Logica Juridica

Universitatea de Stat din Moldova Facultatea de drept Catedra de teorie şi istoria dreptului românesc Disciplina:Logica juridică

REFERAT ”Versiunea juridică ca formă de ipoteză particulară. Clasificarea versiunilor juridice. Elaborarea și verificarea versiunilor juridice.”

Tema:

Chișinău 2014

1

1.Introducere Cunoașterea realității obiective este un proces dificil. Adevărul nici nu apare în conștiința omului în starea sa pură ,finisată, demonstrată. Obținerea cunoștințelor veridice e întotdeauna precedată de o muncă asiduă, de unde mereu căutăm să pătrundem în esența fenomenelor observate, să fixăm și să înțelegem tot ce e nou, neobișnuit. În acest scop, facem diverse supoziții despre cauza fenomenelor observate, le verificăm prin cercetări experimentale și prin aplicare în practică,eliminăm supozițiile neconfirmate și formulăm presupuneri noi. În diverse stadii de cercetare a faptelor penale, a împrejurărilor ce se referă la anumite aspecte ale acțiunii infracționale sau la factorii secundari,fără relevanță juridică, pot interveni mai multe explicații,presupuneri, supoziții,ipoteze. Aceste supoziții, presupuneri, ipoteze, elaborate de organul judiciar în scopul de a da explicații posibile se numesc versiuni1.

1

Efim Mohorea ”Introducere în logica juridică

2

2. Versiunea juridică ca formă de ipoteză particulară În anumite cercetări, istorice, sociologice, politologice, in special juridice(de urmărire penală, criminalistică etc), pentru a da explicatie anumitor fapte sau acțiuni, împrejurări în care au avut loc anumite evenimente,se apelează deseori la elaborarea ”versiunilor”. În acest sens, aș putea să aduc un exemplu elocvent precum că fizicianul Jean Augustin Fresnel a formulat ipoteza, conform căreia lumina este o mișcare a eterului, iar fizicianul James Clerk Maxwell a opus acestei versiuni ipoteza sa, afirmînd, că lumina este un curent electromagnetic, adică o schimbare periodică a cîmpurilor magnetice și electronice în spațiu. De fapt,însă, dacă excludem din ipoteza lui Fernel termenul ”eter” a cărui existență ca substanță nu s-a confirmat, ambele ipoteze operează cu două imagini asemănătoare-”mișcare” și ”curent”, prin care s-a notat conținutul aceluiași fenomen real. Prin aceasta se explică, că teoria lui Fernel s-a întrebuințat apoi paralel cu teoria lui Maxwell, care, fiind mai exact a reușit să o înlocuiască.2

2

C.M Bârliba ”logica-curs facultativ pentru clasele superioare ale școlii medii de cultură generală” pag.228

3

3. Noțiunea de versiune juridică Versiunea (din latinescul versio reprezintă schimbare pe dos) numim ipotezele care, fiind formulate în cursul cercetării, explică în mod diferit, deseori contradictoriu, unele și aceleași fenomene, fapte, detalii, împrejurări.3 Versiunea juridică este o ipoteză particulară, adică ”de lucru” întemeiată faptic, ce reiese din materialele cazului concret si elaborată în conformitate cu scopul și planul de cercetare judiciară. În literatura de specialitate se întîlnesc și alte definiții ale versiunii, precum:  ” versiunea constituie o ipoteză, adică o explicație probabilă a unui fenomen, eveniment, întemeiată pe informațiile existente la un moment dat al investigațiilor, în scopul determinării adevăratului caracter și conținut al fenomenului dat, astfel încît această presupunere să se transforme într-o certitudine sau, dimpotrivă, sa fie înlăturată.”  ”versiunile sunt presupunirile logice ale organului de urmărire penală referitoare la faptă în ansamblu sau la unele împrejurări ale acesteia”  Versiunea este rezultatul unui proces de gîndire în cadrul căruia, pe baza datelor faptice stabilite la un moment dat, a cunoștințelor și experienței organului de urmărire penală se elaborează presupuneri cu privire la un anumit fapt sau mai multe care au importanță pentru cauză.

3

C.M Bârliba ”logica-curs facultativ pentru clasele superioare ale școlii medii de cultură generală” pag.228

4

4. Clasificarea versiunilor juridice Clasificarea versiunilor juridice se elaborează pe baza anumitor criterii. În raport cu multiplele aspecte ale faptelor ilicite (conținutul, subiectul, obiectul,împrejurările acestor fapte, inclusiv ale celor penale), versiunile juridice se impart în diferite clase după următoarele criterii: 1. 2. 3. 4.

Subietul elaborării; Conținutul și sfera versiunilor; Subiectul infracțiunii; Latura obiectivă și subiectivă a infracțiunilor.

Astfel, în funcție de subiectul elaborării, există: a. b. c. d.

Versiuni de anchetă; Versiuni de expertiză; Versiuni operativ investigative Versiuni judecătorești

Versiunile care au cel mai cuprinzător conţinut privind faptele în ansamblu, aspectele juridice generale ale acestor fapte se numesc versiuni generale. Astfel de versiuni pot fi considerate, de exemplu , diverse explicaţii cu privire la moartea unei persoane al cărei cadavru prezintă semne ce justifică următoarele supoziţii: omor, sinucidere, moarte naturală, accident. Versiunile cu conţinut mai restrâns, cu privire la împrejurările care se referă, de exemplu, la factorii sau condiţiile infracţiunii, la latura obiectivă sau subiectivă, se numesc particulare. De exemplu , în cazul unei sustrageri disimulate prin incendierea magaziei, cu privire la lipsa unui obiect, se pot formula astfel de versiuni: lipsa respectivului obiect este cauzat de distrugerea de către incendiu, bunul a cărui lipsă e reclamat de persoana responsabilă a fost însuşit de către aceasta. Un conţinut mai restrâns şi mai irelevant, sub aspect juridic, au versiunile secundare care se referă la împrejurări, fapte secundare, derivate etc. În funcţie de timpul elaborării, ipotezele se divid în iniţiale şi ulterioare. După nivelul (gradul) de concretenţă, distingem ipoteze tipice şi atipice. În procesul emiterii versiunilor referitoare la vinovăţia unei anumite persoane privind săvârşirea faptei penale, de rând cu versiunile principale, se înaintează şi versiuni contrare (contraversiuni). De pildă, versiunii referitoare la vinovăţia inculpatului poate fi contrapusă versiunea privind nevinovăţia lui. Contraversiunea, în acest caz, reprezintă un mijloc pentru a obţine informaţii suplimentare şi mai profunde despre cazul dat. Contraversiunea este verificată paralel şi în egală măsură ca şi versiunea principală. 5

5.Elaborarea și verificarea versiunilor Elaborarea versiunilor implică respectarea anumitor condiţii cu privire la temeiurile faptice ce pot justifica unele explicaţii şi însuşirile ce trebuie realizate în persoana organului judiciar. Astfel, datele faptice cu privire la situaţia, persoana, mobilul (adică scopul, obiectivul) infracţiunii, în baza cărora se elaborează versiunile, trebuie să fie, cantitativ şi calitativ suficiente. Datele relevante se obţin prin constatări (mărturii, declaraţii ş. a.), verificări operaţionale, efectuarea activităţii legale de descoperire a urmelor şi mijloacele materiale de probă (concluziile experţilor, datele percheziţiilor ş. a.). Versiunile se elaborează având anumite temeiuri, bazându-se pe fapte (sau elemente de fapte) determinate, verificate şi obţinute prin intermediul mijloacelor legale de probă în baza cărora explicaţia respectivă ar deveni obiectiv posibilă, plauzibilă, verosimilă. Cu alte cuvinte, versiune poate fi considerată numai acea explicaţie care posedă un anumit grad de certitudine. Formularea unei versiuni presupune ample cunoştinţe nu numai în domeniul dreptului (cu precădere, în cel penal şi criminalistică), dar şi în alte ramuri ale ştiinţei, de pildă, medicina legală, chimie, fizică, biologie, psihologie (generală, socială, judiciară), sociologia juridică. Elaborarea versiunilor necesită o stricta respectare a exigenţelor logice aplicabile unei ipoteze (care deja au fost analizate în paragrafele anterioare). Printre regulile elaborării versiunilor, putem reţine următoarele: 1. versiunile trebuie să fie reale, întemeiate pe fapte relevante, obţinute prin mijloace legale, adică prevăzute de normele de procedură ş. a.; 2. versiunile trebuie să corespundă datelor, concepţiilor şi metodelor ştiinţifice; 3. versiunile trebuie să fie consistente (noncontradictorii); 4. orice ipoteză trebuie să fie obiectiv posibilă şi, în principiu, testabilă (verificabilă) în conformitate cu normele de procedură (civilă, penală). Ordinea elaborării versiunilor nu are un caracter general obligatoriu. Versiunile se elaborează în funcţie de datele disponibile (cu privire la situaţia concretă a fiecărei fapte penale), precum şi de modul desfăşurării, în continuare, a urmării penale. Astfel, spre exemplu, la săvîrșirea unui furt anchetatorul formulează cîteva versiuni : conform unei el presupune că furtul a fost săvîrșit de minori, și corespunzător cercetează, dacă odată cu obiectele furate, hoții au luat din frigider produse :șuncă, vin,bomboane etc. ; conform altei versiuni el presupune că dimpotrivă hoțul e un matur, cu experiență, deoarece a luat numai obiecte, care se pot realiza ușor-bani, bijuterii,precum și că a lucrat ”curat” adica nu a lăsat urme. 6

Anchetatorul emite și alte versiuni : despre uneltele și procedeul prin care a fost forțată ușa, despre locul unde sînt ascunse obiectele furate, despre mijloacele prin care hoțul va încerca să le realizeze etc. Conţinând una dintre explicaţiile posibile, orice versiune trebuie supusă verificării. Indiferent de numărul versiunilor elaborate în rezultatul verificării, la finele cercetării cauzei trebuie să rămână o singură versiune – cea sprijinită de întregul material probator (care trebuie să se confirme), iar celelalte, nesprijinite de datele existente în cauză, trebuie înlăturate (respinse). Probarea versiunilor se face cu respectarea anumitor reguli recomandate de ştiinţa criminalisticii. Făcând abstracţie de natura infracţiunii săvârşite, de particularităţile acesteia, criminalistica elaborează anumite reguli generale, aplicabile tuturor sau majorităţii cazurilor. Printre aceste reguli, în lucrările de criminalistică sunt indicate următoarele: Trebuie elaborate toate versiunile obiectiv posibile şi verificate concomitent, prin analiza comparativă a probelor, a faptelor rezultate din probele existente. Nu se recomandă verificarea succesivă a versiunilor, deoarece prin trecerea timpului s-ar pierde din conţinutul faptelor dovedite de probe, legătura reciprocă dintre ele. În cazuri deosebite, versiunile se pot verifica în ordinea evenimentelor ori începându-se cu versiunea considerată principală.  Trebuie folosite toate mijloacele de acumulare a probelor care, completându-se, pot oferi posibilitatea ca fiecare dintre ele să fie verificată.  Nu trebuie supraapreciată nici o versiune chiar şi cea, în aparenţă, mai probabilă, deoarece astfel de atitudine poate compromite întregul rezultat al cercetării, atunci când versiunea considerată mai verosimilă nu se confirmă 

Se recomandă următoarea succesiune a activităţilor privind probarea versiunilor: · trebuie efectuate cu precădere acele activităţi care reclamă urgenţa dictată de necesitatea înlăturării primejdiei dispariţiei unor mijloace de probă ori a unor situaţii de fapt (efectuarea neîntârziată a cercetării la faţa locului, a percheziţiei, ascultarea victimei infracţiunii); se impune efectuarea cu prioritate a activităţilor al căror rezultat prezintă importanţă pentru toate persoanele, pentru toate sau o parte din versiunile elaborate;  dacă lămurirea uneia şi aceleiaşi împrejurări se poate obţine prin efectuarea a două activităţi şi se scontează că una dintre ele va oferi rezultate mai sigure, aceasta din urmă, aptă a duce la rezultate certe, va trebui efectuată cu precădere. 

7

La sfârşitul procesului de verificare, versiunile (ca şi orice ipoteză) îşi pierd această calitate. Cele confirmate (prin probele administrate) devin, pentru cauză situaţii reale, adevăruri, iar cele infirmate sunt înlăturate şi, drept consecinţă, fără semnificaţie pentru cauză. În rezultatul confirmării, dintr-o explicaţie posibilă, versiunea se transformă într-un fapt cert, într-o explicaţie adevărată.

8

6.Concluzie În încheiere pot spune ca versiunile se aplică foarte des în activitatea juridică. Ele ajută la restabilirea reprezentării faptului crimei și împrejurărilor în care aceasta s-a săvîrșit. Deoarece sarcina justiției, anchetatorului constă în stabilirea săvîrșirii crimei și în aflarea persoanelor vinovate de ea, la anchetare se formulează o versiune generală. Cunoștințele obținute prin versiuni particulare complectează, precizează și concretizează versiunea generală, contribuie la stabilirea adevărului.

9

5.Bibliografie 1. C.M Bârliba ”Logica-curs facultativ pentru clasele superioare ale școlii medii de cultură generală” Ed. Lumina, Chișinău 1979 2. E. Mohorea „ Logica juridică” Chișinău 2001 3. Dobrinescu Ion ” Introducere în logica juridică” Ed.Lumina Lex. Bucuresti 1996.

10