrelor sunt aşezaţi vertical în articulaţii şi opresc mişcarea. Din aceeaşi cauză, în flexie nu se poate face nici înclinarea laterală a segmentului lombar.

17

Irimia Daniel fiziologie

Elemente anatomice, structură,

2.3. ANATOMIA COLOANEI CERVICALE 2.3.1 Vertebrele cervicale Segmentul cervical este format din 7 vertebre. Vertebrele cervicale păstrează, în general,caracterul fundamental al vertebrei-tip,prezentănd totuşi unele modificări, determinate de adaptarea la funcţiile pe care le îndeplinesc. Vertebra cervicală are următoarele caractere: -corpul este mic -apofiza spinoasă este bifidă(cu excepţia vertebrei C7) -apofizele transverse prezintă la bază câte un orificiu,iar la vârf sunt şi ele bifide,formând tuberculul posterior şi tuberculul anterior -apofizele articulare au feţe articulare plane şi privesc în sus şi în jos -orificiul vertebral are formă triunghiulară

FOTO VERT CERVICALA Primele două vertebre cervicale şi a şaptea vertebra cervicală prezintă particularităţi ca rezultat al adaptării la funcţii speciale. Prima vertebră cervicală se numeşte atlas.Atlasul nu are corp vertebral.De forma unui inel este constituit din două arcuri(arcul anterior şi arcul posterior)şi două mase laterale.

18

Irimia Daniel fiziologie

Elemente anatomice, structură,

FOTO ATLAS

Arcul anterior este mai mic şi prezintă la partea anterioară un tubercul,care se numeşte tuberculul anterior,în dreptul căruia este o suprafaţă articulară pentru apofiza odontoidă a vertebrei a doua. Arcul posterior este mai mare decât arcul anterior şi are pe partea posterioară tuberculul posterior.

19

Irimia Daniel Elemente anatomice, structură, fiziologie Masele laterale sunt aşezate între cele două arcuri şi au formă aproximativ ovoidă. Pe faţa superioară a fiecărei mase laterale se găseşte o gropiţă articulară de formă ovală, care se numeşte cavitatea glenoidă a atlasului.Prin cavităţile glenoide,atlasul se articulează cu condilii occipitali. Pe faţa inferioară a fiecărei mase laterale se găseşte câte o suprafaţă articulară circulară,pentru articularea cu a doua vertebră cervicală.Pe părţile laterale sunt apofizele transverse,destul de mari faţă de mărimea vertebrei,prezentând un orificiu prin care trece artera vertebrală.Pe vârful apofizelor transverse se inseră o parte din muşchii gâtului. Orificiul vertebral are formă aproape circulară şi prin partea lui anterioară trece apofiza odontoidă a vertebrei a doua cervicale.

FOTO AXIS A doua vertebră cervicală se numeşte axis. Elementul caracteristic al acestei vertebre este apofiza odontoidă.Ea are forma unui dinte care prelungeşte,în partea superioară,corpul vertebrei. Pe faţa anterioară a apofizei odontoide se găseşte o suprafaţă articulară, corespunzătoare faţetei articulare a arcului anterior al atlasului.Pe apofiza odontoidă se fixează mai multe ligamente care o ţin în poziţie normală.Apofiza spinoasă este mare,iar apofizele transverse sunt mici.Pe aceste trei apofize se inseră muşchii care asigură mişcarea capului.

20

Irimia Daniel fiziologie Particularităţile

Elemente anatomice, structură, primelor

două vertebre

cervicale

se

datoresc

funcţiei

lor

deosebite.Caracteristica esenţială a segmentului cervical al coloanei vertebrale este mobilitatea in rotirea craniului,mobilitate care se datorează apofizei odontoide a axisului,în jurul căruia se roteşte atlasul.

2.3.2. Muşchii segmentului cervical Muşchii segmentului cervical sunt sistematizaţi în muşchii regiunii laterale şi muşchii regiunii mediane. Muşchii regiunii laterale sunt dispuşi în trei planuri: -planul superficial, subcutanat format din muşchiul pielos al gâtului -planul mijlociu, format din muşchiul sternocleidomastoidian -planul profund,format din tri muşchi scaleni şi muşchiul drept lateral al capului. Muşchiul pielos al gâtului,este un muşchi subţire,lat,situat sub piele.Are o inserţie pe faţa profundă a pielii din regiunea pectorală,subclaviculară ţi acromială.Originea se află pe marginea inferioară a mandibulei şi pe fascia carotidiană.Muşchiul este inervat de nervul facial,având o acţiune mimică,ridică pielea gâtului,favorizează circulaţia venoasă în stările de efort. Muşchiul sternocleidomastoidian,este un muşchi lung, lat şi puternic.La extremitatea sternală muşchiul are două capete,capătul sternal,cu originea pe faţa anterioară a manubriului sternal şi capătul clavicular,cu originea pe muchia superioară a treimii mediale a claviculei

FOTO MUSCHI 21

Irimia Daniel Elemente anatomice, structură, fiziologie Cele două capete se unesc şi formează un corp gros care se inseră pe apofiza mastoidă şi pe osul occipital.Este inervat de ramuri ale nervului accesor (XI) şi de ramuri ale plexului cervical profund. Contracţia bilaterală apleacă capul înainte,flectând regiunea cervicală,atunci când ia punct fix pe clavicula şi stern.Când ia punct fix pe cap,el ridică cutia toracică şi contribuie la inspiraţia forţată. Contracţia unilaterală înclină capul lateral şi îi dă mişcare de rotaţie. Muşchii scaleni sunt trei muşchi lungi,aşezaţi în planul profund al acestei regiuni. Scalenul anterior este aşezat posterior şi medial faţă de sternocleidomastoidian. Are originea pe tuberculii anteriori ai apofizelor transverse de pe vertebrele C3, C4, C5, C6, iar inserţia se face pe coasta a-I-a. Scalenul mijlociu este aşezat posterior faţă de scalenul anterior.El are originea pe tuberculii posteriori de pe apofizele transverse ale vertebrelor C2, C3, C4, C5, C6, C7, iar inserţia se face tot pe coasta a-I-a . Scalenul posterior este cel mai profund dintre muşchii scaleni.Are originea pe tuberculii posteriori de pe apofizele transverse ale vertebrelor C5, C6, C7, iar inserţia se face pe coasta a-II-a. Muşchii scaleni sunt inervaţi de ramuri ale nervilor cervicali. Contribuie la flexia înainte a regiunii cervicale a coloanei vertebrale,sau la înclinarea ei laterală,când punctul fix se găseşte pe coaste.Când punctul fix este pe vertebrele cervicale contribuie la ridicarea cavităţii toracice,la inspiraţie. Muşchiul drept-lateral al capului,este un muşchi de formă patrulateră aşezat posterior şi lateral faţă de muşchiul drept anterior al capului.Îşi are originea pe faţa superioară a apofizei transverse a atlasului,iar inserţia se face pe apofiza jugulară a occipitalului.Este inervat de primul nerv cervical.Contracţia bilaterală înclină capul înainte, iar cea unilaterală înclină capul lateral. Muşchii regiunii mediane se impart in muşchii suprahioidieni,muşchii infrahioidieni şi muşchii profunzi prevertebrali. Muşchii suprahioidieni sunt : muşchiul digastric, stilohioidian,milohioidian şi geniohioidian. Muşchii infrahioidieni sunt : muşchiul sternohioidian,omohioidian,sternotiroidian şi tirohioidian.Aceşti muşchi partcipă la masticaţie şi mişcări de inspiraţie forţată. Muşchii prevertebrali sunt dispuşi direct pe faţa anterioară a coloanei vertebrale din regiunea gâtului.Ei sunt muşchi pereche şi sunt formaţi din muşchiul drept anterior al capului,drept lateral al capului şi muşchiul lung al gâtului . 22

Irimia Daniel Elemente anatomice, structură, fiziologie Muşchiul drept anterior al capului,este un muşchi lat, de formă triunghiulară.Are originea pe faţa anterioară a masei laterale a atlasului,iar inserţia se face pe faţa inferioară a părţii bazilare a occipitalului înaintea găurii occipitale.Este inervat de ramuri nervoase din primul nerv cervical.Când se contractă ambii muşchi, capul se înclină înainte.Când se contractă unilateral, capul se înclină lateral spre partea corespunzătoare. Muşchiul drept lateral al capului este un muşchi lat,de formă patrulateră, aşezat posterior şi lateral faţă de muşchiul drept anterior al capului.Îşi are originea pe faţa superioară a apofizei transverse a atlasului,iar inserţia se face pe apofiza jugulară a occipitalului.Este inervat de primul nerv cervical, contracţiabilaterală înclină capul înainte,iar cea unilaterală înclină capul lateral. Muşchiul lung al gâtului este un muşchi lung şi subţire aşezat pe partea anterioară a coloanei vertebrale.

23

Irimia Daniel etipatogenie

Spondiloza cervicală – definiţie şi

CAPITOLUL 3 SPONDILOZA CERVICALĂ –DEFINIŢIE ŞI ETIOPATOGENIE 3.1. GENERALITĂŢI Spondiloza cervicală este o afecţiune degenerativă a coloanei vertebrale, localizată la nivelul vertebrelor cervicale şi a discurilor intervertebrale. Cunoscută şi sub denumirea de osteoartită cervicală, afecţiunea survine în general la persoanele cu vârste peste 40 ani şi evoluează în timp. Deşi spondiloza cervicală afectează ambele sexe în mod egal, la bărbaţi survine mai devreme decât la femei. Procesul de degenerare characteristic spondilozei cervicale este rezultatul uzurii oaselor din partea posterioară a gâtului pe măsura înaintării în vârstă.Celelalte modificări ce însoţesc această afecţiune, cum ar fi proliferarea anormală a ţesutului osos (osteofite) pot duce la creşterea presiunii exercitate asupra nervilor spinali şi, uneori, asupra măduvei spinării.

Formele uşoare de spondiloză cervicală nu necesită tratament sau răspund la tratament conservator,care constă în purtarea unei unei orteze cervicale sau administrarea de analgezice. În cazul formelor grave de spondiloză cervicală, în special cele care implică presarea nervilor spinali sau a măduvei spinării, tratamentul constă în fizioterapie, administrarea de medicamente puternice sau chiar în chirurgie. 24

Irimia Daniel Spondiloza cervicală – definiţie şi etipatogenie Spondiloza este o afecţiune comună degenerativă a coloanei vertebrale cervicale, este rezultatul degenerării discului intervertebral.Pe măsură ce acesta se uzează cu vârsta se fragmentează, pierde hidratarea şi suferă colaps.Iniţial procesul degenerativ începe la nucleul pulpos.Modificările patologice determină blocarea fibrelor centrale ale inelului fibros şi exteriorizarea fibrelor externe ale acestuia,cu creşterea stresului mechanic asupra feţelor cartilaginoase ale corpurilor vertebrale. Mielopatia spondilouică cervicală apare ca rezultat al mai multor factori fiziopatologici. Aceştia sunt statico-dinamici, dynamic-mecanici, ischemia mşduvei spinării şi leziunile asociate întinderilor.Pe măsură ce se dezvoltă osteofitele ventrale spaţiul măduvei spinării devine micşorat cu prin dezvoltarea mielopatiei. Clinic se observă sindroame distincte care include pentru spondiloza cervicală cefalee, durere în umăr, durere suboccipitală, simptome radiculare şi mielopatie spondilotică cervicală. Pe măsură ce apare degenerarea discului, stresul mechanic determină osteofite care se formează de-a lungul feţei ventrale ale canalului spinal. Frecvent intervin modificări degenerative asociate ale articulaţiilor, hipertrofia ligamentului galben şi osificarea ligamentului longitudinal posterior.toate acestea contribuie la compresia structurilor nervoase sensitive şi determinarea diferitelor sindroame clinice.Modificările spondilozice sunt observate frecvent la persoanele în vârstă,totuşi doar un procent redus de pacienţi afectaţi prezintă modificări radiografice simptomatice. Tratamentul este de natură conservativă. Regimurile terapeutice cele mai folosite sunt antiinflamatoarele nesteroidiene, terapiile fizice şi modificarea stilului de viaţă. Imobilizarea coloanei cervicale este standardul terapie conservative pentru aceşti pacienţi.Imobilizarea limitează mişcările gâtului şi reduce iritarea nervoasă.Gulerele moi cervicale sunt recomandate pentru uzul zilnic. Chirurgia este ocazional efectuată. Intervenţia chirurgicală este indicată pentru pacienţii cu radiculopatie cervicală cu durere persistentă, simptome progresive care nu se ameliorează cu terapia fizică.Indicaţiile chirurgicale pentru mielopatia cervicală spondilozică rămân încă controversate. Evoluţia spondilozei cervicale poate fi lentă şi prelungită, iar pacienţii pot rămâne fie asimpomatici sau cu durere cervicală uşoară.Perioadele lungi de dizabilitate nonprogresivă sunt tipice,iar în câteva cazuri condiţia pacientului se deteriorează. Afecţiunea variază de la durere cronică de gât, durere radiculară diminuarea spaţiului de mişcare,cefalee, mielopatie conducând la slăbiciune şi afectarea coordonării motorii până la qvadripareza şi disfuncţie sfincteriană în cazuri avansate.Pacientul poate deveni dependent de cărucior. 25

Irimia Daniel etipatogenie

Spondiloza cervicală – definiţie şi

3.2. STADIILE ETIOPATOGENICE DE EVOLUŢIE ALE SPONDILOZEI CERVICALE Din punct de vedere al evoluţiei bolii întâlnim 5 stadii de evoluţie. Spondiloza cervicală în stadiul 1, local .Este faza în care procesul de degradare incepe la nivelul discului intervertebral, deci există fenomene localizate doar la nivelul unui disc.Se poate spune că în acest stadiu avem doar o discopatie. Ca simptomatologie, în acest stadiu al spondilozei avem o durere care poate fi de mai mică sau mai mare intensitate,dar care e locală,doar la nivelul discului bolnav. Spondiloza cervicală în stadiul 2, miotonic. Este faza în care procesele degenerative cuprind două sau mai multe discuri intervertebrale, precum şi structurile adiacente.Procesul depăşeşte zona coloanei cervicale şi cuprinde şi musculatura paravertebrală (miotonic).

FOTO SPONDILOZA CERVICALĂ STADIU 2

În acest stadiu al spondilozei durerea este mai mare în intesitate şi cuprinde o zonă mai extinsă, de obicei coborând până la nivelul vertebrei C7. Spondiloza cervicală în stadiul 3, iritativ.În această etapă a spondilozei sunt afectaţi şi nervii.Durerea creşte în intensitate şi se extinde spre regiunea umerilor.Apar noi afecţiuni şi anume: 26

Irimia Daniel etipatogenie

Spondiloza cervicală – definiţie şi -sindromul muşchilor scaleni -periartrita scapulohumerală -distonia neurovegetativă -sindromul Reino - hipertensiune arterială

Spondiloza cervicală în stadiu 4, radicular.În acest stadiu,spondiloza cervicală se concretizează prin fenomenul de compresiune a rădăcinilor nervoase care pleacă de la acest nivel, ceea ce înseamnă că simptomatologia se răspândeşte pe toată zona care e enervată de rădăcina nervoasă respectivă.Dacă este vorba de afectarea radacinilor nervoase de la nivelul C1-C3, se dezvoltă Sindromul de insuficienţă vertebrobazilară (ICVB) .

FOTO NERV COMPRESAT Această insuficienţă vertebrobazilară este determinată compresia asupra vertebrelor C1, C2, C3.Osteofitele apasă pe vasele de sânge din zonă şi pe rădăcinile nervoase de la acest nivel( de exemplu nervul cervical).Ca urmare în prima etapă se produce o iritare a nervilor (stadiul 3), apoi o comprimare a lor (stadiu 4 de evoluţie) şi ca urmare apare un spasm acut al muşchilor posteriori ai gâtului şi mai multe reacţii vasomotorii patologice(spasmul muscular strânge vasele de sânge,apar tulburări de circulaţie vertebrobazilară,adică tulburări de circulaţia care merge la cap-arterele vertebrale şi trunchiul bazilar). Spondiloza cervicală în stadiu 5, numit atrofic.În acest stadiu al spondilozei apar disfuncţii trofice ale segmentului vertebral afectat.

27

Irimia Daniel Spondiloza cervicală – definiţie şi etipatogenie 3.3. TABLOU CLINIC - SIMPTOMATOLOGIE Clinic se observă sindroame distincte care includ pentru spondiloza cervicală cefalee, durere în umăr, durere suboccipitală, simptome radiculare şi mielopatie spondilotică cervicală.Pe măsură ce apare degenerarea discului stresul mecanic determină osteofite care se formează de-a lungul feţei ventrale ale canalului spinal. Frecvent intervin modificări degenerative

asociate ale articulaţiilor,hipertofia

ligamentului galben şi osificarea ligamentului longitudinal posterior. Toate acestea contribuie la compresia structurilor nervoase senzitive şi determinarea diferitelor sindroame clinice.Modificările spondilozice sunt observate frecvent la persoanele în vârstă. Durerea cervicală. Cefaleea suboccipitală cronică este prezentă.Mecanismele includ compresia nervoasă directă,discul degenerat,leziuni ligamentare sau articulare şi instabilitate segmentală.Durerea poate fi percepută local sau poate iradia în occiput,umăr,scapulă sau braţ .

Radiculopatia cervicală Compresia rădăcinilor nervoase cervicale conduce la modificări ischemice care determină disfuncţie senzorială,durere radiculară şi disfuncţie motorie.Radiculopatia apare mai ales la persoanele de 40-50 ani.

28

Irimia Daniel etipatogenie

Spondiloza cervicală – definiţie şi

FOTO RADICULOPATIE CERVICALĂ Un disc herniat acut sau modificările spondilozice cronice pot cauza radiculopatie cervicală şi mielopatie.Rădăcina C6 este afectată frecvent datorită degenerării predominante a spaţiului C5-C6.Spaţiile afectate imediat sunt C6 şi C7.Cele mai multe cazuri de radiculopatie se rezolvă cu terapie conservativă,câteva necesită şi intervenţie chirurgicală Mielopatia cervicala Este consecinţa cea mai severă a degenerării discului intervertebral cervical,mai ales când este asociată îngustarea canalului cervical.Mielopatia cervicală are un debut insiduos care devine aparent la persoanele între 50-60 ani.Remiterea completă este rară odată ce a apărut mielopatia. Se descriu cinci categorii de mielopatie spondilozică cervicală,în funcţie de elementele neurologice principale: -sindromul leziunii transverse-tracte corticospinale şi tractele spinotalamice ca şi coloanele posterioare sunt cele afectate. -sindromul motor implică afectarea cornului anterior sau corticospinale -sindromul cordoanelor centrale unde implicarea motorie şi senzitivă este mai mare la extremităţile superioare faţă de cele inferioare -sindromul Brown-Sequard ce reprezintă leziunea cordoanelor unilaterale cu afectarea tractului corticospinal ipsilateral şi analgezia contralaterală sub nivelul leziunii -brahialgia sau sindromul medular implică durere predominantă a membrelor superioare.

29

Irimia Daniel etipatogenie 3.4. DIAGNOSTIC

Spondiloza cervicală – definiţie şi

3.4.1. Diagnostic clinic Studii imagistice Radiografia cervicală simplă este o rutină pentru fiecare pacient suspect de spondiloză cervicală. Această investigaţie evaluează articulaţiile vertebrale,foramenul,spaţiile intervertebrale

şi

formaţiunile

intervertebral,osteofitoză,pierderea

osteofitice.Radiografia lordozei

arată

cervicale,

deviaţii hipertrofia

ale

spaţiului articulaţiei

nucovertebrale,osteoartrita articulaţiei apofizeale,diametrul canalului vertebral.

FOTO RADIOGRAFIE ZONA CERVICALĂ

Mielografia cu scanare computer tomografică completă este testul imagistic de selecţie pentru a evalua stenoza spinală şi a foramenului.Mielografia aduce informaţii anatomice în evaluarea spondilozei.Este utilă pentru vizualizarea rădăcinilor nervoase. Scanarea computer tomograf cu sau fără contrast intratecal este folosită pentru a estima diametrul canalului. Scanarea poate demonstra osteofite mici, laterale şi opacităţi calcifiate în mijlocul corpurilor vertebrale.

30

Irimia Daniel Spondiloza cervicală – definiţie şi etipatogenie Rezonanţa magnetică este de un real ajutor în diagnosticarea spondilozei cervicale.Prezintă avantaje precum imagistica directă în planuri multiple,definire mai bună a elementelor

neurale,

creşterea

acurateţii

în

evaluarea

bolilor

spinale

medulare

intrinseci,neinvazivitatea,imagini similare mielogramei. Electromiografia este utilă în evaluarea radiculopatiei cauzată de spondiloză,dar este de valuare limitată în evaluarea mielopatiei.În mielopatie potenţialele răspunsurilor somatosenzitive evocate sunt întârziate sau au amplitudine mică.Potenţialele motorii corticale elaborate sunt mai sensibile decâ cele somatomotorii în evaluarea disfuncţiei măduvei spinale. Examen histologic se face in general când subţierea şi fragmentarea cartilajului articular

este un element comun.Suprafaţa netedă ,albă, articulară, devine neregulată şi

galbenă.Pierderea continuă a legăturilor cartilaginoase conduce la expunerea zonelor osului subcondral,ce apare ca foci strălucitori pe suprafaţa articulară. Fibroza, creştera formării de os şi modificările chistice apar frecvent la osul expus.Pierdera cartilajului stimulează formarea de os nou sub forma de noduli-osteofite la marginile osului. 3.4.2. Diagnostic diferenţial Diagnosticul diferenţial se face cu următoarele afecţiuni: capsulită adezivă, sindrom Brown-Sequard,sindrom de tunel carpian,sindrom medular central, durere miofascială cervicală,neuropatia diabetică, scleroza multiplă, durere miofascială, osteoporoza,artrita reumatoidă,nevralgia occipitală. Capsulita adezivă sau sindromul umărului îngheţat cuprinde semne şi simptome ale debutului lent al durerii de umăr,disconfort localizat lângă inserţia deltoidului, imposibilitatea de a dormi pe partea afectată, limitarea ridicării glenohumerale şi a rotaţiei externe. Tratamentul poate fi dureros şi suprasolicitant şi constă în terapie fizică, medicaţie, terapie prin masaj,manipulări pentru prevenirea contracturii dureroase. Sindromul Brown-Sequard determinat de leziunea cordoanelor unilaterale cu afectarea tractului corticospinal lateral şi analgezia contralaterală sub nivelul leziunii. Nevralgia cervico-brahială definită ca un sindrom dureros al regiunii cervicale şi al umărului survenind în teritoriul de distribuţie ale rădăcinilor C5, C6, C7, C8. simptomatologia este dominată de durere matinală, instalată progresiv, durere însoţită de parestezii diverse. Nevralgia Arnold survine în general spontan,dar uneori este provocată de o presiune locală sau de anumite mişcări ale capului. Se manifestă printr+o durere care, plecând din partea de sus a cefei, iradiază până în vârful capului. Cu intensitate mare,asemănătoare junghiurilor sau arsurilor,această durere poate fi intermitentă sau continuă. Boala este datorată 31

Irimia Daniel Spondiloza cervicală – definiţie şi etipatogenie unui proces inflamator local, determinat de frig, umezeală, infecţii de focar(dentar, amigalian), spondiloze cervicale. Alte afecţiuni ce pot apărea datorită spondilozei cervicale sunt : -periatrita scapulo-humerală PSH -simpatalgii cu fenomene algodistrofice,realizând sindromul umăr-mână sau Steinbrocker- dureri şi tulburări trofice(edemul mâinii), redoare articulară -angioneuroze vasospastice periferice – sindrom Raynaud –sindromul mâinilor şi picioarelor reci -torticolis -astenie nervoasă, care îmreună cu spondiloza cervicală realizează sindromul Barre-Lieou. Teste de diagnosticare Testul compresiei gâtului – semnul Spurling Testul este efectuat prin extensia activă a capului pacientului spre partea durerii în timpul şezutului pe scaun. Apoi se va apăsa uşor axial pentru a compresa foramenul neural ipsilateral în timpul flexiei şi rotaţiei. Manevra are o specificitate de 100%. Dacă este pozitiv este diagnostic pentru radiculopatia cervicală. Alte teste utile sunt testul tracţiunii manuale şi testul abducerii umărului. Semnul Hoffman Este o contracţie reflexă a policelui şi indexului după prinderea degetului mijlociu. Semnul este valabil doar dacă este asociat cu alte elemente motorii neurale. Un alt test util este reflexul muşchiului pectoral. Este evidenţiat prin lovirea uşoară a tendonului muşchiului în groapa deltopectorală,cu adducţia şi rotaţia internă a umărului dacă este prezentă hiperactivitate. Un test pozitiv sugerează compresia măduvei spininării cervicale C2-C4. Semnul Lhemitte Constă în senzaţia de şocuri electrice care merg pe centrul spatelui pacientului şi se opresc în membre în timpul flexiei gâtului. Acest semn nu este specific pentru mielopatia spondilozică cervicală şi este atribuit clasic disfuncţiei coloanelor posterioare.

32

Irimia Daniel etipatogenie 3.5. TRATAMENT

Spondiloza cervicală – definiţie şi

Tratamentul este de natură conservativă. Regimurile terapeutice cele mai folosite sunt antiinflamatoarele nesteroidiene,terapiile fizice şi modificarea stilului de viaţă. Imobilizarea coloanei cervicale este preferinţa terapiei conservative pentru pacienţi.Imobilizarea limitează mişcările gâtului şi reduce iritarea nervoasă. Gulere moi cervicale sunt recomandate pentru uzul zilnic. Imobilizarea gâtului se efectuează cu guler moale de tip Filadelfia sau ortoză rigidă, corset Minerva.In ciuda folosirii răspândite, gulerele moi sunt considerate a avea efect placebo deoarece nu limitează semnificativ mişcarea coloanei cervicale.Pe măsură ce simptomele se ameliorează, gulerul poate fi purtat doar în timpul activităţilor solicitante.

Gulerele mai rigide şi dispozitivele pot limita mai bine mişcarea un tratament în ameliorarea şi conservarea degenerării osoase. Exerciţiile indicate pentru durerea cervicală includ întinderile gâtului,ale umărului,exerciţii de flexibilitate,masajul. Tratamentul kinetic constă în : Tratament profilactic Tratament igienico-dietetic Tratament prin hidro-termoterapie Tratament prin electroterapie Tratamentul prin masaj Mobilizarea artculaţiilor Exerciţii şi gimnastica medicală Tratament balneologic 33

Irimia Daniel etipatogenie

Spondiloza cervicală – definiţie şi

3.5.1. Tratamentul profilactic Kinetoprofilaxia primară are o largă adresabilitate şi constă în utilizarea exerciţiului fizic ca mijloc de întreţinere a stării de sănătate, a integrităţii şi funcţionalităţii normale a organismului. Ea este indicată indiferent de vârstă, sex sau pregătire fizică anterioară. Obiectivele urmărite sunt : -menţinerea mobilităţii articulare, forţei şi rezistenţei musculare -menţinera posturii corecte -menţinerea capacităţii la efort -menţinere coordonării şi abilitatea mişcărilor Obiectivele specifice sunt legate de predispoziţia unor persoane pentru afectarea patologică a coloanei vertebrale în general ( obezi, femei gravide, persoane cu muncă fizică grea, insuficienţe musculo-ligamentare,deficienţe fizice la nivelul coloanei vertebrale sau a membrelor inferioare). Scopul tratamentului constă în : -scăderea greutăţii corporale -tonifierea musculaturii paravertebrale, fesiere, abdominale -corectarea unor modificări ale coloanei vertebrale prin însuşirea de posturi corecte şi aliniament al corpului. Tratamentul este adaptat formelor clinice şi se realizează prin mijloace ortopedice, medicamentoase, balneofizioterapice şi kinetice. 3.5.2.Tratamentul igienico-dietetic Constă în repaus la pat în puseurile de acutizare.în stadiile de remisiune se recomandă evitarea unor mişcări contraindicate. Educaţia bolnavului este o componentă esenţială a programului de recuperare. Bolnavul trebuie instruit cu privire la biomecanica corpului, posturi corecte în ortostatism şi în poziţia aşezat pentru protecţia structurilor lezate.

34

Irimia Daniel Spondiloza cervicală – definiţie şi etipatogenie 3.5.3. Tratament prin hidro-termoterapie Împachetările cu parafină Se topeşte într-un vas o cantitate de parafină albă în aşa fel încât să mai rămână câteva bucăţi neîncălzite, în scopul evitării supraîncălzirii.peste stratul de parafină se pune o bucată de flanelă şi se acoperă regiunea cu pătura. Durata este de 30-60 minute.Regiunile păroase se rad sau se ung cu ulei înainte de aplicarea parafinei. Pe regiunile nepăroase înlăturarea parafinei se realizează foarte uşor din cauza transpiraţiei produsă de parafină. Acţiunea parafinei provoacă o supraîncălzire profundă şi uniformă a ţesuturilor. Pielea se încălzeşte la 38-40 de grade provocând o transpiraţie locală abundentă. La desfacerea parafinei se evidenţiază hiperemia produsă. După împachetare se aplică o procedură rece. Baia cu iod (substanţa activă este iodura de potasiu KI sau sare de Bazna) Băile cu iod se fac în căzi de lemn acoperite cu capac sau cu o pătură în aşa fel ca numai capul bolnavului să rămână afară, pentru a evita acţiunea nocivă a vaporilor de iod. Iodul micşorează văscozitatea sângelui provocând vasodilataţie şi scăzând tensiunea arterială,măreşte puterea de apărare a organismului determinând reacţii locale la nivelul ţesuturilor şi organelor contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii. Împachetări cu nămol Se pergăteşte nămolul prin amestecarea lui cu apă fierbinte până ce se realizează o masă vâscoasă. La temperatura indicată în prescripţie se aplică nămolul pe cearceaf în grosime de 2-3cm. Peste acest strat de nămol se aşează regiunea de împachetat a bolnavului, se aplică nămolul pe părţile laterale şi posterioare.pentru evitarea congestiei cerbrale se pune o compresă rece pe frunte. Durata este de 20-40 minute. După terminare se practică o procedură de curăţire. Aceste împachetări au triplă acţiune : -termică –temperatura crescută a corpului cu 2-3 grade -mecanică –produce excitaţia pielii datorită micilor particule componente -chimică –prin resorbţia unor substanţe pe care le conţine nămolul Tratamentul prin electroterapie Electroterapia este acea parte a fizioterapiei, care studiază utilizarea acţiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului cu scop curativ sau profilactic. Aplicarea energiei electrice se face, fie direct prin curent continuu sau alternativ şi derivatele lor, fie indirect,transformat in alte forme de energie, ca cea radiantă, calorică sau luminoasă. Proceduri folosite în tratamentul electroterapiei : -curentul galvanic 35

Irimia Daniel etipatogenie

Spondiloza cervicală – definiţie şi -ionizările -curentul diadinamic -ultrasunetul - curenţi interferenţiali -magnetodiaflux -terapia roentgen

Efectele

fizio-chimice

sunt

termic,

decontracturant,

vasodilatator,

antiinflamator,miorelaxant,trofic. Tratamentul prin masaj Masajul reprezintă totalitatea manipulaţiilor aplicate sistematic la suprafaţa organismului în scop terapeutic şi curativ.

Efectele fiziologice ale masajului sunt locale şi generale Efecte locale : -efect de sedare (calmare), îndepărtarea durerilor de tip nevralgic din muşchi, oase şi articulaţii -înlăturarea lichidelor interstiţiale de stază cu accelerarea procesului de resorbţie care duce spre eliminarea lor din regiunea masată -acţiunea hipermiantă locală,de îmbunătăţire a circulaţiei locale care se manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra cărora se execută masajul Efecte generale : -activarea circulaţiei generale a sângelui -îmbunătăţirea activităţii aparatului respirator -creşterea metabolismului bazal

36

Irimia Daniel etipatogenie

Spondiloza cervicală – definiţie şi -acţiune favorabilă asupra stării generale a bolnavului cu îmbunătăţirea

somnului şi îndepărtarea oboselii musculare -acţiune reflexogenă asupra organelor interne -acţiune mecanică prin frământare şi tapotament care ajută la tonifierea musculaturii prin mărirea contractibilităţii musculare Toate aceste acţiuni se explică prin activitatea exercitată de masaj asupra pielii îndeosebi, organ bogat vascularizat şi mai ales inervat,în piele existând numeroase terminaţii nervoase (exteroreceptori),punct de plecare a unor serii de reflexe. La acestea mai trebuie adăugate şi efectele excitante, pe care le exercită masajul asupra terminaţiilor nervoase din muşchi,ligamente şi tendoane (proprioreceptori). Cel mai important mecanism de acţiune a masajului este reprezentat de mecanismul reflex. Acesta pleacă de la exteroceptorii din tegument şi proprioceptorii din muşchi, tendoane, la nivelul cărora iau naştere stimuli de diferite intensităţi care pornesc spre sistemul nervos central. Un alt mecanism de acţiune a masajului este reprezentat de apariţia, în urma compresiunilor, ciupiturilor, frământărilor sau baterii a unor reacţii intense în piele cu formarea unor produse metabolice care trec în circulaţia sanguină. Un alt mod de acţiune a masajului este efectul mecanic asupra lichidelor interstiţiale. Când acest lichid este în exces masajul poate să intervină favorabil ajutând la resorbţia lui în sânge pentru ca să fie eliminat. Rezultă o îmbunătăţire a condiţiilor circulatorii şi o reducere a muncii inimii care are de mobilizat o masă de lichid mai mică. Mobilizarea articulaţiilor Este absolut indispensabilă în tratamentul artrozelor şi spondilozei cervicale. Mişcarea se foloseşte metodic, sub toate formele sale – mişcări active, pasive ,active cu ajutor şi cu rezistenţă. Mobilizările pasive se aplică atunci când mişcarea activă este imposibilă sau insuficientă,avănd drept scop combaterea stazei, edemului şi retracţiilor musculo-ligamentare. Mobilizările active sunt indispensabile în reeducare, evitând atrofia musculară şi crescând forţa şi volumul muşchiului normal sau atrofiat. Kinetoterapia precoce şi reluarea activităţii de mers, eventual hidrokinetoterapia şi înotul au ca obiective menţinerea tonusului muscular şi a capacităţii aerobice, a mobilităţii coloanei vertebrale şi a articulaţiilor periferice,precum şi a unei circulaţii sanguine adecvate în segmentul afectat. Exerciţiile iniţiale în plan sagital (flexie-extensie) se aplică în limitele durerilor pe care le produc. 37

Irimia Daniel etipatogenie Gimnastica medicală

Spondiloza cervicală – definiţie şi

Urmăreşte în primul rând ameliorarea funcţiei segmentului sau segmentelor interesate de leziune şi sunt alcătuite din mişcări cu finalitate directă. În acest scop se folosesc toate mijloacele

kinetoterapiei

–

mişcările

imaginare,

contracţii

izometrice,

posturi

alternante,mişcări active şi cele de rezistenţă. Mişcările imaginare aplicate în special la deficienţii imobilizaţi timp îndelungat în aparate gipsate, constitue un mijloc util de prevenire a instalării redorilor articulare. Contracţiile izometrice sunt recomandate în general în etapa postoperatorie imediată. Contracţiile izometrice constau practic în contracţii repetate ale muşchiului respectiv, având o durată de aproximativ 3 secunde,urmată de o perioadă de repaus de aceeaşi durată,segmentul rămânând imobilizat. Ele se repetă periodic (3-10 minute la fiecare oră). Posturile alternante se recomandă concomitent cu contracţiile izometrice. Ele constau în schimbarea alternativă a poziţiei, în general de flexie şi extensie a membrului respectiv, la intervale de timp care se scurtează progresiv- în primele 2-3 zile poziţia se schimbă la şase ore, în zilele 3-5 la patru ore, în zilele 4-6 la două ore. Mişcările pasive au rol în refacerea mobilităţii articulare şi a amplitudinii de mişcare . Mişcarile pasive mobilizează ligamentele şi dezvoltă o anumită elasticitate. Mişcările active sunt complexe şi încep în etape diferite, în raport cu tipul intervenţiei. Mişcările active cu rezistenţă se recomandă numai după ce prin mişcările pasive sau active obişnuite s-a reuşit să se obţină un tonus muscular suficient. Ele se pot efectua contra rezistenţei opuse de mâna kinetoterapeutului,cu săculeţi de nisip, diverse greutăţi, scripeţi. Tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri) Spondiloza cervicală beneficiază mult de tratamentul balnear. Alegerea staţiunii şi individualizarea tratamentului se vor face în funcţie de vârsta bolnavului, de starea neurovegetativă, ca şi de bolile asociate. Se pot indica ape termale simple, uşor radioactive de tipul Băile Felix. Apele sărateiodurate de la Breaza, Băile Olăneşti, Băile Govora. Bazine heliotermale importante sunt la Sovata şi Ocna Sibiului. Terapia cu nămol acţionează prin cei trei factori, termic, mecanic şi chimic. -Techirghiol (şi litoralul) – nămol sapropelic -Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova – namoluri de lacuri sărate -Vatra Dornei, Borsec, Felix –turbă -Govora –nămol silicos şi iodat -Geoagiu – nămoluri feruginoase 38

Irimia Daniel Spondiloza cervicală – definiţie şi etipatogenie Aceste tratamente balneologice sunt indicate de către un medic specializat, combinat şi cu proceduri fizioterapeutice şi helioterapeutice, de la caz la caz.

39

Irimia Daniel

Elemente constitutive ale cercetării

CAPITOLUL 4 Elemente constituitive ale cercetării 4.1. Mecanism fiziopatogenetic Majoritatea cazurilor de spondiloză cervicală sunt provocate datorită deficienţelor de postură , în general, şi datorita traumatismelor directe sau indirecte. Deficienţele de postură se clasifică în deficienţe funcţionale şi deficienţe structurate. Deficienţele funcţionale reprezintă tulburări de sprijin şi de mişcare a segmentului cervical atrăgând dezechilibre musculare. Aceste dezechilibre încarcă activitatea articulară,realizând scăderea randamentului acestora şi duce la apariţia precoce a oboselii. Dacă atitudinile deficiente nu sunt depistate şi corectate la timp se consolidează şi devin puncte de plecare pentru degradări degenerative. Deficienţele funcţionale nu prezintă modificări structurale ale componentelor anatomice,sunt reductibile şi pot fi corectate prin mijloace kinetice. Deficienţele structurate prezintă modificări de structură anatomică,sunt ireductibile,pot

fi

corectate

pri

tratament

complex

ortopedico-chirurgical

şi

medical,kinetoterapia fiind adjuvantă acestora. Traumatismele sunt produse prin acţiunea concomitentă a mai multor solicitări. Accentuarea spondilozei cervicale este dată flexia exagerată a coloanei cervicale,extensia exagerată, compresiunea verticală, torsiunea. Durerea cervicală cronică degenerativă poate avea consecinţe grave prin instalarea iritabilităţii, depresie, dependenţa de medicamente şi scăderea calităţii vieţii. Rolul kinetoterapiei este de a preîntâmpina şi a recupera afectiunile spondilozei cervicale prin programe de exerciţii, gimnastică medicală şi masaj. Majoritatea cazurilor de spondiloză cervicală sunt produse de activităţi care implică mişcări repetate şi prelungite a muşchilor gâtului, ligamentelor şi tendoanelor, oaselor şi articulaţiilor. Printre aceste activităţi se numără : -

menţinera unei poziţii cu capul aplecat în faţă sau menţinerea într-o poziţie neobişnuită pe perioade lungi de timp în anumite activităţi,cititul,uitatul la televizor sau vorbitul la telefon

-

dormitul pe o pernă care este prea înaltă sau care nu susţine corespunzător capul,sau dormitul cu faţa în jos cu gâtul sucit sau aplecat 40

Irimia Daniel

Elemente constitutive ale cercetării -

susţinerea capului în palme şi menţinerea lui în această poziţie pe perioade lungi de timp – lordoza cervicală

-

munca sau exerciţiul fizic în cadrul cărora se utilizează porţiunea superioară a corpului şi braţele,cum ar fi vopsitul unui tavan sau alte activităţi care implică ridicarea braţelor deasupra capului

-

stresul şi concentrarea intensă pot duce la apariţia problemelor cervicale.

Leziuni cervicale severe se pot produce prin pendularea bruscă în faţă şi în spate, căderi de la înălţimi, întinderea, entorsa sau luxaţia cervicală, hernie cervicală, fisură

sau

fractură

de

corp

vertebral.

Aceste cauze precum şi afecţiuni ca poliartita reumatoidă, spondilita anchilozantă duc la afectarea şi degenerarea corpului vertebral cervical şi apariţia spondilozei cervicale.

41

Irimia Daniel

Elemente constitutive ale cercetării

În funcţie de stadiile de evoluţie ale spondilozei cervicale simptomele sunt: -senzaţii de jenă, apoi greutate şi durere occipitală -dureri de cap, ameţeli, vertij -hipoxia cerebrală (nu se oxigenează suficient creierul) -stări de oboseală -tulburări senzoriale (parestezii –amorţeli la mâini şi picioare) -pareze, hemipareze -dificultăţi de motilitate (dificultăţi de mers şi mişcare a măinilor) -hipertensiune arterială (HTA ) şi mai ales HTA oscilantă -tulburări ale ritmului cardiac -jenă,greutate şi durere oculară -scăderea treptată (înceţoşarea) sau bruscă a vederii -scăderea auzului, zgomote, sunete, vâjâit în urechi -scaderea memoriei -risc crescut de accident vascular cerebral (AVC ) Factorii de risc în spondiloza cervicală care nu pot fi controlaţi sunt : -vârsta- persoanele în vârsta de peste 50 de ani przintă o probabilitate mai mare în deteriorarea (degenerarea) discurilor intervertebrale sau a articulaţiilor, ca şi în dezvoltarea osteofitelor -leziunile recente sau prezenţa leziunilor antecedente -bolile care afectează oasele şi ţesuturile moi de la ninvelul gâtului şi spatelui, cum ar fi poliartrita reumatoidă, stenoza cervicală spinală, scolioza -antecedente de cefalee Factorii de risc în spondiloza cervicală ce pot fi controlaţi sunt : -poziţiile vicioase ce pun în tensiune regiunea cervicală -stresul -munca fizică puternică 42

Irimia Daniel

Elemente constitutive ale cercetării -depresie -obezitate -fumatul -abuzul de medicamente -condiţie fizică precară Obiectivele tratamentului sunt ameliorarea durerii, redarea mobilităţii şi

funcţiei cervicale, refacerea tonusului muscular şi evitarea unui nou traumatism prin schimbarea activităţilor obişnuite şi a poziţiei corpului În faza acută a unui traumatism degenerativ cervical se aplică pungi cu gheaţă, pentru ameliorarea oricărei dureri,spasm muscular sau tumefiere,masaj cu gheaţă în intervale scurte de timp. Se evit duşurile şi compresele fierbinţi până la dispariţia tumefierii (48-72 ore).În cazul în care tumefierea a dispare se utilizează comprese calde,se fricţionează şi se masează uşor zona. În faza cronică recuperarea kinetică implică, pe lângă şedinţe de fizioterapie, efectuarea de programe de exerciţii din decubit, exerciţii de întindere (stretching). Programul de kinetoterapie aplicat în decursul desfăşurării cercetării a fost adaptat în funcţie de fiecare pacient, specific afecţiunii şi cauzei care a determinat-o. Mijloacele ce alcătuiesc programul kinetoterapeutic sunt : -

anamneza

-

simptomatologie

-

examen clinic

-

elaborarea unui program de recuperare

Anamneza se efectuează în două metode, anamneza pasivă (se lasă pacientul să vorbească) şi anamneza activă (i se pun întrebări ţintite). Se consemnează datele pacientului(nume,data naşterii, profesie), prezentarea biletelor de ieşire din spital sau acte medicale. Se consemnează date privind boli cu predispoziţie genetică (HTA,obezitate,alergii,boli psihice ,boli reumatice,alcoolism),antecedente personale patologice (boli infecţioase, boli cronice-complicaţii, intervenţii chirurgicale),condiţii de viaţă şi muncă (condiţii de locuit necorespunzătoare, condiţii de alimentaşie,starea civilă) Important este prezentarea istoricului bolii detaliat, despre debutul bolii, evoluţia simptomelor,tratamentul,condiţii de agravare, ameliorare,localizarea şi zona iradierii. Examenul obiectiv se efectuează în conexiune cu anamneza. Metodele de examinare sunt : -

inspecţia

-

palparea 43

Irimia Daniel

Elemente constitutive ale cercetării -

percuţia

-

auscultarea

Inspecţia este cea mai importantă deoarece se face examinarea vizuală a corpului în plan frontal,plan sagital, se observa deviaţii ale corpului sau ale segmentelor,postura, simetria feţei,

a

membrelor

superioare

şi

inferioare,

culoarea

tegumentară

(cianoză,

paloare,pigmentare,leziuni cutanate,cicatrici,edeme). Se fac măsurători de înalţime si greutate pantru stabilirea IMC (indicele de masă corporal). În

cadrul

inspecţiei

anume,temperatura(normală,

se

măsoară

ridicată),

pulsul

semnele (puternic

vitale sau

ale slab,

pacientului normal

şi sau

neregulat),tensiunea arterială. Palparea reprezentată prin simţul tactil al parţilor corpului. In cadrul palpării se urmăreşte textura tegumentului, elasticitatea, umiditatea,sensibilitatea,mobilitatea. Percuţia este aplicată pe segmentele corpului. După zgomotul rezultat ne dăm seama dacă ţesuturile subadiacente conţin aer,lichid sau solid. Tehnica percuţiei constă în aplicarea mâinii cu degetele răsfirate pe suprafaţa de percutat,mediusul de la mâna dreaptă îndoit- ca ciocănel- percută mediusul stăng,la jumătatea lui. Mâna dreaptă trebuie să fie relaxată şi mişcareasă fie din artculaţia pumnului(radiocarpiană). Auscultaţia constă în ascultarea zgomotelor produse de crepitaţiile osoase, zgomote joase şi înalte produse de cutia toracică.

4.2 Scopul şi obiectivele cercetării Lucrarea îşi propune să demonstreze dacă modelul operaţional propus contribuie la îmbunătăţirea capacităţii funcţionale şi a calităţii vieţii la pacienţii cu patologie la nivelul coloanei cervicale plecând de la importanţa redobândirii controlului motor şi funcţionalităţii. Kinetoterapia şi masajul aplică mijloacele kinetologiei medicale cu scopul recuperării somato-funcţionale, motrice şi psihice sau al reeducării funcţiilor secundare, de compensaţie, în cazul afecţiunilor parţial reversibile sau ireversibile. Examinarea clinico-funcţională terbuie să se efectueze atent şi precoce la orice pacient, pentru a surprinde toate modificările existente. Kinetoterapeutul are ca scop recuperarea pacientului până ajunge la independenţa fizică,în contextul respectării indolorităţii,stabilităţii şi mobilităţii,după evaluarea corectă şi completă (etiopatogenică,clinică şi funcţională) iniţială instruirii programului terapeutic şi pe tot parcursul derulării acestuia.

44

Irimia Daniel

Elemente constitutive ale cercetării

Kinetoterapia deţine un rol fundamental în realizarea obiectivelor stabilite, după examinarea completă a pacientului, şi anume : -menţinerea sau promovarea mobilităţii articulare -refacerea rezistenţei şi forţei musculare -redobândirea controlului motor şi a funcţionalităţii regiunii afectate

4.3. Tratarea temei în literatura de specialitate În ultimele decenii reumatismele degenerative apar în prim planul preocupărilor populaţiei şi asistenţei medicale. Am putea afirma că spondiloza este considerată destul de importantă în patologia reumatismală şi constitue preocupări în rândul populaţiei cu vârsta peste 40 de ani. Deşi nu pun viaţa individului în pericol,simptomele majore ale spondilozei cervicale, sunt printre maladiile care preocupă cel mai mult pe omul societăţii contemporane. Apariţia acestor boli nu este de dată recentă. Spondiloza a existat în toate epocile şi au interesat ca şi astăzi populaţia adultă. Deosebirea constă în aceea că omul contemporan a carui durată medie de viaţă trece peste 70 de ani întâmpină dificultăţile şi disconfortul articular pe o perioadă mai lungă de timp. Astăzi s-a creat o stare de derută şi alarmă în jurul reumatismelor degenerative,condiţionată pe de o parte de carenţele informaţionale privind natura şi prevenirea acestor boli, iar pe de altă parte de exagerarea simptomelor. Aspectele anatomice, etiologice, fiziopatologice, clinico-funcţionale,de recuperare terapeutica a coloanei cervicale constituie unul dintre capitolele fundamentale în numeroase tratate de anatomie,fiziopatologie, neurologie, medicină fizică şi recuperare, precum şi a cărţilor de kinetologie şi kinetoterapie. Literatura de specialitate studiată este completată de : T. Sbenghe-„Kinetologie profilactică,terapeutică şi de recuperare”,”Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei”, Elena Cristea – „Kinesiologie- ştiinţa mişcării”,Iaroslav Kiss – „Fiziokinetoterapia şi recuperarea medicală în afecţiunile aparatului locomotor” , „Recuperarea neuromotorie prin mijloace kinetice”.

45

Irimia Daniel

Elemente constitutive ale cercetării

4.4. Organizarea cercetării 4.4.1. Locul de desfăşurare şi materialele necesare În această lucrare am prezentat studiul spondilozei cervicale care s-a efectuat în cabinet kinetoterapie specializat. Salile de kinetoterapie sunt dotate corespunzător cu aparate de gimnestică : bănci gimnastică, scripeţi, mingi medicinale, gantere, haltere,saci de nisip,oglinzi, sala de masaj. Cercetarea pe care am efectuat-o a cuprins doi pacienţi diagnosticaţi cu spondiloză cervicală. Am urmărit efectele terapeutice determinate de programul de masaj şi kinetoterapie pentru pacienţi. În acest studiu pacienţii diagnosticaţi cu spondiloza cervicală, clinic şi imagistic au urmat un program complex de evaluare şi recuperare pe o perioadă de 2 luni. În cadrul evaluării clinice am apreciat starea fizică generală (pe aparate şi sisteme, mai ales funcţia cardiovasculară – tensiunea arterială, frecvenţa cardiacă, pulsul, funcţiile respiratorii, digestive, neurologice. Din fişa de observaţie cu care pacienţii s-au prezentat rezultă următoarele date : Pacientul 1 Nume FLORESCU RODICA Sex

feminin

Vârstă

52 ani

Profesie contabilă Diagnostic de externare

46

Irimia Daniel

Elemente constitutive ale cercetării

Epicriza Pacientă internată pentru sindrom algic cervical apărut pe fondul suprasolicitărilor Examenul clinic şi investigaţiile paraclinice precizează diagnosticul de mai sus Anamneza – motivul prezentării –durere ascuţită şi intermitentă, cu iradiere în zona occipitală - stare de oboseală,ameţeli, vertij - factori de risc-impotenţa funcţională a segmentului cervical - hipoxia cerebrală - tulburări senzoriale (parestezii- amorţeli ale membrelor) Examen – local – mobilitatea segmentului cervical limitată -

contractura musculară a cefei şi spatelui

-

crepitaţii osoase

- laborator- radiografie –colabarea corpilor vertebrali C3- C5 -osteofitoză -

EKG-generală bună,echilibrat cardio-pulmonar

Tratament recomandat -

gimnastică medicală

-

masajul cefei

Pacientul 2 Nume

DASCĂLU IULIAN

Sex

masculin

Vârstă

47 ani

Profesie agricultor Diagnostic de externare Epicriza 47

Irimia Daniel

Elemente constitutive ale cercetării

Pacient cu antecedente personale patologice multiple,se internează pentru sindrom dureros al regiunii cervicale şi al umărului,datorată unui traumatism Examenul clinic şi investigaţiile paraclinice precizeaza diagnosticul de mai sus Anamneza – motivul prezentării – durere cervicală surdă cu iradiere în umăr şi braţ - mişcări ale gâtului limitate - crepitaţii osoase - oboseală musculară - amorţeli în braţe Examen- local -rigiditate articulară a segmentului cervical -contractură musculară a spatelui şi cefei - dificultăţi în ridicarea greutăţilor - redoare şi impotenţă funcţională a umărului - paraclinic-radiografie- colabarea corpilor cervicali C5- C8 - examene paraclinice în limite normale Tratament recomandat - gimnastica medicală pentru segment cervical şi umăr - masaj decontracturant al spatelui şi cefei - masaj decontracturant al membrului superior afectat Iniţial am făcut o evaluare completă a pacientului şi am apreciat starea fizică generală. Am constatat prezenţa durerii, impotenţă funcţională şi modificări posturale compensatorii. Pe baza acestor constatări am elaborat un program de recuperare compus din exerciţii fizice şi masaj. Exerciţiile au ca scop creşterea activităţilor funcţionale,promovarea mobilităţii şi echilibrul tonusului muscular. Masajul are rol relaxant, decontracturant, are acţiune antalgică, duce la realizarea unei miorelaxări, acţionează asupra circulaţiei venoase ,stimulează elasticitatea şi forţa de contracţie a fibrelor musculare, stimulează creşterea agenţilor nutritivi.

4.5. Stabilirea parametrilor şi metodele de cercetare utilizate

48

Irimia Daniel

Elemente constitutive ale cercetării

Parametri Rolul kinetoterapeutului în activitatea de evaluare corectă şi completă etiopatogenică, clinică şi funcţională a pacientului cu spondiloza cervicală,are ca obiectiv redobândirea ameliorării clinico-funcţionale prin combaterea impotenţei funcţionale şi a atrofiei musculare, precizarea exerciţiilor optime din cadrul programului kinetic aplicat în conformitate cu statusul funcţional al pacientului, stabilirea duratei optime şi ritmul şedinţelor kinetice. Datorită obiectivelor kinetoterapeutului, am stabilit ca variabile de cercetat în cadrul studiului următorii parametri : -pentru parametru durere am folosit scala vizuală analogă (VAS) prin intermediul căruia fiecare pacient s-a autoevaluat din punct de vedere al intensităţii durerii cu o cifră de la 0 la 10 (0 –durere absentă, 10-durere maximă) Tabel intensitatea durerii cervicale si MS Nr. Crt. 1. 2.

Nume şi prenume

Vârsta

Florescu Rodica Dascălu Iulian MEDIA

Durere cervicală 52 47

8 8 8

Durere MS 6 7 6,5

-pentru parametru contractură musculară am folosit scalaVAS prin intermediul căruia fiecare pacient s-a autoevaluat din punct de vedere al contracturii musculare cu o cifră de la 0 la 10 Tabel contractura musculară Nr.crt.

1. 2.

Nume şi prenume

Florescu Rodica Dascălu Iulian MEDIA

Vârsta

52 47

Contractură

Contractură

musculară a

musculară a

cefei 8 9 8,5

spatelui 2 8 5

- pentru parametru mobilitatea limitată a segmentului cervical am folosit scara VAS prin intermediul căruia s-a autoevaluat fiecare pacient din punct de vedere al limitării de mişcare a segmentului cervical ,cu o cifră de la 0 la 10 (0-mobilitate minimă, 10-mobilitate maximă) 49

Irimia Daniel

Elemente constitutive ale cercetării

Tabel mobilitate Nr.crt 1. 2.

Nume şi prenume Florescu Rodica Dascălu Iulian MEDIA

Vârsta

Mobilitate 52 47

5 4 4,5

-pentru aprecierea efectului antalgic al terapiei am folosit scala vizuală analogă (VAS) a rezultatului terapeutic Acestor parametri s-a calculat media VAS cu rol de comparare a evaluării iniţiale şi finale a studiului. 4.6. ALCĂTUIREA ŞI APLICAREA PROGRAMELOR DE KINETOTERAPIE 4.6.1.Obiective Prin gimnastica medicală se urmăreşte : - tonifierea musculaturii cervicale - combatera dezechilibrului static postural - dezvoltarea mobilităţii coloanei vertebrale la nivelul acestei regiuni Observaţie – în timpul executării mişcărilor cu capul pot apărea stări vertiginoase şi se recomandă ca exerciţiile să se execute în ritm lent şi cu ochii închişi. Indicaţii şi contraindicaţii Înainte de începerea programului de gimnastică medicală se face un masaj cu efect calmant la nivelul cefei, pe omoplaţi şi pe umeri. 4.7. Masajul gâtului Din punct de vedere topografic, gâtul prezintă două regiuni, anterolaterală şi posterioară. În regiunea anterolaterală a gâtului se găsesc organele importante, laringele, traheea, faringele şi esofagul, mănunchiul vasculonervos al gătului, tiroida şi paratiroidele.

50

Irimia Daniel

Elemente constitutive ale cercetării

În regiunea posterioară a gâtului (ceafa) se găsesc muşchi cu rol static şi dinamic, aşezaţi pe mai multe straturi. Masajul regiunii anterolaterale a gâtului se va face ţinând seama de organele importante prezentate la acest nivel. Poziţia . Subiectul este în decubut dorsal sau şezând rezemat, cu capul în uşoară extensie. Maseurul stă în faţa sau la dreapta celui pe care îl masează. Netezirea regiunii anterolaterale a gâtului se face prin alunecări uşoare,pornind de sus în jos, de la bărbie şi mastoidă spre clavicule şi stern. Manevra se execută pornind cu rădăcina şi marginea ulnară a mâinilor şi terminând cu marginea radială a acestora şi cu vârful degetelor. Se poate lucra simetric sau asimetric. Fricţiunea se execută minuţios şi insistent, foarte uşor şi cu precauţie, evitând glanda tiroidă. Frământatul se execută rar, sub formă de cută, de-a lungul muşchilor sternocleidomastoidieni şi a marginii laterale a muşchilor trapezi. Vibraţiile, executate manual sunt foarte utile în masajul acestei regiuni. Masajul gâtului poate fi asociat cu mobilizarea metodică a acestuia, în timpul sau după şedinţa de masaj. Masajul se încheie cu neteziri lungi, lente şi liniştitoare. Masajul este indicat pentru efectul decongestionant,relaxant şi trofic al ţesuturilor şi al organelor atât la nivelul gâtului, cât şi al capului. Este indicat în tratamentul cicatricilor ce se formează după arsuri, traumatisme sau inflamaţii locale. Masajul părţilor laterale ale gâtului este indinspensabil în tratamentul corectiv al deviaţiilor capului şi ale gâtului. Masajul regiunii posterioare a gâtului (masajul cefei) Poziţia . subiectul este aşezat în decubit ventral, cu capul uşor flectat şi cu fruntea rezemată pe dosul măinilor sau pe un sul mic, moale. Masajul se poate executa şi în poziţia şezând pe un scaun, cu fruntea sprijinită pe un plan potrivit de înalt.

Pe bancheta joasă de masaj, poziţia cea mai favorabilă este călare,şezând cu trunchiul uşor înclinat şi cu capul sprijinit pe planul lung al banchetei.

51

Irimia Daniel

Elemente constitutive ale cercetării Manevrele folosite pentru masajul cefei sunt netezirea, fricţiunea, frământatul,

percutatul şi tocatul. Netezirea constă din alunecări executate cu o mână sau cu ambele, pornind de sus, de deasupra inserţiilor mişchilor cefei pe occipital şi coborând până la baza gâtului,între omoplaţi şi pe umeri. Manevra începe cu rădăcina mâinilor şi se termină cu vârful degetelor, care pe măsură ce coboară, se depărtează puţin între ele. Pentru netezirea părţilor laterale ale gătului, palmele se aşează cu marginea lor ulnară şi alunecă în jos până peste umeri,terminând cu marginea lor radială. Alunecările se fac simultan sau alternativ. După câteva manevre lungi, se execută un masaj stimulant cu alunecări scurte şi dese, pornind de la cap şi coborând din aproape în aproape spre omoplaţi şi umeri. Alunecările se pot executa şi în formă vibratorie. Fricţiunea se aplică pe toată întinderea cefei. În partea de sus, la nivelul inserţiei muşchilor, se execută cu vârful degetelor mişcări reduse circulare şi liniare. În partea mijlocie şi inferioară a cefei, între omoplaţi şi pe umeri, fricţiunile se execută cu mişcări mai ample, cu podul palmei şi cu rădăcina mâinilor. Frământatul se aplică mai ales pe părţile laterale şi inferioară ale cefei. Marginea laterală a muşchiului trapez se prinde între police şi celelalte patru degete şi se frământă deplasând mâinile în sus şi în jos de-a lungul marginii muşchiului. Se poate aplica şi o variantă de frământat „în cută” . Cu o mână sau cu ambele mâini, aplicate perpendicular pe lungimea gătului, se cuprinde ceafa între degetele mari şi vârful celorlalte degete,se execută deplasări în sus şi în jos, printr-o mişcare ondulatorie. Frământatul se poate combina cu fricţiunea. Percutatul se combină cu tocatul. Percuţiile executate cu vârful şi pulpele degetelor, care cad de o parte şi de alta a liniei mediane,prin loviri foarte fine în partea de susu a cefei, cresc în intensitate pe măsură ce coboară,transformându-se în tocat,care se execută de partea cu unghii a degetelor, între omoplaţi şi cu partea palmară pe umeri. Masajul cefei se încheie prin manevre lungi şi lente de netezire calmantă. Efectele masajului cefei Provoacă o activare a circulaţiei locale venoase şi limfatice.prin acţiunea lor locală se îmbunătăţeşte circulaţia în muşchii cefei, carer sunt predispuşi la stază circulatorie şi oboseală. Produce o decongestionare reflexă a circulaţiei endocraniene, cu efecte liniştitoare asupra sistemului nervos central. Datorită efectelor sale, masajul cefei este folosit ca act final în masajul general. 52

Irimia Daniel

Elemente constitutive ale cercetării

Masajul cefei este indicat în tratamentul nevralgiilor locale, al durerilor de cap, al contracturilor musculare, al limitării mobilităţii gâtului, al oboselii nervoase, al tulburărilor sistemului nervos central. Este folosit şi pentru prevenirea sau îndepărtarea depunerilor locale de grăsime. Programul de recuperare s-a desfăşurat în trei etape, ultima etapă este de natură profilactică. Exerciţiile cuprinse în programul kinetic sunt individualizate,în funcţie de starea funcţională pe moment a pacientului, atât din punct de vedere al amplitudinii de mişcare cât şi a forţei musculare. 4.8. Exerciţii de gimnastică medicală Etapa I I – din poziţia decubit dorsal – cu genunchii îndoiţi şi tălpile pe sol : Ex. 1 –ducerea bărbiei în piept, fără ridicarea capului de pe sol (împingerea bărbiei în sus ) –de 10 ori Ex. 2 –înclinarea capului spre dreapta şi spre stânga cu tendinţa de a lipi urechea de umăr –de 10 ori Ex. 3 –răsucirea capului spre dreapta şi spre stânga (mişcarea se realizează descriind un arc de cerc cu bărbia, de la un umăr la celălalt) –de 10 ori Ex 4 –ridică bărbia coborând umerii pe sol, apoi coboară bărbia cu ceafa lipită de sol şi ridică umerii de pe sol –de 8 ori

Ex.5 –exerciţii de ridicare a omoplaţilor şi de coborâre a omoplaţilor (cu ceafa lipită de sol, cu capul în rotaţie şi urechea pe sol se apropie bărbia de umăr, din rotaţie –dreapta apoi stânga –se ridică uşor capul de pe sol cu bărbia proiectată înainte) –de 10 ori Ex. 6 –cu mâinile sub ceafă, ridică capul şi întinde braţele –de 10 ori

53

Irimia Daniel

Elemente constitutive ale cercetării Ex. 7 –ducerea braţelor prin înainte peste cap, cu încleştarea degetelor şi

întinderea coloanei vertebrale(elongaţie),cu revenire în poziţia iniţială –de 10 ori II –din poziţia decubit ventral (culcat pe abdomen) –mâinile încrucişate sub bărbie : Ex. 1 –aşezarea succesivă a bărbiei şi a frunţii pe mâini –de 10 ori Ex. 2 –ducerea bărbiei spre umărul stâng, apoi spre apoi spre cel drept –de 10 ori Ex. 3 –cu braţele întinse şi fruntea sprijinită pe sol se ridică capul de pe sol,cu dubla bărbie –de 10 ori Ex. 4 –cu mâinile încleştate în spate,extensia capului şi a gâtului,depărtând bărbia de corp şi ducerea braţelor sus-înapoi cu inspiraţie profundă,revenire cu expiraţie –de 10 ori Ex. 5 –răsucirea corpului şi a gâtului spre stânga şi apoi spre dreapta –de 10 ori Ex.6 –mâinile în dreptul umerilor,extensia capului şi a gâtului odată cu întinderea braţelor şi revenire în poziţia iniţială –de 10 ori Ex. 7 –răsucirea capului şi a gâtului spre stânga,cu inspiraţie şi menţinera poziţiei 5 secunde,revenire cu expiraţie şi se repetă pe dreapta –de 10 ori III –din poziţia decubit lateral Ex. 1 –ridicarea capului cu tendinţa de a apropia urechea de umăr –de 8 ori

Ex. 2 –capul sprijinit pe o mână, apăsarea capului în jos –de 8 ori IV –din poziţia pe genunchi cu sprijin pe palme

54

Irimia Daniel

Elemente constitutive ale cercetării Ex.1 –îndoirea coatelor cu coborârea pieptului şi ridicarea capului cu privirea

înainte şi întinderea coatelor –de 10 ori Ex. 2 –îndoirea coatelor cu ridicarea alternativă a unui picior întins înapoi, cu revenire –de 10 ori Ex. 3 –ridicarea braţului şi piciorului opus, revenire, cu capul sus( se repetă cu membrele de cealaltă parte) –de 10 ori V –din poziţia stând depărtat Ex. 1 – cu mâinile pe şolduri se efectuează rotări ale umerilor executate în ambele sensuri –de 10 ori Ex. 2 –ducerea braţelor prin lateral în sus şi lăsarea capului pe spate,apoi revenire în poziţia iniţială VI –exerciţii de gimnastică medicală – corectivă Ex. 1 –mers cu o carte pe cap pe o distanţă de 10 metri Ex. 2 –mers fandat cu un baston fixat la nivelul omoplaţilor -5 metri Ex. 3 –cu bastonul ţinut la spate de la capete, execută mers cu extensia braţelor şi ducerea bastonului înapoi -10 metri Ex. 4 –din mers execută extensii ale braţelor cu arcuire sus şi lateral –de 10 ori

Ex.5 -cu bastonul ţinut la ambele capete,execută ducerea bastonului sus,cu arcuirea braţelor (privirea umăreşte bastonul ) –de 10 ori Ex. 6 –bastonul sprijinit pe omoplaţi, execută aplecarea trunchiului înainte la 40 – 50 grade, cuarcuire şi capul sus –revenire –de 10 ori

55

Irimia Daniel

Elemente constitutive ale cercetării Ex. 7 –în ortostatism, ridcarea umerilor, timp de 5 secunde şi revenire,

împingerea umerilor înspre spate apoi ridicarea şi coborârea lor –de 8 ori

FOTO RIDICAREA UMERILOR Se vor evita exerciţiile de flexie ale trunchiului şi se va corecta permanent poziţia spatelui,care trebuie să se menţină drept,cu umerii traşi în jos şi înapoi. Exerciţiile vor fi făcute de 4 ori pe săptămână cu o zi pauză într ele (o zi da, o zi nu). La fiecare două săptămâni se face o evaluare a pacientului pentru a observa şi pregăti programul de recuperare din faza următoare. Etapa a-II-a După 30 de zile se vor face 2 şedinţe pe zi cu pauză două zile (de trei ori pe săptămână). În această perioadă se vor face exerciţii de stretching şi de întărire a musculaturii cervicale pentru a menţine flexibilitatea şi a preveni instalarea rigidităţii. Ex. 1 –din ortostatism înclinarea capului înspre lateral, în trei timpi, ultimul timp fiind într-o întindere maximă –de 8 ori Ex. 2 –din ortostatism rotirea capului spre lateral, în trei timpi,ultimul timp fiind într-o întindere maximă

FOTO STRETCHING

56

Irimia Daniel

Elemente constitutive ale cercetării

Totodată se va proceda la reluarea activităţilor zinice pentru ameliorarea mai rapidă a simptomelor.În această etapă se va restabiliza şi aliniamentul corpului şi posturările prin adoptarea unor poziţii cu caracter corectiv şi hipercorectiv. Se recomandă evitarea poziţiilor care cresc curbura coloanei vertebrale sau a poziţiilor cu capul aplecat. Etapa 3 –profilactică Dacă durerea cervicală este mai puternică în timpul dimineţii, trebuie verificate atât perna cât şi postura pe care pacientul o adoptă în timpul somnului. Este necesar să se utilizeze o pernă care să susţină capul astfel încât acesta să stea drept într-o poziţie corectă. Dacă durerea cervicală se agravează la sfârşitul zilei,pacientul trebuie să facă o evaluare corectă a posturii. Poziţia corectă pe care trebuie să o adopte pacientul este aceea de acsta drept în scaunul său,cu partea inferioară a spatelui lipită de spătarul scaunului, cu laba piciorului lipită de podea şi cu umerii relaxaţi. Trebuie evitat statul pe scaun pe perioade lungi de timp fără ridicarea sau schimbarea poziţiei la diferite intervale. Se recomandă pauze scurte de câteva ori pe oră pentru întinderea muşchilor gâtului. În cazul persoanelor care lucrează la calculator,trebuie ajustată poziţia monitorului, asfel încât ecranul să fie la nivelul ochilor.

57

Irimia Daniel

Elemente constitutive ale cercetării

58

Irimia Daniel grafică

Prezentarea şi interpretarea

Capitolul 5 Prezentarea şi interpretarea grafică 5.1. Analiza rezultatelor finale Prin aplicarea procedeelor kinetoterapeutice s-au obţinut valori pozitive privind înlăturarea durerii, scăderea impotenţei funcţionale şi dezvoltarea forţei musculare. Elementele clinice şi funcţionale studiate şi evaluate în cei trei timpi de evaluare, pentru fiecare pacient au fost : Durerea S-a apreciat individual la cele trei momente ale evaluării după ce s-a calculat media pentru cei doi pacienţi. TAB REZULTATUL EVALUĂRII DURERII PE SCALA VAS Nr.crt 1. 2.

Nume şi prenume Florescu Rodica Dascălu Iulian MEDIA

Vârsta 52 47

Evaluare I 8 6 8 7 8 6,5

Evaluare II 7 6 6 4 6,5 5

Evaluare III 4 2 2 2 3 2

Datele conţinute în tabel confirmă reducerea intensităţii durerii. În general subiecţii de sex feminin au un scor al scalei VAS mai redus decăt al subiecţilor de sex masculin. Tonusul muscular S-a apreciat individual la cele trei evaluări media contracturii musculare pentru cei doi pacienţi

Tabel contractură musculară 58

Irimia Daniel grafică Nr.crt Nume şi prenume 1. Florescu Rodica 2. Dascălu Iulian MEDIA

Prezentarea şi interpretarea Vârsta 52 47

Evaluare I 8 2 9 8 8,5 5

Evaluare II 6 1 7 6 6,5 3,5

Evaluare III 2 0 2 1 2 0,5

Datele conţinute în tabel prezintă o îmbunătăţire a tonusului muscular. Diferenţa între mediile VAS ale contracturii musculare este datorată mediului de lucru şi condiţiei fizice de muncă mai grele (agricultură) Mobilitatea articulară Tabel mobilitatea articulară Nr.crt 1. 2.

Nume şi prenume Florescu Rodica Dascălu Iulian MEDIA

Vârsta 52 47

Evaluare I 5 4 4,5

Evaluare II 7 5 6

Evaluare III 9 7 8

Cele trei evaluări confirmă o îmbunătăţire a mobilităţii articulare a segmentului cervical,datorate programului kinetic aplicat. Pacientul D.I. prezintă o evoluţie mai mică faţă de pacienta F. R. ,determinată de tonusul muscular şi ameliorarea durerii mai slabe, conform parametrilor . Pentru evaluarea metodei de recuperare s-a interpretat de către subiecţi pe o scală de la 1 la 10 programul kinetic aplicat, compus din exerciţii şi masaj ( 1-slab sistematizat, 10- foarte bine sistematizat).

TABEL REZULTATUL EVALUARII METODEI DE RECUPERARE Nr.crt 1. 2.

Nume şi prenume Florescu Rodica Dascălu Iulian

Vârsta 52 47

Gimnastică medicală 10 9 59

Masaj 9 10

Irimia Daniel grafică MEDIA

Prezentarea şi interpretarea 9,5

9,5

La sfărşitul etapei, pacientul a fost instruit asupra programului de întreţinere şi de prevenire a recidivelor. 5.2.Concluzii Concluzii ale studiului celor doi pacienţi -cea mai bună evoluţie a avut-o pacienta de 52 de ani -pacientul a avut evoluţie mai slabă datorită complicaţiilor determinate de spondiloza cervicală -pe durata desfăşurării studiului nici un pacient nu a prezentat agravarea simptomatologiei - prin mijloacele terapeutice folosite a avut loc o scădere a durerii, la pacienţi,în toate momentele de evaluare, indiferent de sex sau vârstă - prin rezultate am reuşit să subliniem rolul kinetoterapeutului în evaluarea şi recuperarea funcţională a consecinţelor datorate durerilor cervicale, în scopul fundamentării obiectivelor, metodelor şi mijloacelor kinetice în cadrul complex de recuperare funcţională - programele de recuperare concepute au contribuit la refacerea valorilor articulare,accelerarea resorbţiei proceselor inflamatorii, refacerea controlului motor şi a abilităţii - studiul confirmă necesitatea începerii precoce a tratamentului global de recuperare kinetoterapeutic

60

Irimia Daniel

Concluzii

Concluzii -abordarea pacienţilor cu patologie cervicală este complexă şi nu trebuie generalizată - înţelegerea clară a anatomiei coloanei, prezentarea pertinentă a anamnezii şi examinării şi abordarea terapeutică, contribuie la îmbunătăţirea stării pacientului - metodele de recuperare, asuprra cărora ne-am oprit în această lucrare sunt recuperarea prin kinetoterapie şi masaj - abordul terapeutic în recuperarea pacienţilor cu spondiloza cervicală, trebuie să fie complex şi necesită mijloace asociate de recuperare:medicamentos, kinetic şi de igienăeducaţie -orice tratament kinetic la nivelul regiunii cervicale presupune refacerea funcţionalităţii acestui segment, în condiţiileunei forţe musculare, stabilităţii şi mişcării controlate la acest nivel, cu prevenirea complicaţiilor neurologice şi creşterea calităţii vieţii. Propuneri 1. îndrumarea pacienţilor către servicii de recuperare 2. folosirea tehnicilor variate de terapie (kinetoterapie, hidrokinetoterapie), pentru a obţine rezultate funcţionale în timp cât mai scurt 3. instruirea pacienţilor în vederea efectuării unui program motric şi fără supravegherea specialiştilor 4. evitarea poziţiilor vicioase ce pot duce la apariţia recidivelor

61

Irimia Daniel

Bibliografie BIBLIOGRAFIE

1. BIEL,ANDREW, Trail Guide to the Body, second edition, Editura Books of Discovery, Canada, 2001 2. CONF.BACIU, Programe de Gimnastică Medicală, Editura Stadion, 1974 3. CORDUN,MARIANA,Postura corporală normală şi patologică, Bucureşti, Editura ANEFS,1999 4. DRĂGAN,IOAN şi colab., Masajul-Automasajul-Refacere Recuperare,Bucureşti,Editura Cucuteni,1995 5. DUMITRU,DUMITRU, Reeducarea Funcţională în Afecţiunile Coloanei Vertebrale,Editura Sport-Turism,1984 6. FILIPESCU,DOINA,Curs de Gimnastică Terapeutică(Kinesiterapie),Editura Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T.POPA” ,Iaşi,1995 7. FLORA, DORINA,Tehnici de Bază în Kinetoterapie,Editura Universităţii din Oradea, 2002 8. GEORGESCU,M.,Kinetologie medicală,Editura Axa, Bucureşti,1999 9. HARDEZ,Y et colab,Vade-mecum de kinesitherapie,Editura Maloine ,2003 10. IONEL A . BRATU,Gimnastică pentru prevenirea şi corectarea deficienţelor,Editura Sport-Turism,,1977 11. IONESCU,ADRIAN,Gimnastică medicală,Bucureşti,Editura Didactică şi Pedagogică, 1964 12. MARCU,VASILE,Masaj şi kinetoterapie,Bucureşti,Editura Sport-Turism,1983 13. MÂRZA,D.,Metode speciale de masaj,Editura Plumb,Bacău,1998 14. New World Press,Beinjing, China,Maual Avansat de Medicină Tradiţională ,vol.1,1995 15. SBENGHE,TUDOR, Kinesiologie.Ştiinţa mişcării,Bucureşti,Editura Medicală,2002 16. SBENGHE,TUDOR,Kinetologie profilactică terapeutică şi de recuperare,Bucureşti,Editura Medicală,1987 17. SBENGHE,TUDOR,Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului,Bucureşti,Editura Medicală,1996 18. VOICULESCU,I.C.,PETRICU,I.C.,Anatomia şi Fiziologia Omului,Editura Medicală,1967 19. ZAHARIA,PETRU C.,Elemente de patologie a aparatului locomotor,Editura PAIDEIA,Bucureşti,1994

62