Sistemul Nervos

SISTEMUL NERVOS

Ţesutul nervos Este alcătuit din: o Celule nervoase (neuroni) o Celule de susţinere (nevroglii, celule gliale) Neuronul Alcătuire : o Corp celular:  Neurilema  Neuroplasma  Neurofibrile  Corpii tigroizi (corpusculii Nissl) – mase dense de reticul endoplasmatic rugos  Organite nespecifice  Lipseşte centrozomul (neuronul nu se divide) o Prelungiri nervoase:  Dendrite

 Axon

Prelungiri nervoase:  Dendrite (dendros – copac): prelungiri multiple, care conduc impulsul nervos aferent, centriped, celuliped (dinspre exterior spre corpu celular)

Axon: prelungire unică, care conduce impulsul nervos eferent, celulifug, centrifug. Prezintă o axolemă (membrana) şi axoplasma, în care se găsesc numeroase mitocondrii. Axonul se termină cu butoni terminali, în care există vezicule cu mediatori chimici, cu rol în transmiterea impulsului nervos. Axonul poate fi acoperit de 3 teci: •Teaca de mielină: este situată peste axolemă şi are o structură discontinuă. Are rol trofic şi de apărare a axonului. •Teaca Schwann: este formată din celule gliale Schwann şi produce teaca de mielină. Deasemenea, este discontinuă, spaţiile rămase neacoperite de ea se numesc strangulaţii (noduri) Ranvier. •Teaca Henle este o teacă continuă cu rol de izolare a fibrei nervoase (axonului)

Clasificarea neuronilor: 1.După funcţie:  Senzitivi (fac sinapsă cu receptorii, transmit impulsuri nervoase de la periferie spre măduvă)  Motori (transmit informaţia spre efectori de la centrii nervoşi)  Senzoriali (joacă rol de celule receptoare: celulele cu con şi bastonaş din retină)  Secretori (produc hormoni- neuronii din hipotalamus) 2. După numărul de prelungiri:  Unipolari: prezintă doar axon (celulele cu con şi bastonaş din retină)  Pseudounipolari: prezintă şi axon şi dendrite, care se unesc în dreptul corpului celular şi creează impresia de unipolar (neuronii din ganglionii spinali)  Bipolari: prezintă un axon şi o dendrită (celulele bipolare din mucoasa olfactivă)  Multipolari: neuronii piramidali din scoarţa cerebrală 3. După forma celulelor: Sferici Piramidali Piriformi Stelaţi etc

Celulele gliale - Sunt de 10 ori mai numeroase decât neuronii - Se divid intens, nu conţin neurofibrile si corpusculi Nissle - Au rol de susţinere pentru neuron, de protecţie, trofic , rol fagocitar (microglia)  Se descriu mai multe tipuri: celula Shwann, astrocitul, oligodendroglia, etc

Sinapsa -Reprezintă legătura dintre:doi neuroni, un neuron şi o celulă receptoare, un neuron şi o celulă efectoare (musculară sau glandulară)

-Alcătuirea sinapselor chimice : o Componentă presinaptică: butonul terminal al neuronului presinaptic o Fanta sinaptică (spaţiul sinaptic): 200 Å (angstromi, 1 Å = 10-10m): conţine proteine cu rol în conducerea mediatorilor chimici o Componenta postsinaptică: membrana neuronului post-sinaptic care conţine receptori pentru mediatorii chimici

Clasificarea sinapselor: După componentele pre- şi postsinaptică:  Neuro- neuronale: •Axo-axonice (între axonul neuronului presinaptic şi axonul neuronului postsinaptic) •Axo-dendritice (între axonul neuronului presinaptic şi dendrita neuronului postsinaptic) •Axo-somatice (între axonul neuronului presinaptic şi corpul celular al neuronului postsinaptic)  Neuro – musculare: între neuron şi o fibră musculară (placă motorie) După tipul de transmitere:  Chimice: • Adrenergice (mediatorii sunt adrenalina şi noradrenalina) • Colinergice (mediatorul este acetil- colina)

 Electrice: foarte rare în organismul uman După efect:  Excitatorii: impulsul se transmite mai departe  Inhibitorii: impulsul nu se mai transmite mai departe

Reflexul Actul reflex reprezintă modalitatea de răspuns a sistemului nervos la diferiţi stimuli. Această acţiune are ca substrat anatomic arcul reflex. Arcul reflex conţine o serie de componente: - Receptorul - Căile aferente - Centrul nervos - Căile eferente - Efectorul

Receptorul reprezintă acea structură specializată în captarea unor stimuli specifici şi transformarea lor în impuls nervos. Receptorul poate fi:  celulă epitelială senzorială (mugurii gustativi, receptorii auditivi, vestibulari),  neuron (neuronii bipolari din mucoasa olfactivă, neuronii unipolari din retină),  fibră musculară modificată (fusurile neuro-musculare).

În funcţie de localizarea receptorului, acesta poate fi: - Exteroreceptor (receptorii din piele) - Proprioreceptor (receptorii din muşchi, articulaţii) - Interoreceptor-visceroreceptor (receptorii din organele interne)

 Căile aferente sunt reprezentate de neuroni senzitivi, care preiau informaţia de la receptori şi o transmit centrilor nervoşi. Căile aferente pot fi somatice (care preiau informaţia de la exteroreceptori şi proprioreceptori) şi vegetative (care preiau informaţia de la visceroreceptori).

 Centrul nervos este reprezentat de corpi celulari ai neuronilor care transmit răspunsul mai departe. Aceşti centri nervoşi se găsesc în sistemul nervos central.  Căile eferente sunt reprezentate de neuroni motori, care transmit răspunsul efectorilor. Aceste căi pot la fel ca şi cele aferente, somatice şi vegetative.  Efectorii sunt reprezentaţi de structurile ce realizează răspunsul trimis de centrul nervos. Efectorii pot fi muşchii striaţi scheletici (reflexe somatice) sau muşchi netezi, glande, muşchiul cardiac (reflexe vegetative).

 Sistemul nervos se formează în perioada embrionară prin procesul de neurulaţie. Din foiţa externă a embrionului (ectoderm) se formează un tub neural. Celulele care delimiteză acet tub vor forma encefalul şi măduva spinării, iar tubul se transformă în ventriculele cerebrale şi canal ependimar.  Sistemul nervos este format din două tipuri de substanţă: substanţa albă şi substanţa cenuşie. Substanţa albă este alcătuită din prelungirile neuronilor, iar substanţa cenuşie este formată din corpii celulari ai neuronilor.

Sistemul nervos realizează şi reglează funcţiile senzitive, motorii şi pshice ale organismului, în raport cu condiţiile variabile ale mediului. Din punct de vedere functional, deosebim: A. Sistemul nervos somatic ( al vieţii de relaţie) – asigură legătura dintre organism şi mediul său de viaţă. Cuprinde: 1. Sistemul nervos central SNC, alcătuit din encefal şi măduva spinării care formează nevraxul sau axul cerebro-spinal:  Encefal: - emisfere cerebrale, - diencefal (talamus, epitalamus, metatalamus, hipotalamus), - cerebel, - trunchi cerebral (bulb, punte, mezencefal).  Măduva spinării 2. Sistemul nervos periferic SNP alcătuit din 31 de perechi de nervi spinali (micsti), 12 perechi de nervi cranieni (senzitivi, motori si micşti) şi ganglionii nervoşi

B. Sistemul nervos vegetativ- asigură reglarea activităţii organelor interne. Cuprinde:  Centrii nervosi vegetativi situaţi în SNC  Ganglioni şi nervi vegetativi, la nivelul sistemului nervos periferic. Este constituit din 2 componente: sistemul nervos simpatic si sistemul nervos parasimpatic

 Sustanţa nervoasă din constituţia organelor nervoase, ca şi fibrele nervoase sunt formate din ţest nervos, astfel: a) Corpii neuronali intră în constituţia substanţei cenuşii, nucleilor şi a ganglionilor nervoşi: • Grupări de corpi neuronali formează in SNC nucleii nervoşi (care din punct de vedere funcţional formează centrii nervosi). Substanţa cenuşie este formată din corpii neuronilor şi celulele gliale; • Grupările de corpi neuronali formează în SNP ganglionii nervoşi. Aceştia pot fi ganglioni senzitivi (situaţi pe traiectul nervilor senzitivi sau a fibrelor senzitive din nervi micşti) sau ganglioni vegetativi, simpatici şi parasimpatici. b) Prelungirile nervoase formează fibrele nervoase prin care circulă impulsurile nervoase. • Fibrele nervoase mielinizate formează în SNC fascicule nervoase (tracturi) ascendente şi descendente, care constituie substanţa albă; • În sistemul nervos periferic, fibrele nervoase formează nervii.

Nervii sunt formati din fascicule de fibre nervoase, invelite de teci conjunctive: 1.endonerv- teaca subţire ce înconjoară fiecare fibră nervoasă 2.perinerv- septuri conjunctive, septuri conjunctive desprinse din epinerv ce înconjoară un fascicul nervos format din mai multe fibre nervoase, 3.epinerv- teaca conjunctivă care înconjoară toate fasciculele. În funcţie de direcţia de transmitere pot fi: senzitivi, motori şi micşti ( cei mai mulţi)

Întregul sistem nervos central este protejat de o carcasă osoasă fixă (craniul) ce înconjoară encefalul şi o coloană vertebrală flexibilă ce protejează măduva spinării. Meningele sunt formate dintr- un ţesut conjunctiv care formează o membrană protectoare interpusă între oase şi sistemul nervos central. SNC este scăldat într-un fluid cerebrospinal care circulă în ventriculele cerebrale, în canalul ependimar şi în spaţiul subarahnoidian care înconjoară întreg sistemul nervos central.

Meningele Cele trei foiţe meningeale, de la exterior spre interior sunt: Dura mater: se află în contact cu oasele ce protejează SNC-ul şi este formată din ţesut conjunctiv moale de tip fibros. Dura mater spinală formează un tub dur care se găseşte în canalul vertebral, înconjurând măduva spinării. Dura mater nu se află în contact direct cu vertebrele, existând un spaţiu, numit spaţiu epidural, care conţine ţesut conjunctiv lax, adipos şi vase sanguine. Arahnoida este foiţa intermediară, este subţire, cu aspectul unei reţele care acoperă sistemul nervos central, dar nu pătrunde în toate şanţurile encefalului. Spaţiul subarahnoidian, localizat între arahnoidă şi pia mater coţine lichid cefalorahidian. Pia Mater este o membrană subţire care se află în contact strâns cu encefalul şi cu măduva spinării. Este formată din ţesut conjunctiv lax. Această foiţă este foarte bine vascularizată şi are rolul de a hrăni

Lichidul cefalorahidian este un lichid limpede, asemănător limfei, care formează un strat protector în jurul SNC.  LCR atenuează şocurile mecanice împrăştiind forţa loviturii pe o suprafaţă mai mare, contribuie la îndepărtarea metaboliţilor din ţesutul nervos, LCR constituie o barieră în calea pătrunderii în țesutul nervos a unor substanțe dăunătoare din sângele circulant.  Lichidul cefalorahidian este similar ca şi compoziţie plasmei din care se formează. Conţine glucoză, proteine, uree, globule albe. Conţine o cantitate mai mare de sodiu, clor, magneziu şi hidrogen, mai puţin calciu şi potasiu faţă de plasmă.  Păstrarea constantă a compoziţiei LCR este extrem de importantă, şi un dezechilibru chimic poate avea efecte grave asupra funcţionării sistemului nervos. O creştere a concentraţiei glicinei produce hipotermie şi hipotensiune. O mică variaţie a pH-ului poate afecta respiraţia.

Ventriculele cerebrale sunt conectate între ele şi cu canalul ependimar.  cele doua ventriculele laterale sunt localizate în câte o emisferă cerebrală, inferior corpului calos.  al treilea ventricul este localizat în diencefal, în talamus. Ventriculul III comunică cu cele două ventricule laterale prin orificiile Monro.  ventriculul IV este localizat în trunchiul cerebral între punte şi cerebel. Comunicarea dintre ventriculul III şi IV se realizează prin apeductul lui Sylvius situat în mezencefal. Lichidul cefalorahidian trece din ventriculul IV în spaţiul subarahnoidian prin 3 orificii. Lichidul cerebrospinal se reîntoarce în circuitul sanguin prin capilarele arahnoidiene.

Bariera sânge – encefal Această barieră este un aranjament structural format din capilare înconjurate de ţesut conjunctiv şi nevroglii specializate numite astrocite care determină care substanţe pot trece din plasmă în LCR. Unele substanţe, cum ar fi apa, oxigenul, CO2, glucoza şi compuşii solubili în lipide (de ex. alcoolul) trec prin barieră. Unii ioni anorganici (Ca2+, K+) trec mai lent, astfel concentraţiile acestor ioni diferă faţă de cele din plasmă. Alte substanţe, precum proteinele, lipidele, creatina, ureea, inulina, unele toxine şi majoritatea antibioticelor nu pot trece. Această barieră trebuie luată în calcul în administrarea de medicamente pentru bolile neurologice. Bariera este un dispozitiv important pentru monitorizarea fluctuaţiilor de glucoză, pH, salinitate, osmolaritate şi presiune sanguină - bariera lipseşte în anumite regiuni ale encefalului, cum ar fi hipotalamusul.

Măduva spinării se găseşte în canalul vertebral, între C1-L2, superior se continuă cu bulbul rahidian, iar inferior cu filum terminale. Filum terminale este o prelungire conjunctivă a măduvei spinării, formată în principal din pia mater care se întinde până la coccis. Măduva spinării este mai scurtă decât coloana vertebrală, astfel că nervii spinali L2-Cc1 trebuie să coboare prin canalul vertebral şi să-l părăsească în dreptul vertebrei corespunzătoare. Astfel aceşti nevi, alături de filum terminale formează aşa-numita coadă de cal. Măduva spinării are aspectul unui cilindru turtit dorso-ventral. Prezintă două umflături: Cervicală. Umflătura cervicală este localizată între C2 şi T2. Nervii care se găsesc la acest nivel servesc membrelor superioare. Lombară. Umflătura lombară se întinde între T9 şi T12, nervii de la acest nivel servind membrelor inferioare.

Structura măduvei spinării Măduva spinării formează 31 de segmente, fiecare corespunzând unei perechi de nervi spinali. Două şanţuri: fisura mediană anterioară şi şanţul median posterior străbat măduva spinării longitudinal, divizând-o parţial într-o jumătate dreaptă şi o jumătate stângă

 Substanţa cenuşie este situată la interior, fiind înconjurată de substanţă albă. Sbstanţa cenuşie este alcătuită din corpii celulari ai neuronilor, nevroglii şi neuroni de asociaţia amielinizaţi (intercalari). Substanţa albă este formată din tracturi (fascicule) de fibre senzitive sau motorii mielinizate.

 Dimensiunile şi forma substanţei albe şi cenuşii variază de-a lungul măduvei spinării. Cantitatea de substanţa albă creşte spre encefal, tracturile nervoase îngroşându-se. O cantitate mai mare de substanţă cenuşie se găseşte în cele două umflaturi ale măduvei, unde nervii ce se distribuie membrelor superioare, respectiv inferioare stabilesc conexiuni.

Substanţa cenuşie este dispusă sub forma literei H (în secţiune transversală) şi grupată în perechi de coarne: anterioare (neuroni somatomotori), posterioare (neuroni somatosenzitivi) şi laterale (neuroni visceromotori şi viscerosenzitivi). Cele laterale sunt proeminente doar în măduva toracală şi lombară superioară. Perechile sunt conectate între ele în regiunea centrală prin substanţă cenuşie denumită comisura cenuşie. În centrul comisurii se găseşte canalul ependimar care continuă ventriculele cerebrale şi conţine LCR. Substanţa albă se găseşte gruptă sub formă de perechi de cordoane: anterioare, posterioare şi laterale, fiecare conţinând tracturi ascendente şi descendente.

Funcţiile măduvei spinării Măduva spinării are două funcţii principale: 1. Funcţia de conducere. Aceasta se realizează prin substanţa albă care leagă diferitele etaje ale măduvei spinării, dar şi măduva cu alte segemente ale sistemului nervos central. 2. Funcţia reflexă. Măduva spinării reprezintă un centru nervos, în care se închid diferite reflexe involuntare. Acestea sunt la rândul lor somatice (reflexul de apărare, reflexul ahilian, bicipital, tricipital, plantar, rotulian) sau vegetative (simpatice sau parasimpatice).

1. Funcţia de conducere: - Fibre ascendente (ale sensibilităţii) care conduc informaţiile în sens ascendent de la măduvă spre etajele superioare ale SNC - Fibre descendente (ale motilităţii) care conduc comenzile elaborate de scoarţa cerebrală sau de centrii subcorticali, în sens descendent, la măduva spinării.

Căile sensibilităţii sunt formate din neuroni de trei ordine, interconectati sinaptic. Neuronul de ordinul I – protoneuronul- pentru toate tipurile de sensibilitate se găseşte în ganglionul spinal de pe rădăcina posterioară a nervilor spinali. Dendrita sa lungă ajunge la receptori, iar axonul pătrunde prin rădăcina posterioară a nervului spinal în măduva spinării. Neuronul de ordinul al II-lea – deutoneuronul – se găseşte, pentru majoritatea tipurilor de sensibilitate, în cornul posterior medular, dar şi în nucleii proprii bulbari; axonii neuronilor de ordinul al II-lea formează fascicule ascendente medulare. Neuronul de ordinul al III-lea este situat, pentru majoritatea căilor sensibilitătii, în talamus. Axonii neuronilor talamici se proiectează pe scoarţa cerebrală a lobului parietal, în girusul postcentral Sensibilitate generală a corpului(somatică) este de trei tipuri: exteroceptivă, propioceptivă şi interoceptivă.

1. Căile sensibilităţii exteroceptive conduc excitaţiile, tactile termice şi dureroase de la receptorii din piele şi le proiectează pe scoarţa cerebrală a lobului parietel, în girusul postcentral. Sensibilitatea tactilă este de două feluri: tactilă grosieră(protopatică) şi tactilă fină (epicritică). a) Calea sensibilităţii termice, dureroase şi tactilă grosieră:  protoneuronul- se găseşte în ganglionul spinal  deutoneuronul – se găseşte în cornul posterior medular. Axonul acestuia trece în cordonul anterior de partea opusă, formând fasciculul spinotalamic anterior (tactil) (1) sau în cordonul lateral, formând fasciculul spinotalamic lateral(termic-dureros) (2).  neuronul de ordinul al III-lea se află în talamus, iar axonul acestuia se proiectează în girusul postcentral, lob parietal.

b) Calea sensibilităţii tactile fine:  protoneuronul- se găseşte în ganglionul spinal, axonul acestuia intră în măduva spinării şi se dispun în cordonul posterior de aceeaşi parte formând fasciculele spinobulbare gracilis (Goll) şi cuneatus (Burdach)  deutoneuronul – se găseşte la nivel bulbar, în nucleii Goll şi Burdach.  neuronul de ordinul al III-lea se află în talamus, iar axonul acestuia se proiectează pe scorţa cerebrală.  Proiecţia corticală- în girusul postcentral, pe emisfera opusă părţii de unde a pornit excitaţia, deoarece are loc încrucişarea fibrelor în drumul lor ascendent.

2. Căile sensibilităţii propioceptive

 Conduc informaţii privind poziţia spaţială a corpului, a diferitelor sale segmente şi a gradului de contracţie a muşchilor scheletici  Receptorii specifici, proprioreceptorii, sunt localizaţi în periostul oaselor, muschi, tendoane, articulaţii; Sensibilitatea proprioceptivă este de 2 tipuri: o Sensibilitate proprioceptivă conştientă- are proiecţie pe scoarţa cerebrală o Sensibilitate proprioceptivă inconştientă – cu proiecţie cerebeloasă

a) Calea sensibilitatii proprioceptive conştiente este comună cu calea sensibilităţii tactile fine, prin fasciculele spinibulbare gracilis şi cuneatus . (6) b) Calea sensibilitatii proprioceptive inconştiente are 2 neuroni:  Protoneuronul se află în ganglionul spinal;  deutoneuronul – se găseşte în cornul posterior medular. Axonii neuronilor de ordinul al II-lea formează:  Fasciculul spinocerebelos direct (Flechsig): preia informatii din partea inferioară a corpului şi ajunge prin pedunculii cerebelosi inferiori de aceeaşi parte, în paleocerebel; (4)  Fasciculul spinocerebelos încrucişat (Gowers): preia informaţii din partea superioară a corpului, se încrucişează la nivelul măduvei şi ajunge prin pedunculii cerebeloşi superiori în paleocerebel; (5)  Informaţiile transmise de aceste fascicule nu devin conştiente, deoarece nu ajung la scoarţa cerebrală.

3. Căile sensibilităţii interoceptive  Conduc informaţiile culese de interoceptori situaţi la nivelul viscerelor şi vaselor de sange;  Informaţiile interoceptive nu devin conştiente decât în cazuri patologice (durerea viscerală)  protoneuronul- se găseşte în ganglionul spinal;  deutoneuronul – este reprezentat de neuronii senzitivi din cornul posterior şi neuronii viscerosenzitivi din cornul lateral. Axonii acestor neuroni pot imprumuta calea sensibilităţii termice şi dureroase (fasciculul spinotalamic lateral) sau pot folosi o cale nervoasă polisinaptică spinoreticulo-talamo-corticală;  Neuronul de ordinul al III-lea este situat în talamus, iar zona de proiecţie corticală este difuză.

B. Căile motilităţii 1. Căile piramidale (corticospinale) – ale motilităţii voluntare  Conduc comenzile motorii voluntare, precise fine;  Işi au originea în scoarţa cerebrală a lobului frontal, la nivelul girusului precentral;  Căile motorii sunt formate din doi neuroni înlănţuiţi sinaptic;  Neuronul I – este dispus la nivelul scoarţei cerebrale a lobului frontal;  Neuronul de ordinul al II-lea este neuronul somatomotor din coarnele anterioare ale măduvei.

Axonii neuronilor din scoarţă formează fascicule piramidale (aprox. 1.000.000 de fibre/fascicul) care strabat succesiv etajele encefalului până în partea inerioară a bulbului rahidian. Aici are loc încrucişarea majorităţii fibrelor (75 %) la nivelul decusaţiei piramidale. Există astfel: • Fasciculul corticospinal încrucişat care se dispune in cordonul lateral medular; (1) • Fasciculul corticospinal direct care străbate cordonul anterior. (2) Fibrele ambelor fascicule se încrucişează, dar cel direct se incrucişează la nivelul diferitelor segmente ale măduvei . Ambele fascicule se termină în cornele anterioare unde fac sinapsă cu neuronii somatomotori. Axonii trec în rădăcinile anterioare ale nervilor spinali si ajung astfel la muşchii scheletici.

2. Căile extrapiramidale – ale motilităţii involuntare Sunt căi de conducere ale mişcărilor automate şi semivoluntare, asociate cu mersul, vorbirea, scrisul; Iau naştere din diferitele regiuni ale emisferelor cerebrale şi ale trunchilui cerebral: Fibrele cu origine corticală fac sinapsă cu corpii striati, apoi se ataşează fasciculeleor care pornesc din mezencefal; Fasciculele extrapiramidale străbat în sens descendent măduva spinarii intrând în alcătuirea cordoanelor anterioare şi laterale ; fac sinapsă cu neuronii somatomotori din cornele anterioare. Fasciculul Tectospinal

Cordonul Anterior

Origine Terminaţie Mezencefal – se încrucişează Coarnele anterioare în măduva spinării

Funcţie Conduce impulsuri motorii responsabile de mişcările capului spre stimuli audivi sau vizuali

Rubrospinal

Lateral

Mezencefal (nucleul roşu) – se încrucişează în măduva spinării

Coarnele anterioare

Conduce impulsuri motorii responsabile de tonusul muscular şi postură

Vestibulospinal

Anterior

Bulbul rahidian – nu se încrucişează

Coarnele anterioare

Reticulospinal median şi lateral

Anterior

Substanţa reticulată din trunchiul cerebral – nu se încrucişează

Coarnele anterioare

Conduce impulsuri motorii ce reglează tonusul muscular şi postura, în urma mişcărilor capului Conduce impulsuri motorii ce controlează tonusul muscular şi activitatea glandelor sudoripare

Bulboreticulospinal

Lateral

Substanţa reticulată din trunchiul cerebral – nu se încrucişează

Coarnele anterioare

Conduce impulsuri motorii ce controlează tonusul muscular şi activitatea glandelor sudoripare

Funcţia reflexă a măduvei spinării. În măduva spinării se închid reflexe somatice şi reflexe vegetative. Reflexele somatice implică neuroni somatosenzitivi şi somatomotori, extero- şi proprioreceptori şi muşchii striaţi de tip scheletic. În funcţie de numărul de sinapse implicate în realizarea reflexului, acesta poate fi monosinaptic sau polisinaptic.

În tabelul de mai jos sunt rezumate particularităţile reflexelor mono şi polisinaptice:

Caracteristici

Reflex monosinaptic

Reflex polisinaptic

Receptorii

proprioreceptori

Neuronii implicaţi în reflex

1 neuron somatosenzitiv 1 neuron somatosenzitiv, 1 neuron şi 1 neuron motor

Exteroreceptori şi proprioreceptori somatomotor şi cel puţin 1 neuron intercalar

Timpul

scurt

Lung

Iradiere

Nu iradiază

Iradiază conform legilor lui Pflűger (localizare,

unilateralitate,

simetrie, iradiere, generalizare) Exemple

Ahilian, rotulian, bicipital, Rexlexul de apărare realizat prin tricipital, abdominal

flexie

Truchiul cerebral continuă superior măduva spinării şi este format din 3 regiuni: a.Bulbul rahidian b.Puntea lui Varolio c.Mezencefalul Posterior, trunchiul cerebral este acoperit de cerebel cu care comunică prin 3 prechi de peduncului cerebrali. În dreptul bulbului şi al punţii se găseşte ventriculul cerebral IV, care continuă superior canalul epenmdimar, iar în dreptul mezencefalului se găseşte apeductul lui Sylvius. La fel ca şi măduva spinării, este format din substanţa albă la exterior şi substanţă cenuşie la interior. Datorită existenţei a numeroase fascicule ascendente şi descendente care străbat trunchiul cerebral, substanţa cenuşie este fragmentată sub formă de nuclei. Aceştia sunt de două mari categorii : - Omologi măduvei spinării (nuclei somatosenzitivi corespunzători coarnelor posterioare ale măduvei, vegetativi corepunzători coarnelor laterale şi somatomotori corespunzători cornelor anterioare) - Proprii trunchiului cerebral (nucleul roşu, substanţa neagră, nucleii Goll şi Burdach)

a. Bulbul rahidian Are o lungime de aproxiamtiv 3 cm, se continuă infeior cu măduva spinării şi superior cu puntea. Este asemănător măduvei spinării. Anterior prezintă fisura mediană, superior, de o parte şi de alta a ei găsindu-se piramidele bulbare. Lateral de acestea se găsesc două formaţiuni numite olive bulbare, delimitate de un şanţ preolivar şi un şanţ retroolivar. Pe faţa posterioară se observă pedunculii cerebrali infeiori care leagă bulbul de cerebel. Substanţa cenuşie a bulbului rahidian constă dintr-o serie de nuclei corespunzători măduvei spinării: - Nucleul ambiguu şi hipoglos reprezintă originea pentru nervii glosofaringian, accesor şi hipoglos. Nervul vag porneşte din nucleii vagi. - Nucleii vestibulari reprezintă al II-lea neuron al analizatorului vestibular - Nucleul salivator inferior reprezintă origine pentru partea vegetativă a nervului glosofaringian - Nucleul dorsal al vagului reprezintă origine pentru partea vegetativă a nervului vag Deasemenea conţine nuclei specifici trunchiului cerebral: - Nucleii Goll şi Burdach transmit informaţii senzitive spre talamus şi apoi spre cortexul cerebral.

Funcţiile bulbului rahidian: -Centrul cardiac: din acesta pleacă atât fibre inhibitorii, cât şi stimulatorii. -Centrul vasomotor. Nucleii din centrul vasomotor trimit impulsuri prin nervii spinali la muşchii vaselor sanguine determinând constricţie şi creşterea presiunii arteriale.

-Centrul respirator. Centrul respirator al bulbului rahidian controlează frecvenţa respiratorie şi funcţionează în colaborare cu nucleii respiratori din punte determinând ritmul respirator. -Alţi nuclei ai bulbului rahidian funcţionează ca centri pentru strănut, tuse, deglutiţie şi vomă. Unele dintre aceste activităţi pot fi declanşate voluntar, dar pe parcurs devin involuntare şi nu mai pot fi oprite voluntar.

b. Puntea lui Varolio Se întinde între şanţul bulbo-pontin şi ponto-peduncular. Are înfăţişarea unei benzi de substanţă nervoasă (3 cm) formată din fascicule de fibre aşezate transversal. Pe linia median-ventrală prezintă o continuare a fisurii anterioare a bulbului, iar de o parte şi de alta a ei se obsrvă piramidele pontine care se prelungesc cu braţele punţii ce formează pedunculii cerebeloşi mediani ce fac legătura cu cerebelul. În structura punţii intră două tipuri de substanţă cenuşie: -Nucleii de origine: nucleii respiratori -Nuclei omologi măduvei spinării: nucleul motor al nervului trigemen, nucleul motor al nervului facial, nucleul cohlear al nervului vestibulocohlear, nucleul lacrimomuconazal, nucleul salivator superior -Nucleii substanţei reticulate Substanţa albă a punţii este alcătuită din fascicule ce formează căi ascendente senzitive şi căi descendente motorii, continuarea celor din măduva spinării şi bulb. În punte se închid reflexe importante, cum ar fi: clipitul, salivaţia, masticaţia, seceţia lacrimală, orientarea globilor oculari în direcţia unor stimuli audivi puternici (nucleul nervului vestibulocohlear)

c. Mezencefalul Mezencefalul reprezintă porţiunea din trunchiul cerebral cuprinsă între punte şi diencefal. Mezencefalul conţine pedunculii cerebrali, coliculii cvadrigemeni, nucleul roşu şi substanţa neagră. Comunicarea cu cerebelul se realizează prin pedunculii cerebeloşi superiori. Pedunculii cerebrali reprezintă două structuri cilindrice formate din fibre ascendente şi descendente care conectează telencefalul cu celelalte structuri ale encefalului. Coliculii cvadrigemeni se găsesc pe faţa posterioară şi sunt formaţi din două perechi de nuclei: coliculii cvadrigemeni superiori şi cei inferiori. Nucleul roşu se găseşte situat în profunzimea mezencefalului şi conectează emisferele cerebrale cu cerebelul, fiind implicat în reflexe privind coordonarea motorie şi menţinerea posturii. -Nucleul accesor al oculomotorului (Edinger-Westfall)

Inferior nucleului roşu, se găseşte substanţa neagră. Aceasta are rolul de a inhiba o serie de mişcări involuntare.

În mezencefal se găsesc şi nuclei omologi măduvei spinării: - Nucleul motor al nervului oculomotor - Nucleul motor al nervului trohlear (patetic) În mezencefal se închid reflexele: oculocefalogire (îndreptarea capului spre un stimul vizual) – coliculii cvadrigemeni superiori acusticocefalogire (îndreptarea capului spre stimuli auditivi) – coliculii cvadrigemni inferiori pupiloconstrictor şi de acomodare – nucleul accesor oculomotor de mişcare a globilor oculari (nervii oculomotor şi trohlear) de coordonare motorie şi menţinere a posturii – nucleul roşu

Substanţa reticulată Substanţa reticulată este o reţea complexă de nuclei şi fibre nervoase din trunchiul cerebral, care funcţionează ca sistem reticular activator ascendent (SRAA) ce are rolul de a menţine activă scoarţa cerebrală. Porţiuni din substanţa retiulată se găsesc în măduva spinării, punte, mezencefal şi anumite regiuni ale hipotalamusului şi talamusului. Substanţa reticulată conţine fibre ascendente şi descendente provenind de la majoritatea structurilor SNC. Nucleii substanţei reticulate generează un flux continuu de impulsuri, uneori acestea fiind inhibate de alte regiuni ale encefalului. Principala funcţie a substanţei reticulate este menţinerea trează a scoarţei cerebrale şi monitorizarea selectivă a a impulsurilor senzitive ajunse al emisferele cerebrale. SRAA ajută scoarţa cerebrală în selectarea activării anumitor unităţi motorii care vor menţine tonusul muscular, prin contracţii uşoare şi coordonate ale muşchilor scheletici. SRAA este sensibilă la schimbările şi traumele suferite de scoarţă. Lovituri la cap, droguri sau diverse boli pot afecta SRAA, ducând la pierederea conştiinţei. Coma reprezintă o stare de inconştienţă şi de lipsă de activitate a SRAA ce nu poate fi dezinhibată nici măcar de stimuli externi foarte puternici.

Cerebelul ocupă regiunea postero-inferioară a cutiei craniene. Superior este acoperit de emisferele cerebrale de care este despărţit printr-un sept provenit dintr-o prelungirea dura materului. Are greutatea de circa 150 g şi o formă ovoidă turtită. Este format din două emisfere cerebeloase legate între ele printr-o regiune numită vermis. Suprafaţa cerebelului este brăzdată de şanţuri paralele de adâncimi diferite: cele superficiale delimitează lamele, altele mai adânci delimitează lobuli, iar câteva mai profunde delimitează lobi cerebeloşi. Aceştia sunt în număr de 3: - Lobul anterior (paleocerebelul) - Lobul posterior (neocerebelul) - Lobul floculonodular (arhicerebelul)

Structura internă a cerebelului. Substanţa cenuşie se găseşte la exterior sub formă de scoarţă cerebeloasă şi la interior, sub formă de nuclei cerebeloşi. Substanţa albă se găseşte în interior şi are o anumită dispunere, ce formează aşa-numitul arbore al vieţii. Substanţa cenuşie: Nucleii cerebeloşi (perechi): fastigiali, globoşi, emboliformi şi dinţaţi Scoarţa cerebeloasă: este alcătuită din 3 straturi de celule: Extern: stratul molecular, sărac în celule Intermediar: stratul lui Purkinje, format din celule mari, piriforme, cu o dendrită foarte abundent ramificată în stratul molecular Intern: granular, bogat în neuroni multipolari Substanaţ albă: Fibre de asociaţie: care leagă regiuni din aceeaşi emisferă cerebeloasă Fibre comisurale: care leagă cele două emisfere între ele Fibre de proiecţie: aferente şi eferente

Arhicerebelul intervine în menţinerea echilibrului. Lezarea lui determina pierderea echilibrului.

Peleocerebelul – reglează tonusul muscular. Extirparea determină cresterea tonusului, iar excitarea lui determină scăderea tonusului muscular. Neocerebelul. Are legături cu scoarta cerebrală a lobului frontal si asigură coordonarea mişcărilor fine comandate de scoartă. Extirparea lui duce la pierderea capacităţii de execuţie a mişcărilor fine, tulburări de mers şi atonie. Extirparea totală a cerebelului determină lipsa tonusului muscular(atonie), incapacitatea de a păstra pozitia verticală (astazie) şi diminuarea capacitătii de efort fizic (astenie). Extirparea totală a cerebelului este compatibilă cu viaţa, funcţiile sale fiind preluate progresiv de către scoarţă.

Diencefalul (creierul intermediar)este acoperit aproape complet de emisferele cerebrale şi se găseşte în jurul ventriculului III. Este format din mai multe structuri: -Talamus -Metatalamus -Subtalamus -Hipotalamus -Epitalamus

Talamusul este o masă ovală formată din substanţă cenuşie şi reprezintă cam 4/5 din masa diencefalului. Este un organ pereche, situat de o parte şi de alta a ventriculului III, sub ventriculele laterale. Principala funcţie a talamusului este aceea de staţie de releu pentru toate impulsurile senzitive, exceptând mirosul, care ajung la cortexul cerebral. Cortexul cerebral diferenţiază durerea şi alte senzaţii tactile, în schimb talamusul percepe în general senzaţiile. Talamusul este, probabil, cel care joacă un rol important în iniţializarea unui răspuns involuntar la durerea intensă, şi este parţial responsabil de şocul fiziologic care urmează unor traume puternice.

Hipotalamusul- localizat inferior faţă de talamus, este porţiunea cea mai joasă a diencefalului. Formează podeaua şi parţial, peretele lateral al ventriculului III. Conţine o serie de mase de substanţe cenuşie care sunt conectate cu alte regiuni ale sistemului nervo scare formează 3 categorii mari de nuclei: nucleii anteriori, nucleii mijlocii şi nucleii posteriori. În ciuda dimensiunilor reduse, hipotalamusul îndeplineşte numeroase funcţii vitale, multe conectate direct sau indirect cu reglarea funcţiei viscerelor. Îndeplineşte deasemenea funcţie emoţională şi instinctuală. Hipotalamusul acţionează ca un centru nervos vegetativ accelerând sau încetinind anumite funcţii. Secretă o serie de hormoni, inclusiv cei depozitaţi în neurohipofiza posterioară.

Principalele funcţii ale hipotalamusului sunt următoarele: 1.Reglare cardiovasculară. Impulsurile plecate din nucleii posteriori ai hipotalamusului determină creştera presiunii arteriale şi tahicardie. Impulsurile plecate din porţiunea anterioară a hipotalmusului au efect invers. Impulsurile nu ajung direct la inimă, ci la centrii cardiovasculari din bulb. 2.Termoreglare. Nucleii specializaţi din regiunea naterioară sunt sensibili la modificarea temperaturii corpului. 3.Reglarea echilibrului apei şi a electroliţilor. Osmoreceptorii hipotalamici monitorizează în permanenţă concentraţia în elecvtroliţi a sângelui. O concentraţie osmotică ridicată, ca urmare a unei lipse de apă, duce la eliberarea de ADH. În acelaşi timp centrul setei din hipotalamus este activat. 4.Reglarea saţietăţii şi a activităţii gastrointestinale. Centrul foamei este o regiune specializată din hipotalamusul lateral care monitorizează glicemia, nivelul sanguin al aminoacizilor şi al acizilor graşi. Când a fost consumată suficientă hrană, centrul saţietăţii din regiunea mediană a hipotalamusului inhibă centrul foamei. Hipotalamusul primeşte deasemenea impulsuri senzitive de la viscerele abdominale şi reglează secreţia glandulară şi mişcările peristaltice ale tractului digestiv.

5. Reglarea ritmului nictemeral (somn-veghe). Hipotalamusul prezintă atât un centru al somnului, cât şi unul al veghei care funcţionează împreună cu alte regiuni ale SNC determinând nivelul activităţii conştiente. 6. Reglarea activităţii sexuale. Centri specializaţi din regiunea superioară a hipotalmusului răspund la stimularea sexuală a receptorilor tactili de la nivelul organelor genitale. 7. Reglarea emoţiilor. Un număr de nuclei din hipotalamus sunt asociaţi cu anumite răspunsuri emoţionale, cum ar fi furia, frica, durerea şi plăcerea. 8. Reglarea funcţiei endocrien. Hipotalamusul produce hormoni care controlează producerea sau blocarea hormonilor produşi de către hipofiză.

Hipotalamusul este o structură vitală care menţine aproape întreaga homeostazie a organismului. Disfuncţii ale hipotalamusului pot afecta funcţiile vegetative, somatice sau psihice. Acest organ este implicat în boli psihosomatice. Insomnia, ulcerul peptic, palpitaţiile, diareea şi constipaţia sunt puţine dintre simptomele unor dereglări psihofiziologice.

Epitalamusul Epitalamusul reprezintă porţiunea posterioară a diencefalului care formează plafonul ventriculului III. Regiunea internă a plafonului formează plexurile coroidiene. În legătură cu epitalamusul se află glanda epifiză, care se consideră a avea funcţie neuroendocrină.

Metatalamusul Metatalamusul este format din două mase de substanţă cenuşie, numite corpii geniculaţi laterali (ce conţin al III-lea neuron al căii de conducere a analizatorului vizual) şi cei mediali (ce conţin al III-lea neuron al căii de conducere a analizatorului auditiv).

Telencefalul (emisferele cerebrale, creierul mare) reprezintă cea mai mare porţiune din encefal, circa 80%, şi este responsabil de funcţiile nervoase cele mai înalte, precum memoria şi raţiunea. Telencefalul constă din 2 emisfere, care sunt incomplet separate printr-un şanţ interemisferic. Cele două emisfere sunt conectate între ele prin mase de substanţă albă numite corpul calos. Fiecare emisferă conţine o cavitate centrală numită ventricul cerebral lateral care conţine lichid cefalorahidian.

La majoritatea oamenilor, emisfera stângă controlează gândirea analitică şi aptitudinile verbale, cum a fi cititul, scrisul şi gândirea matematică. Emisfea dreaptă controlează inteligenţa spaţială şi artistică. Corpul calos conectează trezirea şi atenţia celor două emisfere şi permite schimbul de informaţii învăţate şi memorate. Emisferele cerebrale sunt formate din două straturi. Stratul superficial, numit şi cortex cerebral (scoarţă cerebrală) este format din substanţă cenuşie, având o grosime de 2-4 mm. Aceasta este pliată, mărindu-se astfel suprafaţa sa totală. Reliefurile scoarţei se numesc circumvoluţiuni sau girusuri. Sub cortexul cerebral se găseşte substanţa albă.

Suprafaţa convexă a emisferelor cerebrale este brăzdată de 3 şanţuri principale care delimitează patru lobi , purtând numele oaselor în dreptul cărora se află: - Şanţul central Rolando (separă lobul frontal de cel parietal) - Şanţul lateral Sylvius (separă lobul frontal de lobul temporal) - Şanţul perpendicular extern (separă incomplet lobul parietal de cel occipital) Pe faţa internă a emisferelor cerebrale se găsesc deasemenea şanţuri dintre care cel mai important este scizura calcarină din lobul occipital.

Insula este al cincilea lob al emisferelor cerebrale fiind situat profund. Se găseşte în profunzimea şanţului lateral fiind acoperit de porţiuni din lobii temporal, parietal şi frontal.

Structura internă. Emisferele cerebrale au în structura lor substanţă albă şi substanţă cenuşie. Substanţa cenuşie este dispusă în regiunea bazală a emisferelor cerebrale unde formează nucleii bazali şi la periferie, unde formează scoarţa cerebrală. Substanţa albă formează o masă compactă care înconjoară ventriculele cerebrale.

Substanţa cenuşie Nucleii bazali Sunt formaţi din corpii striaţi şi claustrum. Corpii striaţi sunt structurile cele mai proeminente alcătuite dintr-o serie de nuclei: nucleul caudat (situat superior), nucleul lenticular (putamen şi globus pallidus). Claustrum este o bandă subţire de substanţă cenuşie situată în apropierea insulei. Nucleul caudat şi putamenul controlează contracţiile inconştiente ale musculaturii scheletice, cum ar fi mişcările membrelor superioare din timpul mersului. Globus pallidus reglează tonusul muscular necesar pentru o serie de mişcări intenţionate. Afecţiuni neurologice sau traume fizice ale nucleilor bazali cauzează o varietate de disfuncţii motorii, incluzând rigiditate, tremurături şi mişcări rapide şi necontrolate.

Scoarţa cerebrală reprezintă etajul superior de integrare a activităţii sistemului nervos. Are un volum de 450-500 cm3 şi conţine 14 miliarde de neuroni. În general, scoarţa este formată din 6 straturi: - Stratul superficial (molecular) cu celule puţine şi de talie mică, dar bogat în fibre nervoase - Stratul granular extern format dintr-un număr mare de celule mici - Stratul piramidal extern conţine celule piramidale de talie mijlocie - Stratul granular intern cu neuroni de talie mică - Stratul piramidal intern este format dintr-un număr mare de celule piramidale mari - Stratul fuziform sau multiform conţine în cea mai mare parte celule în formă de fus dar şi de alte forme. Această stratificare nu este uniformă pe întreaga scoarţă. Varietatea de structură a permis identificarea pe scoarţa cerebrală a unor zone numite arii legate de anumite funcţii.

Substanţa albă a emisferelor este alcătuită din fibre nervoase care pot fi grupate în 3 categorii: 1.Fibre de asociaţie care leagă între ele regiuni din aceeaşi emisferă cerebrală 2.Fibre de proiecţie sunt cele care vin sau pleacă de la scoarţa cerebrală, stabilind conexiunile scoarţei cerebrale cu etajele inferioare ale sistemului nervos central. 3.Fibre comisurale, leagă între ele cele două emisfere cerebrale (corpul calos). Substanţa albă a emisferelor cerebrale prin secţiune frontală

Substanţa albă a emisferelor cerebrale prin secţiune sagitală

Funcţiile scoarţei cerebrale Din punct de vedere funcţional, scoarţa cerebrală se împarte în regiuni sau zone. Aceste zone sunt: zone receptoare, zone efectoare sau motorii şi zone de asociaţie Zonele receptoare sunt regiuni din scoarţe cerebrală în care căile snzitive specifice aduc mesaje de la receptorii periferici. Pot fi grupate în zona senzitivă şi zone senzoriale.

Zona senzitivă. Regiunea din scoarţă în care se proiectează fibrele ce alcătuiesc calea sensibilităţii exteroceptive (tactilă, termică, dureroasă) din piele, precum şi fibrele sensibilităţii proprioceptive (excitaţii aduse de la receptorii din muşchi, tendoane, articulaţii, oase) constituie aria somestezică . Aceasta este localizată în girusul postcentral din lobul parietal.

Zonele senzoriale cuprind ariile în care se proiectează fibrele ce aduc informaţiile de la diferite organe de simţ. Ele cuprind localizările vizuale, auditive, olfactive şi gustative Zonele efectoare sau motoare sunt regiuni ale scoarţei ce conţin centri nervoşi de la care pornesc impulsuri motorii. Ariile motorii sunt localizate în girusul precentral din lobul frontal Zonele de asociaţie. Acestea ocupă o mare întindere în scoarţa cerebrală. Centrii nervoşi ai acestor zone asociază acţiunile centrilor senzoriali şi ale celor motori, îndeplinind astfel funcţii psihice. Unii dintre aceşti centri conduc acte motorii învăţate în cursul vieţii, omul nu se naşte cu ei, ci şi-i formează prin educaţie: Centrul vorbirii este localizat în girusul frontal inferior (aria lui Broca) în lobul frontal stâng indiferent dacă persoanele respective sunt stângace sau dreptace. Lezarea ariei produce afazie: vorbirea este suprimată, deşi bolnavul aude şi înţelege ce i se spune. Centrul motor al scrierii este localizat tot în lobul frontal, deasupra centrului vorbirii, în rare cazuri se formează şi în emisfera dreaptă. Lezarea ariei produce agrafie, bolnavul nu mai poate reda în scris ideile sale.

Alţi centri de asociaţie sunt senzoriali: Centrul înţelegerii cuvintelor vorbite, care este localizat în vecinătatea ariei auditive, în girusul temporal superior. Lezarea lui produce surditate verbală, bolnavul găsindu-se în imposibilitatea de a înţelege sensul cuvintelor pe care le aude. Centrul înţelegerii cuvintelor scrise este localizat în girusul parietal inferior. Afectarea acestui centru produce cecitate verbală.

Activitatea nervoasă superioară La baza activităţii sistemului nervos stă reflexul. Există 2 categorii de reflexe: reflexe cu care ne naştem (necondiţionate) şi reflexe dobândite (condiţionate).

Reflexe necondiţionate

Reflexe condiţionate

Sunt înnăscute, deci se moştenesc

Sunt dobândite în cursul vieţii

Au căi preformate

Nu au căi preformate

Arcul lor reflex se închide la nivele inferioare ale Arcul lor reflex se închide la nivelul scoarţei axului cerebrospinal cerebrale Sunt constante şi invariabile

Sunt temporare

Sunt reflexe de specie

Sunt reflexe individuale

Ex. vomă, clipit, strănut, supt, prehensil, Ex. scrisul, cititul, mersul pe bicicletă, cântatul la apărare, sexuale etc. pian, patinatul etc.

Sistemul nervos periferic este porţiunea din sistemul nervos situată în afară sistemului nervos central. Acesta conduce impulsuri spre şi dinspre măduva spinării şi encefal. Acesta este format din nervi şi ganglioni nervoşi situaţi pe traiectul nervilor. Nervii se clasifică în două categorii după localizare: 1. Nervi cranieni 2. Nervi spinali

1. Nervii cranieni sunt în număr de 12 perechi şi sunt de toate trei tipurile enumerate mai sus. I. Nervul olfactiv este un nerv senzorial format din axonii neuronilor din mucoasa olfactivă care conduce la cortex informaţii olfactive. II. Nervul optic este un nerv senzorial format din axonii neuronilor multipolari din retină. Are funcţie vizuală.

III. Nervul oculomotor este un nerv motor, format din două tipuri de fibre: somatice, care se distribuie la muşchii extrinseci globilor oculari (drept superior, inferior, intern şi oblic inferior) şi vegetative care se distribuie la fibrele circulare ale irisului şi ale corpului ciliar. Originea reală a acestor fibre este în mezencefal. Funcţiile acestui nerv sunt mişcările globilor oculari, pupiloconstricţie, acomodare. IV. Nervul trohlear (patetic) este un nerv motor cu origine în mezencefal. Se distribuie la muşchiul oblic superior al globilor

Nervii oculomotor, trohlear şi abducens

V. Nervul trigemen este un nerv mixt. Fibrele senzitive inervează tegumentul feţei, iar fibrele motorii inervează muşchii masticatori. VI. Nervul abducens are originea în punte, este un nerv motor şi se distribuie muşchiului drept extern.

Nervul trigemen şi ramificaţiile lui

VII. Nervul facial este mixt. Fibrele motorii îşi au originea în punte şi se distribuie la muşchii mimici (cele somatomotorii) şi la glandele salivare sublinguale şi submaxilare (nucleul salivator superior) şi glandele lacrimomuconazale (nucleul lacrimomuconazal)(fibrele vegetative). Fibrele senzitive preiau informaţii de la cele 2/3 anterioare ale limbii

VIII. Nervul vestibulocohlear sau acusticovestibular este un nerv senzitiv şi preia informaţii de la receptorii auditivi şi vestibulari din urechea internă.

IX. Nervul glosofaringian este un nerv mixt. Asigură inervaţia muşchilor faringelui, sensibilitatea gustativă şi secreţia glandei parotide.

X. Nervul vag este un nerv mixt care asigură inervarea majoritatea organelor interne

XI. Nervul accesor este nerv motor şi inervează muşchii laringelui şi sternocleidomastoidieni şi trapezi. XII. Nervul hipoglos este motor şi se distribuie musculaturii limbii.

Nervul accesor şi hipoglos

Nervii spinali. Cele 31 perechi de nervi spinali sunt grupate astfel: 8 perechi cervicali, 12 perechi toracali, 5 perechi lombari, 5 perechi sacrali, 1 pereche cocigieni. Toţi nervii spinali sunt micşti. Un nerv spinal este alcătuit din: -O radăcină posterioară senzitivă, pe traiectul căreia se găseşte un ganlgion spinal ce conţine corpii celulari ai neuronilor senzitivi -O rădăcină anterioară, motorie -Un trunchi care este mixt. -Ramuri: o Meningeală: mixtă, se distribuie la meninge, vertebre şi ligamente vertebrale . o Posterioară: inervează musculatura, articulaţiile, pielea şi vasele din regiunea posterioară a trunchiului o Anterioară: inervează muşchii şi pielea din regiunea antero-laterală a corpului. o Comunicante: sunt în număr de 2 pentru fiecare nerv şi realizează legătura dintre nervii spinali şi ganglionii vegetativi simpatici. Ramurile anterioare (excepţie fac cele ale nervilor T2-T12) fuzionează formând plexuri: cervical, brahial, lombar şi sacral.

Reflex vegetative

Principalii centri vegetativi

Efector Efectul simapticului Ochi Fibrele musculare radiare ale irisului Pupilodilataţie Fibrele musculare circulare ale irisului Corpul ciliar

Efectul parasimpaticului

Pupiloconstricţie

Relaxare (pentru vederea la Contracţie (pentru vederea de distanţă) aproape) Glandele Lacrimele Sudoripare Salivare Stomacale Intestinale Suprarenale Inimă Frecvenţa Viteza de conducere Puterea

Stimularea secreţiei Reduce secreţia, saliva vâscoasă Stimulează secreţia renală

Stimularea secreţiei Stimulează secreţia, apoasă Stimulează secreţia Stimulează secreţia -

Stimulare Stimulare Stimulare

Inhibiţie Inhibiţie -

saliva

Efector Vasele sanguine Plămâni Bronhiole Glandele mucoase Tractul digestiv Motilitate Sfinctere Ficat Adipocite Pancreas Splină

Efectul simapticului Vasocontricţie, afectează toate organele

Efectul parasimpaticului Vasodilataţi în unele organe (ex. penis)

Dilataţie Inhibarea secreţiei

Constricţie Stimulează secreţia

Inhibare Constricţie Stimularea glicogenolizei Stimularea hidrolizei Inhibarea secreţiei exocrine Stimularea contracţiei

Stimulare Relaxare Stimularea secreţiei exocrine Contracţia musculaturii -

Vezica urinară Relaxarea musculaturii Muşchiul erector al firului Stimularea contracţiei de păr Contracţie (în caz de Uter sarcină); relaxare (în lipsa sarcinii) Penis Ejaculare

-

Erecţie