Poluarea Fonica

GENERALITĂŢI PRIVIND POLUAREA FONICĂ

1.1 DEFINIŢIA POLĂRII FONICE Poluarea fonică (sonoră) reprezintă o componentă importantă a poluării mediului înconjurător şi prin caracterul nociv şi prin prezenţa sa în toate compartimentele vieţii moderne, poluarea sonoră constituie o problemă majoră pentru toate ţările dezvoltate economic sau în curs de dezvoltare. Poluarea fonică reprezintă agresiunea continua asupra oamenilor si a animalelor, determinată de diferite zgomote produse de maşini, utilaje, aparatură industrială sau casnică, în incinta contrucţiilor sau în afara acestora. 1.2 SUNETUL Sunetul constituie din punct de vedere fiziologic senzația produsă asupra organului auditiv de către vibrațiile materiale ale corpurilor și transmise pe calea undelor acustice. Urechea umană este sensibilă la vibrații ale aerului cu frecvențe între 20 Hz și 20 kHz, cu un maxim de sensibilitate auditivă în jur de 3500 Hz. Acest interval depinde mult de amplitudinea vibrației și de vârsta și starea de sănătate a individului. Sub amplitudinea de 20 μPa vibrațiile nu mai pot fi percepute. Odată cu vârsta intervalul de sensibilitate se mic șorează, în special frecvențele înalte devin inaudibile. Din punct de vedere fizic, sunetul are o definiție mai largă, el nefiind legat de senza ția auditivă: orice perturbație (energie mecanică) propagată printr-un mediu material sub forma unei unde se numește sunet. În această definiție se includ și vibrații la frecven țe din afara domeniului de sensibilitate al urechii: infrasunete (sub 20 Hz) și ultrasunete (peste 20 kHz). Intensitatea sonoră este energia purtată de sunet şi se măsoară în decibeli. Intensitatea sonoră a unei şoapte este de aproximativ 15 dB, murmurul produs de o clasă de elevi este de 50dB, zgomotul unei străzi aglomerate este de aproximativ 90 dB. Sunetele de peste 90 dB pot fi deja insuportabile. Un zgomot de o intensitate de 140 dB produs de ex de un avion cu reacţie întimpul decolării este aproape dureros şi poate afecta timpanul. Cel mai comun efect alzgomotului este afectarea echilibrului neurovegetativ, care se poate produce la intensităţi de circa 60 dB. Practic, se consideră că limita de suportabilitate la zgomot pentru om este de 65 decibeli. În tabel se prezintă intensităţile sonore, în ordine crescândă, pentru unele activităţi uzuale.

1.3 ZGOMOTUL

Unul din factorii perturbatori ai mediului, care influenţează ambianţa în care se desfăşoară activitatea şi viaţa omului este zgomotul asociat şi identificat, în general, cu poluarea fonică (acustică sau sonoră). Zgomotul se defineşte ca fiind o suprapunere dezordonată a sunetelor de frecvenţe şi intensităţi diferite care produc o senzaţie dezagreabilă şi agresivă. Acesta apare ca o consecinţă a activităţii industriale a omului, a activităţii de transport în urma căreia unde mecanice, reprezentate de trepidaţii, sunete, infrasunete şi vibraţii ultrasonore au o acţiune dăunătoare asupra sănătăţii omului. Mare parte din poluarea fonica provine de la masinarii, automobile, camionane si avioane. Echipamentele de constructie, masinile agricole si amalgamul de masinarii din interiorul fabricilor pot fi periculos de zgomotoase. Alte obiecte cum ar fi aparatele de taiat iarba, arme de foc si unele jucarii pot fi deasemenea zgomotoase. Chiar si muzica, daca este ascultata la un volum foarte mare, in special in casti, poate fi la fel de daunatoare ca si zgomotul produs de o drujba. Pana si in oceanele este prezenta problema zgomotului. Motoarele navelor, in special al vapoarelor, produc mult sunet. Platformele pentru forare la adancime sunt si ele zgomotoase si mai recent sunt sunetele foarte puternice de frecventa joasa, sonar-ul, emise pentru a detecta submarine si pentru obtine informatii despre temperatura apelor si despre incalzirea globala. În România există o tendinţă, care de altfel se manifestă şi pe plan mondial, de creştere a nivelului de zgomot şi de producere a vibraţiilor, ale căror surse apar odată cu dezvoltarea impetuoasă a tuturor ramurilor economiei şi transportului. - sursa de zgomot - atmosfera - distanţa - obstacolele întâlnite Parametrii principali consideraţi în analiza acţiunii zgomotului sunt: - intensitatea - frecvenţa

- modul de acţiune - durata acţiunii zgomotului - durata activităţii în mediul zgomotos Propagarea sunetelor este influenţată de: - sursa de zgomot - atmosfera - distanţa - obtacolele întâlnite Legat de durata zgomotului, s-a demonstrat că într-un mediu în care intensitatea este de120 dB, omul poate fi activ doar 2 minute. Marea majoritate a activităţilor omeneşti este generatoare de zgomote. Poluarea sonorăpoate fi generată de surse naturale şi surse artificiale. Sursele naturale de zgomot sunt erupţiile vulcanice, cutremurele, alunecările de teren, vuetulunei cascade etc. Sursele artificiale de zgomot pot fi surse generatoare de zgomot în mediul ambiant: zgomotulutilajelor industriale şi agricole, sunetul sirenelor, soneriile, claxoanele, zgomotul produs detraficul auto sau aerian. Vibraţiile sunt mişcările alternative ale unui sistem material faţă de poziţia de echilibru. Fenomenele cu efectele lor asociate sunt importante deoarece vibraţiile pot fi dăunătoare pentru om sau pentru elementele de rezistenţă ale structurilor, dar pot avea şi un efect benefic,util (baterea unor piloţi, forări etc.). Dintre sursele de vibraţii cu efecte defavorabile asupra structurilor de rezistenţă ale construcţiilor şi maşinilor se detaşează: - mişcarea de rotaţie a unor maşini cu mase neechilibrate - utilajele supuse unor sarcini variabile de scurtă durată (şocuri) - sarcinile mobile (poduri rulante, convoaie de vehicule pe poduri etc.); - acţiunea acţiunea mişcărilor seismice, vântului; - exploziile etc. Zgomotul poate apărea fie la mişcarea de translaţie, fie la mişcarea de rotaţie a două corpuri, intensitatea sunetului rezultat fiind dat de coeficientul de frecare şi de reacţiunile anormale dintre corpurile în contact. Astfel, cu cât suprafeţele corpurilor sunt mai rugoase, cu asperităţi pronunţate cu atât intensitatea zgomotului produs este mai mare. În urma frecării, corpul vibrează pe frecvenţele sale proprii care vor determina spectrul zgomotului generat, acesta fiind influenţat şi de amortizarea internă a vibraţiilor corpurilor în trecere. Ex. : rularea

roţilor pe şine, prelucrarea pieselor la raboteze, rotirea axelor în lagăre generează zgomot prin frecare. Tipurile de zgomote sunt: • zgomotul aerian- este produs într-o încăpere, care se propagă prin mediul aerian al încăperii respective până la elementele de construcţie despărţitoare (pereţi, planşee), prin intermediul cărora este radiat în încăperile adiacente. • zgomotul aerodinamic, denumit şi zgomot de sirenă este generat de scurgerea unui fluid între suprafeţe rigide, fixe (de exemplu, refularea aerului printr-o gură de ventilator), precum şi scurgerea fluidelor datorită mişcării relative a suprafeţelor (de exemplu, rotirea unei elice,) care atrage după sine variaţii de presiune, forma spectrului zgomotului depinde de o serie de factori printre care dimensiunile şi forma conductei de scurgere a fluidului viteza curentului, de debit, vâscozitate etc. • zgomotul alb- sunet complex, al cărui spectru, în funcţie de frecvenţa, este continuu,având valoare medie a energiei acustice raportată la un herţ. • zgomotul aleatoriu - al cărui nivel variază întâmplător în timp. • zgomotul colorant- sunet complex al cărui spectru, în funcţie de frecvenţă, este continuu, având valoarea medie a energiei acustice care variază cu frecvenţa. • zgomotul de fond- care exista într-un punct dat, în absenţa semnalelor acustice auditive. • zgomotul de impact- cel care ia naştere sub forma de sunet structurat, produs prin lovirea unui element de construcţie şi care este radiat în incapere sub formă de zgomot aerian. Se defineşte şi un zgomot de impact standardizat, produs cu ajutorul ciocanului de impact. • zgomotul de instalaţii- este recepţionat în interiorul unei unităţi în care se desfasoara oactivitate şi datorat funcţionării unor instalaţii dintr-o unitate. • zgomotul staţionar- este caracterizat printr-un nivel constant în timp. 1.3.1 ZGOMOTUL AMBIANT În 2006 a început elaborarea hărţilor strategice de zgomot pentru aglomerările urbane cu peste 250.000 de locuitori, pentru drumurile şi căile ferate principale, şi pentru aeroporturile civile mari (principale) şi a aeroporturilor urbane din România. Pentru aglomerări sursele de zgomot urmărite sunt: 

traficul rutier;



traficul feroviar;



traficul aeroportuar pentru aeroporturile urbane din interiorul aglomerărilor;



zone industriale în care se care desfăşoară activităţi potrivit anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/ 2006, inclusiv pentru porturi. După realizarea hărţilor strategice de zgomot, se vor realiza Planuri de acţiune care să conțină măsuri concrete de reducere a nivelurilor de zgomot. Principalele avantaje pe care le oferă realizarea de hărţi strategice de zgomot în interiorul aglomerărilor sunt: 1. dezvoltarea de noi zone rezidenţiale – la stabilirea noilor amplasamente se va putea ţine seama şi de nivelul de zgomot al zonelor învecinate existente, prin simularea anterioară demersurilor de construire, a efectului apariţiei noii zone (cu traficul rutier asociat estimat) din punct de vedere al zgomotului zonal. 2. pentru zonele urbane deja existente – realizarea hărţii strategice de zgomot permite informarea populaţiei (a tuturor celor interesaţi) asupra nivelurilor de zgomot în zonele de interes (prin intermediul Internet, panouri electronice locale, publicaţii periodice etc), ceea ce reprezintă în fapt una dintre cerinţele legislaţiei europene. 3. zonele liniştite – depistarea acestora poate fi facută ţinându-se seama de datele oferite de hărţile strategice de zgomot (eventual prin hărţi globale de zgomot care să evidenţieze aceste zone liniştite), astfel încât să îndeplinească o dublă menire:

 

să fie păstrate ca zone de linişte; daca nu sunt zone liniţtite să se întreprindă măsuri pentru a deveni zone liniştite (în cazul parcurilor şi grădinilor publice prin realizarea unor hărţi de diferenţă care să arate efectulul previzionat al măsurii alese în vederea diminuarii zgomotului); 4. trafic – cunoaşterea hărţii strategice de zgomot pentru traficul rutier şi pentru cel al tramvaielor şi trenurilor, precum şi pentru cel aeroportuar, bazate de altfel pe studii de trafic sau date reale de trafic, poate permite stabilirea de concluzii privind zonele în care nivelul zgomotului este ridicat, precum şi simularea efectelor diferitelor metode de diminuare a nivelului zgomotului ce pot fi implementate, alegându-se metoda optimă (prin hărţi de diferenţa care să evidenţieze diminuarea zgomotului). Câteva exemple de astfel de metode (măsuri) de reducere a zgomotului:



redirecţionarea traficului pentru obţinerea unei diminuări din punct de vedere al emisiei de zgomot pentru străzile unde este necesar acest lucru coroborat cu o creştere suportabilă pentru străzile care preiau traficul redirecţionat, acest lucru realizându-se prin stabilirea de

sensuri unice pentru anumite străzi, sincronizarea între semafoare pentru stabilirea undei verzi, restricţii de viteză, introducere de asfalt poros cu caracteristici de absorbţie a emisie zgomotului provocat de rularea autovehiculelor etc; 

interzicerea totală a circulaţiei unor categorii de vehicule în intervalele orare în care se inregistrează un nivel al indicatorilor de zgomot peste limitele admise, acolo unde se pot introduce astfel de măsuri (centrele istorice ale oraşelor de ex.);



interzicerea circulaţiei anumitor categorii de vehicule pe anumite artere din interiorul aglomerărilor;

    

preluarea traficului din/în anumite zone prin pasaje supraterane şi subterane; amplasarea local de panouri fonoabsorbante şi/sau zone verzi acolo unde este posibilă amplasarea acestora; înlocuirea terasamentului căii ferate şi a liniilor de cale ferată de tramvaie; sudarea aparatelor de cale şi înglobarea lor în calea fără joante, în zonele staţiilor CF din interiorul aglomerărilor; înlocuirea şi înoirea treptată a parcului de vagoane CF şi de tramvaie;



restricţionarea traficului aeroportuar pentru aeroporturile din interiorul aglomerărilor pe timp de noapte;



gestionarea traficului aeroportuar într-o manieră optimă utilizând pistele existente (în cazul aeroporturilor cu mai multe piste);



isonorizarea locuinţelor din vecinatatea aeroporturilor, liniilor de cale ferată cu trafic mare, drumurilor principale din afara aglomerărilor dar care se afla amplasate în apropierea unor locuinţe;



isonorizarea faţadelor clădirilor care se află poziţionate pe arterele mari de circulaţie din aglomerări (aceasta masură poate fi combinată cu un program de izolare termică a acestor clădiri);



crearea unei reţele funcţionale de piste de biciclete care să poată fi utilizată pentru deplasarea în toată aglomearea, reducând astfel numărul de cetăţeni care utilizează autoturismele personale pentru deplasare;



dezvoltarea reţelei de metrou în vederea preluării traficului suprateran;



isonorizarea surselor fixe de zgomot din zonele industriale şi din porturi. Utilizând metodele prezentate mai sus, se pot constata efecte benefice, prin reducerea ambelor tipuri de poluare an vederea obţinerii de beneficii pentru mediu şi sănătatea populaţiei.

Binenţeles că alegerea metodelor şi măsurilor de reducere a zgomotului se poate face “personalizat” în funcţie de: 

tipul sursei de zgomot;



locaţia sursei de zgomot:



învecinătăţile existente;



estimarea financiară a costurilor şi beneficiilor. Parlamentul European şi Consiliul au adoptat Directiva 2002/49/EC în 29 Iunie 2002 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, a cărei principală sarcină este aceea de a crea o bază comună pentru administrarea urbană a zgomotului ambiant, prin:



Monitorizarea problemelor de mediu prin solicitarea autorităţilor competente ale statelor membre să realizeze hărţi strategice de zgomot pentru drumurile principale, căile ferate principale, aeroporturile mari şi aglomerările urbane, zonele industriale şi porturi utilizând indicatori de zgomot armonizaţi precum: Lzsn and Lnoapte; Aceste hărţi vor fi utilzate atât pentru evaluarea numărului de persoane afectate de zgomot în întreaga UE, cât şi pentru realizarea planurilor de acţiune pentru gestionarea zgomotului şi a efectelor acestuia.



Informarea şi consultarea publicului despre expunerea populaţiei la zgomot, efectele sale asupra populaţiei, şi măsurile ce se pot lua pentru limitarea nivelului de zgomot.



Lansarea de teme locale prin solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale şi a unităţilor prevăzute la art. 4 alin. (3) din HG 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, Republicat, de a realiza planuri de acţiune pentru gestionarea zgomotului ambiant şi a efectelor acestuia, ţinându-se seama de hărţile strategice de zgomot. Directiva nu stabileşte limite pentru indicatorii de zgomot şi nici pentru măsurile ce trebuie luate prin planurile de acţiune. Valorile limită de prag şi măsurile care se pot lua în cadrul planurilor de acţiune se stabilesc de fiecare stat membru în parte. Cele mai zgomotoase ( poluate fonic ) zone din capitală: Militari: Valea Cascadelor-Preciziei 67-75 decibeli, cu o medie de cca 70 decibeli; Magheru: Teatrul C.I. Nottara 73-80 decibeli, cu o medie de cca 76 decibeli; Berceni: Str. Serg. Nitu Vasile 65-75 decibeli, cu o medie de cca 68 decibeli B-dul Ghencea: 71-81 decibeli, cu o medie de cca 75 decibeli; Drumul Taberei - Str. Pascani: 46-58 decibeli, cu o medie de cca 53 decibeli; Dristor-Camil Ressu: 64-74 decibeli, cu o medie de cca 68 decibeli;

Titulescu - Calea Griviței: 66-76 decibeli, cu o medie de cca 70 decibeli; Mircea Vodă- Matei Basarab: 65-75 decibeli, cu o medie de cca 70 decibeli ; Ferdinand - Mihai Bravu: 68-78 decibeli, cu o medie de cca 71 decibeli; Mihai Eminescu-Viitorului: 67-77 decibeli, cu o medie de cca 71 decibeli; Regina Elisabeta (zona Primariei Municipiului Bucuresti): 65-75 decibeli, cu o medie de cca 70 decibeli; Șos. Olteniței - Șura Mare: 65-75 decibeli, cu o medie de cca 70 decibeli. Cele mai zgomotoase ( poluate fonic) orașe din țară: 

București- 85% din populație afectată



Constanța- 76% din populație afectată



Cluj-Napoca- 64% din populație afectată



Brașov, Ploiești- 61% din populație afectată



Galați- 55% din populatie afectată



Timișoara- 49% din populație afectată

1.4 INFRASUNETELE ŞI ULTRASUNETELE Zgomotul are asupra organismului uman o serie de efecte patologice. Numeroase observaţii clinice i-au determinat pe specialişti să afirme că există o “boală a zgomotului”. Zgomotul influenţează negativ sănătatea omului, afectând în primul rând sistemele nervos şi auditiv. Oscilaţiile acustice care iau naştere în timpul funcţionării maşinilor şi agregatelor pot constitui factori nocivi pentru organismul uman. Perceperea lor de către organismul uman, prin organul auditiv, oscilaţiile acustice se clasifică în: - infrasunete, cu frecvenţa sub 16 Hz; - sunete, cu frecvenţa cuprinsă intre 16 şi 16.000 Hz; - ultrasunete, cu frecvenţa peste 16.000 Hz. În mediul industrial, infrasunetele, sunetele şi ultrasunetele se suprapun atât în ceea ce priveşte componenţa spectrului oscilaţiilor generate de maşini şi utilaje, cât şi în privinţa acţiunii lor asupra organismului lucrătorului.

1.4.1 INFRASUNETELE

Infrasunetele aparţin părţii inaudibile a spectrului sonor având frecvenţele inferioare valorii de 20 Hz. Infrasunetele sunt prezente în numeroase locuri de muncă. Oscilaţiile acustice întâlnite în mediul industrial au, de obicei, frecvenţe foarte variate. Infrasunetele pot apărea: - la automobilele cu elicoptere (11,5 Hz);

viteză

mare

(frecvenţa

infrasunetelor este de

16 Hz),

la

- la apropierea furtunii (6 Hz) - prin interacţiunea oceanului planetar cu masele de aer (0,1 – 10 Hz); - explozii; - cutremure Efecte nedorite ale infrasunetelor: - cele de 7 Hz traumatizează puternic sistemele nervos şi circulator, iar la alte frecvenţepot distruge şi alveolele pulmonare. - la adulţi, infrasunetele produc ameţeală, un fals efect de euforie, sau chiar efecte cumulate, aşa cum se întâmplă unor persoane în timpul mersului cu viteză mare cu autoturisme sau autobuze.

1.4.2 ULTRASUNETELE Ultrasunetele reprezintă vibraţii ale unui mediu elastic a cărei frecvenţă o depăşeşte pe cea a sunetuluiǎ(frecvenţa ultrasunetelor este cuprinsă între 20 000 Hz ş i 2 x 109 Hz), neputând fi percepută de urechea omului. Ultrasunetele se deosebesc de sunete prin faptul că, având o frecvenţă ridicată(peste 16.000 Hz), nu provoacă senzaţii auditive. În industrie, ultrasunetele apar fie în compoziţia spectrului unor zgomote puternice, fie sunt generate de instalaţii special destinate acestui scop. Producere şi percepţie: Sunt produse în natură, în industrie sau de aparatură electrocasnică. Ele pot fi receptate şi produse de unele animale (lilieci, delfini) şi produc ecouri când se lovesc de un obstacol. Animalele recepţionează ultrasunetele, liliecii orientându-se în timpul nopţii dupǎză ultrasunetele emise de ei. Efectele ultrasunetelor: efecte nedorite (la om, ultrasunetele distrugglobulele roşii din sânge, apar migrene, greaţă sau chiar pierderea echilibrului), dar şi benefice (ultrasunetele distrug bacteriile, viruşii ca, de exemplu, bacilul tuberculozei, virusul gripei, altifosului) etc. Ultrasunetele îşi găsesc aplicaţii în diagnosticarea medicală, sterilizarea unor obiecte medicale (ace, seringi), defectoscopia pentru metale şi betoane, pentru identificarea golurilor, fisurilor interne, locaţia marină a vaselor eşuate pe fundul mărilor, sau a submarinelor.

2. IMPACTUL POLUĂRII FONICE

Cea mai importantă problemă legată de sănătate, cauzată de poluarea fonică, este pierderea auzului. Orice sunet care depaseste ca intensitate vorbitul poate rani celule delicate din cohlee, zona unde sunetul este transformat in impuls nervos auditiv. Initial rana este una temporara, insa, expunerea repetata poate produce o rana permanenta. Zgomotele puternice provoaca surziri rapide, sunetele extrem de zgomotoase, cum ar fi sunetul produs de descarcarea unei arme de aproape, poate provoca surzire imediata. Cu toate acestea si suntele de 85 de decibeli vor provoca o pierdere a auzului dupa o expunere îndelungată. 10 mil. de a americani au unele probleme cu auzul datorate partial sau integral expunerii la zgomote puternice si 20 de mil. sunt in risc. Majoritatea problemelor legate de auz au sursa la locul de muncă, unde muncitorii nu se pot feri de sunete periculoase si expunerea la acestea poate dura mai mulți ani. Chiar si la nivele sub cele care provoaca pierderea auzului, poluarea fonica produce unele probleme, cum ar fi incapacitatea de a conversa cu una sau mai multe persoane si probleme legate de somn. Fiind o sursă de stress, ea poate provoca pe lânga tensiuni mari și alte probleme cardiovasculare, alături de dereglări nervoase. Conform Institutului Național al Sănătății, 65 de milioane de americani sunt expuși la zgomote ce le pot diminua capacită țile de lucru și le pot produce dereglări ale somnului și alte 25 de milioane iși riscă sănătatea datorită zgomotului. Zgomotul este un factor de stress și pentru animalele domestice și pentru cele salbatice . În zonele retrase, elicopterele și avioanele militare înspăimântă adesea animalele. De exemplu, în Alaska, s-a arătat ca zgomotul produs de avioane reduce șansele de supraviețuire a puilor de căprioară. Se consideră că sunetele din ape din jurul porturilor pot produce confuzii sonarului natural al balenelor, folosiți pentru a naviga, comunica și pentru a-și găsi hrana. Poluarea fonică este cauza multor probleme de sănătate, iar numărul europenilor expuși la niveluri ridicate de zgomot este în creștere. Zgomotul are efecte dăunătoare și asupra florei și faunei sălbatice. Statele membre ale UE sunt obligate să întocmească hăr ți de zgomot pentru orașele mari, drumuri, căi ferate și aeroporturi și să propună planuri privind soluționarea acestei probleme. Zgomotul cauzat de trafic, industrie și activități recreative este o problemă din ce în ce mai mare. În orașe, traficul rutier este una dintre principalele surse de poluare fonică, aproape 70 de milioane de europenifiind expuși zilnic la niveluri de zgomot care depășesc 55 de decibeli. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, expunerea pe termen lung la aceste niveluri ridicate de zgomot poate duce la creșterea tensiunii arteriale sau la apariția infarctului miocardic.

Aproximativ 50 de milioane de persoane care locuiesc în zone urbane sunt afectate de zgomotul din trafic pe timp de noapte, 20 de milioane dintre acestea având probleme de sănătate din această cauză. Privarea de somn este cea mai mare problemă. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, ca să putem dormi bine în timpul nopții, zgomotul de fond nu trebuie să depă șească 30 de decibeli, iar zgomotele individuale trebuie să se mențină sub 45 de decibeli. Expunerea la zgomot poate provoca afecțiuni precum tinitusul, probleme mintale și stres. De asemenea, poate duce la scăderea performanței la locul de muncă, iar în cazul copiilor poate avea consecințe negative asupra activității școlare. Păsările și animalele au și ele de suferit din cauza zgomotului. Deși unele vietă ți au capacitatea de a se adapta la mediul urban, s-ar putea ca poluarea sonoră să le determine pe unele dintre ele să-și părăsească habitatele în care se reproduc și se hrănesc în mod obișnuit. Legislația UE obligă autoritățile să informeze publicul cu privire la impactul poluării fonice și să-l consulte cu privire la măsurile pe care intenționează să le ia pentru a limita poluarea fonică. În acest fel, cetățenii pot vedea care sunt îmbunătățirile reale aduse de măsurile de gestionare a zgomotului și vor putea să se adreseze reprezentanților aleși în cazul în care este necesar.

3. METODE DE COMBATERE A POLUĂRII FONICE

Poluarea fonică nu este o „necesitate” în zonele bine industrializate. Se pot face multe pentru a reduce severitatea problemei, de exemplu, mașinăriile și vehiculele pot fi construite astfel încât vor produce mai puțin zgomot. Etichetele care indică nivelul zgomotului a unui produs pot ajuta consumatorii să evite produsele zgomotoase și să aleaga alternative mai silențioase. Chiar și după ce zgomotul este produs el poate fi atenuat în așa fel încât să reduca expunerea oamenilor la el. Acasă sau la birou, izolarea pereților și instalarea geamurilor duble pot diminua sunetul traficului, a vecinilor și a altor surse de zgomot exterioare. Pereții pusi de-a lungul autostrăzilor pot proteja persoanele care locuiesc în apropiere de acestea de sunetul traficului. Metode de protejare individuale sunt dopurile de urechi sau ca știle antifonice, mai ales cand sunetul depășește 85 decibeli. În ultimii 30 de ani, Statele Unite și alte țări au depus eforturi considerabile pentru a controla poluarea fonică. Majoritatea vehiculelor și alte producatoare de zgomot sunt mult mai silențioase decât erau în trecut. Însă acum sunt mai multe mașinării producătoare de zgomot care funcționează mai mult.

3.1. MANAGEMENTUL POLUĂRII SONORE

Măsurile tehnice pentru combaterea poluării sonore se referă la ecranarea sursei de zgomot şi protecţia urechii omului în mediul industrial şi a locuinţei, a spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea. Se caută noi materiale de construcţie, cu proprietăţi antifonice, iar arhitectura spaţiilor de locuit trebuie să ţină cont de amplasarea dormitoarelor astfel încât să nu fie expuse arterelor de circulaţie cu flux continuu, sau să se gaseasca în vecinatatea halelor industrial producătoare de zgomot. Direcţia principală în managementul poluării sonore, atât în politicile naţionale cât şi în cea intenaţională, este dezvoltarea unor criterii pentru nivelele de expunere şi promovarea unor măsuri de control al zgomotului, ca parte integrată a programului de protecţie a mediului. Managementul poluării sonore ar trebui să: • monitorizeze expunerea omului la zgomot; • să adopte un ghid pentru zgomotul public, în vederea protejării sănătăţii populaţiei; • să controleze sursele de poluare sonoră şi nivelul de emisii în special în zone specifice, cum ar fi şcolile, spitalele, zonele rezidenţiale, locurile de joacă, dar şi stabilirea locurilor “sensibile” atât pe perioada zilei cât şi noaptea, controlul sănătăţii în zonele de risc.

Dintre procedeele utilizate pentru reducerea zgomotelor industriale se pot menţiona: - utilizarea unor ecrane fonoizolante, interpuse între sursa de zgomot şi personalul uman; - protecţia individuală cu antifoane; - îmbunătăţirea caracteristicilor tehnice ale utilajelor ce poluează intens fonic; - utilizarea carcaselor la maşini şi utilaje în timpul funcţionării; - alegerea corectă a fundaţiei utilajelor, neomiţând criterial reducerii zgomotelor; - folosirea, acolo unde este posibil, a suspensiilor elastice (resorturi metalice, cauciuc, fibre de sticlă, pâslă, mase plastice, plută, azbest); - schimbări în structura şi arhitectura halelor; - rotaţia personalului; - folosirea unor materiale de construcţie care reduc zgomotele. Astfel, plăcile de lemn atenuează zgomotele de 30 - 47 dB, vata de sticlă de 42 - 88 dB, covoarele de 7 - 41 dB, uşile de 20 – 25 dB, ferestrele duble de 30 dB, zidăria de beton de 48 dB, zidăria de cărămidă de 40 dB.

3.2 MĂSURI ŞI METODE DE PREVENIRE ŞI REDUCERE A POLĂRII SONORE ŞI A VIBRAŢIILOR ÎN INDUSTRIE Măsurile ce se impun pentru reducerea si prevenirea poluarii sonore în mediul industrial sunt: • Izolarea sunetului: prin prevenirea sau reducerea transmisiei sunetelor prin ridicarea unor bariere din materiale cu o densitate mare cum sunt: cărămizile, cimentul. • Absorbţia sunetelor: pereţi alcătuiţi dintr-un material poros cum ar fi: fibra de sticlă, cauciuc spongios, acesta absorbind undele sonore în interiorul materialului şi transformându-le în căldură. •Amortizarea vibraţiilor: materiale aplicabile suprafeţelor mari,Sound Deadened Steel (SDS) propune un material de tip sandwitch alcătuit din 2 foiţe de oţel la exterior şi la mijloc un strat de polimer elastic. •Izolarea vibraţiilor: amortizează vibraţiile prin introducerea unor elemente flexibile ca arcurile, montaje de cauciuc. Metode de combatere sau reducere a zgomotului la sursă în mediul industrial: • adoptarea unor soluţii de atenuare a zgomotului specifice naturii sursei; • evitarea vibraţiilor inutile, suprimarea şocurilor sau amortizarea lor; • dotarea echipamentelor care nu au fost proiectate iniţial cu atenuatoare de zgomot; • modificarea utilajelor și tehnologiilor.

4. LEGISLAŢIA PRIVIND POLUAREA INDUSTRIALĂ

Directiva 2003/10/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 februarie 2003 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor din industrie la riscuri generate de agenţi fizici (zgomot), stabileşte parametrii fizici utilizaţi ca elemente predictive de risc şi limitele acestora: • presiunea acustică de vârf care reprezintă valoarea maximă a presiunii acustice instantanee; • nivelul de expunere zilnică la zgomot. Această noţiune acoperă toate zgomotele prezente la locul de muncă; • nivelul de expunere săptămânalǎ la zgomot, respetiv media ponderată în timp a nivelurilor de expunere zilnică la zgomot într-o săptămână nominală de cinci zile de lucru de 8 ore. Normele admise de zgomote în România sunt:

•90 dB (în halele neprotejate); •80 dB (locuri de muncă cu solicitare medie a atenţiei); •75 dB (locuri de muncă cu solicitare mare a atenţiei - centre de calcul, centrale telefonice); •60 dB (locuri de muncă cu solicitare deosebită a atenţiei laboratoare de proiectare-cercetare).

5.DREPTUL DE A NU FI POLUAȚI FONIC Dreptul la un mediu sanatos este socotit, in societatea moderna, un drept fundamental al omului si este tratat si reglementat ca atare. Unul dintre primii pasi ai afirmarii acestui drept l-a constituit Conferinta Natiunilor Unite privind mediul inconjurator care a avut loc la Stockholm in iunie 1972, desfasurata sub lozinca "Un singur Pamant". Printre altele, atunci a fost proclamata si Ziua Mondiala a Mediului-5iunie. Pe planul Uniunii Europene, în iunie 2006 a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă pentru o Uniune Europeană extinsă, care urmarește a pune în acord instituțiile guvernamentale cu societatea civilă, vizând scopuri de protejare a mediului și a calității vieții. În privința poluării fonice, la nivelul țărilor membre ale Consiliului Europei, un rol deosebit l-a avut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, prin interpretarea articolului 8 al Convenției Europene – Dreptul la respectarea vieții private și de familie, a indentificat dreptul la un mediu sănătos ca fiind un drept existent distinct, parte integrată a sferei mai largi a dreptului la respectarea vieții private de familie. România prin Constitu ția sa, în art.35 , recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic, asigurând, totodată, cadrul legislativ pentru executarea acestui drept. Același articol, în alineatul final arată îndatorirea persoanelor fizice și juridice de a proteja și a ameliora mediul înconjurător.

România și dreptul de a nu fi poluați fonic

Una dintre instituțiile cu atribuții în domeniul protejării dreptului la un mediu sănătos în România , sub aspectul poluării fonice, este Garda Națională de Mediu printre atribu țiile acesteia se numară  

verifică sesizările cu privire la încălcarea legislației în vigoare în domeniul protecției mediului; controlează activitățile cu impact asupra mediului înconjurător;



controlează modul în care sunt respectate prevederile actelor de reglementare privind protecția mediului;



propune organului emitent suspendarea și/sau anularea actelor de reglementare emise cu nerespectarea prevederilor legale;

 

aplică sancțiuni contravenționale prevăzute de legislația în domeniul protecției mediului; constată faptele ce constituie contravenții și aplică sancțiunile contravenționale în domeniul protecției mediului, sesizează organele de cercetare penală și colaborează cu acestea la constatarea faptelor care, potrivit legislației de mediu, constituie infracțiuni. Este bine de știut că, dacă nu este o fapta mai grava, poluarea fonică poate constitui o contravenție, sancționabilă inclusiv în baza Ordonanței de Guvern 2/2001 . Atribuții în domeniul asigurării dreptului la un mediu sănătos mai au și reprezentanții Ministerului Administrației si Internelor - prin Sec țiile de Poli ție competențe, care pot desfășura, printre altele, urmatoarele activități:



sesizează autorităților și instituțiilor publice competente cazurile de nerespectare a normelor legale privind nivelul de poluare, inclusiv fonică;



verifică și soluționează, potrivit competențelor specifice ale autorităților administratiei publice locale, sesizarile cetatenilor privind nerespectarea normelor legale de protecție a mediului și a surselor de apă, precum și a celor de gospodărire a localitaților;



constată contravenții și aplică sancțiuni; În ultima instanţă, Poliţia poate cere inclusiv retragerea autorizaţiei de funcţionare a surselor generatoare de zgomot.