Elena Luminita Sidenco - Masajul In Kineto-terapie

Dl. ELENA-LUMINIŢA SIDENCO MASAJUL ÎN KINETOTERAPIE MASAJUL TERAPEUTIC CLASIC TEHNICI DE MASAJ REFLEX TEHNICI COMPLEMENTARE Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României SIDENCO, ELENA LUMINIŢA Masajul în kinetoterapie: mesajul terapeutic clasic, tehni ci de masaj reflex, tehnici complementare / Elena-Luminiţa Sidenco. -Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine. 2002 320 p.;20,5 cm Bibliogr. ISBN 973-582-673-9 6 1 5 .82 © Editura Fundaţiei România de Mâine, 2003 ISBN 973-582-673-9 Redactor: Adela DEAC Tehnoredactor: Marcela OLARU Coperta: Stan BARON Bun de tipar: 24.01.2003; Coli tipar: 20 Format: 16/61x86 Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine Splaiul Independenţei nr.313. Bucureşti, sector 6, Oficiul Poştal 83 Telefon 410 43 80: Fax 410 51 62 www. SpiruHaret.ro

l^IVFRSITATKA SPfRl HARFT Dl \ I FNA-LIMIMTA SinFNCO

MASAJUL IN KINETOTERAPIE MASAJUL TERAPEUTIC CLASIC TEHNICI DE MASAJ REFLEX TEHNICI COMPLEMENTARE EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2003 CUPRINS Introducere 11 Partea I

MASAJUL MEDICAL CLASIC - GENERALITĂŢI 1.1. Definirea masajului clasic - metodologia generală ...................... 1.2. Manevrele fundamentale ale masajului clasic ............................ 1.3. Acţiunea fiziologică a masajului ........................................... 1.4. Principalele proprietăţi fiziologice ale masajului clasic ................. 1.5. Mecanismele de acţiune ale masajului clasic ............................. 1.6. Relaţia masajului clasic cu kinetoterapia şi reeducarea motorie........ L7. Principalele manevre ale masajului clasic - descriere metodologiei de aplicare .......................................................................... 1.8. Efectele fiziologice ale manevrelor de masaj - detalierea pentru fiecare manevră ................................................................ 1.9. Mane\rele sedativ-decontracturante şi miorelaxante - mecanismele efectului sedati\deconlracturant al fiecărei manevre ...................

1.10. Manevrele excitant-tonifiante - mecanismele efectului excitant-tonifiant al fiecărei manevre ................................................. 1.11. Manevrele cu efect reflex - mecanisme .................................... 15 16 19 20 21 21 22 26 31 32 33 Partea a Il-a

MASAJUL MEDICAL CLASIC PE REGIUNI II. I. Masajul regiunii cervicale .................................................. 37 II.I.I. Masajul regiunii cervicale - completări metodologice ......... 40 11.2. Masajul feţei şi al pielii capului ........................................... 43 11.3. Masajul regiunii dorsale .................................................... 45 11.4. Masajul toracelui anteroiateral ................................................. 48 11.5. Masajul regiunii lombare ................................................... 52 11.6. Masajul regiunii pelviene .................................................. 54 11.7. Masajul abdomenului ....................................................... 55 11.8. Masajul memhnilui "superior ................................................... 57 11.8.1. Masajul regiunii scapulare .......................................... 57 11.8.2. Masajul braţului ...................................................... 58 11.8.3. Masajul cotului ....................................................... 59 11.8.4. Masajul antebraţului .................................................... 59 11.8.5. Masajul mâinii şi pumnului ........................................ 60 11.9. Masajul membrului inferior .................................................... 62 11.9.1. Masajul coapsei .......................................................... 63 11.9.2. Masajul genunchiului ................................................ 64 11.9.3. Masajul gambei .......................................................... 65 11.9.4. Masajul gleznei ....................................................... 67 11.9.5. Masajul piciorului ....................................................... 68 Partea a IlI-a DRENAJUL LIMFATIC III. 1. Anatomia limfaticelor ............................................... 73 111.2. Metodologia drenajului limfatic manual ................................ 81 111.3. Modalităţi de execuţie a manevrelor de drenaj ......................... 82 111.4. Drenajul manual al ganglionilor limfatici ................................... 85 111.4.1. Drenajul limfatic manual al capului şi gâtului ................. 85 111.4.1.1. Gâtul şi capul-desfăşurare ............................ 89 111.4.1.2. Faţa şi capul - destaşurare ............................. 91 111.4.2. Drenajul limfatic manual al membrului superior................... % 111.4.2.1. Membrul superior - destaşurare....................... 98 III.4.3 Drenajul limfatic manual al membrului inferior ............... 101 III.4.3.1. Membrul inferior - desfăşurare ....................... 103 111.4.4. Drenajul limfatic manual al peretelui anterior al toracelui şi al sânului ............................................................. 107 III.4.4.1. Drenajul peretelui anterior al toracelui şi al sânului -destaşurare ............................................. 108 111.4.5. Drenajul limfatic manual al peretelui abdominal .............. 1 1 0 in.4.5.1. Drenajul abdomenului - desfăşurare ................. 1 1 0 111.4.6. Drenajul limtălic manual al tegumentelor feţei posterioare a tmnchiului şi ale regiunii lombare ................................. 1 1 2 111.4.6 . 1 . Drenajul spatelui - destaşurare ....................... 1 1 3 111.4.6.2. Drenajul limfatic manual al regiunii fesiere . 1 1 5 111.4.7. Drenajul limfatic manual general al corpului ...................... 1 1 6 III.4.7 . 1 . Derularea inlănţuiti\ a manevrelor de drenaj ......... 1 1 6

Concluzii asupra metodologiei drenajului limfatic................. 1 1 7 Partea a IV-a 111.4.8.

MASAJUL REFLEX ŞI ALTE METODE DE TERAPIE MANUALĂ REFLEXĂ (capitol realizat cu participarea asist. univ. dr. Gilda Mologhianu) IV. 1 . Metamenil şi organizarea metamerică ....................................... 123 IV.2. Organizarea reflexă ............................................................ 124 IV.3. Interpretaiea zonelor dureroase .............................................. 128 rV .4. Studiul analitic al diferitelor metode ......................................... 130 IV.4.1. Masaje reflexe ......................................................... 130 IV.4.1.1. Masaje superficiale ........................................ 130 IV.4.1.1.1. Masajul ţesutului conjunctiv (Bindegewebsmassage). după Dicke ....... 131 IV.4.1.1.2. Masajul ţesutului conjuncfiv (Bindegewebsmassage). după Teirich-Leube ... 135 IV.4.1.1.3. Masajul zonelor reflexe, după von Puttkamer ........................... 138 IV.4.1.2. Masajele mixte .............................................. 141 IV.4.1.2. 1 . Masajul zonelor reflexe, după Kohlrausch .. 141 IV.4.1.2.2. Masajele segmentare („Segment Massage") 145 IV.4.1.2.3. Masajul punctual şi al plexurilor ............ 149 IV.4.1.2.4. Masajul chinezesc ............................. 150 IV.4.1.3. Masajele particulare şi localizate ......................... 151 IV.4.1.3.1. Masajul periostal după Vogler ............ 152 I V.4.1.3.2. Masajul punctelor nervoase, după Comelius 156 IV.4.1.3.3. Masajul reflex al lui Wetterwald ............ 160 IV.4.1 .3.4. Terapia zonală a lui Fitzgerald şi masajul reflex plantar ................................. 163 IV.4.2. Metode reflexe mioarticulare ....................................... 167 IV.4.2.1. Metoda întinderilor manuale .............................. 168 IV.4.2.2. Metoda lui Mezieres ....................................... 169 IV.4.2.3. Manipulările vertebrale şi articulare ..................... 171 I V.4.2.4. Reflexologia articulară cu efect antalgic ................ 171 IV.4.3. Metode diverse ....................................................... 172 IV.4.3.1. Spondiloterapia lui Adams sau tehnica reflexă vertebrală ................................................... 172 IV A4. Tehnici speciale ....................................................... 176 IV.4.4.1. Masajul transversal profund .............................. 176 IV.4.4.2. Masajul manipulativ al lui Terrier ........................ 182 IV.4.4.3. Metoda lui Rabe ........................................... 183 IV.4.4.4. Metoda lui Bugnet ........................................ 184 IV.4.4.5. Metoda lui Grossi .......................................... 185 IV.4.4.6. Tehnica ..califomiana * - ..fascia-terapia" ............... 187 IV.4.4.7. Presoterapia intermitenta ............. 188 IV.4.4.8. Cnomasajul ................................................. 188 1\'.4.5. Modalităţi de aplicare a diverselor tehnici reflexe ................. 188 1 V.4.5.1. Diferenţierea modalităţilor de aplicaţie .................. 189 IV.4.5.2. Aspecte clinice ............................................. 195 Partea a V-a

REFLEXOTERAPIA-NOŢIUNI FUNDAMENTALE TEORETICE Ş I PRACTICE V. 1. Principiile reflexologiei ........................................................ 219 V.2. Tehnicile de bază ale retlexoterapiei .......................................... 222 V.3. înţelegerea sistemelor organismului din punctul de vedere al reflexoterapiei ................................................................. 225

V.4. Metodologia de reflexoterapie pe aparate şi sisteme ........................ 226 V.4.1. Sistemul digestiv ....................................................... 226 V.4.1.1. Sistemul digestiv şi reflexologia .......................... 227 V.4.2. Sistemul de reproducere .............................................. 229 V.4.2.1. Anatomia masculină ....................................... 229 V.4.2.2. Anatomia feminină ......................................... 229 V.4.2.3. Reflexologia ca ajutor pentru fertilitate ........... 231 V.4.3. Sistemul respirator .................................................... 231 V.4.3.1. Mecanismele respiraţiei.............................. 232 V.4.3.2. Vorbirea ..................................................... 232 V.4.4. Sistemul circulator...................................................... 234 V.4.4.1. Staictura inimii .............................................. 234 V.4.4.2. Circulaţia sângelui .......................................... 235 V.4.5. Sistemul limfatic ........................................................ 235 V.4.5.1. Cum lucrează vasele limfatice ............................. 236 V.4.6. Sistemul endocrin ...................................................... 236 V.4.7. Sistemul scheletic - aparatul locomotor ............................. 239 V.4.7.1. Efectele uzurii asupra scheletului ......................... 241 V.4.8. Creierul şi aria facială ................................................. 242 V.4.9. Sistemul musculai- ..................................................... 245 V.4.10. Plexul solar (solear) ............................................... 246 V.4.11. Aparatul urinai" ....................................................... 247 V.5. Tratamentul tălpii piciorului ................................................... 248 V.5.1. Exerciţiile de relaxare a tălpii piciorului ............................. 249 V.5.2. Şedinţa de bază pentru talpa piciorului .............................. 250 V.6. Tratamentul mâinilor ........................................................... 254 V.6.1. Exerciţiile de relaxare a mâinii ....................................... 255 V.6.2. Şedinţa de bază pentru palmă ........................................ 256 2- Aparatul Trwato' 3. Inima 4 SiMermil limfatic 5 Sistemul endocrin ....... ^ Niemul nen os central \ -remul locomoror - ^-heleti' \ ~ '^ Aparatul urina Suterimclc psihosi^matice

INTRODUCERE Masajul reprezintă im domeniu deosebit de complex, care a suferit permanent modificări şi imbunCmniri, in funcţie de diversele şcoli, de cronologia Ion de zonele geografice în care s-a dezvoltat, de bagajul etnografic şi cultural la care a putut fi racordat, in fioicţie de nenumăraţi factori, dintre care cei biologici şi fiziologici, imeori şi rasiali au fost predominanţi. Masajul reprezintă un domeniu terapeutic important in recuperarea medicală, kinetoterapie şi medicina sportivă. încercăm ca, inti'e mecanismul logicii şi metodică, să prezentăm principalele tehnici de masaj clasic, reflex şi cele mai importante tehnici complementare, in speranţa de a crea un instJimient util de ti'atament specialiştilor noştii kinetoterapeuţi. recuperaţionişti, medici sportivi, ca şi pentru cei care aplică zilnic aceste tehnici, mascurii. Aşteptăm sugestiile cititorilor noştri pentru a îmbunătăţi conţinutul şi aplicaţiile lucrării de faţă. Autoarea Partea I MASAJUL MKDICAL CLASIC Generalităţi 1 DEFINIREA MASAJULUI CLASIC - METODOLOGIA GENERALA Masajul medical clasic este definit ca o serie de manevre manuale variate, aplicate sistematic pe suprafaţa organismului în scop terapeutic. Mai poate fi considerat ca o suită de prelucrări mecanice manuale desfăşurate la suprafaţa organismului, care se succed într-o anumită ordine. în funcţie de regiune, scopul terapeutic şi starea generală şi locală a organismului. Persoana care efectuează masajul trebuie să aibă o ţinută adecvată, o stare pennanentă de igienă ireproşabilă şi un comportament adecvat situaţiei sale. Mobilierul necesar desfăşurării masajului clasic este reprezentat. în primul rând- de un pat accesibil pe ambele părţi, dotat cu perne şi rezemători. necesare inducerii şi menţinerii anumitor poziţii şi, mai ales, în scopul relaxării pacientului. Dimensiunile standard ale patului sunt 195 cm (lungimea) / 72-75 cm (lăţimea) / 60-65 cm (înălţimea). Se mai foloseşte un scaun fară spetează sau spetează scurtă, pentru abordarea pacientului din poziţia aşezat, precum şi taburete. Camera în care se desfăşoară şedinţa de masaj trebuie să fie luminoasă, bine aerisită şi să se menţină temperatura constantă, în jurul valorii de 2(fC. Pentru efectuarea manevrelor de masaj clasic, se foloseşte, de regulă, pudra de talc sau uneori diverse unguente; trebuie ca mascurul să nu aibă mâna rece şi umedă. De regulă, masajul clasic se aplică o dată pe zi. uneori în funcţie de caz, de două ori pe zi sau o dată la două zile. De preferinţă, momentul cel mai propice aplicării masajului este dimineaţa. Durata unei şedinţe depinde de regiunea abordată, \ariind între 5-20 minute: de regulă, masajul general durează în medie între 20-30 minute. Durata totală a seriei de tratament variază în funcţie de caz, de la 2 la 4-6 săptămâni sau, uneon mai mult.

Ca ordine de abordai'c, manevrele se încep în juml regiunii bolnave, apropiindu-ne încet de aceasta. De asemenea, se începe cu regiunile periferice, apoi se abordează trunchiul. Manevrele fundamentale ale masajului clasic sunt: netezirea (effleurajul). frământatul (petrisajul). baterea, fricţiunea, vibraţia. Netezirea (effleurajul) este manevra de introducere sau întrerupere, şi, de asemeni, este manevra de legătură între celelalte manevre. Ea poate fi definită ca atingere apăsată, sau alunecare apăsată, care are drept rol insensibilizarea planurilor superficiale, permiţând presiuni pe planurile profunde. Rolul fundamental al manevrei este cel sedativ. Manevra se execută, de regulă, centripet sau paralel cu fibrele musculare, prin trăsături lungi. line. care depăşesc regiunea dureroasă. Există o variantă a manevrei de neteziie, „masajul-pieptene", aplicat cu degetele îndoite. Deci. mane\ ra recunoaşte mai multe \ ariante: • netezirea centripetă; • netezirea circulară: • netezirea paralelă cu fibrele musculare. In funcţie de zona abordată şi de momentul aplicării sale în cadrul şedinţei de masaj, poate fl de mai multe tipuri: netezire longitudinală, cu două variante: varianta „împins'' sau <• varianta „tras" netezirea transversală netezirea ovaiaiă. . Frământatul (petrisajul) este o manexră care presupune compresiuni la nivelul zonei abordate, ca o stoarcere întreruptă. Petrisajul propriu-zis, aplicat pe mase voluminoase, presupune prinderea masei nuisculare şi deplasarea ei transversal, asociat cu torsiune. Atunci când se aplică pe suprafeţe mici (ex. pe eminenţa hipotenară) sau pe peretele abdominal, frământarea se poate face şi prin ciupire. La nivelul membrelor, frământarea poate prezenta variante, cum sunt: 16 • mângăluirea (masaJLil-vârtej), efectuată cu ambele mâini: • compresiunile-brăţară, succesiv la nivelul segmentelor membrelor, ascendent; • geluirea - care imită mişcarea de rindea. După foiţa exercitată, manevra poate fi profundă sau superficială, în funcţie de nivelul ia care se înregistrează efectele majore ale procedurii: • petrisajul profund - poate fi, după ritm: lent, mediu sau rapid, şi prezintă mai multe tipuri: • petrisajul profund transversal; • petrisajul profund longitudinal; • petrisajul profund de rulaj; • ciupirea - manevră alternativă. La nivelul membrelor se pot aplica variante speciale: <• mângăluirea (manevra „vârtej"); • geluirea; compresiunile-brăţară. • petrisajul superficial - prezintă şi el mai multe tipuri:

• palparea rulată Wetterwald: • petrisajul superficial de torsiune; • petrisajul superficial prin ciupire; • (variantă) petrisajul-fricţiune (Morice). După unii autori (Ster ş.a.). există şi o altă manevră fundamentală de masaj, intermediară între netezire şi frământare, mai apropiată netezirii, presiunea . Manevra poate fi: • Presiune glisată - cu două tipuri: • presiunea glisată digitală: • presiunea glisată longitudinală - care prezintă două variante: • varianta „împins^' (în sabot); varianta „tras" (în raclaj). A nu se uita că între manevre sunt necesare netezirile ..de rapel". • Presiune statică - care prezintă şi ea două tipuri: • presiunea statică simplă: • presiunea statică pentru întoarcerea venoasă - care are două vai*iante: • varianta longitudinală („tampon de sugativă"); < • varianta etajată. De reţinut, ca variantă a presiunii statice, masajul reflex „de apel". Baterea (percuţia) este manevra aplicată atunci când urmărim efecte puternic excitante, realizate pe suprafeţe mari. Manevra prezintă mai multe variante: • cu palma întinsă, uşor îndoită; • cu partea cubitală a mâinilor; • cu dosul mâinilor; • cu pulpa degetelor; • cu pumnul incomplet închis. Modalităţile de efectuare a manevrei sunt: • percuţiile în haşururi - cu variantă: manevra amortizată; • percuţiile „în ventuză"; • tapotajele. Fricţiunea este manevra la care mâna se deplasează o dată cu tegumentul, p e parcursul efectuării manevrei, până la limita elasticităţii hipodermului, spre deosebire de netezire, la caie tegumentul nu se deplasează o dată cu mâna, ci mâna se deplasează deasupra, tară antrenarea tegumentului. Fricţiunea presupune manevre de netezire asociate cu compresiune ale straturilor, de la cele superficiale la cele profunde subiacente. Manex rele se execută cu vârful degetelor, mişcările realizate fiind: • longitudinale - la nivelul membrelor; • circulare - pe suprafeţe mai mari; • spirale - la nivelul spaţiilor articulare. După modalitatea de execuţie, tipurile de fricţiuni sunt: • fricţiuni cu patru degete; • fricţiuni cu policele - cu două variante: <• circular-elipsoidă; • rectilinie; • fricţiuni cu mâinile. Cauza care determină aceste efecte, în primul rând locale şi apoi generale, este influenţa dezvoltată de masaj asupra pielii, bogat vascularizată şi bogat inervată - prezenţa exterorecepîorilor şi a propriorecepîorUor (în muşchi, tendoane şi ligamente) declanşează reflexe regionale şi la distanţă. Cele mai

importante mecanisme care sunt activate de manevrele de masaj sunt mecanismele reflexe, de la nivelul extero- sau / şi proprioreceptorilor, care ajung la nivelul sistemului nervos central, declanşând mai ales efecte generale, dar şi efecte locale. Datorită acţiunii la nivelul zonelor de proiecţie viscerală (Head). manevrele de masaj pot acţiona în sensul ameliorârii funcţiei umii organ, suferind (mecanism reflex). Manevrele masajului clasic pot activa şi reflexe neurovegetaîive, mai ales vasculare, care participă la dezvoltarea efectelor regionale şi la distanţă. Acest tip de mecanism este datorat faptului că pielea conţine peste 25% din cantitatea totală de sânge a organismului uman: acţionând asupra pielii, masajul poate influenţa circulaţia superficială, şi, ulterior, profundă declanşând mecanismele vasculare care explică efectele regionale şi la distanţă obţinute. Un alt mecanism implicat în dezvoltarea efectelor locale şi generale este fonnarea, în cursul desfăşurării manevrelor de masaj, de produse metabolice, care trec în circulaţia generală şi acţionează, de cele mai multe ori, la distanţă. De exemplu, substanţe din grupa histaminei acţionează ca vasodilatatoare capilare, sau substanţele asemănătoare colinei stimulează peristalti smul abdominal. De primă importanţă rămâne însă efectul mecanic asupra lichidelor interstiţiale, pe care manevrele de masaj le dezvoltă, realizând o acţiune puternic rezorbtivâ. 14. PRINCIPALELE PROPRIETĂŢI FIZIOLOGICE ALE MASAJULUI CLASIC Proprietatea de a induce efectul anal getic se exprimă atât local, mai ales superficial, cât şi la distanţă (prin activarea zonelor retle.xe Head). Proprietatea de a determina efect decontracturanî. sau dimpotrivă, efect stimulant, reprezintă o proprietate imponantă a masajului clasic, care în practică face din masaj o tehnică de pregătire a altor proceduri, în primul rând a kinetoterapiei, sau fundamentează folosirea masajului în scopuri terapeutice diferite. 20 Datorită activării circulaţiei aileriale şi \enolimtatice. prin manevrele de masaj clasic se obţine un important efect trofic asupra structurilor tratate. în acest cadru, activ area circulaţiei în toate sectoarele creşte nivelul metabolismului bazai şi activează eliminarea deşeurilor (atât prin accelerarea fluxului v enolimfatic, cât şi prin antrenarea celulelor grase). Trebuie subliniată actjimea generala reflexă a manevTelor de masaj clasic, atât asupra aparatului circulator, cât şi asupra celui respirator. Toate aceste proprietăţi conduc. în tlnal. la acţiunea psihologică benefică a manevrelor masajului clasic, care induc subiectului o stare iienerală de bine. i 15 MECANISMELE DE ACŢIUNE ALE MASAJULUI CLASIC Principalul mecanism de acţiune al masajului clasic este de excitare a receptorilor cutanaţi, care declanşează pe cale reflexă efecte locale, regionale şi generale.

Un alt mecanism este de activare a receptorilor vasculari, cu declanşarea unor reflexe neuro-vegetative. care detemiină şi ele efecte locale, regionale şi generale. Masajul clasic detennină, prin manevrele sale. eliberarea de metaboliţi activi care acţionează local, declanşând efectele locale specifice, şi ulterior efectele la distanţă - histamină. substanţe asemănătoare colinei ş.a. In plus. manevrele de masaj acţionează asupra lichidelor interstiţiale prin mecanism mecanic - rezorbtiv direct. 16 RELAŢIA MASAJULUI CLASIC CU KINETOTERAPIA ŞI REEDUCAREA MOTORIE Manevrele masajului clasic au capacitatea de a pregăti musculatura pentru kinetoterapie: pentru musculatura hipotonă se indică masajul excitant, pentru cea hipeilonă masajul sedativ. Manevrele de masaj asigură mcâhirea localei a regiunii, datorită activării circulaţiei locale. Datorită activării receptorilor cutanaţi şi prin hiperemia activă dezvoltată, manevrele masajului clasic au capacitatea de a induce un puternic efect onalgetic, important pentru masaj, ca procedură de pregătire a programului kinetic de recuperare. Manevrele masajului clasic au importantă acţiune mecanica, combătând aderenţele şi retracturile. Acţiunea mecanică combinată cu activarea circulaţiei determină scăderea edemelor, deci fundamentează efectul resorbtiv al manevrelor de masaj clasic. Trebuie subliniat din nou fapttil că orice şedinţă de masaj este urmată obligatoriu de mobilizarea articulaţiilor vecine. 17 PRINCIPALELE MANEVRE ALE MASAJULUI CLASIC - Descrierea metodologiei de aplicare înainte de a analiza prescripţia şi secvenţialitatea manevrelor de masaj, în sensul unui program terapeutic determinat, prin examinarea pacientului, trebuie să facem o descriere a diverselor tehnici de masaj, aplicabile diferitelor părţi ale corpului. Netezirea (efleurajul) > variante: • centripeta: • circulara: • paralela cu fibrele musculară: tipuri: • longifuclinalâ a. împins; b. tras; • transversala: • oval ard Ca definiţie, netezirea (etleiirajul) este atingerea apăsată, sau alunecarea apăsată, exercitată pe suprafaţa tegumentară de tratat. Este manevra de introducere şi întrerupere, intercalata intre celelalte manevre Se poate exercita centripet sau paralel cu fibrele musculare, prin trăsături lungi line. care depăşesc regiunea dureroasă. Rolul acestei manevre este de a inscnsibili/ii planurile supertlciale. pemiiţând presiuni mai accen luate pc

planunic profunde. Pnncipalul efect al manevrei este cel sedativ. Manevra recunoaşte şi varianta ..masajul-pieptene". cu degetele indoite.

Presiunea

• variante: glisanfă

• tipuri:

• digitala: • lon^i/uc/inalâ a. împins {în sabot): b. tras (în raclaj). Obs.: între manevre = netezirea „de rapeV^ 0^ statica • tipuri: • simpla: • pentru circulaţia de întoarcere: a. longiludinalâ (tâmpim de susiativăi: b. transversala etajată: variantă masajul reflex ..de apel'. Frământarea (petrisajul) • variante: profundă • după ritm: a. lent: b. mediu: c. rapid: • tipuri: a. traiisversal: b. longitudinal: c. de rulaj: d. ciupire (alternativ) • la nivelul membrelor: a. mângtlluirea Ifrclmântarea .. vârtej "A b. geluirea: c. compresiunile /;; bruţanl ^ superficiala • tipuri: a. palparea rulata Wetterwald: b. petrisajul superficial de torsiune: c. petrisajul superficial prin ciupire, variantă = petrisajul-fricţiune (Morice). Frământarea este manevra masaj ului clasic care recunoaşte următoarele posibilităţi: a. compresiuni (ca o stoarcere întreruptă), care Ia nivelul membrelor pot avea variante: - mângăluirea (masajul-vârtej), executată cu ambele mâini; - compresiunile „în brăţară"; - geluirea (mişcarea de rindea); b. petrisajul propriu-zis. care se exercită pe mase musculare voluminoase, presupune prinderea masei musculare şi deplasarea transversală, asociată cu torsiunea acesteia; c. ciupirea. care se exercită fie pe suprafeţe mici (ex. eminenţa

hipotenară), tle pe peretele abdominal; trebuie ca manevra să nu provoace durere. Fricţiunile *> tipuri: • cu patru degete: • cu policele: • variante: a. circulară-elipsoiclală: b. rectilinie: • cu mâinile. Spre deosebire de netezire, fricţiunea presupune ca mâna să se deplaseze o dată cu tegumentul, până la limita laxităţii hipodermice. Dacă netezirea se asociază cu compresie, acţiunea se exercită asupra straturilor superficiale şi profunde subiacente. Dacă manevra se execută cu vârful degetelor, mişcările pot fi: a. longitudinale - la nivelul membrelor; b. circulare - pe suprafeţe mai mari: c. spirale - la nivelul spaţiilor aiticulare. Vibraţiile tipuri: • superficiale; • profunde; • variante: • vibraţii asociate cu neteziri + presiuni: • vibraţii cu frecvenţă mare, care scade treptat acţiune circulatorie. Vibraţiile reprezintă manevra care presupune tremurături rapide transmise tegumentului printr-o succesiune de presiuni-relaxări. fară ca mâna să se desprindă de tegument. Mişcarea se execută din pumn sau cot. manevra putându-se realiza cu policele. cu două sau trei degete. Dacă se execută pe suprafeţe mari. manevra se poate realiza cu toată palma: în acest caz. manevra poate fi mai puternică, dacă dorim să se transmită organelor interne ca o ..tremurătură" (scuturătură). Percuţiile (baterea) modalităţi: • haşururi variantă = manevra amortizată: • b ă t ă i i n ventuză • tapotajele. Percuţiile se indică atunci când urmărim efecte puternic excitante, pe suprafeţe mari. Variantele manex rei sunt: a. cu palma întinsă, uşor îndoită: b. cu paitea cubitală a mâinii; c. cu dosul mâinilor; d. cu pulpa degetelor; e. cu pumnul incomplet închis. Dacă manevrele se execută cu blândeţe, s-a constatat că reacţiile organismului sunt stimulate, în vreme ce acţiunea energică a manevrelor de masaj inhibă reacţiile organismului. De regulă, este necesară o viteză mijlocie de execuţie, deoarece manevrele prea lente sunt greu de suportat. Indiferent de conţinut, şedinţa de masaj începe şi se termină cu netezire. Orice tip de masaj va fi

obligatoriu urmat de mobilizarea articulaţiilor vecine (până la limita durerii), tipurile de mobilizări fiind. în ordine: a. mobilizarea pasivă - lentă, progresivă; b. mobilizarea activă - în ordinea celei pasive; c. mobilizarea activă cu opoziţie. Acţiunea fiziologică a masajului se exprimă atât local, cât şi general: > local: sedativ - în principal, pe durerile de tip nevralgic, muscular, aiticulai"; hiperemiant; rezorbtiv; general: stimularea funcţiei circulatorii; stimularea funcţiei respiratorii; creşterea metabolismului bazai; stimularea stării generale a pacientukii. 18 EFECTELE FIZIOLOGICE ALE MANEVRELOR DE MASAJ - detaliere pentru fiecare manevră Netezirea, definită ca atingerea sau alunecarea apăsată asupra tegumentului regiunii de tratat, reprezintă manevra de introducere şi de legătură între celelalte manevre ale masajului clasic. Principalele efecte fiziologice ale netezirii sunt următoarele: • vasodilataţia - se obţine prin mai multe mecanisme activate în cursul efectuării manevrei de netezire: • scăderea reflexă a vasoconstricţiei anterioare iniţierii manevrei; • stimularea fibrelor vasodilatatoare; • activarea pseudoreflexului de axon; • insensibilizarea planurilor superficiale - datorată activării receptorilor cutanaţi, excitaţi în cursul derulării manevrei; datorită acestui mecanism se obţine efectul sedativ: • scăderea presiunii tisulare - datorită stimulării circulaţiei veno-limfatice: • creşterea excitabilităţii musculare - se constată întâi o scădere, apoi o creştere a excitabilităţii musculare pe parcursul derulării manevrei; • din punct de vedere psihic, inducerea relaxării. Pentru a induce aceste efecte fiziologice, netezirea trebuie să se execute continuu, să fie repetată, să se realizeze cu o presiune constantă şi la un ritm mediu de execuţie. Presiunile se execută, de regulă. în sensuri opuse. în cerc complet. Vom analiza separat efectele fiziologice ale celor două tipuri de presiuni. Presiunile glisante (alunecate) se realizează lent. regulat, cu presiune constantă, de regulă la un ritm de 12 mişcări pe minut. Intre manevre se intercalează manevra de netezire ..de rapel". Principalele efecte fiziolo gice ale presiunilor alunecate sunt: • efectul sedativ - manevra înlătură oboseala resimţită de subiect: • creşte temperatura locală - şi prin aceasta creşte binomul cromotennic local (înroşirea şi încălzirea pielii la locul aplicării); • creşterea presiunii tisulare; • facilitează răspunsul muscular la stimulare - se constată scăderea cronaxiei la nivelul grupelor musculare interesate în cursul manevrei;

• creşte excitabilitatea nervoasă - se constată scăderea reobazei la nivelul structurilor interferate de manevră; • vasodilataţie locală (mecanisme asemănătoare celorlalte manevre); • reprezintă o manevră de drenaj - activează schimburile între sânge şi substratul tisular interesat de procedură, şi s-a constatat că, în acelaşi context de drenaj, accentuează diureza. Presiunile statice se realizează fără alunecare, prin repetări regulate, manevra fiind progresivă - apoi menţinută - apoi regresivă. Principalele efecte fiziologice ale presiunilor statice sunt: • creşterea circulaţiei de întoarcere; • efectul sedativ, datorat la rândul său: • acţiunii decongestive asupra structurilor; • compresiei nervoase; • efectul decontracturant - antispastic. Sub acţiunea presiunilor, s-a constatat că se produc modificări chimice, ionice şi nervoase la nivelul structurilor tisulare interesate, care se exprimă, în primul rând, prin modificarea structural-compoziţională a substanţei fundamentale conjunctive. Frământarea, care reprezintă, practic, ridicarea şi deplasarea planurilor, presupune o acţiune combinată de presiune + torsiune + alungire la limita elasticităţii structurilor tisulare implicate. In funcţie de profunzimea manevrei, efectele fiziologice obţinute sunt diferite. Frământarea profunda se exercită predominant asupra structurilor musculare. Manevra trebuie să respecte mai multe reguli de desfăşurare: • progresia manevrei se face prin alunecare; • repetarea manevrei trebuie să fie regulată, ritmică; • ritmul de execuţie a manevrei trebuie să fie mediu; • manevra este centripetă; • manevra se execută pe toată lungimea membrului - depăşeşte zona propriuzisă de tratat. Principalele efecte fiziologice ale fi-ământării profunde sunt: • efectul mecanic; • creşterea presiunii tisulare - datorată vasodilataţiei active arteriolare. declanşate de manevră; creşterea circulaţiei de întoarcere; ameliorarea nutriţiei regionale - prin ameliorarea circulaţiei arteriolare şi venoase de întoarcere (vezi mai sus); • creşterea excitabilităţii musculare - scade cronaxia grupelor musculare interesate: • echilibrarea tonusului muscular (aceleaşi grupe musculare): • eliberarea de substanţe necesare contracţiei - glicogen, acetilcolină ş.a.: • din punct de \edere subiectiv, manevra este agreabilă pentm subiect. Frâmânfarca superficiala se exercită predominant asupra pielii şi ţesutului subcutanat. Ea asigură mobilizarea pielii. în scopul: • eliminării deşeurilor sau supraîncărcării tisulare (inclusiv grase): • mobilizarea structurilor, care anlrcnedizai.

creşterea elasticităţii structurilor implicate: ^ creşterea rezistenţei fibrei musculare: r creşterea mobilităţii structurilor. Principalele efecte fiziologice ale frământării supertlciale sunt: • creşterea circulaţiei - prin vasodilataţie cutanată, datorată acţiunii histaminei reflexului de axon: rezultatele creşterii locale a circulaţiei sunt: • creşterea metabolismului: • eliminarea deşeurilor: • efectul de decongestie profundă: • modificarea consistenţei substanţei fundamentale (nxKlificarea stării coloidale) - realizată prin eliminarea de enziine şi coenzime (ex. hialuronidaza). datorită acţiunii directe a manevrei de frământare: • efectul analgetic - determinat prin decompresia temiinaţiunilor nervoase supeificiale (rezultat al asuplizării tegumentului): • efectul reflex visceral - prin antrenarea sistemului nervos vegetativ; • efectul trofic cutanat - expnniat predominant asupra cicatncilor (inclusiv postcombustionale). Fricţiunile presupun mobilizarea straturilor tisulare între ele. până la limita elasticităţii. Manevra necesită, pentru o execuţi e corectă, stabilizarea segmentului (zonei) de tratat şi aplicarea unei contrapresiuni. Pentru a -şi atinge scopul terapeutic, manevra trebuie repetată şi prelungită; manev ra trebuie să fie profundă şi precisă. Principalele efecte fiziologice ale fricţiunilor sunt: • vasodilataţia locală - care antrenează şi creşterea temperaturii în profunzime • efectul mecanic - care detennină: • dezagregarea sau fragmentarea produşilor patologici (tibrină, grăsimi etc): • acţiunea defibrozantă determină asuplizarea tisul ară: • întinderea (asuplizarea) musculotendinoasă; • acţiunea nervoasă a manevrei se exprimă: • profund - inclusiv direct asupra organelor sau plexurilor nervoase (ex. plexul solar) - efect de echilibrare neuro-vegetativă; • superficial (prin acţiunea pe puncte reflexogene) - ulterior antrenarea mecanismelor reflexe profunde; • efectul analgetic - calmant în zona de tratat şi asupra subiectului. în general. Vibraţiile sunt tremurături transmise ţesuturilor, tară a pierde contactul cu tegumentul. Frecvenţa v ibraţiilor variază în funcţie de modul de realizare: manual. între 5-10 vibraţii pe secundă, cu aparate între 40-50 vibraţii pe secundă. Amplitudinea vibraţiilor este între 1-3 mm. Vibraţiile plane (pe suprafeţe mai mari) au efect calmant. în timp ce vibraţiile punctate sunt stimulante. O dată cu scăderea fi*ecvenţei creşte amplitudinea vibraţiei, obţinându-se: • efectul calmant; • efectul decontracturant; • efectul de drenaj local.

Scăderea treptată a frecvenţei v ibraţiilor determină activarea circulaţie i. Principalele efecte fiziologice ale vibraţiilor sunt: vasoconstricţia periferică; (prin mecanism retlex) creşterea tensiunii arteriale şi scăderea aiurii ventriculare - în sensul regularizării riunului cardiac: scăderea excitabilităţii sistemului nervos, atât motor, cât şi senzitiv; (prin mecanism retlex) creşterea secreţiilor digestive (glande salivare, stomac, ficat -colecist); • efectul decontracturant; • manevra înlătură oboseala - induce destinderea subiectului; • efectul calmant. Percuţiile reprezintă o manevră care impune repetarea. Efectul obţinut depinde de ritmul şi foiţa aplicaţiei. In fmal, manevra are rol stimulant. Este contraindicată, în cazul contracturilor sau a spasticităţii. Principalele efecte fiziologice ale percuţiilor sunt: • vasodilataţia cutanată - care determină creşterea temperaturii şi accentuarea coloraţiei: uneori se însoţeşte de o reacţie limfatică, care poate merge până la edem: • creşterea excitabilităţii nenoase; • creşterea excitabilităţii musculare - datorită: • scăderii cronaxiei + • stimulării proprioceptive: • deci, creşterea tonusului muscular; • acţiunea reflexă viscerală (prin activarea mecanismului nervos vegetativ). 19. MANEVRELE SEDATIV-DECONTRACTURANTE ŞI MIORELAXANTE - mecanismele efectului sedativ-decontracturant al fiecărei manevre Netezirea - efectul sedativ se realizează prin: • insensibilizarea planurilor superficiale; • scăderea presiunii tisulare. Presiunile (mai ales statice) - efectul sedativ se realizează prin: • acţiunea decongestivă; • acţiunea de compresie nervoasă, la care se adaugă; • efectul decontracturant-spastic. Frământarea (superficială) - efectul sedativ se realizează prin: • modificarea consistenţei substanţei fundamentale, de unde decurge şi • efectul analgetic - decompresia terminaţiunilor nervoase superficiale. Fricţiunile superficiale - realizează: • efect analgetic-calmant cu mecanism reflex profund; • efect mecanic a. efect defibrozant-asuplizant; b. efect de întindere muşchi-tendon. Vibraţiile - efectul sedativ se realizează prin: • scăderea excitabilităţii motorii + senzitive a sistemului nervos;

• efect decontracturant; • înlătură oboseala - efect calmant (destindere). 110 MANEVRELE EXCITANTE-TONIFLVNTE - mecanismele efectului excitant-tonifiant al fiecărei manevreNetezirea (mai accentuată - ca ritm) - efectul excitant-tonifiant se realizează prin: • creşterea excitabilităţii musculare (excitabilitatea întâi scade, apoi creşte). Presiunile glisante (alunecate) - efectul excitant-tonifiant se realizează prin: • creşterea presiunii tisulare; • facilitarea răspunsului muscular (scade cronaxia); • creşte excitabilitatea nei'voasă (scade reobaza); • efectul de drenaj - stimularea schimburilor - efect trofic. Obs.: netezirea (accentuată) + presiunile glisante - pot fi folosite ca pregătire pentru următoarele manevre. Frământarea profundă (acţionează pe muşchi) - efectul excitant-tonizant se realizează prin: • efect mecanic - cresc: • elasticitatea + • rezistenţa + • mobilitatea fibrei musculare; • creşte presiunea tisulară; • ameliorarea nutriţiei - prin: • asodilataţie activă arteriolară + • creşterea circulaţiei de întoarcere; creşte excitabilitatea musculară (scade cronaxia). echilibraiea tonusului muscular; eliberarea de substanţe necesare contracţiei - glicogen. acetilcolină. Percuţiile - efectul excitant-tonizant se realizează prin: creşterea excitabilităţii nenoase: creşterea excitabilităţii musculare - prin: • scăderea cronaxiei + • stimulare proprioceptivă: creşterea tonusului muscular. 1 1 1 MANE\ RELE CU EFECT REFLEX - mecanisme Frământarea superficială - efectul reflex visceral prin: • sistemul nervos-vegetativ astxiat cu: • creşterea circulaţiei - efect reflex de decongestie profundă; • decompresia tenninaţiilor nervoase superficiale - efect analgetic. Fricţiunile - prin: • acţiunea reflexă superficială (pe punctele reflexogene) antrenează mecanisme reflexe profunde: • vasodilataţia locală — creşterea temperaturii in profunzime. Vibraţiile - prin mecanism reflex influenţează • tensiunea arterială + alura ventriculară (regulariz area aiurii venmculare) asociate cu: • scăderea excitabilităţii sistemului nervos motor + senzitiv. Percuţiile acţiune reflexă viscerală - prin sistemul nervos vegetativ.

înainte de a analiza prescripţia şi secvenţialitatea manevrelor de masaj, în sensul unui program terapeutic determinat prin examinarea pacientului, trebuie să facem o descriere a diverselor tehnici de masaj, aplicabile diverselor părţi ale corpului. Se va ţine cont de această descriere regională, pentru că impactul masajului nu este acelaşi în toate părţile corpului: masajul nu are aceeaşi valoare terapeutică la nivelul cotului faţă de regiunea cervicală. Din acest punct de vedere, mai importantă va fi valoarea cantitativă a masajului faţă de patologia căreia i se adresează procedurile de masokinetoterapie. IV MASAJUL REGIUNII CERVICALE Numai din motive pur didactice am optat pentm prezentarea unui capitol separat, consacrat regiunii cervicale. Rolul acestei zone este de fapt de legături multiple, de aşa-zisă „articulaţie" vitală: între eu-ul subiectului şi lumea exterioară, funcţionarea celor mai multe mijloace de informare asupra mediului înconjurător (auz. miros, şi mai ales văz) şi ale mijloacelor de expresie este dependentă de mobilitatea cervicală şi o influenţează retroactiv între gândire şi acţiune, cu transmiterea de-a lungul axei medulare a comenzilor care declanşează acţiunea, precum şi întoarcerea informaţiei pe căile centripete a\c feed-back-u]u\: între emoţie şi statică: atitudinea capului are o simbolică importantă, spontană, care se i^egăseşte adesea în simptomatologia patologiei de tratat: înti-e pei-sonalitatea relaţională şi personalitatea \egetativă a subiectului. Manşonul muscular al cefei, pe care masajul încearcă să -1 rearmonizeze, protejează traheea, esofagul, un mănunchi arterio-venos important şi o reţea de conexiuni neuro-vegetative, care de\ in importante în orice manevră manuală, deci inclusiv în cursul masajului. Acest rol de intersecţie al segmentului cervical nu trebuie uitat nici un moment de mascurul care abordează zona: membrul superior, pielea păroasă a capului şi faţa. coloana dorsală pot fl zone interesate în suferinţa de tratat şi neglijarea lor poate conduce la eşec terapeutic.Dacă se adaugă acestor interdependenţe complexitatea structurilor anatomic e locale (mai mult musculare decât osteo-articulare). rolul regiunii cervicale în nonnalizarea tonusului şi. frecxent. impactul emoţional al simptomelor, sarcina maseumlui nu este de loc uşoară.De fapt. ceafa dureroasă şi/sau înţepenită creează o stare de agitaţie dominantă. Terapeutul \a persevera in abordarea şi tratarea corespunzătoare a acestei zone. atât de diferită, obiectiv şi subiectiv, faţă de zona dorsală. La acest nivel, pacientul se inamiează de la început contra unei agresiuni, izolând ca într-o armură, zona sensibilă, slabă, prin contracturi de apărare reflexe. Din multiplele etiologii. nu ne întâlnim practic niciodată cu cervicalgii la care reţeaua de contracturi reflexe supraadăugate să nu complice tabloul mecanic, făcând uneori gâtul de neatins, chiar şi în repaus.

TEHNICA Masajul în decubit Priza ..în gutieră". când greutatea capului se lasă pe antebraţul mascurului, este foarte sigură pentru pacient. Capul se poate afla relaxat în afara mesei de masaj, sau rămâne sub greutatea proprie în sprijin pe masă (în cel de-al doilea caz. mascurul se simte mai puţin în confort şi manevrele sale îşi pot pierde fluiditatea în derularea lor longitudinală). Avantaje: această instalare permite contactul vizual reciproc, posibilitatea tracţiunilor şi a mobilizărilor asociate masajului. Pacientul poate respira liber. Accesul la regiunea scapulară. la faţă şi la pielea păroasă a capului, este optim. Inconveniente: spatele, cu excepţia zonei de tranziţie C7-D1, nu poate tl abordat comod. Trecerea de la poziţia aşezată în decubit necesită uneori susţinerea capului, cum ar fi la sfârşitul şedinţei de masaj. Manev rele de palpare-rulare. efectuate pe planul cutanat, necesită torsiunea mâinilor, foarte incomodă pentru maseur._______ In imersie Masajul cefei nu se poate practica decât din momentul în care pacientul este asigurat suficient faţă de mediul lichid (apă dulce sau sărată la 34 -36 ). Spre deosebire de instalarea în decubit pe masă, această instalare permite un bun acces la zona dorsală. Utilizarea hidromasajului in imersie poate fi de două feluri: di^ziiiv de jet maDevxat cu mâna de maseun jet fix: in acest caz. este vorfoa de mişcări actixe ale trunchiului care prezintă jetului de apă zona sau zonele de masaL Masigul in pmcubit i deaitnt antskM' \ Instalarea trebuie să se facă in sensul unui confort maxim. Nu putem a\ ea stereotipuri pacientul \a fi inxitat să compare instalarea cu şi iară pernă, plasată sub zona abdomino-peh ină şi sub coapse. Din acest punct de \edere. subiectul masat işi \a ghida maseurul. Dacă examinarea anterioară a arătat o atitudine antalgică de torsiune, aceasta \a fi respectată şi pacientul se \a sprijini pe masă cu obrazul corespunzător rotaţiei cervicale irniolore. Orice terxlinţă «corectixă" trebuie interzisă, dacă creează disconfort sau poziţia neutră a capului care creează disconfort la nivelul nasului determinând o jenă respiratorie. Acest aspect se rmiediază prin utilizarea unui suport al capului goliL sau cu o p^nă in s^nilimă. care orientează sprijinul pe tot contimil fiimţii. Dacă jena persistă, este imperios necesar să se găsească o ahă instalare pentm masaj. Avamaje: în {nmul rând. accesul foarte bun al maiie\Teks~ care ^ung la ni\ elul zonelor scapulară. cerv icală posterioară şi dorsală. Luoul planului cutanat (maiie\Tele \Ven^\vakl) al acestei zone este sinqrfu pentra maseur. ca şi clhajul planurilor, superficial de cel proftind. huromeniente: comunicarea \ izuală (..ochi in ochT) este imposibilă, şi de aici controlul mai puţin precis al mane\Telor. Posibilitatea de mobilizare asociată masajului este foarte redusă, doar unele tracţiuni axiale, ceaia fiind în rectitudine.

Mastgul m laterocubt (decubit lat^ I Se întâmplă destul de frecvent ca decubitul de o singură parte, dreaptă sau stângă, să fie bine toleraL în acest caz. maseuml acţionează plasându-se in taţa pacientului şi uşor aplecat deasupra acestuia. După reacţiile percepute, capul pacienmlui se sprijină pe o pemă sau pe mâna tasq»]tuhii. Avantaje-, tolwanţa bună fâlă de instalare: posibilitatea de asociere a unor mobilizări la manevrele de masaj (flexia laterală şi rotaţia). Inconxraiente: controlul vizual destul de precar, un oarecare inoxiv^ii^ pentm maseur. care diq)are doar utilizând fonnula preconizată de B. Dolto: pacienml in decubit lateral pe un plan destul de jos, în aşa fel încât, capul aflat în afara mesei să se sprijine pe genunchii maseurului aşezat. ___ Masajul în poziţie aşezată în faza hiperalgică, această poziţie reprezintă soluţia, dacă nu am găsit alta. Pacientul aşezat cu faţa la masa de masaj, cu capul sprijinit pe ureche, nu -şi poate decontractura total musculatura paravertebrală şi scapulară, coloana rămânând parţial încărcată. Controlul vizual nu exist^ poziţia maseurului este obositoare şi puţin favorabilă pentru mult^ manevre. Formula trebuie adoptată doar ca ultimă alegere. Mult mai bogată, din punctul de vedere al resurselor tehnice, este poziţia aşezată cMj fruntea sprijinită pe sternul maseurului - vezi poziţia aşezată activă alegerea acestor poziţii este, deci. detemiinată de problemele apărute în sensul apropierii de atitudini funcţionale, în perspectiv a reeducării. Masajul sub tracţiune cenicală mecanică Deoarece tracţiunea cervicală este efectuată asupra unui pacient în poziţie ..aşezaf \ masajul cefei, al spatelui şi al umerilor se poate practica drept adjuvant. în scopul facilitării decontracturării subiectului. Este \orba de netezire lentă, de frământare uşoară a cefei şi a trapezului, tară alte pailicularităţi tehnice decât cele evidente, de a nu antrena nici o mobilizare articulară care. în acest context, putând a\ea un răsunet supărător. Poate fi favorabil să se asocieze manevrelor manuale sugestionarea auditivă, repetată. O altă soluţie terapeutică constă în ataşarea aparatului de tracţiune cervicală la talia maseurului. Această formulă se exprimă printr-o modalitate de tracţiune dinamică, orientabilă. dozabilă, şi terapeutul se regăseşte în condiţii similare masajului cu pacientul în decubit. pe care l-am descris mai sus, ca posibilităţi superioare, din punct de vedere terapeutic. Indiferent care ar fi tehnica masoterapeutică aleasă sau impusă de circumstanţe, zona de contact între mâna maseurului şi regiunea cervicală trebuie, obligatoriu, „lărgită" (întinsă) la maximum. Toate prizele ..punctate" (punctifonne). reduse doar la pulpele degetelor, declanşează un reflex de apărare necontrolabil. 11.1.1. MASAJUL REGIUNII CERVICALE - COMPLETĂRI METODOLOGICE Noţiunea dominantă este diversitatea regiunii dorsale. între C7 şi T|o, mai ales. Chiar dacă există un substrat de distrofic vertebrală de creştere, sau de o pel\ ispondilită, de o spondilaitroză dorsală, cu semne radiologice evidente, maseurul nu trebuie să respecte aceleaşi precauţii ca la segmentul cervical. Osteoporozele majore, marile cifoscolioze distrofice cu

curbură toracică importantă solicită mai multă atenţie, dar în aceste cazuri masajul se prescrie mai rai. Segmentul dorsal inferior (Tn -L|) este mai \ulnerabii, participarea sa funcţională corelându-se cu zona de trecere dorsolombară: el trebuie masat în aceleaşi condiţii, ca şi segmentul subjacent. Zona dorsală este, de asemeni, un sector rău perceput al coipului: sărăcia aferentelor proprioceptive justifică apelativul de „zonă ingratape care i 1-a dat Sambuc\. Dovadă, lipsa de diferenţiere a punctelor dureroase spontane, pe caie pacientul le poate preciza la examinare. Din fericire pentru precizia manevrelor, pielea, datorită aderenţelor şi infiltratelor compensează această lacună . Sărăcia se exprimă şi din punctul de vedere muscular, în contrast cu volumul şi relieful maselor musculare sacro-iliace. Stările de blocaj multisegmentar, pe care le întâlnim foarte frecvent la acest nivel şi strategia terapeutică va fi opusă celei folosite la nivel cervical: contracturile dureroase nu cedează cel mai adesea decât după ameliorarea redorilor articulare - în măsura în care sunt ameliorabile: chiar uşoare, tehnicile decontracturante masoterapice pot fi contraindicate pe un teren de osteoporoză evoluată, de unde importanţa cunoaşterii de către maseur a aspectului radiologie al regiunii dorsale a pacientului pe care îl tratează. Trebuie menţionat, ca elemente susceptibile să influenţeze alegerea modalităţilor tehnice, prezenţa durerilor iradiat e, de origine viscerală (pleura, cordul, colecistul). Tratamentul la distanţă al acestor algii nu este rezei'vat doar masajului reflex, numeroşi pacienţi suferind de angină pectorală sau de litiază biliară, reacţionând foarte bine şi adesea foarte precoce la tehnici de palpare-rulare aplicate pe zonele „de apucare'\ abordate de maseur. Superficiale sau profunde, manevrele de masaj al spatelui pot fi efectuate într-un sens indiferent, ţinând cont de distribuţia generoasă a colectoarelor limfatice.______.________ ___________ ... TEHNICA Decubitul anterior (procubitusul). Ceafa - netezirea + presiunile alunecate frământarea profundă tridigitală + geluirea + fricţiunea (la cei cu ţesut adipos dezvoltat ) + vibraţia +/ -baterea. Obsenaţii anatomice: Regiunea suboccipitală prezintă ţesut celular subcutanat strâns şi dens. cu aspect trabecular. care nu pennite mobilitatea pielii. Mai jos. pielea este mai mobilă. La nivel suboccipital se atlă şi emergenţa extracraniană a nervului Amold. Musculatura cefei se prezintă pe trei planuri - trapezul şi muşchii profunzi ai gâtului. Ohsenaţii tehnice: Poziţia - subiectul aşezat, cu capul şi braţele sprijinite pe speteaza scaunului. TEHNICA - totdeauna de sus în jos: • netezire + frământare (marginea anterioară a trapezului) +/- geluire; • fricţiunea (capul se fixează cu o mână, manevra se execută cu cealaltă mână. cât mai profund cu degetele); • +/- \ ibraţia / baterea (numai la cei cu adipos dezvoltat): se încheie cu mişcări pasive şi active ale coloanei cervicale. TEHNICA s e adaptează scopului şi patologiei:

• In nevralgia Arnold se practică netezirea lungă şi cu răbdare, pentru „anestezierea" zonei. • In cazul unui lipom. se aplică presiunea cu cele două police. lentă, progresivă. în toate sensurile. Indicaţii ale masajului în regiunea cervicală: afecţiuni reumatismale (mai ales spondiloza cei'vicală +/- complicaţii), afecţiuni musculare & contracturi (ex. torticolis posterior), traumatisme, lipoame; indicat pentru efectul de înlăturare a congestiei cerebrale. Gâtul - netezirea (mai ales masajul estetic) + vibraţia = activarea circulaţiei -ex. în guşa tiroidiană; - netezirea + frământarea stemocleidomastoidianului - ex. în torticolis, nevralgii. Obsenuiţii anatomice: Gâtul prezintă trei regiuni topogi*afice: > regiunea suprahioidiană • care pre/inta in profun/ime organe fragile (glanda subiraxitart ganglioni limfatici, vasele faciale); • această regiune benetlciază doar de masaj estetic supertlcial \K stratul hipcxiermic (Încărcat cu grăsime) pe muşchiul pielosul gâtului; • pentru evitarea guşei - masaj de la linia mediană spre lateral oblic in sus; regiunea subhioidiană: • intre furculiţa stemalâ. hioid si c
în spatele acestor necesităţi se regăseşte, fară îndoială, o preocupar e estetică, pe care ne propunem să o reconsiderăm. Nivel al expresiei, al identităţii, al comunicării, faţa este „o vitrina' al cărei aspect poate determina tonalitatea relaţiilor interpersonale. Investigarea psihoafectivă a tot ceea ce se raportează la fa ţă explică şi violenţa unor reacţii tonicoemoţionale consecutive masării feţei. Terapeutul este adesea surprins de aceste reacţii, şi nu ştie întotdeauna ce trebuie să facă pentru a fi mai de folos pacientului. TEHNICA Dimensiunea psihoemoţională a afecţiunilor feţei justifică grija pentru un control vizual constant şi atent. Instalarea optimă este cea în decubit dorsal, asigurându-se astfel un abord global. Precizia reclamată de gesturile terapeutice sugerează ca mascurul să fie aşezat în spatele capului p acientului. Dozajul în intensitate al manevrelor ţine cont de fragilitatea cunoscută a tegumentelor şi vaselor. Numai manevrele statice (presiunile simple sau vibrate) pot atinge o anumită intensitate, adaptată reacţiei | pacientului. în ceea ce priveşte manevrele alunecate, presiunea va fi foarte slabă, respectând elasticitatea pielii, exceptând bărbia şi maseterii. O piele subţire, denutrită, nu tolerează decât fricţiuni locale, tară deplasarea pulpelor degetelor. Durata masajului depinde de natura şi de starea pielii, extrem de variabile de la un pacient la altul. Observarea atentă a subiectului permite adaptarea permanentă a masajului la aceste date particulare. în afara indicaţiilor dermatologice, este o excepţie depăşirea duratei de 8-10 minute pentru un masaj facial. Masajul pielii păroase a capului se practică în tratamentul alopeciilor, al cefaleelor şi migrenelor, legate de suferinţe ale segmentului cervical sau consecutive fracturilor cutiei craniene. Mobilizarea pielii păroase a capului poate f1 tăcută direct, prin presiuni pulpare simetrice, cu tendinţă la apropiere pe linia mediană, sau prin intermediul tracţiunilor 44 asupra pielii. în ambele cazuri, alunecarea pielii in sensul explorării palpatorii trebuie să tle iudolorâ. E. Lehnert i\ezi masajul ..califomian") acordă o mare imponanţă masajului craniului, arătând că manevrele efectuate la inceput in sensul plierii indolore de apropiere, fac ca după câteva minute să fie posibilă mobilizarea notabilă a aponevrozei epicraniene. în sensul care la î nceput era dureros pentru pacient. Dozarea Nu se pune aici problema fragilităţii, limita de intensitate fiind dictată de reacţiile pacientului. Presiunile pulpare apropiate simetric, decalate, fricţiunile circulare se efectuează pe parcursul a 10-12 minute până la scăderea durerii. Cât priveşte mobilizarea pielii păroase a capului, se face prin intenriediul părului, este de dorit să alterneze in zonele tratate, şi este necesar să se schimbe frecvent prizele pentru limitarea reacţiilor aleice. Faţa Masaj terapeutic sau estetic - manevre: mai ales presiunile Obsenatii anatomice'. Fata este boiiat inervată. boeat vascularizată si are numeroase glande anexe în resiunea frunţii domină slandele sudoripare. in rest domină glandele sebacee. Inervaţia feţei este complexă:

• inerv aţia motorie - nen ul facial: • inenaţia senzitivă este realizată din trei surse: • Nerv ul lacrimal - ramură din nen ul oftalmic: • Nerv ul bucal - ramură din nen ul maxilar inferior: • Buchetul suborbital - ramun din nerviil maxilai" superior. Capul în întregime ceafa - Iruntea (netezirea +/- \ibraţiile) - scalpul (geluirea uşoară cu deiietele - fricţiunile - la tlnal: netezire) V MASAJUL REGIUNII DORSALE Elementul definitor care domină această zonă este diversitatea, în mod deosebit, intre C7 şi TIO. în principal. Chiar dacă există un substrat de distrofic i aiiidiană de creştere, spondilită anchilozantă, spondilodiscartroză activată dorsal, cu amprente radiologice evidente, mascurul nu trebuie să fie la fel de precaut ca în cazul segmentului cervical. Osteoporozele majore, marile cifoscolioze distrofice cu curbură toracică reclamă mai multă atenţie - dar masajul în aceste cazuri este mult mai rar prescris. Segmentul dorsal inferior (Tl 1-Ll) este mai vulnerabil, datorită participării sale funcţionale la joncţiunea dorso-lombară: acest sector trebuie masat în aceleaşi condiţii ca şi segmentul subiacent. Zona dorsală este. de asemeni, zona cea mai rău percepută a corpului. Sărăcia aferentelor proprioceptive justifică denumirea de ..zona in grată", pe care i-a dat-o Sambucy. Drept dovadă, lipseşte diferenţierea netă a punctelor dureroase spontane, pe care pacientul le poate defini. Din fericire pentru precizia manevrelor, pielea prin aderenţa sa largă şi infiltraţiile sale compensează această lacună. Sărăcirea deopotrivă şi în plan muscular, contrastează cu volumul şi relieful maselor musculare sacro-lombare: este mai delicat de masat un spate slab şi denutrit - mai ales dacă coloana vertebrală se prezintă la acest nivel foarte sinuoasă - decât cel al unui obez sau al unui subiect musculos. Stările de blocaj, mulţisegmentar, se întâlnesc la acest nivel destul de frecvent, şi strategia terapeutică va fi aici opusă celei convenite la nivel cei*vical: contracturile dureroase nu cedează cel mai ade sea decât după ameliorarea redorilor articulare - în măsura în care acestea sunt ameliorabile, bineînţeles: chiar aplicate cu blândeţe, tehnicile de asuplizare masoterapică descrise mai sus sunt inoportune pe un teren osteoporotic avansat, de unde interesu l de a cunoaşte aspectul radiologie al zonei dorsale de masat. TEHNICA • Decubit ventral este poziţia de ales. datorită posibilităţilor evidente de acces. Este de dorit un oarecare grad de extensie (sprijinul capului destul de sus), cu condiţia de a fi confortabilă instalarea pacientului. Se va diminua astfel tensiunea mecanică a elementelor posterioare asupra cărora va acţiona masajul. Se pierde relaţia ..ochi în ochi'"" dintre subiect şi maseur. dar aceasta este cu mult mai puţin prejudiciată. în cazul masajului cefei, pe care pacientul îl aşteaptă ca pe o binefacere. Efectuate asupra planului cutanat sau asupra maselor musculare, manevrele pot trezi aici energie: o înroşire intensă. în general. însoţită de o senzaţie de încălzire, precedă, aproape

întotdeauna asuplizarea: tară a face din acestea criteriile unui masaj ,.reuşif \ trebuie subliniat totuşi acest aspect practic. De altfel trebuie precizat că masajul dorsal nu reprezintă în secvenţa clinică decât momentul în care manevrele de masaj se extind pe toată faţa posterioară a trunchiului. • Decubit lateral oferă mai puţină stabilitate decât formula precedentă. Masajul spatelui se prezintă. în acest caz. ca un factor decontracturant şi analgetic pe parcursul pauzei dintre exerciţiile kinetice. Trebuie to tuşi să menţionăm alegerea specifică a decubitului lateral pentru masajul dorsal la pacienţii dispneici incomodaţi de decubitul \entral: chiar cu preţul unei oboseli mai mari din partea mascurului, această poziţie se consideră a ti preferabilă poziţiei ..aşezat. • Decubit dorsal - această alegere poate fi ilogică pentru masajul dorsal. Dollo 1-a utilizat cu rezultat în următoarea formulă: pacientul, cu gambele încrucişate. îşi sprijină spatele pe antebraţul mascurului, plasat p eipendicular pe coloana vertebrală (un sprijin bun sub cap uşurează intreaga aşezare, atât pentru pacient, cât şi pentru maseur). Pacientul este inv itat să ruleze pe masă antebraţul inteipus. ca pe un creion pe un plan dur. In acelaşi timp. cu un efect de asuplizare articulară, se obţine şi un efect de stimulare proprioceptivă. modulată prin acţiunea mascurului, care îşi trage sau îşi împinge antebraţul, modificându-i oblicitatea. • Poziţia aşezat urmăreşte aceleaşi obiective, ca şi cele fonnulate la masaj ul segmentului cervical. Alegerea acestei poziţii este indicată pentru secvenţe masoterapice scurte, mai puţin dacă masajul este integrat, alternativ sau simultan, cu stimularea manuală a reflexului miotatic. ca în cazul tehnicilor folosite de Dolto sau Rabe. • In imersie, masajul are valoarea unei faze sedative între două episoade active. Manevrele, presiunile alunecate, profunde ascendente sau descendente, se însoţesc de împingere verticală efectuată de eminenţele tenare în sensul extensiei dorsale, de exemplu, în cazurile răsunetului dureros al suferinţei la nivel lombar. T o r a c e l e (anterior) - masajul pe regiuni: <• regiunea stemalâ + pectorala netezirea + frământarea profundă transversală tridigiîală & geluirea ^ vibraţiile ^ baterea (numai la bărbaţi) + fricţiunile +/(uneori) presiuni alunecate

poale extinde >i la toracele poilcnor. Pentru pKicn(ii o6c/i. u practică cu mult mai puţin, are efectul de eliberare a jocubi costal dwui-o cuirasă adipoasă, cu tendinţă la c\oluţic sprt fihiuiit, afectând ^«r complianţa toracică, ca o îmbrăcăminte prea «imlă i a anxioH. frecvenţa manifestărilor paratonice care afectca/i mu^ublura kwBcici explică impactul sedati\ al masajului

• Masajul i/i dembii dorsal Accesul la fcţdc litmlă >i antcnoarl tkt »(>racclui c^c cvccicnt din aceasta P'^/'^'c, c .i . '^u' psKientiilui • rianul supvrjuial

intinw sau punctiforme, zonele adipc^se se decelau* U patpart. m contrast cu planul osteivmuscular subiacent in ceea ce pnxrşlr infiltratele l(K:ale, cele mai des întâlnite sunt

linia de inserţie comună a marelui oblic >i a marelui dinţai pc taţi laterală a toracelui, de la coasta a 5 -a la a lO-a. |xr traiectul cartilajului comun care prtlunpe|lc cxtrcm^iw anterioară a coastek^ interioare: marele pectoral, in vecinătatea inserţiilor stemak ^sm humcrak anomalia la aici aspectul mnlulilor foarte scmiNli la între pulpele degetck>r; zona submamelonară Dacă primele două delennir^n cedca/â. in general, şedinţe, celelalte sunt mult mai tenace, >i chiar dacă localii detennină fragilitate, intensitatea reacţiilor dureroase Imilead mascurului. Justificarea şi re/ultatelc masajului asupra cicatncikv toracice suni cunoscute, respectând n)etixloli>gia şi indicaţiile cicaincik all| kKali/ări. In ceea ce pnve>te sechelele dupi mamedomic. vntkM^subliniată fragilitatea tcgumentekM'iagnrNiunea chirurgicală, radiolerapu accentuată de contextul psihi>M >matic (sentimentul de mutilare, ftioi ^ rtxidivăK canr indică prudenţă maximă. caieva nu

nanul

muscuiar Muşchiul subclaxKular este inaccesibil iicul pcctam m f man (m>blemc clinice I n practică, grupckr musculare x i /alc HM marr^ pectiMal.

manrk dinţat >i inlerv)so>ii Sublmaem interr^ul in aMpkorra (alunginra) marelui pectvxal b numcrvişi subiecţi v â r >4nici >j masajul asuplizează „corzile" pectorale, care se formează ca nişte bride în pailea superioară a toracelui - acest masaj nu presupune nici un risc de tendinită. legată de exerciţiile de posturare sau de întinderile autopasive. şi determină o senzaţie de bine. apreciată de pacient. <• Planul osteoarticular Se aplică aici manevre de modelaj toracic, care ţin. în acelaşi timp. de masaj şi de mobilizarea pasivă. Se ştie că articulaţiile (joncţiunile) costocondrale şi condro -stemale pot prezenta o importantă susceptibilitate la tulburări funcţionale. Sin dromul Tietze impune chiar abţinerea de la masaj, căci reacţiile pot fi chiar defavorabile.

I

Decubit lateral - La pacienţii operaţi pe cale de abord laterală. decubitul controlateral este poziţia de ales pentru masajul cicatricei şi ^ a întreg hemitoracelui. după cea 12 zile de la intervenţie. Decubitul lateral pe convexitatea dorsală poate, de asemeni, să corespundă la pacientul scoliotic sau pleuretic, cu posibilitatea de a deschide hemitoracele concav, cu stimularea digitală exercitată pe spaţiile intercostale. Stabilitatea şi confortul poziţiei sunt mai mici faţă de poziţia precedentă. • Poziţia aşezat - Din perspectiva stimulării respiraţiei, devine valoroasă efectuarea unei ..fricţiuni în evantai" a spaţiilor intercostale. executată ne durata extensiei dorsale. "

S p a t e l e şi r e g i u n e a l o m b o s a c r a t ă netezirea: a. circulară: b. completă în 5 timpi: ceafa + trapez superior; trapez mijlociu + trapez inferior; maiele dorsal; pe flancuri; lombosacrat; presiunile alunecate: a. complete; h. spmo-Kmibare inversate: ascendent; paralel cu iliacele; efect calmant, decongestiv a. kmibare transversale • pentru coloană - variante: a. cu dosul degetelor (pieptene); b. cu marginea cubitală a mâinii - elongaţie: frământările profunde: trapez; • marele dorsal şi geluirea: musculatura para\eilehrală: fricţiunile + \ ibraţiile + baterea ^ pentru spaţiile interco<;tale masajul se încheie cu mişcări pasive active OhsenHiţii anatomice. Pielea regiunii este relativ grmsâ. fund mobilă pe coaste şi fixată pe linia mediană Planurile profunde (musculare) ale regiunii sunt patioi: • trapez + marele dorsal; • romboid + pătratul lombar; • micii dinţaţi; • muşchii spinali - distincţi la nivel dorsal, masă comună in regiunea lombo-sacrată. Poziţia subiectului - decubit ventral + braţe în abducţie Metoda: • netezire (în sus) ^ presmne şi netezire ..pieptene" ^ frământare, geluirea + (spaţiile intercostale) fricţiuni, vibraţii + baterea: • spaţiile intercostale - netezire + presiune, geluire + hncţiuni ^ vibraţii: • regiunea lombosacrată - netezirea (regiunii fesiere, în sus şi lateral) frământarea, geluirea (de la coloană spre lateral) + fricţiuni (creasta iliacă) + vibraţii + mişcări pasive şi active - programul după tipul de patologie: scolkve - de panea con\ exă; cifoscoliozâ - cvnitra curtwii: hîperlordozâ - din decubit dorsal, ex^iţii de dekxdozare. • nevralgii intetcosTole = netezire* W- presiuni alunecate, geluire, tncţiuni) - \ibraţii blânde regulate: • lv>niK>>ciatk:ă - - contracturi = netezire uşoară lungă \ibraţii blânde regulate - restul manevrelor pentru zooa fesiera >.vn>iliacă: • noduli miogeloDci = fricţiuni «cu policele sau cu două deg?ete) ^ \ihratii - între ele neteziri 11.5- MAS VU L REGllMl LOMBARE Numai din noodve didactice st :â separat tehnicile specifice

regiunii lombare şi cele reteritoare Li regiunea pelviană. Practica terapeutică impune explorarea şi tratarea conjugată a acestor două sectcvve tlincţiooale i^edisociabile. Frecvenţa prescripţiilor şi impvvtanţa nvisajului în contextul tratamentului de recuperare se \vc detalia în oxitinuare. • Dtcmbk Ttnoul - Aceasta este poziţia de ales^ cea mai frec\ent utilizată. Se poate inteqpune o pamă intre masa de masaj şi regiifliea abdomino-pehinâ a pacientului: această aşezare poate fi contraindicata imui obez. tmei temei insărcinate. sau unui pacient cu insuficienţă respiratorie cu tocace bkvat, care are doar respiraţie diafr^n^ticâ. Xtotnlizarea unui infiltrat lombosacrat este adesea muh âicilitată pe un pacient întins pe plan p4at. Criteriul oM^Mrtuhâ as»ajrii trebuie sâ influenţeze decizia. Este, de regula, indicată piasaytea unei perne sub coapse, ridicarea platanului mobil al mesei, cu uşoara sa^/aţie de întindere la nivelul genunchiului şi a membnitui inferior. în seoeral. <• Masajul planului cutanat, aponevrotic şi muscular Acest tip de masaj se justifică prin aderenţele constatate la multe cazuri. Pe un segment sănătos, clivajul între planurile cutanat şi aponevrotic este posibil, fapt ilustrat de existenţa pliului cutanat. Suferinţa segmentului lombar, a coxofemuralelor, uneori a viscerelor micului bazin, dau naştere unor proiecţii cutanate sub fomia unor infiltrate celulare algice care traduc un contlict profund. S-ar părea, că în anumite cazuri, infiltratul perpetuează conf lictul, chiar şi după dispariţia factorului declanşator. Eliminarea acestui marcaj este, din această cauză, un obiectiv important, adesea dificil şi chiar puţin dureros la început. • Decubitul lateral - Se adoptă în caz de intoleranţă faţă de poziţia anterioară. Alegerea pârlii de sprijin răspunde criteriilor de toleranţă şi de confort (în cazul discopatiilor, este tolerat frecvent, un singur decubit lateral, drept sau stâng). în caz de disconfort al şoldului liber, este bine să se inteipună o pemă între genunchi. Manevrele de mobilizare cutanată şi aponexrotică, identice celor descrise mai sus. sunt posibile cu preţul unui confoit diminuat pentru maseur. Este vorba, esenţialmente, de un masaj muscular care se practică din această poziţie. Experienţa arată că muşchii paraveitebrali controlaterali sprijinului se relaxează adesea mai bine în această poziţie, care poate răspunde, de asemeni, unui program mixt de masaj -mobil izare-contractie musculară. • Poziţia aşezat - Ea este cel mai frecvent inconfortabilă pentru pacient, şi nu permite relaxarea completă a muşchilor paravertebrali. Cercetarea efectelor exclusiv reflexogene ale „Bindegewebsmassage" nu elimină această poziţie, rezultatele putând fl dovedite şi în decubit ventral. Masajul profund al jgheaburilor vertebrale, cu ajutoml unui police, în secvenţialitate alternantă cu stimularea microajustărior posturale prin împingeri pe aponevrozele transverse (Dolto), pare una din justificările în alegerea poziţiei aşezate. • Poziţia genupectorală - De asemenea, grefată pe o postură cifozantă sau un exerciţiu activ, masajul din această poziţie vizează alungirea aponevrizelor musculaturii lombare.

Decubit dorsal - Masajul ia forma unei proceduri decontracturante musculare, asociat sau nu unei basculări pasive a bazinului, unnărind decontracturarearelaxai'ea. U.6. MASAJUL REGIUNII PELVINE Aşezarea şi alegerea tehnicilor răspunde polarizării - pe şold sau pe segmentul lombar - al tratamentului. • Decubit ventral - Accesul bun la feţele posterioare şi laterale, stabilitatea pacientului fac din această poziţie alegerea de bază pentru masajul pelvin. Modalităţile de aşezare sunt identice celor descrise la masajul regiunii lombare. <• Masajul planurilor cutanat şi aponevrotic Este interesant de observat că infiltratele celular^ algice exprimă mai frecvent un conflict lombar decât o problemă legată de şold: proiecţia acestora se va face mai jos. la nivelul coapsei şi chiar a genunchiului. Masajul acestei zone impune maseurului să lucreze cu o priza largă pentru a evita echimozele: pensă între pulpele degetelor al 2-lea, al 3-lea. al 4-lea şi al 5-lea de o parte, şi podul palmei de cealaltă parte: sau între podurile palmelor ambelor mâini. Cu aceste prize, se realizează pliuri rulate care se propagă de la margine a osoasă a bazinului spre marele trohanter. urmând fibrele în evantai ale fesierului. Nodulii, zonele indurate vor tl „malaxate" energic între police şi pulpa celorlalte degete, cu excepţia celor situate imediat sub creasta iliacă (..nodulii Copeman"). care necesită manevre mult mai prudente, putând detemiina reacţii foarte dureroase. <• Masajul muscular Frecventa îngroşare a stratului adipos impune adesea o priză digitală foarte profundă şi presiuni puternice. Suprapunerea celor două mâini, folosirea pumnului sau cotului permit accesul la muşchii peritrohanterieni. V

Masajul urnelor de inserţie

Rq)rczintă aportul cel mai bogat la tehnicilor de masaj, ia nivelul punctelor dureroase care permanentizează inhibiţia reflexă a muşchilor responsabili de oriostatism şi de cinetica bazinului. .Ateciare# obturatorilor şi a piramidalului la pacientul candidat la coxartroA: inhibarea lor la pacientul operat (osteotomie. artroplastie). degerierescenţa lor în coxartrozele avaasate sunt tot atâtea argumente pledând in favxwea tehnicilor vizând normalizarea activităţii receptorilor tendinoşi ^ Kgamentari. • Decubit lateral - .Aceasta poziţie poate fi adoptată pentru un pacient cane nu suportă decubitul ventral, sau la care masajul se insera inir-^ secvenţă sau alternează cu conuacţii musculare şi mobilizare. Poziţia pune in adducţie coapsa opusă sprijinului. In caz de durere, esi. eficientă o pemă mare şi groasă intre gambe. • Decubit dorsal - Masajul unui operat recent nu permite poziţiile anterioare. Se impune în plus plasarea unei perne sub genuiKhi. in fski df flf xnm duraos. II.7 NUSAJLL ABIX)MEM LLI Practicarea sa este considerată clasică, datând din perioada in care masajul era privit mai mult din perspectiva igienică decât terapeutic*: Astăzi, cu siguranţă

este cu mult mai puţin prescris, din păcate, mai ales pentru vârstnici, la care poate deveni cu adevărat util. Cel mai adesea se prescTie pentru efectele viscerale - probleme legate de cicatrici post-laparotomie. probleme de dinamică viscerală etc. Acţiunea masajului asupra ptozelor şi anomaliilor secretorii se exercită mai ales prin intermediul netezirii (effleuraj) efectuat pe zonele de hipoestezie cutanată la peretele abdominal ( v e z i tehnica Grossi). Impactul asupra constipaţiei este xtm sigur in formele atone decât î n cele spastice. în cazul bradikineziilor \eziculare. tehnica se bazează pe triada: mar>evre c u efect mecank - drenaj portal - manev re reflexe pc dermatomul corespunzător. Masajul abdominal de apel. urmărind facilitarea circulaţiei de întoarcere, atât venoasă. cât şi limfatică, işi păstrează actualitatea şi astăzi. A b d o m e n u l ' urmirim cele 9 cadrane + cek 2 plexuri nrrviiase: •:• pfexunir nen^xise. 0- pit \ul M>lar - n>l vasomiMor visceral (epigastic profund) masaj blând - reglare tonus \ascular (tensiune arterială, ritm cardiac) contractilitatea & funcţia organelor intcnu masajul sedati\-calmant nete/iri vibraţii Unc; masaj energic vasoconstricţie viscerală masajul stimulant ^ frâmăntări ^ fricţiuni + \ibraţii energice 0- plexul lii|x>ţ:astric - profund poKin, greu de abordat prin masaj, • nuLsajul de perete: • sedativ = netezire (ovalară-cliptică / ascendentă, lentă) vibraţii fine; • stimulant nctc/irc circulară profundă + presiuni alunecate ovalare (regularizarea presiunii sanguine intraabdominale) + frământare profundă ( ^ ciupiri) + fricţiuni (in sens orar) ^ vibraţii energice; _ mo sajul visceral: masajul profund global = presiuni alunecate (propulsarea masei intestinale) -tfrământare + baterea (intensitate în creştere)—scade staza + scade atonia intestinală + creşte pensialtismul: iriantă ^ brasajul abdominal (din tlanc în Hanc); masajul pe organe ~ iniţierea = netezirea + frământări laterale (de perete): • sistemul port - presiuni alunecate (din diverse direcţii spre hilul ficatului, tot mai profunde); • ficatul - masajul pneumatic (indirect pe ficat) - cu ambele mâini (stânga spate dreapta faţă) = netezire frământare + presiuni vibraţie (respiraţie de tip abdominal); • stomac = netezire + presiuni alunecate profunde + frământare - fricţiuni (subiectul în decubit lateral stâng) . i >p - inlărirea musculaturii creşterea secreţiei + accelerarea evacuării: • intestinul subţire = netezire circulară + frământare periombilicală + presiuni în cerc complet + baterea (haşurarea); • colon = presiuni alunecate succesive (colon descendent-transvers-ascendent) + fricţiuni (din inspir profund) + frământare + vibraţii + batere;

• vezica urinară: percuţii (deschidere reflexă - vezica neurogenă); presiuni statice (micţiune incompletă). 118 MASAJUL MEMBRULUI SUPERIOR 118 1 MASAJUL REGIUNII SCAPUIARE Durerea, şi secundar tulburările trofice, constituie motivaţiile cele mai frecvente pentru masajul umărului. Suspendarea omoplatului de segmentul cervical, subordonarea jocului omoplatului integrităţii planului de alunecare scapulo-serato-toracic sunt datele biomecanice, pe care trebuie să le pună în evidenţă explorarea palpatorie - şi. eventual, manevrele terapeutice. Mobilitatea deosebită a umărului sugerează adoptarea de poziţii şi tehnici de lucru, care să favorizeze asocierea manevrelor sedative cu mobilizarea membmlui superior. TEHNICA • Masajul în decubit dorsal Oferă confortul propice relaxării musculare, permiţând mobilizarea pasivă. Posturarea (tratamentul umărului îngheţat) este. de asemeni, posibilă în aceste condiţii, scapula fiind imobilizată de o chingă reflectată pe gamba contralaterală. • Masajul în decubit ventral Se poate impune, dacă durerea este e.xclusiv posterioară (muşchii angular, subspinos). sau dacă deficitul scapularului se leagă de o problemă cervico dorsală. Reeducarea musculo-articulară poate fl astfel blocată de prezenţa unor contracturi dureroase la nivelul muşchilor trapezi. Poziţia membru lui superior va fl aleasă în funcţie de toleranţă şi de accesibilitatea pe care o oferă faţă de zonele tratate: braţul de -a lungul corpului, braţul atârnat în afara mesei (cu o pernă mică plasată între faţa anterioară a braţului şi marginea mesei va face ca poziţia să nu fie inconfoitabilă). Staza venoasă sau/şi limfatică contraindică această ultimă poziţie, atât pentru masaj, cât şi pentru reeducare, • Masajul în decubit lateral Braţul pacientului înconjură cotul maseurului. Această poziţie se justifică în funcţie de posibilităţile de mobilizare sub tracţiune axială (decoaptare articulară), pe care le oferă. ^_ • Poziţia aşezata Utilizarea masajului în secvenţe alternative cu contracţia musculară conferă o poziţie de lucru comodă, cu condiţia unei fixări bune a trunchiului. Poziţia aşezată transversal pe scaun, cu flancul opus în spriji pe spătarul scau nului, poate fl o soluţie bună. U m ă r u l - zona deltoidiană + scapulară *** niciodată zona axilară tipuri de masaj: ^ frământarea profundă cu stoarcere + geluire: > mişcarea ,.de roată dinţată" - cu palma circular / în spirală; > fricţiunea antero-latero-posterioară (mai ales pentru capsula art. scapulohumerale în caz de capsulită) - orizontal / vertical / circulai'. II.8.2. MASAJUL BRAŢULUI

Masajul maselor musculare ale lojelor anterioară şi posterioară -presiuni alunecate profunde şi frământarea prin torsiune - poate fl executat din orice poziţie. Nu prezintă nici o dificultate deosebită. Masajul edemului braţului trebuie efectuat în poziiie decUxă, umărul fixat pe masă, braţul şi antebraţul membrului de tratat în continuitate şi la zenit (pumnul la zenit). Dacă masajul este cuprins într-un program de recuperare a muşchilor periscapulari (marele dinţat, marele pectoral), se poate solicita pacientului să-şi împingă braţul vertical, trecând prin inelul format de cele două mâini ale terapeutului. 58__ B r a ţ u l - masaj centripet tipuri de masaj: netezire + presiuni alunecate / statice + frământare r uşoară tracţiune axială relaxare musculară; > variante: masaj ascendent bimanual; mângăluirea, rotaţia —> stimulează circulaţia. batere; n .8.3. MASAJUL COTULUI S-a păstrat multă vreme un tabu care interzicea masajul cotului, datorită riscului calcifierii posttraumatice periarticulare: studiul comparativ al acestei complicaţii iatrogene într-o populaţie de traumatizaţi şi operaţi la cot, copii şi adulţi, nu par să existe nici o diferenţa statistică în frecvenţa de apariţie, fie că pacienţii au fost masaţi, fie că nu. Este necesar să se respecte fl*agilitatea locală, şi, de asemeni, să se respecte stmcturile din pliul brahio -antebrahial, asemeni celor din axilă, spaţiul popliteu, pliurile inghinale; din acest punct de vedere, cotul nu prezintă nici o interdicţie specială. La operaţi, o grijă cu totul particulară trebuie acordată asuplizării cicatncilor. a căror evoluţie fibroasă limitează libertatea funcţională a cotului. Cel mai adesea „maladia inseiţiilor" motivează la acest nivel masajul. Tehnicile de fricţiune transversală profundă reprezintă particularitatea, putân d fl efectuate de pacientul însuşi. C o t u l - masaj centripet netezire + presiuni alunecate / statice longitudinale + frământarea + fricţiunile paraolecraniene / capsulare + vibraţiile; la final, mişcări pasive + active. U.8.4. MASAJUL ANTEBRA ŢULUI Indicaţiile musculare sunt îndeosebi manifestările mialgice şi crampele/spasmele musculare legate de suprasarcina mecanică sau de un teren hiperexcitabil neuromuscular (crampa scriitomlui). Din punct de 59 vedere tehnic, se folosesc presiuni locale statice, efect uate cel mai adesea cu cele două mâini plasate în brăţară, malaxând masele musculare alternativ, tară deplasarea lor longitudinală. Indicaţiile circulatorii respectă tehnica deja prezentată legat de edemele membrului superior. A n t e b r a ţ u l - masaj centripet: netezire uni / bimanuală + presiuni + frământare & stoarcere + presiuni ,.în brăţară" + bateri. n.8.5. MASAJUL MÂIMI Şl PUMNULUI

Fomuila clasică, care reduce mâna la un organ de prehensiune, presupune riscul unei atitudini mecaniciste a maseurului în f aţa deficitelor reeducabile ale mâinii traumatizate. Acest punct de vedere clasic umiăreşte. în primul rând. parametrii obiectivi ca mobilitatea articulară şi forţa musculară, antrenând un rezultat care nu-1 va satisface pe pacient, indiferent de progresele cuantificabile realizate: îi va hpsi calitatea tactilă, tară de care mâna rămâne „oarbainaptă pentru funcţia sa de infomiaţie. Aici. mai mult ca altundeva, a face este subordonat lui a simii. Pielea restului coipului este mult mai adesea atinsă decât să atingă activ ea însăşi, aşa cum observa filosoful Jean Brun. această senzaţie constituind tactul Numai mâna este organul autentic al tactului, adaptându-şi extemporaneu activitatea motorie în funcţie de informaţiile senzitive, creând prin aceasta o nouă senzaţie, depăşind-o pe cea dintâi. In acest rol de „informator", mâna este singurul organ senzitiv caie nu trebuie fixat pe scheletul axial, putându-se deplasa în căutarea infomiaţiei. Se ştie că aria specifică de proiecţie corticală a mâinii este remarcabi l de întinsă. Tubiana a desenat o hartă foarte semnificativă a învelişului cutanat al mâinii: pe faţa dorsală, pielea este fină şi elastică, pretându -se la mişcări de flexie ale degetelor şi ale pumnului. Pe faţa palmară, unde este mai groasă, pielea este întărită de prezenţa perniţelor flbro-adipoase ale eminenţelor susceptibile să se adapteze obiectelor apucate. Sensibilitatea (mai puţin cea tennică) la acest nivel este mult mai dezvoltată decât pe faţa dorsală, favorizând acuitatea palpatorie şi adaptarea precisă a forţei de apucare la datele fiecărei acţiuni. în cea mai mare parte a activităţilor vieţii cotidiene, prehensiunea nu depinde decât secundar de forţa musculaturii motorii a degetelor. Mobilitatea (în flexie) 60 s-a dovedit mai importantă, dar aceasta ar fi inoperantă, tară sensibilitatea pielii care joacă rolul detemiinant. Aceste constatări trebuie să orienteze acţiunea mascurului în tratamentul mâinilor posttraumatice sau postchirurgicale, pe baza următoarelor priorităţi: mâna trebuie să fie anodină: edemul feţei dorsale a mâinii face imposibilă funcţionalitatea flexorilor degetelor; cicatricele transversale ale dosului mâinii, fibrozele „în stea" postcombustionale au acelaşi impact asupra prehensiunii; aderenţele planului superficial la aponevrozele palmare, cicatricile la nivelul eminenţelor tenară sau hipotenară, sau al pulpelor digitale antrenează limitarea mobilităţii. Masajul nu accelerează prin el însuşi prizele cilindrice, dar acţiunea sa mecanică asupra edemului local, asupra aderenţelor tlbroase care încarcerează tenninaţiile nervoase, va contribui pe plan psihologic la îndepăiiarea tendinţei de rejet a mâinii momentan neutilizabilă. Este oportun. în aceste situaţii, să sugerăm pacientului sâ-şi traducă senzaţiile pe măsura derulării masajului: astfel, se va stabili existenţa, mai mult sau mai puţin contestată senzitiv şi funcţional, al acestui segment al coipului care este mâna traumatizată. TEHNICA <• Mâna posttraumatică, operată, arsă

Precizia reclamată de manevre impune cel mai a desea un masaj efectuat cu pulpele degetelor de către maseur. Masa musculară slabă a segmentului tratat impune terapeutului să fixeze cu o mână segmentul pe care îl masează cu mâna cealaltă. In ciuda acestei stabilizări, o componentă a mobilizării segmenta re, mai mult sau mai puţin extinsă, se asociază constant acţiunii tegumentare. Cel mai adesea acest element dinamic, declanşând aferente proprioceptive, cu punct de plecare musculo-tendinos. ligamentar, aponevrotic, se încadrează în programul terapeutic, fiind controlat de maseur. Marea bogăţie a acestei tehnici terapeutice este, din păcate, intraductibilă în imagini: raportul \olumetric între suprafaţa masată şi volumele implicate, caracterul adesea microcinetic al mobiliză rilor provocate nu poate tl surprinsă în imagini. • Mâna neurologică in atingerile centrale cu hipertonie piramidală, masajul mâinii poate accentua spasticitatea. chiar dacă este bine localizat asupra muşchilor antagonişti celor spastici: necesitatea tlxării mâinii masate poate declanşa o reacţie spastică, la nivelul prizei asupra acesteia. In atingerile periferice, singurul scop al masajului mâinii este acela de a contribui la troficitate pe parcursul procesului de reinervare - a cărei viteză nu va fi influenţată de masaj. <• Mâna reumatismală în PR, durerea şi jena funcţională la nivelul mâinilor fac pacientul să solicite adesea masajul de la care acestea aşteaptă o îmbunătăţire a mobilităţii. în fapt. reacţiile nefavorabile pot tl, uneori, mai important e decât efectele pozitive, chiar dacă se adoptă tehnici terapeutice extrem de blânde şi prudente. Pumnul - masaj cu policele: netezire + presiuni „în brăţară" + ti*icţiuni Degetele şi mâna masarea spaţiilor interosoase & mobilizările tendoanelor netezire + presiuni alunecate + frământarea profundă (bidigital - pe faţa palmară) + ciupire (eminenţe) + fricţiuni (spaţiile interosoase) la final, mobilizări II9 MASAJUL MEMBRULUI INFERIOR • In general: presiuni alunecate + frământări profunde (bimanual / prin răsucire). • Manevre speciale: Radou - fricţiune pe pliu ridicat: KamgritY- fricţiune cu faţa dorsală a pumnului. Fesier netezire + presiuni alunecate + frământarea (plan cu plan. până in profunzime) (mai ales in obezitate) + vibraţii. manevre speciale Articulaţia coxofemuralâ \ ibraţii + batere şi mişcări pasive şi active; abord; a. la inseilia muşchiului croitor (pe partea sa internă); b. între trohanter - tuberozitatea ischiatică. II.9 1 MASAJUL COAPSEI

In atingerile traumatice şi degenerative ale şoldului şi ale genunchiului, ca şi in urma intenenţiilor chirurgicale, se observă, de regulă, o hipotrofie musculară, adesea importantă Hipotrofia cvadricepsului este. pe bună dreptate, reputată, in mod deosebit, ca precoce şi masivă. Durerea limitând exerciţiul activ, tace ca masajul să dev ină factorul de pregătire a terenului pentru recuperarea funcţională. La traumatismele de genunchi, aderenţele muşchiului crural in partea inferioară a diafizei femurale sau/şi la capsula articulară constituie un factor redutabil de limitare a ilexiei. in condiţiile in care pi^sturile izolate nu pot fl folosite (riscul rupturii brutale a aderenţelor, insoţindu-se de sângerare. la rândul său. generatoare de llbroză). Fibrozii supra-rotuliană, care însoţeşte artrozele femuro-palelare sau femuro-tibiale blocând jocul aparatului extensor. poate beneficia şi ea de masajul pârtii inferioare :i coapsei. Contracturile, mai ales ale adductorilor şi cvadricepsului constituie o altă indicaţie clasică pentru masaj. Pe plan circulatoi insuficienţa venoasă benellciază de un masaj extins. în general precedat de un masaj de apel. efectuat la nivelul abdomenului. Existenţa ulcerelor varicoase nu constituie o contraindicaţie. dar se contraindică toate manev rele prea apăsate, chiar şi pe varice. Fata internă a coapsei p<.)ate H masată viguros, dar evitând prizele pulpare prea apăsate. Durerea la nivelul triunghiului Scarpa poate evoca o hemie femurală: dacă durerea se calmează prin flexia pasiva a coapsei pe bazin, în timp ce flexia activa o accentuează, este obligatoriu să se renunţe la masaj şi să se solicite consultul medical. TEHNICA Decubit dorsal - Este poziţia de bază. eventual completată de aşezarea in declivitate a membrului inferior. în funcţie de indicaţiile legate de circulaţie. <• Masajul planului superficial Infiltratul subcutanat poate să aibă doar implicaţii estetice, atunci când se află pe părţile superioară şi mijlocie ale coapsei: în apropierea genunchiului, poate, dimpotrivă, să antreneze un prejudiciu funcţional. •î* Masajul m uscular Presupune continuitate pe toată lungimea traiectului muscular. In funcţie de situaţia clinică, poate fi necesar, de ex.. masajul unui biceps femural de la insertia sa ischiatică (originea) (tehnică expusă aici împreună cu masajul pelvin) până la capătul său de pe peroneu (inserţia). Din perspectiva facilitării neuro-musculare. frământarea transversală, manevrele de desprindere a coipului muscular de pe planul subiacent dau cele mai bune rezultate. Decubit ventral - oferă un control mai precis al manevrelor: se adresează muşchilor feţei posterioare a coapsei. Hiperextensia genunchiului se va evita, punând gamba în uşoară flexie. sprijinind genunchiul pe o pernă sau pe umărul maseurului. C o a p s a - *** nu triunghiul Scarpa netezire + frământare (torsiune, mângăluire) + vibraţii + batere 119.2. MASAJUL GENUNCHIULUI Durerea şi redorile. mecanice sau funcţionale, care afectează articulaţiile femuro-tibială. femuro-patelară şi peroneo-tibială constituie indicaţiile dominante ale masajului în această zonă. Accesibilitatea numeroaselor

elemente importante ale acestei articulaţii atât de complexe permite o tehnologie locală mai bogată decât cea folosită la articulaţia coxo -femurală. Obiectivele potenţiale ale masajului sunt elementele reflexogene care pot fi atinse prin manevrele manuale: tendonul şi ligamentul cvadricipital. tendoanele bicepsului şi ale muşchilor „labei de gâscă'", fascia lata, ligamentele laterale intern şi extern, aripioarele rotuliene. expansiunile vaştilor. Posterior, cresta poplitee nu trebuie să constituie o regiune tabu: Viei & Harichaux au demonstrat că masajul, cu condiţia să nu fie agresiv, ar putea şi ar trebui să se încadreze într-un program de acţiune circulatorie. Prezenţa unei hidaiiroze moderate nu contraindică masajul, dar este bine să se respecte flexumul antalgic spontan în decubit dorsal, cu ajutorul unei perne. TEHNICA Masajul în decubit dorsal - Se realizează în trei planuri. <• Planul superficial (tegumente, aponevroze) Este foarte frecventă instalarea la acest nivel a infiltratelor, paniculozelor etc. cu afectarea alunecării a numeroase elemente tendi-noase şi ligamentare care înconjură aparatul extensor al genunchiului. <• Planul capsulO'ligamentar • Planul tendinos Hidromasajul Algoneurodistrofiile (distrofiile simpatice reflexe) ale genunchiului pot deveni de nepalpat, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. Reacţia bună pe care o au aceste cazuri la folosirea apei de mare caldă, indică folosirea hidromasajului sub formă de duş subacval cu apă de mare: masajul de apel pe coapsă, trecerile blânde şi la distanţă într-un ritm monoton, în jurul genunchiului (presiuni de cea 1 kg, timp de 10 minute). Această tehnică poate fi aleasă şi în cazul hidartrozei. cu rezuhate excelente. G e n u n c h i u l - *** nu spaţiul popliteu netezire + fricţiuni (mai ales pe fundurile de sac) mişcări pasive şi active II.9.3. MASAJUL GAMBEI Numeroase indicaţii se referă la deficitul circulaţiei de întoarcere şi trebuie avut în vedere şi impactul important al unui edem de gambă as upra jocului tricepsului sural şi, mai ales, asupra flexorilor şi extensorilor piciorului. Pentru toate aceste indicaţii, masajul este necesar să se întindă pe toată lungimea membrului inferior, fără a se uita piciorul. Manevrele încep aproape de rădăcina membrului inferior, pentru a interesa gradat zone din ce în ce mai distale (vezi drenajul limfatic). Nu trebuie să se aştepte un efect de lungă durată al acestui tratament, ci doar unul simptomatic: el va aduce câteva ore de confort, şi se poate integra în programul de recuperare funcţională. Tradiţional, se execută folosind continuu cele două mâini plasate ..în brăţară", aceste manevre cu scop circulator, mereu lente, câştigă în eficienţă, dacă se introduce un inîenal de repaus de 10 secunde. între două pasaje succesive. Mai compatibile cu tehnicile pur locale, leziunile aparatului musculo -tendinos pot reprezenta şi ele indicaţii pentru masaj: rupturile partiale ale tendonului lui

Achile care determină frecvent aderenţe, care afectează extrem de mult alunecarea structurilor locale foarte complexe (aponevroza intramusculară a tricepsului). Aceste aderenţe pot fl asuplizate prin masaj. în secvenţe alternative cu exerciţiile active. în categoria entorselor ligamentului lateral extern al gleznei, se găseşte adesea şi asocierea cu lezarea peronierilor laterali şi a tendoanelor lor. leziuni care întreţin o inhibiţie neuromotorie, la rândul ei. factor de recidivă. TEHNICA Masajul în decubit dorsal - Presupune trei nivele de abord. <• Masajul superficial Infiltratele se localizează mai ales pe partea superointemă a gambei, la nivelul gemenului intern; le găsim, de asemeni. înjumătăţea inferioară a segmentului gambier. mai ales pe faţa internă. Nu trebuie căutate la acest nivel efecte spectaculoase pe seama unor manevre prea energice, căci fragilitatea vasculară este reală şi durerea la acest nivel poate fl foarte vie. Masajul musculotendinos Combate contracturile fasciculare, redând libertatea fibrelor musculare (prinse de ex., într-un hematom, sau altă fonnaţiune compresivă). • Programul circulator în afara masajului manual, presoterapia - care utilizează un manşon pneumatic, care comprimă ritmic segmentul gambier. poate, de asemeni, să fie folosită în astfel de cazuri. Masajul manual este superior „masajului pneumatic", mai ales ţinând cont de reacţiile dureroase care însoţesc deficitele circulaţiei venoase. Folosirea ţxKiţiilor declive aK membrului inferior este eficientă asupra tulburărilor predominant venoase, faţă de cele limfatice. Asocierea masajului cu mişcările respiratorii (accentuând depresia intratoracicâ care conduce inspiraţia) rămâne un adjuvant util. Hidromasajul - utilizând un jet de apă cu temperatura variind intre 15 şi 35°C (durata afuziunii reci de 3-4 ori mai lungă decât cea cu apă călduţă) are o acţiune benefică, relativ trecătoare, dar reală. Gamba netezire ^ frământare (mângăluire) (posterior - stoarcere ciupire) + vibraţii + batere vanante: antenor / lateral (peronierii) / postenor II.9.4. MASAJUL GLEZNEI Structurile anatomice vizate sunt esenţialmente ligamentare. cu o largă preponderenţă pentru fasciculul anterior al ligamentului lateral extern. In sechelele după entorse tibio-tarsiene apar, uneori, multe luni sau mulţi ani după traumatism, persistenţa unei dureri provocate d. palparea marginii anteroinferioare a maleolei peroniere. Mai rar, inserţia astragaliană a aceluiaşi fascicul este şi ea dureroasă- fapt relevat de masaj Jn cazul antecedentelor traumatice întinse, explorarea globală a inserţiilor maleolare trebuie să determine topografia masajului. Nu este ieşit din comun ca şi fasciculele peroneo-calcanean şi sau peroneo-astragalian posterior să sufere în egală măsură. TEHNICA

Tehnica cel mai des folosită la acest nivel este masajul transversal profund

Cvriax. asociat cât mai precoce posibil, cu contracţiile isometrice ak muşchilor stabilizatori ai gleznei. Existenţa edemului gleznei impune folosirea masajului circular global al membrului inferior, şi sugerează adesea folosirea hidromasajului cu jet de apă. gambele fiind imersate. Glezna netezire + presiuni + fricţiuni & mişcări pasive şi active 11.9.5. MASAJUL PICIORULUI Piciorul constituie o zonă particulară a organismului uman. bogată în reacţii reflexe de toate tipurile. Obiectivele terapeutice ale masajului pot fl multiple la acest nivel. <• Aparatul locomotor Se ştie că nou-născutul prezintă - tranzitoriu - un mers reflex, dacă este pus în sprijin plantar. La nivelul piciorului se găseşte „starterul" a numeroase scheme motorii şi statice ale poziţiei ortostatice umane: în art roplastiile totale de şold, după desfiinţarea artrodezelor, schema uitată a pasului posterior nu se regăseşte - şi nu se păstrează - timp îndelungat decât o dată cu reprogramarea neuro-musculară a halucelui. indiferent de starea muşchilor extensori ai şoldului. Şi masajul va juca, în reeducarea senzitivă a primei raze digitale a piciorului, un rol esenţial. Este vorba de locul masajului piciorului în traumatologie şi în chirurgia membrului inferior, ca pregătire a recuperării: aşa cum arată Dolto. muşchii lungi, care vin din zona gambei, sunt, din punct de vedere funcţional, mai voliţionali, în vreme ce muşchii intrinseci - cei pe care masajul îi va stimula - sunt răspunzători de cibernetica piciomlui, fiind capabili de aiito-ajustarea caracteristică echilibrului static şi dinamic reflex (dotarea lor cu fusuri neuromusculare este de altfel, după Dolto, superioară muşchilor de origine gambieră). Acest fapt important se regăseşte în reumatologie, unde. de asemeni, trebuie să fie respectată o abordare prudentă a piciorului. în patologii, cum ar fi poliaitrita reumatoidă, ţinând cont de posibilele reacţii inflamatorii. La coxartrozici, dimpotrivă, masajul ante-piciorului facilitează întreţinerea - sau recuperarea, în caz de artroplastie totală - a pasului posterior. Pentru persoanele vârstnice, sau la subiecţii de toate vârstele, care au fost sedentare timp îndelungat, masajul piciorului are efect uneori spectaculos prin reactivarea coordonărilor musculare care şi dinamic, şi la mers. devenite anlenor incerte. în perspectiva detentei, eliberarea prin masaj şi mobilizarea tuturor elementelor (in mod obişnuit „încarcerate" in incălţăminte) dau o senzaţie de relaxare, adesea surprinzătoare pentru omul modem. înclinat să considere piciorul un segment depărtat al corpului, cu atribuţii marginale • C inulatia de întoarcere Aceasta se dovedeşte a fl şi ea facilitată de efectele in acelaşi timp mecanice, dar şi reflexe ale masajului la nivelul ..tălpii venoase" a lui Lejars. Dolto sugerează, din această perspectivă, eficienţa presiunilor alunecate profunde şi a frământărilor locale pe perniţa marginală externă a tălpii. Harichaux şi Viei.

folosind determinările Doppler. au infirmat dogma clasică, confbmi căreia manevrele alunecate ar trebui orientate de la degete spre talon: este exact invers, masajul proximo-distal al feţei plantare, care s-a dovedit cel mai eficace pentru accelerarea întoarceni venoase. Aceste două precizări tehnice reunesc localizarea topografică şi secvenţa cronologică de aplicare in derularea pasului piciorului pe sol. care oferă un masaj ..autogen". cu condiţia mersului cu piciorul gol in ceea ce priveşte ritnml manevrelor, experienţele lui Harichaux şi Viei demonstrează superioritatea manevrelor lente, separate de o pauză de 10 secunde, faţă de presiunile alunecate clasice, aplicate prin intenuediul mişcărilor alternative ale celor două mâini, fără intercalarea de pauze. • AUe efecte neurovegetative Mai ales la nivelul tractului digestiv, dau valoare sporită masajului. Dovadă, bogăţia cartografică a piciorului în materie de acupunctura şi reflexoterapii diverse. Maseurul poate fi dezonentat de complexitatea datelor (topografie simetrică în acupunctura, lateralizată asimetric in diverse tehnici de reflexoterapie, neconcordanţa punctelor de stimulare in diverse sisteme ş.a.). Semnalăm amploarea reacţiilor neurovegetative consecutive masajului profund al pulpei halucelui stâng: până la stări dc prostmtie reacţie ^iibcatartrică ş.a. TEHNICA Particularizarea foarte profundă a tehnicilor de retlexoterapie nu perm ite aici detalierea. Vom reveni la capitolul corespunzător. Această lucrare nu tratează nici masajul cardiac pe îorace deschis, nici masajul ginecologic, a căror practică este rezervată specialiştilor din domeniile respective. l . Limfaticele membrului superior Limfaticele membrului superior se împart în superficiale ~ plasate în derm şi în ţesutul celular subcutanat de deasupra apone\ rozelor, şi în profimde - plasate dedesubt. Reţeaua colectoarelor superficiale - repartizată armonios la suprafaţa fiecărui membru şi. în acelaşi timp. cea mai densă la ni \ elul degetelor şi la suprafaţa palmară a mâinii. Astfel se explică frecx enţa mai mare a edemelor feţei dorsale ale mâinii. în raport cu faţa palmară. Colectoarele interosoase anterioare şi posterioare (ultimele satelite ale reţelei sanguine, urcă pe antebraţ, apoi pe braţ. colectând limfa adusă prin capilare). Drenajul se \a realiza. în principal, pe faţa anterointemă a antebraţului şi braţului, trecând prin ganglionii supra-epitrohleeni. Colectorii se reunesc in tlnal in regiunea axilară, Două colectoare radiale profunde la nivelul pumnului mâinii, care însoţesc artera radială şi se anastomozează la plică cotului. Există, de asemem. două radiale cubitale profunde care urcă de-a lungul vaselor cubitale până la plică cotului. Colectoarele interosoase anterioare şi posterioare (ultimele perforează membrana interosoasă) se unesc cu celelalte colectoare la nivelul plicii comlui. Din aceste colectoare ale antebraţului, se nasc 2 sau 3 colectoare humerale. Acestea se pot reuni in treimea mijlocie a braţului, cu una sau două ramuri ale ganglionilor epitrohleeni şi cu câte\ a ramuri musculare.

Obsen-aţie: Aceste ramuri constimie. tară îndoială, o cale de supleere (altemati\ă). în cazul întreruperii reţelei limfatice - de ex. in cazul rezecţiei limfatice din mastectomii. Aceste căi pot creşte numeric, anume, căile preexistente netuncţionale de\in funcţionale. în caz de necesitate. O altă ipoteză susţine că sensul fluxului limfatic poate fi inversat şi poate tl trecut din reţeaua profundă în cea superficială pentru degajarea reţelei profunde. 2. Ganglionii limfatici ai membrului superior O Ganglionii superficiali. a. Supraepitrohleenii - 2-3 cm deasupra epitrohleei. Vasele eferente reîntâlnesc reţeaua limfaticelor profunde. în timp ce ganglionii humerali se orientează spre calea superficială. b. Ganglionii stratului deltopectoral O Ganglionii profunzi - se pot afla de-a lungul arterei radiale, cubitale. interosoase şi humerale O Ganglionii axilari - Majoritatea acestora sunt sub-aponevrotici (deci profunzi). Puţine limfatice ale membrului superior nu converg spre ganglionii axilari. Se găsesc aici grupul humeral. toracic, scapular. central, subclavicular. Toate vasele colectoare limfatice ale membrului superior (superficiale sau profunde) ajung la grupul humeral. Colectoarele cele mai externe ale braţului pot scurtcircuita grupul humeral şi comunică direct cu gi'upul sub- sau supraclavicular. Grupul humeral numără 57 ganglioni în zona posteroextemă a axilei. Vasele eferente ale grupului humeral se varsă: 1. în grupul central; 2. în grupul subclavicular. Grupul toracic sau mamar extern ( subgrupul superior şi subgrupul inferior) cuprinde 5-7 ganglioni lipiţi pe peretele toracic al coastelor de la a 2 -a la a 6-a. Ei drenează o mare paile a limfaticelor sânului, ale peretelui antero -lateral al toracelui, ale tegumentelor şi muşchilor peretelui abdominal supra -ombilical. Grupul scapular cuprinde 5-10 ganglioni aflaţi de-a lungul venei scapulare inferioare, până la vărsarea acesteia în v ena axilară. Ei drenează tegumentele şi muşchii peretelui toracic posterior şi ai părţii postero -laterale de la baza gâtului. Limfa se varsă apoi în ganglionii humerali. Grupul central numără 4-6 ganglioni. El primeşte colectoarele limfatice venind de la sân (cu grupul toracic). El este inclus în grăsimea din partea medie a axilei. îşi trimite eferenţele spre grupul subclavicular. Grupul subclavicular cuprinde 6-12 ganglioni; el ocupă vârful piramidei axilare deasupra mivului pectoral. El primeşte vasele eferente ale altor grupuri, trunchiul supertlcial interdeltopectoral şi ccolectoarele supertlciale ale glandei mamare. Sistematizarea teritoriilor de drenaj ale fiecărui sediu ganglionar nu are decât un interes practic minor, tlindcă există multiple anastomoze. Obsenxiîie: Limfaticele pielii şi ale sânului merg direct în releul retrocla \ icular pe faţa anterointemă.

Examinarea ganglionilor axiiari - Pacientul este aşezat cu braţul în antepulsie la cea 30"^, cotul flectat, mâna în sprijin pe omoplatul practicianului. Mâna homolaterală a practicianului fixează umărul pacientului, în timp ce degetele celeilalte mâini explorează piramida axilară. Ţesuturile moi \or fi deprimate fie spre cutia toracică, fie către extremitatea proximală a humerusului . 3. Umfaticele membrului inferior Ele cuprind: 1. Colectoarele supertlciale satelite ale safenei inteme - mergând spre colectoarele inghinale; 2. Colectoarele supertlciale ale safenei exteme - mergând spre ganglionii limfatici poplitei; 3. Colectoarele regiunii fesiere. Obsenxttie: Limfaticele sunt mai numeroase la picior, decât la gambă şi la coapsă. La picior, sunt mai numeroase pe faţa plantară, decât pe faţa dorsală. Există o a.xă medio-posterioară de drenaj limfatic puţin dez\ oltată. din care pleacă numeroase ramuri circumflexe care se întâlnesc cu tmnchiurile venoase superficiale antero-inteme principale, pe care le însoţesc până la releul inghinal. 4. Colectoaiele profunde - se împail în: a. cele care urmează vasele (sau principale); b. cele numite căi accesorii. Căile principale: a. care urmăresc artera nutritivă a osului; b. ale membranei interosoase; c. care urmează arterele plantare; d. care însoţesc anastomoza dintre artera pedioasă şi artera plantară externă: e. care însoţesc artera tibială anterioară f. sateliţele arterei tibiale posterioare, care se varsă în ganglionul popliteu cel mai extern. Limfaticele satelite vaselor femurale cresc numeric pe măsură ce cresc colateralele. Cele mai multe se întâlnesc cu ganglionii inghinali, altele le înconjură şi se varsă în ganglionii iliaci extemi. Căile accesorii: a. limfaticele satelite ale arterei obturatorii, care se varsă în grupul intern al ganglionilor iliaci extemi: b. limfaticele satelite ale arterei sciatice, care se varsă în ganglionii iliaci interni; c. limfaticele satelite ale arterei fesiere, care pot ajunge în ganglionii limfatici şi în cei ai arterei iliace comune. Obsenxiiii: 1. Aceste căi accesorii sunt căi posibile de deriv aţie în limfedeme. 2. Comunicaţiile există între circulaţia superficială şi circulaţia profundă.___. 4. Ganglionii limfatici ai membrului inferior O Ganglionii inghinali se împart în superficiali şi profunzi. Ganglionii profunzi sunt mai puţin numeroşi: 1-3 (4-5 după alţi autori). Ei sunt legaţi de grupul intern al ganglionilor iliaci. Jackson a dovedit că, colecţiile limfatice ale

coapsei pot atinge şi ganglionii limfatici iliaci, fară să treacă prin ganglionii inghinali. Examinarea ganglionilor inghinali - Pacientul este în decubit dorsal, genunchii semiflectaţi în sprijin pe o pernă. Ganglionii poplitei - Sub aponev roză. între safena extemă şi nerv ul sciatic popliteu extern se află grupul ganglionilor profunzi. Un ganglion izolat s-ar putea afla. după unii autori, deasupra aponevrozei şi deci mai superficial, dar legat de ganglionii mai profunzi. Ganglionul safen extern primeşte colectoarele satelite ale venei safene externe, provenind de la treimea posterioară a marginii externe a piciorului, de la partea externă a călcâiului şi de la faţa posterioară a gambe i. Examenul ganglionilor poplitei: Pacientul se află în decubit ventral, genunchiul flectat pasiv la 60°. Pulpa falangelor distale ale degetelor explorează creasta poplitee. O Ganglionul tibial anterior - La nivelul membranei interosoase, deci chiar subaponevrotic. Unii autori cred că este vorba de un nodul întrerupător, aşa cum se găsesc numeroşi de-a lungul colectoarelor şi care nu se poate numi ganglion. Alţii că este o formaţiune „progresivă", care va fi mai mare la descendenţi, deci creşte de la o generaţie la alta. __ Remarci generale: 1. Ganglionii întrerupători pot lipsi complet. Aceştia nu par a juca un rol important în drenajul limfatic. 2. Mult mai grct\'e sunt, în consecinţă: a. anomalia reprezentată prin absenţa unuia sau mai multor colectoare. Chiar dacă condiţiile sunt normale, funcţia de drenaj poate fi depăşită. Lijnfedemul este greu de tratat: fazele repausului cu membrul în poziţie declivă reprezintă o măsură profilactică, cum este şi folosirea contenţiei elastice, alături de drenajul manual; b. prezenţa unui număr suficient de colectoare, dar de calibru inferior normalului. Limfedemul poate să nu apară decât foarte târziu, de exemplu, în urma unui traumatism. Pacientul îşi poate aminti că avea gleznele mai groase seara uneori, fară a atinge proporţiile unui adevărat edem. La ridicarea membrului, edemul se resoarbe întotdeauna. Contenţia elastică se recomandă alături de drenajul manual; c. prezenţa varicelor limfatice. Această anomalie este un obstacol evident în evacuarea normală a limfei. Repausul în poziţie declivă şi contenţia elastică ajută mult manevrele manuale ale drenajului; d. hipoplazia vaselor limfatice. Aceasta poate fi combătută eficace prin drenaj manual. Ne referim la una dintre caracteristicile esenţiale ale drenajului manual, care constă în redarea unei acti\ ităţi normale sau măcar în depăşirea acestor condiţii de către iiniiafea limfatică (unitatea funcţională limfatică = limfangiom: spaţiu cuprins între două \alve). Credem că această proprietate a masajului este un factor detemiinant în Uatamentul limfedemului. 3. Comunicaţiile (comunicantele) limfovenoase au fost puse în e\ idenţă de numeroşi autori.

Cea mai importantă este xărsarea canalului toracic în \ena subclaxie. Numeroase ipoteze au fost emise pentru a explica această particularitate, ca şi funcţionalitatea prin prea-plin. pe care l-ar putea juca comunicaţiile (comunicantele). în altă ordine de idei. comunicantele nu ar intra în funcţie decât în caz de ne \ oie. în anumite condiţii experimentale sau patologice. 4. Pe baza acestor date. putem presupune că. creşterea presiunii edemului, deci şi creşterea presiunii în interiorul vasului limfatic este susceptibilă să deschidă comunicantele. Se crede, deasemeni. că actul chirurgical constă în cre area artificială de comunicante între limfatice şi \ene. Trecerea in\ersă. adică trecerea sângelui venos în vasul limfatic, antrenează coa^ulaica. ______ 5. Ganglionii iliaci şi lomboaortici Lanţurile iliace constituie releul obligatoriu prin care limfa, \enind de la membrele inferioare se varsă în canalul toracic. Tehnicile manuale nu ar a \ea. tară îndoială, mare incidenţă la acest nivel datorită profunzimii localizării acestor căi limfatice. Ganglionii iliaci se împart în trei lanţuri: lanţul extern: aflat pe marginea extemă a arterelor iliace. primitivă şi extemă. axând tendinţa să se insinueze între psoas şi arteră: lanţul mijlociu: este plasat înăuntrul arterei iliace extenie. pe faţa anterointemă a venei. Se continuă în spatele arterei iliace primitixe: lanţul intern: se naşte în spatele părtii interne a arcadei crurale şi se continuă de-a lungul arterei iliace inteme. Lanţurile iliace primesc şi trunchiurile care drenează majoritatea viscerelor pelvine. Lanţurile ganglionare lomboaortice se împart în patru grupe care prelungesc lanţurile ilio-pel\ine. Din plexul lomboaortic se desprind două trunchiuri lombare care. după un traiect sinuos retrovascular, depăşesc orificiul aortic cu diafi^gm. în spatele aortei. Reunirea lor supra- sau subdiaft-agmatic fomiează canalul toracic. Dacă confluentul este subdiafragmatic. el primeşte trunchiul limfatic intestinal care drenează chilul absorbit la nivelul intestinului subţire. Cisterna lui Pecquet marchează originea canalului toracic. 6. Limfaticele capului şi ale gâtului Cercul ganglionarpericenical cuprinde: grupul occipital profund - situat sub unghiul postero-superior al muşchiului stemocleidomastoidian şi pe ţesutul flbrotendinos, care acoperă linia occipitală superioară între inserţiile stemocleidomas-toidianului şi trapezului, primeşte limfaticele din porţiunea occipitală a pielii păroase a capului. Vasele eferente se varsă în canalele profunde ale stemocleidomastoidianului către crestele retroclaviculare: grupul mastoidian - situat la capătul proximal al stemocleidomastoidianului. primeşte limfaticele feţei posterioare ale pavilionului urechii şi a teritoriului parietal al pielii păroase a capului: vasele eferente întâlnesc eferentele grupului parotidian. apoi coboară pe marginea anterioară; grupul parotidian - care se subdivide în trei grupe, gmpul supertlcial şi preauricular. grupul sub-aponevrotic şi ganglionii intraglandulari. Acest grup

primeşte limfa din regiunile temporală şi frontală a pielii păroase a capului, de la pleoape, de la rădăcina nasului, de la urechea externă; grupul submaxilar profund - plasat pe marginea inferioară a mandibulei şi obrazului primeşte limfa de la pleoapa inferioară, de la nas. de la obraz, de la buze. de la gingii şi de la planşeul bucal: grupul submentonier - care este fie profund, fie superficial, plasat între cele două pani ale muşchiului digastric. primeşte limfa de la menton. de la buza inferioară, de la partea mediană a gingiei inferioare, de la planşeul bucal şi de la vârful lim bii. O Grupele laterale profimde ale gâtului sau lanţul ganglionar substemomastoidian profund, plasat de la mastoidă până la baza gâtului. Grupid cervical profimdjiixta-visceral cuprinde: a. eanslionii retrofanneieni; b. ganglionii prelanngieni; c. ganglionii pretraheali; d. eanelionii lanţului recurential. O Vasele limfatice ale capului şi gâtului merg la ganglionii sub-stemomastoidieni. De la aceştia pleacă vasele eferente care se reunesc de fiecare parte într -un trunchi comun, trunchiul jugular Acesta se varsă în dreapta, în unghiul confluenţei venelor jugulară internă şi subclavie drepte: în stânga. în canalul toracic, puţin deasupra vărsării acestuia în subclavie. 7. Limfaticele fetei anterioare a trunchiului O Limfaticele feţei anterioare a toracelui (pieptul) - Pieptul este drenat pe cale anterointemă. fară să treacă prin piramida axilară. direct prin ganglionii aflaţi deasupra articulaţiilor condrostemale. Aceste căi eferente se îndreaptă spre zona retroclaviculară. Limfaticele regiunii medio-abdominale şi supraombilicale se îndreaptă şi spre releele ganglinare mamare inteme. Aceste căi se îndreaptă apoi, de regulă. în canalul toracic. Calea anteroextemă trimite colectori spre ganglionii mamari extemi inferiori. Limfa este apoi evacuată prin piramida axilară. O Limfaticele abdominale - Limfaticele peretelui abdominal se îndreaptă, sub linia medio-abdominală subombilicală spre grupele ganglionare inghinale corespunzătoare, adică grupele superointemă şi superoextemă. Aceste relee ganglionare tnmit, la rândul lor, limfa în profunzime prin căi eferente care se varsă în lanţurile ganglionare lomboaortice. 8. Limfaticele feţei posterioare a trunchiului Limfaticele feţei posterioare a trunchiului se repartizează în două teritorii distincte, delimitate printr-o linie, mai mult sau mai puţin orizontală, care trece deasupra v ertebrelor dorsale de la a 10-a la a 12-a. 80 Fata posterioară a toracelui este drenată spre ganglionii axiiari şi mai precis, spre gnapele subscapulai-e homolaterale. Colectoarele regiunii modiodorsale se îndreaptă spre plică axilară homolaterală. Se pare că nu există posibilitatea transferului controlateral al limfei, de pe o paile pe alta.

Linifatice/e părţii inferioare a spatelui (regiunea lombară până la vertebrele dorsale a 11-a sau a 12-a) drenează limfa spre lanţurile ganglionare inghinale. Regiunea mediodorsală inferioară este drenată spre plică inghinală homolaterală. Colectoarele limfatice posterioare devin laterale, pentru a înainta pe faţa antero-laterală a abdomenului spre grupul ganglionar inghinal superoextem. III 2 METODOLOGIA DRENAJULUI LIMFATIC MANUAL Drenajul limfatic asigură drenarea lichidelor excedentare care scaldă celulele, menţinând. în acelaşi timp. echilibrul hidnc al spaţiilor interstiţiale, şi evacuarea deşeurilor provenind din metabolismul celular. La evacuarea acestor lichide interstiţiale participă două procese total distincte. Primul proces este o captare realizată de o reţea de capilare limfatice. Captarea este consecinţa creşterii locale a presiunii tisu lare; cu cât va fi mai mare presiunea, cu atât va fi mai mult preluată de capilarele limfatice. Al doilea proces constă în evacuarea, departe de zona infiltrată, a substanţelor preluate în capilarele limfatice. Acest transport al limfei aflată în vase se realizează prin precolectoare către colectoare. Cele două procese, foarte diferite unul de altul, trebuie facilitate prin tehnici apropiate drenajului manual. Pentru a răspunde exigenţelor de captare şi evacuare, urmează descrierea modalităţilor de executare a manevrelor necesare. Captarea se realizează chiar la nivelul infiltraţiei. Evacuarea reprezintă transferul de lichide captate la distanţă de zona de captare. 1U.3. MODALITĂŢILE DE EXECUŢIE A ^L^.NEVRELOR DE DRENAJ Manevra de captare sau de resorbţie Mâna se află în contact cu pielea prin marginea cubitală a degetului al 5 -lea. Degetele imprimă succesi\ o presiune. în acelaşi timp antrenând o mişcare circulară a pumnului. Pumnul mâinii participă şi el la dezvoltarea presiunii. Manevra realizează o creştere a presiunii tisulare şi orientarea apăsărilor care determină evacuarea. Presiunea trebuie, deci. orientată in sensul drenajului fiziologic. Umărul execută mişcări de abducţie şi adducţie ale braţului. Presiunea se instalează pe durata abducţiei. Experienţele pe animale au dovedit valoarea acestei manevre. Manevra de evacuare sau de apel Mâna este în contact cu pielea prin marginea radială a indexului. Contactul marginii cubitale a mâinii se întrerupe. Degetele se derulează de la index la inelar, luând contact cu pielea care este întinsă în sens proximal. pe parcursul acestei manevre. Presiunea se instalează pe măsura abducţiei braţului. Manevra realizează o aspiraţie şi o împingere a limfei din colectoare. Experienţele la om. pe parcursul limfografiilor. au ev idenţiat efectul de impingere. Experienţele pe animal. în laborator, ne-au dovedit efectul de aspiraţie realizat prin această tehnică, la nivelul colectoarelor. Mişcările umărului, ca şi cele ale colului, sunt ample. Pumnul se fiectează pentru a evita transmiterea unor presiuni puternice. Deplasarea degetelor este redusă. Mişcările se efectuează cu blândeţe sub fomia unei atingeri uşoare apăsate. ._ ^ _^__

Manevre specifice de drenaj Cercurile cu degetele (fară police} Cercurile cu degetele sunt mişcări circulare concentrice realizate apăsând uşor pielea şi deplasând-o faţă de planul profund. Pielea antrenează ţesuturile moi subiacente printr-o întindere blândă, prelungită şi ritmată, pentru a facilita resorbţia la nivelul capilarelor. Presiunea realizată pe parcursul acestor manevre este uşoară şi progresivă. Ea se realizează după un gradient de presiune la care valoarea maximă nu depăşeşte 40 tori. Aceste cercuri cu degetele se efectuează de mai multe ori consecutiv în acelaşi loc. Mâna se deplasează fară a freca. Orientarea fazelor succesive ale presiunii şi depresiunii urmează sensul drenajului limfatic fiziologic. Mişcarea se caracterizează printr-un „du-te-vino" de abducţie şi adducţie a umărului, cu cotul flectat, realizând la nivelul mâinii o suc cesiune de pronaţii şi supinaţii. Cercurile cu police Policele. ca şi celelalte degete, poate participa la manevre specifice de drenaj. Mobilitatea sa deosebită îi pennite să cuprindă reliefurile pentru a le apăsa ulterior. Presiunile crescătoare şi descrescătoare sunt orientate în sensul drenajului local. Manevrele circulare în jurul unui pivot metacaipofalangian sunt combinate cu rotaţia axială a policelui. Mişcarea combinată Mişcarea combinată reprezintă asocierea cercurilor cu degetele, cu cercurile cu policele. In vreme ce degetele efectuează mişcările descrise mai sus (cercurile cu degetele), policele finalizează mişcarea circulară descrisă (cercurile cu policele) în sens opus sau în acelaşi sens. cu mişcarea celorlalte degete. Trebuie evitată ciupirea pielii între police şi celelalte degete, deoarece cercurile de mişcare combinată se execută în sensuri opuse. Manevra de drenaj seamănă cu petrisajul. Circumducţia pumnului pennite căuşului mâinii să efectueze presiuni şi depresiuni succesive pe zona infiltrată. Această succesiune lentă presupune o manevră la 2-3 secunde şi facilitează resorbţia şi derularea drenajului. O presiune intermitentă este preferabilă unei presiuni constante, fiind vorba de favorizarea preluării de lichid interstiţial de către cap ilare. Presiunile in brăţară „Presiunile în brăţară" se justifică, dacă zona de tratat poate fi înconjurată de una sau de cele două mâini. Dacă, ..presiunile în brăţara' se aplică din aproape în aproape, de la proximal către distal. presiunea propriu -zisă merge din amonte în aval. în sensul facilitării resorbţiei la nivelul capilarelor sau limfaticelor. Mâinile înconjură segmentul de drenat şi presiunile sunt intennitentc. adicâ ta/a de presiune unnea/â fazei de relaxare. Remarcă: Cercurile cu degetele, cercurile cu [x>licele. niişcârile combinate şi presiunile in brăţara po\ tl executate in două feluri diferite. NUuie\rele se pot executa: 1. Pe o regiune sănătoasă, neintlltrată, in scopul de apel pe zona infiltrată sau de evacuare a limfei aflată in colecto arele sau în precolectoarele limfatice. Acest efect de apel a fost evidenţiat in vivn după experimente pe animal. Drenajul de apel trebuie aplicat in aval de regiunea

considerată. De exemplu, se poate efectua în afara zonei de control. Manevra începe prin contactul radial al degetelor şi se tennină prin contactul marginii cubitale. Experienţa a arătat că, de la primele manevre, limta (vizualizată experimental cu un colorant) progresează prin salturi succesive pe măsura mişcărilor de apel. Curentul venos primeşte şi el doze de colorant care umplu tot lumenul vasului in momentul manevrelor. Drenajul de apel realizează golirea zonei infiltrate şi debitul limfatic devine considerabil mai rapid. Tratând hip.xlennite intlamatoni acute cu ajutorul drenajului limfat ic de apel. s-au realizat următoarele observaţii subiective: a) furnicături în regiunea unde este localiz^^t procesul inflamator: b) scăderea durerii. Observaţiile obiective se limitează la: a) măsurarea unei scăderi rapide a temperaturii regiunii intlamate (măsurători tennometrice şi lermograflce): bl înregistrarea fotografică a scăderii coloraţiei pielii. Manevra de apel realizează dubla funcţie de a atrage limfa distală şi de evacuare a limfei care se atlă în colectoare. l imfa este aspirată în aval. X'iteza de curgere este accelerată. S-a evidenţiat o dilataţie considerabilă a vasului colector limtâtic al cărui calibru devine mai mare decât al \enei. în cursul drenajului limfatic de apel (fără ca vasul să fie manipulat, deoarece manevra se aplică la distanţă). Este firesc să se înceapă drenajul la nivelul releului ganglionar. aflat in aval de regiunea infiltrată. Presiunea exercitată de mână participă la deschiderea de căi mai numeroase penim evacuarea limfei. Colectoare limfatice goale de limtâ, adică colabate. se deschid, devin funcţionale pentru că mâna aduce, prin presiuni uşoare, cantităţi mai mari de lichid resorbit. Este important să se înţeleagă că presiunea orientată numai în sensul de evacuare deschide căi de drenaj mai numeroase. 2. Pe o regiune infiltrată - Scopul unnănt este resorbţia sau captarea. Manevra urmăreşte să faciliteze reluarea lichidului interstiţial. pnn capilarele limfatice sau sanguine. Mâinile practicianului se aplică direct pe infiltraţie. Manevrele nu produc frecăn sau ciupiri. Presiunea creşte şi descreşte progresiv pe parcursul derulării mâinii. Netezirea la nivelul capilarelor sanguine şi limfatice neofonnate determină creşterea permeabilităţii membranei lor şi. în consecinţă, pierderea lichidului resorbit. Manevrele de netezire se contraindică ori de câte ori suspectăm existenţa unei neoformaţiuni \asculare. III 4 DRENAJUL MANUAL AL GANGLIONILOR LIMFATICI Drenajul manual al ganglionilor limfatici se efectuează c u la fel de multă blândeţe şi prudenţă, ca şi cel al căilor limfatice. Mâna intră în contact cu pielea prin index. Mâna se aşează pe pielea pacientului, o depnmă şi o tesionează în sens proximal. Degetele sunt peipendiculare pe direcţia de evacuare a ganglionilor, adică a vaselor aferente. Cele două mâini pot realiza mişcarea, fară a fl vorba de creşterea presiunii. Cele două mâini pot „acoperi" o suprafaţă mai mare: se pare că unii terapeuţi exercită presiune cu mâna de deasupra: Mâna aflată în contact cu pielea amortizează presiunea.

III .4 1 DRESAJUL LIMFATIC MANUAL AL CAPULUI ŞI GÂTULUI

Pacientul este aşezat, uşor înclinat în spate. Drenajul limfatic manual al gâtului Drenajul limfatic manual al gâtului precede drenajul capului şi al feţei, pentru că faţa şi capul sunt în poziţie distală, în raport cu gâtul pe traiectul căilor de evacuare a limfei. Drenajul gâtului începe prin cercuri cu degetele care detennină presiuni succesive la nivelul crestelor retroclaviculare. Degetele terapeuuilui execută cercuri pe căile de evacuare prestemocleidomastoidiene. până la inserţia mastoidiană muşchiului. Cercurile ce degetele unnează. apoi. un traiect paralel, pe toată suprafaţa muşchiului stemocleidomastoidian. Drenajul se continuă de-a lungul marginii posterioare a muşchiului stemocleidomastoidian. Masele laterale ale gâtului abundă de colectoare şi de ganglioni, şi sunt drenate spre evacuarea retro-cla\iculară. Din aproape în aproape cercurile cu degetele se deplasează până la ganglionii mastoidieni. Ceafa este drenată lateral spre exterior, prin cercuri succesive de la creasta retroclaviculară şi se termină pe linia medionucală. Drenajul continuă până la inserţia craniană a trapezului. Aceleaşi manevre se realizează deplasând cercurile cu degetele de la 5 la 1. Drenajul limfatic manual al feţei pe regiuni Drenajul limfatic al feţei începe prin drenajul ganglionilor submaxilari. pre auriculari şi submentonieri. aflaţi între cele două părţi ale muşchiului digastric. Cercurile uşoare cu vărful degetelor părăsesc releele ganglionare. orientânduse spre teritoriile distale cele mai apropiate. Drenajul unghiului maxilar va preceda drenajul vârfului bărbiei, deoarece colectoarele ganglionilor submentonieri se varsă (un anumit număr dintre ei) în ganglionii submaxilari (vezi schema generală de drenaj). I. Drenajul tegumentelor sferei bucale se realizează prin drenajul vârfului bărbiei, cu vârful index-ului şi medius-ului (cercuri cu degetele). Manevrele drenează limfa de la nivelul buzei inferioare până la ganglionii submentoni eri şi aferentele lor la ganglionii submaxilari. De la comisurile buzelor, colectoarele se orientează spre ev acuarea submaxilară. De aici. cercurile cu \ ârful dei^etului drenează buza superioară spre căile de evacuare citate mai sus. Drenajul se continuă , evacuând limfa prin căile sub-maxilare spre colectoarele presternocleidomastoidiene. Drenajul se termină prin drenarea gâtului pre creasta retroclax iculară. Drenajul obrajilor, pleoapei interioare şi al nasului - Colectoarele limfatice ale obrajilor, pleoapei inferioare şi nasului se varsă în ganglionii submaxilari, pentiu cea mai mare paite din ei. Unii ar merge la releul ganglionar pre auricular. Vasele eferente se angajează apoi pe calea retromaxilară spre ganglionii lanţurilor sternocleido-mastoidiene. Altele ar trece prin ganglionii buccinatori, înainte să întâlnească ganglionii submaxilari. Există, deci. mai multe căi de exploatare.

Drenajul de apel începe la ganglionii submaxilai'i. Cercurile cui degetele (în general inelarul, medius-ul şi index-ul) împing limfa sprcj aceste relee. Degetele se deplasează din aproape în aproape sprei pomeţi, drenând toată zona unghiului mandibulei. Urmează drenajul| releului ganglionar preauricular şi al căilor aferente de la pleoapa inferioară până la pomeţi. Cercurile cu degetele drenează şi ganglionii buccinatori. înainte de a se angaja spre colectoaiele aiipilor nasului, unde cercurile cu degetele se limitează la mişcările efectuate cu două degete. Manevrele avansează spre rădăcina nasului: cercurile cu degetele sunt efectuate cu vârful unuia sau a două degete. Depresiunea aflată la confluenţa rădăcinii nasului este drenată prin cercuri realizate cu ajutoml vârfului medius-ului. Maseuml va trebui să evite să apese globul ocular pe parcursul acestei manevre. Pleoapa inferioară este drenată pe calea de apel în două direcţii diferite, una către releul preauricular şi cealaltă spre obraz şi ganglionii submaxilail Drenajul aripilor nasului se execută prin intermediul falangei distale a policelor. Deplasarea cercurilor cu policele (asemănătoare cercurilor cu degetele) se face de la xârful spre rădăcina nasului, presiunile sunt orientate în sensul de evacuaie a limfei. Toate manev rele se execută în ordinea prezentată şi apoi în ordine inversă. Drenajul obrajilor, pleoapei inferioare şi al nasului se încheie, deci, la nivelul ganglionilor submaxilari şi, mai precis, la confluenţa colectoarelor efectoare ale acestor ganglioni cu releele stemocleido-mastoidiene. 3. Drenajul frunţii, arcadei sprâncenoase şi pleoapei superioare -Colectoarele limfatice care drenează aceste teritorii se orientează toate spre releul pre auricular. Apelul se realizează, deci. la nivelul acestui releu prin manevre blânde ale celei de-a doua falange a medius-ului (vezi manevrele de drenaj ale obrajilor, pomeţilor şi nasului). Aceste cercuri cu degetele se deplasează apoi pe tâmple, apoi spre pleoapa superioară şi regiunea frontală externă. Cercurile cu degetele se limitează la manevre ale medius-ului pe pleoapa superioară, foarte superficiale, fară a se împiedica de globul cxular. Arcada sprâncenoasă este drenată prin cercuri combinate cu policele şi index ul. deplasându-se de la extremitatea laterală spre rădăcina nasului şi înapoi, presiunile fiind orientate spre vărsarea preauriculară. Drenajul frunţii este realizat prin cercuri cu degetele, cu ajutorul a trei sau patru degete. Mâinile se deplasează de la tâmple către regiunea mediofrontală. Manevrele de retur. în sens invers prezentării de mai sus, încheie drenajul acestei regiuni. Drenajul Ibnfatic manual general al feţei Drenajul limfatic manual al feţei se realizează executând toate manevrele prezentate, regiune cu regiune (cu excepţia drenajului cefei). Manev rele încep deci. la nivelul crestei retroclav iculare. avansează de -a lungul muşchiului stemocleidomastoidian spre ganglionii mastoidieni. Drenajul ganglionilor submaxilari şi submentonieri se realizează apoi. cu pulpa degetelor orientată în sus.

Urmează drenajul releului ganglionar pre-auricular. Drenajul manual al gâtului, până la ganglionii perimetrului cervical, se realizează de mai multe ori la rând, în sens de „du-te - vino": deci, degetele se deplasează de la creasta retroclaviculară spre releele ganglionare, apoi revin prin cercuri succesive spre punctul de pornire retro-clavicuUu". Drenajul gâtului constituie drenajul limfatic manual de apel pentru faţă. Drenajul tegumentelor unghiului maxilaailui, a ganglionilor buccinatori şi a mentonului precede drenajul buzelor, al obrajilor şi al tâmplelor. Drenajul feţei continuă cu aripile nasului, pleoapele, arcada sprâncenoasă şi fruntea. Mascurul face aceleaşi manevre, deplasând 88 degetele în sens invers, de la zonele cele mai depărtate spre releele ganglionare ale perimetrului cervical (pre-auriculari. submaxilari şi submentonieri). Manevrele ,.du-te" reprezintă apelul asupra regiunii de drenat. Manevra ..vino" întoarce limfa, din aproape în aproape, către gât. Manevrele de întoarcere vor fi mult mai numeroase decât cele care constituie apelul. Drenajul gâtului, ca atare, nu se va executa decât de două sau trei ori pe parcursul unei şedinţe de tratament al feţei. III

4

I I

CATUL ŞI CAPUL - DESFĂŞURARE

• Pompajul ganglionilor retroclaviculari Această manevră se va face de 7 ori bilateral. Maseurul se va afia pe partea dreaptă a pacientului, gamba stângă înainte, genunchiul uşor flectat. degetele mâinilor în spatele claviculelor subiectului: degetele vor fi verticale (pumnii uşor flectaţi, degetele făcând un unghi de 90° cu metacaipienele). Această priză va fi fermă şi elastică. Bustul mascurului va imprima o mişcare de flexie. înainte de fiecare dată când se va executa o presiune -pompare pe ganglioni, şi se va sprijini pe gamba stângă, care se va flecta pe măsura apăsării. Durata presiunii va fi de cea 2 secunde şi timpul de relaxare -repaus tot de 2 secunde. După unii autori, trebuie să se deplaseze degetele în spatele claviculelor şi să se plimbe pe întreg câmpul ganglionar. Gâtul O Pompajul lanţului ganglionar al sternocleidomastoidienilor - lanţul jugal (intern şi extem) O Pompajul lanţului cei-vical transvers O Pompajul lanţului Nervului spinal O Pompajul ganglionilor occipitali Aceste pompaje se vor face plecând de la baza gâtului: maseurul se \a aşeza (tot pe partea dreaptă a subiectului) în faţa acestuia, cu cele două mâini pe partea dreaptă, policele în sus. al 5-lea deget şi marginea cubitală în jos. Fiecare mâna se \a plasa de o parte şi de aka a şânriui (pornind dc ^ haza ucesnita) şi \
infenor in &ţi: ^ Inmerca: presiuni snnuhaDe lente şi gradate pe corpii nKişchilo: sternockidocnasiciîdkni (panea mtenoarâ i Traiectul: miiniie unităresc paitea mijlcoe a muşchiuhiL ape

jr^iând desîasoarâ in jurul găuilui pe care îl cuprind între palme, degetele în spaîe. ^ Final: niaseurul aie braţele întinse, niidniJe acoperă comple.

ponea inakă a gatuhiî la nhelu] ganglionilor superiori as lanţurilor sîemocleidomasioidiene. şi la nrv^hd părdî posierioas-c a gaittlionilor oc4npiîali, ^ Repetări: această niai>e\Tâ se >a efectua de 3 ori âcsu^ 'mjos._____ Partea aHterîoari Practicianul se \a aşeza la capiii SLd>iecîului (in spiiek im) şi \a începe niane\Tek cu prficek. ^ iniţîerca: de o pane. baza gâtolui de cealahâ porte, traheea şi lamuJ sleroocleklomasioidian. Braţele praaicianului sunt afxoapc complet idmse. Policele suni peipendicoiare pe gâr cu un sprijin ski^lu pe marginea radială a policelui un^ia spre capul subiectului. Presiunea \a fi dirijată spre în jos <spre ganglioni: reîroclaxicularii. \a fi uşoara şi de diimâ 1-2 secunde itcn^iia nu trebuie să se albească în îoi acesi intervali ^ Traiectul: policele urcă laîeraL de o parte şi de aha a traheei, ^ Final: o dală ce policele este sus. după o ukimă presiune, mâinile coboară direct la punctul de plecare (baza gâtului V ^ Repetări: această mane\Tă de drenaj (JDu-te" sau apel) se \a face de 3 ori (cursixă pentru a fi sigur că to^e zonele traAersaie de vase limfatice au putut fi drenate i. Această manevră este aceeaşi cu cea de drenaj dar ea începe in momentul în care se termină cele 3 manex re „du-te" de drena.)întoarcerea începe, deci, în partea de sus a cefei, policele pornesc paralel din acest punct superior şi coboară gradat spre baza gâtului, efectuând aceleaşi presiuni, în acelaşi ritm - de sus în jos. O dată ajunşi la bază, policele urcă direct sus pentru reluarea manevrei de 3 ori. Repetări: vor fi în medie 3 mişcări „du-te'73 mişcări „vino'' (retur), în funcţie de mărimea zonei de tratat. Partea laterală a cefei Practicianul va imprima cu blândeţe, de o parte, o mişcare de rotaţie a capului subiectului şi va lucra pe traiectul lateral al lanţului ganglionar al sternocleidomastoidienilor, lanţul spinal şi cervical transvers. Apoi, când va termina o parte, va face acelaşi lucru pe partea cealaltă. > Drenajul: manevre, presiune, direcţie, frecvenţă, identice celor de la partea anterioară a gâtului. > întoarcerea: manevre, presiune, direcţie, frecvenţă, identice celor de la partea anterioară. O Indicaţiile drenajului specific al cefei: ridurile gâtului îmbătrânirea ţesuturilor întărirea mijloacelor de apărare din sfera ORL III.4 1 2 FAŢA ŞI CAPUL - DESFĂŞURARE Faţa Drenajul feţei şi al capului va începe prin pompajul mai multor grupe ganglionaie.

• Pompajul O Ganglionii mastoidieni primesc limfa de la pavilion ul urechii şi de la pielea păroasă (zona parietală). Practicianul este tot aşezat în spatele subiectului, va aşeza indexul şi mediusul de fiecare parte pe mastoidele subiectului (în spatele urechii) şi va imprima 3 presiuni-pompaje spre în jos (ganglionii retroclaviculari). O Ganglionii occipitali primesc limfa de la pielea păroasă. Aceeaşi poziţie a practicianului. Pentru a lucra în mod special pielea păroasă. va fl bine să se facă un pompaj specific al acestor ganglioni. în spatele mastoidelor. pe marginea occipitală. Degetele \or face o presiune în jos. Ganglionii submaxilari şi submentonieri primesc limfa de la pleoapa inferioară, nas. obraz. buze. Practicianul pune degetele flectate în spatele mandibulei, pornind de la unghiul acesteia spre menton. exer citând presiuni dirijate spre părţile laterale ale cefei - 3 ori. Ganglionii parotidieni primesc limfa de la pleoape, rădăcina nasului, ureche, pomeţii obrajilor, zonele temporale şi frontale. Practicianul îşi aşează palmele pe capul subiectului, policele pe frunte, indexul şi mediusul înaintea urechii şi celelalte degete în spatele urechii, de ambele păili. Practicianul exercită presiuni cu indexul şi mediusul dirijate spre urechi de 3 ori. <• Drenajul feţei Se va împărţi faţa în două zone de fiecare parte, separate de o linie trasată din colţul intern al ochiului la unghiul mandibulei. Paitea separată de această linie va fi drenată spre ganglionii submaxilari şi submentonieri. Partea extemă va fi drenată spre ganglionii parotidieni. O Mentonui Pi*acticianul plasat tot în spatele subiectului. r- Iniţierea: începe prin drenajul mentonului. Cei doi indexi paraleli pe menton \ or fi uşor depărtaţi şi aşezaţi pe partea inferioară a mentonului. unghiile privind capul subiectului. Presiunea va fi uşoară şi dirijată spre în jos (ganglionii submentonieri). Traiect: urcă gradat spre buza inferioară pe aceeaşi bandă. > Repetări: 3 mişcăridu-te". întoarcerea (returul): 3 mişcări de retur de la buza inferioară, până la partea inferioară a mentonului. Aceleaşi manevre de drenaj / întoarcere se \or face pe benzi care se depărtează progresiv până la colţurile externe ale buzelor. O Regiunea bucală - Conturul buzelor: se lucrează cu pulpa indexului, din partea maxilară spre regiunea subnazală. r- Drenaj / întoarcere (retur): 3 mişcări ..du-te" / 3 retur. Drenajul obrajilor - pleoapa inferioară - nasul Lucrează de aceeaşi paite. capul subiectului întors pe o parte, practicianul va folosi pulpa indexului sau a policelui, presiunile vor fi dirijate spre ganglionii submaxilaii. > Iniţierea: partea extemă şi laterală a mentonului. > Traiectul: se urcă pe benzi de-a lungul aripilor nasului, pe obraz, pe pomeţi. > Drenaj / retur: 3 mişcări drenaj / 3 retur şi apoi pe celălalt obraz. O Drenajul conturului ochilor se lucrează homolateral, faţa în aceeaşi poziţie ca precedenta.

> Iniţierea: zona parotidiană, zona preauriculară, înaintea urechilor, spre unghiul intern al ochiului. Se lucrează prin atingeri uşoare dirijate spre ganghonii parotidieni. > Drenaj / retur: 3 mişcări drenaj / 3 mişcări retur - apoi de cealaltă paile. O Drenajul pleoapelor - Practicianul aşează degetele (fară police), făcând o cupă deasupra conturului ochilor, peste pleoape şi realizează o presiune bilaterală uşoară şi scurtă spre exterior, manevră care pennite captarea limfei de la nivelul pleoapelor şi dirijarea ei spre ganglionii parotidieni - manevra se repetă în această formă de 2-3 ori. O Drenajul sprâncenelor se lucrează bilateral, realizându-se prin pensa policeindex, > Iniţierea - la extremitatea extemă a sprâncenei. > Traiectul - spre extremitatea internă a sprâncenei. Ciupirea uşoară, dirijată spre ganglionii parotidieni (spre exterior). O Drenajul frunţii şi a zonei temporale - capul subiectului în poziţie dreaptă. > Iniţierea - fie homolateral, fie bilateral cu cei doi indecşi de-a lungul zonei preauriculare. > Traiectul - indecşii urcă gi*adat spre centrul frunţii, în prelungirea superioară a bazei nasului (între cele două sprâncene), direcţia şi presiunile fiind orientate spre părtile laterale exteme ale frunţii, spre ganglionii parotidieni. > Alte posibilităţi - lucrul pe benzi longitudinale şi paralele la nivelul frunţii cu pulpa policelui sau a indexului. > Drenaj / retur - 3 drenaj / 3 retur. Nfano rele fin^ile ale cirenajiiliii feţei O «JVIanevra îngeniliir' se adresea/ă capturii de limfa de la nivelul contunilui periferic al feţei şi al frunţii, pe care o dirijează spre zonele ganglionare. Practicianul îşi aşează mâinile bine închise deasupra feţei subiectului, cele două police fiind flectate uşor în sprijin la rădăcina nasului ^ Iniţierea: cele două mâini se ridică, palmele privesc Jn jos şi eminenţele tenare vin în sprijin pe frunte - la rădăcina părului (pumnul flectat la 90°). ^ Traiect - în continuare, cu marginile cubitale (degetul al 5-lca) se execută o întindere, urmărind conturul feţei, dirijând spre exterior limfa. AVjungând la nivelul mentonului- cele doua mâini sunt în contact şi palmele privesc spre capul subiectului, policele se flectează din nou şi îşi reiau pi^/iţia iniţială la rădăcina nasului. Această manevră de întindere, se execută cu supleţe şi armonizat, şi trebuie sâ fie resimţită ca agreabilă de către pacient. Manevra poate H executată de 4-5 ori. O Acoperişul îngerului - Altă manevră fmală, având aceeaşi utilitate, ca şi precedenta. Mâinile sunt reunite, palmele faţă în faţă se depărtează, fomiând un unghi de 45^^, acoperind zona nasului şi a obrajilor. ^ Iniţierea - de deasupra nasului. ^ Traiectul - se alunecă uşor spre regiunea parotidiană şi maxilară a feţei. Această manevră trebuie repetată de 4-5 ori.

Pom|)ajele finale ale feţei şi cefei Aceste pompaje se vor face în acelaşi fel ca la începutul şedinţei, dar in ordine inversă: Paiotidiem ( 3 on) - Masloidiem (3 on) - SubnuLukui (3 ori) Submentonieri (3 on) - StenK)cleidoniastt>idieni (3 ori) - Transverşi ( 3 o r i ) 94 - Spinali (3 ori) - Occipitali (3 ori) - Retroclaviculari (3ori) O Indicaţiile drenajului feţei: netezirea pielii; riduri; pungi sub ochi; cearcăne: umflături; uscaiea pielii. Pielea păroasă a capului Pentru acest drenaj special, este nevoie să se facă manevrele complete pentru ceafa. Subiectul poate fi aşezat sau semiculcat şi apoi se realizează manevrele următoare pe pielea păroasă uscată: 1. Pompajul ganglionilor mastoidieni (3 ori). 2. Pompajul ganglionilor parotidieni (3 ori). împărţirea zonelor de drenaj ale pielii păroase a capului: O Partea posterioară: Iniţierea - de la ganglionii occipitali până la vertex. 0^ Traiectul - se lucrează pe bandă cu partea radială a policelui, presiuni dirijate spre ganglionii occipitali. 3 mişcări drenaj / 3 retur. O Partea posterolaterală - lucru pe benzi: Iniţierea-de la ganglionii occipitali şi mastoidieni. ^ Traiectul - spre pailea posterosuperioară laterală a craniului. 3 drenaj / 3 retur. O Partea laterală lucru pe bandă: r- Iniţierea - ganglionii parotidieni. Traiectul - spre zona mediană din partea superioară a craniului. 3 drenaj / 3 retur. O Partea anterioară şi frontală - lucru pe bandă: 0^ Iniţierea ganglionii parotidieni ^ Traiectul - spre zona mediană şi antero-superioară a craniului. 3 drenaj / 3 retur. Manevrele finale Pompajele: ganglionii pai'otidieni (3 ori); ganglionii mastoidieni (3 ori); ganglionii occipitali (3 ori); ganglionii spinali (3 ori); ganglionii stemocleidomastoidieni (3 ori); ganglionii lanţului cervical transvers (3 ori); ganglionii retroclaviculaii (7 ori). Repausul subiectului câteva minute. Indicaţii: producerea în exces de sebum. care obstruează foliculii piloşi, status seboreic; mâtreaţă;

căderea părului; păr casant, fară luciu, despicat: cefalee- migrenă. Frecvenţa de 3 drenaj / 3 retur reprezintă o frecvenţă medie de repetare a manevrelor, numărul repetărilor adaptându-se după caz. Pentru regiunile .,sensibile'\ repetările pot fi de 7-8 până la 10 pe aceeaşi zonă. in.4.2. DRENAJUL LIMFATIC MANUAL AL MEMBRULUI SUPERIOR Pacientul se află în decubit dorsal, membrul superior în abducţie şi în poziţie declivă. Drenajul manual al membrului superior trebuie să înceapă la nivelul ganglionilor piramidei axilare. Apelul nu se poate realiza dincolo de releele ganglionare. Totuşi, partea proximală a vărsării traiectului limfatic în circulaţia venoasă permite ipoteza că. în cazul drenajului braţului nu este inutilă drenarea căilor limfatice terminale, aflate la nivelul crestei retroclaviculare. De aceea, se folosesc, în primul rând, manevrele circulare cu degetele, presiunea dirijată spre spaţiul centromediastinal. Mai multe serii de 4-5 cercuri vor ajuta golirea marilor colectoare limfatice. Drenajul de apel propriu-zis începe la ganglionii axilari, degetele fiind plasate pe grupul central. Piesiunile sunt orientate spre ganglionii SLibclaxicuIari. Drenajul căii anatomotice scurtcircuitând ganglionii axiiari se realizează cu ajutorul mişcărilor policelui, la început ca manevră de apel, apoi de întoarcere, în acelaşi timp cu cealaltă mână, care face drenajul ganglionilor humerali. Cele două mâini cuprind rădăcina braţului. Manevrele în brăţară readuc limfa de-a lungul colectoarelor supeificiale spre ganglionii humerali, adică presiunea este transversală, în raport cu braţul. Cercurile cu degetele, cu cele două mâini, se deplasează spre cot. Policele exercită presiuni mai profunde, înainte de a acţiona asupra colectoarelor profunde ale venei humerale. Presiunea policelor este axilară. în timp ce a celorlalte degete este transversală pe rădăcina braţului, apoi devenind mai oblică, pe măsură ce mâinile se deplasează spre cot. Drenajul ganglionilor supra-epitrohleeni, cu vâri'ul degetelor, trimite limfa pe două direcţii: una superficială spre ganglionii humerali, alta profundă către colectoarele humerale profunde. Policele se opresc sub pliul cotului, cu scopul de a influenţa colectoarele radiale şi cubitale anterioare cu omologii lor posteriori care se varsă pe faţa anterioară, după ce au tra\ ersat membrane interosoasă. Mâinile progresează prin manevre combinate, police şi degete, spre pumn. Presiunile sunt orientate, pe de o parte, spre releele ganglionare supra epitrohleene, şi. pe de altă parte, spre colectoarele profunde. Faţa extemă a cotului şi antebraţul sunt drenate spre faţa extemă a braţului şi spre pliul cotului. La nivelul pumnului, manevrele combinate se limitează la mişcări ale vârfului degetelor şi policelor de-a lungul colectoarelor radiale şi cubitale anterioare şi posterioare. Drenajul mâinii începe prin drenajul eminenţelor tenară şi hipotenară. cu ajutorul cercurilor cu policele, presiunea readucând limfa spre evacuările

radiale şi cubitale. Palma este drenată cu ajutorul cercurilor cu policele pân ă la articulaţiile metacarpofalangiene. Degetele se drenează prin cercuri combinate cu vârful degetelor şi policele de-a lungul maselor laterale. Manevrele aplicate asupra membrului superior, de la rădăcina braţului până la degete, sunt executate la început sub fonnă de manevre de apel şi apoi sub fomiă de manevre de întoarcere, de la degete până la rădăcina braţului. Drenajul se temiină prin drenajul ganglionilor axiiari. I I I 4 2 I MEMBRI L SI PFRIOR - HESF \Şl RARE

Membrul superior Drenajul limfatic al membrului superior se realizează împreună cu cel al bustului, ţinând cont de relaţiile specifice pe care le au cu căile de evacuiu*e temiinale. Subiectul stă întins sau aşezat, practicianul stă în picioare, aproape de membrul de tratat. O Pompajul ganglionilor retroclaviculari (7 ori). O Pompajul cisternei lui Pecquet (7 ori). Practicianul se va afla pe panea dreaptă a subiectului. pri \indu-l din unghiul format de coaste, sub apendicele xifoid. îşi \a plasa mâna dreaptă apăsată, cu policele orientat în sus. Cu eminenţa hipotenară \a executa o presiune uşoară, sincronizată cu ritmul cardiac şi respirator, această mane \ ră având loc la sfârşitul expiraţiei. Această mişcare de presiune se va efectua de 7 ori. O Pompajul ganglionilor axilari - acest gmp ganglion^u poate fi descompus în trei păili - triunghiul axilar: a. un punct pe muşchiul dorsal (3 ori); b. un punct pe muşchiul pectoral (3 ori): c. un punct în profunzimea axilei. punctul gmpului central (3 ori). Presiunile se vor exercita cu pulpa indexurilor şi mediusurilor spre ganglionii retroclaviculari. braţul subiectului fiind depărtat - 3 ori pe fiecaie punct Drenajul braţului O Faţa internă Iniţierea: din plică axilară. Traiectul: pe faţa internă până la cot (epitrohlee). Repetări: 3 mişcări de drenaj. Cu mâna în contact pe faţa intemă. se execută mişcări zise ..de deschidere a cutiei": o presiune - relaxare ritmată, care începe de la mâna aplicată pe braţ. antebraţul practicianului aproape paralel celui al subiectului, apoi o mişcare combinată a pumnului şi umărului, pentru a ajunge la finalul mişcării la unnătoarea situaţie: mâna este îndreptată în sus, pumnul flectat, cotul coborât. Acest exerciţiu se va repeta la un ritm de 1 -3 secunde. r întoarcerea returul feţei interne: de la epitrohiee până la ganglionii axiiari - 3 mişcări de retur. O Faţa externă Drenajul umărului pând la cot (epicondih Manevre identice, dar cu orientarea intemă a presiunii (spre ganglionii axiiari). Drenajul umărului până la cot (epicondil) - 3 ori.

întoarcerea - de la epicondil până la umăr (regiunea deltoidiană). Manevre identice - 3 ori. O Faţa anterioară şi posterioară - Brăţara: practicianul blochează membrul superior al subiectului, punând mâna sub axila stângă şi orientând degetele: police-index drept şi stâng cu spaţiul interfalangian în brăţară cât mai aproape de partea superioară a braţului, şi execută o mişcare de presiune gradată dirijată în sus (ganglionii axiiari) şi coborând spre cot. Exerciţiul se va executa: 3 ori drenaj - 3 ori întoaicere (retur). Antebraţul O Pompajul ganglionilor la nivelul cotului - epitrohieenii. Aceştia se află pe marginea intemă a cotului (înaintea epitrohieei). 3 repetări orientate spre în sus (spre axilaii). Drenajul antebraţului O Faţa internă ^ Iniţierea: faţa intemă a cotului. ^ Traiectul: până la marginea intemă a pumnului, mâna face aceleaşi manevre ca la braţ. i O Faţa externă ^ Iniţierea: de la faţa extemă a cotului (epicondil). ^ Traiectul: până la marginea externă a pumnului. Practicianul va face o mişcare spre interior şi spre în sus (ganglionii epitrohleeni).

o

Manevra ,^ndwîch'' - Manevre bilaterale ale celor doiiâ mâini, care execută simultan presiuni de o parte şi de alta a antebraţului. ^ întoarcerea: de la pumn la cot. ^ Repetări: 3 mişcări de drenaj / 3 mişcări de întoarcere (retur). O Faţa anterioară şi posterioară - Brăţara: 3 mişcări drenaj / 3 mişcări de retur. P u m n u l şi m â n a O Pompajul - zonei anterioare a pumnului la nivelul de sub pliul de flexie. Presiunile cu policele vor fi dirijate spre în sus. O Drenajul zonei palmare - Se va face cu cele două police. ^ Iniţierea: eminenţa tenară şi hipotenară. ^ Traiectul: până la articulaţiile metacarpofalangiene. Presiunile de drenaj vor fi uşor apăsate, indexurile şi celelalte degete flind aşezate pe faţa dorsală a mâinii. In acelaşi timp cu presiunea, se va face o deschidere a palmei dirijată în sus. r Repetări: 3 ori. întoarcerea (returul): din zona metacarpofalangiană la pliul de flexie al pumnului. Repetări: 3 ori. O Drenajul zonei dorsale ^ Drenajul: manevre identice. ^ întoarcerea (retuml): manevre identice. D e g e t e l e - Ele sunt drenate prin: r Iniţirea: de la extremitatea proximală. > Traiect: de la extremitatea proximală la extremitatea distală. Feţele superioare şi inferioare - simultan practicianul îşi a utiliza policele şi indexul, şi \a executa presiuni dirijate spre pumn;

Feţele laterale - traiect identic şi aceleaşi prize, de la extremitatea proximală spre extremitatea distală; ^ Repetări: 3 mişcări de drenaj; întoarcerea: de la extremitatea distală la extremitatea proximală; r Repetări: 3 mişcări de retur. 100

<• Manevre finale 1. retuml mâinii; 2. pompajul pliului pumnului; 3. returul antebraţului (sandwich); 4. pompajul epitrohleenilor; 5. returul braţului (sandwich); 6. pompajul axilarilor (3 ori dorsali - 3 ori pectorali - 3 ori humerali). 1II.4 .3. DRENAJUL LIMFATIC MANUAL AL MEMBRULUI INFERIOR Pacientul se află în decubit dorsal membrul inferior uşor ridicat. Nici un relief dur nu trebuie să împiedice circulaţia de întoarcere. Drenajul limfatic manual al membrului inferior începe cu drenajul ganglionilor inghinali. Una sau ambele mâini, aşezate în contact cu pielea la început la nivelul ganglionilor superiori. întorc limfa spre lanţurile iliace profunde. După câteva manevre lente şi blânde, repetate de mai multe ori pe loc, aceleaşi manevre sunt efectuate la nivelul grupelor ganglionare inferioare. Mâinile cuprind apoi rădăcina coapsei, pentru a realiza manevrele în brăţară. Presiunile întorc limfa spre grupele ganglionare corespunzătoare. Presiunea transversală la începutul manevrelor devine oblică spre în sus. pe măsura deplasării mâinilor spre genunchi. Faţa anterointemă a coapsei este drenată de colectoare superficiale orientate pe traiectul venei safene inteme. Calea cea mai importantă este reprezentată de colectoarele satelite ale safenei inteme. Se constată, în urma limfografiilor membrelor inferioare, faptul că, colectoarele cresc numeric de la faţa dorsală a piciorului până la rădăcina coapsei. Pentru un singur colector la nivelul piciorului, se regăsesc 3 -4 pe faţa intemă a genunchiului. Vor ajunge o duzină la grupul ganglionar inferior al triunghiului lui Scarpa. Această cale importantă va fi exploatată de terapeut care adună spre ea limfa din întregul membm inferior. Presiunile eşalonate pe toată lungimea coapsei urmăresc să adune limfa spre calea principală. Presiunile sunt transversale la rădăcina coapsei şi apoi tot mai oblice, pe măsură ce coboară spre extremitatea distală a coapsei. Drenajul genunchiului începe cu drenajul ganglionilor poplitei Vârfurile degetelor pătrund în spaţiul popliteu. transversal faţă de axs coapsei. Degetele sunt perpendiculare pe colectoarele eferente. Fata intemă a genunchiului este drenată la nivelul te^umenteloI care a coperă tendoanele de inserţie ale muşchilor labei de gâscă, prin mişcări care izolează regiunea între vârfurile degetelor. întoarcerea temiină manevra. Drenajul inserţiei patelare a muşchiului cvadriceps se realizează prin manevre

combinate ale policelui şi vârfului degetelor unei mâini: presiunile sunt orientate spre faţa anterointemă a coapsei. Faţa extemă a genunchiului este drenată prin cercuri cu degetele spre faţa anterioară şi intemă a coapsei, unde căile de evacuare se îndreaptă spre ganglionii inghinali inferiori. Partea proximală a gambei este drenată prin cercuri cu degetele direct în profunzime spre ganglionii poplitei. sau indirect, pe cale anastomotică spre colectoarele venei safene inteme. Gamba este drenată în continuare cu două mâini, prin manevre combinate, policele plasate pe faţa anterioară a acesteia. Presiunile policelor orientează limfa spre faţa anterointemă a gambei. Manevrele de apel sunt urmate de manevre de întoarcere. Glezna este drenată pe cale pre- şi retromaleolară. Degetele. în contact cu pielea prin ultimele falange, de fiecare parte a tendonului lui Abile. întorc limfa de-a lungul tendonului spre gambă. Policele se aşează pe faţa dorsală a gleznei. Ele întorc limfa spre colectoarele dorsale. Mărimea unghiului police-degete scade: contactul degetelor se împarte pe toate falangele, ultimele falange sunt aşezate pe masele laterale ale plantei piciorului. Presiunile orienteză progresiunea limfei spre regiunile retro - şi premaleolare. Cercurile cu police (policele se încrucişează) se termină la nivelul articulaţiilor metatarsofalangiene. Degetele sunt drenate în acelaşi fel, ca şi degetele de la mână. Manevrele de apel executate de la rădăcina coapsei până la degetele piciomlui sunt uiTnate de manevre de întoarcere, aplicate degete lor spre rădăcina coapsei. Drenajul limfatic manual al membrului inferior se temiină prin dienajul ganglionilor inghinali. inA3-1 - MEMBRUL INFERIOR - DESFĂŞURARE <• Faţa anterioară O Pompajul ganglionilor inghinali şi femurali profunzi Practicianul îşi aşează degetele pe zona ganglionară inghinală. întâi inferioară, apoi mijlocie, apoi superioară, aplicând o presiune orientată spre în jos (ganglionii femurali profunzi). > Repetări: 3 ori. Apoi se orientează spre pliul inghinal al subiectului. Işi aşează mâinile pe zona superioară a adductorilor şi exercită o presiune orientată spre în sus. > Repetări: 3 ori. Drenajul coapsei Faţa internă > Iniţierea - ca şi pentru braţ. practicianul îşi aşează mâna dreaptă în contact intim cu tegumentele feţei interne a coapsei, în partea sa superioară. Traiect: se deplasează tăcând manevrele de la braţ (manevrele de „deschidere a cutiei"), până la genunchi (faţa intemă). Presiunea dirijată spre ganglionii femurali profunzi - 3 ori. > întoarcerea (retur): de la faţa intemă a genunchiului spre ganghonii femurali profunzi, presiunile orientate în sus - 3 ori. Faţa externă > Iniţierea: manevrele de „deschidere a cutiei", care încep în partea superoextemă a coapsei.

de-a lungul feţei exteme. până la Presiunea orientată spre ganglionii > Traiect: mâna va cobori genunchi (faţa extemă). inghinali. Repetări: 3 ori. > întoarcerea. De la faţa extemă a genunchiului la partea superoextemă a coapsei. Presiuni orientate spre în sus (ganglioiiii inghinali). > Repetări: 3 ori. Faţa anterioară a coapsei • Manevra lingură ^ Iniţiere: identică cu cea de la abdomen, dar exercitată pe coapsă, pomind din zona inghinală. > Repetări: 3 ori. ^ Traiect: de la rădăcina coapsei deasupra genunchiului, presiut orientată spre ganglionii inghinali. ^ întoarcerea: de la genunchi la rădăcina coapsei, presiur orientată spre ganglionii inghinali - 3 ori. • Manevra brăţară ţ/M ^ Drenaj: practicianul aşează policele şi indexul drept. h\ depărtate, pe coapsa subiectului în partea sa superioară realizează o presiune în brăţară spre zona inghinală, până |a genunchi - 3 ori. a Drenajul genunchiului O Pompajul ganglionilor poplitei Sunt localizaţi sub genunchi, i n spaţiul popliteu. Cele două mâini î practicianului acoperă genunchiul şi degetele se aşează sub aces exercitând o presiune orientată în sus - 3 ori. O Drenajul feţei interne a genunchiului - se lucrează cu cele do police. ^ Drenaj: de la marginea inferioară a genunchiului la margin intemă a rotulei. Presiunile orientate spre în sus. ^ Repetări: 3 ori. ^ Întoarcerea: de la marginea intemă a rotulei la margin^ inferioară a genunchiului. Presiunile orientate spre in jos. ^ Repetări: 3 ori. Drenajul feţei externe a genunchiului - Practicianul se aşează | partea stângă a subiectului, jşi aşează cele două police în acelaşi t ca î n cazul feţei inteme. Manevrele de drenaj şi de întoarcere su identice feţei inteme. <• Drenajul gambei O Pompajul ganglionilor tibiaii anteriori - Se va face la acest niv simultan cu drenajul gambei. O Faţa internă a gambei ^ Drenaj: de la genunchi la maleola intemă. Manevra „deschidere a cutiei" (ca şi la faţa intemă a coapsei), presiui orientate spre ganglionii poplitei, în sus, înăuntru şi în spate repetări: 3 ori. ^ întoarcerea: de la maleola intemă la genunchi. Presiuni orientai spre în sus, înăuntru şi în spate - repetări: 3 ori.

o

Faţa externă a gambei > Drenaj: de la genunchi la maleola extemă. Manevrele de deschidere a cutiei, presiuni dirijate spre ganghonii poplitei, în sus, înăuntru şi în spate - repetări: 3 ori. ^ întoarcerea: de la maleola extemă la genunchi. Presiunile dirijate spre ganglionii poplitei, în sus, înăuntru şi în spate - repetări: 3

ori. • Manevra brăţară - Genunchiul subiectului este flectat, picioml se sprijină pe masă pe talpă, practicianul se poate aşeza uşor pe picior pentm a -1 bloca. • Manevra sandwich - Mâinile sunt aşezate de o parte şi de alta a gambei, în partea sa superioară, pentru manevra de drenaj şi coboară până la maleole. Repetări: 3 ori. Întoarcerea: se va face de la maleole spre genunchi. Presiunile sunt orientate spre în sus. Repetări: 3 ori. <• Drenajul piciorului O Regiunea premaleolară şi laterală internă a piciorului r Drenaj: se va face prin atingeri uşoare cu indexul şi mediusul, presiuni le fiind orientate spre înapoi şi în sus, spre faţa posterioară a gambei, în direcţia ganglionilor poplitei. Aceste manevre se vor face până la articulaţia metatarsofalangiană a primului deget (poUcele). > Repetări: 3 ori. 'r- întoarcerea: de la această articulaţie la regiunea submaleolară intemă, presiunea orientată spre înapoi şi înăuntru. ^ Repetări: 3 ori. O Regiunea premaleolară şi laterală externă a piciorului -Manevrele de drenaj şi întoarcere (retur) identice celor de pe faţa intemă ^ Drenaj: se va face plecând de la articulaţia tibio-tarsiană. Practicianul va folosi ambele mâini, cele două police pe dosul piciorului şi celelalte degete pe plantă (talpă), exercitând prin această priză femiă opresiune spre genunchi, de la gleznă la degete. ^ Repetări: 3 ori. ^ întoarcerea: de la degete la gleznă. Presiunile orientate genunchi. ^ Repetări: 3 ori. Drenajul degetelor - practicianul \a face in acelaşi fel (ace mane\re). ca in cazul desetelor de la mână. Mane>Te finale - întoarcerea 1. remml piciomlui - 3 ori; 2. returul în sandwich al gambei - 3 ori; pompajul ganghonilor popUtei - 3 ori; întoarcerea în sandwich a coapsei - 3 ori: pompajul ganghonilor femurali profunzi - 3 ori: pompajul ganghonilor inghinaU - 3 ori. Practicianul se \a aşeza pe panea opusă şi \a executa acelaşi li pentru membml inferior opus. Faţa posterioară a m e m b r u l u i inferior - Subiectul se \a aşez: îi decubit \entral şi practicianul \a face umiătoarele manevre: Drenajul coapsei ^ Drenaj şi întoarcere (retur): manevra „in brăţară" şi ..in lingu la nivelul coapsei, ca şi pentru faţa anterioară. ^ Repetări: 3 drenaj 3 retur. Pompajul ganglionilor poplitei - spre în sus (ganghonii femui li profunzi). Piciorul. \'a fl uşor de lucrat picioml cu genunchiul flectat. piciorul aşezat pe pieptul practicianului, care din această poziţie face aceleaşi manevre, ca în cazul feţei anterioare. Manevre fmale de retur - membrul întins: 1. întoarcerea în sandwich a gambei, piciomlui până la genunch 3 ori: 2. pompajul ganghonilor poplitei - 3 ori:

3. întoarcerea în sandwich la nivelul coapsei, genunchiului sp pliul fesier - 3 ori. Apoi practicianul se va aşeza de cealaltă paite pentru drenajul membrului opus. . O ObsenHitie: Drenajul membrului inferior se practică mereu cu drenajul prealabil al abdomenului. Cele două membre trebuie drenate, pe faţa anterioară şi faţa posterioară. favorizând resorbţia edemelor. In cazul unui edem al membrului inferior, este nevoie să se dreneze timp de 4 -5 şedinţe membrul opus. pentru a obţine o reacţie de apel care să favorizeze resorbţia limfedemului. Bineînţeles, numărul repetărilor manevrelor de drenaj şi de retur. \a tl mult mai important. în cazul tulburărilor specifice (celulita, edemej hematoame. gleznă umflată ş.a.) - 3 ori. O Drenajul şi întoarcerea^ambd în sandwich - 3 ori. III.4.4. DRENAJUL LIMFATIC MANUAL AL PERETELUI ANTERIOR AL TORACELUI ŞI AL SÂNULUI Pacientul este în decubit dorsal, cu braţele în uşoară abducţie. Drenajul limfatic manual al peretelui anterior al toracelui şi al sânului începe prin drenajul trunchiurilor limfatice care se varsă în circulaţia sanguină la nivelul unghiului venos. Urmează drenajul ganglionilor axilaii. Degetele se afundă cu blândeţe în plică axilară. Cercurile cu degetele propulsează limfa de la grupul central profund către grupul sub-j cla\ icular. inaccesibil degetelor. Grupul ganglionar humeral nu pnmeşte limfa din aceste regiuni. Mâinile se deplasează spre ganglionii maman e.xtemi. limfa este împinsă de la ganglionii mamari spre ganglionii centrali. Maseurul drenează astfel şi ganglionii subscapulari care. prin numeroase conexiuni interganglionaie primesc limfa de la peretele anterior al toracelui. Drenajul de apel astfel încheiat la nivelul ganglionilor axiiari, mâinile se deplasează spre regiunile cele mai apropiate de relee, adică spre sân sau spre baza peretelui toracic. Sânul este drenat prin două colectoare importante care şi deversează conţinutul în ganglionii mamari externi şi centrali. Policele sau ultimele falange ale degetelor (mâinile înconjurând relieful sânului) descriu cercuri concentrice de la releele ganglionare către areolă în scop de apel o cale de evacuare intemă aduce direct limfa spre ganglionii subclav iculari. tară să treacă prin releele axilare. De aici policele sau ultimele falange, prin aceeaşi tehnică de apel. împrumută această cale intemă de la marginea claviculară până la areolă. Fracţiunea sub-areolară a sânului este drenată de ganglionii mamari extemi (inferiori). Peretele anterior al toracelui este drenat, în mare parte, spre ganglionii mamari extemi inferiori. De aici, cercurile cu degetele sunt executate în vecinătatea imediată a ganglionilor. Apelul se realizează din aproape în aproape. Mâinile se deplasează spre baza peretelui toracic, spre abdomen . Peretele abdomenului este drenat pe două direcţii globale, de care trebuie să se ţină cont. Regiunea supraombilicală este drenată spre plicile axilare. în timp ce

regiunea sub- şi periombilicală este drenată spre ganglionii inghinali homolaterali. Peretele anterior al toracelui este drenat pe calea homolaterală. adică la nivelul regiunii mediotoracice sunt localizate capilarele care culeg limfa şi o evacuează în direcţii diametral opuse. Puţine vase traversează această zonă. Manevrele se limitează la cercuri cu degetele, aproape de releele ganglionare. şi devin rapid manevre combinate, deoarece suprafaţa de drenaj este mai întinsă. Drenajul peretelui anterior al toracelui se tennină realizând aceleaşi manevre ca cele de mai sus, dar prin tehnica de întoarcere, de la regiunea supraombilicală până la ganglionii axilari care sunt drenaţi ultimii. III.4.4 1 DRENAJUL PERETELUI ANTERIOR A L TORACELUI ŞI A L SÂNULUI - DESFĂŞURARE Bustul Pompajul ganglionilor mamari a. ganglionii mamari superiori (extemi) - de la partea extemă pe orizontala care trece prin mamelon; ganglionii mamari mijlocii - uşor dedesubt, la două laturi de deget; ganglionii mamari inferiori - pe o linie oblică la 45°, trecând prin partea infero-laterală a mamelonului. Aceste pompaje se vor face f oarte blând, cu pulpa degetelor, presiunea fiind dirijată spre ganglionii axilari. 3 ori fiecare.

o

Drenajul > Drenajul - prealabil al pâilii costo-laterale al pliurilor axilare, până la partea intero-lateralâ a grilajului costal, cu palma. >^ RetunjI: identic. > Repetări: 3 mişcări de drenaj / 3 mişcări de retur. • Drenajul sânului - Practicianul se va aşeza de partea opusă sânului de tratat. ^ Iniţierea: va începe manevrele, punând cele două police cât mai aproape de regiunea suprapectorală. aproape de regiunea axilară. ^ Traiect: drenajul se va face în bandă, policele paralele cu sternul, ele \or urca gradat până la partea medio-sternală. din aproape în aproape, până la partea inferioară a sânului. Presiunea va fi dirijată spre exterior (faţa lateral ă a grilajului costal). ^ Repetări: 3 mişcări de drenaj. ^ întoarcerea (returul): din partea mediostemală până la marginea laterală a grilajului costal. 3 mişcări de retur pe bandă. •> Zona inferolaterală a grilajului costal - Practicianul se va afia de aceeaşi parte cu sânul de tratat. O Drenajul ^ Iniţierea: de la ganglionii mamari inferiori. Traiect: până la marginea inferioară a coastelor. Se lucrează pe benzi în exantai. cu cele două police. presiunea fiind dirijată spre ganglionul mamar inferior. Repetări: 3 ori. O întoarcerea Iniţierea: din partea inferioară a grilajului costal spre ganglionul mamar inferior. ^ Repetări: 3 ori.

Sandwich pe partea laterală a bustului - 3 drenaj / 3 retur.

• Final 1. pompajul ganglionilor mamari inferiori, mijlocii şi superiori; 2. pompajul axilar. Se va trece apoi la partea opusă: membrul superior; sânul. Se va termina manevra printr-un pompaj al cisternei lui Pecquet (7ori) şi al ganglionilor retroclaviculari (7 ori). Obsenxiiie: Atenţie la un edem al braţului; va trebui mereu să se înceapă (3-4 şedinţe) cu manevrele pe partea opusă, înainte de a tace un apel eliberator. III 4 5. DRENAJUL LIMFA TIC MANUAL AL PERETELUI ABDOMINAL Pacientul este în decubit dorsal. Drenajul peretelui abdominal începe prin drenajul ganglionilor inghinali. Presiunea, blândă şi prelungită, este orientată spre profunzime, adică către lanţurile iliace. Mâna sau ambele mâini se aşează deasupra ganglionilor, degetele peipendiculare pe căile de evacuare. Manevrele asupra ganglionilor sunt urmate de cercuri cu degetele sau de cercuri cu policele. Mâinile se deplasează spre regiunea ombilicală şi realizează manevre de apel pe tot peretele abdominal. Presiunile întorc limfa spre releele ganglionare inghinale. Paliile laterale ale abdomenului sunt drenate oblic, spre interior şi în jos, spre ganglionii inghinali superoextemi, în timp ce partea medioabdominală este drenată spre ganglionii inghinali superointemi. întoarcerea care urmează manevrei de apel este specifică regiunii periombilicale. Pliul cutanat se realizează între ultimele falange ale degetelor şi police. degetele se aplatizează de la auricular către index, relaxând pliul cutanat. Presiunea realizată prin întoarcere este. evident, orientată spre releul inghinal. Manevrele degetelor sau policelui se repetă de la regiunea ombilicală până la releul ganglionar, rulând limfa din aproape în aproape. Drenajul peretelui abdominal se încheie prin drenajul ganglionilor inghinali. 1114 5 1 D R E N A J U L ABDOMENULUI - DESFÂŞUR.\RE O Pompajul ganglionilor - 7 ori. O Pompajul cisternei lui Pecquet - 7 ori. Pompajul ganglionilor lomboiliaci - 3 ori. Practicianul se va plasa în faţă. înaintea spinei iliace anterosuperioare, îşi plasează degetele celor două mâini pe regiunea paramediană şi realizează spre în jos (spre picioare) trei presiuni blânde. Apoi, de partea opusă. Drenajul abdomenului - Va începe pe portiunea stângă a colonului descendent, spre a nu contraveni fiziologia intestinală. Practicianul se plasează la dreapta subiectului. El trasează o linie de la ombilic spre extremitatea stângă a abdomenului, determinând Punctul Stâng Superior. Manevre: > Iniţierea: se plasează mâna dreaptă prin cel de-al 5-lea deget (marginea cubitală) pe Punctul Stâng Superior, apoi se aşează mâna pe această primă zonă şi se exercită o presiune orientată spre Punctul Median (cisterna lui Pecquet).

> Traiect: descendent de la Punctul Stâng Superior spre P\inctul Stâng Inferior, antebraţul practicianului se va afla paralel cu marginea extemă a abdomenului. Practicianul, pe măsură ce manevra coboară, se va retrage în acelaşi timp. > Repetări: 3 ori. > întoarcerea (în această porţiune) - de la Punctul Stâng Inferior către Punctul Stâng Superior, presiunea orientată spre Punctul Median (Pecquet) - 3 cri. O Drenajul Punctului Median şi al Punctului Stâng Superior De la cistema lui Pecquet spre Punctul Stâng Superior poziţionarea şi presiunile sunt identice aplicate de mâna dreaptă spre Punctul Stâng Superior 3 ori. > Intoarcera: identică cu manevrele precedente, presiunile dirijate spre cistema lui Pecquet - 3 ori. O Drenajul Pecquet şi al Punctului Drept Inferior - Practicianul, începând cu această manevră va schimba mâna (va folosi mâna stângă). > Iniţierea: va face aceleaşi manevre, ca şi pentru partea precedentă. > Traiect: va coborî zona dreaptă a abdomenului până la Punctul Drept (presiuni orientate spre Pecquet) - 3 ori. Întoarcerea: de la Punctul Drept spre Pecquet - niancs re identice - presiuni dirijate spre Pecquet - 3 ori. întoarcerea tlnală: de la Punctul Drept la Punctul Stâng Inferior. Traiect: in potcoavă, cu schimbarea mâinii la n i v e l u l cisternei l u i Pecquet. Repetări: 3 mişcări dc retur._^_, .,....... Drenajul pârtii mediane a abilnmenului - Practiciiuiul, tot în dreapta subiectului, va folosi mâna dreaptă - „manevra lingurii" Iniţierea: cisterna l u i Pecquet. Mâna se va aşeza, policele spre capul subiectului şi se va ridica pe marginea cubitală a celui de-al 5-lea deget, exercitând o presiune orientată spre Pecquet. ^ Traiect: până la marginea inferioară a abdomenului. Repetări. 3 ori. ^ Triunghiul: manevră v ibratoric spre Pecquet - 3 ori. Pompaje tlnale: 1. pompajul lomboiliac - 3 ori; 2. pompajul cisternei lui Pecquet - 7 ori; 3. pompajul ganglionilor retroclaviculari - 7 ori. 4 6 D R K S A J I L LIMFATICMAM AL AL TFGl ME\TFL()R FFŢFI POSTLRIOARF \ TRl XCIIIl l  I Şl ALE REGII Ml LOMBARE

f \ i c i e n t u l se a f l ă î n decubit ventral. O Drenajul regiunii posterioare a trunchiului se realizează spre releele inghinale, î n t i m p ce limfa regiunii lombare este evacuată spre releul inghinal. Este vorba, deci, de un drena î n două direcţii opuse, c u m am constatat la faţa anterioară a trunchiului. Drenajul limfatic manual a l tegumentelor feţei posterioare a t r u n c h i u l u i începe deci de la n i v e l u l ganglionilor a x i l a r i şi, mai precis, de la n i v e l u l ganglionilor subscapulari. Presiunea este orientată spre vârt'ul piramidei axilare. După câteva manevre repetate pe ganglioni, m â i n i l e părăsesc plică axilară. Cercurile cu policele sunt limitate la regiunea dorsală preaxilară.

Cât de rapid posibil degetele însoţesc mişcările policelor în manevre combinate de apel Cele două mâini se depărtează una de alta: una se îndreaptă spre regiunea scapulară şi la baza cefei, cealaltă spre regiunea lombară. Mâinile împing limfa spre releul axilar homolateral Tegumentele spatelui sunt drenate spre ganglionii corespunzători. Se regăsesc cele două direcţii opuse de drenaj în regiunea medio-dorsală similare celor descrise în regiunea anterioară a toracelui şi abdomenului. Manevrele de apel sunt urmate de manevre de întoarcere aproape de plică axilară. Drenajul se încheie prin manevre de drenaj al ganglionilor. O Drenajul limfatic manual al regiunii lombare Pacientul în decubit ventral. Drenajul limfatic manual al regiunii lombare începe prin drenajul ganglionilor inghinali. Mâinile sunt orientate cu palmele în sus. Cercurile cu policele urmează drenajului ganglionilor inghinali. Cercurile se efectuează pe masele laterale ale regiunii lombare. Când suprafaţa drenată o permite, cercurile cu policele sunt înlocuite de mişcări combinate ale policelor şi degetelor. Presiunile sunt orientate spre releul inghinal. Regiunea mediolombară este drenată spre ganglionii homolaterali. Policele sunt paralele cu linia medio-dorsală şi realizează întoarcerea limfei, „stoca tă" între degetele şi policele mâinilor, spre releul inghinal Manevrele de apel sunt urmate de mişcări de întoarcere. Drenajul limfatic manual al regiunii lombare se încheie prin drenajul ganglionilor inghinali. O Remarca: Este inutil, atunci când este vorba de drenajul limfatic, trecând prin releul ganglionar inghinal să se dreneze sistematic fosa retro -claviculară. Există la acel nivel un anumit număr de colectoare şi de relee ganglionare între regiunea de tratat şi fosa retroclaviculară: este inutil să s e urmărească influenţarea acestei regiuni destul de distală prin drenaj direct. m.4.6 1 DRENAJUL SPATELUI - DESFĂŞURARE Spatele va şi fi împărţit în 3 nivele: 1. nivelul superior - separat printr-o linie care va trece prin cei doi umeri; 2. nivelul intemiediar - printr-o linie care va trece prin vertebra a 12-a toracală: 3. nivelul inferior - de la vertebra a 12-a dorsală la pliul fesier inferior. • Pompajul ganglionilor retroclaviculari Pompajul ganglionilor axilari - Acest pompaj se realizează cu practicianul la capul subiectului, în picioare, cu mâinile în pliurile axilare, exercitând o tracţiune şi o presiune în sus şi înainte - 3 ori. Drenajul nivelului superior - Practicianul se va afla în dreapta subiectului: el va face manevrele bilaterale prin d ouă pense formate între police şi index, bilateral. Drenajul: de la zonea scapulară extemă a trapezului până la vertebra a 4 -a cervicală, presiunea orientată spre exterior (spre ganglionii axilari). > Repetări: 3 ori. ^ întoarcerea: de la vertebra a 4-a la extremitatea scapulară a trapezului, presiunile orientate spre exterior. Repetări: 3 ori. Drenajul nivelului intermediar

Drenajul jumătăţii opuse practicianului - mergând de la spinoasele vertebrale până la extremitatea externă a grilajului costal, între vertebrele a 7-a cervicală şi a 12-a toracală. Drenajul lateral - de la grilajul costal axilar la extremitatea inferioară a grilajului costal - 3 drenaj / 3 retur. r Drenaj: practicianul se atlă pe partea opusă zonei de lucru şi ya folosi cele două police (ca la sân), trasând benzi ale zonei externe (zona pre -ganglionară) spre spinoasele vertebrale, între a 7-a cervicală şi a 12-a toracală. Presiunile orientate spre exterior. Repetări: 3 ori. ^ Întoarcerea: de la vertebre spre exterior, prin benzi a le policelor: între a 4-a cer\ icală şi a 2-a toracală; între a 12-a dorsală şi a 7-a cervicală. Presiunile orientate spre exterior. Practicianul se va plasa apoi pe partea opusă şi va face aceleaşi manevre pentru jumătatea de spate nedrenată. • Drenajul nivelului inferior O Drenaj bilateral pe pănile laterale şi inferioare ale regiunii lombare, spre ganglionii inghinali. Practicianul se va întoaice spre picioarele subiectului. Repetări - 3 ori. O Drenajul primei jumătăţi - de la \ertebra a 12-atoracală la pliul fesier inferior (cu excepţia zonei în potcoavă - sacrococcigiană). Drenaj şi retur - manevre identice celor pentru nivelul intermediar. Presiunile orientate spre exterior. <• Drenajul zonei î n potcoavă (sacrococcigiană) - din partea inferioară a pliului interfesier. > Drenaj special: se va face cu cele două indexuri. Presiunile în scară, dirijate în jos. > Repetări: 3 ori. • Manevre finale: 1. întoarcerea laterală - pe benzi, până la ganglionii axiiari ( 3 retur): 2. pompajul ganglionilor axiiari ( 3 ori ); 3. pompajul ganglionilor retroclaviculari ( 7 ori ). Obsen-aiie: Drenajul spatelui are mereu indicaţie pentru relaxare şi inducerea unei stări de bine. cu excepţia cazurilor cu fracturi de coaste, ca şi pentru stările postoperatorii la care ajută resorbţia edemelor. Drenajul limfatic al regiunii fesiere ajută resorbţia zonelor celulitice. Este nevoie să se facă multe repetări pe aceste zone. pentru a obţine rezultate bune. Drenajul zonei în potcoa\ă (sacrococcigiene) ajută resorbţia. în cazul hemoroizilor sau a altor tulburări circulatorii în sfera anală III 4 6 2 DRENAJUL LIMFATIC MANUAL AL REGIUNII FESIERE Pacientul fiind în decubit ventral drenajul limfatic manual al regiunii începe la nivelul ganglionilor inghinali. Cercurile cu policele drenează apoi feţele exteme ale feselor. Când este posibil mişcările combinate se aplică pe fesa propriu-zisă. Trebuie să se ţină cont de faptul că 2/3 externe ale fesei sunt drenate pe cale extemă spre ganglionii inghinali. în timp ce 1/3 intemă a fesei este drenată pe cale intemă spre grupul ganglionar inghinal superointem.

Când cercurile cu policele sau ultmiele falange ale degetelor împing limfa 1 /3 inteme a fesei spre faţa intemă a fesei şi la rădăcina coapsei, se consideră încheiat „masajul de apel". Manevrele de apel sunt urmate de manevre de întoarcere. Drenajul limfatic manual al regiunii fesiere se încheie cu drenajul grupelor superioare ale gangliomlor inghinali. III 4 7 DRENAJUL LIMFA TIC MANUAL GENERAL AL CORPULUI Pacientul este întins pe spate, trunchiul uşor redresat. Drenajul limfatic manual general al corpului începe prin manevre uşoare la nivelul foselor retrcxlaviculare (10-15 cercuri cu degetele). IJmiează manevrele de drenaj ale pieptului şi membrelor superioare care începe la nivelul ganglionilor axilari. Manevrele de drenaj ale capului şi gâtului pot preceda, uneori, drenaiul pieptului şi al membrelor superioare. Mişcările de drenaj asupra ganglionilor inghinali realizează un apel nu numai pe colectoarele peretelui abdominal, ci şi asupra limfaticelor membrelor inferioare. Acestea vor tl drenate imediat după drenajul peretelui abdominal. (Membrele inferioare sunt uşor ridicate în raport cu bazinul, aşezând perne sub gambe). Drenajul limfatic manual general al corpului se încheie prin manevre pe faţa posterioară a trunchiului, pacientul tlind culcat pe burtă (decubit ventral). Durata totală a drenajului limfatic manual general nu trebuie să depăşească trei sferturi de oră. Este recomandabil ca pacientul să rămână în re paus câteva minute după drenajul manual. 1 1 1 4 7 1 DERl LAREA ÎNLÂNŢUITÂ A MANEVRELOR DE DRENAJ

O Drenajul limfatic al feţei se face mereu împreună cu cel al gâtului. O Dienajul limfatic al membiTilui superior se face mereu bilateral împreună cu toracele anterior (bustul / pieptul). O Drenajul abdomenului se poale face singur.

o Drenajul limfatic al membrelor inferioare se face bilateral (faţa anterioară şi posterioară) şi mereu, cu drenajul prealabil al abdomenului. O Spatele şi regiunea fesieră se drenează cu abdomenul în anumite cazuri. I I I 4 8 CONCLUZII ASUPRA METODOLOGIEI DRENAJULUI LIMFATIC

• Drenajul ganglionilor limfatici Ganglionii limfatici sunt localizaţi în regiuni bine defmite ale corpului, fiind în general grupaţi în ..relee". Mărimea lor variază între un bob de orez şi o măslină. Fonna lor este ovală. O Definire: drenajul ganglionilor urmăreşte golirea conţinutului lor prin presiuni repetate, lente şi de intensitate slabă. TEHNICA mâna este culcată pe releul ganglionar. degetele sunt peipendiculare pe vasele eferente. Degetele. în extensie pasivă, trag pielea şi ganglionii subiacenţi. în timp ce presiunea uşoară asigură evacuarea limfei. Ritmul manevrelor este de 2-3 la 1 0 secunde. ..Buzunarele" de limfa

reprezentate de ganglioni se golesc foarte lent. Mişcarea lentă şi uşoară a mâinii se repetă de cea 12 ori pe flecare gnjp ganglionar.

• Drenajul „de apel" (asupra colectoarelor) Colectoarele limfatice însoţesc. în general, reţeaua venoasă. Ele sunt adesea numeroase. Rolul lor este acela de a drena limfa. în prealabil recoltată de capilare. Colectoarele limfatice ale membrelor se varsă în releele ganglionare. O Definire: drenajul de apel se realizează pe colectoarele de evacuare, în aval de regiunea de drenat. Scopul acestei manevre este ac ela de a goli colectoarele, realizând ..o aspiraţie" la nivelul regiunii de drenaj. TEHNICA mişcarea mâinii relaxate umiăreşte mişcarea de circumducţie a umărului. Presiunea uşoară se instalează şi creşte, apoi scade şi se anulează. Trebuie reţinut că. contactul mâinii cu corpul pacientului începe întotdeauna proximal şi se tennină distal, pe parcursul fiecărei manevre de apel.

o Poziţia mâinilor: degetele sunt perpendiculai'e pe vasele limfatice pe care le stimulează prin presiune. O Intensitatea presiunii: presiunea urmăreşte să stimuleze limfaticele superficiale hipodermice. Presiunea degetelor trebuie să fie resimţită la nivel subcutanat, adică ea trebuie să rămână uşoară. Măsurătorile ne -au arătat că presiunea nu trebuie să depăşească 40-50 mm Hg. O Ritmul manevrelor: influenţa manevrelor a fost pusă în evidenţă în cursul limfografiilor realizate la om. Manevrele trebuie să se realizeze foarte lent, la un ritm de ± 3 manevre la fiecare 10 secunde. Circulaţia limfatică foarte lentă este considerabil activată prin aceste manevre. O Repetarea manevrelor: experienţele au dovedit că sunt necesare repetări de mai multe ori pe acelaşi loc, înainte de a deplasa mâinile. Este necesar uneori să se repete manevra de 2, 3 sau 4 ori pentru a deplasa coloana de limta. De preferat este repetarea de 4-5 ori a manevrei pe acelaşi loc înaintea deplasării mâinii. Stimularea colectoarelor începe de la rădăcina membrelor (după ce s -au drenat releele ganglionare) şi mâinile se deplasează apoi progresiv spre regiunea de drenat. • Drenajul de „resorbţie'^ Drenajul de „resorbţie" nu se practică decât în cazul edemelor. Edemul periferic invadează ţesuturile care se află între denn şi fascia superficială (fascia musculară). Efectele tehnicii de drenaj limfatic manual de „resorbţ ie" au fost dovedite experimental. Lichidul excedentar este ..împins" progresiv din spaţiul interstiţial spre capilarele limfatice, prin care limfa va fi încet orientată spre colectoare. Definire: drenajul limfatic de resorbţie se realizează la nivelul zon elor infiltrate. Această manevră face să treacă lichidele interstiţiale în capilarele limfatice. Acestea transportă apoi limfa către colectoare. Descriere: manevra de resorbţie succede imediat manevrelor de apel, la limitele fracţiunilor în aval ale edemului şi ale regiunilor neinfiltrate. Mâna relaxată unnează manevrele induse de circumducţia umărului. Presiunea exercitată în timpul manevrei începe distal şi se încheie proximal. Presiunea, în timpul manevrei, se orientează spre colectoare. Dacă edemul este important, este

118 convenabil să fie „fragmentai pe parcursul manevrelor de resorbţie, adică să tle drenat progresiv, din aproape în aproape, până când tot edemul se va drena. O Poziţia mâinilor: mâinile înglobează edemul în totalitate. Dacă acest luciTi nu este posibil, trebuie înglobat în totalitate fragmentul de edem pe care dorim să-l drenăm. Presiunea este orientată spre colectoare. Manevrele trebuie să fie lente. Se pare că faza cea mai importantă a manevrei este relaxarea presiunii. în momentul în care capilarele şi-au redobândit calibrul iniţial. Nu trebuie deci să minimalizăm această fază a relaxării presiunii. Dacă presiunea propulsează limfa capilarelor către colectoare, relaxarea permite capilarelor să se umple din nou. Succesiunea manevrelor se face într-un ritm de ± 3 manevre la fiecare 10 secunde. •> Indicaţii generale: faza iniţială de tratament în toate formele de edem de origine venoasă. cardiacă sau limfatică- cu excepţia edemului elefantiazic congenital în care nu există căi limfatice, şi nu pot fi deci stimulate: tratamentul proceselor inflamatorii cu nivel proteic înalt; perioada pre - şi postoperatorie la implantul grefelor cutanate: tratamentul leziunilor cutanate: drenajul limfatic manual al pielii şi ţesuturilor subcutanate accelerează procesul de regenerare: tratamentul tulburărilor trofice distale ale membrelor, consecutive insuficienţelor arteriale sau venoase. Drenajul limfatic are. în acelaşi timp. un efect relaxant. Ritmul lent al manevrei, asociat blândeţii execuţiei, creează condiţiile relaxării fizice şi psihice a pacientului. <• Contraindicaţii generale: se limitează, mai ales. la procesele infecţioase grave, ca şi la recidivele metastatice care reprezintă contraindicaţia cea mai clară. în acest moment. Sfaturi practice Durata medie a unei şedinţe de drenaj limfatic variază după nivelul de execuţie: între 25 minute (faţa) - 40 minute (membre), până la 2 ore şi 30 minute - drenajul limfatic general. _ IV 1 METAMERUL ŞI ORGANIZAREA METAMERICĂ în toate metodele retlexoterapice. elementul de bază rămâne metamerul sau metamerele corespunzătoare regiunii sau organelor interesate. Trebuie mereu să se ţină cont de elementul iniţiator şi de răspunsul posibil sau dorit, tară să se uite că toate structurile sunt intim legate în metamer. Structurile somatice şi viscerale pot interfera unele cu altele, şi antrena reacţii neaşteptate sau nedorite. Metamerul tipic este organizat în jurul unui segment de măduvă a spinării, el însuşi definit de emergenţa rădăcinilor ventrale şi dorsale drepte ş i stângi. Toate structurile anatomice dependente de acest segment spinal fac parte din metamer. Astfel, vom găsi un dermatom corespunzător la piele, un miotom (muşchi), un sclerotom (oase şi articulaţii), un angiotom (vase), un viscerotom (viscere). Limitele elementelor somatice ale metamemlui sunt bine definite, în vreme ce elementele \iscerale sunt. în general, mai puţin precizate. Neurotomul cuprinde ansamblul structurilor nervoase cerebrospinale şi autonome; trebuie

precizat că inervaţia parasimpatică (transmetamerică) se află în parte la originea alinierii defectuase, a viscerotomului. Această organizare metamerică. structură de bază a embrionului, se regăseşte foarte bine în regiunea dorsală şi regiunea toracică a adultu lui. Din contră, ea se modifică la nivelul membrelor, fiind de aceea nevoie de o cunoaştere perfectă a dispoziţiei radiculare senzitive, motorii şi autonome, pentru aplicarea corectă a metodelor reflexoterapice. Elementele indispensabile pentm aplicarea masajelor reflexe sunt: demiatomul. miotomul. angiotomul şi viscerotomul. Diferenţele în cartografierea demiatoamelor nu reprezintă decât traducerea zonelor de acoperire periferică a teritoriilor rădăcinilor spinale. Aşa cum a dovedit experimental Shen*ington. trebuie secţionate trei rădăcini succesive, pentru a obţine un teritoriu de anestezie completă. în sens invers, putem spune că o rădăcină dorsală şi deci un segment spinal primeşte fibre din demiatoamele supra- şi subiacente. De aceea, preferăm o reprezentare care să traducă limitele extreme ale acestor teritorii, după datele clinice. Cât priveşte miotoamele şi angiotoamele. teritoriile lor sunt şi mai puţin precise, cel puţin pentru unii dintre noi. Limitele indicate sunt teritoriile maximale descrise la om, în urma studiilor deficitelor traumatologice şi a disecţiilor de fineţe pe cadavru. Variaţiile nu sunt foarte importante. In ceea ce priveşte viscerotoamele. studiile s-au realizat pomind de la schema anatomică a omului, de la experimentul animal şi de la observaţia clinică. în acest caz, limitele sunt mult mai puţin precise; constanţa zonelor reflexogene şi a durerilor referite de la anumite viscere a pennis descrierea de zone de extensie senzitivă şi a pemiis precizarea mai bună a anumitor limite. IV.2. ORGANIZAREA REFLEXĂ Reflexul cuprinde un gmp constant de stmcturi: receptoml -neuronul aferent (sau sezitiv) - releul unic sau multiplu la nivelul centrilor nervoşi - neuronul eferent (sau motor) - efectorul. După numărul sinapselor, reflexul va fl ma i complex şi răspunsul va putea fl modulat în detrimentul specificităţii sau rapidităţii sale. Este posibil să se scurteze sau să se suprime o portiune nervoasă a acestui reflex, fie receptor-neuron aferent, fie neuron eferent-efector. Această particularitate pemiite lărgirea cadrului reflexului pur nen os la cel de reflex neuroumoral sau neurohomional, sau permite inversarea reflexului umoronervos; de exemplu, modificările compoziţiei chimice a sângelui stimulează arm postrema, putând determina răspunsuri refie.xe nervoase, cum ar fi vomismentele. Receptorii şi efectorii pot fi somatici sau viscerali, şi astfel se pot fonna bucle reflexe somato-viscerale sau viscerosomatice, numite uneori cutimusculoviscerale sau visceromusculocutanate. Indiferent de care a r fi. sinapsa rămâne elementul primordial ale cărei proprietăţi vor condiţiona caracteristicile reflexelor. Proprietăţile sinapselor spinale

Cunoaşterea lor este indispensabilă înţelegerii modului de funcţionare a diferitelor reflexe şi deci a diferitelor tehnici de retlexoterapie. O întârzierea sinaptică Trecerea impulsului ner\os printr-o sinapsă, sau întârzierea sinoptică este de ordinul 0,5 - 1 m sec. în sistemul nervos central al mamiferelor. Numărul sinapselor de-a lungul unei căi nervoase va putea deci fi estimat prin întârzierea răspunsului retlex polisinaptic. O Convergenta, divergenţa, calea fmală comună Un singur motoneuron primeşte aferente foaile variate şi foarte numeroase, estimându-se la cea 40.000 numărul contactelor sinaptice ale unui motoneuron spinal la om. La acest motoneuron converg deci eferenţele. Dimpotrivă, un singur axon emerge de la acest neuron şi reprezintă elementul de bază al căii fmale comune. In sens invers, un singur neuron eferent poate avea contacte sinaptice cu mai mulţi motoneuroni. şi vorbim atunci de fenomenul de divergenţă. O Facilitarea, ocluzia, nivelul subliminar LIovd a arătat că motoneuronii sunt grupaţi în pool-un care primesc aferente specifice, dar că unele dintre acestea primesc aferent e specifice pentru două. sau mai multe pool-v\x\. Acest grup ar putea. deci. răspunde în anumite condiţii, la unui sau altul dintre pool-xxn. Acest grupaj de neuroni se numeşte nivel (ciucur) subliminar: după intensitatea, durata şi momentul stimulării, răspunsul său \ a putea varia. Pentru o stimulare rapidă şi slabă, a lui ..a", va răspunde singur grupul A; şi la fel pentru stimularea lui ..b". Dimpotrivă, o stimulare, de asemeni, scurtă şi slabă, dar simultană a lui „a" şi „b" detemiină un răspuns A+B+C, pool-\\\ C, nivelul subliminar, va fi deci sediul unei facilitări. Dacă stimularea este puternică în ,.a". se obţine un răspuns maximal A+C. antrenând deci activarea pool-\x\\x\ C; se va întâmpla la fel pentru stimularea „b"; dar stimularea foile a+b va determina un răspuns slab. tară participarea nivelului subliminar, care devine, în acest caz. sediul unei ocluzii. Facilitarea şi ocluzia sunt, deci, fenomene antinomice. In ceea ce priveşte masajul retlex. putem întrevedea de aici importanţa tipului de stim ulare şi a intensităţii sale, pentru a pune. funcţie sau nu nivelul sub liminar.

o

Facilitarea şi inhibiţia în sisteme monosinaptice Aceste proprietăţi vor inteiAcni în sinergiile şi antagonismele musculare. Fiecare dintre /?oo/-urile de motoneuroni destinaţi unuia dintre capetele bicepsului primeşte eferente IA de la doi nervi motori. Acest dispozitiv pennite înţelegerea faptului că stimularea fibrelor IA de către un singur nerv va facilita muşchii sinergici. în mod invers, stimularea acestor fibre IA va antrena o inhibiţie a motoneuronilor antagonista cu o întârziere de 0.5 m sec. corespunzând eludării unei sinapse suplimentare, acesta fiind principiul inervaţiei reciproce enunţat de Sherrington. Inhibiţia diferă de ocluzie. în sensul că nu este vorba de funcţionarea anterioară a neuronului în cauză, ci de prezenţa eferenţelor inhibitorii, atunci când ocluzia corespunde perioadei refractare a anumitor neuroni deja activaţi de eferente excitatorii. O Facilitarea şi inhibiţia în sisteme polisinaptice

în aceste sisteme răspunsul este mai complex şi de mai lungă durată. Multiplicarea releelor antrenează o dispersie temporală şi deci un efect de facilitaie sau de activare mai lung. Lanţurile neuronale multiple cresc varietăţile de răspuns ca fonnă. intensitat e. întârziere şi durată. Lanţurile închise sau recurente, constituind o variantă specială esenţială, permit fenomenul de retroacţiune sau feed-back. Această retroacţiune poate fi negativă, dacă ultimul neuron este inhibitor, sau pozitivă, dacă este excitator. Reflexele mosinaptice şi polisinaptice Reflexul elementar monosinaptic este elementul cel mai simplu la care răspunsul va fi mereu identic. La om nu-l regăsim decât în reflexul miotatic. Pretutindeni, unul sau mai mulţi intemeuroni se intercalează într e neuronul aferent şi neuronul eferent. realizând un reflex polisinaptic. După numărul sinapselor, răspunsul său va pierde \iteză. dar \ a putea fl modulat. Folosirea unuia sau a altui tip de reflex în metodele terapeutice antrenează anumite limite pentru tehnică. Astfel va fi inutil să se repete mai mult de 4 -10 ori o manevră care antrenează un reflex miotatic. Prezenţa intemeuronilor intersegmentari şi comisurali va pennite obţinerea unor răspunsuri heterotopice (intersegmentare şi controlaterale). în ciud a complicaţiei circuitelor nervoase şi a varietăţii răspunsurilor. 126 aceste acţiuni reflexe rămân elementar homotopice (homosegmentare) sau heterotopice. adică în cadrul centrilor primari spinali şi al nucleilor nei^ilor cranieni, în relaţie directă cu sistemul nervos periferic. Reflexele suprasegmentare Reflexele suprasegmentare, adesea denumite supraspinoase, ceea ce elimină nucleii nervilor cranieni. fac să intei-vină obligatoriu centrii primai! de origine ai neuronilor periferici. Răspunsurile sunt cu mult mai complexe: astfel, ele pot fl mai bine adaptate, dar sunt mai difuze, mai puţin rapide şi mai puţin specifice. Găsim şi un oarecare număr de răspunsuri neuroumorale şi neurohoimonale. Datorită acestui etaj suprasegmentar se produce cea mai mare pa rte a reacţiilor generale consecutive şedinţelor de terapie manuală reflexă. Cât despre reflexele condiţionate. în ciuda importanţei şi valorii lor în viaţa cotidiană, ele nu participă decât indirect în aceste metode terapeutice. Reflexele patologice In domeniul reflexoterapiei, reflexul patologic poate fi semnalul de alamiă. direct sau indirect, dar el poate fi. de asemeni, elementul vizibil, de mică importanţă patologică prin el însuşi, dar relevând o tulburare profundă şi ascunsă. Din punct de vedere general, semnalul de apel va fi cutanat şi/sau muscular, din punct de vedere somatic, cel mai adesea cu o participare vasculară, şi mono- sau poliorganic. din punct de vedere visceral. Astfel. Head a descris semnele reflexe viscerocutanate şi MacKenzie reflex ele visceromusculare. Pe lângă acest sistem fundamental, evantaiul s -a lărgit şi se ştie actualmente că oricare structură a metamerului poate acţiona asupra

oricărei alteia. Astfel, există reflexe visceroviscerale şi somato -somatice alături de sistemul original viscerosomatic. In plus, Kohiraush. de exemplu, crede că modificările tisulare corespund unei reacţii refiexe şi că, printr-un proces dcfeed-back negativ, ele întreţin ulterior tulburările care detemiină durerile viscerale. în sfârşit, modificările t isulare de origine reflexă nu dispar întotdeauna după vindecarea tulburării care le -a declanşat; se poate. deci. concluziona că o tulburare reflexă persistentă. în raport cu un organ, ar putea întreţine o tulburare funcţională, tară să fie în contact cu organul. Aceasta se poate explica prin câmpurile de iritaţie ale lui Hansen şi Schliack, care pot fi puse în paralel cu organizarea nivelelor (ciucurilor) subliminare ale lui Lloyd. Reflexe monosinaptice Reflexe polisinaptice Reflexul miotatic (sau reflexul proprioceptiv al lui Sherrington, sau autoreflexul lui Hoffmann)

Reflex exteroceptiv (sau heteroreflex Hoffmann)

0 durata reflexului scurtă, indiferent de intensitatea de excitaţie

0 durata reflexului mai mare, depinde de intensitatea de excitaţie

0 puţin importantă sumaţia temporală, atunci când ea există

0 importanţa sumaţiei temporale care se poate întinde pe mai multe secunde

0 acţiune segmentară şi homolaterală 0 acţiune plurisegmentară şi adesea bilaterală 0 oboseşte greu

0 oboseşte rapid

0 se adaptează greu

0 se adaptează rapid

0 cel mai adesea involuntar (inconştient)

0 perceput conştient de cele mai multe ori

0 prag de excitaţie mai scăzut

0 prag de excitaţie ridicat

0 subordonat formei de excitaţie în limita în care aceasta variază

0 efectul reflexului depinde mult mai puţin de natura excitaţiei

IV 3 INTERPRETAREA ZONELOR D L REROASE Zona dureroasă prezintă un interes dublu pentru masajul reflex şi pentru diversele metode de reflexoterapie. având o valoare semiologică cu implicaţie în diagnostic, şi un interes terapeutic reprezentând sediul acţiunii terapeutice.

Clasificarea durerilor O Durerea spontana şi durerea provocată Această primă diferenţiere este esenţială pentru terapeut, deoarece, în primul caz, pacientul va semnala durerea, în timp ce în cazul durerii provocate terapeutul trebuie să o facă să apară printr -o manevră oarecare: presiune, netezire, palpare-rulare etc. Durerea spontană este supraliminară prin definiţie, dimpotrivă, durerea provocată este infraliminară şi apare prin asocierea unei stimulări, în mod nomial ne-nociceptivă. care pennite atingerea pragului de excitaţie şi deci face să apară semnalul dureros. O Durerea locală, la distanţă, referită Chiar dacă durerea este spontană sau provocată, trebuie să se precizeze originea ei. Durerea locală sau locoregională nu prezintă dificultăţi majore, chiar dacă precizarea structurii sau a structurilor interesate nu este întotdeauna evidentă. Dar, în toate cazurile, trebuie să putem diferenţia o durere la distanţă de o durere referită. Durerea la distanţă are originea la nivelul unei rădăcini sau trunchi nervos, adică leziunea cauzală irită anumite dendrite ale fibrelor aferente, dând subiectului impresia unei dureri localizate într -un teritoriu cutanat corespunzător, care poate fi uneori foarte depărtat: aşa se întâmplă şi atunci când un conflict disco-radicular antrenează o durere la distanţă în spaţiul popliteu. pe faţa laterală a gambei, la nivelul piciorului etc. Durerea referită va pune mereu în funcţiune un circuit nevraxial şi importanţa sa este majoră în tehnicile de reflexoterapie. Stimularea unui nerv visceral, a unui nerv somatic va putea declanşa o durere referită în orice teritoriu al metamerului. De exemplu, o atingere vasculară va antrena o stimulare a segmentului medulai- T7, unde converg alte fibre aferente somatice. Acest segment transmite la etajele superioare, prin tractul spinotalamic, influxurile nociceptive. Astfel, cu o oarecare stimulare viscerală, subiectul va putea resimţi o durere în teritoriul ramurii dorsale sau al ramurii anterolaterale a celui de-al 7-lea nerv toracic. O cauză viscerală poate detennină o durere somatică, şi invers. Alte efecte spontane şi provocate, la distanţă şi referite Aceleaşi mecanisme pot explica şi alte efecte, pe lângă durere. Se pot întâlni reacţii vasculare, dermice, musculare etc. De exemplu, un dermatografism mai intens apare în dermatomul afectat, sau masajul superficial antialgic poate provoca o contractură reflexă. Aceste efecte sunt uneori puţin evidente, şi, în general, puţin utilizate, cu excepţia câtorva tehnici folosite în masajele reflexe. Puncte maximale Acest termen, propus de Head, este frecvent folosit pentru a indica o zonă de rezistenţă foarte înaltă şi/sau mult mai dureroasă. Aceste puncte au o mare valoare semiologică şi terapeutică. In funcţie de metodă, aceste puncte se folosesc la început sau la sfârşit, se stimulează uşor. foarte intens, sau de loc. Ele corespund adesea unor reliefuri osoase sau musculare, zonelor prin c are fasciile sunt traversate de diverşi nervi, sau corespund unor dureri locale, la distanţă sau referite. Kohlraush le dă definiţia unnătoare: benzi în sensul

longitudinal al muşchilor, lungi de câţiva centimetri şi înguste cât un fir de pai. Acestea pot atinge grosimea unui creion. Aceste zone corespund ..sforilor" descrise în masajul din medicina tradiţională chineză. Aceste puncte, baza a numeroase tehnici, trebuie căutate mereu cu minuţiozitate şi interpretate în cadrul organizării nervoase a indi \ idului. IV A STUDIUL ANALITIC AL DIFERITELOR METODE Putem tl tentaţi să clasificăm diferitele metode în funcţie de locul lor de aplicaţie: pielea şi ţesutul conjunctiv; muşchiul, osul. periostul şi articulaţiile; sau după efectul obţinut local sau la distanţă. în realitate, multe tehnici folosesc mai multe planuri de acţiune şi au. în acelaşi timp, efecte locale şi la distanţă. De asemenea, este preferabil să clasificăm aceste tehnici în masaje reflexe şi mixte, metode reflexe mioarticulare şi metode diverse f olosind parţial / mai puţin mecanisme reflexe. IV 4.1. MASAJE REFLEXE IV 4. I I MASAJE SUPERFICIALE Metodele au în comun acelaşi teritoriu de acţiune: pielea în ansamblul său. Se poate preciza şi că direcţia masajelor unnăreşte cel mai adesea liniile cutana te de chvaj (linia lui Langer, a lui Simon sau a lui Berniinghofty care indică direcţia tensiunii elastice a pielii şi care s -ar datora distribuţiei particulare a fasciculelor conjunctive. IV.4.1.1.1. MASAJUL ŢESUTULUI CONJUNCTIV (BINDEGEWEBSMASAGE), DUPÂ DICKE Această metodă este caracterizată prin acţiunea sa reflexă la distanţă, pornind de la întinderi progresive. în timp şi spaţiu, ale ţesutului conjunctiv. Doar lucrul asupra dermatomului permite influenţarea ansamblului de stmcturi ale metamerului. Efectul este, deci, întotdeauna homotopic. dar el poate deveni heterotopic. Anamneză şi examinarea vizuală permit determinarea zonelor afectate; palparea superficială şi profundă precizează tensiunile. împăstările şi punctele dureroase, indispensabile pentru alegerea zonelor de tratat şi a tehnicilor cele mai indicate. TEHNICĂ Tehnica se caracterizează prin utilizarea a două degete (medius şi inelar), precizia traseului de întindere, lentoarea mişcărilor, repetarea manevrei şi adaptarea la reacţia tisulară a subiectului. Dermul: mâna aplicată, presiune uşoară, tracţiune lungă şi puţin intensă. Ţesutul sub-cutanat: degetele perpendiculare, apăsând prin marginea lor radială, tracţiuni mai puţin lungi şi mai apăsate. Ţesutul profund: degete peipendiculare. apăsând prin marginea lor cubitală. tracţiuni intense, scurte, tăioase. Metoda nu interesează decât ţesutul conjunctiv lax superficial şi, în particular, acela al dermatoamelor din metamerele neafectate sau desensibilizate de o acţiune la distanţă care face să dispară punctele maxime. Trebuie evitate ţesuturile edemaţiate corespunzând stadiului acut. dermatografismul şi senzaţia de „tăietură". Subiectul poate fi aşezat sau culcat (decubit lateral, ventral sau dorsal); se începe mereu prin construirea bazei lombosa crate. la care putem

adăuga celelalte zone; întinderile pe faţa ventrală (regiunea pectorală şi abdominală) vor completa această secvenţă. Durata unei şedinţe creşte progresiv de la 15 la 30 minute, şi ea este urmată de un repaus obligatoriu de o jumătate de oră. Nu trebuie să depăşim 20 de şedinţe. EFECTE, INDICAŢII Şl CONTRAINDICAŢII Această metodă va antrena efecte loco-regionale. mai ales de tip parasimpaticomimetic. în cursul masajului sacrat. şi mai ales de tip simpaticomimetic, în cursul masajului ventral; cât despre efectele generale, ele se vor manifesta, mai ales ca o descărcare-relaxare. Contraindicaţiile sunt mai ales afecţiunile acute: cât priveşte indicaţiile, ele sunt destul de largi şi variate: pregătire şi reeducare, efectul sedativ local sa u general, dureri excluzând ca etiologic infecţiile, tulburări vasculare şi trofice, tulburări funcţionale ale diverselor aparate. Bazată pe simptomele reflexe algice inerente oricărei disfuncţii şi pe cercetarea iniţială a metamerelor atinse şi a punctelor maxime, tehnica lui Elisabeth Dicke dă o atenţie cu totul particulară ţesutului conjunctiv lax: constatând prevalenta perturbărilor la acest nivel în cazurile acute, actuale sau recente şi un răspuns global, adică al întregului metamer. ca urmare a întinderii strict dermice. Ea adaugă o noţiune, cu totul personală la acea \reme. a posibilităţii de acţiune la distanţă: constatând agravarea durerii la ni \elul punctelor maxime, ea le tratează pe acestea la început şi reacţiile neg ative consecutive sau prea violente ale pacientului, fie imediat fîe după şedinţă; ea a întreprins un tratament iniţial în afara acestor regiuni şi a obţinut astfel rezultate rapide, dar reacţii nefavorabile din partea pacientului şi t^ră recidivă a tulburărilor. Acest lucru la distanţă, antrenând o desensibilizare a metamerelor atinse şi dispariţia punctelor maxime, permite deci tratarea acestor zone desensibilizate. tară pericolul reacţiei de feed-back sau a ..Uansferului reflexelor", despre care vorbea Dalicho. Acest U-atament specific va elimina tensiunile tisulare încă subsistente şi va elibera complet toată zona. După detenta dermică, întinderile se vor adresa ţesutului subcutanat. Autoarea nu foloseşte întinderea stratului fascial (ţesutul conjunctiv organizat) decât în cazuri foarte precise, unde se întâlnesc stimuli foaite puternici, ca în cazul tratamentului amenoreelor. de exemplu. La acesta se adaugă noţiuni de precizie ale traiectului de întindere, a lentorii şi repetării manevrei- ale sensibilităţii tactile acutizate, precedând răspunsul ţesutului: crisparea (încordarea) sau detenta (relaxarea), ceea ce permite o adaptare constantă a întinderii la reacţia tisulară şi. în acelaşi timp, la reacţia subiectului. Pauza este obligatorie după flecare şedinţă şi numănil şcdiriţelor nu va depăşi niciodată 20. Durata şedinţelor a tl dc 15-20 minute, pentru primele, de 30 minute, ultenor. Tratamentul este Întotdeauna progresiv, atât în timp. cât şi în spaţiu, şi dozajul, fapt extrem de impimant. este strict indi\iduali/iu. permiţând o interpretare prognostică continuă şi exactă a reacţiei imediate şi ulterioare a fiecărui pacient.

O altă caracteristică a tratamentului, după Dicke. este aşa -numita ..construcţie de ba/ă"': adică, lucrul iniţial al regiunilor sacrată şi lombară, întotdeauna bilateral, exceptând cazul când una din păili este atinsă, ca in cazul unei sciatici, de exemplu, când urmează întinderi, zise echilibrate, care se fac pe faţa anterioară a corpului, pe pectorali şi pe abdcMuen. Aceste întinde ri echilibrante au ca scop supnmarea de la începui, a tensiunilor reflexe, care s -ar putea produce în aceste regiuni, ca urmare a lucrului exclusiv al regiunii posterioare a corpului, aşa cum a experimentat Dicke. Această construcţie de bază se face o dată sau de două ori pe şedinţă, ca tratament unic. până se obţine detenta (relaxarea) generală a pacientului. Efectele primelor şedinţe, adică relaxarea, calmarea durerilor, chiar la distanţă tală de câmpul de aplicaţie şi recuperarea stării de bine. se pot explica prin predominanţa reacţiilor vagale obţinute (OUensmeier & Schiiack). care favorizează reechilibrarea stării neuro\egetative şi deci a reacţiilor postagresixe adecvate (Selve & Laborit). Lucrul iniţial şi aceste efecte terapeutice permit tratamentul crizelor acute: în astm. nevrite. migiene, de exemplu. întinderea ţesutului conjunctix lax se obţine plasând două degete, mediusul şi inelarul, pe piele şi după o deplasare a ţesutului până la extensibilitatea maximală, se dezvoltă mişcarea, urmărind un traseu precis, cu ajutorul unei abducţii a cotului, până atinge cea mai mare elasticitate posibilă: pentru întinderea dennului. se pun degetele pe faţa palmară, mâna pe suprafaţa palmară, paralel cu planul dermic: se lucrează numai cu pulpele celor două degete. Se va obţine o întindere largă, lungă şi de intensitate slabă: pentru întinderea ţesutului subcutanat, trebuie redresate uşor degetele şi se foloseşte marginea radialâ a acestora. Întinderea va tl mai puţin largă şi mai intensă; cazul stinuddrii foarte intense, căutarea anumitor manevre, ca în situaţia amenoreelor, de exemplu, se va folosi marginea cubitală a degetelor. întinderea va fi, în aceste condiţii, foarte intensă, foarte scurtă şi tăioasă. întinderile se evită când ţesutul este tumefiat, semn al unei stări acute, sau dacă pacientul prezintă după întindere o senzaţie dureroasă sau dezagreabilă. Dermatografismul corespunde, după Dicke. unei atingeri a metamerului. atingere cu atât mai importantă, cu cât dermatografismul este mai elevat, şi obligă la revizuirea examenului zonal iniţial. întinderea ţesutului conjunctiv lax. după Dicke. nu poate determina senzaţia de tăiere, care semnifică atingerea metamerului sau o intensitate prea mare a manevrei de întindere. Tratamentul se face din poziţie aşezată, decubit lateral ventral sau dorsal: aceasta depinde de starea pacientului, adică de suferinţa sa. de fatigabilitate. de tensiunea arterială. Toate durerile vertebrale, tulburările la nivelul şoldurilor se tratează în decubit lateral sau \entral. membrele inferioaie în decubit dorsal. Tratamentul se face progresiv, în diferite etape, sau ..succesiuni"(serii). care se adaugă construcţiei de bază, pe măsura instalării detentei tisulare. In sens cranial (ascendent), vom avea succesiunea I - lucrul regiunii toracice inferioare, posterioare şi anterioare, până la nivelul celei de -a opta vertebre toracice succesiunea a Il-a - lucrul regiunii toracice superioare, pornind de la a

opta vertebră toracică, până la ni\ elul celei de-a şaptea vertebre cervicale şi cuprinzând, urmărind afectarea, regiunea posterioară. pe cele două părţi sau pe o singură parte, regiunile scapulare şi axilare şi regiunea anterioară; şi. în sfârşit, succesiunea a lll-a - care cuprinde lucrul la nivelul cefei. Succesiunile 11 şi 111 sunt foarte importante în tratamentul tulburărilor membrului superior, inenat, pomind de la nivelul vertebrelor toracice superioare şi cervicale; ti-atamentul membmlui superior este adesea accesor, ameliorarea venind, în mod esenţial, de la lucrul pe aceste metamere. în tulburările membrului inferior. ineiTat, pomind de la metamerele lombare şi sacrate. întreaga atenţie a terapeutului este reţinută de construcţia de bază: după ameliorarea obiectivă şi subiectivă, se avansează spre niv elul afectării, eliberând apoi regiunea trohanteriană şi coapsa, apoi genunchiul, gamba şi la sfârşit piciorul. IV.4.1.1.2. MASAJUL ŢESUTULUI CONJUNCTIV (BINDEGEWEBSMASSAGE). DUPÂ TEIRICH-LEUBE Teirich-Leube a dezvoltat o tehnică profundă bazată pe întinde ri intense, care se adresează fasciilor şi marginilor aponevrotice ale muşchilor sau inseiliilor acestora. TEHNICA sa, deci, se adresează, în principal, ţesutului conjunctiv organizat, ale cărui tensiuni corespund tulburărilor cronice sau funcţionale cronice. Metoda rezervă tehnica superficială („tehnica cutanată") cazurilor acute şi copiilor. Pentru ca întinderea să fie eficace, adică să provoace un răspuns retlex vegetativ vagal. trebuie să declanşeze obligatoriu o senzaţie clară de ruptură. Nici până astăzi nu există o explicaţie ştiinţifică care să justifice această necesitate. Reacţiile de iritaţie de la suprafaţa coipului, cum ar fi durerea cu caracter de împunsătură, de înţepătură, contractară musculară, şi la nivelul organelor inteme, cum ar fi dispneea, opresiunea precordială, tulburările abdominale, tensiunea craniană etc, provocate cel mai adesea de o manevră greşită, apar ti-ecvent, mai ales la începutul tratamentului şi trebuie menţionate permanent de către pacient, pentru că, dacă acestea nu dis par spontan, este necesar să fie eliminate prin măsuri speciale, denumite „reacţii de rupere". O altă caracteristică a acestei tehnici este apariţia obligatorie a unei reacţii de demiografism, a cărei intensitate şi durată vor fi proporţionale cu tensiunea tisulară: nu este neobişnuit ca o reacţie uilicariană (dermatografie elevata) să persiste 12-36 ore după şedinţă. Acest demiatografism este pentru autor consecinţa reflex, pozitivă a unui proces metabolic declanşat în ţesut în urnia masajului. Toate reacţiile cutanate şi organice, care nu sunt absolut previzibile, trebuie să dispară pe parcursul şedinţelor, o dată cu ameliorarea tensiunii tisulare. Oboseala, reacţie nomială de altfel de la primele şedinţe de masaj reflex, nu implică un repaus imediat după şedinţă. Totuşi, este indicat repausul 2-3 ore după şedinţă. Succesiunea întinderilor şi tracţiunilor nu urmează în nici un caz o schemă fixă. aceasta depinzând doar de metamerele afectate: şedinţa poate începe unilateral la nivelul superior al tmnchiului sau la nivelul inferior al acestuia, şi

nu urmăreşte nici o progresivitate în timp sau spaţiu. Toate zonele sunt tratate din prima şedinţă, iar regiunile sacrată şi lombară (construcţia de bază) nu sunt luate în considerare. în mod deosebit, ca în tehnicile lui Kohirausch sau Dicke. cu excepţia ..tehnicii cutanate", care nu se foloseşte după Teirich-Leube decât numai în cazurile acute. Actualmente, se manifestă la discipolii acestei tehnici o tendinţă clară spre un dozaj mai moderat: şedinţa începe de novo. cu regiunile sacrată şi lombară, rămânând mereu unilaterală. Masajul de tip ..masaj-rulaj" se regăseşte adesea în primele 2-3 şedinţe, dar se adresează, după unii autori, maselor musculare. TEHNICA profundă, rămâne tehnica preferată şi scopul de atins cel mai rapid posibil, dar nu se practică la unii pacienţi, pe parcursul primelor aplicaţii, decât pe partea neafectată. în cazul crizelor acute, şedinţa se suprimă. Autorii moderni insistă asupra unei acţiuni globale a tratamentului şi pe imposibilitatea unui efect pur local, corelat cu patologia pacientului. Cercetarea zonelor şi evaluarea tensiunii tisulare rămân singurele criterii care pemiit elaborarea tratamentului; astăzi se insistă pe tehnica cea mai adecvata reacţiei tisulare şi zonelor de tratat. TEHNICA cutanată se practică cu marginea cubitală a degetelor al 3 lea şi al 4-lea. Ţesutul întins unnează liniile cutanate (liniile de clivaj) şi senzaţia de ruptura apare imediat. Se vorbeşte astăzi de ,.un baleiaj" digital. • TEHNICA profundă presupune: A întinderea stratului fascial - liniile lungi în fascii se tennină la limita de extensibilitate tisulară printr-o tracţiune, zisă terapeutică, care declanşează o senzaţie netă de ruptură. Această întindere este denumită „linie trasă". > Tracţiunea fascia/ă - degetele sunt plasate perpendicular pe marginile muşchilor sau fasciilor, asemănător unui ac de injecţie (Teirich -Leube) şi realizează imediat o tracţiune terapeutică, care este corelată cu o senzaţie foarte puternică de ruptură. Această ultimă tehnică se foloseşte şi în „reacţiile de rupere". Deci, această metodă se caracterizează printr-o acţiune mai proftmdă şi mai putemică (siipraliminară), interesând ţesutul conjunctiv organizat şi antrenând o „senzaţie de ruptură (tăietură)". Se observă efecte lo cale, homotopice şi generale. TEHNICA Tehnica variază în funcţie de stratul de tratat şi de efectul unnărit. > Tehnica superficială (cutanată): cu marginea cubitală a mediusului şi a inelarului. întindere-tensionare de-a Ingul liniilor cutanate. Acest baleiaj digital poate fi făcut la începutul tratamentului pentru pregătirea tehnicii profunde, sau în timpul întregului tratament la subiecţii cu fragilitate sau sensibili. > Masaj-rulaj: este o mobilizare a maselor musculare contracturate. pentru a se obţine o relaxare completă înaintea începerii tehnicii profunde. Nu se foloseşte decât pe parcursul a 3-4 şedinţe.

> Tehnica profundă: este manevra caracteristică metodei care trebuie instituită cât mai repede posibil: ea pennite obţinerea ..senzaţiei de ruptură" , pură şi clară. Pot fi folosite două modalităţi: întinderea tensionată, lungă. în stratul fascial al regiunii de tratat şi care detennină întotdeauna o senzaţie de ruptură; întinderea scurtă (punctul aponevrotic. tracţiunea fascială), care realizează o tracţiune pe marginea unui muşchi sau a inserţiilor acestuia. Manevrele se efectuează cât mai aproape posibil de zona de tratat şi în funcţie de reacţiile tisulare. Şedinţa debutează. în general. în regiunea lombo -sacrată. dar unilateral, şi se continuă prin întinderi şi tracţiuni pe toate metamerele afectate. Nu pare indispensabil de unnărit o secvenţialitate riguroasă, dar trebuie să se ajungă cât mai rapid posibil Ia tehnica profundă. Pacientul poate fi aşezat sau culcat. Reacţiile nu apar decât după 2 -3 ore. adică atunci când are loc repausul. EFECTE. INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII Ca şi pentru metoda Dicke. această metodă este contraindicată în toate afecţiunile acute. In plus. având în vedere intensitatea multor manevre, nu este indicată la copii sau la subiecţii cu fragilitate. Efectele locale sunt caracterizate de un dermatografism uneori intens, ajungând până la o reacţie urticariană. a cărei intensitate şi durată sunt proporţionale cu tensiunea tisulară. Reacţiile generale sunt de tip vagal. Această metodă este indicată pentm afecţiunile cronice şi tulburările funcţionale ne-acute. IV.4.1.1 .3. MASAJUL ZONELOR (REFLEXE) DUPĂ VON PUTTKAMER BAZE TEORETICE Experienţele lui von Puttkamer se referă la lucrările lui Head. Mackenzie. Hansen, Dittmar şi von Staa. ca şi la cele ale lui Soulie de Morant. Autorul îşi fundamentează terapia pe reflexul cutivisceral şi pe. fapt foarte important pentm el, pe reflexul viscerovisceral: organele inteme, aflate în acelaşi teritoriu metameric. ca şi viscerul atins, p ot fi iritate simultan sau consecutiv, cu o ritmicitate periodică. Pentru Hansen. ca şi pentru noi ceilalţi, de altfel, reflexul viscerovisceral nu se produce exclusiv în teritoriul metameric al viscemlui afectat, ci foarte adesea dintr-o zonă în alta. Von Puttkamer vorbeşte, de ex.. de metamerul T7 ca teritoriu de influenţă a cordului, a \ezicii biliare, a intestinului, a stomacului, a pulmonului şi a oxarului. Se apropie, deci. şi el de ipoteza lui Hansen. cel puţin în acest exemplu. Tratamentul său va ţine cont de atingerea primară, de suprapunerea metamerică şi de consecinţele visceroviscerale ale acesteia. Von Puttkamer preconizează fricţiunea ca mane \ră de bază. realizată cu policele, unul sau mai multe degete, sau chiar cu palma sau cu pumnul. Pentru ..a atinge în timp scurt efecte maxime", autorul îşi concentrează acţiunea numai pe faţa dorsală a coipului: întâi, pe partea afectată în ansamblu, apoi pe metamerul în cauză şi apoi 30-45 minute de tratament, pe punctul sau punctele maxime. Nu se adresează nici capului, nici mem brelor. Aceste caracteristici tehnice se bazează doar pe un câştig de timp.

Autorul obţine rezultatele cele mai bune lucrând /;/ acelaşi timp regiunile sau punctele controlaterale: autorul nu explică această-particularitate a metodei sale decât prin experienţele practice desfăşurate pe pacienţi - presiunile exercitate pe semitendinosul drept antrenează o contracţie a fesierilor de partea stângă. Această contractură dispare prin presiunea gastrocnemianul ui drept. Prin fricţiuni simultane, cu o mână pe semitendinos sau pe gastrocnemianul drept şi cu cealaltă mână pe fesierii drepţi, autorul obţine dispariţia mult mai rapidă a contracturilor. O contractură foarte puternică a gastrocnemianului drept, reziste ntă la manevră, a dispărut aproape instantaneu, printr-o fricţiune uşoară simultana a gastrocnemianului drept şi a fesiemlui stâng. Autoail resăseste această corelaţie: el foloseşte adesea: fricţiuni simultane pe Ti^-Lj, de o parte, şi TT-TQ ,de cealaltă parte:

T4-T5 ,de o parte, şi Ti:-L| .de cealaltă parte: C4 de o parte şi T: de cealaltă parte. Dozajul este foarte important, dar sau

depinde de reacţiile subiectului. După acest autor, un masaj uşor poate produce o reacţie puternică, la fel de bine ca un masaj intens: de aceea, el indică o intensitate slabă, pentm a obţine cele mai bune rezultate. \'on Puttkamer insistă pe fapttil că fricţiuni extt*em de uşoare şi lente dau ..rezultate stupetlante". chiar şi în cazul hipertensiunilor musculare. Manevrele vo r fi mereu uşoare în cazurile pacienţilor cu tulburări cardiace, astm. ulcer gastric şi în metamerele afectate, pentm a ev ita agravarea stării pacientului. Autoail lucrează aproape mereu zona lombosacrată. căci la nivelul metamerelor T11 -T12 şi LI se grupează proiecţiile zonelor intestinale, hepatică, stomacală, renală, vezicală. genitală şi chiar cardiacă: tensiunile tisulare apar aici în cazul acestor afectări, de regulă, in profunzime şi tratamentul lor este cel mai adesea intens. Automl stabileşte o paralelă între zonele lui Head. Hansen şi Dicke. corelaţiile organice cu medicina chineză, punctele chinezeşti şi spondiloterapia lui Adams. şi în acest sens îşi adaptează tratamentul. Exemple: - In bolile cardiace Tratează şi zonele intestinului subţire şi pulmonului. punctele Schochong şi Shenmen. In spasmele coronariene, adaugă percuţiile pe vertebra a 11 -a toracică. In dilataţia cardiacă, adaugă percuţiile pe vertebra a 7 -a cerv icală. - In bolile de stomac Tratează şi zonele hepatică, duodenală şi intestinală. Adaugă percuţiile pe vertebra a 11-a toracică, pentru a obţine o reacţie de dilatare, de relaxare, percuţii pe vertebra a 3-a lombară. pentm a obţine contracţie, tonifiere. - în tidburârile intestinale Stabileşte corelaţia între intestinul gros şi ficat, şi între intestinul subţire, inimă, splină şi pancreas. Tonifică prin percuţia primelor trei vertebre lombare. Rela.\ează percutând a 11-a vertebră toracică. - In titlbnrârile vezicii biliare Corelaţia cu stomacul.

Pentru a provoca contracţie, percuta \ertebra a 3-a lombară. Pentru a pro\ oca relaxare, percuta vertebra a 11 -a toracică. - //; tulburările ficatului Corelaţia va fi cu splina şi cu pancreasul. - /;/ tulburările respiratorii Corespondenţa cu punctele chinezeşti: Fei-iu la nivelul celei de-a 3-a vertebre toracice. Pentru tuse: punctul Fong-menn - la nivelul vertebrei a 2-a toracică. Pentru rinofaringită: se stabileşte o corelaţie cu colonul. - In tulburările vezicii In atonie, percuta vertebra a 4-a şi a 5-a lombară şi prima sacrată. In anurie. percuţia \ertebrei a 10-a toracică. - In tulburările genitale feminine Tratează în acelaşi timp şi zona hepatică şi adaugă percuţii pentru: ovare: pe vertebra a 5-a lombară amenoree: pe vertebra a 9-a toracică Dă un punct chinezesc la nivelul \ertebrei a 5-a toracică. - /// tulburările endocrine Pentru Basedow: percuţia pe \ ertebra a 7-a cer\ icală. Pentru suprarenale: percuţia pe \ ertebra a 2-a cerv icală. Pentru paratiroide: percuţia pe \ ertebra a 6-a cerv icală. Pentru tiroidă: un punct chinezesc - Jennlng. Pentru hipofiză: percuţia pe vertebra a 7-a cerv icală. Autorul include deci. în tratamentul său cu fricţiuni pe metamerele afectate, corespunzătoare organului în cauză, zonele organelor corelate, punctele chinezeşti şi percuţiile vertebrelor. TEHNICA Manevra elementară este o fricţiune, adesea foarte uşoară, realizată de police. mai multe degete, podul palmei sau pumn. Autorul foloseşte numai faţa dorsală a trunchiului, eliminând capul şi membrele din motiv de timp. Localizarea masajului este foarte adesea lombosacrată: în plus. înaintea tratamentului de ansamblu al părtii afectate şi al metamerelor în cauză, el practică masajul zonelor controlaterale . INDICAŢII Acestea sunt tulburările funcţionale ale diferitelor aparate, care constituie cele mai bune indicaţii. IV.4.1.2. NL\SAJE MIXTE Metodele grupate în această categorie folosesc mai multe structuri ale aceluiaşi metaiiier. pentru a obţine efecte reflexe. IV.4.1.2.1. MASAJUL ZONELOR REFLEXE. DUPÂ KOHLRAUSCH B.AZE TEORETICE Kohlrausch a constatat că. în general, simptomele reflexe apărute în unna unei tulburări organice încetează să mai existe la 2 -8 săptămâni după dispariţia simptomelor clinice specifice bolii şi că. dacă zona (metamerul afectat) persistă, ea va detemiina iritaţia latentă a organelor implicate (zona mută). Astfel se explică, după Kohlrausch. frecvenţa tulburărilor funcţionale cronice. Manifestarea cea mai frecventă în miotomul corespunzător este hipertoniahiperalgia, care se prezintă numai sub fomia punctelor maxima. Trebuie

amintit faptul că în demiatom sensibilizarea se extinde, în general, pe tot sau aproape tot teritoriul afectat, dar cu o concentrare circumscrisă anumitor puncte din zona demiică (punctele maxima Head). Punctele maxima musculare se prezintă sub fomiă de bride longitudinale, cu o lungime de câţiva centimetri şi o lăţime variind între ..un f\v de pai şi un creion". Muşchiul poate fi contractat pe toată lungimea sa şi la nivel maxim, dar numai fibra hiperalgică va necesita un tratament. Kohirausch foloseşte secuse ritmice uşoare şi fricţiuni uşoare pentru decontracturarea fascicolelor musculare, şi vibraţia mamialu, pentru punctele maxima musculare. Intr-o zonă musculară pot apare şi infiltrate sau induraţii, numite de Kohirausch „miogeloze". de la dimensiunea minimă a unui punct până la mărimea unei nuci. foaite dureroase la presiune şi care par să corespundă unei tulburări a metabolismului, având ca sediu chiar fibra musculară hipertonică. Miogelozele sunt tratate prin fricţiuni puternice, foarte hiperemiante. care provoacă după Kohirausch. o ..re-metabolizare" tisulară. Această localizare unică în muşchi este contestată de Vogler, pentru care aceleaşi perturbări se pot întâlni în toate ţesuturile şi chiar, în mod deosebit. în ţesutul subcutanat. Chiar dacă a fost interesat, în mod special, de miotom. Kohirausch include în tratamentul prin metoda sa şi masajul ţesutului conjunctiv şi cel al periostului. Kohirausch începe tratamentul la nivelul stratului tisulai-, unde domină transformările reflexe. Manevrele sale, dermice. subcutanate sau musculare, vor fi cu atât mai uşoare, cu cât tensiunile sau contracturile sunt mai puternice. El păstrează tehnica periostală pentru cazurile la care. după ameliorarea stratului conjunctiv şi a celui muscular, persistă dureri neurovegetative această precizare a fost confirmată de Schuitz. Fie că este vorba de întindere, de presiune, de fricţiune sau de vibraţie, manevra preconizată va fi mereu de intensitate medie şi cu atât mai superficială, cu cât tensiunea tisulară este mai importantă. In ceea ce priveşte masajul ţesutului conjunctiv, efectul de întindere va fl cu atât mai intens, cu cât va fi executat mai lent. întinderile tangenţia le se repetă până la dispariţia tensiunilor. Marginea inferioară a metamemlui afectat este mai important de tratat decât maiginea superioa ră. In principiu, manevrele urmează modalităţile Bindegewebsmassage a lui Dicke. dar spre deosebire de acesta, chiar de la prima şedinţă include o parte, dacă nu chiar toate metamerele afectate. în cazurile acute, totuşi, punctele maxima dermice nu vor fi tratate decât după 2-3 şedinţe. Senzaţia netă de ruptură (preconizată de Teiricu-Leube) nu este de dorit să se obţină, durerea este bine să rămână ..agi*eabila * pentru pacient. Pentru Kohlrausch nu este vorba decât de ..a căuta prin întindere, să se realizeze o deplasare suplă a ţesutului înaintea degetului care trage". Vibraţiile. întotdeauna nianuale şi executate cu extremă fineţe, aphcate pe zonele de hipertonie-hiperalgie (puncte maxima musculare) pemiit inhibarea reflexului patologic cauzal, şi aceasta uneori spectaculos, cum ar fi în tuşea de origine traheală sau bronşică. în criza de astm. în durerile de stomac. î n cadrul unei crize biliare sau al tulburărilor cardiace neuro \ egetative. de exemplu.

Reacţiile nocive apărute în timpul şedinţelor sunt calmate imediat prin manevre speciale, zise ..calmante". Reacţiile după şedinţe pot fi violente: dureri, febră, vasoconstricţie periferică, frisoane, depresia fizică şi psihică. Pacientul \a fi deci avertizat, iar la subiecţii foarte sensibili durata şedinţelor trebuie scuitată. Aceste reacţii un semnifica faptul că stimularea şi -a atins scopul, adică s-a obţinut au răspuns neurovegetativ pozhiv. Uneori, este necesară prescrierea unui analgetic sau antipiretic. De amplitudinea acestor reacţii va depinde intensitatea şedinţei umiătoare. .Această metodă uneşte masajul reflex al ţesutului conjunctiv, cel al muşchilor şi cel periostal. după Vogler. Această metodă foloseşte, deci. demiatomul, miotomul şi sclerotomul. pentru a obţine efecte locale, homotopice şi heterotopice printr-o stimulare liminară. TEHNICA \ariază după ţesutul interesat. Semiologia musculară a acestei metode distinge hipertonii. miogeloze şi puncte maximale. TEHNICA

Ca şi pentru cea mai mare parte a celorlalte masaje reflexe, se folosesc mediusul şi inelarul, pentru întinderi lente caracteristice metodei. Dacă se caută o anumită adâncime, aceasta trebuie păstrată toată durata întinderii, fară să o întrerupă: dacă apare o rezistenţă, se lasă degetul până când dispare rezistenţa, pentru a permite continuarea tratamentului. Ţesutul conjunctiv: se foloseşte o întindere lentă, practicată după liniile de clivaj cutanate. Pielea trebuie să se deplaseze cu elasticitate sub înaintea degetelor pe parcursul întregii tracţiuni lente. Ţesutul muscular tehnica se caracterizează prin schimbări de presiune ritmate. In cazul miogelozelon trebuie să se folosească masajul circula r: este întotdeauna dureros, deci durata va fi scurtă (1 minut), şi înainte de a -1 practica trebuie să solicităm pacientului să se relaxeze. In cazul hipertoniei se utilizează vibraţia. Aceasta se practică cu 2-3 degete timp de 5, 10. uneori. 20 minute. Dacă suprafaţa de tratat este mare. trebuie să se folosească uleiul. Degetele trebuie să rămână în contact permanent cu fibrele musculaie de tratat. La nivelul punctelor maxime se folosesc fricţiunile. Periostul se foloseşte presiunea care se utilizează pentru tratamentul zonelor periostale (vezi mai jos masajul zonelor periostale. după Vogler). Folosim această tehnică în cazul durerilor neurovegetative reziduale. Secvenţa de tratament este destul de precisă: trebuie să se înceapă prin tratamentul zonei apropiate de rădăcina afectată. înaintea zonei periferice; trebuie tratat de la regiunea caudală către craniu; trebuie mers de la superficial către profunzime. Se începe. în general, cu regiunea lombo -sacrată. ca în cazul tehnicii Dicke: dar di contră, de la prima şedinţă se tratează tot metamerul atins. Punctele maximale dennice nu se tratează decât după 2 -3 şedinţe. Nu trebuie niciodată să se trateze transversal o zonă. pentru a evita reacţiile nocive. De asemeni, trebuie evitat senzaţiile de ..tăietură": paci entul trebuie să resimtă o ..durere agi-eabilă". Dacă apare o reacţie nocivă, trebuie reechilibrată imediat prin manevre calmante, inclusiv reluaiea manevrelor de început, cu „constiuirea" bazei lombo-sacrate. Şedinţa durează cel puţin 30 minute. Ea începe prin lucrul preliminai' pentru „construirea" bazei, 5-15 minute. întinderile vor avea o durată medie de 30 secunde, dar \or dezvolta o rezistenţă de 5-10 minute. Repausul după şedinţă

nu este necesar. Tratamentul cuprinde 4-6 şedinţe, în cazul tulburărilor funcţionale, dar poate atinge 25 şedinţe. în afecţiunile cronice. EFECTELE, INDICAŢIILE Şl CONTRAINDICAŢIILE Masajul zonelor reflexe, după Kohlraush. se aplică nu numai pe ţesuturile implicate în masaj, dar, de asemeni, şi pentru organe la distanţă, şi, în mod special, are efect asupra reflexului neurovegetativ perturbator sau indirect (tuse de iritaţie, spasme ale căilor biliare etc). La 2 -7 ore după şedinţă poate apare o reacţie cu durere, febră, vasoconstricţie periferică, frison, scăderea capacităţii fizice şi psihice Contraindicaţiile sunt stările acute şi inflamatoare. In afara indicaţiilor somatice axiale şi apendiculare, se remarcă diferitele tulburări funcţionale. IV.4.1.2.2. MASAJELE SEGMENTARE („SEGMENT MASSAGE") IV.4.1.2.2.1. MASAJUL SEGMENTAR AL LUI GLÂSER - DALICHO ŞI AL LUI KIBLER BAZE TEORETICE Autorii acestei tehnici urmăresc un tratament global al tuturor transfomiărilor reflexe, la oricare nivel tisular s-ar afla acestea, printr-un masaj adecvat fiecărui ţesut şi care tratează. în consecinţă, unul după altul dermul. ţesutul subcutanat, ţesutul conjunctiv organizat, muşchiul şi periostul Dalicho remarcă faptul că masajul izolat al ţesutului conjunctiv, al muşchiului sau periostului. este imposibil, pentru că în fiecare caz, receptorii cutan aţi sunt cei interesaţi. Autorul insistă asupra faptului că tot organismul trebuie tratat, nu doar punctele maxima: netratându-le decât pe acestea, rezultatul ai- putea fl mai rapid, dar nu atât de durabil, căci după părerea autorului - s-ar şterge durerea, dar nu s-ar elimina toate celelalte simptome care antrenează reflexe secundare, pentru că focarul de iritaţie persistă. In ciuda altor păreri, Dalicho nu consideră optimală şi pozitivă o metodă bazată pe dozajul maximal al excitaţiei, căci pe lângă perico lul dispersiei simptomelor dureroase, dispariţia punctelor maxima nu determină un rezultat definitiv şi nu împiedică recidiva. Dozajul este foarte important şi rezultatele, pozitive sau negative, depind de acesta. Efectul de stimulare este condiţionat de doi factori: posibilitatea de reacţie a organismului stimulat; intensitatea excitantului. Cel de-al doilea factor depinde de primul. Pragul de reacţie a pacientului se apreciază în funcţie de vârstă, tipul vegetativ (simpaticoton sau vagoton) şi ar depinde de orar. Intensitatea stimulării depinde de cantitatea receptorilor atinşi, de forţa maseurului. de durata masajului şi de tehnica folosită. Şi aici intervine orarul. Autorii reduc acestea într-o formulă: Reacţia la şedinţă = Intensitate + spaţiu + tehnică + orar Posibilitatea de reacţie a pacientului Dar rezultatul tlnal va depinde. în plus. de numărul de şedinţe şi de intervalul dintre şedinţe. Şedinţele se fac de 2-3 ori pe săptămână, până la dispariţia completă a transformărilor tisulare reflexe. In acest moment, încă cinci şedinţe

suplimentare declanşează reapariţia simptomelor reflexe şi a tulburărilor primare. Această noţiune se regăseşte la Dicke. care limitează numărul de şedinţe (douăzeci). Durata unei şedinţe este. în medie, de 20 minute: stimulăr ile de intensitate mare justifică şedinţe mai scuite. Manevrele nu pot să provoace dermatografism foarte puternic cu umflătură. Dalicho se opune unei asemenea reacţii. Teirich-Leube o apreciază. Punctele maxima vor fl atinse foaite uşor. După cercetarea me tamerelor atinse (zone). Glăser şi Dalicho preconizează să înceapă masajul de la rădăcinile metamerice. adică aproape de coloana vertebrală: acest mod de abordare determină de cele mai multe ori dispariţia transformărilor în părtile laterale ale metamerului. Se acţionează întâi asupra metamerelor din partea inferioară a spatelui, deci regiunile sacrată şi lombară, foarte minuţios. Numai după relaxarea acestora se vor lucra regiunile superioare. Se elimină întâi tensiunile superficiale, adică dermice. apoi tensiunile aflate în profunzime. Manevrele se orientează spre coloana vertebrală (manevre centripete) şi sunt de preferat celor în sens invers (manevre centrifuge): calea reflexă se orientează de la piele spre măduva spinării: este deci normal să se urmărească acelaşi drum în derularea tehnicii. Toracele, de exemplu, este tratat, plecând de la stern, de -a lungul spaţiilor intercostale. spre şi până la coloana vertebrală. Membrele inferioare şi superioare vor fl mereu tratate de la distal spre proximal. dar la început, dacă este vorba de membrul inferior, se lucrează coapsa, apoi gamba şi ulterior piciorul. Dacă este vorba de membrul su perior, se lucrează braţul, apoi antebraţul şi la sfârşit mâna. In ceea ce priveşte punctele maxima, ar fi preferabil să fie t ratate din primele şedinţe, dar acest lucru se face în funcţie de starea pacientului şi de reacţiile acestuia. Schematic, tratamentul începe cu regiunea posterioară a corpului, în decubit ventral prin manevre, foarte specifice, în teritoriul metameric radi cular: de la sacrum spre ceafa, mobilizând ţesuturile, spre şi în jurul fiecărei vertebre şi de-a lungul apoflzelor spinoase, cu cele două police, pulpa indexului şi a mediusului, sau chiar cu eminenţele tenare. Vor fi tratate apoi zonele periscapulare, şi prima parte a tratamentului se încheie cu tlbraţii tine ale musculaturii spatelui. Se adaugă apoi tratamentul bazinului, tot din decubit ventral, începând cu sacrul: neteziri şi fricţiuni, mereu de jos în sus, şi unnate de manevre speciale aproape şi în jurul vertebrelor lombare. Tratamentul continuă în poziţia aşezat, printr-un masaj al fesierilor, prin fricţiuni şi vibraţii de-a lungul crestelor iliace şi prin fricţiuni lateromediale ale spinelor iliace, apoi prin mişcări circulare, uşor apăsate, ale pulpei celor patru degete, unnărind marginile anterioare şi posterioare ale bazinului, ligamentul inghinal, până la sacru, urmate de neteziri profunde în aceeaşi direcţie. Tensiunile pelvine se relaxează prin vibraţii fine. şi prin secuse ritmice, bimanuale. la nivelul bazinului, care încheie tratamentul acestei regiuni. Şedinţa continuă cu tratamentul toracelui: neteziri şi fi -icţiuni uşoare ale sternului, mereu de jos în sus, ale spaţiilor intercostale, începând de la stern şi

încheind la coloana toracică şi ale zonelor axilare până sub pectorali. Masajul regiunilor periscapulare continuă, dar, de această dată, din poziţie aşezată. Vibraţiile musculaturii toracelui şi o manevră respiratorie, adică presiuni bimanuale ale cutiei toracice, în expiraţie cu relaxa rea bruscă în momentul inspirului. încheie tratamentul toracelui, care se continuă cu cel al cefei: masajul regiunii radiculare a metamerelor cervicale şi a trapezului. Dacă tratamentul acestei ultime zone nu detennină reacţii, se tratează stemocleidoinastoidienii şi, cu foarte multă grijă, interstiţiile musculare dintre aceştia şi trapez. Nu se tratează (masează) niciodată partea lor extemă, în raport cu plexul brahial. In continuare, se trece la fricţiuni ale marginii suboccipitale şi ale occiputului şi la mobilizarea pielii frunţii, precum şi a întregii regiuni a scalpului (pielea păroasă); tratamentul se încheie întotdeauna cu neteziri uşoare pe pleoapele închise, aceasta pentru a evita reacţiile consecutive tratamentului cefei. in afara a 2-3 manevre, această tehnică de masaj este clasică, dar adaptabilă la diversele manifestări reflexe, cu scopul de a acţiona la nivelul fiecărui ţesut. în ceea ce priveşte patologia membrelor. Glăser şi Dalicho le consideră datorate. în primul rând. tensiunilor reflexe musculare. Membrele ar fl tratate după ce se temiină tratamentul spatelui în întregime, prin fricţiuni care să mobilizeze pielea, prin mici mişcări circulare şi vibraţii. Tulburările care pot apare în urma tratamentului şi localizate la nivelul ţesuturilor sau a organelor indemne la început, se datorează. în viziunea autorilor, conexiunilor nervoase ale diverselor circuite funcţionale, care în urma unei tehnici greşite sau datorită neadaptării intensităţii manevrelor la posibilităţile de reacţie ale pacientului, determină dureri şi tensiuni tisulare, care apar în metamerele iniţial sănătoase. Aceste efecte nefaste sunt descrise de autori sub termenul de ..Reflexverchiebungen". adică transfer de reflexe. Aceste decalaje de refie.xe. declanşate în cea mai mare parte a timpului prin activarea punctelor sau zonelor specifice, descrise de Dalicho. în flecare din planurile de tratament ale diverselor afecţiuni, pot. în unele cazuri, să fie inhibate de manevre adecvate. Am constatat că aceste zone sunt. în general, puncte maxima, descrise de toţi autorii. Ohsen-alii generale asupra niusajclor segmcniare Tratamentul se adresează tuturor straturilor: demi, ţesut celular subcutanat ţesut conjunctiv organizat, muşchi şi periost. unnând secvenţa supertlcial-profund. Trebuie tratat tot corpul şi să nu se limiteze la punctele maximale, şi nu trebuie să se atingă o excitaţie maximală. Din punctul dc \edere al efectului reflex, această metodă rămâne homotopică, tratamentul întregului corp având un efect general. într-o anumită măsură, această metodă se apropie de terapia zonală a lui Fit/gerald. TEHNICA

Terapeutul mobilizează ţesuturile cu policele. mediusul şi indexul, sau eminenţa tenară. Manevrele se clasifică în vibraţie, netezire, fi'icţiune şi secuse ritmice. Ele sunt liminare şi nu trebuie niciodată să antreneze dureri vii sau dermatografism important.

Manevrele sunt întotdeauna centripete, dar secvenţa este centrifugă, adică trebuie să începem cu zona apropiată rădăcinii şi să se trateze succe siv pentru membre: centura, segmentele proximale către distale. In mod obişnuit, tratamentul începe cu regiunea lombo-sacrată. apoi înaintează în direcţia cranială. şi de fiecare dată interesează planurile succesive, de la superficial către profunzime. Şedinţa se termină prin manevre blânde la nixelul regiunilor cervico-cefalică şi palpebrale. Durata unei şedinţe este de 20 -30 minute. Un tratament cuprinde 20 şedinţe. în ritmul de 2-3 şedinţe pe săptămână. EFECTE. INDICAŢII Şl CONTRAINDICAŢII Această metodă are efecte locale şi segmentare, autorii estimând că nu se poate ajunge la un organ, dacă metamerele corespunzătoare nu prezintă semne reflexe. Putem observa uneori reacţii reflexe secundare anormale: ele se datorează cel mai adesea manevrelor prea intense pe punctele maximale, care nu trebuie decât netezite. IV.4.1.2.3. MASAJUL PUNCTUAL Şl AL PLEXURILOR Derivat din acupunctura chinezească, din Shiatsu şi Tsubo japoneze, din masajul energetic indian, din chacras-urile tibetane şi din masajele reflexe, această metodă sincretică se poate detlni ca o acţiune masoterapică pe un punct, pe o zonă sau pe un traseu cutanat linear, dureros spontan sau la presiune digitală. TEHNICA Foloseşte, în general, extremitatea degetelor, dar poate tl şi eminenţa tenară. Autorul propune manevre calmante şi excitante, orientale şi occidentale. Manevrele calmante sunt ungerea cu ulei (gumă), presiunea progresivă, palparea-rularea blândă, lustruirea rotativă antiorară chinezească, realizată cu pulpa degetului, presiunea-relaxarea japoneză, presiunea globală pe un plex. efectuată încet şi în profunzime, cu mai multe degete sau cu po dul palmei. întinderea lentă şi profundă. Pentru manevrele excitante sau stimulante, putem folosi palparea -rularea viguroasă, percuţia, ciupirea. deslipirea. lustruirea rotativă orară chinezească, realizată cu unghia, întinderea rapidă efectuată cu unghia. Se pot folosi şi vibraţiile. A l licii N cu A>na de tratat: pentrxi a^i p«lp«m nilarca este indicata: pentru zonele para\ertebrak\ inlindcrile fcnsh pentru teritoriile spinale, dezlipirea: si pentru plc\uri mancMTle de prr^hmeHVcompresuine (relaxare). I

F. INDICAŢII Şl CONTRAINDICAŢII

Această metodi sintetică grupează aproape toate efectele, indicaţule ^1 contraindKaţiile diverselor metode din care derivă.

IV 4.1.2.4 MASAJUL CHINEZESC Masajul chinezesc nu este un masaj reUex, ca şi concepţie terapeutică, dar este o aplicaţie pe substrat a acestor mecanisme de acţiune. Ea copil, masajul punctelor de acupunctura înkKuicşte implantarea acelor, el constituie, în acest caz, o metixlă de aplicare a aciipimcturii de domeniu medical. Masajul chinezesc la adult are indicaţii preferenţiale, după o tehnică diferită de acupunctura şi de moxibustie.

Dacă efectele pot să se explice prin mecanisme rcHexe, ca in alte metixie de reflexoterapie, aplicaţia practică a metodei cere o bună cunoaştere a construcţiei conceptuale a omului în medicina tradiţională chinezească. Starea de bi>ală determină apariţia unui de/echilibru in acest ansamblu microcosmic. Originea acestuia pi>ate fi extemă (climat, traumatism) sau intemă (respiraţie, alimentaţie, psihic). Nu este vorba de o K>ală care trebuie tratată, ci este vorba de un bi>lnav, care prezintă un anumit număr de perturbaţii. Iratamentul se va face pe puncte sau pe traiecte lineare, care leagă aceste puncte într-o reţea complexă cu i>nentare mai n)ult axială decât transversală.

TEHNICA TchnKa depinde de aspectul funcţional al sistemului canalar. in fapt, în aceste

canale, sau meridiane, circulă „energie" şi „sânge", care pot fi în exces (plenitudine) sau în deficit (gol), sau care pot stagna. Masajul va trebui să fie tonifiant şi stimulant, în caz de gol. calmant. în caz de plenitudine, şi să activeze circulaţia, în caz de stagnare. Tonifierea se \a face cu faţa dorsală a mâinii sau a degetelor unghia degetul fiind perpendicular. Presiunea trebuie să fie progresivă de la sLipralaţâ spre protiinzinie. intensitlcând presiunea şi ritmul. Masajul trebuie să t'ie scurt şi în sensul circulaţiei meridianului. Pentru dispersie, se utilizează pulpa degetului sau faţa palmară a mâinii; degetul este paralel la piele. Apăsarea, importantă la început, scade progresiv. Masajul este lent. lung. în sens invers meridianului. In caz de stagnare, masajul este lent. lung şi apăsat in direcţie centripetă. Manex rele îmbracă trei aspecte diferite: punctul de acupunctura poate 11 stimulat de manevrele următoare: presiune-rotaţie. apăsare-rela.xare. compresiune, percuţie, prindere-ciupire-lorsiune; dacă este un meridian care trebuie tratat, trebuie efectuată o presiune, care se deplasează lent de-a lungul traiectului: se pot realiza fricţiuni şi frecări, un rulou după direcţia meridianului, sau chiar se poate sesiza direcţia meridianului şi trage de-a lungul acestuia: manex rele masajului chinezesc şi manipulaţiile mioarticulare efectuate cu mâinile sau picioarele, care nu diferă mult de manipulaţiile articulare şi de reflexologia articulară. EFECTE. INDICAŢII Şl CONTRAINDICAŢII

Masajul chinezesc se aplică mai ales pe straturile externe ale indix idului. adică pe elementele somatice care se opun v iscerelor profunde. Contraindicaţiile sunt afecţiunile acute şi infecţioase. dar în acelaşi timp stările de oboseală, de astenie. ..vidurile energetice", pentru că principiul medicinii tradiţionale chineze este sâ utilizeze resursele individului pentru a învinge agenţii patogeni. Masajul chinezesc trebuie să tle c onsiderat ca o terapie complementară acupuncturii. Ţinând cont că principiul medicinii tradiţionale chinezeşti este de a trata bolnavii şi nu bolile, este foarte greu de precizat indicaţiile tehnicii, după concepţia nosologică occidentală. Putem enumera: patologia osteomioarticulară, patologia traumatică benignă, cefaleele de origine cer\ icală. unele sindroame neurologice şi neurovasculare. unele sindroame funcţionale abdominale şi toracice. IV .4 1 3 MASAJE PARTICULARE ŞI LOCALIZATE

Sub acest titlu sunt grupate anumite tehnici care cunosc sau au cunoscut o anumită modă. dar ale căror principii au influenţat sau au determinat apariţia metodelor actuale. ___ 151 fV 4.1 3.1. MASAJIL PERIOSTAL DUPÂ VOGLER BAZE TEORETICE Tratamentul exercită o excitaţie, care. pe de o parte, ar influenţa chiar structura osului şi, pe de altă parte, ar stimula nervii senzitivi şi vegetativi ai metamerului. antrenând astfel o regularizare funcţională in tot metamenil. şi, în consecinţă, o regularizare funcţională a viscemlui coresp unzător. In cazurile acute. Vogler vorbeşte de un fenomen de ..blocaj", care înseamnă pentru el dispariţia durerii primare prin intermediul durerii secundare, provocate la nivelul periostului şi alături de teritoriul nevralgic. S -ar obţine astfel o ..deviaţie" sau o „dispersie" a iritaţiilor primare. Pimctele tratate nu sunt obligatoriu dureroase, periostul poate prezenta chiar şi el zone de „distrofie", care determină teritorii de „predilecţie", la nivelul coastelor, a apofizelor transverse sau a crestelor iliace. La aceste nivele se pot simţi depresiuni, neregularităţi, proeminenţe sau zone de ramolisment elastic, semne legate de trotlcitatea generală şi alterată în metamerul corespunzător viscemlui afectat. Masajul constă în presiuni executate cu extremitatea mediusului sau policelui, articulaţiile degetelor şi pumnului tlind uşor tlectate, sau cu întreaga falangă a 2-a a indexului şi mediusului - presiunea va tl exercitată cu capătul primei falange. Presiunea, foarte uşoară la început, creşte progresiv, c a forţă, până se simte rezistenţa osului, dar nu va depăşi niciodată senzaţia de „durere agreabilă". Presiunea se însoţeşte de o mişcare circulară lentă, foarte mică, abia perceptibilă, tară să tle o rotaţie a degetului sau o mişcare perforantă: mişcarea scade apoi şi se va opri cu diminuarea continuă a presiunii. Trebuie alese suprafeţele osoase neacoperite de mase musculare şi trebuie îndepărtate cât mai mult posibil ţesuturile moi. pentru a atinge cât mai direct osul. Se vor evita emergentele nervoase şi atingerea lor, pentru a nu exacerba o nevrită sau o nevralgie. Nu se va lucra niciodată pe apotlzele spinoase, pe rotulă, pe claviculă sau pe craniu. Dacă punctul de tratat reacţionează prea violent, se tratează întâi suprafaţa osoasă din vecinătate şi nu ne vom apropia decât progresiv de punctul dureros. Fiecare punct este masat 2-5 minute, umiărind efectul obţinut şi rezistenţa pacientului la durere. La început acest tratament \a antrena o creştere a durerii după şedinţă, presiunea provocând o uşoară per iostită. ulterior, pe măsură ce se repetă şedinţele, punctele de\ in din ce în ce mai puţin sensibile: în final, ele de\in insensibile şi se observă foarte clar o creştere a rezistenţei osoase. Această metodă, integrată în tehnica Kohlrausch. acţionează di rect asupra structurii osoase şi indirect asupra sistemului nervos vegetativ şi cerebro spinal al metamerului. antrenând o regularizare funcţională a ansamblului metamerului, inclusiv viscerele. Pentru Vogler. există zone de predilecţie mai muh distrofice decât dureroase. Acestea sunt coastele, crestele iliace, apofizele transverse ale vertebrelor. Se

pot simţi la acest nivel depresiuni, neregularităţi, proeminenţe, ramolismente elastice. Punctele de tratat nu sunt obligatoriu dureroase şi nu corespund întotdeauna punctelor maximale sau altor puncte nevralgice. Tehnica se bazează pe declanşarea de efecte reflexe la distanţă, pornind de la manevre executate pe anumite puncte ale periostului. Prin excitaţii dozate ale sistemului neuro-v egetativ. se obţin efecte antalgice, probate în dureri având ca origine ulcere gastrice, colici hepatice sau nefretice. pusee inflamatorii de origine reumatismală. Se discută şi un efect favorabil în evoluţia algoneurodistrofiei - clasica ..osteoporoză a lui Slideck". S-a putut verifica acest efect, pe care Vogler îl explică prin stimularea metabolismului local al periostului. a cărui activitate persistă până la o V ârstă înaintată. TEHNICA Se execută mai ales presiuni. Se foloseşte, cel mai adesea, pulpa degetului mijlociu sau a policelui. sau chiar extremitatea distală a celei de -a 2-a falange a indexului sau mediusului. degetul fiind flectat. Presiunea, la început slabă, creşte progresiv pentru a atinge percepţia rezistenţei osului, fară a depăşi nivelul ..durerii agreabile". O dată obţinut contactul, se înlocuieşte presiunea, cu o mişcare circulară lentă, minimă. Trebuie întotdeauna să se aştepte contactul osos, direct, dacă osul este superficial, depărtând păiţile moi. dacă este profund. Trebuie evitate emergentele nervoase şi trunchiurile nervoase, pentru a nu exacerba nevralgiile: în plus. în această tehnică nu trebuie lucrate apofizele spinoase, craniul, rotula şi clavicula. Dacă punctul reacţionează prea violent, trebuie să ne apropiem de el progiesiv. Practic, tehnica este punctuala, folosind ca suprafeţe de acţiune: articulaţia interfalangiană proximală a degetului al 2-lea sau al 3-lea; a 2-a falangă a indexului culcată; pulpa degetului al 2-lea întărită de cea a degetului al 3-lea: pulpele lipite ale degetelor al 2-lea şi al 3-lea: pulpa policelui. Există o analogie completă cu tehnica masajului transversal profund (Cyriax), din acest punct de vedere. Natura manevrelor Presiuni punctuale ritmate, realizate pe suprafeţe osoase accesibile. Pomind de la punctul tratat, aceste manevre se dezvoltă în evantai, îndepărtând ţesutul superficial la limita zonei masate, tară ca niciodată degetul să alunece pe piele. Presiunile şi depresiunile alternative au o intensitate care creşte, până atinge nivelul de toleranţă. Acesta o dată atins, manevrele descriu mişcări circulare foarte lente, mereu la nivelul loco dolenti. având o presiune care va scade până la simplul contact. Mai multe puncte dureroase pot fi astfel tratate alternativ. La finalul acestei şedinţe, se face un masaj al ţesutului supraiacent. de tipul presiunilor alunecate profunde, şi urmărind să mobilizeze părtile moi învecinate. în funcţie de durere, şedinţa durează 20-30 de minute. Alegerea punctelor de tratat Autorul se referă la necesitatea unui inventar prealabil foarte amănunţit al zonelor periostale palpabile. Problema este să se poată diferenţia, în cursul

palpării periostului subcutanat, durerea ..normală" de cea care este patologică, acest lucru neputându-se realiza decât prin practică. Autorul a postulat o regulă care constă în evitarea punctelor de emergenţă nervoasă (spre deosebire de Knapp), şi. bineînţeles, a trunchiurilor venoase şi arteriale. 154 Aceste manevre se practică şi pe anumite interlinii articulare (articulaţia condrostemală în angina pectorală, capsulele articulaţiilor interapofizare posterioare vertebrale, în colicile hepatice sau nefretice). Vogler recomandă e \ itarea aplicării acestor manevre: pe apofizele spinoase; pe cutia craniană, cu excepţia liniei curbe occipitale posterioare; la rotulă; la claviculă. Reacţiile pacientului Se semnalează, la început, o hipersensibilitate, care poate persista câteva ore după şedinţă. Această reacţie diferă semnificativ faţă de cea observată pe parcursul aplicării tehnicii Cvriax (masajul transversal profund) pe leziunile capsulo-ligamentare vechi (cronice). Pentru a face durerea tolerabilă, se recomandă maseurului să facă un „du -te vino", alternând manevrele între diferitele puncte tratate pe parcursul aceleiaşi şedinţe. De-a lungul şedinţelor, durerea locală scade progresiv. în timp ce se manifestă efectele la distanţă, urmărite prin U-atament. IV.4.1 .3. 1.1. MASAJUL COLONULUI - O FORMA SPECIALA DE MASAJ TIP VOGLER Se practică în scopul „trezirW acfiritaţii tonice a fibrelor netede, care asigură peristaltismul. Constipaţiile atone, bradikineziile veziculare reprezintă indicaţiile tipice. In paralel. Vogler postulează o acţiune stimulantă asupra diferitelor secreţii la nixelul aparatului digestiv, şi un efect difuz, nespecific. .,eutonizaf normalizant asupra manifestărilor spasmotice la nivelul colonului. în ulcerele duodenale. Efecte benefice ar putea fl observate şi asupra respiraţiei, circulaţiei sanguine, migrenei etc. TEHNICA Tehnica constă în călcarea " lentă şi profundă prin ultimele patm degete, realizată în sensul tranzitului intestinal. în timpul expiraţiei. In ordinea în care se abordează: ZI - la nivelul polului inferior al cecului. în fosa iliacă dreaptă; Z2 - la nivelul joncţiunii colon ascendent - rebord inferior al hemitoracelui drept (extremitatea colonului transvers); Z3 - simetric cu 2 faţă de axa mediană a corpului; Z4 - zona inferioară a colonului descendent, în fosa iliacă stângă: Z5 - zona sigmoidiană. de-a lungul părţii inferioare a marginii exteme a marelui drept abdominal. Şedinţa, cu o durată de 30 minute în fiecare zi, se termină prin netezirea generală a peretelui abdominal. EFFCTE. INDICAŢII. CONTRAINDICAŢII Această metodă se adresează, în primul rând. tulburărilor osoase şi articulare, osteoporozei algice posttraumatice (Siidek). şi, indirect, viscerelor din metamerele corespunzătoare. % Vogler foloseşte această tehnică de masaj în:

durerile din ulcerul gastric, angina pectorală, colica biliară şi, mai ales, în prevenirea acestora; atrotla osoasă însoţite de tulburări viscerale şi care intervine în patogenie; stadiile reziduale de pleurezie, emfizem; infiltraţiile după pneumonie: aderenţe: boli reumatismale, în afara intlamaţiilor acute, articulare acute, febră şi tumefacţii periarticulare; reeducarea posttraumatică şi postchirurgicală, mai ales în cazul algoneodistrofiei. Trebuie precizat că ..zonele sau punctele" tratate de Vogler nu corespund în nici un fel corpusculilor tendinoşi Golgi, şi că apăsarea acestora din umiă, practicată de unii. în scopul de a inhiba contracturile, nu se a seamănă în nici un fel cu masajul periostului. IV.4.1.3.2. MASAJUL PUNCTELOR NERVOASE. DUPÂ CORNELIUS BAZE TEORETICE Prin puncte nervoase (TMervenpunkte), Comelius înţelege puncte sensibile la presiune. Aceste puncte se găsesc pe traiectele fibrelor nervoa se, centripete sau centrifuge, dar punctele centripete deţin rolul principal, din punct de vedere diagnostic şi terapeutic. Aceste puncte se descoperă la nivelul dermului. al musculaturii, al articulaţiilor, în fibra nervoasă şi chiar în viscere. Condiţia obligatorie, pentru a tl considerate ..puncte nervoase" de către Cornelius, este ca ele să reacţioneze la un stimul de intensitate slabă, nenociceptiv prin el însuşi. Trebuie avut în \edere tle intensitatea sensibilităţii locale la nivelul acestor puncte, fie reacţia generală pe care o pot provoca aceste puncte pentm organism: un punct nervos izolat poate declanşa reacţii algice foarte puternice, dar localizate. în timp ce un punct dureros poate avea urmări în regiunile cele mai depărtate ale coipului. Autorul împarte aceste puncte nervoase în trei gmpe: 1. cele cu reacţie nociceptivă locală sau în vecinătatea imediată: 2. cele a căror reacţie iradiază de-a lungul aceluiaşi trunchi nervos, sau în Jumătatea homolaterală a capului sau a trunchiului, sau într-un singur membm; 3. cele cu reacţie heterolaterală. Cât priveşte intensitatea sensibilităţii, aceasta poate fi uşoară, medie sau mare. Situaţia punctelor nervoase corespunde datelor anatomice cunoscute, dar trunchiul nervos pe care se află un punct nu trebuie obligatoriu să tle şi el iritat. Pornind de la un punct sensibil, se poate declanşa o reacţie în lanţ. dar în circuit închis, care adună iritaţia pe punctul de origine. Există puncte izolate şi altele aglomerate, iradiind în vecinătatea lor apropiată. Dacă există puncte în zonele lui Head. acestea se manifestă cu iritaţia zonei şi dispar de îndată ce zona Head se „resoarbe". Punctele nei-voase se atlă mai ales: în regmnile cicatriciale; acolo unde elementul nerx^os este superficial şi deci expus U-aumatismelor; sau deasupra ţesuturilor osoase sau conjunctive.

Ele corespund adesea punctelor specifice unor nevralgii: de ex. nevralgiile intercostale. durerile anginoase ş.a. Valoarea punctelor neiToase. ca şi tipul lor şi intensit atea, este variată. Dacă punctele cresc numeric şi ca intensitate, ele antrenează stări de rău: dureri de cap. dureri reumatice, crampe, slăbiciuni musculare, tulburări motorii, secretorii. neurovegetative: stările de rău sunt. pentru Comelius. indubitabil la originea tulburărilor ner\ oase. de tip nevroză sau depresie. Comelius a găsit până la o sută de puncte sensibile pentru un singur caz: aceste puncte sunt întotdeauna individuale. El descrie o anumită legătură între aceste puncte. Această relaţie între punctele nervoase se explică, pentru auton printr-un fenomen de dispersie. Dacă. de ex., o durere la presiune este declanşată la umăr, iritaţia nu este doar retransmisă la creier, dan datorită „omniprezenţei sistemului nervos", semnalele ajung Ia alte fib re nervoase. Este remarcabil că aceste noţiuni, care explică astăzi fenomene, cum ar fl sumaţia, facilitarea şi stresul, datează de pe vremea lui Comelius. încă de la începutul secolului XX. Fiecare punct nervos este consecinţa unui obstacol mecanic la niv elul fibrei nervoase. Acest obstacol este, la rândul său. consecinţa mecanică a unei leziuni tisulare anterioare: inflamaţie. fractură, „deşirare". cu sau fară revărsat sanguin sau seros. antrenând o compresie cronică de origine conjunctivă, o cicatrice conjunctivă sau chiar o constricţie a fibrei nervoase, prin ţesut conjunctiv, dar care nu devine patologică decât în momentul în care este interesat un număr suficient de mare de fibre. Astfel născut, punctul nervos, prin iritaţie locală, el acţionează la nivelul fibrelor motoare sau secretorii, sau dacă obstacolul se află la nivelul fibrelor senzitive, acţionează prin retransmisia iritaţiei la sistemul nervos central şi de aici. la fibrele centrifuge. In afara leziunii tisulare, ca punct de plecare pentm for marea „punctului nervos", sunt implicate toate maladiile sistemice, guta, diabetul, ateroscleroza, o intoxicaţie sau o boală infecţioasă. toate afectările care pot interesa acest locus minor resisîenîiae. care va reacţiona prin durere la cea mai mică stimulare spontană sau provocată. Tratamentul constă în: tratarea tulburărilor care predispun la fomiarea acestor puncte: întărirea posibilităţilor de reacţie a organismului la aceşti stimuli: suprimai'ea punctelor nervoase. Nu se poate nega valoarea altor trat amente, dar se insistă pe folosirea unui mijloc mecanic, pentru eliminarea acestor manifestări de origine „pur mecanică", acest mijloc fiind masajul manual al punctelor nervoase. Se foloseşte pulpa degetului al 2-lea sau al 3-lea, cu articulaţia metacarpofalangiană flectată la un unghi de 120"*. Dacă punctul este foarte profund, este necesară folosirea policelui. Căutarea punctelor cere o mare sensibilitate tactilă. Mişcarea degetului constă în „du-te - vino" şi mi vibraţii. Se caută şi se tratează întâi punctele aflate la nivelul pielii, căci ele corespund tulburărilor cele luai grave (regăsim această noţiune la Dicke). apoi cele de la nivelul musculaturii. în cazurile cronice, punctele sunt indurate. Reacţiile se vor urmări din aproape în aproape, căci ele se pot declanşa brusc. Intensitatea presiunii nu va creşte decât o dată cu scăderea sensibilităţii.

Numărul şedinţelor depinde de ..cantitatea"' de puncte prezente. Se lucrează flecare punct, până la dispariţia sa completă. Şedinţa nu poate însă depăşi 30 minute. Dacă punctele sunt prea numeroase, se insensibilizează cele mai dureroase, celelalte flind masate mai scuii. pentru a evita reacţia lor după şedinţă şi vor fl insensibilizate la şedinţa umiătoare. Şedinţele se vor face de 3-6 ori pe săptămână, până la dispariţia completă a tuturor acestor puncte, ceea ce poate însemna de la 8 zile la 5 luni, sau chiar mai mult. Primele şedinţe vor fl mai uşoare, ţinând cont de reacţiile posibile ale pacientului, reacţii care pot fl foarte \iolente. putând să accentueze durerea şi tulburările. Perimetrul în care iradiază durerea provocată prin masaj este. la rândul său. considerat ca punct nervos şi flecare reacţie algică. consecinţă a masajului, indică un nou punct nei-vos. Se produce, deci. o reacţie de sensibilizare în lanţ. aşa cum am menţionat mai sus. Dacă reacţiile sunt prea v iolente. urmare a însumării efectelor, trebuie înlocuită presiunea cu netezirea, primul principiu al lui Comelius flind acela de a controla permanent reacţi ile pacientului. Insistăm pe faptul că Comelius a amintit de acţiunea pur mecanică a masajului, prin tehnica sa: explicaţia exprimă nivelul de înţelegere de la începutul secolului XX. Aşadar, punctele nervoase trebuie să reacţioneze la un stimul nedureros. şi să antreneze o reacţie nociceptivă locală, o reacţie de -a lungul trunchiului nervos în membrul de partea homolaterală. precum şi o reacţie contralaterală. Numărul punctelor este variabil. Aceste puncte pot corespunde zonelor cicatriciale, elementelor nervoase superficiale, sau sunt localizate supraiacent ţesutului osos sau ţesutului conjunctiv organizai. TEHNICA Masajul este efectuat cu pulpa digitală a indexului sau a mediusului. după o mişcare de dus-întors. intensitatea presiunii nu va creşte decât o dată cu scăderea sensibilităţii. Se găsesc şi se tratează întâi punctele cutanate corespunzătoare tulburărilor cele mai grave, apoi punctele musculare. Reacţia algică la masaj traduce apariţia unui punct nou. Dacă reacţiile sunt prea puternice, trebuie în locuit masajul cu netezirea. Trebuie lucrat un punct până la dispariţia sa; dar şedinţa nu trebuie să depăşească 30 minute. EFECTE. INDICAŢII CONTRAINDICAŢII Efectele sunt locale, homotopice sau heterotopice; indicaţiile sunt reprezentate, în primul rând, de algiile şi tulburările funcţionale, care antrenează, după Comelius (1908). nevroze şi depresii. IV.4.1.3.3. MASAJUL REFLEX AL LUI WETTERWALD BAZE TEORETICE Pentru Wettenvald. punctele nervoase ale lui Comelius rămân fixe. Situaţia lor va fi invariabilă, chiar dacă numărul lor este inconstant de la un pacient Ia altul. Acţiunea terapeutică, considerată de Comelius pur mecanică, devine la Wettei"\vald o acţiune reflexă: pe calea centripetă, acţiunea frământării flletelor nei*voase se repercutează asupra centrilor bulbari. Această acţiune

are ca şi caracteristic faptul că împrumută calea nervului bolnaw aşa cum în tehnica lui Bonnier - centroterapia nazală - asupra centrului bolnav se acţionează prin intermediul unui filet nervos sănătos'. diferenţă importantă menţionată de Leprince. Se obţine ..maximum de durere şi de vindecare", detaşând piele, şi nu muşchiul de pe planul subiacent şi frământând uşor. Pentru Wetterwald. este mai mult decât probabil că flletele cutanate (ramificaţii microscopice) sunt atinse de o nevrită interstiţială. leziune analoagă celulitei. adică un edem al ţesutului celular, a cărui origine o reprezintă o tulburare de nutriţie. Această etiologic ar putea explica frecvenţa nevralgiilor la artritici. în urma rezultatelor terapeutice, autorul concluzionează că nu există puncte dureroase intramusculare profunde şi că toate nevralgiile, inclusiv sciatica şi toate nevritele importante, sunt nevralgii şi nevrite intramucoase şi intracutanate. In lucrarea sa Topografia nevralgiilor, autorul notează punctele dureroase cu numele nervilor pe traiectul cărora se află şi cel al afecţiunilor corespunzătoare; de ex.. nevralgiile se prezintă sub formă de cefalee, nn'grenă oftalmică, vertij sau nevralgie de trigemen, mergând ca substrat nenos la nervul oftalmic şi la nervul frontal, având ca topografie bosa frontală şi pielea sprâncenoasă: în aceste regiuni se va aplica U'atamentul manual. Pentru nevralgiile dispeptice sau datorate unui ulcer, la care nen^ii afectaţi sunt. după Wettei*vvald. a 12-a pereche de nervi toracici şi ramura sa perforantă anterioară, durerea cutanată se va localiza în epigastru, pe linia care pleacă de la apendicele xifoid până la ombilic. Torticolisul apărut printr -o nevrită a plexului cervical superficial va fi tratat prin masaj ul cutanat al regiunii cai'otidiene. Deci, acest autor utilizează punctele Iui Comelius. dar pentru reacţiile refle.xe. în plus. el a arătat că majoritatea acestor „puncte nevralgice" sunt localizate pe trunchiurile nervoase bolnave şi au o amplasare fixă. După Leprince, ele ar corespunde, cel mai adesea, punctelor chinezeşti. Foarte larg cunoscută sub denumirea de ..tehnica de palpare -rulare". această modalitate de masaj se adresează exclusiv pielii, acolo unde aceasta prezintă tulburări de tip infiltraţii şi aderenţe, adesea asociate în tabloul complex al ţesutului „celulitic". Nu este vorba de o tehnică minoră. Pielea nu este doar ţesutul de înveliş, la care este redusă uneori, ea reprezintă locul de proiecţie a organelor subiacente, apropiate sau depărtate, ea putând exprima eventuala dezorganizare a acestora. Pielea este. de asemenea, capabilă să vehiculeze acţiunea terapeutică pe calea proceselor biochimice şi neurologice implicate. Trebuie să reamintim că pielea este derivată din ectoderm. care dă. în acelaşi timp. cea mai mare parte a aparatului glandular şi a sistemului nervos central. TEHNICA Trebuie detaşată, depărtată pielea, şi nu muşchiul, de pe planul subiacent, şi trebuie frământat pliul cutanat. După autor, maximul de durere dă maximum de vindecare. Secvenţa masoterapică cuprinde patru timpi:

- formarea pliului - eventual, urmată, dacă reacţiile pacientului o permit, de o tracţiune axială, urmărind să depărteze pielea de planurile subiacente (mai ales în zona lombară): alunecarea laterala - a două foiţe ale pliului una pe alta, asociată cu o strivire de intensitate variabilă; torsiunea pliului; rularea progresiva - pulpele degetelor al 2-lea, al 3-lea, al 4-lea adună pliul pielii spre police, tăcând să progreseze cu 1-2 cm un fel de val cutanat. Toată zona infiltrată sau/şi aderentă este astfel tratată în mai multe reprize, până se obţine o înroşire evidentă a pielii (acest lucru apare de regulă în 3 -5 minute). Alegerea direcţiei manevre/or Schema de orientare şi deplasare a valului cutanat est e subordonată evaluării iniţiale. Uneori, este evident că pielea nu acceptă, cel puţin la începutul şedinţei, să fie deplasată decât într-un singur sens, astfel că mobilizarea în sens opus declanşează dureri insuportabile. Pentru maseur, noţiunea de „acroşaj" cutanat este o realitate clinică, confirmată de reacţia pacientului. La fel de certă este evoluţia consistenţei zonei infiltrate în cursul şedinţei, pemiiţând deci să se efectueze rulajul pliului cutanat în direcţii noi. Modularea intensităţii Mai mult decât forta globală a manevrei, presiunea unitarei a prizei condiţionează toleranţa sau eventualele leziuni tisulare - echimoze sau alte „pete", uneori rezistente. Autorul aminteşte mereu posibilitatea efectuării primelor manevre de mobilizare a ţesutului cutanat, folosind suprafeţe mari. a căror utilizare este, în acelaşi timp, mai puţin traumatizantă pentru pacient, şi, în acelaşi timp, mai puţin obositor pentru maseur. Progresia pe parcursul şedinţei sau a tratamentului se face spre prizele din ce în ce mai punctiforme, a căror acţiune este mai specifică şi aportul informaţional mai bogat. EFECTE, INDICAŢII. CONTRAINDICAŢII Wetterwald foloseşte această metodă pentru algiile reumatismale şi diverse tulburări funcţionale. Mailor al reacţiei histaniinergice locale, inroşirea reprezintă inteipretarea pozitivă, ea traducând eliberarea substanţelor algogene blocate la nivelul demiatomului. Evoluţia infiltratelor şi aderenţelor tratate prin tehnica lui Wetten \ald este toarte variabilă: ceea ce masăm noi la nivelul toracelui (zona interscapulovertebrală. de la T4 la T9. sau pe faţa laterală a peretelui. în relaţie cu insertia comunăă a oblicului mare şi a dinţatului anterior) dispar sau se ameliorează, de regulă. în 4-5 şedinţe de masaj. Intlltratul submamelonar rezistă mai mult timp. în timp ce localizările cruropeKine şi crurale joase (faţa intemă a genunchiului) rezistă manevrelor de palpare-rulare. ca şi altor tehnici terapeutice. Se pare că zonele lacunare ale corpului, unde circulaţia este mai puţin activă şi unde se acumulează deşeuri organice, reprezintă regiunile cele mai nefavorabile pentm acest tip de masaj.

Etiologia pare să conteze şi ea: intlltratul de reacţie la un conflict mecanic recent aie un prognostic mai bun decât intlltratul rezultat dintr -o tulburare metabolică sistemică. IV.4.1.3.4. TERAPIA ZONALA A LUI FITZGERALD Şl MASAJUL REFLEX PLANTAR Terapia zonală a lui Fitzgerald se bazează pe repetarea secvenţelor longitudinale şi transversale în diferite regiuni ale corpului. Masajul reflex plantar, care derivă din această tehnică, s-a dezvoltat şi pare să se răspândească mai mult la ora actuală. Această repetare a reprezentării secvenţiale a organelor se aseamănă diferitelor microsisteme de acupunctura specializată. în ceea ce priveşte terapia manual ă, numai piciorul rămâne un organ utilizabil de kinetoterapeut sau podolog. 1V.4.1.3.4.1. MASAJUL REFLEX PIANTAR - INGHAM, MARQUARDT BAZE TEORETICE Această metodă a fost descoperită la începutul secolului de W.F.Fitzgerald. reluată şi aprofundată de E.lngham. şi modernizată de H.Marquardt şi FaureAlderson, ultimii tlind consideraţi promotorii actuali ai metodei. Zonele anormale la nivelul picioarelor, atunci când sunt vizibile, palpabile sau dureroase la presiune, pot avea ca origine: 1. ( n surmenaj fimcţiomil momentan al orgamdai corespondent. Exemplu: zonă a ficatului, după o masă prea bogată în lipide: zonă a ochilor, după o călătorie foarte lungă cu maşina. 2. O suprasarcina organică latentă, negativă, din punct de vedere clinic, şi desemnată de Marquardt ca ..semn premonitof \ 3. ( ) tulburare fimcţională de organ corespondent. 4. Suferinţă organică a organului corespondent. Noţiunea de ..zonă" nu trebuie înţeleasă aici în sensul folosit de Dicke. Kohirausch. Head sau Mackenzie. adică, ca o relaţie re flexă între viscer şi periferie, nici ca în acupunctura meridianele de energie, ci doar ca proiecţie, o reflectare a totalităţii corpului pe o altă suprafaţă, de unde denumirea de „reflex total", dată de Ingham acestei terapii. Fitzgerald împarte corpul în 10 zone corporale, verticale, mergând de la cap spre mâini şi traversând trunchiul până la picioare. Pentru realizarea unei localizări mai precise a organelor la nivelul picioarelor, s -au adăugat din 1970. 3 zone corporale orizontale, a căror demarcare foarte precisă se situează anatomic: la nivelul marginilor superioare ale omoplaţilor (capul şi organele cel^ icale gâtul), cu corespondenţe în toată regiunea degetelor; la nivelul marginii inferioare a toracelui (organele din torace şi abdomenul superior) , cu corespondenţă în regiunea metatarsiană; la nivelul planşeuluî pelvin (organele abdominale şi bazinul), cu corespondenţă în regiunea cuprinsă între linia articulară a lui Lisfranc şi partea superioară a maleolelor. Dispoziţia reflexă a fiecărui organ dintr-o zonă corporală se regăseşte în zona corespunzătoare a piciorului, nu numai pe faţa plantară, dar şi pe feţele dorsală şi laterală, cele două picioare constituind o unitate.

în ultimii ani. s-au putut stabili, după Marquardt, zone reflexe la nivelul picioarelor, corespunzând nervilor motori, plexurilor şi nervilor trigemen şi facial, ceea ce implică posibilitatea unui tratament mai raflnat. mai subtil, care include influenţarea tulburărilor energetice din teritoriul cerebro -spinal. Metoda lui Ingham constă în abordarea piciorului prin mişcări circulare, tară întindere tisulară, realizată cu ajutorul marginii radiale a celor două police şi prin presiuni foarte profunde şi de mai multe minute pe punctele dureroase. Această tehnică destul de greu de suportat de către 164 pacient şi care declanşează reacţii tbaite puternice, a fost modificată de Marquardt: se foloseşte numai pulpa policelui (sau a degetelor pentru faţa dorsală a piciorului), mişcarea constând într-un ..du-te - vino" ritmic, mereu tară întinderea ţesutului, cu flexia-extensia alternativă a ultimei falange. Presiunile pe punctele dureroase se limitează la câteva secunde. De notat că intensitatea presiunii şi ritmul de lucru sunt adaptate la starea de reacţie a pacientului. Este. de asemenea, important ca. în trecere de la o zonă la alta. în derularea tratamentului, mâna să se deplaseze mereu înainte, niciodată în reculuri. In cazurile de dureri acute, cum ar fl nevrite. colici, dureri de dinţi, se menţine o presiune uşoară, tară mişcare ..du-te - vino", pe punctele corespunzătoare ale piciorului. Această presiune, menţinută câteva secunde, va diminua durerea locală, adică punctul tratat, ceea ce va pemiite o creştere a presiunii până la limita acceptabilă pentru pacient, şi va antrena, după câte xa minute, dispariţia spontană a durerii organice. Numărul şedinţelor. în medie 10-12 şedinţe, depinde de o reacţie pozitivă a pacientului. Repausul după şedinţe este indispensabil. Tratamentul începe printr-o luare de contact generală a celor două picioare, prin intermediul unei neteziri, care permite aprecierea stării pielii, temperatura piciorului şi tonusul tisular. Faure-Alderson adaugă şi o mobilizare completă a piciorului. începe apoi examinarea celor două picioare prin palparea tuturor zonelor. Prima şedinţă poate. deci. dura între 40-50 minute: în cursul acesteia trebuie să obţinem o imagine obiectivă a stării generale a piciorului, indiferent de diagnosticul iniţial. Se respectă, de preferinţă, umiătorul plan. atât de examinare (prima şedinţă), cât şi de tratament (metoda după Marquardt şi după Ingham. Faure -Alderson): IV.4.1.3.4.1.1. METODA DUPÂ MARQUARDt

\ ) zonele capului, la nivelul celor două picioare: regiunile temporală şi frontală, vertex. apoi ochii, urechile, sinusurile şi dinţii: 2 ) zonele coloanei vertebrale, pe marginile inteme ale celor două picioare, de la regiunea cervicală spre sacrum. Apoi, umerii pe faţa dorsală a picioarelor: - umărul drept corespunde, de asemenea, ficatului şi vezicii biliare - umărul stâng corespunde inimii şi circulaţiei 3 ) organele urinare. în sensul rinichi-vezică sau vezică-rinichi: 4) organele digestive - începând cu stomacul pentm a temiina cu rectul. Apoi, ficatul şi vezica biliara pe faţa plantară, apoi pe faţa dorsală: 5 ) zonele cailor respiratorii ~ nas. faringe. bronhii şi pulmoni. urmate de diafragmă şi plexul solar: ultimele două corespund unei

aceleiaşi zone şi la acelaşi nivel, şi vor fi influenţate prin presiuni realizate în momentul inspimlui; 6) inima - pe faţa plantară; circulaţia - pe faţa dorsală: 7 ) organele limfatice - la nivelul capului şi al gâtului, apoi zona axilară (zonele umerilor) şi la sfârşit regiunea inghinală: 5 ) splina, urmată de glandele endocrine, începând cu hipofiza, apoi succesiv tiroida, pancreasul, suprarenalele, ovarele sau tes ticulele şi întreaga zonei genitala, pentru a sfârşi cu glandele mamare. Această primă şedinţă, ca şi în toate celelalte metode, se termină prin câteva neteziri tranchilizante. Pe parcursul şedinţelor următoare, se vor aborda preferenţial zonele care sunt sau rămân încă dureroase. IV.4.1.3.4.1.2. METODA DUPÂ INGHAM, FAURE-ALDERSON

Planul de tratament prezintă câteva variante: l)după zonele capului şi coloanei vertebrale; 2) se lucrează hipofiză şi tiroida, apoi vezica şi rinichiul şi aici totdeauna în sensul vezică-rinichi, şi, bineînţeles, întotdeauna altemativ dieapta - stânga; 3) urmează glandele endocrine apoi organele respiratorii şi digestive ale zonei orizontale II, apoi III; 4) după rect. se lucrează zona nenilor sciatici: 5) şi apoi faţa dorsală a picioarelor, unde se trec în revistă pulmonii, glandele mamare, caile limfatice - mergând pentiu ultimele de la maleole spre degetele picioaielor. Lucrul se termină la nivelul regiunii zonale a tulburărilor cronice, de-a lungul tendonului calcanean, pentru a reveni la tălpi, pentru plexurile solare cu presiuni în inspiraţie, manevre foarte relaxante, atât după Ingham. cât şi după Marquardt. Ingham vorbeşte şi de un tratament al zonelor aflate la baza occiputului, deasupra atlasului şi care se întind până la mastoide, unde se disting trei benzi orizontale, corespunzând, de jos în sus, sistemului 166 nervos central, sistemului

şi sistemului parasvnpahcşi cm concentrează, in vi/iunea autorilor, simptomele zonelor corporale Masajul 7x>nclor reflexe ale picioarelor nu repre/mtâ un tratament simptomatic, ci un tratament cauzal: toate zonele anormale wnt tnMe alegerea lor depinzând, totuşi, de semiologia individuală. vÎTihilă ^ palpabilă. simpatic

TKHNICA masajului

reflex plantar

ydinţa începe printr-o netezire generală a piciomlui. uneori urmată d< mobilizarea diverselor articulaţii (tehnica Faure-Alderson). Manevrele de baz^ sunt mişcările circulare, presiunile pn>hinde dt lungă durată (mai multe minute) pe punctele dureroase. Această tehnică greu de suportat, a fost modificată: se fac mişcări de
Secvenţa de lucm este mereu aceeaşi: se lucrează drpetel* piciomlui, apoi cele cinci zone axiale, mergând dc la margine medioproximală la marginea laterodistală şi la faţa dorsală a pKKirukjt \\A 2 M I T O D I KFH FM M I O K H I I H l A R t

Tehnicile manuale reflexe grupate in acest capitol pot fi oncntal< mai i-cpede spre muşchi, sau dimp^^tnvâ. spre r^rticulatu dar ar H mul pn\T didacticistă o clasificare pe această ba/^i tehnicile care utilizează muşchiul sunt de dixiă tipuri: unef acţionând diivci asupra corpurilor muşchilor, a tendoanelar inserţiilor acestora, altele care p^n fi considerate ca neum-mit^.cnl'ţrf folosind mişcările |Xîsno sau active mIc muvchili^r nentr i acliune ivllexă. In primul grup se găsesc tehnici ftwie apri>piate sau tntricale ai metixlele cutanate ( v e z i anteriori dar se ptM diferenţia parţial >j alt. tehnici de imsaj muscular. în nxid special, numeroaNe melude clajoc^ folosesc şi puiKtele ma v i u K mu '=;o' ' i 'v î n wver^Tele
deci. de a obţine o alungire normală a structurilor musculo-tendinoase şi aponevrotice. TEHNICA întinderi pasive se fac prin presiune manuală, pentru a atinge sediul dureros, in acel moment atitudinea este menţinută- sau terapeutul face mici secuse musculare ritmice, adesea mai uşor de suportat de pacient. Se poate folosi şi gi-eutatea proprie sau greutăţi suplimentare. întinderi active: alături de reeducarea musculară analitică clasică, se foloseşte metoda lui Kabat, după secvenţa următoare: contracţie izometrică (statică) a agoniştilor relaxare - contracţie izotonică (dinamică) a antagoniştilor-etc, la nivel monosau pluriarticular. INDICAŢII Şl CONTRAINDICAŢII

Invers faţă de masajele reflexe, această tehnică rămâne esenţial homotopică şi somatică. Ea se adresează: fcontracturilor musculare, prin imobilizare prelungită, dezechilibru dinamic (paralizia agoniştilor. spasticitatea antagoniştilor): afectă rile structurale ale tendoanelor, ligamentelor şi capsulelor H articulare; aderenţelor ţesuturilor periarticulare. tendoanelor şi tecilor lor; 1 cicatricilor. IV.4.2.2 METODA LUI MEZIERES Prin posturi, această metodă are ca scop restabilirea unei atitudini ideale, adică principiul este de a atinge perfecţiunea fomiei. recuperarea funcţiei decurgând automat. Substratul teoretic al tehnicii este unnătorul: muşchii dorsali se comportă ca un muşchi unic. mereu hipertonie şi prea scurt, de unde enunţul următoare lor legi: 1. prima lege - toată acţiunea localizată, elongaţia sau scurtarea, provoacă scurtarea de ansamblu a musculaturii dorsale: 2. a Il-a lege - opoziţia la această scurtare provoacă automat latero -flexie şi rotaţii: 3. a IlI-a lege - rotaţia membrelor inferioare se realizează întotdeauna înăuntru: 4. a IV-a lege - elongaţia (întinderea), detorsionarea (relaxarea), durerea şi întreg efortul implică un blocaj diafragmatic imediat în inspiraţie. Pornind de la aceste constatări. F. Mezieres şi -a stabilit tehnica posturilor cai'e se opune cel mai adesea principiilor clasice. Principiile tehnicii: Hipertonia şi contractură musculaturii dorsale şi nu greutatea, sunt singurele responsabile de tasări. dismortisme şi disfuncţionalităţi. Trebuie, deci. să se realizeze o alungire (elongaţie) a musculaturii dorsale, a diafragmului şi a psoasului. Redoarea articulară este consecinţa redorii musculare, deci sistemelor musculare trebuie să se adreseze terapia, mai repede decât sistemelor articulare. Toată acţiunea localizată agravează dismorfismul (sau starea morbidă), este deci necesară acţiunea asupra tensiunii ansamblului corporal, împiedicând blocajul inspirator.

Această tensiune trebuie să se realizeze în atitudine riguros corectă a tuturor segmentelor corporale: trebuie. în mod deosebit, să se împiedice rotaţia intemă a membrelor interioare. Blocajul diafragmatic în inspiraţie este o compensaţie, care se opune alungirii musculaturii posterioare şi corecţiei morfologice. Timpul major al respiraţiei este, deci. expiraţia, care trebuie executată pe alungirea musculaturii dorsale şi deci pe corecţia cea mai strictă a atitudinii. Pentru alungirea lanţului muscular poliarticular dorsal şi obţinerea atitudinii corecte, trebuie: 1. să obţină o contracţie izometrică prelungită a acestui sistem: 2. să alinieze vârfurile convexităţilor posterioare ale rahisului (occiput, scapula, sacmm); 3. să obţină o expiraţie profundă şi prelungită: 4. să realizeze o linia toracoabdominală să fie perfect dreaptă de la mamelon la pubis; 5. să suprime rotaţia internă a membrelor inferioare. Terapeutica, indiferent de caz. trebuie să deroteze şi delordozeze. INDICAŢII

Toate tulburările de statică vertebrală şi ale aparatului locomotor, indiferent de origine: această metodă este. în particular, foarte eficientă, la toţi subiecţii cu musculatură slabă (neantrenată) prezentând tulburări „funcţionale", adică apărute pe parcursul anumitor mişcări sau în cursul menţinerii prelungite a unei atitudini. IVA2.3. MAMPl LÂRILE \ ERTEBRALE ŞI ARTICULARE Manipulările \ertebrale şi articulare au un efect local e\ident. dar ^le pot a\ea un răsunet pe diferite structuri somatice sau viscerale ale iceluiaşi metamer. Ele ar putea. deci. să se integreze în capitolul ;ehnicilor manuale reflexe. Dar dezvoltarea lor şi a tehnicii specifice, (ustifică un studiu separat aprofundat, neîncadrându-se în tematica lucrării loastre. IV.4.2.4 REFLEXOLOGL\ ARTICULARA CU EFECT ANTALGIC Scopul acestei metode este acela de a stimula la maximum mecano-receptorii pentru inhibarea mesajelor nociceptive. Densitatea receptorilor fiind deosebit de mare la nivelul articulaţiilor, pare interesantă executarea manevrelor pe regiunile articulare şi periaiticulare. TEHNICA Toate manevrele sunt apăsate şi caută să stimuleze un număr cât mai mare de mecano-receptori. Presiunile sunt puternic marcate, folosind cele două mâini sau podul palmei. Se mai poate folosi pulpa policelui. plasată între index şi medius. sau vârful. Trebuie mobilizate articulaţiile intervertebrale posterioare. Terapeutul se poate servi şi de taloane, mergând de -a lungul coloanei vertebrale, pentru mobilizarea articulaţiilor intei-vertebrale posterioare şi costovertebrale. Pacientul trebuie să aibă o poziţie relaxată, pentm a se obţine un m aximum de eficienţă. Pentru rahis. pacientul va trebui să îngenuncheze în faţa unui podium

de 40 cm înălţime, pe care să-şi aşeze trunchiul. Nu există o secvenţial itate precisă. Aceste mişcări interesează articulaţiile, dar stimulează si mecanoreceptorii intramusculari. în afara coloanei, această tehnică se poate aplica la articulaţiile membrelor: în acest caz se realizează mobilizări pasive repetate şi prelungite, mai multe minute, şi presiuni periarticulare şi musculare, care trebuie să atinuă sediul dureros. INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢI!

Trebuie să elimine durerile prea intense şi cauzele mecanice evidente. Această metodă, cu scop antalgic. este indicată în lombalgiile cronice, în durerile reumatismale în sens larg, în orice tip de disconfort. IV . 4 .3. METODE DIVERSE Numeroase metode acţionează prin mecanisme reflexe, dar ies din cadrul terapiilor manuale reflexe, deoarece agentul stimulant nu este manual. Se poate cita reflexoterapia lombară, neural-terapia. mezoterapia. endoretlexia nazală etc. şi. pentru o imagine de ansamblu, reflexoterapia liniiuală. ureterală. \ iscerală etc. Dimpotrivă, de mai mulţi ani. diferite metode. deri\ate mai mult sau mai puţin direct din artele marţiale orientale (mai ales Japoneze), se dezvoltă în ţările occidentale, flind încadrate uneori într-un sistem global: masajele digitale. Shiatsu şi Tsubo. Kuatsu antalgice şi de reanimare. în unele aspecte, acestea pot fl considerate ca reflexoterapie articulară sau asemănătoare spondiloterapiei lui Adams. TEHNICA este apropiată masajului chinez: ea utilizează punctele, dureroase sau nu. şi traseele lineare corespunzând adesea teritoriilor cutanate sau tendino-musculare ale meridianelor de acupunctura: mane\rele caută adesea să urmeze şanţurile intermusculare mai repede decât reliefur ile. Putem face aceeaşi constatare, ca şi pentru masajul chinez, adică, dacă mecanismul de acţiune se explică, în general, prin circuite nervoase, aplicaţia tehnică nu ţine cont de organizarea nervoasă, în sensul cel mai larg al termenului. Cât pri\eşte tehnicile indiene, masajul plexurilor este un exemplu care nu se poate încadra în grupul metodelor reflexe: poate fl considerat ca element de abordare şi pregătire. IV . 4 .3.1. SFONDILOTERXFIA LI I .\DAMS SAL TEHNICA REFLEXĂ VERTEBRALĂ

Spondiloterapia lui Adams este o terapie reflexă, care a cunoscut o mare modă la începutul secolului XX. şi care încă se mai practică. Principiul său este de a stimula centrii spinali, prin percuţia apoflzelor spinoase ale vertebrelor corespunzătoare. 172 Stimularea se face fie prin percuţia spinoasei, care are un efect mai rapid, fie prin presiunea laterospinală. care dă o reacţie mai durabilă. Primele se realizează cu extremitatea indexului sau a mediusului strâns în ciocan sau cu capul primei falange a aceluiaşi deget, după ce s-au flectat cele două falange distale. Presiunile efectuate cu pulpa degetului nu trebuie să depăşească două

minute. Alegerea vertebrelor de stimulat corespunde foarte bine centrilor cerebrospinali şi autonomi, ca şi indicaţiilor.

Semiologie In afara semnelor clasice obişnuite, aceste metode folosesc un număr de semne comune sau specifice, care sunt indispensabile cunoaşterii şi recunoaşterii diagnosticului, pentru a preciza indicaţia metodei şi a realiza corect tratamentuf Durerile In majoritatea cazurilor trebuie căutate zonele dureroase spontane şi provocate. Aceste zone pot fi punctuale, superficiale sau profunde (puncte maxime. în special), sau lineare. Pentru Kohlrausch. trebuie reţinute numai semnele dureroase. Semnele vizuale Observai'ea pacientului pennite de Ia început precizarea unui anumit număr de semne, sau de variaţii locale care au valoare localizatoare. Astfel, culoarea pielii, vascularizaţia. relieful cu pliurile, depresiunile, umflăturile, retracţiile. Trebuie căutate aceste semne în poziţiile în picioare, aşezat şi culcat. Acest semne indică teritoriile afectate, mai ales la nivelul tmnchiului. Semnele palpatorii Palparea permite aprecierea structurii (texturii) supeifîciale a pielii, elasticitatea sa şi temperatura (piele rece sau caldă), şi prin progresiunea palpării, permite aprecierea tensiunii cutanate. împăstările. o infiltraţie „moale sau dură"\ induraţii, hipotonie sau hipertonie. mase rotunde sau alungite. Aceste mase pot fi subcutanate, când sunt rotunjite: dacă corespund planului muscular, percepţia unei mase alungite este semnul unei hipertonii, a unui fascicul musculai" acestea sunt echivalentele „sforilor chinezeşti". Dimpotrivă, percepţia unei mase rotunjite într-un muşchi reprezintă o zonă de miogeloză: aceasta se caracterizează prin durere la presiune, uneori fulgurantă- consistenţa sa nu variază (nu creşte la presiune), putând t1 înconjurată de hipertonie. Palparea-rularea permit definirea unui număr de dureri provocate, demialgiile reflexe. Ele au întotdeauna o valoare metamerică. fie somatică, fie viscerală. Pentm Vogler. semnele osteoperiostale nu sunt obligatoriu dureroase şi pot să se prezinte ca depresiuni, neregularităţi, şanţuri şi ramolismente elastice. Semnele reflexe Acestea pot fi spontane sau provocate, dar în orice caz, ele semnalează atingerea unui segment spinal corespunzător. Se caută. în primul rând. reflexele pilo-motorii şi sudorale. Dermograflsmul. cuprins şi el în acest cadru, are valoare localizatoare a teritoriului afecta t, dar trebuie ţinut cont de variaţiile locale, mai mult decât de intensitatea răspunsului în valoare absolută. Gmpaiea tuturor acestor semne pemiite precizarea metamemlui sau metamerelor afectate, adică a „zonei" de tratat. COMPARAŢII. INDICAŢII. CONTRAINDICAŢII, ALEGEREA METODEI Aceste metode se pot compara după principii, tehnici şi indicaţii.

Principiul Aşa cum am văzut în analiza diverselor metode, teritoriul de acţiune permite deja divizarea metodelor. în metode: > Superficiale (sau cutanate): > Mixte (cutanate şi musculare): Piofunde (osteomusculare). Dar diversitatea lor vine din divergenţa sau nu între stimulare şi efectul terapeutic. r- Unele metode caută să rămână locale, homolaterale şi homosegmentare; altele, mergând puţin mai departe, sunt homotopice. adică folosesc stimularea homo- şi contralaterală.: ^ şi în sfârşit, ultimele sunt heterotopice. determinând un efect la distantă. TEHNICA Variaţiile sunt încă mai mari în acest domeniu. In ceea ce priveşte manevrele, pentru a obţine un efect calmant, relaxant, dispersant, se foloseşte pulpa degetului, mâna fiind paralelă cu pielea; presiunea este uşoară, punctul sau linia este largă şi se deplasează lent. Invers, pentru a obţine un efect stimulant, excitant, tonifiant, degetul este perpendicular pe piele: se foloseşte mai repede marginea cubitală sau unghia; punctul este precis; linia este scurtă, rapidă şi la presiune puternică. în afara acestor elemente, care se regăsesc în mai multe tehnici, există manevre specifice unor metode sau anumitor teritorii, care sunt indicate în studiul analitic. Intensitatea manevrei pare un element foarte variabil căci. în unele tehnici, ea nu trebuie niciodată să declanşeze durere. în timp ce pentru altele trebuie să ne aşteptăm la o durere intensă, şi se pot întâlni toate situaţiile intennediare. Contează, de asemeni, şi secvenţa manevrelor. In anumite metode, nu se tratează decât segmentele afectate, în alte metode acestea se exclud, cel puţin în primele şedinţe, şi în ultimele metode trebuie mereu să umiezi aceeaşi secvenţă, indiferent care sunt segmentele afectate (construcţia bazei lombosacrate. direcţia caudocranială. manevră centripetă şi progresiune centrifugă pentru membre etc.) Tratamentul punctelor maxime este abordat foaile diferit. Ele sunt excluse de tratament - de exemplu, la metodele Dicke, în timp ce în altele reprezintă elementul de bază şi unic al tratamentului - de exemplu, la Comelius şi Wettenvald. Unele metode caută sau evită alte semne. De exemplu, trebuie obţinută senzaţia de ruptură (tăietură) şi demiogi*afism. Efectele terapeutice Efectele terapeutice pot fi locale, de tipul detentei tisulare, hipertermie, cu rol eutrofic pentru ţesuturi; dar adesea efecte comparabile se produc la distanţă. INDICAŢII Şl CONTRAINDICAŢII Acestea variază după autori; dar, în general, aceste tehnici se adresează, esenţialmente. afecţiunilor care se manifestă prin semne reflexe. Durerile, cu excepţia durerilor supraacute, infecţioase şi inflamatorii reprezintă o bună indicaţie.

Mai este vorba de tulburările funcţionale de tip spasme, crampe dezechilibre. Aceste metexie pot să se adreseze la fel de bine organelor somatice, cât şi organelor viscerale. Alegerea metodei In funcţie de caracteristicile fundamentale ale fiecărei metode alegerea nu se poate face decât ţinând cont de pacient, de patologie şi d. terapeut. Vârsta subiectului, sensibilitatea sa şi preferinţele pot intra în discuţie alături de natura patologiei de tratat. Dar terapeutul trebuie să -şi cunoască foarte bine şi posibilităţile şi preferinţele proprii. Nu există o metodă specifică pentru un tip de maladie sau de pacient, terapeutul trebuie să aleagă şi să ofere metoda cea mai adecvată pacientului. în funcţie d. tabloul clinic al suferinţei. Dacă specializarea împinsă la extrem permite folosirea superioară a posibilităţilor imei metode, ea prezintă adesea, în sens invers, imposibilitatea de a propune o soluţie de schimbare, car. p<'>ate tl mai bine adaptată. IV.4.4. T E H N I C I SPECIALE IV 4 4 1 MASAJUL TRANSVERSAL PROFUND Coditlcată de J. Cyriax, această tehnică de masaj se caracterizează pnn forma foarte punctuală a manevrelor realizate. Această tehnică sc adresează electiv manifestărilor dureroase posttraumatice ale aparatelor musculotendinos şi capsuloligamentar. In paralel cu efectul antalgic. sc poate constata (de ex., în entorsele vechi tibio-tarsiene) rearmonizarea funcţională, prin îndepărtarea eferenţelor proprioceptive, iniţial perturbatoare, prin mesaje ntKiceptive. Cvriax explică efectul sedativ al masajului transversal profund a supra structurilor tendinoase tratate printr-un prcKes hiperemiant: creşterea circulaţiei locale ar accentua eliminarea de substanţă activă („pain substance". descrisă de Levvis), responsabilă de cronicizarea durerii locale. Autori, cum ar tl Sebbag, fac apel la aceleaşi mecanisme eliberare şi „spălare"" a substanţelor algogene la ni\elul zoneloi dermalomerice, mecanisme pe care se sprijină această tehnică de masaj, foarte diferită de cea a lui Cyriax. Cât despre impactul muscular, Cyriax atribuie mas ajului profund capacitatea de a desface aderenţele, care nu se vor reface, dacă masajul transversal profund va fi urmat de mobilizâri active: „fricţiunea transversală profundă poate fi rezumată la capacitatea de a creşte mobilitatea, aşa cum nici întindere a pasivă, nici chiar exerciţiile active nu pot să determine" (Cyriax). • Principalele indicaţii Patologia capsulo-Iigamentarâ: entorsele recurente; sechelele după entorse; sechelele după capsulite în stadiul cronic (..rece"). Patologia teudiuoasă: tendinite de surmenaj sau posttraumatice; tendinose; tenosinovite. în patologia tendinoasă şi ligamentară, se constată indicaţii identice celor ale infiltraţiilor cu produse steroidiene. Patologia musculară: Sechele postruptură musculară.

• Contraindicaţii Aîtrite septice, posttraumatice, psoriazice, gutoase, lupus eritematos, spondilită anchilozantă. boala Reiter; Calcificări periarticulare sau musculare; Bursite; în general, toate procesele inflamatoaie importante. • Principiile fundamentale, după Cyriax Aplicarea masajului transversal profund pretinde respectarea a numeroase exigenţe:

o cioioaştere precisă a sediului leziunii - Reperarea centrului durerii provocate ghidează cel mai adesea acţiunea mascurului, dar unele dureri pot difuza şi încurcă aspectul clinic. Degeiul mascurului şi pielea pacientului sunt una - Pulpa antrenează tegumentele, tară a freca pe ele. Ţinând cont de presiunea mare care caracterizează aceste manevre, ignorarea acestor principii poate antrena apariţia tlictenelor. Folosirea de creme, unguente etc. nu este indicată, în măsura în care aceste produse favorizează alunecarea degetelor pe piele. Fricţiunea trebuie să fie perpendiculară pe fibrele structurii tratate -„O fricţiune longitudinală nu deplasează decât sângele şi limfa, în timp ce fricţiunea transversală mobilizează ţesutul însuşi" (Cyriax), Deci, dacă suprasarcina răspunzătoare de leziune se exercită în sens longitudinal, fricţiunea transversală este curativă. Aşadar, în derularea secvenţei curative, maseurul trebuie să aibă reprezentarea clară a orientării în spaţiu a tlbrelor care se pot mobiliza. Chiar efectuată in situ, o presiune prea oblică a degetelor va difuza efectul mecanic pe alte ţesuturi decât cele vizate. Amplitudinea mişcării de „du-te - xino^^trebuie să fie suficientă -pentru ca efectul de mobilizare transversală a structurii tratate să tle asigurat. De asemenea, reprezentarea spaţială a ţintei patologice ghidează gestul mascurului. Prqfiiuzimea manevrei ttrbitie să atingă elementul afectat - La nivelul tendoanelor epitrohleene sau a ligamentului lateral extem al articulaţiei tibiotarsiene aplicaţia este uşoară. Când este vorba de marele trohanter sau de marea tuberozitate a feţei inferioare a calcaneului, este mai dificil. Instalarea (aşezarea) pacientului trebuie să permită gradul de tensiune sau relaxare cerut de ţesutul tratat - Tendoanele şi ligamentele sunt puse în tensiune în timpul masajului transvers, în timp ce muşchii sunt puşi în poziţie de relaxare (vezi Modalităţi tehnice). In cazul tenosinovitelor, tensiunea prealabilă a tendonului în teaca sa este indispensabilă, şi permite ea singură ca manevra să ajungă pe faţa profundă a tendonului. • Modalităţi tehnice Suprafeţele active ale mcnnii maseurului Pentru a obţine un efect punctual şi precis, mascurul foloseşte suprafeţe reduse. După zona de tratat, va utiliza: > Pulpa indexului. întărită prin sprijinul mediusului pe faţa dorsală a falangei a 3-a a indexului; Pulpa mediusului. întărită de index;

Aceleaşi degete, a căror acţiune este întărită de o priză strânsă; Pulpele degetelor al 2-lea şi al 3-lea. sau ale degetelor 2, 3 şi 4; Faţa dorsală a falangei a 2-a a indexului: > Faţa dorsală a articulaţiei interfalangiene proximale a indexului. Oboseala maseurului poate impune schimbarea prizei în timpul şedinţei, tară afectarea eficienţei terapeutice. Ritimd Troisier preconizează un ritm rapid pentru aceste manevre de ..du -te - vino". Experimentarea sistematică a manevrelor efectuate la viteze diferite nu evocă nici o diferenţă semnificativă între efectele terapeutice. Mascurul se poate deci orienta după criteriul celei mai bune toleranţe a pacientului. Durata > Asupra leziunilor tendinoase sau ligamentare recente (afectările musculare sunt excluse) - numai 1-3 minute, eventual precedate de o netezire prelungită (15 minute). > Asupra leziunilor cronice (vechi) masajul transversal profund va fi aplicat 10-15 minute. Frecventa De 2 sau 3 ori pe săptămână. Şedinţele zilnice au un efect prea agresiv pe stmcturile tratate. Dozajul Numărul şi intensitatea şedinţelor, precocitatea reeducării depind de reacţiile pacientului. Există un profil - tip al acestor reacţii: ..... 'tr în timpul şedinţei, durerea locală creşte, de obicei, la început, timp de 2 -3 minute. Ea scade semnificativ apoi la nivelul sediului iniţial, până la dispariţia totală uneori. O durere care nu încetează să crească pe parcursul şedinţei reprezintă un semnal de oprire: o smulgere periostală trecută neobservată, o leziune tendinoasă mai gravă mascată motivează întreruperea tratamentului, până la o nouă evaluare medicală; în cursul tratamentului, tabloul clinic obişnuit este, după ştergerea durerii pe parcursul şedinţei, de reapariţie progresivă a suferinţei locale, segmentul de tratat rămânând în repaus, dar în general la un nivel inferior faţă de nivelul de dinaintea tratamentului. Scăderea graduală a sensibilităţii locale pe parcursul şedinţelor confirmă exoluţia bună a tratamentului, dispariţia totală putând fl aşteptată după 2 -4 săptămâni. ^ Revenirea durerii la acelaşi nivel intime şedinţe obligă oprirea tratamentului după a 3-a sau a 4-a încercare. Este inutilă insistenţa: dacă masajul transversal profund este eficient, acest lucru se obsenxi foarte repede. • Conduita specifică a tratamentului şi progresia • Leziunile ligamentare recente Începutul tratamentului poate fi imediat consecutiv leziunii, de îndată ce s -a stabilit un diagnostic sigur de benignitate. TEHNICA O Tehnica de bază • Netezire regională anesteziantă a zonei lezate - 10-20 minute. • Apoi masajul transversal profund pe ligament - 1 -3 minute.

• Aplicaţie de ghiaţă. la sfârşitul şedinţei - 20-30 minute. O A 2-a săptămână: se suprimă netezirea şi crioterapia: • Intensificarea masajului transversal profund - aplicaţii prelungite de fricţiuni transversale. • Fizioterapie complementară - ultrasunet, radiaţii electromagnetice. • încep contracţiile izontetrice ale muşchilor susceptibili să întărească prin tendoanele lor ligamentul lezat. ) A 3-a săptămâml: după caz. activitate cu încărcare, cu stimularea proprioceptivă. integrarea articulaţiei lezate în schemele motorii globale, unnare a tonifierii musculare. Masajul transversal profund se practică până la dispariţia totală a durerii. La nivelul membrului inferior, se remarcă faptul că entorsele în intecedente antrenează o alterare a infomiaţiei proprioceptive. în timpul mei activităţi globale, subiectul evită solicitările ligamentului care a fost ezat. producând scheme motorii modificate, care tind să se :)ermanentizeze. ..Lichidarea" sechelei dureroase pregăteşte revenirea la in comportament cinetic noimal. Leziunile ligamentare vechi Progresia tratamentului este identică precedentei, dar începutul :orespunde stadiului al 11-lea de afectare, cel cronic. Tabloul clinic arată tulburări lesate de entorse vechi, uneori de ma i nulţi ani. cu persistenţa unui punct dureros la palpare. şi inhibarea inumitor scheme motorii. Tabloul clinic în întregime poate fi amehorat. Leziunile musculare Doar după o punere în repaus, cel mai adesea de 3 săptămâni, este posibil să începem masajul transversal profund. în acest stadiu, jocul muscular este afectat, pe de o parte, de existenţa aderenţelor care împiedică alunecarea fibrelor între ele. şi. pe de altă parte, de o schemă neuro-motorie de mişcare partial tlincţională după accident şi paiţi al consei*vată. Cvriax insistă asupra faptului că nici întinderea pasivă şi nici contracţia musculară nu pol îndepărta acest handicap. Studierea sectorului lezat (consistenţă, durere provocată) pennite maseurului să localizeze manevrele, efectuate cu pulpele degetelor, transversal pe corpul muscular relaxat prin poziţionarea pacientului. Durata este de cea 12 minute, sub rezerva reacţiilor dureroase. La acest nivel, de la începutul tratamentului, contracţiile musculare intense, voluntare sau provocate prin faradizare, sunt indicate la finalul şedinţei. Trebuie respectată cu stricteţe. în derularea exerciţiilor di reeducare, următoarea secvenţă: exerciţii analitice - apoi globale -mişcare ghidată mişcare liberă. In cazurile de fragilitate musculară importan tă, prima secvenţă de exerciţiu activ după masajul transversal profund poate tl executată sub formă de contracţie, evocată prin iradierea impulsului. IV 4.4.2 MASAJUL MANIPULATFV AL LUI TERRIER Această tehnică prezintă asemănări semnificative cu tehnica lu i Rabe: pentru un observator exterior al relaţiei terapeutice, aspectul de mobilizare pasiva apare dominant. O analiză de tinete arată că una din mâinile terapeutului păstrează un contact constant şi precis, acţionând asupra părţii corpului care trebuie tr atată, dar

acest contact este fix. pulpele digitale nu se deplasează pe piele. Această tehnică se adresează tuturor elementelor aparatului musculo -tendinos, şi se aplică pentru leziuni, distonii şi disfuncţii de origine reumatismală sau traumatică. Terrier şi Benz motivează alegerea mobilizării pasive, folosită ca vector al masajului, prin posibihtatea efectelor mecanice mai selective decât în cazul mobilizării active, mereu supusă schemelor psihomotorii globale şi frecvent parazitată de durere. Este. de asemeni, sigur că, mobilizarea segmentară activează eferentele proprioceptive la nivelul receptorilor periarticulari (capsulă, ligamente), care sunt stimulaţi mai puţin direct prin masaj, la un pacient cu anumite articulaţii imobile (şold. coloană), mai puţi n accesibile la palpare. Alternanţa tracţiunilor pentru decoaptarea articulară şi de compresiune axială răspunde necesităţii de ehberare a jocului articular. TEHNICA Contactul manual cu corpul pacientului este esenţialmente pulpar. Benz subliniază necesitatea unei palpări exploratoare continui, care asigură un bun dozaj al manevrelor. Obiectivele sunt, în general, punctuale - „nodulii" miogelotici, tendoanele, zonele de inseilie periostale etc -, suprafaţa de acţiune limitată - apare aici o alta analogie cu „masajul de profunzime al lui Cyriax. Uneori, se foloseşte marginea radială sau cubitală a mâinii, a articulaţiei metacaipofalangiană a indexului. Mai rar, este indicată o priză în brăţară. Pulpele nu se deplasează pe piele, mobilizarea segmentului tratat „prezintă" pulpelor digitale zona de tratat. Priza mobilizatoare trebuie să fie cât mai largă posibil, fară să dea senzaţia de pierdere a contactului şi tară să traumatizeze tegumentele prin eforturi de tracţiune (vezi şi tehnica Rabe). Mişcările sunt imprimate segmentului prin oscilaţii globale ale corpului maseurului, al cărui echilibru foarte bun condiţionează sentimentul de securitate al pacientului. Această formulă este, în acelaşi timp, şi o garanţie a economiei gestuale pentru terapeut. Ritmul este regulat, până la pragul monotoniei. Dacă pacientul are tendinţa de a însoţi activ manevrele terapeutului, acesta poate „rupe" ritmul pentru a obţine decontracţia (relaxarea) pacientului. La nivelul unei articulaţii dureroase şi/sau cu redoare. masajul manipulator se adresează electiv musculaturii profunde., predominant tonici, şi care reprezintă sediul ..ciberneticii posturale". analizată de Dolto: pentru umăr interesează mai ales muşchii coifului rotatorilor, pentru şold - pelvitrohanterienii. psoasiliacul şi pectineul, pentru genunchi popliteul. pentru coloană - spinotransversul etc; aceştia sunt aceiaşi muşchi profunzi care intră în cercul vicios contractură -durere - redoare. pe care îl obserxăm în- tabloul periartritelor, şi ameliorarea clinică consta tată pe parcursul şedinţelor de reeducare funcţională beneficiază de masajul de acest tip. IV 4 4 3 METODA LUI RABE TEHNICA de terapie manuală a lui R. Rabe este mai mult decât o simplă tehnică de masaj, dar importanţa contactului manual cu pacientul face ca tehnica să-şi găsească locul în acest capitol. Ca tehnologie însă. este bine de

înţeles că intervenţia manuală a maseurului nu se limitează doar la subiecţii pasivi şi imobili. Dacă Bugnet asociază masajul contracţiei musculare, Rabe îl cuplează cu mobilizarea elementelor osteo-articulare, cu întinderea fasciilor, în perspectiva stimulării influxurilor miotatice. Argumentul justificativ este acela că, în afecţiunile dureroase ale aparatului locomotor, pacientul dezvoltă „pattern-uri'" de mişcare de eschivare, ocolind schemele inotorii normale şi ajungând la o activitate inadecvată. Mobilizarea pasivă. în primul rând intenţia, va reactiva neuronii inactivi, redând pacientului sensul corect de mişcare al segmentelor lezate. TEHNICA Rabe valorifică căutarea sentimentului de securitate al pacientului: unele secvenţe interesând trunchiul sunt efectuate pe covor, sau pe mese joase şi late. tip Bobath. pentru a elimina frica de cădere. In acelaşi sens. prizele se caracterizează prin amploarea contactului corporal între terapeut şi pacient, şi prin precizia acţiunilor care pregătesc şedinţa propriu -zisă. Manipulările segmentare sau tracţiunile pe fascii sunt efectuate rapid, anticipând reflexul de apărare al pacientului. Masajul segmentar şi mobilizarea sunt realizate întotdeauna sub tracţiune. Mâna activă trebuie să se adapteze morfologiei suprafeţei tratate. Dacă reacţiile sunt dureroase, terapeutul va trata alternati\ mai multe zone. tactică pe care o regăsim şi la Vogler. Mai mult decât în cazul masajului pacien tului imobilizat, este nevoie să se ţină cont de particularităţile fiecărui caz în paile. să se caute senzaţia proprie a gestului eficace, astfel încât pacientul sâ participe el însuşi la acţiune şi să se ţină cont de reacţiile lui. IV . 4 . 4 4 METODA LUI BUGNET Această tehnică a fost aplicată de creatoarea ei. o flzioterapeută olandeză, în recuperarea deficitelor motorii legate de o paralizie periferică. TEHNICA se caracterizează prin asocierea în sensul aceleiaşi secvenţe terapeutice, a unei stitnulâri exogene, datorată unei acţiuni manuale viguroase, cu o contracţie musculara voluntară. Intervenţia mascurului determină o întărire a eferenţelor proprioceptive ale efectorului tratat. Accentuarea influxurilor centripete astfel declanşate reprezintă o modalitate de activare a reflexului miotatic - „stretchreflex" dar diferit faţă de ceea ce se întâmplă în tehnica lui Rabe. receptorii periarticulari nu sunt solicitaţi, nu presupune deloc sau foarte puţin deplasarea segmentelor osoase. Câmpul de aplicaţie iniţial al acestei tehnici a fost cel al tulburărilor musculaturii striate. între 1-3 la testarea de forţă musculară. Experienţa a arătat că tehnica are efect în deficitele musculare posttraumatice, postchirurgicale şi reumatologice (degenerescente musculare legat e de aitroze avansate la nivelul segmentelor portante). TEHNICA Mascurul efectuează o priză „apucată", transversală. în rapoit cu corpul muşchiului plasat în poziţie de relaxare. El depărtează corpul muşchiului de patul diafizar sau de planul osos subiacent, şi îi aplică o torsiune care alungeşte fibrele, solicitând, în acelaşi timp, baro-receptorii şi fusurile neuromusculare.

Intensitatea manevrei trebuie să fie la limita durerii. Prin stimulare orală scurtă şi puternică (vezi Kabat). pacientul este invitat să încerce să-şi scape corpul muşchiului din priza manuală. După un repaus de câteva secunde, exerciţiul se repetă, de 12 ori la o cadenţă lentă, urmărind starea de oboseală a subiectului. Sunt recunoscute ca ..tehnici speciale de masaj" şi unele metode descrise în capitolele anterioare, asupra cărora nu ne vom mai opri*. • Drenajul limfatic manual (vezi anterior - Partea a IJI-a. Drenajul limfatic) Drenajul limfatic manual, ca şi alte tehnici, a fost aplicat într -un mod empiric. E. Vodder a folosit acest masaj pentru drenajul limfei în estetică. în timp. experienţele au doxedit valoarea acestei tehnici. Metodologia drenajului limfatic a fost detaliată la capitolul respectiv (vezi anterior). • TEHNICA lui Wetterwald (vezi anterior - IV.4.13.3. Masajul reflex al lui Wettemakl)

• TEHNICA lui Vogler (vezi anterior - IVA.1.3.1. Masajul periostal după Vogler) IV.4.4.5. METODA LUI GROSSI Se referă la o tehnică reflexoterapică, în care un stimul excitator, exercitat pe suprafaţa cutanată a peretelui abdominal acţionează la distanţă pe musculatura netedă a stomacului şi a intestinului. Această tehnică se adresează predilect ptozelor gastrice şi colicilor, ca şi tulburărilor activităţii secretorii consecutive acestora. pasaj asupra fiecărei zone. apoi repetă de mai multe ori manevrele pe sectoarele care se dovedesc cele mai reacţionale. La începutul tratamentului, se poate ca mascurul să nu audă nimic După câteva şedinţe, zgomotele devin mai puternice, mai ample, fiind mărturii ale unei funcţiuni mai bune a organului, confirmată clinic. Trebuie obligatoriu, să se evite orice alt tip de masai local, superficial sau profund, inaintea şedinţei de retlexoterapie. aceste manevre prealabile putând influenţa reflexele viscerale, stimulându-le anarhic. Durata nu trebuie să depăşească 20-25 minute, pentru a nu declanşa spasme dureroase în teritoriul visceral solicitat, in acelaşi scop. se va evita practicarea masajului, când stomacul este gol. Se recomandă să se bea un pahar cu apă înaintea şedinţei. Frecvenţa optimă este cea cotidiană, respectând un orar tlx. Grossi semnalează o singură contraindicaţie: existenţa unei tumori neoplazice. IV 4 4 6 TEHNICA „CALIEORMANÂ^^ - „FASCIA-TFRAPIA ' Exotismul, alături de interesul acordat tratamentului fasciilor, au facilitat dezvoltarea unor tehnici speciale, incă din anii '50. Ca şi tehnica lui Rabe. tehnica Iui Lehner (S"' Monica - California) depăşeşte cadrul convenţional al masajului. înglobând secvenţe manuale sau alterne: mobilizxjrea şi întinderea fasciilor: apc^ievrozele de înveliş muscular, septurile intramusculare. expansiunile fibroase care leagă, de o parte şi alta, o articulaţie de muşchii care aparţin segmentelor vecine; regăsim conceptul structurilor in spirală a lui Kabat. lanţurile musculo-aponevrotice ale lui Van Daele-Dobbclecr. pnncipule tehnicilor miotensive;

eventuale contracţii izometrice. în sensul ..ţine - relaxează"; corecţie posturală. care se realizeazxă sp<Mitan. Frapează, din punctul de vedere al maseumlui, angajamentul corporal complet - mâini, antebraţe, braţe, umeri, torace, şolduri - in realizarea manev relor „corp la Ci>rp". Unnărind scdarca şi detent:u tehnica lui lehner se caracterizează printr -o concepţie foarte glohiilista a ci^rpului (mereu exammat in totalitatea sa, înainte de a căuta mcxlalităţile de intervenţie), o Jurata notabilă a niane\relor de intindei"e (20-30 secunde). i-espectai*ea reacţiilor dui-eroase. într-un climat în care e necesara inteipretai*ea reacţiilor fizice, dai* şi a celor psiho-afecti\ e. în cadiiil cărora se înscriu şi tensiunile u-atate. înaintea tehnicii lui Lehner. tehnica Idei Ro\i [rolfing - ul) se baza. şi ea. pe punerea în tensiune a fasciilor, dar se pare că execuţia mai agresivă a restrâns spectrul clinic al aplicaţiilor. IV 4 4 7 PRESOTER\PIA LMERMITENTÂ Această tehnică face pane din arsenalul massokinetoterapeutic. adresându -se pacienţilor suferind de stază xenoasă sau de limfedem: acţiunea mascurului se reduce doar la aplicarea unei tehnici prescrise (reglarea presiunii, fazele, durata aplicaţiei) şi la controlul funcţionării mecanice, dacă se foloseşte un aparat (aparatele de \ ibromasaj). IV . 4 . 4 8 CRIOMASAJl L Termenul de ..masaj cu ghiaţă" este inadecxat. Această tehnică se bazează pe un m^cmism feed-back de mare fineţe, care conferă masajului particularităţile şi eficacitatea caracteristice. .Acest tip de masaj a fost consacrat în ti'atamentul escarelor. Fricţiunea cu ajutorul gheţii. pe marginile escarei timp de 5 -10 minute, determină: analgezic de suprafaţă: \asoconstricţie rapidă, urmată de un efect de ..rebond". m artor tlind înroşirea locală a suprafeţelor tratate. Creşterea semnificativă a circulaţiei sanguine conduce la efecte trofice, cunoscute şi de lungă durată. Frecxenţa aplicaţiilor trebuie să tle de mai multe ori pe zi. Blasexic foloseşte un recipient cilindric cu perete dublu, penuii a e\ita contactul mâinii mascurului cu ghiaţa. cubul de ghiaţă fiind plasat în interiorul acestui dispozitix. Astfel, prin ameliorarea toleranţei faţă de contac tul direct ghiaţă-piele. durata aplicaţiei poate să crească până la 20 minute. Un alt avantaj îl poate constimi absenţa umidităţii zonei cutanate astfel ti -atate. I\ . 4 .5. MODALITĂŢI DE APLICARE A D I I ERSELOR TEHMCI REFLEXE Aplicaţii in loco dolenti Masajul punctelor nenoase al lui Comelius Masajul reflex al lui Wettenvald Masajul zonelor lui Head şi al lui von Puukawcr • Masajul periostului. dupâ Vogler Masajul segmentar al lui Glâser-Dalicho şi al lui Kihicr Masajul reflex al teşitului conjimctir şi al musculaturii -Kohlrausch Masajul ţesutului conjunctiv (BmdegcMchsmassage} Tcirich-Leube Aplicaţii la distanţa Masajul reflex plantar Ingham. Marquardt Bindegewebsmassage - Metoda Dicke

1V4 5 1 DIFERENŢIEREA MODALITĂŢILOR DE APLICAŢIE Este interesant de constatat că toţi autorii, chiar dacă pornesc din acelaş i punct reprezentat de reflexul viscerocutanat. ajung la tehnici diferite pentru a atinge acelaşi scop: acela de a întrerupe cercul vicios intrametameric. care întreţine procesul patologic. Aceste tehnici se bazează deci pe reflexul cuti -organic. dar unnăresc: fie o acţiune direct metamerică Wettei-wald Von Puttkamer Glăser-Dalicho Vogler Kohbausch Teinch-Leube fie o acţiune întâi generală, prin căutarea unei reechilibrări neurovegetative. umiată doar de o acţiune mai specifică şi metamerică Dicke. Astfel. în acest prim grup. trebuie să diferenţiem: tratamentul direct şi unic al metamerelor atinse Wetterwald Vogler Teirich-Leube Un alt element de comparaţie se poate regăsi în telul de a trata sau nu punctelemaxima^' { d G intensitate maximă): Comelius se lucrează numai punctele zise dureroase; se obţine astfel o reacţie în lanţ, fiecare punct tratat provocând apariţia unui nou punct; Von Puttkamer - nu se tratează punctele maxima decât după 30-45 minute de tratament, dar acest lucm de la primele şedinţe: Vogler se vorbeşte de un fenomen de derivaţie, care constă în tratarea din afară a punctului acut dureros; pentru Vogler, ca şi pentru von Puttkamer, masajul direct şi intens al zonelor maximale nu provoacă decât o durere locală, dar nici o neplăcere cu caracter general pentru pacient; Dalicho - pentru acesta, faptul de a trata punctele maxima pentm a le suprima nu ridică decât durerea, dar nu elimină celelalte simptome reflexe şi nu împiedică în nici un caz recidiva; Kohlrausch nu face restricţie decât pentru cazurile acute; punctele maxima nu vor fl tratate decât după două sau trei şedinţe; Teirich-Leube include obligatoriu în tratament punctele maxima de la prima şedinţă: acest lucru nu este valabil la unii dintre elevii săi. care au devenit mai prude nţi; Dicke exclude obligatoriu punctele maxima din toate şedinţele şi nu le tratează decât după desensibilizarea lor completă, obţinută prin lucru la distanţă. Toate aceste metode iau în consideraţie reacţiile pacientului: fie consecutiv aplicării tehnicii, modificând manevrele pe parcursul şedinţelor următoare, dacă reacţiile pacientului au fost prea v iolente: von Puttkamer, Vogler, Kohlrausch, Teirich-Leube, Ingham; fie de la început: Comelius, Dalicho, Dicke, Marquardt.

Doar o singură tehnică, aceea a lui Teirich-Leube. caută sistematic senzaţia de „tăietură'"(ruptură) prin întinderi, senzaţie care, după această autoare, ar fi „rezultanta pozitivă a unei reacţii neuro-vegetative''. Menţionăm că unii autori (Dalicho şi Teirich-Leube) vorbesc de posibilitatea efectelor secundare nedorite: dureri, contracturi şi chiar agravarea stării pacientului, care ar fi datorate „decalajelor reflexelor", provocate de manevrele aplicate pe anumite zone sau puncte. Aceste zone sunt de evitat pentru Dalicho (ca şi pentru Dicke). Anumite manevre adecvate permit, oricum, eliminarea acestor reacţii negative. Teirich -Leube nu ia în consideraţie aceste puncte la prima abordare, va utiliza frecvent manevrele de derivaţie, care sunt utile diferenţierii întinderilor „de echilibrare " faţă de cele „de derivaţie"* ale lui Dicke, folosite de la început şi intercalate din oficiu, după fiecare progresie a tratamentului. Dicke, tratând şi cazurile acute cum ar fi crizele de astm, colicile nefretice, de exemplu - utilizează şi întinderile „ruperea crizei", care au particularitatea de a fi excesiv de lente şi excesiv de uşoare, aplicate pe zona atinsă şi provocând un efect anesteziant (vezi lucrările lui Wall şi Melzack). Pentru Gross din Ziirich (1969). reacţiile în timpul şi după masajul reflex depind de tehnica folosită şi de experienţa practicianului: acelaşi pacient poate reacţiona diferit la un acelaşi masaj, dar e.xecutat de alt maseur mai puţin expert sau experimentat. în acest caz, spune el. iritaţia punctelor nervoase şi a fibrelor care conduc durerea poate juca un rol important, în acelaşi fel în care reacţia dureroasă poate bloca întregul efect al masajului reflex şi poate produce nu o reacţie de \ asodilataţie. ci o reacţie de vasoconstricţie. Pentru el, eşecurile se datorează unui dozaj greşit şi unei aplicări defectuoase a manevrelor: „Masajul reflex trebuie să tle început într -o manieră blândă şi dozajul presiunii digitale trebuie adaptat individualizat la flecare pacient, presiunea nu trebuie să crească decât puţin câte puţin, de la o şedinţă la alta. urmărind reacţia obiectivă la nivelul tisular şi reacţia subiectivă a pacientului trataf Indicaţiile generale variază, după diferiţi autori: pentm Dalicho, indicaţiile le reprezintă bolile sau tulburările care se manifestă prin simptome reflexe şi algice, care răspund cel mai bine acestei tehnici reflexe: există o posibilitate de acţiune asupra unui organ, chiar fară să apară transformări tisulare \ izibile: căci, după Novinsky, citat de Dalicho. metamerele pot fi perturbate la un nivel subliminar şi deci pot să nu se manifeste vizibil sau palpabil: pentru Dittmar, Sperling (1954), Kibler şi Kohirausch^ luciul unui metamer, unde nu apare nici o transformare tisulară reflexă, este fară utilitate; Kibler adaugă şi faptul că nu se poate influenţa un organ afectat, dacă metamerele cărora le apaiţine nu prezintă nici un simptom reflex: o diferenţă de apreciere a fost notată o dată cu apariţia simptomelor reflexe: dacă pentru Kibler şi Dalicho tot circuitul funcţional metameric este atins în acelaşi timp cu organul in cauză. Kohlrausch arată că simptomele reflexe nu \or apare la periferie decât după afectarea viscerului:

pentru Teirich-Leube, nu este important decăt segmentul atms; aici. ca şi la Dicke, intervine noţiunea de zonă diagnostică şi de zonă mută: o zonă mută semnifică adesea o predispoziţie morbidă a organului corespondent, pentru Teinch-Leube. tratamentul unei asemenea zone nu o va face neapărat să dispară: pentru Dicke toată tensionarea (întinderea) ţesutului conjunctiv lax, cu funcţiile acestuia, va influenţa starea generală a subiectului, realizând reechilibrarea neurovegetativă: există deci. pentru autoare, o acţiune posibilă asupra intregului organism, pornind dc la metamerele neafectate şi o predispoziţie poate influenţată, pomind din zona mută. In sfârşit, dacă printre efectele terapeutice putem mdica la cea mai mare parte dmtre autori; detenta tisulară (relaxarea tisulară, efect antispastic) - Kohlrausch insistă aproape numai pe aceasta; puternică hiperemie - antrenează consecutiv o ameliorare locală şi generală a circulaţiei sanguine, detenninând o regenerare tisulară (Dalicho-Vogler. Dicke); renutrifia tuturor ţesuturilor - Dicke: reechilibrarea neuro-vegetativă - Dicke, Wolff; reacţie vegetativă vagotonică - Teiricb-Leube: excitaţie a sistemului vegetativ - Vogler; efecte umorale, hormonale > / antialgice. Trebuie să se insiste asupra efectului specific al metodei Dicke. detenta generală şi globală, care ne-a pennis să includem între indicatori, tulburările neuropsihice. Pentm a încheia acest capitol, pezentăm punctul de vedere al lui Korr (1Q67) privind scopul unei terapii şi impactul ei in schimbarea echilibmlui factorilor nervoşi. în sensul furnizării circumstanţelor optimale pentru prixesele nonnale de reparaţie şi de apărare a corpului. Nu trebuie, spune el. să ne concentrăm atifnţia asupra iritaţiei. asupra leziunii primare, ci asupra sistemului nervos, asupra părţii sistemului nervos care. în fiecare caz-, organizează procesul de îmbolnăv ire şi de v indecare. Schemă comparativa tntemOatea Snhliminarâ Dicke Dittmar Marquardt

Nu se urmăreşte

liminarâ Dalicho Von Puttkamer Comelius Kohirausch Dermografkmut Se urmăreşte Teirich-Leube

Dicke Dalicho Acţiunea asupra punctelor maxima

NU Dicke

DA Teirich-Leube

-----:-:-:-:-._'-Vfj^^

supraliminară Teirich-Leube Ingham Kibler

Dalicho

Von Puttkamer Vogler Kohirausch

cu anumite restricţii cu anumite restricţii cu anumite restricţii

Reacţii: obserim^ De la început Comelius Dalicho Dicke Mai-quardt

Consecutiv Von Puttkamer Vogler Kohirausch Teirich-Leube Insham iniţiaiâ în regiunm k/mbosaeratâ

Am DA Von Puttkamer Kohirausch Dalicho Dicke :;::iX'>:-s-''------v--y:--v.-,--.vNv--.-.,--.--.

DA Dicke Marquaidt

NU Wetten\ald Teirich-Leube Vogler -

Repaus după şedinţă

NU Teirich-Leube Dalicho Kohirausch Wetterwald Von Puttkamer higham Vogler

IV.4.5.2. ASPECTE CLINICE Observaţii diagnostice Ansamblul metamerelor atinse pe parcursul unei tulburări somatice sau viscerale poartă numele de „zonă". O zonă nu este e.xpresia unor dureri viscerale şi, asemeni lui Hansen (1962) şi Jarricot (1971). s-a avansat ideea că întreaga tulburare funcţională se manifestă la periferia corpului, indiferent dacă această tulburare este cronică sau acută, indoloră sau chiar clinic negativă, şi în sfârşit fie viscerală, vasculară, articulară, fie de alt tip. Putem găsi o zonă fară corespondenţă cu tulburarea actuală a pacientului. O anumită zonă, zisă mută, va indica fie o predispoziţie la nivelul viscerului corespondent, fie o iritare latentă, anterioară sau posterioară afectării viscerului. Se disting astfel: zonă diagnostică, care corespunde protocolului medical (tabloului clinic); zonă mută, fară corespondenţă aparentă, dar foarte adesea legată de patologia actuală. Zona mută este foarte importantă în tratament şi trebuie, în general, considerată ca zonă primară.

Exemple: Migrena: zona diagnostică - capul; zona mută - ficatul Cervicalgia: zona diagnostică - gâtul (ceafa); zona mută - inima Varicele: zona diagnosticăvenele; zona mută-ficatul. Căutarea zonei se va face la început vizuaL adică fară nici o intervenţie manuală, fară a perturba, anihila sau exacerba aspectul spontan, care impresionează un ochi exersat, şi care exprimă un dezechilibru sau o suferinţă organică. Pentru pacienţii imobilizaţi la pat, se va începe examinarea culcat, apoi în poziţie aşezat. In ambulator, pacientul se va examina întâi aşezat, apoi în decubit. Examinarea începe cu aspectul feţei, la acest nivel fiind căutate toate simptomele reflexe vizibile: lărgirea fantei palpebrale; strălucirea sau proeminarea globilor oculari; apoi iniinderea \a tl mai pa^^tîjndă, atinge ţesutul subcutanat: piele nu se mai deplasează inaintea degetelor, in mod normal, in \alur suple, ci formând pliuri tine sau placarde indurate: degetele rămâi agăţate in piele la ni\elul induraţii lor dacă intr-un metamer afecta incercâm să ridicam un pliu dermic, perpendicular pe baza sa d^ implantare, cu policele şi inde\-uL pielea se despnnde cu greutate pacientul descrie o senzaţie surdă, dezagreabilă de presiune: pe parcursul unei întinderi protlinde, pacientul poate descrie o senzaţie de zgârietura sau de ruptură, tăietură. I Căutarea punctelor de maxunâ intensitate ţ punctele maxima) se face Jupă ce s-a delimitat zona şi constă; tle, inir-o presiune uşoară, dacă suferinţa este acută, penoru a nu declanşa o reacţie brutali cum ar tl durerea, in cazul ulcerului, spasmele \asculare, intr-o suferinţă coronananâ. \ărsătunle, intr-o afectare colecistică etc: tle, printr-o palpare-rulare foarte tină a dermului: trebuie început la 2 cm mai jos de punctul dermic de testat. Pacientul \a descrie o durere \ie, înţepătoare şi strict limitată la punctele ma.\ima. Palparea şi manevra palpare-rulare pot declanşa o hiperhidroza segmentară, care fără a tl pro\ocată. se \ critică foarte greu, cu excepţia cazurilor acute. in continuare, pacientul este aşezat in decubit dorsal sau \enO^ ceea ce permite relaxarea musculară necesară căutării zonelor MacktJ: (mioloamele) >i a punctelor dureroase periastale. Hiperalgia unui miotom se descoperă cel mai uşor prin percuţie pacientul descrie o durere surdă, cu caracter de tăietură sau înţepătură. PuTKtele maxima apar in acest caz. mai repede sub formă de bride longitudinale foarte subţiri, exprimând o hipertonie circumscrisă, care se poate palpa prin fricţiuni cu degetele plasate perpendicular pe suprafaţa muşchiului şi declanşând, de regulă, o durere acută. Kohlrausch prezintă o transformare organică a miotomului pe care o descrie sub genericul de .jniogeloză" şi care apare sub forma unei infiltraţii fibroase, a cărei localizare predilectă ar tl pe marginea muşchiului sau intr-o regiune slab vascularizată. Aceste zone de miogeloză sunt palpabile, nu-şi schimbă consistenţa la presiune şi declanşează, de obicei, o durere iradiată.

Punctele dureroase de la nivelul periostului se caută cu pulpa unui deget plasat perpendicular pe os, cu musculatura bine relaxată şi după depărtarea ţesuturilor moi: ele se află în depresiuni îngroşate sau subţiate ale osului. După definirea zonelor şi punctelor maxima, va fi valoroasă confirmarea diagnosticului, prin găsirea dermalgiilor reflexe, definite de Jarrico t(1969). Semiologie şi indicaţii Zonele şi punctele maxima se referă la metamerizarea lui Hansen -Schliack (1962-1965) şi la experienţele ulterioare ale altor autori. Hiperalgia superficială, tensiunea tisulară şi punctele maxima corespund deimatoamelor; contracturile musculare, hipertonia circumscrisă şi hiperalgia profundă corespund miotoamelor. Pentru organele pereche, manifestările reflexe şi algice se vor dezvolta pe partea organului afectat. Hiperalgia va fi spontană, în patologiile grave sau acute. Simptomele reflexe care se manifestă la nivelul feţei, fenomenele vasomotorii, pilomotorii. sudorale, reflexele viscero-viscerale (vărsăturile, meteorismul abdominal, constipaţia, diareea, blocajul renal etc), pe care la întâlnim în aproape toate visceropatiile şi care au o foarte mare valoare diagnostică nu vor fi prezentate aici: spontaneitatea şi intensitatea lor variază, fiind determinată numai de gravitatea patologiei.

I a tn â n i

1

• Zone: C3-C4; T2 la T9 feţele anterioară şi posterioară. • Punctele maxima: T3, pe faţa posterioară a corpului. In aceste metamere se vor manifesta: • Hiperalgia superficială (zonele Iui Head): > de la T2 la T9: spontană - în faza acută; provocată - cel mai adesea; dia

0^ la T3: durerea accentuată (concentrată) = punct maxima, situat de o parte şi

de alta a coloanei, la jumătatea distanţei intre omoplat şi cea de -a treia vertebră toracică: ^ la C3-C4: la nivelul muşchilor trapezi: ^ la C4: deasupra şi dedesubtul claviculei: ^ la T2: pe stern la nivelul unghmlui stemal. Tensiunea tisulara (zonele lui Head): ^ de la T2 la T12: paravertebral - în cazurile cronice: astm, bronşită: de la T2 la T6 : retracţia sau tumefierea în tot spaţiul cuprins intre scapule. tumefierea marginilor laterale ale scapulelor; ^ la C4: tume fierea în jurul celei de-a 7-a vertebre cervicale; la T8-T9: la nivelul unghiului respirator: unghiul astfel numit de Kohlrausch se afiă între primele două vertebre lombare şi rebordul costal, vârful acestui unghi fiind a 12-a vertebră toracică: de la T2 la T4 : la nivelul stemului; ^ la C4: sub clavicule.

Contracturile musculare (zonele lui Mackenzie): la C3-C4 la T2-T9 miotoamele "implicate în consecinţă: un torace rigid, cu spaţiile intercostale retractate, un iafragm blocat, o expansiune toracică scăzută, bilaterală sau omolaterală, umiând unei afectări la niv elul unui sau a ambilor plămâni. ' asimetrie în atitudinea pacientului, după o afectare acută şi unilaterală, a într -o pneumonie, de exemplu. > Hipertoniile şi hiperalgiile profunde: ^ C3: la mvelul trapezului; ^ C4: bridă largă la nivelul celui de-al 2-lea spaţiu intercostal. faţa anterioară: > brida de la a 6-a sau a 7-a vertebră toracică spre mijlocul marginii mediale a omoplatului: semnalată de Kohlrausch în astm; ^ Kohirausch dă încă un mic teritoriu hipertonie de 2cm lungime. aflat în spaţiul al 5-lea intercostaK în spatele omoplatului; > Glăser-Dalicho indică. în plus, induraţii la nivelul toracelui lateral - de la al 6-lea la al 9-lea spaţiu intercostal. Indicaţii: bronşita cronică; bronşectazia; astmul; crizele de astm - la Dicke; emtlzemul; sechelele de pneumonie, de pleurită.

Inima <• Zonele - la stânga: C3-C4; T1-T8 feţele anterioară şi posterioară; + C8 în coronarite. Punctele maxima: C5: punctul ulnar, aflat pe marginea laterală a scapulei, sub spina scapulei stângi; T2: unghiul superoniedial al omoplatului stâng; T2: pe pectoralul stâng; T6: la vârful cordului. La aceste nivele vom găsi: • Hiperalgia superficială: ^ la nivelul C3-C4: la nivelul trapezului stâng: > de la Tl la T8: mai putemică în tulburările coronariene: durerea spontană corespunde aceluiaşi teritoriu, plecând din spatele sternului şi iradiind spre umărul stâng, cotul şi braţul stâng, uneori şi la dreapta: această durere iradiată spre dreapta este, după Hansen, un semn de decompensare. ca şi alte complicaţii, cum ar fi hiperalgia la frig, foarte caracteristică: ^ punctele maxima sunt dureroase spontan sau la palpare. Tensiunea tisulară: > de la T2 la T6: îngroşarea sau retracturarea puternică de -a lungul; > întregii margini spinale a omoplatului: status specific în coronarite; tensiune de la vertebra cervicală a 7-a, până la unghiul superomedial al scapulei: status specific în miocardită; îngroşarea toracică laterală până la crestele axilare; > la nivelul T8: întregul rebord subcostal stâng;

> de la T3 la T8: anterior - pe marginea stemală şi sub claviculă. Contracturile musculare: C3-C4 T2-T8 miotoamele implicate -l- asimetria în atitudinea pacientului. <• Hipertoniile şi hiperalgiile profunde: > fibrele romboidului la nivelul celei de-a 3-a şi a 4-a vertebre toracice: bridă de 5-6 cm lungime şi de 0,5 cm lăţime; > la nivelul spaţiului al 3-lea şi al 4-lea intercostal (omoplatul în abducţie); > în partea laterală şi în partea anterioară a toracelui. Indicării: tulburări coronariene; tulburări funcţionale, neuro-vegetative şi spasme vasculare; după tratamentul miocarditelor, endocarditei, infarctului; tratamentul post -chirurgical coronarite; stenoza cardiacă. In examinarea diagnostică, este foarte important de căutat cu precizie o asociaţie patologică foarte frecventă a pancreasului; zonele car diacă şi pancreatică se suprapun în partea postero-inferioară a toracelui. Ficatul - căile biliare - vezica biliară Zone: la dreapta: C3-C4; T6-T10 feţele anterioară şi posterioară. Puncte maxima: T8: partea inferioară a vertebrei a 12-a dorsală: <• Hipertoniile >/ Itiperalgiile profunde: > la nivelul TQ: bridă subţire în grosimea oblicului mic sub rebordul costal, la joncţiunea cu linia medioclav iculară (Kohlrausch); > la nivelul T2: acest punct confirmă prezenţa zonei hepatice: se află adesea sub scapulă. fiind necesar de posturat în abducţie, punând mâna dreaptă a pacientului pe umărul stâng: > la nivelul TIO: Dicke semnalează încă un punct reflex de hiperalgie profundă, numit ..punctul Porte", aflat pe marginea laterală a dreptului abdominal la nivelul ombilicului. Indicaţii: tulburări funcţionale ale vezicii biliare; diskinezii ale căilor biliare: insuficienţe hepatice şi biliare; litiază biliară: după tratamente pentru icter, hepatită infecţioasă sau de alte etiologii, şi după colecistectomie. Stomacul <• Zonele: la stânga: - C3-C4; T5-T9 feţele anterioară şi posterioară. •> Punctele maxima: T7: punctul lui Boas, la nivelul vertebrelor dorsale a 10 -a, a 11-a; T6: la vârful scapulei: un punct aflat între omoplat şi a 8 -a vertebră dorsală, corespunzând plexului solar; C5: punctul ulnar. Faţa anterioară: la T7: Hansen dă şi un punct la stânga liniei xifoombilicale. adică, în parte, la nivelul dermalgiei ref lexe a plexului solar a lui Jarricot. în aceste metamere vom găsi:

•I*

Hiperalgia superficială: ^ de la T5 la 19: provocată: ^ la nivelul T7: durere spontană foarte frecventă: durere la palpare - foarte intensă; 203

> la ni\elul C5: presiunea pe acest punct declanşează dureri de stomac şi greţuri: ^ la ni\elul C4: la marginea superioară a trapezului. <• Tensiunea tisulară: r- de la T5 la T9: anterior şi posterior: putemică retracţie de flecare parte a coloanei vertebrale, care se întinde de 4-5 vertebre cu maximum de tensiune la nivelul vertebrei a 12-a dorsală sau prima lombară: > la nixelul T8 : putemică retracţie a rebordului subcostal stâng interior: intre TI2-LI : pe marginea superioară stângă a sacrului ^ creasta iliacă. In cazurile acute, tumetâcţiile tisulare \or t1 moi. în cazurile cronice \or tl indurate. •> Contracturile musculare: ^ între C3-C4: "1 miotoamele ^ de la T5 la T9: [ indicate: ^ între T7-T8: contractură izolată dureroasă în partea superev laterală a muşchiului drept abdominal stâng. Hipertoniile >/ hiperalgiile profunde: ^ bridă para\ei1ebrală coborând la stânga de la ni\elul \ertebrei a 9-a dorsală, de-a lungul a 5 cm. corespunzând tensiunii tisulare menţionate mai sus: ^ între T7-T8: punct dureros la presiune. în boala ulceroasă, la stânga liniei xitbombilicală. Indicaţii: tulburări funcţionale: gastrită acută şi cronică; boală ulceroasă: spasm al caidiei; atom ie. ptoză; disfuncţii postoperatorii; aerofagie; complexul simptomatic gastro-cardiac al lui Roemheld: hernia hiatală. 204

Duodenul <• Zonele: la dreapta: C3-C4; T6-T10 feţele anterioară şi posterioară. •> Punctele maxima: T8: în partea superioară a vertebrei a 12-a dorsală; T6-T7: tumefiere între scapulă şi vertebrele dorsale a 8-a şi a 9-a. în aceste metamere vom găsi: <• Hiperalgia superficială: > de la T6 la TIO: mai ales în metamerele T6, T7, T8; > înte T9-T10: punct hiperalgie - la dreapta, aproape de ombilic; punctele maxima sunt dureroase, spontan sau la palpai *e. <• Tensiunea tisulară: > de la T6 la TIO: pe faţa posterioară + pe faţa anterioară, palpabil mai ales pe marginea superioară a zonei, trecând prin apendicele xifoidian. <• Contracturile musculare: ^ între C3-C4: foarte rare;

> de la T6 la TIO : miotoamele implicate. <• Hipertoniile şi hiperalgiile profunde: > bride fine pe faţa posterioară, la nivelul celei de-a 9-a şi a 10-a vertebre dorsale, oblice spre în jos; > hipertonie şi retracţie în partea superioară a muşchiului drept abdominal drept, la dreapta. Indicaţii: tulburări funcţionale; duodenită; boală ulceroasă

Pancreasul Zonele: la stânga: C3-C4; T5-T9 feţele anterioară şi posterioară. Punctele maxima: T8: pe marginea vertebrei a 12-a dorsală. în aceste metamere vom iiăsi: Hiperalgia superficială: > de la T7 la T9: striuri fine oblice spre în jos, pomind de la vertebra a 10 -a dorsală; punctul maxima este dureros, spontan sau la palpare. • Tensiunea tisulară: > de la T7 la T9: fine striuri oblice spre în jos, pomind de la a 10 -a, a 11 -a şi a 12-a vertebră dorsală. •> Contracturile musculare: între C3-C4: miotoamele de la T7 la T9: J implicate . întotdeauna palpabile. în cazul participării funcţionale a pancreasului în cursul tulburărilor hepatobiliare sau al colopatiilor. Imlicatii: tulburări funcţionale ale digestiei; pancreatita cronică; diabetul. Intestinele Zonele: C3-C4; Intestinul subţire: T8 la TIO; Colonul: TIO la Tl2; LI la L4: faţa posterioară LI la L2: faţa anterioară f de partea afectată S3 Punctele maxima jejunul: T8-T9, la stânga primei vertebre lombaie; ileonul: T9-T10, la dreapta \ertebrei a 2-a lombară; cecul TIO. la dreapta, uşor sub \ertebra colonul ascendent: J a 2-a lombară; colonul tiansvers: Tl 1, la stânga ultimelor vertebre lombare; colonul descendent: T12, la stânga, în partea superioară a sacrului;

sigmoidul - rectul: S2-S4, la stânga, în partea inferioară a sacrului şi la nivelul coccisului. aceste metamere vom găsi: Hiperalgia superficială: punctele maxima sunt dureroase, spontan sau la palpare: > de la T6 la TIO: pentru intestinul subţire; > de la TIO la LI: la dreapta pentm colonul ascendent; la stânga, pentru colonul descendent; hiperalgia prevalează în tulburările intestinului subţire; Tensiunea tisulară: > striuri între a 12-a vertebră dorsală şi a 5-a vertebră lombară; > ţesut retractat pe sacru şi pe marginile acestuia; > retracţie în fosele iliace; > unghiul cuprins între creasta iliacă şi ultimele două vertebre lombai -e este puternic tensionat; > pe feţele laterale ale coapselor. Contracturile musculare: > care prevalează în tulburările spastice ale colonului; > între C3-C4: - I miotoamele > de la T9 la L4: indicate; > puternică contractură a adductorilor coapsei, la nivelul inserţiei lor superioare şi a rotatorilor laterali (extemi). Indicaţii: enterocolite; enterite cronice; jej unite - ileite; aerocolie - colopatii; constipaţie; tratament post-operator. miotoamele implicate ; asimetrie în atitudinea pacientului. Indicaţii: colicile nefretice (Dicke - Dalicho - Hendrickx); htiazele renale (Helmrich Hendrickx); nefrita cronică; nefroza; disfuncţiile renale post-operatorii; după tratamentul nefritelor şi pielitelor; hipertensiunea arterială de origine renală. Vezica urinară •> Zonele: bilateral: T10 la T12: feţele anterioară şi posterioară; L1-L2 : paravertebral; L4-L5 : faţa posterioară; S1 la S5 : faţa posterioară. <• Punctele maxima: T4: bilateral - faţa posterioară; T12: deasupra simfizei pubiene. In aceste metamere vom găsi: Hiperalgia superficială: punctele maxima sunt dureroase, spontan sau la palpare; > TIO la L2 : feţele posterioară şi anterioară; mai evidente deasupra simfizei pubiene. • Tensiunea tisulară:

> la nivelul T12 : faţa anterioară; între T12 şi L2: faţa posterioară; între S3-S4: retractură de formă cilindrică, aflată la vârful sacrului; de la L4 la S3: tensiune pe toată lungimea feţei posterioare a membrelor inferioare. ^ miotoamele implicate. Contracturile musculare: T101aT12^ L1-L2 L4-L5 - S1-S5 Indicaţii: după tratamentul pentru cistită; cistite cronice; tulburări funcţionale: paralizie; atonie, anurie, poliurie: enuresis: disfuncţii postoperatorii; insuficienţă sfmcteriană după operaţii asupra prostatei,

Organele genitale <• Zonele: T101aT12:

LllaL4; SllaSS. • Punctele maxima: LI: la ni\elul sacrului, uşor mai jos ca spina iliacă posterosuperioară. In aceste metamere vom găsi: Hiperalgia superficială: punctele maxima pot tl dureroase, spontan sau la palpare; > de la TIO la L3 : pe partea ovarului afectat, sau bilateral într-o afectare a uterului: > de la TI2 la LI : pe faţa anterioară uni- sau bilateral. • Tensiunea tisulară: > TI2 la L3: tumefierea sau retracţia în pailea superioară a sacrului, marginile sacrului sunt indurate; > TI2 la LI: tensiune la ni\elul bazinului, faţa anterioară: deasupra simtlzei pubiene şi de-a lungul marginii anterioare a osului iliac. Contracturile musculare: r- care pre\alea/ă in cazAil tulburărilor menstruale: T101aT12: LI la L4: >- miotoamele implicate. SllaS5: Indicaţii: tulburări menstruale, dureri menstruale: amenoree secundară, hipoplazie de uter; menopauză; tratamente postoperatorii şi post-inflamatorii: aderenţe postoperatorii sau postinflamatorii: în cursul naşterii; lactaţie insuficientă sau inexistentă; prostatită; postoperator - prostată. Arterele - venele Zonele: membrele inferioare: - T101aT12; LllaL5;

SllaS5; membrele superioare: C31aC8; TllaTS. O în tulburările arteriale, este cu atât mai mult indispensabilă căutarea sistematică a unei zone coronariene, pancreatice (hiperlipidemie -diabet), duodenală (ulcer) sau renală (uremie - litiază). Masajul reflex nu trebuie să se limiteze la acţiunea asupra zonei „arteriale"', dar trebuie să acţioneze în acelaşi timp asupra factorilor asociaţi, „arteriopatia membrelor inferioare, nefiind altceva decât expresia locală a unei suferinţe generale, ateromatoza" (Cloarec. 1977). O în tulburările venoase, se decelează în 80% din cazuri o zonă hepatică. Starea tisulara: O în tulburările arteriale ale membrelor inferioare: ţesuturile sunt puternic tensionate la nivelul muşchilor fesieri, care sunt retractaţi pe toată porţiunea lor trohanteriană, şi la nivelul bandeletei ilio-tibiale; O în afectarea membrelor superioare: se regăseşte această putemică tensiune paravertebrală pe toată înălţimea coloanei vertebrale, între scapule (T2 la T6) şi la nivelul regiunii cervicale (C3 la C5): O în tulburările venoase: ţesuturile sunt îngroşate, în general moi şi sensibile: sacrul prezintă o îngroşare indurată şi fosele iliace o induraţie longitudinală în paitea lor mijlocie la nivelul găurii ischiatice, la dreapta sau la stânga, urmărind gamba afectată; hiperalgie la nivelul sacro-iliacelor. Indicaţii: arteriopatiile obliterante; ateroscleroza; angiospasme, claudicaţia intermitentă; maladia Raynaud; tulburările trofice după paralizie: varicele, stările varicoase, hemoroizii; ulcerele arteriale şi varicoase; după tratamentul pentru flebite şi trombotlebite; staze limfatice. Capul <• Zonele: C3-C4;

T2-T6; - S2-S3; •> Punctele maxima: T2: bilateral, la jumătatea distanţei dintre unghiul superoniedial al scapulei şi a 2-a vertebră dorsală; aceste puncte se află adesea pe faţa anterioară . In aceste metamere vom găsi: 212 *> Hiperalgia superficială: punctele maxima sunt sensibile, spontan sau la palpare: > la nivelul C3-C4: "1 > de la T2 la T6 : W la palpare. > la nivelul S2-S3 : <• Tensiunea tisulara: la nivelul C3-C4: tumefierea deasupra vertebrei a 7-a cervicale;

> de la T2 la T6: retracţia între scapule; > la nivelul S2-S3: tumefierea sau retractură la nivelul treimii inferioaie a sacmlui. <• Hipertoniile şi hiperalgiile profunde: > C3-C4: bride care se întind de la vertebra cervicală a 7-a spre muşchii trapezi; > T2 la T6: miotoamele implicate. Indicaţii: cefalee posttraumatică; migrenă; hemiplegie prin accident vascular cerebral; paralizie facială; rinita de fân; rinita şi sinuzita cronică; alergiile şi tulburările oculare. Pentru tratarea hipertensiunii arteriale este importantă aflarea etiologici sale: o suferinţă în zona renală sau cardiacă, printre altele. Acelaşi lucru este valabil şi pentru migrenă: zonele hepatică, intestinală, ginecologică, de exemplu.

S i s t e mu l mi o a t r o ki n e t i c ( o s o s , a r t i c u l a r ş i mu s c u l a r ) <• Zonele corespund aici segmentelor afectate: membre inferioare, superioare, coloană vertebrală. > Membrele inferioare: delaT91aT12; LllaL5; SllaS5, > Metamerele sacrate şi lombare sunt afectate. _________ 213 • Se pot găsi simptome reflexe în metamerele superioare, ca urmare a unei mobilităţi diminuate, a unei sarcini incorect repartizată sau prea mare. a unei statici defectuoase. consecuti\ă unei tulburări primare. > Membrele superioare: delaC21aC8; TllaT3-4. > Metamerele cen icale şi toracice superioare sunt afectate. <• Se pot găsi simptome reflexe până la nivelul sacrului. în cazurile cronice sau vechi. > Tmnchiul: C3-C4 sau T21aT12sau LllaL4. <* Simptomele reflexe vor predomina aproape de coloana \ ertebrală. în aceste metamere afectate \ om găsi: • Hiperalgia superficiala: • Teusiimea tisulara: • Contracturile musculare: • Hipertoniile şi hiperalgiile profimde. Indicaţii: Toate cazurile ortopedice, posttraumatice şi reumatismale, mai ales: tratamentele pre- şi postchirurgicale; fracturile, sindromul algoneurodistrofic; luxaţia. entorsa recidi\ antă: aderenţele, cicatricile şi anchiloza; contractură

prin imobilizare; dezechilibre statice: pregătirea pentru reeducare: epiflzita \ ertebrală de creştere, epicondilita: artroze, coxartroze. periartrite, reumatisme articulare acut sau cronic, spondilită anchilozantă: reumatisme abarticulare; discopatii, lumbago; sechele de rahitism. Sistemul nervos Zonele: corespund segmentelor în cauză: r- Braţul: • C2 la C8 T1-T4 ^ Gamba: T91aT12 LllaL5 SllaS3 ^ Trunchiul: • T21aT12 LllaL4 <• Punctele maxmia: Braţul: C5 Gamba: sciatic T12 şi L3 în toate aceste cazuri, ca şi în cele menţionate la capitolul „Sistemul osos. articular şi muscular", se obţin dispariţia simptomelor reflexe şi diu*eroase, o facilitare a procesului de vindecare sau de consolidare (în cazul fracturilor, de exemplu). pre\enirea agravării sau apariţia tulburărilor (ca în cazul algoneurodistrollei) şi o reeducare-recupcrare funcţională a locomoţiei şi a staticii generale, facilitată şi mai rapidă. In leuconexraxită. maladia Parkinson şi maladia Liule. se pot ameliora anumite simptome clinice. în plus. privind indicaţiile comune tuturor formelor de masaj retlex. trebuie să mai adăuizăm: • Tratwnentul bolilor infantile, studiai şi experimentat, mai ales de ^Volff (incă din 1950). printre altele: paralizia plexului brahial; anemia infantilă: rahitismul - de la prima copilărie şi tardiv: diabetul; stenoza pi lorică; maladia cel iacă Heubner-Herter; maladia lui Hirschspi-ung, megacolon congenital; tulburări de nutriţie: dispepsie, gastroenterită malignă, distrotle infantilă, atrepsie; enuresis; miotonia congenitală sau maladia Oppenheim: meningita cerebrospinală epidemică: după tratamentul paraliziilor; • encefalita acută şi encefalita epidemică letargică: după trata mentul propriuzis; paralizia cerebrală: distrotlile musculare progresive şi neurogene: acrodinia infantilă sau boala Selter-Feer; spasmofilia;

coreea minoră. Tratamentul stărilor acute: crize de astm, colici nefretice, litiaza renală şi biliară, sciatica acută, herniile de disc, posibil pomind de la tehnica subliminară şi „la distanţă" a lui Dicke. Tratamentul tulburărilor nevrotice şi psihosomatice (Schliack 1968, Wekmann 1974, Hendrickx 1979): sau o reflexoterapie manuală clernucă, inducând relaxarea generală care permite exersarea stării „vigilă rela.xată" (= creşterea undelor cerebrale de ritm alfa) şi pregătirea condiţiilor pentru o terapie ulterioară, prin dinamică mentală sau de desensibilizare sistematică. Indicaţiile sunt: insomniile; distoniile neurovegetative generalizate; nevrozele obsesive; angoasele şi fobiile; starea depresivă reacţională; tulburările psihosomatice, mai bine descrise de Laborit (1979) ca tulburări „comportamentaloorganice", sau „maladiile prin inhibiţie comportamentală''. Partea a V-a

REFLEXOTERAPIA - noţiuni fundamentale teoretice şi practice V.l PRINCIPIILE REFLEXOLOGIEI Reflexologia se bazează pe prezenţa a zece zone de energie Ia nivelul organismului uman. Aceste zone sunt longitudinale, ascensionând de la baza corpului - piciorul - până la \enex. Această împărţire energetică a fost descoperită la sfârşitul secolului al XlX-lea de doctorul american William Fitzgerald. specialist otorinolaringolog. Lucrând în spitale din Paris. Viena şi Londra. Fitzgerald a descoperit că poate diminua durerea într -o anumită parte a corpului unui pacient apăsând în altă parte. Şi-a perfecţionat tehnica în\ăţând că. prin aplicarea unei presiuni asupra degetelor, folosind o bandă elastică pe falanga mijlocie a fiecărui deget şi o mică clamă elastică pe fiecare \ârf. poate produce efecte locale anestezice la ni\ elul braţului, cefei, ochiului, urechii şi feţei. Cele zece zone energetice Cum procedăm. instincti\. când a\em o durere de cap sau de stomac? Frec\ent punem mâna pe zona dureroasă pentru a obţine o oarecare uşurare a durerii. Este \orba de un instinct primar, toţi folosim presiunea pentru uşurarea simptomelor. Cele zece zone sunt aranjate în cinci perechi, numerotate de la 1 la 5 . de fiecare parte a corpului. Zona 1 urcă prin degetul mare în ambele părţi, apoi pe linia mediană a corpului. înăuntrul membrelor inferioare, a membrelor superioare. în zona mediană a corpului şi prin zona coloanei \ertebrale. Orice ..desperechere" energetică produsă la acest nixel poate afecta orice organ sau funcţie. înăuntrul acestei zone. Deoarece atât de multe părţi \itale ale organismului se află aici - nasul. gura. gâml coloana vertebrală, orsanele sexuale - zona 1 este. în mod normal, dc departe cea mai sensibilă la nixelul

piciorului unui subiect. Prin simpla acti\are a reflexelor spinale la nixelul piciorului, este posibilă scăderea ni\ elului manifestărilor fizice neplăcute, atât timp cât trunchiurile nervoase fonnează zona de la nivelul coloanei vertebrale, prin a cărei activare se stimulează funcţionalitatea întregului organism uman. Zona cuprinde zona organismului de la nivelul index-ului la cel de-al doilea deget de la picior, şi astfel putem trasa, de-a lungul organismului, zonele, împărţindu-l în zece „felii". Această metodă de a împărţi organismul în canale energetice, sau meridiane, este similară principiilor acupuncturii şi acupresurii. Aplicarea reflexologiei nu face ca meridianele să se accentueze şi nici ca punctele de pe meridiane să fie identificate sau numărate. Activarea apare pe harta organismului, care ne arată că fiecare zonă sau organ al corpului este reflectat la nivelul tălpii şi al degetelor piciorului, precum şi la nivelul palmelor şi al degetelor mâinii. Altă diferenţă importantă între reflexologie şi acupresopunctură sau faţă de alte terapii bazate pe tratarea meridianelor, se leagă de tehnicile care activează degetul mare şi celelalte degete, folosite pentru relaxarea punctelor reflexe la nivelul tălpii şi a mâinii. Harta electrica Hiroshi Motoyama, un medic şi vindecător japonez, a studiat zonele şi meridianele de acupresopunctură şi a „cartografia^ electric meridianele obţinute, pe care le-a denumit seiketsu. la nivelul degetelor de la mâini şi de la picioare. Pentm interpretarea rezultatelor, Motoyama a modificat aparatura pentru a detecta blocajele energetice, prin măsurarea schimbărilor în impulsurile electrice la nivelul capetelor meridianelor, şi astfel a putut tl capabil să diagnostice o boală înainte de manifestările sale clinice. Acest aspect este similar celui prin care un practicant al reflexoterapiei este capabil să elibereze tensiunea, depozitele pseudogi'anulare de la capătul meridianului, la nivelul mâinilor sau picioarelor, ceea ce corespunde unor funcţii şi organe diferite ale organismului. Lucrările lui Motoyama au probat ceea ce vindecătorii ştiau de secole: când un punct de pe meridian este blocat, nivelul energetic este scăzut sau supraîncărcat şi se dezvoltă congestii la locul respectiv. După un timp, această congestie se poate manifesta ea însăşi clinic, ca o boală a unei părţi a organismului sau organ. Dacă, pe de altă parte, blocajul este compensat prin reflexoterapie, şi este obţinut din nou echilibrul şi funcţionalitatea nomială a organismului, procesul de auto-vindecare poate începe şi simptomatologia alături de durere vor dispare. Multe, dacă nu chiar toate, posibilităţile de vindecare prin tehnici alternative se bazează pe principiul simplu al eliberării nivelelor energetice blocate, pentru pregătirea procesului de vindecare. Probabil că atunci când cercetările medicale vor avansa, lumea medicală va descoperi ceea ce vindecătorii au ştiut dintotdeauna. Reperele la nivelul mâinilor şi picioarelor Pentru înţelegerea reflexologiei, este esenţială studierea reperelor la nivelul picioarelor (tălpilor) şi mâinilor (palmelor). Aceste linii împart, în mod

simplu, tălpile şi palmele în sectoare, şi prin aceasta, împărţim indirect organismul în arii. Reţinem că în reflexologie tălpile, în mod deosebit, reprezintă „oglinda" absolută a organismului. Linia diafragmului la nivelul piciorului se află chiar sub metatarsiene. Este uşor să o găseşti, pentru că culoarea pielii la nivelul acestei linii este mai închisă decât dedesubt. La nivelul palmelor, linia diafi*agmului este la cea 2,5 cm sub articulaţia indexului mâinii. La nivelul tălpii, linia taliei se află în mijlocul piciorului (tălpii). Aceasta poate fi identificată, alunecând cu indexul de-a lungul marginii exteme a tălpii, până găsim o mică proeminenţă osoasă - şanţul metatarsian. De la acest şanţ, se trasează linia transversal pe talpă. Aceasta indică aria taliei persoanei pe care o vom trata. Dacă avem o persoană cu talie joasă, şanţul va fi ma i jos la nivelul tălpii; dacă persoana are o talie înaltă, şanţul va fi mai sus la nivelul tălpii. La nivelul palmei, se caută linia taliei la nivelul la care policele se articulează cu restul palmei. Linia pelvină este localizată la nivelul tălpii, la baza călcâiului: se poate găsi punând degetele arătătoare (cele două degete index) pe cele două maleole, extemă şi intemă, ale gleznei şi trasând o linie între acestea. La nivelul palmei, bazinul osos începe la nivelul părţii moi, cămoase a „pemiţei" policelu i, la cea 2,5 cm mai jos de pumn. Pentru a găsi linia ligamentului, la nivelul tălpii se împinge halucele înapoi şi chiar între şanţurile primului şi celui de-a doilea deget se va simţi un ligament vertical tensionat şi elastic. La nivelul palmei, linia li gamentară se va găsi pomind dintre al doilea şi al treilea deget. Linia umărului, la care se face referire ca la o linie secundară, se află numai la nivelul tălpii, şi se află localizată chiar sub baza degetelor. Talpa: o oglinda a organismului Dacă studiem harta tălpii piciorului, apare foarte repede e\ ident că talpa este oglinda organismului. Acest lucru este cu atât mai evident atunci când ne-am familiarizat cu reperele din diagrama tălpii. Se consideră că talpa dreaptă conduce jumătatea dreaptă a corpului, şi cea stângă jumătatea stângă a corpului. Dacă aducem cele două tălpi alături. a\em un plan complet al intregului organism, cu cele două haluce reprezentând capul şi părţile laterale ale tălpilor, reflectând exterioml organismului - umerii, genunchii, şi şoldurile, de exemplu. L'nele aspecte externe ale tălpii pot avea o mare semnificaţie. O bătătură, de exemplu, poate reflecta adesea o afectare a cefei, şi o sensibilitate la nivelul cefei se reflectă în puncte, să zicem, la nivelul tălpii drepte, putând fi semnificative pentru o bătătură pe aceeaşi parte. O proeminenţă a pielii întărite pe marginea laterală a tălpii, în linie cu punctele de reflectare a umerilor, identifică adesea afectări ale umerilor. Este greu să conduci şedinţa de retlexoterapie, daca excluzi unele zone din cauza intăriturilor, calozităţilor şi zonele de piele întărită ceea ce încurajează pacienţii să încerce să-şi trateze tălpile cu mai multă atenţie. Este bine spus că durerile la picioare se reflectă la nivelul feţei, ceea ce este întru-totul adev arat.

V.: TEHNICILE DE BAZĂ ALE REFLE\OTER_\PIEI Folosirea corectă a policelui şi indexului pe parcursul tratamentului reflexologie este esenţială pentru obţinerea celor mai bune rezultate posibile. Punctele retlexe sunt mici şi sunt in număr de mii la nivelul tălpilor şi palmelor. Deci, nu vor trebui omise puncte, fiecare mişcare a policelui şi indexului trebuie să fie precisă şi să respecte o logică Imaginea este analoagă unei clasice perniţe de ace plină cu ace cu gămălie, aşezate cu mici spaţii între ele. iar policele şi indexul trebuie să apese pe capul fiecărui ac cu gămălie, pe rând. Direcţia de mişcare a policelui şi indexului este întotdeauna înainte, niciodată înapoi: şi se ev ită mişcările circulare şi orice tip de tehnică cu alunecare. Alt aspect de reţinut este acela de a nu folosi niciodată, chiar vârful degetului in cursul tratamentului reflexologie. Se foloseşte partea moale a (perniţa) degetului - altfel unghia poate înţepa pielea tălpii sau a_ palmei subiectului, sau proprie dacă reflexoterapia se foloseşte ca auto-terapie, ceea ce poate deveni neplăcut sau dureros. La practicieni de reflexoterapie se interzic unghiile lungi! Una dintre cele mai obişnuite întrebări puse de cei ce învaţă tehnicile reflexologiei este: „Cât de intensă trebuie să f1e presiunea pe care o aplic?" Acest lucru este, de cele mai multe ori intuitiv. Dacă se lucrează pe propriile palme, de exemplu, este greu de imaginat să se aplice o presiune prea mare. atâta timp cât mâinile pot face faţă la acţiuni de foiţă. Dar ca orientare, când se lucrează asupra tălpilor unui subiect, care sunt mult mai sensibile decât palmele, niciodată nu trebuie folosită o presiune prea intensă. Durează un timp până la atingerea nivelului necesar de foilă şi control al police lui şi indexului, impus în tratamentul reflexologie. Dacă se dezvoltă tehnicile de bază. se poate învăţa gradual cum să se aplice o presiune uşoară, sau una intensă, cum să faci ca tratamentul să fie plăcut şi eficient pentru pacient. Dintre principiile de bază. cele mai impoilante sunt: punctele reflexe sunt mici şi de aceea mişcările policelui sau indexului trebuie să fie mici şi ordonate: mişcările sunt întotdeauna înainte, niciodată înapoi; se folosesc părtile moi ale degetelor, pulpele degetelor, nu vârfurile, pentru a preveni zgârierea sau înţeparea cu unghiile policelui sau indexului: presiunea trebuie să fie fermă, dar nu atât de puternică pentru a produce disconfort sau durere. Puteţi fl tentaţi să aplicaţi ulei sau cremă pe palmele sau tălpile paci entului înaintea tratamentului. Unii autori interzic acest lucru: pielea alunecoasă face imposibil contactul corespunzător cu punctele reflexe, de abordat şi tratat. Procedurile fundamentale de lucru Când se lucrează asupra punctelor reflexe ale tălpii sau asupra propriei palme, trebuie să nu uităm că flecare punct individual este mic. Trebuie lucrat încet şi minuţios, în ordine, pentru a obţine o acoperire sistematică a unei anumite zone de tratat. O dată ce s-a învăţat această tehnică, se cheamă că se poate deprinde adevărata artă a reflexoterapiei. Lucrând palmele şi tălpile Dacă lucrând palmele se realizează o tehnică de auto -tratament. veţi avea. pentru un timp. o singură mână liberă. Aceasta va realiza un tratament mult mai limitat, decât dacă ar lucra pe talpa altei persoane. Se foloseşte o mişcare de „căţărare" asupra palmei, lucrând într-o tehnică în zig-zag. Se lucrează în

sus degetele cu policele. apoi se întoarce mâna şi se lucrează în jos de la baza degetelor spre pumn, folosind indexul. Dacă se lucrează talpa dreaptă a pacientului, se susţine în mâna stângă a practicianului şi se foloseşte policele drept pentru tratament, începând de la capătul medial al tălpii. Atâta timp cât potrivim policele drept la talpa dreaptă sau policele stâng la talpa stângă, înseamnă că începem corect şedinţa de reflexoterapie. Susţinerea mâinii Pentru a lucra pe propriile palme, se aşează mâna de tratat pe o pemă mică în poală şi se susţine cu cealaltă mână. Dacă se contactează un punct reflex, se lucrează în mod deosebit pe şi în jurul acelei zone. Se acordă cea 10 minute lucrului asupra fiecărei palme. Susţinerea tălpii Se aşează pacientul într-un scaun/fotoliu rectiliniu sau pe o canapea. Pentru a lucra talpa piciorului şi anumite zone până la „golul piciorului" (zon a cea mai înaltă a bolţii longitudinale inteme), se susţine vârful piciorului. Pentru a lucra zona de sub „golul piciomlui'\ se susţine călcâiul. Agăţarea şi rotaţia Diferit faţă de „căţărare", mişcarea înainte a policelui sau a indexului - există alte două tehnici - „agăţarea" şi „rotaţia" -. dar care se folosesc numai dacă este nevoie de o stimulare suplimentară. Există trei arii la nivelul cărora se pot folosi aceste tehnici. In primul rând. se poate folosi rotaţia asupra punctului reflex al rinichiului, care poate fi inflamat printr-un aport excesiv de cafeina, coloranţi alimentari sau aditivi alimentari. In al doilea rând, rotaţia poate fi, de asemeni, aplicată pe punctele reflexe ochi-ureche. în sfârşit, agăţarea poate fl folosită asupra punctului reflex al valvei ileocecale, pentru a ajuta funcţionalitatea intestinală. Agăţarea: punctul reflex al valvei ileocecale se află numai pe talpa dreaptă sau palma dreaptă, localizat la capătul lateral aproape de linia pelvină. Se apasă în jos pe această linie, aplicând presiunea cu policele stâng. Apoi, se trage policele înapoi, astfel ca el să descrie o formă de cârlig de undiţă. Rotaţia: pentru a folosi tehnica rotaţiei, se aşează pulpa policelui pe punctul reflex vizat şi se rotează talpa sau palma în jurul policelui. Se menţine presiunea policelui asupra punctului câteva secunde, pentru a obţine un beneficiu maxim.

V.3 ÎNŢELEGEREA SISTEMELOR ORGANISMULUI - din punctul de vedere al reflexoterapiei Acest capitol îşi propune să facă o introducere în metodolo gia luciului cu organismul, modul în care vor fi abordate cele mai importante organe şi părţi ale corpului, şi modul în care aceste structuri organice se leagă de reflexologie. Aşa cum s-a mai arătat, talpa oglindeşte perfect organismul uman. Talpa are canale de legătură cu toate sistemele organismului. înţelegerea acestor lucruri tăcând ca reflexologia să inceapă să capete propriul său conţinut.

Maniera de bază Doctorii din vechime aveau puţine explicaţii de oferit pacienţilor, referitoare la tipurile de remedii vegetale pe care le-au folosit tămăduitorii generaţii de-a rândul. Prin comparaţie cu aceste remedii, relatix recent s -au realizat primele medicamente manufacturizate - tablete antialgice blânde, sticle cu siropuri de tuse. laxatixe. şi variate ..frecţii" pentru durerile articulare şi contracturile musculare. Până recent. în activitatea manuală a existat regula folosirii unui decoct utilizat pentru rezultatele obţinute în entorse şi contracturi, cunoscut sub numele de ..uleiul calului" - o mixtură din perişor, camfor, ienupăr şi parafină lichidă. Numele acestui preparat derivă din faptul că, la început, se folosea în tratamentul cailor care şchiopătau. Oricum, medicii trebuie să rămână cu pacienţii pe parcursul „curei de vindecare", în mod deosebit în cazurile de pneumonie, bronşită sau febră reumatică. In consecinţă, medicii tind să fie judecaţi mai mult după manevra iniţială - liniştirea psihică şi confortul pe care îl pot aduce pacienţilor lor - decât după abilitatea de a efectua un anumit tratament. In zilele noastre, acest tip de comunicare şi de îngrijire „unu -la-unu" s-a pierdut în mare măsură, datorită necesităţii de a trata tot mai mulţi pacienţi. Şi o dată cu sporirea populaţiei vârstnice, medicii au din ce în ce mai puţin timp pentru a-şi trata pacienţii, cu atât mai puţin să-i asiste pe paicursul „curei de vindecare". Aici intervine beneficiul reflexoterapiei, pentru pacienţi de toate vârstele. Beneficiul de o oră de reconfoitare, de tratament de relaxare, săptămânal, o oră de completă nedisturbare. reprezintă un câştig real în condiţiile v ieţii modeme. învăţarea prin boală Boala reprezintă o parte integrantă din condiţia umană. Nu există nici o posibilitate de a o elimina din viaţa noastră. Umanitatea a evoluat prin sănătate şi boală, şi noi am învăţat din amândouă. Viziunea holistică a însănătoşirii organismului este reprezentată ca un sistem energetic dinamic, într-o constantă stare de schimbare. Fiinţele umane sunt mai mult decât organismele lor. Fiecare reprezintă un echilibru între aspec tele mentale, fizice şi spirituale, care sunt integrate şi afectate direct de factorii de mediu şi sociali. Cauzele bolilor au rădăcini mult mai îndepărtate decât majoritatea simptomelor externe prezentate. Trăind într -o perioadă a specializării, fiecare parte a organismului este explorată şi tratată, ca fiind separată de restul coipului. In medicina tradiţională, medicamentele, fizioterapia, şi ca ultimă soluţie, tratamentul chirurgical, reprezintă câteva din soluţiile terapeutice folosite pentru ameliorarea durerii şi disconfortului. Scopul reflexologiei este de a atinge aceleaşi rezultate, în final cu mai bună receptiv itate din partea pacientului, prin relaxarea acestuia şi ameliorarea tensiunii lui nei -voase. Reflexologia se află tot mai mult în situaţia de a-şi pierde statutul de terapie de margine, şi de a se extinde, pentru ca în umiătorii ani să fle integrată în departamentele de medicină fizică ale mai multor spitale de renume.

V

4 METODOLOGIA DE REFLEXOTERAPIE PE APARATE ŞI SISTEME

V 4 I SISTEMUL DIGESTIV

Reflexologia şi-a dovedit eficienţa, în mod deosebit, în tratamentul multor situaţii comune, datorate dezechilibrelor les^ate de sistemul digestiv. Datorită funcţiilor sale, tractul digestiv este deosebit de reactiv la tipurile de alimente şi băuturi pe care le ingerăm, şi în plus este foarte prompt deranjat, în situaţiile de stress individuale. Sistemul digestiv cuprinde, din punctul de vedere al reflexologiei: cavitatea bucală, ficatul, vezica biliară, stomacul, pancreasul, valva ileocecală. colo nul ascendent, colonul transvers. colonul descendent, intestinul subţire şi sigmoidul. Stomacul se află în abdomenul superior până la linia costală inferioară. Stomacul acţionează ca un rezervor pentru mâncare. Când este gol. seamănă cu un balon dezumflat; când este plin. cele 35 de milioane de glande din pereţii săi secretă cea 3.51 de suc gastric (mai ales acid clorhidric) pe zi. capabil să pregătească hrana pentm a trece in duoden. Ficatul este cel mai mare organ al corpului şi. la adult, cântăreşte într e 1.2 şi 1.8 kg. El se află pe partea dreaptă a abdomenului superio: unde este protejat de coaste. L'na din substanţele esenţiale produse de ficat este bila. care este depozitată în vezica biliară. Sămrile biliare scad grăsimile şi. prin aceasta, ajută la absorbţia grăsimilor alimentare şi a vitammelor liposolubile. Pancreasul are o lungime de cea 15 cm şi se află în spatele stomacului şi în faţa coloanei vertebrale. Pancreasul realizează două funcţii importante: controlează glicemia, principalul material energetic celular: şi produce insulina, care regularizează glicemia. Intestinele sunt sediul unor procese complexe de procesare a alimentelor, totul desfaşurându-se într-un tub lung şi flexibil. Funcţia intestinelor este de a face alimentele să treacă din stomac către organism, într-o fomiă acceptabilă pentru acesta. Prima parte a tractului intestinal este reprezentată de intestinul subţire, duodenul de cea 25 cm lungime, jejunul de cea 2.4 m. şi ileonul de cea 3.6 m lungime. L miează intestinul gros. care este mai larg decât intestinul subţire, dar este mai scurt ca acesta - numai cea 1.5 m lungime totală. Intestinul gros este împărţit în colonul ascendent, transvers. descendent şi sigmoid. Orice material pe care intestmele nu l-au putut prelucra, cum ar fi fioră bacteriană distrusă- mucus lubrifiant, ca şi materiale dure. fibroase care nu pot fi absorbite, trec ca atare prin anus şi părăsesc organismul. V.4.1.1 SISTEMl L DICESTIX îsl REFLEXOLOGIA

Sistemul digestiv este complex. Activităţile sale pot fl sinte tizate în ingestia. mestecarea şi prelucrarea alimentelor, care sunt convertite în componente solubile în stomac şi componentele nutritive sunt extrase în intestine. Toate substanţele care nu pot tl digerate sunt eliminate ca materii fecale. Multe dmtre aceste procese pot fi afectate de stres sau tensiuni nervoase, şi astfel reflexologia are un succes deosebit în ameliorarea acestor probleme, cum ar tl în cazul sindromului colonului 227 iritabil, diverticulitelor. constipaţiei. şi în cazul afectării funcţio nalităţii generale a stomacului.

> Activarea ficatului şi a vezicii biliare Pentru a trata aceasta zona, se sprijină piciorul drept cu mâna stâfigă a terapeutului şi se foloseşte policele drept care lucrează de la marginea mediala la cea laterala a piciorului bolta longitudinala interna şi liniile mediane ale plantei. Se schimba mâna de sprijin şi se utilizează policele stâng, pentru a lucra înapoi de la marginea laterala spre cea mediala a piciorului (tălpii). > Activarea stomacului şi pancreasului Se sprijină piciorul stâng cu mâna dreapta şi se foloseşte policele stâng, lucrând pe punctele reflexe ale stomacului şi pancreasului, de la marginea mediala spre cea laterala. Se schimbă mâna de sprijin, şi apoi se foloseşte policele drept care acţionează asupra punctelor rejiexe, de la marginea laterală către cea laterală. > Activarea valvei ileocecale Pentru a trata această zonă, se sprijină piciorul drept pe faţa posterioară a călcâiului cu mâna dreaptă. Apoi, se aşează policele stâng pe linia plantară a călcâiului şi se foloseşte tehnica agăţării şi desprinderii asupra punctelor reflexe implicate, > Activarea colonului ascendent, transvers şi a intestinului subţire Se sprijină piciond drept cu mâna stângă a terapeutului şi se foloseşte policele drept, pentru a acţiona pe întreaga zonă de la originea bolţii plantare interne până la călcâi. Se lucrează de la marginea medială spre cea laterală. Apoi, se schimbă mâna de sprijin şi se foloseşte policele stâng, care lucrează zona de la marginea laterală la cea medială. >^ Activarea colonului transvers, descendent şi sigmoid şi a intestinului subţire Sprijinind la bază piciorul stâng cu mâna dreaptă, terapeutul foloseşte policele stâng pe toată zona de la marginea medială către cea laterală. Se schimbă mâna de sprijin şi se foloseşte policele drept care lucrează zona incă o dată, de la marginea laterală către cea medială. V 4.2. SISTEMUL DE REPRODUCERE Reflexologia s-a dovedit a avea succes în reglarea hormonală, legată atât de sistemul reproductiv masculin, cât şi de cel feminin. Reflexologia are. de exemplu, un efect direct în normalizarea funcţiei uterului şi ovarelor în perioada menstrei. iar la bărbat. în menţinerea funcţionalităţii fiziologice a prostatei şi testicolelor. Datorită diferenţelor organice fundamentale între sistemele reproductive masculin şi feminin, datele se vor prezenta în două părţi. Multe puncte reflexe sunt totuşi comune la ambele se.xe. comparativ sau echivalent altor organe. V.4.2.1 ANATOMIA MASCULINĂ Sistemul reproductix mascuhn cuprinde cele două testicole. canalele eferente. care fac joncţiunea cu flecare testicol spre canalele deferente, care. la rândul lor. se continuă cu uretra. care străbate zona centrală a prostatei. Vezicula seminală acţionează ca un organ de stocare a spemiei mat ure. Prostata este o glandă care înconjură prima parte a uretrei şi baza vezicii urinare, şi secreţiile sale ajută la menţinerea activă a spermei. Penisul, pe lângă a fi organul reproducător masculin, are şi funcţia de excreţie urinară, din vezica urinară în afara organismului.

Testicolele au două funcţii: producerea a cea 50 milioane spennatozoizi în fiecare zi şi producerea hormonului testosteron. Acest honnon răspunde de dezvoltarea caracterelor sexuale secundare masculine. Acestea includ creşterea părului pubian şi facial, agresivitatea, masa musculară importantă şi îngroşarea vocii. V.4.2.2. ANATOMIA FEMININĂ în afara producerii unui ovul matur, sau celulă-ou. în fiecare lună, sistemul reproductiv feminin trebuie să asigure nutriţia şi protecţia pentru un ovul fertilizat, până când acesta se dezvoltă treptat, ajungând în faza de fat la temien. la sfârşitul perioadei de sarcină. Deasupra vaginului, aflat în spatele vezicii urinare şi înaintea rectului, se află uterul. Uterul este ancorat în situsul său prin mai multe ligamente şi muşchi legaţi, pe de o parte, de planşeul pelvin, şi, pe de altă parte, de pereţii pelvisului. Acest Fiecare etapă a ciclului menstrual este controlată de o serie lexă de secreţii hormonale. Rărirea, sau chiar absenţa penoadekir dc ră pol fl remltatul dezechilibrelor hormonale datorate afcctAnlor IBt^^^ "^tJ stress*ului. funcţionalitatea corectă a sistemului reproductiv al sexe. masculin şi feminin, este atât de susceptibilă la stress sau >e. reflexologia poate fi de mare ajutor. I^ femeie, menstruatia ^ »pn complet, dacă nivelele de stress devin prea inalte. şi la hărt>a* Iţii similare se înregistrează imposibilitatea menţinerii unei erecţii cupluri care au întâmpinat dificultăţi in conceperea unui copil, au iţat reuşita concepţiei după cursuri extensive de reflexologie. ^ Acti\ area ov arelor / testicolelor V sphjimi piciorul drepi cu mâfta dreapta a terapetaului ^ d indexul stâng, se acţionează asupra ariei indicate pe o Imn de 2-3 ori. Se sprijină piciorul stâfig cu mâna stânga a utului. se foloseşte indexul

mt.

drept jxmtru a Itkrra zona ca nu^ de 2-3 on ^ Activarea uterului / prostatei ^e sfvi/inâ piciond drept cu mâna stâttgâ şi, folosind nuiexid Jrepi eazâ ztma in linie dreaptă Se re/wto aceasta manevra de 2*3

liPh) piciorul stâng cu mâna dreapta a terapeutului şi se foloseşti. I stâng f K 'nfru a activa zomr ca mai înainte r>in nnn \c repeta ) manevră de 2-3 ori

ori ^ .\cti\area trompelor uterine / canalelor deferente

lîMiSiMKl in ( \ 7

V spriţmă marginea plantară a picioridui drept sfyrijini /v ambele fyolice. se lucrează injurii. . , - tmtehixn

hfi

ifhk 'xui şi cel de-al nvilea deget, impreunâ dc 2-3 ^astă secwnţă /v

cu piciorul stâng \4

3

ao

i

Sisn:\li L R E S P I R A H ) R

Sistemul respirator realizează respiraţia şi apro\ izionea/ă tuiu lele organismului cu oxigenul de care acestea au neNi>ic pentn ^tivmarea factonlor nuuitivi în energie. Organele-vheie în accM

proces sunt plămânii - doi „saci" spongioşi, care ocupă cea mai mare parte din cavitatea toracică. Aerul respirat pe nas sau pe gură este, în primul rând, încălzit şi umidifiat o dată cu trecerea prin conductele nazal şi faringian - care este o parte a tubului digestiv, aflat între gură şi esofag. Aerul continuă să coboare prin tra hee şi laringe, cu excepţia situaţiilor în care conductul aerian este momentan închis de epiglotă, când ne înecăm. Apoi traheea se divide în două bronhii principale, care conduc aerul în cei doi plămâni. în interiorul plămânilor, fiecare bronhie se împarte în tuburi tot mai mici, până la nivel de bronhiole, care, la rândul lor, se tennină în sacii alveolari. Priviţi mai de aproape, fiecare sac alveolar este compus din spaţii înguste, numite alveole, ai căror pereţi conţin reţeaua capilară. Prin pereţii aces tor capilare se efectuează schimburile de gaze, cu trecerea oxigenului în curentul sanguin şi a bioxidului de carbon din sânge în sacii alveolari. V.4.3.1. MECANISMELE RESPIRAŢIEI Lucrând simultan, diafragma - muşchi lat, atlat la baza cutiei toracice şi a pulmonilor, şi muşchii intercostali - care mobilizează coastele în sus şi în jos, antrenează umplerea şi golirea de aer a pulmonilor. în timpul inspirului, coastele se mişcă în sus şi în afară, iar diafragma coboară, alungind cutia toracică. Astfel, creşte capacitatea toracică şi aerul este aspirat în interiorul plămânilor prin căile aeriene superioare, de la nas sau gură, până la plămâni. Când expirăm, se petrece fenomenul invers: coastele se mişcă în jos şi înăuntru şi diafragma se deplasează în sus. Aceasta are un etect de „conti-acţie" a cutiei toracice, care forţează aerul, conţinând CO2 şi alte produse reziduale, să se deplaseze în sus prin căile aeriene şi să părăsească organismul, pe nas sau pe gură. V.4.3.2. VORBIREA Un alt aspect important al funcţiei aparatului respirator îl constituie implicarea sa în abilitatea omului de a scoate sunete, de a vocaliza şi de a vorbi, calităţi datorate unor structuri anatomice speciale, localizate pe tractul aerian uman. Coloana aemlui expirat din pulmoni trece prin laringe, cunoscut şi sub denumirea de „cutia vocală". Laringele este porţiunea superioară adaptată a traheei. protejat de cartilajul tiroidian. care formează reperul anatomic \ izibil. denumit „mărul lui Adam". Cele două benzi de ţesut elastic, corzile \ocale, fonnează un „\*" îngust, deschizând laringele. Când vorbim, corzile vocale se tensionează şi astfel se limitează deschiderea laringelui. Aerul expirat determină deci vibraţiile corzilor vocale şi astfel se produc sunetele, la fel ca în cazul coardelor unei chitare sau ale unei \iori ale căror sunete depind de lungimea şi de tensionarea lor. Nu numai lungimea coardelor \ocale determină caracteristicile sunetelor. Sunetele variază şi datorită diverselor poziţii ale limbii, buzelor sau dinţilor. Cavitatea nazală poate schimba şi ea calitatea sunetului produs, dând rezonanţă vocii. • Respiraţia şi digestia Stilul de viaţă actual, care include factorii dietetici şi, în general, starea precară a mediului în care trăim, are un impact dezastruos asupra aparatului

respirator. Reflexologia a fost aplicată cu succes. în aceste condiţii, în infecţiile căilor respiratorii superioare, bronşite, emtlzem pulmonar şi astm. Chiar dacă. cel puţin la început, este greu de acceptai, unele probleme ale aparatului respirator sunt adesea legate de digestie, şi se impune să obţinem ameliorarea întâi a acestora, activând punctele refie.xe conectate cu apaiatul digestiv. Este evident faptul că. introducând o serie prea largă de alimente mult prea timpuriu în alimentaţia copilului, unele pot declanşa probleme respiratorii, chiar de la vârste foarte mici. Obiceiul de a hrăni copilul sub 6 săptămâni pe bază de cereale cu conţinut ridicat de proteine şi produse lactate, de ex.. poate determina un stress pentru apaiatul digestiv imatur al copilului şi conduce la episoade de infecţie, atât la nivelul căilor respiratorii superioare, cât şi a celor inferioare. Aceste infecţii pot începe ca otite medii. în primele două luni de viaţă, unnând constant catarul. Dacă acesta persistă, copilul poate prezenta simptomatologia unei bronşite cu fenomene bronhospastice. Este important ca toate produsele baziUe pe lactate şi cerealele din faină de grâu să se înlocuiască din dieta copiilor afectaţi, pentru a crea condiţii de recuperare a aparatului digestiv. Această schimbare de dietă, asociată cu frecvente şedinţe de reflexoterapie. detenuină adesea rezultate foarte bune.

•

Astmul

Astmul este o condiţie patologică cu evoluţie adesea agravantă, în unele circumstanţe pereclitând chiar viaţa pacientului. Dar acţionând asupra funcţiei pulmonare şi ajutând. în mod deosebit, la ameliorarea anxietăţii, ca şi a contracturilor asociate cu tulburările de aliniament ale e xtremităţilor, mulţi pacienţi au constatat o îmbunătăţire remarcabilă a stării lor de sănătate, în general. Mai ales copiii, se pare că răspund bine la tratamentul prin reflexoterapie, crizele acestora devin tot mai puţin frecvente şi mai puţin severe. In unele cazuri, evoluţia bolii s-a oprit.

>

Activarea pulmonului / sânului

Pornind cu fata plantara, se sprijină piciorul drept cu mâna stângă a terapeutului, şi se lucrează pe zona de tratctt foarte de la haza liniei diafragmului, până la nivelul liniei articulaţiilor metatarsofalangiene. Pe faţa dorsală, terapeutul face pumn mâna stângă şi îl presează în mijlocul tălpii piciorului drept al pacientului. Se foloseşte indexul drept, care acţionează în jos de-a lungul şanţurilor piciorului. Se repetă toate aceste etape şi la piciorul stâng. V.4.4. SISTEMUL CIRCULATOR Angina pectorală şi celelalte condiţii patologice la nivel cardiac răspund bine la reflexologie. Cele mai importante beneficii ale acestei terapii sunt de a ajuta funcţia musculară cardiacă, îmbunătăţind condiţiile circulatorii sanguine şi reacţia neurală, ca şi de a ajuta starea generală, scă zând nivelul de stress. Inima este asociată cu partea stângă a corpului şi de aceea punctele reflexe se vor găsi predominant la nivelul piciomlui stâng. V.4.4. 1. STRUCTURA INIMII Inima, organul central al sistemului circulator, este un organ -pompă muscular. Bătând continuu mai mult de 100000 ori pe zi. inima răspunde de circulaţia sângelui la fiecare celulă din coip. Inima este împăilită în două jumătăţi,

fiecare cu câte un atriu cu perete subţire şi un ventricul cu perete gros. Camerele fiecărei părţi ale inimii sunt separate prin valve care controlează fluxul san^uin dintre ele. Sânuele \enos intră în inimă coloanei \ertebrale în zona cutiei toracice, fiind favorabil să se activeze punctul reflex corespunzător acestei părţi a coloanei. Sistemul limfatic al organismului şi sistemul circulator sunt strâns interconectate. Sistemul limfatic constă într-o reţea de \ase de dimensiuni diferite, distribuite în întregul organism. Funcţia acestora este de a capta orice fluid care trece din \ asele sanguine în ţesuturi şi apoi să-l readucă în tluxul sanguin. Odată captat, acest fluid se numeşte plasmă - o substanţă sărată slab colorată, asemănătoare plasmei sanguine, dar conţinând mai puţine proteine. Altă funcţie importantă a sistemului este cea de filtrare şi reţinere a bacteriilor şi a altor substanţe care pot fi dăunătoare organismului. Aşa cum am arătat relativ la sistemul circulator, presiunea sanguină forţează trecerea sângelui oxigenat prin peretele fin al capilarelor, pentru a hrăni celulele din ţesuturile înconjurătoare. Cea mai mare parte din acest lichid se va întoarce înapoi în capilare: restul va fi colectat de reţeaua vaselor limfatice. V.4.5.1 CUM LUCREAZĂ VASELE LLMFATICE Sistemul limfatic trebuie gândit ca o reţea complicată de canale de aducţiune. conducte şi afluenţi. Toate aceste canale conduc limfa de la nu meroase vase mici spre câteva canale mai mari. Cel mai mare dintre toate este duetul toracic, care merge ascendent de-a lungul organismului, chiar în faţa coloanei vertebrale. Din duetul toracic, limfa drenează înapoi în reţeaua sanguină aproape de umărul stâng. Alt vas limfatic major este duetul limfatic drept, care merge ascendent prin braţul drept şi umăr. Din acest vas. limtâ drenează înapoi în torentul sanguin aproape de umărul drept. Periodic, se pot observa ..umflături" în diverse părţi ale organis mului, cel mai adesea la gât, axile sau plică inghinală. în aceste cazuri, se tumefiază ganglionii limfatici, atunci când celulele albe se aglomerează pentru apărare contra substanţelor toxice, inclusiv bacterii. Poate că cele mai cunoscute structuri ganglionare limfatice sunt amigdalele palatine. V.4 6. SISTEMUL E\DOCRL\ Văzând că atât de multe secreţii honnonale au efect direct sau indirect asupra stării mentale sau emoţionale de bine. beneficiile reflexologiei în tratamentul glandelor endocrine pot fi deosebit de mari. Reflexologia pare a avea efectul de regularizare şi echilibrare a secreţiilor honnonale - fie că^ acestea sunt hipo sau hipersecretate - şi, astfel, are mare succes în tratamentul ambelor tipuri de suferinţe şi în toate sindroamele asociate. Glandele endocrine sunt denumite şi glande cu secreţie intemă, deoarece secreţiile lor hormonale trec direct în sânge. Fiecare dintre aceşti hormoni se comportă ca un mesager chimic. ..confecţionaf" de o anumită glandă, cu un scop specific de a influenţa unele părţi ale organismului, creş terea sau metabolismul. Glandele care constituie sistemul endocrin sunt hipofiza, tiroida, paratiroidele. suprarenalele şi insulele lui Langerhans - aflate în pancreas epifiza, cele două

ovare la femeie şi cele două testicole la bărbat. O Glanda hipofiză şi hipotalamusul Glanda hipofiză şi hipotalamusul par a acţiona împreună, ca o singură unitate funcţională. Hipotalamusul nu este, de fapt. considerat glandă endocrină, ci parte a creierului. El are. totuşi, o acţiune directă şi de control asupra hipofizei, care. la rândul ei. regularizează activitatea majorităţii celoHalte glande endocrine ale organismului, lată de ce ne referim la hipotalamus ca la un „dirijor'' al sistemului. Hipofiza se află la baza creierului. între ochi şi în spatele nasului, fiind protejată de o structură osoasă arcuită putemic. numită şaua turcească. O Glanda epifiză (pineală) Glanda pineală este o structură brun-roşcată mică. de cea 1 cm lungime. Este localizată în creierul anterior şi este conectată cu creierul, printr -un scurt pedicul conţinând nervi, mulţi dintre aceştia terminându-se în hipotalamus. Hormonul secretat de epifiză este melatonina şi există astăzi multe dovezi care sugerează că glanda epifiză are influenţă directă asupra stărilor nervoase şi comportamentul. O Glanda tiroidă Această glandă, care încorporează de altfel şi paratiroidele. este responsabilă de creşterea omului şi de activitate, de metabolism, şi de extragerea iodului din plasma sanguină. Tiroida are mare influenţă în starea noastră mentală de bine. Glanda tiroidă secretă, de asemeni, hormonul tiroxină. o scădere a acestuia putând conduce la tendinţe nevrotice severe, la unele persoane. O Insulele lui Langerhans Celulele care formează insulele lui Langerhans se găsesc distribuite neregulat în mănunchiuri în întreg pancreasul. Secreţiile homionale de la 237 aceste mănunchiuri celulare trec direct în venele pancreasului şi de aici se distribuie direct în întregul organism. Funcţia-cheie a insulelor lui Langerhans este producţia de glucagon şi insulina, doi hormoni responsabili de controlul nivelului glucozei în tluxul sanguin. O Glanda epifiză şi comportamentul Studii recente prezentate de psihologi şi psihiatri au evidenţiat legătura aparentă între glanda epifiză şi nervul optic. Subiecţii studiilor-localnici din nordul îndepărtat al Groenlandei - au ajuns în atenţia cercetătorilor, datorită unor scheme comportamentale ciudate, inclusiv psihoze maniaco -depresive, isterie, şi. în cazuri extreme, paralizii isterice, care implică piederea funcţională a unuia sau mai multor membre. Cum aceste probleme de comportament apăreau numai pe parcursul iernii, speculaţia privind lungile perioade de crepuscul sau întuneric specifice nordului Groenlandei a deschis subiectul prin care acestea ar fi cauza tulburărilor din această perioadă a anului. In ordinea testării acestei observaţii, tratamentul de rutină cu radiaţii ultraviolete a fost administiat pe suprafaţa viscerocraniului. corespunzător poziţiei glandei epiflze, pentru flecare subiect testat. Dup ă şedinţe zilnice de 20 minute pe o perioadă de o lună. aproape 90% dintre cei cu probleme implicând tulburări de comportament au prezentat o recuperare completă. Se consideră astăzi că lumina ultravioletă transmisă prin nervul optic are un oarecare efect corector scurt, al cărui mecanism este încă inexplicabil, asupra glandei epifize şi. astfel, asupra restului creierului.

Mulţi oameni în medii de izolare extremă, în care sunt supuşi unei reduceri dramatice a radiaţiilor ultraviolete pe parcursul iernii, s unt familiarizaţi cu sindromul de „tulburare afectivă sezonieră". Simptomele includ adesea câştigul de greutate, letargia mentală şi fizică, şi depresia. Ar putea fi vorba de o reducere a luminii solare, care determină o creştere a numărului internărilor în spitalele psihiatrice în timpul lunilor de toamnă şi de iarnă. De aceea, nu este suiprinzător faptul de a găsi o mare sensibilitate în aria halucelui la aceste persoane suferind de depresie, anxietate, şi alte condiţii legate de stres. ^ Tulburările legate de stress Stress-iil şi sistemul endocrin sunt strâns asociate. De altfel, principalele condiţii patologice, care pot fi compensate cel mai bine prin reflexologie, sunt tensiunea şi tulburările legate de stress. Punctele reflexe pe care trebuie să Ie activăm pentru sistemul endocrin sunt identice la ambele picioare. > Activarea tiroidei şi a gâtului 5*^ sprijină piciorul drept cu mâna stângă şi se foloseşte policele drept care lucrează aria de la nivelul articulaiiilor primelor tivi degete de la picior. Se lucrează de-a lungul acestei arii de 2-3 ori. Se .sprijină piciorul stâng cu mâna dreaptă şi se foloseşte policele stâng care acţionează de-a lungul aceleiaşi zone pe acest picior. Se repetă această manevră de 2-3 ori. > Activarea hipofizei, a hipotalamusului şi a epifizei Se sprijină piciorul drept cu mâna stâfigă a maseurului şi se foloseşte policele drept, pentru a acţiona asupra primei jumătăţi a halucelui. Se repetă manevra de 2-3 ori. Se sprijină piciorul stâng cu mâna dreaptă şi se foloseşte policele stâng, pentru a acţiona asupra primei jumătăţi a halucelui. Se repetă manevra de 2-3 ori. _____ V.4.7. SISTEMUL SCHELETIC - APARATUL LOCOMOTOR Tulburările la nivel lombar sunt cauza mai multor zile de muncă pierdute decât virozele comune din anotimpul rece. Toate tipurile de dureri lombare („low back pain"), inclusiv sciatica, lumbago, leziunile de disc, şi contracturile musculare, pot răspunde rapid la şedinţele de reflexoterapie. atâta timp cât această formă unică de tratament scade durerea musculară şi normalizează funcţionalitatea coloanei vertebrale. O Structura fundamentală Scheletul uman are trei funcţii importante: pentru a asigura un suport: pentru a proteja organele inteme: şi, cu ajutorul grupelor musculare specializate, pentru a asigura mişcările organismului. Cele 206 oase care alcătuiesc scheletul pot fi împăiţite în două gi'upe importante. Acestea sunt cunoscute ca grupul axial şi cel apendicular. Sunt surprinzător de mici diferenţe între aspectul scheletului feminin şi masculin, cu excepţia, cum de fapt ne-am şi aşteptat, ca oasele masculine să fie mai mari şi mai grele decât cele corespunzătoare feminine. Scheletul axial cuprinde craniul, coloana vertebrală şi cuşca toracică, care dau scheletului axial rolul său de suport, pe care scheletul apendicular al membrelor se articulează prin centura pelviană şi scapulo -humerală. Centura pelviană este mult mai grea şi mai puternică decât cea scapulo 239 hunieralâ. Acest lucru esle necesar, deoarece pelvisul are de suportat întieaga greutate a trenului superior al organismului.

Scheletul este constiuit cu diferite feluri de oase: oase lungi, ca femurul care leagă şoldul de genunchi, şi de humerus, care leagă umărul de cot; oase scuite, cum ai- fi falangele degetelor de la mâini sau de la picioare: oase late, repezentate de craniu, scapula; şi oase neregulate triunghiulare, cum ar tl xeitebrele care se află la coloana vertebrală. O Vertebrele şi coastele Coloana vertebrală este principial asemănătoare cu un număr de mosoare de aţă înşirate pe lungimea unei fi'ânghii. Coloana este extrem de flexibilă, fiind capabilă să se rotească, să se aplece în spate, înainte, la stânga şi la dreapta. Pentru a-şi atinge gradul de flexibilitate, coloana are o construcţie complicată la nivelul grupurilor de vertebre: 7 vertebre cervicale, 12 vertebre dorsale, 5 vertebre lombare, 5 vertebre sacrate şi 4 veitebre care formează coccis -ul - un vestigiu al „cozii". Vertebrele lombare sunt mult mai groase şi mai puternice decât cele toracice, datorită greutăţii suplimentare a regiunii lombare pe care trebuie să o suporte de fapt, întreaga greutate a trenului superior a organismului este suportată de această regiune a coloanei vertebrale. Vertebrele toracice sunt mai fine şi au o densitate mai mică decât cea a vertebrelor lombare, atâta timp cât ele au un rol mai mic de Jucat în susţinerea greutăţii şi sunt mai mult concepute pentru a susţine structurile cutiei toracice. Vertebrele cervicale sunt şi mai fine şi mai subţiri, atâta timp cât ele au de suportat numai greutatea craniului. Se găsesc două vertebre supraspecializate la nivelul cel mai înalt al coloanei - atlas şi axis. Axis permite capului să se rotească, în timp ce atlas permite capului să se mişte în sus şi în Jos (aprobare, să salute, să aprobe etc). Toracele cuprinde cele 12 perechi de coaste, caie sunt articulate cu vertebrele toracice. Primele 10 dintre aceste perechi se articulează prin caililaje cu steniul cai*e este un os vertical aflat în mijkxuil pieptului, în timp ce, cele două perechi inferioare de coaste rămân nearticulate, sau „libere". O Oasele Toate oasele au un strat extern dens şi o structură intemă spongioasă. Acest tip de configuraţie face osul, în acelaşi timp. puternic şi uşor. Oasele depozitează în plus calciu şi fosfor. Suprafeţele articulare ale 240__— oaselor sunt acoperite cu canilaj. pentru a obţine alunecarea necesară articulaţiilor. Oasele nu furnizează nervi proprii, vasele sanguine intră în ele prin canalul nutritiv. în scopul de a hrăni. în primul rând. partea ce ntrală spongioasă a osului. Creşterea este datorată. în general, tuturor oaselor, dar este mai evidentă la oasele lungi. Toate oasele sunt formate pe matrice de cartilaj, care se osifică pe parcursul primilor ani de viaţă. Singura excepţie de la această re gulă este clav icula - osul care leagă centura scapulară de partea superioară a toracelui osos - şi unele părti ale craniului. O Discurile intervertebrale - coloana vertebrală Mobilitatea vertebrelor este datorată faptului că suprafaţa fiecăreia este acoperită cu cartilaj şi spaţiul creat intei-vertebral este umplut cu un disc gros de cartilaj fibros. cu un centru fonnat dintr-un ţesut moale, gelatinos. Aceste

discuri intervertebrale acţionează pentru coloana vertebrală ca nişte structuri care absorb şocurile. Mişcările între vertebrele indiv iduale. cu excepţia atlas şi axis. sunt mici. dar efectul combinat este considerabil, când se ia în considerare coloana în întreeime. Cea mai mare parte din fiexia şi extensia scheletului axial se face la nivelul regiunilor cervicală şi lombară ale coloanei vertebrale: aplecarea în plan oblic este la bază o funcţie a regiunii toracice: şi rotaţia implică întreaga coloană vertebrală. Rezultatul tuturor acestor tipuri diferite de mişcare este acela că discurile tind să se uzeze de-a lungul anilor şi dev in ca nişte ..pişcoturi" subţiate. V 4 7 .1 EFECTELE UZURII ASUPRA SCHELETULUI Există limite asupra modului in care reflexologia poate ajuta in tulburările degenerative ale coloanei vertebrale, dar in general, ea poate cel puţin să ofere un confort, reducând durerea şi rigiditatea. Datorită mişcării constante a articulaţiilor, aceste zone vertebrale sunt predispuse multor afectări algice. Punctele reflexe ale scheletului sunt identice pe ambele picioare. ^ Activarea pe coccis Se sprijină piciorul drept cu mâna dreaptă a maseurului şi se aplică presiune, folosind cele 4 degete de la mâna stângă a maseurului. Se repetă de 2-3 ori. Se schimbă mâna de sprijin pentru piciorul stâng. 241 > Activarea şoldului / pelvisului Se sprijină piciorul drept cu mâna stângă a mascurului şi se aplică presiunea, folosind cele 4 degete de la mâna dreaptă. Se repetă de 2-3 ori. Se schimbă mâna de sprijin pentru piciorul stâng şi se repetă procedura.

> Activarea coloanei vertebrale 5*^ sprijină piciorul drept cu mâna stânga şi se foloseşte policele drept, pentru a activa punctele reflexe pentru coloana vertebrală. Se repetă de 2-3 ori. Se repetă la piciorul stâng, schimbând mâna de sprijin. > Activarea umărului Se sprijină piciorul drept cu mâna stângă a mascurului şi se lucrează aria umărului cu policele drept. Se schimbă mâna de sprijin şi se foloseşte policele stâng, pentru a activa in sens invers aria incă o dată. Se sprijină piciorul stâng cu mâna dreaptă a maseurului şi se foloseşte policele stâng, pentru a lucra aria umărului. Se schimbă mâna de sprijin şi se foloseşte policele drept, pentru a lucra in sens invers aria. ^ Activarea genunchiului Se sprijină piciorul drept cu mâna dreaptă şi se foloseşte hidex-ul stâng, pentru a activa nweaga zonă de formă n-iunghiulară. Se sprijină piciorul stâng cu mâna stângă şi se foloseşte index-ul drept, pentru a lucra întreaga arie.

> Activarea zonei sciatice Se sprijină piciorul drept cu mâna dreaptă şi se folosesc index-ul şi medius-ul stâng, pentru a acţiona asupra zonei, chiar in spatele gleznei pe cea 7.5 cm. Se repetă de 2-3 ori. Se schimbă mâna de sprijin pentru piciorul stâng şi se repetă procedura cu indexul şi medius-ul mâinii drepte a maseurului. V 4.8. CREIERII Şl ARIA FACIALĂ

Creierul împreună cu măduxa spinării cuprind sistemul nervos al organismului. Miliardele de celule nervoase, denumite cum bine ştim neuroni, realizează controlul cerebral, tăcând posibile conştiinţa, emoţiile, gândirea, mişcarea, precum şi o întreagă categorie de funcţiuni inconştiente ale organismului. Condiţiile care pot afecta organizarea sistemului nervos central sunt de se\eritate \ariabilă- de la tulburări inflamatorii, mai mult sau mai puţin banale, până la suferinţe cu risc \ital. Reflexologia poate aduce grade diferite de ameliorare pentru aceste suferinţe, ca şi pentru scleroza multiplă, boala Parkinson. afectările urechilor, afectările cronice ale urechii, nasului şi gâtului la copii, suprasolicitări ale ochilor şi conjunctivite. Atâta timp cât o scleroză multiplă nu se poate vindeca, contează foarte mult ca un subiect dependent de scaunul cu rotile să ajungă să fie din nou independent, din punct de vedere motor, reflexologia axând rezultate bune în îmbunătăţirea spasmelor dureroase ale membrelor inferioare asociate altor condiţii patologice. După tratarea infecţiilor tractului respirator superior, este un fenomen comun ca. pentru încă câteva zile. subiecţii să prezinte o rinită. care poate aduce chiar un beneficiu suplimentai* pentru starea sinusurilor nazale.

O Structura creierului După îndepărtarea scutului osos protector, creierul se prezintă ca o alună mare şi cutată. Pentru a preveni materia cerebrală moale. împotriva eventualelor leziuni prin lovituri, care să afecteze structurile profunde aflate sub scutul osos. creierul este învelit de două membrane, care fomiează meningele, plin cu lichid cefalo-rahidian. Cele mai importante părţi ale creierului sunt cerebrum. trunchiul cerebral şi cerebelul. Cerebrum cuprinde cea 70% din sistemul nervos. Are o emisferă cerebrală dreaptă şi una stângă, legate între ele printr-o masă de fibre. Suprafaţa cudată a emisferelor cerebrale, sau cortex-ul. conţine celule nervoase denumite generic „materie cenuşie", reprezentând elementele superi oare de legătură ale celulelor care fonnează trunchiurile nervoase. Diferite zone ale emisferelor cerebrale răspund de funcţii foarte specifice: cortex-ul motor se ocupă de mişcările voluntare: cortex-ul senzitiv se ocupă de sensibilităţile organismului; l obul frontal răspunde de personalitate; lobul occipital de văz; iar zona centrală a creierului răspunde de auz şi vorbire. Trunchiul cerebral este o structură complexă, fonnată din fibre nervoase, care leagă măduva spinării de cerebrum şi cerebel. Funcţiile trunchiului cerebral includ controlul automat şi inconştient asupra unor activităţi, cum ar fi respiraţia şi contracţiile cardiace - ritmul bătăilor cardiace. Cele mai importante funcţii ale cerebelului privesc coordonarea musculaturii şi menţinerea echilibrului organismului.

O Urechile Structurile inteme ale urechii creează posibilitatea de a auzi şi de a menţine echilibrul. Urechea umană este capabilă să distingă sunete cuprinse ca intensitate. între 10-140 decibeli. Distanţa dintre urechi ajută creierul să localizeze direcţia şi sursa sunetelor. Urechea are trei părţi distincte; urechea extemă, urechea medie şi urechea intemă. Urechea extemă constă dintr-un pavilion cartilaginos, astfel configurat

pentru captarea eficientă a undelor sonore şi dirij area lor spre canalul auricular. Urechea medie conţine membrana timpanică şi trei oase mici ciocănelul, nicovala şi scăriţa. Urechea intemă conţine sistem tubular plin cu tluid, denumit cohlee. Aceasta conţine celulele nervoase legate de nei -vul auditiv, care se proiectează în creier. Organul echilibrului constă în trei tuburi în formă de „U", pline cu tluid, care fonnează între ele unghiuri drepte, două câte două. Tuburile conţin cili sensibili la mişcare şi celule speciale, capabile să sesizeze poziţiile tuturor părţilor corpului. O Ochii Fiecare glob ocular arată ca o bilă de gelatină cu diametrul de cea 2,5 cm. Sclera (sclerotica) este o membrană albă. care fonnează învelişul exterior al globului ocular, cu excepţia zonei frontale acoperită de comee. în spatele corneei se atlă camera anterioară, care conţine un tluid numit umoarea apoasă. Acest spaţiu este separat de camera posterioară a globului ocular printr -o lentilă. în faţa lentilei se află un muşchi, irisul. Lumina intră prin ochi la nivelul unei găuri negre centrale, numită pupilă, şi trece prin lentilă, care o focalizează ca o imagine răsturnată pe suprafaţa celulelor specializate pentru alb-negru şi color, aceste celule fonnând retina. Aceste celule reprezintă originea nervului optic, care iese prin partea posterioară a fiecărui glob ocular, iar informaţiile sunt transmise la cortex-ul vizual al creierului. La acest nivel, se afiă zonele de proiecţie ale ambilor nervi, de la cei doi globi oculari, iar infonnaţiile se combină pentru a crea percepţia tridimensională a lumii.

O Sinusurile Sinusurile sunt cavităţi aerice dezvoltate în grosimea oaselor feţei. Pe lângă faptul că dau rezonanţă vocii, sinusurile acţionează ca tlltre pentru aerul respirat pe cale nazală, şi structura lor ajută la scăderea greutăţii capului, reducând sarcina pe care trebuie să o suporte coloana cervicală. Când apare o infecţie a sinusurilor, subiectul acuză o durere la nivelul feţei şi respiraţia pe nas poate fi e.xtrem de dificilă, sau uneori imposibilă. Sinusuril e inflamate pot detennină şi o senzaţie dureroasă în urechi. > Activarea ochiului şi a urechii Se sprijină piciorul drept cu mâna stângă a mascurului şi se foloseşte cu blândeţe mişcarea de rotaţie a policelui drept, pe degetele al doilea şi al treilea ale piciorului. Se sprijină piciorul stâng cu mâna dreaptă a maseurului, se foloseşte aceeaşi mişcare de rotaţie uşoară a policelui stâng pe degetele al doilea şi al ti'eilea de la picior. Activarea sinusurilor Se sprijină piciorul drept cu mâna stângă şi se foloseşte policele drept pentru a acţiona asupra inti'egii suprafeţe a zonei degetelor de la picior. Se lucrează de la medial căti'e lateral şi, când se a/unge la degetul mic, se schimbă mâna de suport şi se foloseşte policele stâng, pentru a lucra din lateral cătiv medial Se sprijină piciorul stâng in mâna dreaptă a maseurului şi se foloseşte policele stâng pentru a lucra zona degetelor piciorului. Când se ajunge la degetul mic, se schimbă mâna de suport şi se foloseşte policele drept penti'u a se activa in sens invers aria de lucru. > Activarea cerebrală Se găsesc puncte reflexe cerebrale la vârfurile primelor ti'ei degete de la picioare. Este aceeaşi zonă la nivelul ambelor tălpi. Penti'u a lucra această zonă, se aplică o

mică presiune cu policele maseurului pe vârful prunelor ti-ei degete la fiecare picior. Se foloseşte policele drept pe piciorul drept şi policele stâng pe piciorul stâng. V.4.9. SISTEMUL MUSCULAR Organismul uman are trei tipuri fundamentale de muşchi. Primul tip îl constituie muşchiul striat, scheletic, cu comandă voluntară. Muşchii striaţi. împreună cu oasele şi tendoanele, răspund de producerea tuturor tipurilor de mişcări conştiente, dar sunt implicaţi şi în reacţii automate, cunoscute sub numele de reflexe. Muşchii cu comandă voluntară îşi produc acţiunea prin scurtare în lungime, fenomen cunoscut sub numele de contracţie. Adesea, sunt necesare contracţii explozive, de exemplu, pentru realizarea unei sărituri. Aceşti muşchi realizează cea 25% din greutatea organismului uman. Cel de-al doilea tip cunoscut de muşchi sunt muşchii netezi, care se ocupă de mişcările involuntare ale organelor inteme. cum ar fi peristaltismul intestinal sau al vezicii urinare. La muşchiul neted, sau ohinor. fiecare fibra esle o . Muşdihil nu se 2

âm t

cootrohil vohnor al crekndiH. bîl de tiparile je contracţii musculare necesare in ţoale prvx^esete de digesde. precum şi mtşcâffile ritmice peristaltice de-4 hmgul întregului sistem. Al treilea de muşchi esre muşchiul cardiac care formează cea mai mare pane a peretuhri inimii. Muşchiul cardiac are o striicturâ similară cu cea a muşchiuhii striat dar fibrele sale sunt scurte şî groase, formând o reţea ca o plasă deasă. Daicriiă iaptukii că muşchii surt distribuiţi în îiaregul organism, nu există pnoceduh de reflexoterapie specifice, peraru a controla suferinţele şi dwerile

fapL

musculare. Maseurul hicrează. de asufva stsfiemuhii muscular al organtsnmluL pe parorsul oricărei şedîrtte de Irabm^ V.4_I0

PLEXTL SOLAR *SOLE\R$

Chiar in spatele perecehii stomacului se ană reieaua nervoasă, cunoscioă sub numele de plex solar (solearV Traomentul reflexoterapie al regiunii plexului solar se realizează auKmat ori de c^te ori este traot sistemul digesti\ de pe partea stângă a organismuhiL aşadar, maseurul îa contact cu această zonă destul de frecxenL Acesta este un fapt poziti\. atâia timp cat trebuie să creem o stare generală de bine şi rela.\area ->ersoarţei pe care o tratăm. Este 6ec\ent intăbiită o sensibiliiaie e^tu^erată in punctul reflex corespunzăror ple>ailui solar, atunci când tiaâm pe crne\a aflai sub infhienţa unui stress emoţional sau incorxlare. Senzaţiile de nervozitaie şi anxietate sunt întotdeauna prezerve, pomind din această zonă sub forma iflior semnale de tip Jatfaire în stomac".

Penau a uşwa si^e de iemhme generală, se ptme policele skmg pe pw9ctMd reflex al plexului sol^ al tălpii şi se aplică o presime prc^imJă aliernarivă câie m ^ Acthveapicxnhi solar

wurnă, pe rdnd Se cere suHecnJui iraiai să respire adânc, onmci ctmd masewul iŞfUcă presimţea, şi apoi ffiminueccă presimea anmci amd subiectul expiră Se poate repeta această prvcedwă pentru câte 3 sau 4 minute, de fieceme dată ^ctul poate f imeori apnwpe miraculos şi imei£at ihpă ce trokMmemul s-a incheia subiectul trebuie să se simtă complet relaxat, şi poate uşor soimwros V.4. 1 1 . APARATUL URINAR

Tipurile de probleme legate de aparatul urinar care se pretează a fi tratate prin reflexoterapie includ incontinenţa de stress. cistitele. care afectează mai ales femeile, durerea din colicile renale. Creşterea tensiuni i arteriale este strâns legată de funcţia renală, şi scăderea tensiunii sanguine poate fl determinată şi prin retlexoterapie. O Rinichii Rinichii sunt organe importante, implicate în filtrarea şi eliminarea reziduurilor din fluxul sanguin, şi astfel implicate în prevenirea ,.intoxicării" organismului, la nivele periculoase. Aceste organe în fomiă de boabe de fasole sunt localizate posterior, în spatele stomacului, câte unul de fiecare parte a coloanei vertebrale. Fiecare rinichi conţine peste un milion de nefroni. care reprezintă unitatea funcţională de bază a organului. Urina, produsul rezidual al filtrării, este colectată în bazinetul renal. Sângele pentru prelucrare intră în rinichi prin medulara acestuia - zona cea mai internă a organului - venind pe calea arterei renale. Odată filtrat, lichidul îşi continuă drumul, printr-un tub mic. sau ansă. înconjurat de capilare. Aceste capilare foarte fine reabsorb cea mai mare parte din apă şi din substanţele minerale utile, iar sângele .^preliicraf' părăseşte rinichiul pe calea venei renale. Pe această cale. prin urină, produsele reziduale părăsesc rinichii, străbat tubul ureteral şi urina este colectată în vezica urinară. Cei doi rinichi pot prelucra cea 190 litri sânge într-o singură zi. Eliminarea picăturilor de urină în vezică poate scădea în timpul somnului sau când perspiraţia insensibilă este mai importantă, şi creşte când subiectul bea mai mult lichid decât de obicei. împreună cei doi rinichi au aproape aceeaşi dimensiune cu cea a inimii. O Vezica u r i n a r ă Vezica urinară este un organ cavitar. muscular care se află în spatele osului pubis. Un tub larg. numit uretră. porneşte de la vârful vezicii urinare şi se deschide la exterior. Un inel muscular, numit sfmcter ureteral, menţine în mod nomial ferm închisă comunicarea spre uretră. deci calea de evacuaie. O vezică urinară goală pluteşte în interiorul organismului. în timp ce o vezică plină poate reţine cea 0.5 litri de urină. Deoarece urina vine pe calea celor doi tubi ureterali, pereţii vezicii urinare se relaxează pe rând.

pentru a se adapta la cantitatea de lichid. Atunci când a fost colectată cantitatea corespunzătoare de urină, se declanşează reflexul micţional. care face conştientă ne\oia de a urina. Dacă se relaxează sfincterul uretral şi se contractă pereţii \ezicii urinare, urina este e\ acuată prin uretrâ. ^ Tratamentul aparatului urinar Punctele reflexe pentru aparatul urinar sunt identice pe ambele tâlpL jimkjtate din punctele reflexe ale vezicii urinare fiind găsite /\ nhirginea ntedială a tălpii piciondui drept şi cealaltă junultate p^ marginea medială a tălpii piciondui stâng. V.5. TR.\TAMENTl L TĂLPII FICIORI LIT înainte de a începe şedinţa de reflexoterapie asupni tălpii piciomlui. este foarte important să tl sigur că receptoml este relaxat. Exerciţiile de relaxare ale piciorului pregătesc receptoml să aibă un beneficiu maxim, în urma reflexoterapiei. Pnnval pas, oricum, este de a instala subiecml cât mai confortabil. într-un scaun rabatabil sau în semidecubit, pe un şeslong de plajă. Dacă receptoml se simte, într-un mod sau altul, incomod, tensiunea interioara \ a începe toane repede să crească. Acest lucm se transmite tălpii piciomlui, tăcând dificil lucml la acest ni\el şi tratamentul, în general, este mai puţin eficient. O şedinţă de reflexoterapie ar trebui să dureze cea 50 de minute prima dală, dar pe măsură ce maseuml capătă experienţă, acesta \ a fl capabil să modifice diu^ta totală cu 5-10 minute. Dacă \reunul din punctele reflexe sunt sensibile, se lucrează din nou asupra lor. Tehnici de reia^xare pentru talpa piciorului Următoarele exerciţii de relaxare sunt introduse, pentm a face talpa mai suplă şi mai flexibilă. Aceste exerciţii îşi do\edesc importanţa, şi dacă. afectarea unui anumit sistem detemiină o sensibilitate particulară la ni\elul tălpii, ceea ce ar face dificil tratamentul. Cei noi veniţi în reflexoterapie pot descoperi virtuţile acestor exerciţii şi ca tratament de mtină, ele acomodând rapid talpa cu tehnicile specifice reflexoterapiei. făcând picioml receptiv la manevre şi menţinând constant contactul degetelor maseumlui cu talpa subiectului, pe tot parcursul şedinţei. Pentru fiecare exerciţiu, se începe cu talpa piciorului drept şi apoi se repetă acelaşi exerciţiu la talpa piciorului stâng. Trebuie să se acorde numai cea 10 15 secunde fiecărui exerciţiu, pentru fiecare picior. V.5.1. EXERCIŢIILE DE RELAXARE A TĂLPII FICIORI LI I

> Relaxarea diafragmei începe cu talpa dreapta, se pasează policele drept al maseurului la începutul liniei de mijloc a tălpii („linia diafixigmei'^). Se mişcă policele în afară, înăuntru fată de marginea laterală a tălpii. In acelaşi timp, mascurul împinge degetele de la picior în jos cu policele mâinii stângi. Se repetă exerciţiul la talpa piciorului stâng.

Relaxarea de o parte şi de alta Din poziţia de sprijin suhmaleolară a piciorului, se foloseşte o mişcare de legănare de o parte şi de alta cu amândouă mâinile, pentru a relaxa piciorul începe cu piciorul drept şi exerciţiul se repetă penti'U piciorul stâng.

> Eliberarea gleznei Acest exerciţiu este exti'em de eficace penti'u subiecţii cu glezne rigide. începe cu piciorul drept şi, folosind ambele mâini, se balansează uşor piciorul de o parte şi de alta. Se repetă exerciţiul penti'u piciorul stâng,

> Frământarea metatarsului începe cu piciorul drept şi se plasează pumnul drept pe talpa piciorului drept. Se aşează mâna stângă deasupra dosului piciorului Apoi, se foloseşte o mişcare de împingere dinspre partea plantară, combinată cu o mişcare de strângere (stoarcere) a dorsuhu piciorului Ambele mişcări ti'ebuie armonizate între ele. Se repetă acest exerciţiu la piciorul stâng.

> Strângerea (apucarea) de deasupra Se plasează mâna stângă a maseurului deasupra gleznei drepte, fiind sigur că policele mâinii stângi se afiă pe marginea laterală (exterioară) a piciorului. Se roteşte piciorul în interior, folosind o mişcare de rotaţie uşoară. Se repetă exerciţiul penti'u piciorul stâng. Acest exerciţiu este foarte eficient pentru unele tumefacţii ale gleznei.

^

Strângerea (apucarea) de dedesubt

începe cu piciorul drept şi maseurul plasează mâna stânga sub glezna, ca suport. Policele trebuie sâ fie pe partea laterala a piciorului. Se roteşte piciorul in direcţie interioară (mediul), folosind o mişcare circulară uşoară. Se repetă acest exerciţiu pentru piciond stâng.

Modelarea piciorului apucă piciorul drept intre cele două mâini ale mascurului '..sandwich"), sprijinindulpe marginea laterală. Se rotesc uşor ambele mâini, făcând o mişcare similară mişcării roţilor de tren. Se repetă exerciţiul pentru piciorul stâng. ^t'

^

Relaxarea cutiei toracice

începe cu piciorul drept: se apasă cu ambele police (pe marginile plantare) şi se folosesc toate celelalte degete ale ambelor mâini, pentru a agăţa faţa dorsală a piciorului. Se repetă acest exerciţiu pentru piciorul stâng. \ 5 2.ŞEDl\ŢA PE BAZ4 PE\TRL TALPA PICIORILII

^

Activarea pulmonului / sânului

Vedere plantară: mascurul sprijină piciorul drept al subiectului cu mâna sa stângă, lucrând in sus zona de la baza liniei mediane a tălpii i,.linia diafi'agmei tălpii"), până la articulaţiile metatarsofalangiene. Vedere dorsală: mâna stângă a maseurului se face pumn şi apasă faţa plantară a piciorului drept, şi foloseşte indexul drept pentru a lucra in jos spaţiile interdigitale pe dosul picioarelor. Se repetă aceiaşi paşi la piciorul stăng.

^

Activarea inimii

Punctele reflexe penti'u inimă se află numai pe talpa piciorului stâng. Se sprijină vârful piciorului stâng cu mâna dreaptă şi se foloseşte policele stăng pentru a lucra asupra zonei de la marginea medială a piciorului. După ce se lucrează această zonă, se folosesc exerciţiile de relaxare a diafragmei tălpii.

^

Activarea sinusurilor

Se sprijină piciorul drept cu mâna stângă, sc foloseşte policele drept pentru a ridica cele 5 degete. începe de la baza fiecărui deget şi se foloseşte o mişcare scurtă, de agăţare pentru un contact amiplet pe intreaga suprafaţă a fiecărui deget. 250

^ Activarea ochiului şi urechii Pentru a ti^ata ochiul se sprijină piciorul drept cu nuina stângă .si se plasează policele drept direct sub prima articulaţie a degetului al II-lea de la picior. Se foloseşte o mică mişcare de rotaţie in direcţia acelor de ceasornic. Se foloseşte acelaşi sprijin şi tehnica mişcării de rotaţie asupra celui de-al IlI-lea deget de la picior, pentru a trata urechea. Se schimbă mâna de sprijin şi policele care lucrează, penrru a trata piciorul stâng. > Activarea gâtului (cefei) şi tiroidei Vedere plantară: se sprijină piciorul drept cu mâna stângă şi se foloseşte policele drept, pentru a lucra transversal bazele primelor ti'ei degete de la picior. Vedere dorsală: se foloseşte indexul drept, pentru a lucra transversal bazele primelor trei degete. Pentru piciorul stâng, se foloseşte mâna dreaptă ca suport, policele stâng pentru lucrul pe faţa plantară, iar indexul stâng pentru faţa dorsală.

^ Activarea coccisului Se ridică piciorul drept in direcţie în afară (în afara corpului, se depărtează de restul corpului) cu mâna dreaptă, se folosesc cele 4 degete de la mâna stângă pentru a agăţa in junii marginii mediale a piciorului. Pentru a trata piciorul stâng, se foloseşte mâna dreaptă ca suport şi degetele mâinii stângi, penti'u a agăţa în jurul marginii mediale a piciorului. > Activarea şoldului şi pelvisului Se ridică piciorul drept în direcţia în afară (se depcwtează de corp) cu mâna stângă, se folosesc toate 4 degete ale mâinii drepte, pentru a agăţa în jur marginea laterală a piciorului. Pentru a ţinta piciorul stâng, se foloseşte mâna dreaptă ca suport şi degetele mâinii stângi, penti'U a agăţa în jurul marginii laterale a piciorului.

> Activarea coloanei vertebrale Se ridică piciorul drept in direcţia in afară (indepărtându-1 de corp) cu mâna stângă, se foloseşte policele drept, penti'u a lucra în sus marginea medială a piciorului. Pentru a lucra piciorul stâng, se foloseşte mâna dreaptă ca suport şi policele stâng penti'U a lucra în sus marginea medială a piciorului. După activarea coloanei vertebrale, se foloseşte exerciţiul de eliberare a gleznei.

> Activarea creierului Se sprijină piciorul drept cu mâna stângă, se lucrează asupra vârfului halucelui cu policele drept. Se lucrează piciorul stâng, folosind mâna dreaptă ca suport pentru picior şi lucrând cu policele stâng asupra halucelui,

> Activarea feţei Se face pumn mâna stângă şi se împinge pe faţa plantară a tălpii piciorului drept. Apoi se foloseşte indexul drept, pentru a lucra zona de pe faţa dorsală a halucelui. Penti'u a tixita piciorul stâng, se face pumn mâna dreaptă şi se foloseşte indexul stâng, pentini a lucra zona de pe fata dorsală a halucelui.

> Activarea umărului Se sprijină piciond drept cu mâna stângă şi maseurul lucrează zona de sub al V-lea deget de la picior cu policele mâinii drepte. Pentru piciorul stâng, se foloseşte mâna dreaptă penti^u sprijin şi policele mâinii stângi pentru activarea punctului reflex,

> Activarea genunchiului şi cotului Maseurul sprijină piciorul drept cu mâna dreaptă şi foloseşte indexul mâinii stângi, pentn/ a activa zona triunghiulară de pe marginea laterală a piciorului. Pentru a

ti'ota piciorul stâng, se foloseşte mâna stângă ca suport şi indexul mâinii drepte lucrează zona similară pe marginea laterală a acestui picior.

> Activarea nervului sciatic Se sprijină piciorul drept cu mâna dreaptă, se foloseşte indexul mâinii stângi, pentru a lucra zona aflată imediat înapoia maleolei peroniere. Se acţionează în sus pe o

7

distanţă de cea ,5 cm. Pentru a trata piciond stâng, se foloseşte ca suport mâna stângă şi indexul drept lucrează zona posterioară maleolei peroniere.

> Activarea ficatului Punctele reflexe pentru ficat se află numai la nivelul tălpii piciorului drept. Se sprijină piciorul drept cu mâna stângă şi se foloseşte policele mâinii drepte penwu a activa zona indicată. > Activarea stomacului şi pancreasului Punctele reflexe pentru aceste organe se afla numai pe talpa piciorului stâng. Mascurul sprijină piciorul stâng cu mâna dreaptă şi foloseşte policele mâinii stângi, pentru a activa zonele indicate. > Activarea valvei ileocecale Punctul reflex pentru valva ileocecală se află nimiai la nivelul tălpii piciorului drept. Se sprijină călcâiul piciorului drept in mâna dreaptă şi se foloseşte tehnica „agăţattras / / / afară cu policele mâinii stângi. ' > Activarea intestinelor (colonul ascendent şi transvers şi intestinul subţire) Pimctele reflexe pentru aceste organe se află numai la nivelul tălpii piciorului drept Mascurul sprijină piciorul drept cu mâna stângă şi foloseşte policele drept pentru a activa zona, pornind de la baza călcâiului. > Activarea intestinelor (colonul transvers şi descendent) Punctele reflexe penti'u aceste zone se află pe talpa piciorului stâng. Mascurul sprijină piciorul stâng cu mâna dreaptă şi lucrează transversal piciorul de la baza călcâiului, folosind policele stâng. > Activarea vezicii urinare Se sprijină piciorul drept cu mâna stângă, se foloseşte policele drept, penti'U a lucra zona moale, mai precis zona proeminentă de pe marginea medială a tălpii piciorului. Pentru a lucra piciorul stâng, se schimbă mâna de sprijin şi se foloseşte policele mâinii stângi, pentru a lucra zona similară. > Activarea ureterului Se sprijină piciorul drept cu mâna stângă, se foloseşte policele drept, penti'U a activa această zonă. Când se lucrează piciorul stâng, se utilizează aceeaşi tehnică, dar se schimbă mâna de sprijin şi se foloseşte policele mâinii stângi, pentru a activa zona. Obsenxiîie: Trebuie atenţie, nu se lucrează direct pe linia ligamentară. întotdeauna se aplică presiuni pe partea medială a acestei linii, altfel se poate cauza muh disconfort receptorului.

> Activarea rinichilor Se susţim piciond drept cu niâua stânga, se roteşte piciorul in jurid policelui mâinii drepte. Pentru piciond stâng, se schimba mâna de sprijin şi se roteşte piciorul in jurul policelui mâinii stângi. La majoritatea subiecţilor, punctid reflex renal are tendinţa de

o fi mult mai sensibil decât altele, şi de aceea aceasta tehnica determina mai puţin disconfort.

> Activarea ovarelor / testicolelor Maseund sprijină piciorul drept cu mâna dreaptă, înclină piciond intr-o direcţie în afară şi foloseşte indexul mâinii stângi, pentru a activa aria indicată. Pentru piciorul stâng, se schimbă mâna de sprijin şi se foloseşte indexul mâinii drepte, pentru a activa zona similară.

> Activarea uterului / prostatei Se sprijină piciorul drept cu mâna stângă şi se foloseşte indexul mâinii drepte, pentru a activa de la vârful calcaneului până la maleolă. Pentru piciorul stâng, se schimbă mâna de sprijin şi se foloseşte indexul mâinii stângi, pentni a activa zona similară.

> Activarea trompelor uterine / canalelor deferente Se folosesc ambele police, se apasă în talpa piciorului, in timp ce se hicrează faţa dorscdă a gleznei cu indexul ambelor mâini. Se repetă aceeaşi tehnică pentni piciorul stâng. V 6 TRATAMENTUL MÂINILOR Cele mai directe şi importante beneficii ale reflexologiei sunt datorate aplicării presiunii pe punctele reflexe aflate la nivelul şi în jurul picioarelor. Totuşi, fiind nevoie de două persoane - cel care face manevra şi receptorul reflexologia piciorului nu poate fi practicată ca auto-terapie. Analizând „hărţile" mâinilor, se poate constata că toate punctele reflexe corespunzătoare sistemelor organismului sunt prezente şi la nivelul mâinilor şi pumnilor. AstfeK reflexologia mâinii poate fi folosită oricând - la locul de muncă sau acasă - pentru a ajuta relaxarea tensiunilor sau stress-ului sau pentru a trata suferinţe specifice, faţă de şedinţele de reflexologie ale piciorului. Exerciţiile de relaxare şi şedinţa de reflexoterapie a mâinii Reflexologia mâinii este recomandată. în primul rând. ca tehnică de auto tratament. putând fl folosită, de exemplu. în locul şedinţelor pentru talpa piciorului. Pentru subiecţii care au amputaţii de membru inferior sau tulburări grave, reflexoterapia mâinii poate fl executată de altă persoană, în aceste condiţii, exerciţiile de relaxare a mâinii prezentate anterior pot aduce avantaje. înaintea desfăşurării unei şedinţe complete de reflexoterapie a mâinii. Pentru flecare exerciţiu, se începe cu mâna dreaptă şi apoi se repetă pentru mâna stângă. Este sufleientă o durată de 10 sau 15 secunde pentru fiecare exerciţiu, pentru fiecare mână. V.6.1. EXERCIŢIILE DE RELAXARE ALE MÂINII Aceste exerciţii de relaxare sunt posibile numai dacă există un ajutor, pentru că este nevoie de două mâini libere. Aceste exerciţii sunt, fară îndoială, esenţiale pentru succesul şedinţei de reflexoterapie a mâinii, deci, nu trebuie să fle uitate. Dacă există un ajutor, exerciţiile pot fl executate în orice ordine. > Relaxarea de o parte şi de alta (dintr-o parte în cealaltă) Se sprijină mâna dreaptă cu ambele mâini ale maseurului, se mişcă încet mâna dintro parte în cealaltă. Se repetă acest exerciţiu penti'U mâna stângă. ^ Frământarea metacarpiană Se sprijină mâna dreaptă a pacientului cu mâna stângă a maseurului. mascurul făcând pumn mâna sa dreaptă şi folosind-o pentru a frământa palma pacientului. Se

repetă exerciţiul pentru mâna stângă, mascurul folosind mâna dreaptă ca sprijin şi mâna stângă pe care o face pumn penti'U frământare.

> Relaxarea „diafragmei'' palmei Acest exerciţiu este foarte bun pentru relaxarea aparatului respirator. Se lucrează pe palma mâinii drepte: se plasează policele stâng al maseurului pe linia diafi'agmatică a palmei şi se înconvoaie blând degetele peste policele maseurului. Se mişcă policele stâng de-a lungul acestei linii de la marginea medială la cea laterală. Se repetă acest exerciţiu pentru mâna stângă.

> Relaxarea pumnului Se sprijiml wcma dreapta chiar înaintea punundni. cu podul palmei ambelor mâini ale maseurului şi se balansează mâna dintr-o \ parte in cealaltă. Se repeta acest exerciţiu pentru mâna stângă.

> Strângerea (apucarea) de deasupra Maseurul sprijină mâna dreaptă a pacientului, punând mâna sa stângă sub articulaţia pumnului de tratat şi folosind mâna dreaptă penti'u a roti mâna subiectului in afară. Se repetă acest exerciţiu pentru mâna stângă.

> Strângerea (apucarea) de dedesubt Maseurul sprijină mâna dreaptă a pacientului, punând mâna sa stângă deasupra articulaţiei pumnului de tratat, şi folosind mâna dreaptă pentru a roti mâna subiectului in afară. Se repetă acest exerciţiu ; pentru mâna stângă.

> Modelarea mâinii Se cuprinde mâna de tratat ca într-un leagăn între ambele mâini I ale maseurului, şi apoi maseurul işi roteşte cu blândeţe mâinile, făcând o \ mişcare similară mişcării roţilor de tren. Se repetă acest exerciţiu pentru | mâna stângă.

> Relaxarea cutiei toracice . Pentru a lucra mâna dreaptă a subiectului, maseurul apasă cele două police pe faţa palmară a marginilor mâinii pacientului şi agaţă de pe faţa dorsală marginile mâinii de tratat a subiectului, cu celelalte 4 degete ale fiecărei mâini. V .6 .2 ŞEDINŢA DE BAZĂ PE\TRL PALMA

>

Activarea pulmonului

Maseurul aşează policele stâng pe linia diafixigmei palmei drepte a subiectului. Se lucrează în sus, pe linii drepte, spre articulaţiile metacarpofalangiene. Pe faţa dorsală, maseurul aşează indexul stâng pe articulaţia metacarpofalangiană a degetelor şi se lucrează în jos, pe o distanţă de cea 2,5 cm. Se repetă procedura pentru mâna stângă.

> Activarea sinusurilor Se începe cu mâna dreapta, folosind policele mâinii stângi, pentru a activa punctele reflexe ale palmei drepte a subiectului, succesiv, acţionând spre capetele degetelor. Se repeta procedura pentru mâna stăfigâ.

> Activarea ochiului şi urechii Folosind policele stâng, se aplica presiunea asupra articulaţiei interfalangianâ distalâ a indexului mâinii drepte, folosind o mişcare de rotaţie. Se foloseşte aceeaşi tehnică penti'u punctul reflex al ochiului aflat pe articulaţia interfalangiană distală a mediusului. Se repetă procedura pentru mâna stângă.

> Activarea gâtului şi a glandei tiroide Folosind policele mâinii stângi, se activează pimctele reflexe aflate la baza policelid şi primelor două degete ale mâinii drepte. Punctul reflex al glandei tiroide se află la baza policelui, dar acţionând şi la baza următoarelor două degete, se poate obţine ameliorarea tensiunii la mvelul cefei. Se repetă procedura penti'u mâna stângă.

> Activarea coccisului Penti'U a acti\'a punctul reflex, se aplică presiunea celor 4 degete ale mâinii stângi, asupra zonei aflată exact înaintea policelui drept, pe marginea medială a mâinii drepte. Se repetă procedura pentru mâna stângă.

^

Activarea şoldului şi a pelvisului

Se aplică presiunea celor 4 degete ale mâinii stângi în juiid mai'ginii laterale a mâinii drepte. Se repetă procedura penti'u mâna stângă,

> Activarea coloanei vertebrale Penti'U a atinge punctele reflexe pentiii coloana vertebrală la imelul mâinii drepte, se lucrează de-a lungul liniei cunoscute - descendent pe marginea laterală a policelui şi pe mai'ginea inferioară a palmei, spre antebraţ - cu ajutorul policelui stâng. Penti'u mâna stângă, se foloseşte policele drept, pentru a lucra asupra zonei similare a acestei mâini,

> Activarea creierului Penti'U a activa partea dreaptă a creierului, se aplică presiunea cu policele stâng direct pe pidpa vârfului policelui drept. Se repetă această procedură pentru mâna stângă.

> Activarea umărului Penti'u a activa umărul drept, se aplică presiunea pe zona indicată a mâinii drepte, folosind policele stâng. Se repetă această procedură la nivelul nuiinii stângi, penti'U a activa punctele reflexe, pentru umărul stâng.

> Activarea genunchiului şi a cotului La nivelul mâinii drepte, se activează spre exterior, mica zonă^ n-iunghiulară corespimzătoare, folosind degetele mâinii stângi. Se repetă^ această procedură penti'U mâna stângă.

> Activarea stomacului, pancreasului şi splinei Punctele reflexe pentru aceste organe se află numai la nivelul mâinii stângi. Se foloseşte policele drept, pentru a acţiona asupra zonelor indicate, pe palma stângă. în aceeaşi zonă, la nivelul mâinii^ drepte se va activa punctul reflex pentru ficat.

> Activarea colonului ascendent, transvers şi descendent Folosind policele drept, se acţionează transversal asupra palme drepte în zonele indicate. Se repetă procedura pentim mâna stângă.

> Activarea vezicii urinare Folosind policele stâng, se aplică presiunea asupra bazei eminenţei tenare drepte partea cărnoasă aflată chiar sub policele mâinii drepte. Se repetă această procedură pentru mâna stângă.

> Activarea ureterului Se acţionează asupra mâinii drepte cu policele stâng, în continuare de la zona de proiecţie a vezicii urinare, înaintea bazei indexului. Se repetă procedura pentru mâna stâfjgă.

Activarea rinichitilui Continuând în sus faţă de linia activată în cazul ureterului, se va găsi punctul reflex pentru rinichi, acolo unde policele se articulează cu mâna. Se activează acest punct cu policele stâng, şi se repetă această procedură pentru mâna stângă.

> Activarea uterului / prostatei Se foloseşte mediusul mâinii stângi, pentru a găsi şi activa punctele reflexe aflate în zona punmului drept, sub police. Se repetă procedura pentru mâna stângă. 258

> Activarea ovarelor / testicolelor Se foloseşte mediusul mâinii stângi, pentru a contacta şi activa punctul reflex aflat chiar in fata epifizei distale cubitale a pumnului drept. Se repeta această procedură pentru mâna stângă.

> Activarea trompelor uterine / canalelor deferente Se foloseşte presiunea tuturor celor 4 degete ale mâinii stângi, activând zona de pe marginea laterală a mâinii drepte. Se repetă această procedură penti'u mâna stângă. V.7 TRATAMENTUL REFLEXOTERAPIC SPECIFIC A L

DIVERSELOR SUFERINŢE V .7. 1 APARĂ TUL DIGESTIV

Deoarece aparatul digestiv trebuie să învingă marea varietate de alimente şi băuturi pe care le ingerăm. este frecvent posibilă suprasolicitarea sa care conduce la dezechilibre funcţionale. Stress-ul. de asemenea, joacă un rol semnificativ în unele suferinţe asociate aparatului digestiv. • Indigestia Indigestia este cauzată de un spasm muscular la nivelul stomacului, care. la rândul său. detemiina o secreţie dezechilibrată de enzime digestive. Acest fapt poate determina flatulenţă şi disconfort general, adesea asociat cu un exces de aciditate.

^

Activarea piciorului

Punctele reflexe de activat in ordine pentru o indigestie uşoai'ă sunt stomacul şi pancreasul. Acestea se află numai la nivelul tălpii piciorului stâng. Se sprijină piciorul stâng cu mâna dreaptă şi se foloseşte policele stâng pentru a activa zona indicată.

>

Activarea mâinii

Stomacul, pancreasul şi splina au punctele reflexe numai la nivelul palmei stângi. Se acţionează asupra palmei mâinii stângi cu policele drept in zona indicată, folosind, de obicei, mişcările de agăţare, spre înainte. • Litiaza biliarii Calculii biliari sunt mici. granulari. fiind constituiţi din materialul stagnant în vezica biliară: netrataţi, aceşti calculi pot bloca calea biliară. Bila este secretată în aparatul digestiv pentru a ajuta digestia grăsimilor, şi acţionează şi ca lubrifiant, ajutând la evacuarea reziduurilor prin fecale. Multe persoane care au o evacuare insuficientă a vezicii biliare, suferă în consecinţă de constipaţie. care în trecut nu reprezenta o problemă. Reflexoterapia poate ajuta la eliminaiea calculilor biliaii Multe persoane suferind de aceste tulburări au beneficiat de reflexoterapie. inclusiv unii subiecţi cu indicaţie chirurgicală.

>

Activarea piciorului

Penti'U a uşura durerea datorata calculilor biliari, şi posibil pentru a ajuta la eliminarea acestora, este nevoie să se activeze punctele reflexe penti'U ficat şi vezica biliară, care se găsesc numai la nivelul tălpii piciorului drept. Maseund sprijină vârful piciorului drept cu mâna sa stângă, şi foloseşte policele drept, pentru a tixita zona indicata.

> Activarea mâinii Punctele reflexe pentru ficat şi vezica biliară se află numai la nivelul palmei mâinii drepte. Se aşează mâna dreaptă pe im suport moale, de exemplu o pernă confortabilă, şi se foloseşte policele stâng pentru tratamentul zonei indicate. Se lucrează de la marginea laterală spre cea medială. • Sindromul colonului iritabil Tulburările datorate sindromului colonului iritabil sunt însoţite adesea de durere care poate fi intensă, cu predilecţie în zona inferioară a abdomenului. Această tulburare determină la unii subiecţi constipaţie, la alţii diaree. Tensiunea dureroasă apare adesea la poziţia aşezat, şi mulţi subiecţi acuză accentuarea simptomatologiei, mai a les înaintea unui examen important sau la prezentarea într-un loc nou de muncă. Dezechilibrarea programului cotidian poate declanşa un episod al sindromului colonului iritabil, de exemplu, rotirea schimbului de zi cu cel \ de noapte la locul de muncă, sau invers. ^

> Activarea mâinilor In prima etapă se foloseşte tehnica de agăţare-cârlig în afară pentru a activa în afară zona valvei ileocecale. Apoi, începând cu palma dreapta Ia marginea laterala a liniei de mijloc a palmei, se foloseşte tehnica obişnuită a policelui, pentru a activa transversal palma pe direcţia unor Unii drepte paralele, orientate spre baza pumnului. Exerciţiile de relaxare a mâinii îmbunătăţesc evident rezultatele tratamentului reflexogen,

>

Activarea picioarelor

întâi se foloseşte tehnica agăţării-cărlig în ctfară, executată asupra zonei de proiecţie a valvei ileocecale. Apoi, pornind cu talpa piciorului drept, de Ia marginea medială a liniei mijlocii a tălpii, se foloseşte policele stâng, pentru a activa zona indicată, in linii drepte, direct spre baza pumnului. La acest nivel vor fi contactate punctele refiexe pentru colonul ascendent şi tixmsvers şi pentru intestinul subţire. Trecând la talpa piciorului stâng, se lucrează în linii drepte transversale, cu policele stâng, de la marginea medială a liniei mijlocii a tălpii spre baza călcâiului. In acest timp vor fi contactate punctele rejiexe penti'u colonul tixmsvers, descendent, sigmoid, intestinul subţire şi rect. V.7.2. APARATUL RESPIRATOR Organele centrale ale aparatului respirator sunt cei doi plămâni şi căile aeriene de legătură cu nasul şi gura. • Emfizemul pulmonar Această suferinţă care antrenează dezechilibre importante poate apare la persoane care suferă de mulţi ani de bronşită cronică, astm. sau infecţii pulmonare cronicizate. Emfizemul pulmonar poate apare şi în condiţiile muncii cu azbest, sau cu unele tipuri de insecticide folosite în agricultură, dacă nu se utilizează măşti speciale pentru protecţia căilor respiratorii şi a pulmonilor.

Emfizemul determină colabarea acinilor alveolari la nivelul pulmonilorrezultând o retenţie aerică la bazele acestora. în consecinţă, este limitat schimbul de gaze şi nivelul oxigenului în sângele arterial. Ca rezultat, pacientul poate tl afectat sever, apărând dispneea. chiar şi în c ursul desfăşurării activităţilor cele mai simple ale vieţii cotidiene. Acest aspect antrenează un efort important pentru inimă şi impune folosirea antibioticelor pentru combaterea infecţiilor respiratorii repetate şi a steroizilor pentru întreruperea inflamaţiei - de fapt însă, nu prea avem multe de făcut, limitându-ne la tratamente simptomatice. Beneficiul principal pe care îl poate aduce reflexoterapia pentru pacienţii cu emfizem pulmonar este acela de a uşura stress-ul legat de această suferinţă, de a îmbunătăţi funcţia respiratorie a plămânului, cât se poate de mult, şi de a ajuta la scăderea suprasolicitării cordului.

>

Activarea picioarelor

Pentru a ajuta la diminuarea simptomelor specifice emfizemului, în primul rând, se începe cu exerciţiul de bază pentru relaxarea diafragmei. Se începe cu talpa piciorului drept, se plasează policele drept la începutul liniei diafragmei. Se mişcă policele in afară, înaintea marginii laterale a^ tălpii piciorului. în acelaşi timp, se îndoaie degetele de la picior în jos,' peste policele stăng al maseurului. Se repetă acest exerciţiu pentru talpa piciorului stăng. Acest exerciţiu relaxează diafragma, muşchi lat aflat Ia baza pul manilor, şi poate fi ameliorată respiraţia de efort. Apoi, se activează punctele reflexe ale pulmonului / sânului. La nivel plantar, maseurul sprijină piciorul drept cu mâna sa stângă şi acţionează în sus asupra zonei, de la baza liniei plantare a diafragmei spre linia articulaţiilor metatarsofalangiene. Pe faţa dorsală a piciorului, maseurul face mâna stângă pumn şi apasă pe faţa plantară a piciorului drept, folosind indexul drept penti'u a acţiona in jos, in spaţiile interdigitale. Se repetă aceleaşi etape pentru piciorul stâng.

>

Activarea mâinilor

Pentru exerciţiul de relaxare a diafragmei, maseurul trebuie să folosească im asistent, dar exerciţiul este foarte util penti'u relaxarea aparatului respirator. Maseurul lucrează punctele reflexe ale plămânului, plasând policele stâng pe linia diafragmei palmei drepte. Se lucrează in sus, în linii drepte, orientate spre articulaţiile metacarpofalangiene. Se repetă pentru mâna stângă. _ V.7.3. INIMA Organul central al aparatului circulator este inima. Acest organ face ca fiecare celulă a organismului să primească cantitatea corespunzătoare de sân ge îmbunătăţit în oxigen, necesară desfăşurării întregii sale activităţi. 262 steroizilor pentru întreruperea intlamaţiei - de fapt însă. nu prea avem multe de tăcut, limitându-ne la tratamente simptomatice. Beneficiul principal pe care îl poate aduce reflexoterapia pentru pacienţii cu emtlzem pulmonar este acela de a uşura stress-ul legat de această suferinţă, de a îmbunătăţi funcţia respiratorie a plămânului, cât se poate de mult, şi de a ajuta la scăderea suprasolicitării cordului.

Activarea picioarelor Pentru a ajuta la diminuarea simptomelor specifice emfizemului, în primul rând, se începe cu exerciţiul de baza pentru relaxarea diafragmei. Se începe cu talpa piciomlui

drept, se plasează policele drept la începutul liniei diafragmei. Se mişca policele in afara, inaintea marginii laterale a tâlpii piciorului. în acelaşi timp, se îndoaie degetele de la picior in jos, | peste policele stâng al maseurului. Se repeta acest exerciţiu pentru talpa ' piciorului stâng. Acest exerciţiu relaxează dicifragma, muşchi lat aflat la baza pulmonilor, şi poate fi ameliorata respiraţia de efort Apoi, se activează punctele reflexe ale pulmonului sânului. La nivel plantar, mascurul sprijină piciorul drept cu mâna sa stângă şi acţionează în sus asupra zonei, de la baza liniei plantare a diafragmei spre linia articulaţiilor metatarsofalangiene. Pe faţa dorsală a piciorului, mascurul face mâna stângă pumn şi apasă pe faţa plantară a piciorului drept, folosind indexul drept pentru a acţiona in jos, în spaţiile interdigitale. Se repetă aceleaşi etape pentru picioml stâng. 0Activarea mâinilor 1^ Pentru exerciţiul de relaxare a diafragmei, mascurul trebuie să folosească un asistent, dar exerciţiul este foarte util pentru relaxarea i aparatului respirator. Mascurul lucrează punctele reflexe ale \ plămânului, plasând policele stâng pe linia diafragmei palmei drepte. Se lucrează in sus, în linii drepte, orientate spre articulaţiile metacarpofalangiene. Se repetă pentru mâna stângă. V 7.3 INIMA Organul central al apaiatului circulator este inima. Acest organ face ca fiecare celulă a organismului să primească cantitatea corespunzătoare de sânge îmbunătăţit în oxigen, necesară desfăşurării întregii sale activităţi. • Angina Criza anginoasă poate t1 rezultatul lipsei antrenamentului prin exerciţiu fizic, unei diete bogată în grăsimi şi/sau stress. Oricum, sunt implicaţi şi factori ereditari. Boala antrenează, la rândul ei. complicaţii, dintre care foarte importantă este creşterea tensiunii arteriale şi, în timp . afectarea comple.xă a funcţionalităţii cardio-vasculare. Activarea picioarelor şi a mâinii Punctul reflex cardiac se află doar la nixelul tălpii piciorului stăng. Masein'ul sprijină piciorul stâng cu mâna sa dreaptă, şi foloseşte policele stâng pentru a activa zona corespunzătoare, in linii orizontale. Exerciţiul de relaxare a cutiei toracice este şi acesta foarte benefic. PenWu a tixita angina printr-o tehnică de auto-tratament, se aşează mâna stângă pe o pernă şi se activează zona punctelor reflexe ale inimii cu policele drept. • Palpitaţiile Palpitaţiile sau tahicardia, exprimată clinic, nu este un simptom neobişnuit. Uneori poate fi un simptom al unei boli cardiace, deci este ne \oie de un consuh medical. Alte cauze ale palpitaţiilor includ alimentele alergice sau excesul de cofeină sau alcool, dar foarte adesea •—

apar în urma stărilor de anxietate sau stress.

> Activarea picioarelor în primul rând. se trece prin toate exerciţiile de relaxare, penti'u a ajuta eliberarea de stress a subiectului. Apoi, este folositoare activarea coloanei vertebrale, care reprezintă legătura cu sistemul nei-vos centi'al. Masew'ul sprijină piciorul drept cu mâna sa stângă, şi activează în sus punctele rejlexe spinale şi ale creierului, folosind

policele drept. Se repetă manevrele penti'U piciorul stăng. Pentru a ti'ota punctul reflex al inimii, vezi zona conti'olaterală.

> Activarea mâinilor Pentru punctele reflexe spinale, aflate la nivelul mâinii drepte, maseurul activează dea hmgul liniei indicate, cu policele stâng. Se repetă pentru mâna stângă. Penti'u a lucra partea dreaptă a creierului, se aplică presiunea cu policele stâng de la vârful policelui drept. Se repetă manevra penU'u mâna stângă. V 7 4 SISTEMUL LIMFATIC Una dintre funcţiile principale ale sistemului limfatic al organismului este aceea de a tlltra şi elimina microbii şi alte substanţe dăunătoa re. Acest proces poate determina inflamarea ganglionilor limfatici. • Retenţia de fluide Multe femei suferă de un sindrom de retenţie a lichidelor în anumite stadii ale ciclului menstrual, rezultând aspectul împăstat pufos al degetelor şi gleznelor, de exemplu, şi starea generală de disconfort, senzaţia de a fi ..umflată".

^

Activarea mâinilor

Maseurul iiicepe cu exerciţiile de eliberare a pumnului şi de fi-âmc'mtare a mâinii. Pentru acestea, maseurul are nevoie de un asistent. Un exerciţiu de cmto-tratament este acela de a activa pimctul reflex pentru zona limfatica, acţionând încrucişat, îmbinând unele manevre reflexe cu cele pentru trompa uterinâ. Folosind toate cele 4 degete, se activează zona pe marginea laterală a tnâinii drepte aproape de pumn. Se repetă tnanevro pentru mâna stângă,

>

Activarea picioarelor

Pentru ameliorarea picioarelor umflate sau dureroase, poate fi utilă folosirea exerciţiului de eliberare a glezfiei şi exerciţiul de frământare a piciondui, exerciţiile de încălzire. Apoi, se lucrează zona limfatică, care îşi împarte punctele reflexe cu ti'ompa uterină. Aceasta este zona beneficiară, pentru tratamentul de ameliorare a disconfortului la nivelul picioarelor. Maseurul începe cu piciorul drept, el apasă pe faţa plantară a piciorului cu ambele police şi acţionează pe faţa dorsală a piciorului cu indexul ambelor mâini. Se repetă această tehnică la piciorul stâng. V 7 5 SISTEMUL ENDOCRIN Multe glande care fac parte din sistemul endtxnn sunt extrem de suscep tibile la peilurbai"e prin stress-uri funcţionale sau emoţionale ale organismului. • Durerile menstruale şi tulburările tiroidiene Dismenoreea - durerile menstruale - pot marca viaţa oricărei femei în premenopauză, dar tinerele adolescente sunt predispuse îndeosebi. Activitatea glandei tiroide - mai ales acea funcţie de secreţie a honnonului tiroxină - se află sub conti'olul special al honnonului specific produs de hipofiză (tireotrop-honnon). Orice dezechilibru în concentraţia tiroxinei poate genera schimbări dramatice în metabolism şi comportament,

> Activarea picioarelor - durerile menstruale Penti'U a ameliora durerile menswuale, se activează întâi punctul reflex pentru glanda hipofiză / creier. Se sprijină piciorul drept ol pacientului cu mâna stângă a maseunduî şi maseurul lucrează cu policele său drept asupra vârfului halucelui pacientului. Se repetă aceeaşi manevră penti'u piciorul stâng. Penti'u a activa punctul reflex al cefei /

al tiroidei, maseurul activează la baza primelor trei degete ale piciorului drept, pe ambele margini ale tălpii, plantară şi dorsală, şi apoi se repetă manevra pe piciorul stâng. Apoi, maseurul activează punctul reflex pentru ovar. Maseurul lucrează de la vârful maleolei tibiale, folosind indexid stâng penti'u piciorul drept al pacientului şi indexul drept pentru piciorul stâng al pacientului. Activarea insistentă a zonelor penti^u coccis şi coloana vertebrală lombară, ca şi penti'u şold/zona pelvină va fi binevenită.

> Activarea mâinilor - durerile menstruale Ca auto-terapie pentru durerile menstruale sau de ciclu, în primul rând, trebuie activat punctul reflex al creierului / glandei hipofize. Pentru partea dreaptă a creierului, se aplică presiunea direct asupra vârfului policelui drept al pacientului, cu ajutond policelui stâng. Se repetă pe mâna stângă, penti'u a activa partea stângă a creiendui. Următorul exerciţiu ajutător este activarea pimctelor reflexe în zona ovarelor. Maseurul acţionează asupra zonei de pe marginea laterală o mâinii drepte (chiar înaintea pumnului), cu ajutorul indexului mâinii stângi. Se repetă manevra pentru mâna stângă, folosind indexul mâinii drepte, pentru a activa punctele reflexe. Penti'U a contacta punctele reflexe pentru ti'ompa uterină, maseurul foloseşte presiunea tuturor celor 4 degete ale mâinii stângi asupra zonei de pe marginea laterală a mâinii drepte. Se repetă aceeaşi procedură penti'U mâna stângă. > Activarea picioarelor - tulburări tiroidiene Penti'U a ajuta normalizarea funcţionării glandei tiroide, maseurul activează bazele primelor trei degete ale fiecărui picior. întâi, maseurul ______ ......__..... ______________.........__2£>^ lucrează pe faţa plautarâ a piciorului drept, folosind policele drept. Apoi, maseurul lucrează piciorul stâfig, folosind policele stâng. Pe faţa dorsala a fiecărui picior, se foloseşte indexul pentru a actriţa joncţiunea articulaţiilor metatarsofalangiene. ^ Activarea mâinilor - tulburări tiroidiene Pentru a trata punctul rcfiex al cefei tiroidei de pe faţa palmară a mâinii, maseurul foloseşte policele stâng, chiar la baza primelor trei degete ale mâinii drepte. Pe faţa dorsală, se foloseşte policele, pentru a activa zona articulaţiilor metacarpofalangiene. V 7 6 SISTEMUL NERVOS CENTRAL Acest sistem se aseamănă unei reţele telefonice, în care creierul joacă rolul dispecerului care prelucrează informaţia venită din toate zone le organismului, de-a lungul reţelelor nervoase, trecând prin măduva spinării. • Scleroza multiplă Până astăzi această suferinţă este cunoscută ca o afectare degenerativă a sistemului nervos central, nevindecabilă: anumite aspecte ale disfuncţiilor asociate bolii pot tl uşurate prin retlexoterapie. De exemplu, spasmele musculare pot fi uneori ameliorate, ca frecvenţă şi gravitate, şi tulburările însoţite de slăbiciune în tot corpul pot tl adesea ameliorate. r-

Activarea mâinilor

Pentru activarea punctelor reflexe ale regiunii spinale, se începe pe tnarginea laterală a mâinii drepte a subiectului, tnaseurul folosind policele stâng pentru a lucra de-a lungul întregii linii indicate, chiar spre vârful policelui drept. Pentru

punctele reflexe ale ochiului şi urechii, începe la nivelul mâinii drepte, folosind tehnica rotaţiei asupra degetelor al Il-lea şi al IlI-lea. Pentru a trata zonele faciale, se foloseşte indexul stân^ care lucrează in jos, de la unghia policelui drept către prima articulaţie m acestuia. Se repetă toate aceste tnanevre pentru mâna stângă, m

>

Activarea picioarelor '

Pentru a trata regiunile spinale la nivelul picioarelor, maseurul sprijină vâr fiii piciorului drept cu tnâna sa stângă, şi foloseşte policele stâng pentru a acţiona în sus asupra pimctelor reflexe care corespund vertebrelor spinale, pe marginea mediala. Se repetă aceeaşi manevră pentru piciorul stâng, Penti'U aria cerebrală, maseurul sprijină piciorul drept cu mâna stângă şi lucrează asupra vârfului halucelui cu policele drept. Se repetă manevra la piciorul stâng, maseurul folosind policele stâng pentru a activa punctele reflexe. Penti'U a activa punctele reflexe ale ochiului şi urechii, maseurul foloseşte acţiunea de rotaţie a policelui asupra punctelor reflexe de la nivelul celui de-al Il-lea şi al IlI-lea deget de la picior. Se repetă procedura pentru piciorul stăng. V J .7. SISTEMUL LOCOMOTOR - SCHELETUL Reflexologia şi-a dovedit eficienţa în relaxarea muşchilor şi în suferinţele inflamatorii ale nenilor periferici, datorate dezechilibrelor sistemului locomotor - în principal scheletului şi în normalizarea funcţionalităţii coloanei vertebrale. • Durerea de spate - durerile lombare Durerea la nivel lombar detennină suferinţe multor pacienţi, care apelează la reflexoterapie. Dacă durerea se e.xprimă la nivelul părţii drepte a coloanei vertebrale, ne aşteptăm să reacţioneze punctele reflexe de la nivelul tălpii piciorului drept sau palma dreaptă să fie sensibilă; dacă durerea apare pe partea stângă a coloanei vertebrale, atunci tulburările de sensibilitate se vor exprima la nivelul punctelor reflexe ale tălpii piciorului stâng sau palma stângă.

^

Activarea picioarelor

Penti'U coccis, se folosesc toate cele 4 degete, pe partea medială a piciorului drept Se repetă manevra la nivelid piciorului stâng. Pentru a ti'ata şoldul şi zona pelvină, se lucrează pe marginea laterală a fiecărui picior cu toate cele 4 degete, începând cu piciorul drept. Pentru zona spinală, maseurul sprijină vârful picioridui drept al pacientului cu mâna sa stângă, şi foloseşte policele drept penti'u a activa punctele reflexe corespunzătoare vertebrelor, pe marginea medială a piciorului.

>

Activarea mâinilor

Maseurul începe pe marginea medială a feţei palmare a mâinii, lucrând punctul corespunzător coccisului, şi apoi, se deplasează la punctele reflexe ale şoldului şi zonei pelvine. Pentru punctele reflexe spinale, maseurul activează zona indicată (marginea internă sub-policeală a palmei) cu policele său. Se folosesc exact aceleaşi tehnici şi pentru a lucra asupra mâinii stângi. • Articulaţiile Organismul are o varietate de articulaţii, cu unuf, două sau trei grade de libertate, care permit mişcări de tlexie-extensie. în două direcţii, sau mişcări

libere în toate direcţiile - în toate cele trei planuri ale spaţiului. Din cauza uzurii constante exercitată asupra articulaţiilor, datorită mişcării şi, în une le cazuri, datorită suprasarcinii pe care o suportă, articulaţiile sunt susceptibile multor condiţii patologice dureroase. Două zone articulare, adesea confruntate cu astfel de probleme, sunt articulaţiile şoldului şi umărului.

^

Articulaţia şoldului

Punctele reflexe pentru şold şi regiunea pelvină se află pe faţa dorsală a mâinii, pe tnarginea laterală. Maseurul foloseşte toate cele 4 degete penti'u a activa această parte a mâinii pacientului şi apoi se repetă petîtru mâna stângă. Pentru a lucra talpa piciorului, se începe cu piciorul drept şi maseurul foloseşte toate 4 degete, pentru a lucra zona indicată. Se repetă aceeaşi tehnică penti'U piciorul stâng.

Umărul îngheţat Pimctele reflexe pentru umăr se află pe marginea laterală a tălpii piciorului, chiar sub zona celui de-al V-lea deget de la picior, şi în aceeaşi poziţie la nivelul palmei mâinii. Maseurul lucrează această zonă la nivelul fiecărui picior sau mână. Relaxarea cutiei toracice poate fi utilă ca exerciţiu auxiliar. Maseurul începe pe talpa piciorului drept sau pe palma mâinii drepte, asupra căreia apasă cu ambele police şi foloseşte toate celelalte degete ale ambelor mâini, pentru a agăţa marginile feţei dorsale ale tălpii / palmei Maseurul începe cu mâna dreaptă sau piciorul drept, şi repetă aceleaşi manevre pe partea stângă. V.7.8. APARATUL URINAR Funcţia aparatului urinar este, în primul rând, aceea de filtrare a deşeurilor şi a impurităţilor din sânge, înainte ca acestea să atingă nivele toxice pentm organism. Din stmctura aparatului urinar fac paite rinichii, alături de celelalte organe principale, ureterele şi vezica urinară. • Cistita De obicei, afectând mai ales sexul feminin, cistita este o afecţiune intlamatorie a vezicii urinare. Această afecţiune determină durere pel \ ină joasă şi disconfort, disurie şi polakiurie. şi o stare generală alterată,

^

Activarea picioarelor

Primul pas îl constituie activarea punctului reflex al vezicii urinare, folosind policele drept pe care maseurul il aplica asupra zonei moi de pe marginea medială a tălpii piciorului pacientului. Se repetă manevra pentru talpa piciorului stâng. Pentru a trata ureterul, maseurul localizează punctul reflex al acestuia pe partea medială a liniei ligamentare. Maseurul trebuie să aibă grijă să evite aplicarea presiunii, chiar pe linia ligamentară. Se repetă manevra pentru talpa piciorului stâng. La sfârşit, maseurul aplică presiunea policelui direct asupra pimctului reflex al rinichiului, şi apoi, se roteşte piciorul in jurul acestuia. Se repetă manevra pentru talpa piciorului stâng.

>

Activarea mâinilor

Se contactează punctul reflex al vezicii urinare: maseurul aplică presiunea policelui asupra părţii nwi a eminentei tenare, sub policele pacientului. Se repetă aceeaşi manevră pentru palma mâinii stângi. Pentru ureter, maseurul continuă să folosească policele, pornind de la punctul reflex al vezicii urinare, înaintea bazei indexului, şi se repetă aceeaşi manevră pentru numa stângă. La sfârşit, maseurul va găsi punctul reflex al rinichiului, la nivelul de articulare a policelui cu mâna (baza coloanei policelui). Se repetă manevra pentru mâna stângă.

• Colica renală Colica renală este datorată fragmentelor mici de material solid acwnulat în rinichi („nisip^^J. Această condiţie patologică se corelează cu litiaza urinară. Durerea asociată cu colica renală este adesea extrem de severă şi poate necesita tratament injectabil antialgic, inclusiv cu morfină. O ameliorare temporară poate apare prin spălarea inti'egului aparat cu mari cantităţi de lichide ingerate, dar din nefericire, colica renală are tendinţa de a reapare. Reflexoterapia se poate dovedi foarte eficace în a aduce ameliorări de lungă durată durerilor asociate acestei patologii şi punctele reflexe care ar trebui activate sunt aceleaşi, ca în cazul cistitei. Aceste puncte reflexe stimulează întregul aparat urinar al pacientului, crescându-i randamentul funcţional. V.7.9. SUFERINŢELE PSIHOSOMA TICE în această categorie sunt descrise tulburările induse, sau agravate de stress. Nu trebuie să se gândească despre termenul de „psihosomatic" că ar desemna suferinţe imaginare, şi, oarecum, „ireale"; ele există şi trebuie căutate în relaţie cu stress-ul. • Tensiunea premenstrualâ Simptomele derivate din sentimentul de a fi „prost dispus'', oscilând de la depresie până la manifestări violente, pot însoţi adesea sindromul premenstrual, în cadrul căruia tulburările fizice includ durerea şi întărirea dureroasă a sânilor, retenţie de lichide şi senzaţia de oboseală. Beneficiile tratamentului reflexoterapie se corelează cu posibilităţile acestuia de a corecta dezechilibrele hormonale, de a relaxa trupul şi psihicul şi de a ajuta eliminarea excesului de lichide din organism.

> Activarea picioarelor Tensiunea premensti'uală poate fi ameliorata prin ţintirea sistemelor endocrin şi reproducător şi, mai ales, lucrând asupra punctelor rejiexe pentini ceafa-gât / tiroidă, pentru creier şi pentini ovare (vezi capitolele respective),

> Activarea mâinilor A uto-tratamentul reflexologie al mâinii poate aduce şi el ameliorarea tensiunii premenstruale. întâi, se activează punctele reflexe penti'U ceafa / tiroidă, apoi punctul reflex al creierului şi in final, punctul refiex pentru ovare. • Depresia Şedinţe săptămânale de reflexoterapie pentru o perioadă de cea trei luni pot acţiona spectaculos pentru persoanele suferind de depresie. Această boală se centrează adesea în jurul unei supărări reprimate, şi dacă subiecţii nu împărtăşesc cu cineva suferinţa lor, pot ajunge să se retragă într -o carapace de protecţie, pentru a evita sentimentele care i-ar putea tulbura şi emoţiile pe care le-ar putea stârni. Activarea aparatelor respirator şi circulator are un important efect de calmare, şi folosirea tuturor tehnicilor de relaxare vor putea fi benefice în crearea unui stări generale de bine.

>

Activarea picioarelor

Calea cea wai directă de a trata apai'atul respirator este aceea de a activa punctele reflexe pentru plămâni zona sânului. Pe faţa phvitară, se activează in sus de la haza liniei diafi-agmei spre articulaţiile degetelor cu piciorul (metatarsofalangiene). Penti'u faţa dorsală a piciondui, mascurul face mâna pumn şi il presează in plantă, in vreme ce indexul lucrează in jos şanţurile interdigitale pe faţa dorsală.

Pentru aparatid circulator, maseurul va găsi punctul reflex al inimii in zona figurată, dar numai la nivelid tălpii piciorului stâfi<^ Maseurul sprijină vârful piciorului cu mâna sa dreaptă şi foloseşte policele stâng, pentru a activa zona de pe marginea medială a planta Urmează după această manevră exerciţii de relaxare a diafirigmei.

^

Activarea mâinilor

Ca auto-tratament pentru depresie, prima manevră priveşte punctele reflexe ale plămânilor. Pe faţa palmară, se incepe cu mâna dreaptă, folosind policele stâng, pentni a acţiona pe linii drepte de la linia diafragmei spre articulaţiile metacarpofalangiene. Se repetă manevra asupra palmei mâinii stângi. Pe faţa dorsală, se aplică indexul stâng la nivelul articulaţiilor metacarpofalangiene ale degetelor mâinii drepte, şi se acţionează in jos asupra mâinii cea 4 cm. Se repetă manevra pentru mâna stângă Pentru punctul reflex al inimii, care se află numai la nivelul fxdmci stângi, se activează zona indicată cu policele drept. Dacă există un a/utor se continuă această manevră cu câteva exerciţii de relaxare a diafragmei. • Alergiile Condiţiile alergice reactive se leagă adesea de stress. Mai multă tensiune şi anxietate, mai puţină eficienţă în apărare conduc la creşterea potenţialului iritant al alimentaţiei, al apei şi chiar a aerului respirat. Dacă totuşi se descoperă că reacţia alergică este foarte specifică - de exemplu, la un anumit tip de aliment - cea mai bună modalitate de acţiune este de a evita factorul alergic, atât cât este |x>sibil. Beneficiile tratamentului reflexologie al stărilor alergice este corelat cu capacitatea acestei metode de a accentua capacitatea de apărare a aparatului digestiv faţă de factorii iritanţi şi. în acelaşi timp, de a relaxa sistemul ner \os. tăcând acest tratament extrem de eficient.

> Activarea picioarelor Punctele refle.xe penti'U ficat se afla numai la nivelul tâlpii piciorului drept. In timp ce sprijină piciorul drept cu mâna stânga, maseurul foloseşte policele drept pentini a activa zona indicata. Punctul reflex penti'U valva ileocecală este şi acesta, reprezentat numai la nivelul tălpii drepte. Maseurul sprijină piciorul drept al subiectului, la nivelul călcâiului, cu mâna sa dreaptă, folosind tehnica agăţării-cârlig in afară cu policele stâng. Pentru a activa colonul transvers şi ascendent şi intestinul subţire, maseurul sprijină piciorul drept al subiectului cu mâna sa stângă şi foloseşte policele drept pentru a acţiona ti'ansversal asupra plantei piciorului, in linii drepte, chiar spre haza călcâiului. Penti'U punctele reflexe ale stomacului şi pancreasului, maseurul lucrează numai asupra tălpii piciorului stâng. In timp ce sprijină piciorul stâng al subiectului cu mâna sa dreaptă, maseurul foloseşte policele stâng pentru a activa zona indicată. La sfârşit, penti'u colonul transvers şi descendent, maseurul acţionează asupra tălpii piciorului stâng, sprijinindu-l cu mâna sa dreaptă, şi folosind policele stâng pentru a activa ti'ansversal talpa piciorului, spre baza călcâiului.

> Activarea mâinilor Procedurile de tip auto-tratament sunt indicate pentru combaterea reacţiilor alergice, principial „in oglindă'\ faţă de manevrele de la nivelul tălpii. Pentru a activa punctele reflexe ale ficatului, se aşează relaxat mâna dreaptă pe o suprafaţă de sprijin, cum ar fi o pernă, şi se foloseşte policele stâng pentru a lucra asupra zonei indicate. Această manevră ajută, în general, penti'u detoxifierea organismului şi susţine cu succes evoluţia fa\^orabilă a reacţiilor alergice, cimi ar fi febra fânului şi reacţiile cutanate. In ordine, se stimulează ambele intestine, subţire şi gi'os, folosind tehnica agăţăriicârlig în afară asupra punctului reflex al valvei ileocecale. Acest punct se află la nivelul palmei drepte şi se activează folosind policele stâng. Ca şi în cazul exerciţiului pentru ficat, această manevră ajută eliminarea deşeurilor din organism. | Pentru a activa colonul transvers şi ascendent, se lucrează trans- I versal palma mâinii drepte în zona indicată, urmând direcţia săgeţilor. Penti'U punctele reflexe care controlează stomacul, pancreasul şi splina, se lucrează numai palma mâinii stângi. Se foloseşte policele drept, şi se lucrează in afară zona indicată la nivelul palmei stângi. La sfârşit, pentru colonul ti'ansvers şi cel descendent, se lucrează asupra palmei mâinii stângi, folosind policele drept, aşa cum este indicat. • Artritele-artrozele Artritele reprezintă un grup de afecţiuni inflamatorii. încadrate fie în suferinţe din grupul artritei reumatoide. fie de alte etiologii. care interesează diverse zone ale aparatului musculo-scheletaL fie artrozele -afecţiuni cronic degenerative ale articulaţiilor. Afectarea articulară, sub o formă sau alta. şi într-o anumită formă de gravitate sau în alta. interesează peste 75% din populaţia de peste 50 de ani. Folosirea reflexoterapiei pentru a trata aceste zone afectate ale siste mului scheletic aduce beneficii la nivelul genunchilor, cefei, mâinilor, şoldurilor şi coloanei vertebrale, activând în plus şi aparatul digestiv.

>

Activarea picioarelor

Maseurul lucrează punctele reflexe penti'u ficat, sprijină piciorul drept al subiectului cu mâna sa stângă şi lucrează zona indicată in direcţia săgeţilor. Punctul reflex penti'U valva ileocecală se află numai la nivelul tălpii piciorului drept. Maseurul sprijină piciorul drept al subiectului de călcâi cu mâna sa dreaptă, şi foloseşte tehnica agâţării-cârlig in afară cu policele său stâng. Pentru a activa colonul ti'ansvers şi pe cel ascendent, precum şi intestinul subţire, mascurul susţine piciorul drept al pacientului cu mâna stângă şi foloseşte policele drept, pentru a acţiona transversal asupra tălpii in linii drepte, chiar spre baza călcâiului. Penti'U punctele reflexe ale stomacului şi pancreasului, maseurul lucrează numai asupra tălpii piciorului stâng. în timp ce susţine piciorul stâng al subiectului cu mâna sa dreaptă, maseund foloseşte policele stâng, pentru a activa zona indicată. La sfârşit, pentru colonul transvers şi cel descendent, se lucrează asupra tălpii piciorului stâng, pe care mascurul il sprijină cu mâna sa dreaptă, folosind policele stâng, care activează transversal talpa piciorului spre baza călcâiului.

>

Activarea mâinilor

Tipurile de proceduri de autoîraîamenî reflexogen indicate pentru combaterea suferinţelor articulare se concentrează asupra stimulării capacităţii organismului de eliminare a deşeurilor. Metodologia de lucru este similara celei folosite in cazul alergiilor (vezi pag.241 - „Alergiile ' j Astfel, se activează la început punctele reflexe ale ficatului: se aşează mana dreapta confortabil pe un suport cum ar fl o pernă, şi se foloseşte policele stâng care acţionează asupra zonei indicate. Această manevră ajută, in general, pentru detoxifierea organismului. ^ în ordine, se stimulează ambele intestine, subţire şi gros, folosina tehnica agăţăriicârlig in afară asupra punctului reflex al valvei ileaocecale. Acest punct se găseşte la nivelul palmei drepte şi se activează folosind policele stâng. Ca şi exerciţiul pentru ficat, această manevră ajută şi ea la eliminarea deşeurilor din organism. Pentru a activa colonul transvers şi pe cel ascendent, se lucrează transversal palma mâinii drepte in zona indicată, urmărind direcţia săgeţilor. Pentru punctele reflexe care controlează stomacul, pancreasul şi splina, trebuie să se lucreze nimiai asupra palmei mâinii stângi. Se foloseşte policele drept, şi se lucrează in afară zona indicată la nivelul palmei mâinii stângi. La sfârşit pentru colonul transvers şi cel descendent se lucrează asupra palmei mâinii stângi, folosind policele drept, aşa cum este indicat.

BIBLIOGRAFIE Adams A, Spondyloîherapy. Philopolis Press, ed. San Francisco, 1918. Archange G, Precis de inassage chinois. Doin, Paris, 1979. Astier M, Maurei JC, Le massage en medecine chinoise. Cah. Kinesither., 1980. 82, n^I.pp 65-75. Atchison JW. Stoll ST, Gilliar WG. Manipulaîion, Tracîion and Massage. In Braddom RL (ed). Physical Medicine and Rehabilitation. Philadelphia. WB Saunders, 1996, pp 421-448. Bale P. James H. Massage, wann-down and rest as recuperaîive measurea afîer slwrt îenn intense esurea after sliort tenn intense exercise. Physiother Sport 1991; 13,4-7. Basmajian JV (ed). Manipulation, Traction and Massage. Baltimore, Wilhams & Wilkins. 1985. Blomberg S. Hallin G, Grann K et all. Manual tlwrapy with steroid injection / a fiew approach ta treaunent of low back pain. Spinel994: 19,569-577. Blomberg S. Svardsudd K. Mildenberger F, A controUed multicentre trial of manual therapy in low/back pain. Scan J Prim Health Caie

1992; 10, 170-178. Borgey MAJ, Manuel de massage. Paris, Masson, 1950. Borsarello J, Le massage dans la medecine cliinoise. Maisormeuve, MouIin-les-Metz, 1971. Bossy J. Boses neurobiologiques des reflexotherapies. Masson, Paiis, 2emeed. 1978. Bourdillon JF, Day EA. Bookout MR. Spinal Manipulation. Oxford, England, Butterworth-Heinemann, 1992. Bowles CH, Funcţional tecimique. A modem perspective. J Am Osteopath Assoc 1981; 80, 326-331. 275 Brand! B Jr, Jones LH, Some methods of cq^phing couracrsrrcân. J Am Osteopath Assoc 1976: 75,786-789. Brodin H. Ccnical pcân andmobiiizmion. Med Phys, 1983; 6,67-71 Canm RL. Grodin AJ. M^^ofascial MampukaiofL Theory and ClJmcaJ Applicanon. Gaithershurg. Md. A>ţien. 1992. Chamberlain GJ, Cxriaxs friaim maxsage. a m T o t . J Orthop Sporis

PhysTher. 1982:4. 16-22. Gslo S. Ramirez MA. Schuartz HR,

Lom back

pom, Treaimem of formwd and backw^ard sacral îorsions using coumersTrain, J Am Osteopath Assoc 1991:9 L 255-259. Comelius A, NenrnmaKsage. Thieme Vcrlag, ed. Leipzig, 1908. Cox HT, 77»^ cJea\^age Uncs ofthe skm. Bnt J Surg. 1941: 29,234-240. Cxriax J , ManueJ de medecine orthopedupie, Mampidanons. massage el njecrions. Masson, Paris, 1976. Cxriax J. Russell G, Texrhook of Orthopaedic Medicme, Voi 2, Treatment b\ Manipulation, Massage and Injecnon, Londoa. Bailliere

TmdalL 1980. Cxriax JH, Omicei applicanons of massa^. In Basnu^an JV ( e d L Manipulation, rraction and massage. 3""^ ed., BaltinKve, Wilhains &WiIkin<;, 1985. Diale A, The rmcro-acupuncrure sysrems - part.I. Aroer J Aaţt 1976, Al\ 7-24part.n. Amea-J Acup, 1976,4/3,196-224. Dalicho AW, Glaesex O, Segmem massage, ThiCTie X'erlas. Lcipzi^, 1962. Dejerine J, Semiologie des ^eeîions du sysreme nen^ux. 3eme ed. Masscm, Pans, 1977, Dicke E, Meine Bindegen^^^smassage. Stm^art îfewknttesA eriag, 1956. Dicke E. Schiiack H, Wolff A, Thercqiie fmmmelle des zones rrfiexes dm lissu conjonerif. BtndegeM^ehsmassage^ Maloine. Paris, 1972. Dicke E, Schiiack H, Wolff A, BindegeH^dfsmassage. Ihieme, Snmgan 1975. Dvorak J . Dvorak V, SduKâder W, UanmeiMeâicme,Springer-\ crla£ Berlin. 1984. Dvorak J . Dvorak W Manual Meâkme. LHagnostics. Thierae, Snjttgart,

1990. Ebncr M. Omnective tissue manipulaîum. thc()r\ and ed. Malabar. FL. RE Kneger, 1975.

therapeuiii appiicanon. 3"'

Encyclopedie internaţionale des Sciences et des Techniques. Gri)Upe de^ Pressesde laCite, Paris. 1969. 9.413. Fitzgerald NH. Bowers EF, Zâne therapx. Long, ed. Columbus. USA 1917. Foerster O, The dennatonws in man. Brain. 1933. 56. 1-39. Frazer F, Persistent postsympatlietic pain treated hy connective tissiu massage. Physiotherapy 1978; 64. 211-212. Geringer SR, Kincaid CB. Rechtien JR. Tractiim, manipulation. and massage. In DeLisa JA (ed). Rehabilitation Medicine. pnnciplcs and practice, 2"'' ed. JB Lippincott. Philadelphia. 1993. Gilbeit MA, Adam M, Methode de reeducation musculaire â hase di reflexes postureux. Enc\cl Med Chir Paris. Kinesitherapic 26061-A 10,4-5-09. Goals GC, Massage - the scientific ba.sis o f an ancient art. p;ul 1. Th^ techniques. Br J Sp Med 1994; 28, 149-152. Goats GC. Massage - the scientific basis of an ancient ari. pail 2 Phxsiological and tlierapeutic effects. Br J Sp Med 1994; 2^ 153-156. Graham D, Practicai Treatise on Massage. W m. W'ckkJ , Nev\ York. 1884. Greenman PE, Models and mechanisms of osteopathic numipulatiVi medicine. Osteopathic Med News 1987; 4. 1-20. Greenman PE. Principles of Manual Medicine. Williams &i Wilkin^ Baltimore, 1989. Haldcman S, Manipulation and massage for the relief of pain. In Wall PD, Melzack R (eds). Textlxx)k of pain. Churchill-Livingstonc Edinburgh. 1989; pp 267272. Hunscn K. Schliack H. Segmentate umerwition. ihre Bedeutung fui Klinik und Praxis. Thieme Verlag, Stuttgart, 1962. Hansen Tl. Rnstensen JH, Ejfect of massage, shomvave diathenny and ultrasound upon 133 Xe disappearance rate from muscle and subcutaneous tissue in the human calf. Scand J Rehabil Med 1973; 5. 179-182. KoiT IM, Somatic dysfunction, osteopatliic manipulative treatmenî, and tlie nervous system, Afewfacts, some theories, many questions, J Am Osteopath Assoc 1986; 86, 109-114. Kuitz W, Litmanovitch YI, Romanoff H, et all, Ejfect of manual lymph drainage massage on blood components and urinary neurolionnones in chronic lympliedema. Angiology 1981; 32, 119-127. Kusunose RS, Străin and counterstrain. In Basmajian JV, Nyberg R (eds), Raţional manual therapies. Wilhams & Wilkins, Baltimore, 1993, pp 323-333. Laget P, Structures et fonctions du systeme nerveux. 2 - Relation synaptiques et non synaptiques entre Ies elements nerveux.

Masson, Paris, 1970. Lee HM, Whincup G, Chinese tnassage therapy. Boulder, CO, Shambhala, 1983. Leprince A, Trăite de reflexotherapie. Maloine, ed. Paris, 1924. Lemer R, Tlie ideal treatment for lymphedema. Massage Ther J 1992; winter, 37-39. Lhermitte F, Les douleurs viscerales. In ,X-a douleur et Ies douleurs". Ed. Par Alajouanine, Masson, Paris, 1957. Mackenzie J, Contribution to the study of sensory symptoms associated with visceral diseases. Med Chron London, 1892, 16, 293-322. Mackenzie J, Symptoms and their interpretation. Shaw and Sons, London, 1918. Maigne R, Manipulations du rachis et des membres. Encycl Med Chir, Paris, Kinesitherapie, 26080-A 10, 3-18-05. Maigne R, Manipulations du rachis et des membres (fin) Manipulations des membres. Encycl Med Chir, Kinesitherapie, Paris, 26084-A 10, 3-18-05. Maigne R, Orthopedic Medicine, A New Approach to Vertebral Manipulation. Springfield, III, Thomas, 1972. Maigne R, Manipulation of the Spine. In Basmajian JV (ed), Manipulation, Traction and Massage. Williams & Wilkins, Baltimore, 1985, pp 71-134. Maigne R, Diagnosis and treatment of pain of vertebral origin. Williams & Wilkins, Baltimore, 1996. 279 Manuila A et coli, Dictionaire franqais de medecine et de biologii Masson, Paris, 1970. Marquart H. Reflezonearbeit am Fuss. Haug Verlag, 1976, Heidclberg, 4eme ed. Mason M. The treatment of lymphoedema by complex physical therapy, Aust Physiother 1993; 39,41-45. McKechnie AA. Wilson F, Watson N, Scott D, Anxiety states, a preliminary report on the value of connective tissue massage. J PsychosomRes 1983; 27, 125-129. McMillan M, Massage and Therapeutic Exercise. WB Saunders, Philadelphia, 1925. Meziere F, La rude chemin de la verite. Bull Ass Mezienste Internationale de Kinesitherapie 4/9, 7-14, 1979. Moody J, Noel F, Viei E, Methodes de reeducation neuromusculaire. Encycl Med Chir Paris, 26060- A 10, B 10, C 10, 3-23-01. Neumann H, Introduction to Manual Medicine. Springer-Verlag, Heidclberg, 1989. Niboyet JEH, Le traitement des algies par Vacupuncture et certains massage chinois. Paris, 1959. Nordschow M, Influence of manual massage on muscle relaxation. Effect on tnmkflexion. J Am Phys Ther Assoc 1962; 42, 653. Nyberg R, Role of therapists in spinal manipulations. In Basmajian JV

(ed), Manipulation, Traction and Massage. Williams & Wilkins, Baltimore, 1985, pp 22-46. Pemberton R, The physiologic influence of massage and the clinicul application of heat and massage in intenuil medicine. In Principles and Practices of Physical Medicine, voi 1. Md, WF Prior, Hagerstown, 1932. Rechtien JJ, Andary M, Holmes TG, Wieting JM, Manipulation, Massage and Traction, In DeLisa JA, (ed), Rehabilitation Medicine - principles and practice. 3"^'' ed. Lippincott Williams & Wilkins, Philadelphia, 1998, pp 521-552. Reed B, Held J, Effects of sequential connective tissue massage on autonomie nervous system of middle-aged and healthy adults. Phys Ther 1988; 68, 1231-1234. Regimbeau Ch, Techniques et indications du massage ponctuel et des plexus. Cah Kinesither, 1980, 82, n^l, 41-51. Rista M, Techniques et indications de la methode de Mme Dr Teirich-Leube. Cah Kinesither, 1980, 82, n°l, 33-39. Robertson A, Gilmore K, Friîh PA, Antic R, Effects of connective tissue massage in subacute asthma. Med J Aust 1984; 140, 52-53. Rubik B, et al, Manual healing methods in alternative medicine, expanding medical horizons. A report to the National Institutes of Health on Alternative Medical Systems and Practices in the United States. US Government Printing Office, Washington DC, 1994. Schulz-Kohlrausch L, Techniques et indications du massage des zones reflexes (MZR) selon Kohirausch. Cah Kinesither, 1980, 82, n^l, 23-31. Serizawa K, Massage, the oriental method, Japan Publications trading Co. Ltd. Ed. Tokyo, San Francisco, 1972. Serizawa K, Tsubo, Vital points for oriental therapy. Japan Publications trading Co. Ltd. Ed. Tokyo, San Francisco, 1976. Severini V, Venerando A, The physiologicol effects of massage on the cardiovascular sy stern.EuxMcăico^hys 1967; 3, 165-183. Suskind MI, Hajek NM, Hines HM, Effects of massage on denervated skeletal muscle. Arch Phys Med 1946; 27, 133-135. Swedborg I, Effectiveness of combined methods of physiotherapy for post-mastectomy lymphoedema. Scand J Rehabil Med 1980; 12, 77-85. Tappan F, Healing Massage Techniques, HoUstic, Classic and Emerging Methods. Norwalk, Ct. Appleton & Lange, 1988. Travell J, Myofascial Pain aitd Dysfunction. Williams & Wilkins, Baltimore, 1983. Valentine KE, Massage in psychological medicine - modem use of an ancient art. N Z J Physiother 1984; 12, 15-16. Wakim KG, Martin GM, Terrier JC, Elkins EC, Krusen FH, The effects of massage on the circulation on nonnal and paralyzed extremities. Arch Phys Med Rehabil 1949; 30, 134-144. Wakim KG, Physiologic effects of massage. In Basmajian JV (ed),

Manipulation, traction and massage, 3^^ ed, Williams & Wilkins, . Baltimore, 1985. _ Ward RC, Myofascial release concepts. In Basmajian JV, Nyberg R (eds). Raţional Manual Therapies. Williams & Wilkins, Baltimore, 1993, pp 223-241. Wood EC, Kosman AJ, Osbome SL, Effects of massage in delaying atrophv in denen'ated skeletal muscle ofthe dog. Pbys Ther Rev 1948; 28, 284-285. Wood EC, Becker PD, Beard's Massage. WB Saunders, Philadelphia, 1981. Zanolla R, Monzeglio C, Balzarini A, et al, Evaluation of the resutts of three different methods of postnuistectomy lymphedema treatfnent. J Surg Oncol 1984; 26, 210-213. Frământarea (Petrisajul)' F-râmăntarea (propriu-zisâ)i 286 Fricţiunea Manevra cu ambele police Manevra cu podul palmei 287 Baterea ( P e r c u ţ i a ) Baterea cu marginea cubitală a mâinii Baterea cu palmele Baterea cu pumnii 288

T E H NI CI DE MASAJ C L AS I C PE R E G I I NI Masajul Masajul Masajul Masajul

spaieiui - manevra amplă zonei lombosacraîe şi a feselor coloanei vertebrale (I) coloanei vertebrale (II

Masajul membrului supenor Masajul membrului superior (i) Braţu

T E H NI C A D RE N AJ L L CI L I MFA T I C P E R E G I L M Ganglionii membrului superior şi ganglionii axilan Ganglionii inghinali Cercurile cu degetele după tehnica de resorbţie

iji^Jfci

^^^^^

Cercurile cu degetele după tehnica de apel Cercurile cu policele după tehnica de resorbţie Drenajul Drenajul Drenajul Drenajul

limfatic al tegumentelor sferei bucale frunţii, bureletului sprâncenos şi al pleoapei superioare limfatic al obrajilor pleoapei inferioare şi al nasului limfatic al feţei ______299

Drenajul limfatic al ganglionilor piramidei axilare Drenajul limfatic al braţului Drenajul limfatic al feţei anterioare a antebraţului

Drenajul limfatic al feţei antero-externe a antebraţului i*>^ Jp y Drenajul limfatic al mâinii Drenajul limfatic al membrului inferior

301 Drenajul limfatic al gambei (faţa posterioară) Drenajul feţei posterioare a coapsei şi a genunchiulu i Drenajul limfatic al gambei 302 Drenajul limfatic al feţei interne a gleznei şi piciorului Drenajul limfatic al feţei exteme a gleznei şi a piciorului Drenajul limfatic al feţei externe a gleznei şi piciorului Drenajul limfatic al peretelui anterior al toracelui n a j L i i limîatic al sa Drenajul limfatic al feţei anterioare a trunchiului 304 I K H N K I l)K RFH.KXOTKK MMI PK K K . I l M MpocalMiuN Nuxul Gâtul ' Tin>idn crtcbr TinuiMi' Inim. Diafragnui Ficalul Plexul Nt>lar Glandele suprarenale Rinich Pancreasul l'reterele C oloana vertebrală ^ lVilj urinara -.tul PeKis / Fevi ^ l T\uI svialie Pchis Creierul Ni\elul gâluUn (Xhiul llrcvhea Sinusurile

I

\w^x\\\

Axila iphul axilar Stonuicul Splina Colonul transvers Intcstniiil subţire Colonul descendent colonul

signioul j Piciorul - vedere planlară APARATUL DIGESTIV Şl ANEXE - METODE DE REFLEXOTERAPIE Stomac Vezica biliară

Pancreas Colonul transvers Colonul ascendent Colonul descendet Colonul sigmoid Intestinul subţire Stomac Pancrciis

icat V o Ionul transvers Coloflul sigmoid fntotinul Colonul subţire

descendent

30S Stomac Pancreas Ficaî Colonul transvers Colonul si^moid Intestmul Colonul descendent subţire 309

A P A R AT UL RE S PI R AT O R - ME T O DE DE R E FL E X O T E RA PI E Nasul Fraheea

Piăniânti! drept Plămânul stâna

310 Nasul

'-^ Plămânul fnmia Vedere plantară Vedere dorsală

311 SISTEMUL L I M F A T I C - METODE DL REFLEXOTERAPIE G ANGLIONII AXILARI G ANGLIONII AXILAN L IMFATICELE SÂNULUI ÎS PLINA G ANGLIONU INGHMALI

PIE Timusul Limfaticele sânului Ganglionii axiiari Aria cervicală Splina Ganglionii inehinali Nervul trigemen (cranian) Dinţi Traheea / Bronhiile Piciorul - vedere dorsală -"Faţa Gât / Tiroida ^ Plămân / Piept \ Coaste ----Canal deferent/ ^ Trompa uterină

SÎSTT:MII. FNÎKK RIN - MFTODK DE REFLEXOTF:R\PIE

Hipotalamusul Hipofi/a C7

Epitl/a (glanda pineală) Tiroida Timusul Glandele suprarenale Pancreasul -0\ arul

Testicolul Hipotalamusul Hipofiză / Epiflza Tiroida Timusul Suprarenala -.Pancreasul Ovaml / Testicolul Vedere dorsală Vedere plantară Genunchiul Umărul Ner\ul sciatic Şold Pelvis

E XT RE MI T AT E A C E F AL I CĂ Ş I O RG A NE L E DE S I M Ţ M E T O D E DE RE FL E XO T E R A PI E Nasul Gâtul Untcnoi) Coloana venehralâ

—j—pCreieru' Pata Ochiul Urechea Urechea

318 A L T E A P L I C A Ţ I I A L E R E F L E X O T E R ^ A P I E I _ iVlANE\m SPECIALE___ Rinichi Tubul uret Plexul soKeiar

Rinichi Tubul ureter Vezica urinar:

I Canal deferent ubul ureter Trompa uterină Zona inghinală Nervul sciatic GenunchiAJter Vezica urinară

Teslicol/Ovar L I C R Â R I A P Ă R U T E EV E D I T l R.\ F U N D A Ţ I E I

DE MÂI\E

ROMÂMA

Septimiu Florian Todea JOCURI DE MIŞCARE Septimiu Florian Todea METODICA EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTTVT Septimiu Florian Todea EXERCFTILT- FIZIC ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ. SPORT ŞI KINETOTER.\PIE Graziela Elena \'âjială BIOCHBILA. EFORTLTLUI Elena Mureşan. Ion Cătălin Paraschiv ÎNOTUL UTILrr\R -APLICATW ŞI TEHNICI DE \ ÂSLIT Elena Mureşan CURS DE ÎNOT Elena-Luminita Sidenco EVALUAREA .\RTICLT..\R.\ ŞI MUSCULAR.\ AMEXffiRULLT SLTERIOR. ApUcaţii în kinetoterapie şi în medicina sportivă Elena-Luminita Sidenco COLOANA VERTEBR.\LA ŞI MEMBRUL INFERIOR Evaluare mioarticulară in kinetoterapie şi în medicina sportivă Georeeta Nenciu FLZI 6 LOGL\ SISTEMULUI NEUROMUSCUL.\R CUAPLICATn ÎN SPORT

Georgeta Nenciu FIZIOLOGLA GENER\LĂ A EFORTLT.LTI FIZIC I Cristina-.\na Fozza ÎNDRUMAR PENTRU CORECTAREA DEFICIENTELOR FIZICE ISBN 973-582-673-9

CDITURn FUNDnrici