Organizarea Profesiilor Juridice

Introducere Studiul disciplinei Organizarea profesiilor juridice se face in pruml semestru al anului 1 de facultate, atat la cursurile de zi, cat si la cele de frecventa redusa, scopul fiind acela de a familiariza studentii in stiinte juridice cu mediul profesional juridic la nivel teoretic, de a le ilustra tabloul general al profesiilor juridice spre care ar putea sa acceada prin parcurgerea studiilor juridice si absolvirea Facultatii de Drept. Noţiunile, conceptele, terminologia folosite, proprii limbajului juridic de specialitate, mai ales a unui limbaj diferit de cel comun, adica limbajul cu care studenţii la inceputul studiilor juridice sunt familiarizaţi, insa trecerea spre limbajul juridic este esentiala si le creeaza posibilitatea de a se familiariza treptat cu terminologia juridica, aprofundand acest tip de cunoastere pe parcursul întregului ciclu de învăţământ de licenţă. In aceasta logica, fiecare unitate de invatare ilustreaza institutii noi, atat sub aspect juridic propriu-zis, dar si sub aspectul entitatilor institutionale si administrative, in sensul de organisme profesionale si autoritati publice foarte importante in arhitectura unui stat democratic. Considerăm necesar a sublinia şi faptul că structura acestui suport de curs redactat în tehnologie ID (IFR) permite o analizare punctuală, concretă a instituţiilor juridice identificate în fişa disciplinei în cauză. Or înţelegerea şi însuşirea corectă a noţiunilor, conceptelor şi, în final, a instituţiilor juridice descrise in suportul de curs presupune o cercetare aprofundată ce se traduce întâi de toate printr-o studiere serioasă şi a lucrărilor de specialitate identificate ca surse bibliografice relevante pentru prezentul suport de curs. Obiectivele cursului Prin tehnica de expunere a cursului, studenţii vor intra, treptat, în procesul de asimilare şi înţelegere a limbajului de specialitate, deprinzând în acelaşi timp corelaţiile între instituţiile de drept. Cercetarea fiecărei instituţii juridice este diseminată în structuri componente, aflate în strânsă interdependenţă, încât este necesară stăpânirea în parte a fiecărei sursă de cunoaştere pentru corelarea acesteia cu cunoştinţele aflate în derulare. Prezentarea fiecărui modul permite, la finalul însuşirii elementelor sale, deprinderea mecanismului de ansamblu a instituţiei analizate, raportarea la diferite situaţii practice, concrete. Obiectivele cursului constau, în principal, în:  cunoaşterea şi înţelegerea noțiunilor de bază cu privire la organizarea și funcționarea sistemului judiciar și profesiilor liberale;  dezvoltarea abilităţilor de a înțelege modul de funcționare a sistemului judiciar și de a aplica corect cunoștințele teoretice dobândite cu privire la 2

exercitarea actului jurisdicțional;  formarea şi dezvoltarea capacităţii de analiza și sinteză a studentului, să fie capabil să demonstreze că a dobândit cunoștințe suficiente pentru a înțelege noțiuni cu privire la organizarea și funcționarea sistemului judiciar și profesiilor liberale;  studentul să fie capabil să determine şi să precizeze modul de funcționare a sistemului judiciar și de a aplica corect cunoștințele teoretice dobândite cu privire la exercitarea actului jurisdicțional;  studentul să fie capabil să selecteze şi să aplice corect metodele și principiile de bază învățate în soluționarea problemelor practice cu privire la organizarea sistemului judiciar;  studentul să realizeze studii şi proiecte de cercetare privind organizarea sistemului judiciar, exercitarea profesiilor liberale și actului jurisdicțional Competenţe conferite După parcurgerea materialului şi a bibliografiei indicate, fiecare student va avea aptitudinea de a lucra atât independent cât și în grupuri în scopul informării ştiințifice şi obținerii datelor necesare pentru realizarea sarcinilor de lucru; aptitudinea de a utiliza în mod corect limbajul de specialitate astfel încât să poată comunica cu alte persoane în cadrul muncii în echipă; va fi capabil de a înțelege şi dezbate conținutul manualelor şi publicațiilor de specialitate; capacitatea de a se implica în activități ştiințifice, cum ar fi elaborarea unor referate, articole şi studii de specialitate în vederea publicării rezultatelor cercetării științifice; capacitatea de a participa la conferințe naționale, simpozioane, workshopuri, mese rotunde cu tematică în acest domeniu.. Resurse şi mijloace de lucru Pentru evaluarea semestrială a cunoştinţelor, la acest nivel, este suficientă studierea termenilor, noţiunilor şi caracterelor care definesc instituţiile analizate. Dezvoltarea şi aprofundarea tematicilor, lărgirea sferei de aplicare a jurisprudenţei presupun cercetarea tratatelor şi cursurilor universitare detaliate, a monografiilor, revistelor de specialitate, culegerilor de hotărâri ale Curtii Constitutionale, Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Curtii Europene a Drepturilor Omului, Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, altor instante internationale si 3

regionale. Este indispensabilă pentru studiul acestei discipline procurarea legislatiei esentiale relevante, incepand cu Constitutia Romaniei, respectiv principalele legi care reglementeaza domeniile de activitate ce intra in programa si in cuprinsul acestei discipline, descris in cele ce urmeaza. Pentru consultarea jurisprudenţei CCR se consulta website www.ccr.ro, pentru jurisprudenta instantei supreme nationale se consulta website www.scj.ro, respectiv pentru jurisprudenta CJUE este necesar a se consulta site-ul: www.curia.europa.eu, iar pentru CEDO se consulta website www.echr.coe.int. Metodele de învăţare sunt: studiu individual, învăţarea prin descoperire, învățarea bazată pe resurse, studiu de caz, problematizarea, rezolvarea exerciţiilor şi a testelor de evaluare, a temelor de control. Structura cursului Structura cursului conţine: -

12 unităţi de învăţare pentru semestrul I al anului I;

-

unităţile de învăţare (UI) au un conţinut care evoluează în complexitate, putând fi însuşite în procesul de învăţare în perioade de câte 2 sau 3 ore;

-

rezumatul existent la sfârşitul fiecărei unităţi de învăţare, se doreşte un ajutor sistematic al activităţii de învăţare, constituind o enumerare a problematicii analizate;

-

sunt formulate două teme de control, la finele cursului, aceste teme de control, precum şi evaluarea acestora se vor transmite studentului atât în cadrul seminariilor faţă în faţă, cât şi prin postarea acestora pe platforma e-learning;

-

în fine, testele de evaluare au drept scop antrenarea studenţilor în soluţionarea unor probleme sau chiar a unor speţe practice, adaptate tematicii fiecărei unităţi de învăţare.

4

Cerinţe preliminare Invatarea in paralel, fiind o disciplina plasata in programa de invatamant din primul semestru al primului an de facultate, a altor discipline de baza care fac introducerea in studiul dreptului si deschid orizonturile cunoasterii juridice pentru studentii incepatori, anume cunoaşterea sistemului constituţional, a noţiunilor, conceptelor şi principiilor fundamentale ale dreptului, astfel precum acestea sunt însuşite urmare a parcurgerii cursurilor: Teoria generală a dreptului, Drept constituţional, istoria dreptului romanesc, eventual si drept roman.

Discipline deservite Studiul disciplinei organizarea profesiilor juridice influenţează major demersurile de însuşire a cunoştinţelor în domeniul tuturor ramurilor dreptului public, precum si in cele ale dreptului privat.

Durata medie de studiu individual Timpul necesar estimat pentru înţelegerea instituţiilor şi mecanismelor juridice cuprinse în cele 11 unităţi de învăţare este de 28 ore, timp consacrat cu atenţie concentrată, timpul necesar parcurgerii fiecărei UI în parte este de 2 sau 3 ore de studiu individual.

Evaluarea Examen scris, sistem mixt – rezolvarea unor întrebări de tip grilă, soluţionarea unor subiecte de genul „întrebare - răspuns”, aprecierea unor enunţuri ca fiind adevărate sau false, rezolvarea unor probleme/speţe simple, după caz, completat de intrebari orale.

5

Cuprins Introducere ................................................................................................................................. 2 Chestionar evaluare prerechizite ............................................................................................... 9 Unitatea de învăţare 1. Noțiuni generale privind justiția în statul de drept. Principii privind organizarea justiției ca serviciu public....................................................................................10 1.1. Introducere…………………………………………………………………………………..10 1.2. Competenţe…………………………………………………………………………….……10 1.3. Puterea judecătorească …………………………………………………………………...11 1.4. Noţiunea de justiţie …………………………………………………………………….….12 1.5. Principii de bază ale sistemului judiciar ……………………………………………….13 1.6. Rezumat................................................................................................................20 1.7. Test de evaluare....................................................................................................23 Unitatea de învăţare 2. Compunerea și funcționarea instanțelor judecătorești…………..23 . 2.1. Introducere………………………………………………………………………………..23 2.2. Competenţe ............................................................................................................ 23 2.3. Organizarea şi funcţionarea instanțelor judecătoreşti .......................................... 24 2.4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie........................................................................25 2.5. Curţi de Apel, Tribunale, Tribunale specializate, Judecătorii……........................27 2.6. Instanţele militare................................................................................................32 2.7. Rezumat..............................................................................................................33 2.8. Test de evaluare..................................................................................................35 Unitatea de învăţare 3. Ministerul Public ................................................................................ 34 3.1. Introducere......................................................................................................... 34 3.2. Competenţe ........................................................................................................ 34 3.3. Aspecte introductive. Principii .......................................................................... 35 3.4. Atribuțiile Ministerului Public ........................................................................... 36 3.5. Organizarea Ministerului Public ....................................................................... 41 3.6. Rezumat. ............................................................................................................ 48 3.7. Test de evaluare. ............................................................................................... 50 Unitatea de învăţare 4. Corpul Magistraţilor .......................................................................... 51 4.1. Introducere .......................................................................................................... …51 4.2. Competenţe ............................................................................................................ 52 4.3. Magistraţii – noţiune, principii, incompatibilităţi şi interdicţii ............................. 53 4.4. Consiliul Superior al Magistraturii.....................................................................55 4.5. Rezumat..............................................................................................................58 4.6. Test de evaluare..................................................................................................59 Unitatea de învăţare 5. Institutul Naţional al Magistraturii. Admiterea în Magistratură. Stagiul. Magistraţii definitivi ................................................................................................................. 60 5.1. Introducere…………………………………………………………………………………60 6

5.2. Competenţe ............................................................................................................ 60 5.3. Institutul Național al Magistraturii (INM) ........................................................... 61 5.4. Admiterea în magistratură prin INM. Auditorii de justiţie...................................62 5.5. Judecătorii şi procurorii stagiari. Numirea judecătorilor şi procurorilor....……..65 5.6. Rezumat..............................................................................................................68 5.7. Test de evaluare..................................................................................................70 Unitatea de învăţare 6. Traseul profesional al magistraţilor .................................................. 71 6.1. Introducere…………………………………………………………………………………71 6.2. Competenţe ............................................................................................................ 72 6.3. Promovarea, numirea în funcţiile de conducere, delegarea, detașarea, transferul, suspendarea și încetarea din funcție judecătorilor şi procurorilor ......................................... 73 6.4. Delegarea, detaşarea şi transferal. Suspendarea din funcţie. Încetarea funcţiei de judecător şi procuror............................................................................................................76 6.5. Rezumat..............................................................................................................79 6.6. Test de evaluare..................................................................................................81 Unitatea de învăţare 7. Drepturile şi îndatoririle magistraţilor. Răspunderea disciplinară. Compartimentele auxiliare ....................................................................................................... 82 7.1. Introducere…………………………………………………………………………………82 7.2. Competenţe ............................................................................................................ 82 7.3. Drepturile şi îndatoririle magistraţilor ................................................................ 83 7.4. Răspunderea magistraţilor..................................................................................85 7.5. Compartimentele auxiliare de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor.87 7.6. Rezumat..............................................................................................................89 7.7. Test de evaluare..................................................................................................91 Unitatea de învăţare 8. Medierea şi mediatorii. ...................................................................... 92 8.1. Introducere ............................................................................................................. 92 8.2. Competenţe ............................................................................................................ 92 8.3. Istoricul, definirea şi metoda medierii .................................................................. 93 8.4. Principiile medierii..............................................................................................95 8.5. Mediatorul şi procesul de mediere………………………………………………………97 8.6. Rezumat.............................................................................................................101 8.7. Test de evaluare.................................................................................................103 Unitatea de învăţare 9. Executorii judecătoreşti ................................................................... 104 9.1. Introducere ........................................................................................................... 104 9.2. Competenţe ........................................................................................................ ..104 9.3. Prezentarea profesiei de executor judecătoresc. Modalităţi de accedere în profesie. Atribuţii. Suspendarea şi încetarea calităţii…………………………………………………..……105 9.4. Drepturile, îndatoririle şi răspunderea executorilor judecătoreşti......................108 7

9.5. Rezumat............................................................................................................113 9.6. Test de evaluare.................................................................................................115 Unitatea de învăţare 10. Consilierii juridici .......................................................................... 116 10.1. Introducere……………………………………………………………………………..116 10.2. Competenţe ........................................................................................................ 116 10.3. Prezentarea prezentarea profesiei de consilier juridic. Modalitatea de accedere în profesie. Atribuţii. Stagiul profesional …………………………………………………………….117 10.4. Demnitatea profesională. Incompatibilități și interdicții. Suspendarea și încetarea calității de consilier juridic………………………………………………………………………….119 10.5. Rezumat.........................................................................................................121 10.6. Test de evaluare.............................................................................................122 Unitatea de învăţare 11. Notarii publici ................................................................................ 123 11.1. Introducere ......................................................................................................... 123 11.2. Competenţe ....................................................................................................... .123 11.3. Prezentarea profesiei de de notar public. Condiţii de accedere în profesie. Atribuţii. Controlul activității notariale ……………………………………………………………………….124 11.4. Drepturile, incompatibilitățile, îndatoririle şi răspunderea disciplinară a notarilor publici. Suspendarea și încetarea calității de notar public............................................131 11.5. Rezumat..........................................................................................................137 11.6. Test de evaluare..............................................................................................139 Unitatea de învăţare 12. Avocaţii .......................................................................................... 140 12.1. Introducere ......................................................................................................... 140 12.2. Competenţe ........................................................................................................ 140 12.3. Prezentarea profesiei de avocat – principiile care guvernează profesia. Condiţii de accedere în profesie. Stagiul professional. Dobândirea calităţii de avocat definitiv. Atribuţii. …………..………………………………………………………………………………………………..141 12.4. Drepturile, incompatibilitățile, îndatoririle şi răspunderea disciplinară a avocaţilor. Suspendarea și încetarea calității de avocat.......................................................147 12.5. Rezumat...........................................................................................................152 12.6. Test de evaluare...............................................................................................156 Temă de control 1…………………………………………………………………………………….157 Temă de control ………………………………………………………………………………………157 Bibliografie ............................................................................................................................. 158

8

Chestionar evaluare prerechizite 1. Menţionaţi, pe scurt, organizatiile profesionale si institutiile care se ocupa cu exercitarea profesiilor juridice. 2. Enumeraţi exemplificativ izvoarele formale ale disciplinei, la nivel de lege. 3. Identificaţi diferenţa/diferenţele dintre izvoarele primare şi izvoarele secundare ale disciplinei. 4. Enumeraţi principiile generale ale organizarii si functionarii Puterii Judecatoresti. 5. Identificaţi distincţiile dintre Ministerul Public si instantele de judecata. 6. Identificaţi rolul şi atribuţiile avocatului in sistemul de drept romanesc. 7. Menţionaţi atribuţiile consilierilor juridici. 8. Descrieţi atribuţiile notarilor publici. 9. Identificaţi cele mai importante atributii ale mediatorilor. 10. Precizaţi cine numeşte judecătorii si procurorii in Romania.

9

Unitatea de învăţare 1. Noțiuni generale privind justiția în statul de drept. Principii privind organizarea justiției ca serviciu public Cuprins 1.1. Introducere…………………………………………………………………………………..10 1.2. Competenţe…………………………………………………………………………….……10 1.3. Puterea judecătorească …………………………………………………………………...11 1.4. Noţiunea de justiţie …………………………………………………………………….….12 1.5. Principii de bază ale sistemului judiciar ……………………………………………….13 1.6. Rezumat................................................................................................................20 1.7. Test de evaluare....................................................................................................23

1.1. Introducere Unitatea de învăţare 1 a cursului destinat disciplinei Organizarea profesiilor juridice îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice introductive referitoare la puterea judecătorească, noţiunea de justiţie şi principiile care stau la baza sistemului judiciar.

1.2. Competenţele unităţii de învăţare Parcurgerea primei unităţi de învăţare va permite studentului: dezvoltarea capacităţii studenţilor de a delimita elementele specifice fiecărei noţiuni prezentate în această unitate de învăţare, cât şi de a decela raportul dintre acestea; să identifice, să explice, să descrie şi să interpreteze diferențele existente dintre puterea judecătorească şi celelalte puteri ale statului să definească noţiunea de justiţie din diferitele perspective să identifice, să explice, să descrie principiile de bază ale sistemului judiciar

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

1.3. Puterea judecătorească Începutul justiție moderne se plasează, in istoria dreptului romanesc si implicit in doctrina de specialitate, in epoca formarii statului roman modern, punctul de referința fiind in principal 10

adoptarea Constituției din anul 1866, cea care coincide cu aducerea principelui Carol I de Hohenzollern la conducerea tânărului stat roman si constituirea bazelor certe pentru dezvoltarea unei monarhii constituționale moderne pe teritoriul romanesc.1 Este de la sine interes faptul ca in forme mai mult sau mai puțin evoluate, a funcționat in toate provinciile românești justiția ca serviciu public, însa aceasta a avut un rol mai degrabă de instrument de conducere si de control la îndemâna domnitorilor si boierimii din clasa conducătoare, de regula, respectiv a servit intereselor monarhiilor care tutelau teritoriile românești sub o forma sau alta, potrivit condițiilor politico-militare si religioase ale acelor timpuri, traiectoria modernizărilor legislative si a modului de funcționare a instanțelor de judecata convergând către delimitarea sa de administrația statala si conturarea ca serviciu public distinct, împuternicit sa se ocupe de interpretarea si aplicarea legii la situațiile de conflict, încălcare a legii de către orice persoana. 2 Amintim aici câteva legi mai cunoscute din istoria romanilor dinainte de înscăunarea regelui Carol I in 1866: Bazilicalele din epoca lui Alexandru cel Bun, Pravila Mica si Pravila Mare ale lui Matei Basarab, Cartea de Învățătura de la pravilele împărătești a lui Vasile Lupu, Pravilniceasca condica a lui Alexandru Ipsilanti, Codul Caragea, Codul Andronache Donici din Moldova, Regulamentele Organice3. In urma adoptării Convenției de la Paris, pe baza cadrului favorabil pentru unirea Principatelor Romane, a fost adoptata Legea pentru înființarea Curții de Casațiune si Justiție din 12 ianuarie 18614, moment de la care in teritoriul romanesc a început sa funcționeze o singura instanța de judecata suprema, care si-a extins atribuțiile si asupra celorlalte provincii romanești după Marea Unire din anul 1918. In partea introductiva a acestui modul se impune menționarea unor delimitări de ordin terminologic constituțional, care să permită evitarea confuziilor teoretice in privința analizei si înțelegerii acestui important segment din viața oricărui stat, anume autoritățile judiciare. Astfel, Constituția actuala a României (adoptata in anul 1991 si revizuita in anul 2003), in Titlul III intitulat “Autoritățile publice”, aloca Capitolul VI pentru Autoritatea Judecătoreasca, unde sunt pe trei secțiuni distincte, fiecare secțiune reglementând cate o parte componenta a autoritarii judecătorești in sistematizarea si limbajul juridic alese de Adunarea Constituanta si de experții care au redactat proiectul de Constituție: Secțiunea 1 – Instanțele judecătorești, Secțiunea a 2-a – Ministerul Public si Secțiunea a 3-a Consiliul Superior al Magistraturii. Dintre aceste trei entităţi, numai instanțele de judecătorești, compuse cu judecători, au rolul si atribuția constituționala de a înfăptui justiția si acestea constituie “puterea judecătoreasca” in sensul exprimării din art.1 alin.(4) din Constituție”, care consacra expres principiul separației si echilibrului puterilor in stat.5 Prin urmare, nu trebuie sa confundam noțiunea de “Autoritate judecătoreasca” cu aceea de “Putere judecătoreasca”, deoarece, conform Constituției actuale a României, autoritatea judecătoreasca înglobează si puterea judecătoreasca, aşa cum am explicat mai sus, iar puterea

1 A se vedea Traian Briciu, Claudiu Dinu, Paul Pop, Institutii judiciare, Ed. CH Beck, editia 2, Bucuresti 2016, p.1-6. 2 Traian Briciu si colectiv, Ibidem, p.1. 3 Nicolae Cochinescu, Organizarea puterii judecatoresti, in Romania, instantele judecatoresti, Ministerul Public, jurisdictiile speciale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti 1997, p.87-91. 4 Nicolae Cochinescu, Organizarea puterii judecatoresti, in Romania, op.cit., p.90. 5 Art.1 – Statul roman - alin.(4) Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale.

11

judecătoreasca este una dintre cele trei puteri in stat si numai aceasta are rolul, sarcina, atribuția de a înfăptui justiția. Precizaţi unde se regăseşte sediul materiei Autorităţii judecătoreşti şi care este relaţia acesteia cu puterea judecătorească.

Să ne reamintim... - Autoritatea judecătorească este reglementată de capitolul VI din Titlul III – Autorităţile publice din Constituţia României; - Autoritatea judecătorească cuprinde Secțiunea 1 – Instanțele judecătorești, Secțiunea a 2-a – Ministerul Public si Secțiunea a 3-a Consiliul Superior al Magistraturii; - numai instanțele de judecătorești, compuse cu judecători, au rolul si atribuția constituționala de a înfăptui justiția si acestea constituie “puterea judecătoreasca”; - autoritatea judecătoreasca înglobează si puterea judecătoreasca, aşa cum am explicat mai sus, iar puterea judecătoreasca este una dintre cele trei puteri in stat si numai aceasta are rolul, sarcina, atribuția de a înfăptui justiția. 1.4. Noțiunea de justiție Cuvântul justiție – justiția - înseamnă în limba latină dreptate; noțiunii de justiție i s-au dat mai multe sensuri: a) Într-un sens corelat cu morala, foarte larg si specific limbajului comun, justiția este o virtute, ea generează un sentiment de dreptate si de echitate, având o componenta preponderent subiectiva, umorala6; b) Într-un sens tehnic, justiția este o funcție care aparține statului, aceea de a judeca, de a pronunța dreptul, prin aplicarea legii, cu ocazia soluționării unui proces sau litigiu7. În societatea modernă, rolul de a înfăptui justiția și l-a asumat statul, acesta deține monopolul asupra exercitării justiției, însa de regula pe baza principiului separației puterilor in stat, justiția este o prerogativa suverana care aparține statului8, acest lucru atrăgând două consecințe: - Nicio altă autoritate in afara de instanțele judecătorești nu poate realiza actul de justiție, nu poate primi atribuția de „a împărți justiție”; - Statul este obligat să realizeze actul de justiție, prin instanțe de judecata independente si imparțiale, atunci când este solicitat/investit potrivit procedurilor stabilite prin

6 A se vedea Giorgio del Vechio, Lectii de filosofie juridica, Editura Europa Nova, Bucuresti 1993, p.56-57; Elena Barbu, Reguli constitutionale privind accesul la justitie, teza de doctorat, Biblioteca Universitatii Bucuresti, Facultatea de Drept, p.11-12. Viorel Mihai Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, Vol.I, Edit. National, Bucuresti 1996, p.11-12, 13-17, 42-45. 7 E. Barbu, Reguli constitutionale privind accesul la justitie, teza de doctorat, Biblioteca Centrala Universitara,Universitatea Bucuresti, Facultatea de Drept, p.12. 8 Viorel Mihai Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, Ed. National, Bucuresti 1996, vol.I, p.11.

12

lege, instanțele judecătorești competente conform acelorași legi procedurale neputând refuza soluționarea cererilor cu care sunt investite/pe care le au pe rol9. c) Într-un sens restrâns si centrat pe terminologia juridica, prin justiție se înțelege ansamblul instituțiilor juridice prin mijlocirea cărora funcțiile judiciare se pot exercita: magistrații, auxiliarii justiției, sistem în care justiția se identifică cu aparatul administrativ în fruntea căruia se află Ministerul Justiției. Din această perspectivă, justiția este un serviciu public al statului, organizat riguros si care funcționează pe baza unor proceduri legale precise si clare. Astfel, Constituția României prevede expres in art.126 alin.1 faptul ca justiția se înfăptuiește de Înalta Curte de Casație si Justiție si celelalte instanțe prevăzute de lege10. Definiţi noţiunea de justiţie în sens moral, în sens tehnic şi în sens juridic.

Să ne reamintim... - justiţia poate fi definitivă prin raportare la morală, în sens tehnic, ca funcţie a statului, şi în sens juridic; - în sens restrâns, prin justiție se înțelege ansamblul instituțiilor juridice prin mijlocirea cărora se pot exercita funcțiile judiciare. - justiția este un serviciu public al statului, organizat riguros si care funcționează pe baza unor proceduri legale precise si clare. - Constituția României prevede în art. 126 alin.1 că justiția se înfăptuiește de Înalta Curte de Casație si Justiție si celelalte instanțe prevăzute de lege.

1.5. Principii de bază ale sistemului judiciar Aceste principii se pot sintetiza, după cum urmează: a) Principiul separației puterii judecătorești de celelalte puteri ale statului – consacrat de art.art.1 alin.4 din Constituție Dacă examinăm conceptul de suveranitate a statului, constatăm că suveranitatea presupune existenta mai multor atribuții, prerogative: dreptul de a legifera, dreptul de a distribui justiție 9de „a spune dreptul”), dreptul de a exercita funcția polițieneasca, dreptul de a stabili impozite, dreptul de expropriere pentru cauză de utilitate publică, dreptul de a bate monedă, dreptul de a numi în funcții publice11. Aceste atribute pot fi concertate în mâna unui singur organ sau pot fi grupate pe anumite criterii, fiecare grupă fiind încredințată unui organ, având titular independent de titularii 9 E. Barbu, Reguli constitutionale privind accesul la justitie, teza de doctorat, Biblioteca Centrala Universitara,Universitatea Bucuresti, Facultatea de Drept, p.13-14. 10 E. Barbu, Reguli constitutionale privind accesul la justitie, teza de doctorat, Biblioteca Centrala Universitara,Universitatea Bucuresti, Facultatea de Drept, p.14-15. 11 A se vedea Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu, Drept constitutional si institutii politice, vol.II, editia 12, p.7-11, 53-58; Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu, Constitutia Romaniei – comentariu pe articole, Edit. Hamangiu, Bucuresti 2008, p.20-26;

13

celorlalte. Primul sistem este cel al concentrării sau confuziunii puterii (specific regimurilor de tip totalitar sau autocrat), în timp ce al doilea este cunoscut sub numele de reparațiunea puterilor (specific regimurilor democratice). Constituția României din 1991, in forma sa inițială, nu prevedea expres principiul separării puterilor în stat, însa prin revizuirea din anul 2003 acest important principiu de funcționare a democrației constituționale a fost inclus in mod explicit in art.1 alin.4 din legea fundamentala. Oricum, doctrina si jurisprudența Curții Constituționale au apreciat încă de la prima forma a Constituției actuale a României (in perioada 1991-2003) faptul ca, din ansamblul normelor inițiale ale legii fundamentale, rezulta că acest principiu a stat la baza elaborării Constituției si avea o consacrare indirecta, dar certa totuși, fiind constant reținuta ca regula esențiala a democrației constituționale din Romania postdecembrista. Totodată, in plan constituțional a fost consacrata expres competenta Înaltei Curți de Casație si Justiție si a celorlalte instanțe de judecata prevăzute de lege de a înfăptui justiția, textul art.126 alin.(1) din legea fundamentala fiind explicit in acest sens: „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație si Justiție si prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”. Art. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească preia textul constituțional si prevede că puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Legiuitorul a optat pentru a menționa din debutul legii si celelalte doua componente ale Autorităţii Judecătorești, anume Consiliul Superior al Magistraturii, care are in principal rolul constituțional de garant independenţei justiţiei, potrivit prevederilor art.133 alin.(1) din Constituție. Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii si are rolul constituțional de a reprezintă interesele generale ale societăţii in activitatea judiciara, de a apăra ordinea de drept, precum si drepturile si libertățile cetățenilor (art.131 din Constituție). Potrivit art. 2 din legea organizării judiciare antemenţionată, text care da valoare dispozițiilor cuprinse in art.124 alin.(1) si (2) din Constituție12, justiţia se înfăptuieşte de către judecători în numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Ea se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti: a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; b) curţi de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanţe militare; f) judecătorii. Trebuie menționat, ca trăsătura a principiului separației puterilor in stat, o regula consacrata de Codul de procedura civila roman, care stabilește limitele autonomiei decizionale a judecătorilor si, implicit, instantelor de judecata, in art.5 alin.(4): „Este interzis judecatorului sa stabileasca dispozitii general obligatorii prin hotararile pe care le pronunta in cauzele ce ii sunt supuse judecatii”. Curtea Constitutionala a statuat ca „principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat presupune existenta unui control reciproc intre puterile statului, sub aspectul exercitarii in 12 Art.124 – Infaptuirea justiei. Alin.(1) Alin. (2) Justitia este unica, impartiala si egala pentru toti.

Justitia

se

infaptuieste

in

numele

legii.

14

conformitate cu legea atributiilor lor specifice, acesta fiind un mecanism specific statului de drept, si democratic, pentru evitarea abuzurilor din partea uneia sau alteia dintre puterile statului”13. Instanta de control constitutional a mai stabilit intr-o alta decizie14 faptul ca „sunt neconstitutionale dispozitiile prin care se confera instantelor judecatoresti competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, intrucat incalca principiul separatiei puterilor in stat, consacrat de art.1 alin.(4) din Constitutie, precum si prevederile art.61 alin.(1), in conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii”. b) Independența judecătorilor Acesta este un principiu constitutional consacrat de art.124 alin.(3) din Legea fundamentala: „Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.” Acest principiu constituie o consecință a separației puterilor, a independenței puterii judecătorești, implicând interzicerea ingerințelor din partea agenților celorlalte puteri în activitatea de judecată. Principiul independentei judecatorilor este reglementat expres in Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, in art.2 alin.(3), care dezvolta conceptul de independenta a judecatorilor si implicit pe acela de independenta a justitiei, consacrand la nivelul legii si scopul ce trebuie atins prin garantarea independentei judecatorilor, anume asigurarea cadrului necesar pentru impartialitate in analiza dosarelor deduse judecatii, evitarea oricaror restrictii, influente, presiuni, amenintari, interventii, fie ele directe sau indirecte, avand ca deziderat esential garantarea pentru fiecare persoana a dreptului fundamental la un proces echitabil, bazat exclusiv pe aplicarea legii. Mai mult, legiuitorul a statuat in alineatul (4) din art.2 al aceleiasi legi regula potrivit careia „Orice persoana, organizatie, autoritate sau institutie este datoare sa respecte independenta judecatorilor”. Legea privind statutul judecatorilor si procurorilor, cu toate modificarile sale pana in anul 2018, dezvolta si alte reguli de detaliu destinate consolidarii principiului independentei functionale plenare a judecatorilor, subliniind in art.4 necesitatea respectarii principiului suprematiei legii, respectiv obligatia judecatorilor si procurorilor de a fi si de a pastra aparenta independentei unora fata de ceilalti. Asadar, magistraților nu le este permis să intervină unii în activitatea altora, decât în limitele controlului judiciar stabilit prin codurile de procedură si alte legi speciale care reglementeaza modul de desfasurare a procedurilor judiciare. Realizarea acestui principiu, anume independenta judecatorilor si a justitiei, este un fenomen amplu, a carui garantare legea incearca sa o faca printr-un complex de măsuri privind recrutarea și numirea în funcție a judecătorilor, evolutia in cariera, condițiile de eliberare și schimbare din funcție, statutul disciplinar. Judecătorii sunt numiți de șeful statului, în virtutea calității acestuia de reprezentant al Statului, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit art.2 alin.(1) si (2), din Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, judecătorii sunt inamovibili, ei nu pot fi schimbați din funcție și nici avansați, transferați sau detașați fără consimțământul lor. In esenta, aceasta regula legala este preluata din art.125 din Constitutia Romaniei, care consacra expres principiul inamovibilitatii judecatorilor „numiti de presedintele Romaniei”, adica judecatorii definitivi. 13 14

Decizia CCR nr.1109 din 8 septembrie 2011, M.of. nr.773 din 2 noiembrie 2011. Decizia CCR nr.1325 din 4 decembrie 2008, M.Of. nr.872 din 23 decembrie 2008.

15

Abaterile disciplinare sunt judecate de Sectia pentru Judecatori din Consiliul Superior al Magistraturii, organ al autoritatii judecătorești care are rolurile precis stabilite de Constitutie in art.133 si art.134 și care în exclusivitate este imputernicit cu atribuții de a hotărî cu privire la încetarea calității de judecător, in conditiile stabilite de lege. Acest principiu al inamovibilitatii funcționează și în raportul dintre judecători și ministrul Justiției. Acesta exercită față de instanțele judecătorești o autoritate administrativă, fiind ordonator principal de credite, materială în organizarea instanțelor și a parchetelor, în controlul realizat prin judecători/procurori inspectori din cadrul Inspectiei Judiciare (asupra inspectorilor judiciari, insa, ministrul justitiei nu are autoritate decizionala, ci doar poate sa ii sesizeze), cu privire la activitatea judecătorilor și procurorilor, a modului în care se desfășoară raportul cu justițiabilii și cu celelalte persoane implicate în activitatea judiciară, ministrul justitiei avand un rol limitat si aproape nesemnificativ in ce priveste aprecierea asupra pregătirii și aptitudinii profesionale a categoriilor de personal din cadrul autoritatii judecatoresti. În nicio împrejurare, verificările efectuate nu pot duce la imixtiuni ale ministrului justitiei ori altor foruri sau institutii ori persoane în desfășurarea proceselor în curs sau la repunerea în discuție a ceea ce a fost judecat, singurele remedii acceptate de lege fiind caile de atac judiciare, cele ordinare si cele extraordinare. În concluzie, puterea judecătorească trebuie înțeleasă ca libertatea totală a faptului judecății și de interpretare a legii pe care trebuie să o aplice la speță fără nicio ingerință (indiferent de modul de manifestare și din partea oricăruia ar veni: putere legislativă, putere executivă, structuri ale autoritatii judecatoresti, alte institutii publice, partile din dosare ori apartinatorii acestora, presă, opinie publică, orice alte entitati imaginabile). O semnificatie aparte au anumite organisme jurisdictionale supranationale, cum ar fi Curtea Europeana Drepturilor Omului, Curtea de Justitie a Uniunii Europene, tribunalele internationale, ale caror hotarari, decizii, in esenta au efecte si in planul aplicarii dreptului in plan national, determinand obligatii suplimentare pentru institutiile romanesti, inlcusiv pentru instantele de judecata, insa in modalitatile nuantate de lege. c) Egalitatea cetățenilor în fața legilor Acest principiu și-a găsit consacrarea constituțională in art.16 din Constitutie– alin.(1) : ”cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminari”, respectiv alineatul (2) - „nimeni nu este mai presus de lege”, norme care se regasesc reluate și în legea de organizare judiciară, in art.7: „toate persoanele sunt egale în fața legii fără privilegii și discriminări. Justiția se realizează în mod egal pentru toți, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, avere, origine sau condiție socială sau de orice alte criterii discriminatorii”. Egalitatea în fața justiției prezintă următoarele aspecte: - Toți cetățenii sunt judecați de regula de aceleași instanțe, fără a exista pentru vreuna dintre părți privilegii de judecată; In bogata sa jurisprudenta, Curtea Constitutionala a Romaniei a statuat ca „respectarea egalitatii in drepturi, precum si a obligatiei de nediscriminare, stabilite prin art.16 alin.(1) din Constitutie, presupuneluarea in considerare a tratamentului pe care legea

16

il prevede fata de cei carora le se aplica in decursul perioadei in care reglementarile sunt in vigoare, tratament juridic care nu poate fi decat diferit la situatii diferite”15. - Judecata se face după aceleași norme procedurale de judecată pentru toate părțile din proces; - Instanțele trebuie să asigure aceleași drepturi părților, realizate în limitele prevăzute de lege. In aceasta privinta, Curtea Constitutionala a statuat faptul ca „egalitatea de tratament intre subiectele de drept imbraca, in materie procesuala, forma specifica egalitatii de arme intre justitiabili”16. d) Unitatea sistemului judiciar În țara noastră, Autoritatea Judecătorească își exercită atribuțiile prin instanțele judecătorești (mai exact, puterea judecatoreasca in sensul de una dintre cele trei puteri in stat), Ministerul Public (cu acel rol constitutional clar definit in art.131 din Constitutie), precum si Consiliul Superior al Magistraturii, ca garant al independentei justitiei si cu rol in cariera judecatorilor si procurorilor, respectiv cu rol in organizarea si functionarea sub aspect administrativ a instantelor de judecata si a parchetelor de pe langa acestea. Puterea Judecatoreasca ca putere in stat in sensul art.1 alin.(4) din Constitutie, insa, este constituita numai din instantele de judecata, fiind asadar exercitata numai de catre judecatori. Instanțele judecă toate procesele privind raporturile juridice civile, comerciale, de muncă, de familie, administrative, penale, precum și orice alte cauze pentru care legea nu stabilește o altă competență. Numai instanțele judecătorești pot realiza justiția ca formă fundamentală a statului. Constituția interzice înființarea de instanțe extraordinare. Instanțele judecătorești ca organe ale statului care realizează justiția sunt cuprinse într-un sistem unitar, în vârful căruia se găsește Înalta Curte de Casație și Justiție. Parchetele sunt organizate pe lângă instanțele judecătorești, ceea ce denota unitatea sistemului nostru judiciar. Parchetele nu fac parte din sistemul puterii judecatoresti, astfel ca procurorii, desi au la randul lor calitatea de magistrati, nu au atributia constitutionala de „a spune dreptul”, nu pot sa „infaptuiasca justitia” in sensul de a actiona ca putere judecatoreasca, de „a face justitie”, rolul si statutul constitutional al procurorilor si al parchetelor in care ei sunt constituiti fiind precis stabilit de art.131 si art.132 din Constitutie. e) Folosirea limbii materne în fața instanței Acest principiu și-a găsit consacrarea în Constituție in art.128 - „folosirea limbii materne si a interpretului in justitie, care prevede că procedura judiicară se desfășoară în limba română. Cetățenii aparținând minorităților naționale, precum și persoanele care nu înțeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoștință de toate actele și lucrările dosarului, de a vorbi în instanță și de a pune concluzii prin interpret. În procesul penal acest drept este asigurat gratuit. O norma similara este reglementata si de art.23 alin.(8) din Constitutie, cu referire la procedura penala in cazul in care se dispune retinerea sau arestarea unei persoane care nu intelege sau nu vorbeste limba romana. 15 16

Decizia CCR nr.381 din 30 septe,mbrie 2004, M.Of. nr.1011 din 2 noiembrie 2004. Decizia CCR nr.322 din 14 septembrie 2004, M.Of. nr.1013 din 3 noiembrie 2004.

17

Aceleași prevederi se regăsesc și în legea de organizare judiciară nr.304/2004, in art.14. Principiul este consacrat și realizat la nivel internațional și reprezintă un mijloc însemnat al organizării si mai ales functionarii justiției, prin care se asigură egalitatea în drepturi pentru toți cetățenii, indiferent de naționalitate. Aceasta regula se aplica si in cursul anchetelor penale (urmarirea penala) sau investigatii ori cercetari administrative ori in cauzele de cercetare disciplinara, in egala masura, pentru aceleasi motive de respectare a unui drept fundamental consacrat de conventiile, pactele si declaratiile internationale si regionale de drepturi si libertati fundamentale ale omului. f) Publicitatea și contradictorialitatea dezbaterilor judiciare Si acesta este un principiu consacrat la nivel constitutional, prin prevederile art.127 din Constitutie („Sedintele de judecata sunt publice, afara de cazurile prevazute de lege”), fiind reluat in art.12 din Legea 304/2004 modificata pana la zi, a organizarii judiciare. Acest principiu este determinat de specificul justiției ca institutie juridica fundamentală a statului, care are, printre altele, si rolul de a creste increderea publicului in corectitudinea, transparenta, impartialitatea si echitatea actului de justitie, trasaturi despre care publicul poate lua cunostinta prin asistarea in salile de judecata, ca regula, la procese. Soluționarea cauzelor de instanțe presupune prezența părților și participarea lor la dezbateri judiciare. Publicitatea dezbaterilor presupune și accesul liber în sala de ședință a altor persoane decît cele ce se judecă, rezultând astfel caracterul democratic al justiției, fiind o garanție că fiecare cauză se judecă în temeiul legii. Acest principiu permite realizarea rolului educativ al justiției. Ședința publică îngăduie asistarea unui mare număr de cetățeni care i-au cunoștință de activitatea justiției și-n rândul cărora justiția exercită rolul ei educativ, ei fac cunoscut și altor persoane, de asemenea prin massmedia Asa cum am aratat, Constituția și legea de organizare judiciară consacră acest principiu reflectand cu claritate importanta sa covarsitoare in infaptuirea justitiei in cadrul democratiei constitutionale, stabilind că ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege. Insă trebuie observat ca aceste excepții nu înlătură principiul publicității, ci doar restrâng participarea la judecată a altor persoane, în afara părților, pentru anumite cazuri bine justificate, pe care legea le enumera de regula expres si limitativ. Pronunțarea hotărârilor se face în ședință publică, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. g) Respectarea dreptului la apărare Acest principiu este strâns legat de cel anterior și de specificul justiției. Rezolvarea dreptului pe calea procesului face neces participarea: inculpatului sau a părților în litigiu în ședința de judecată, dar impune și acordarea acestora a dreptului de a se apăra. Constituția României a prevăzut acest drept printre drepturile si libertatile fundamentale (alaturi de cele precum dreptul la viață, libertatea individuala, libertatea circulației, libertatea conștinței etc). Astfel, art. 24 din Constitutie consacra dreptul de apărare si il califica ca „garantat”, in text mentionandu-se expres faptul ca în tot timpul procesului părțile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu. Dreptul la aparare, in sensul asistentei juridice obligatorii asigurata de un avocat, adica aparator profesionist, este consacrat de asemenea explicit in art.23 alin.8, unde textul constitutional mentioneaza expresis verbis „prezenta unui 18

avocat, ales sau numit din oficiu”. Dreptul la aparare este, de asemenea, reglementat expres in Legea organizarii judiciare nr.304/2004, fiind consacrat de art.15 care reia, practic, textul constitutional din art.24. Codurile, legile de procedură, care reglementează desfășurarea procesului în fața instanțelor de judecată, stabilesc o serie de drepturi care îngăduie părților posibilitatea apărării. Printre acestea amintim: Dreptul părții de a studia dosarul, Dreptul părții de a propune martori, Dreptul părții de a cere expertize, Dreptul părții de a depune la dosar actele pentru apărare, Dreptul de a recuza judecătorul, Dreptul la ultimul cuvânt (inculpatul), Dreptul la folosirea căilor de atac. Asistența judiciară se asigură de avocați sau consilieri juridici. Modificarea legislației penale și a celei procesuale penale au dat un conținut nou dreptului la apărare, mai ales în timpul urmăririi penale. Organele judiciare sunt obligate să încunoștințeze pe învinuit/inculpat de fapta de care e învinuit, încadrarea juridică a acesteia și să-i asigure pregătirea apărării. Orice parte are dreptul de a fi asistat de apărător în tot cursul procesului penal. Organele judiciare au obligația de a-l înștiința pe învinuit/inculpat înainte de a i se lua prima declarație de dreptul de a fi asistat, consemnând aceasta în procesul – verbal de ascultare. În anumite condiții prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate să asigure asistența juridică a inculpatului, dacă acesta nu are avocat ales (este minor, este reținut sau arestat, chiar și în altă cauză, etc.). h) Principiul colegialității instanțelor În compunerea instanțelor pot exista două situații: judecător unic și complet format din 2 sau mai mulți judecători. Potrivit legii de organizare judiciară, cauzele date în competența de primă instanță a judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel se judecată de un singur judecător. Apelurile se judecată în complet de doi judecători, iar recursurile în complet de 3 judecători. Colegialitatea instanței constituie o garanție în funcționarea justiției, care astfel e ientificată prin confruntarea opiniilor memebrilor completului de judecată în cadrul deliberării colective, în care judecătorii se controlează reciproc, iar hotărârea rămâne anonimă, astfel încât judecătorii sunt scutiți de resentimente și ranchiună din partea celor care au pierdut procesul. Cei care sunt partizanii judecătorului unic aduc ca argument responsabilitatea mai mare a acestuia, o mai mare independență. Cum fiecare soluție are și avantaje și dezavantaje, o soluție absolută nu e recomandată. i) Asigurarea dreptului justițiabililor la un proces echitabil Acest principiu, al procesului echitabil, se regaseste consacrat in Constituia Romaniei in art.21 alin.(3) - „partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil”. Este un principiu preluat din Conventia Europeana Drepturilor Omului (art.6 din CEDO), cu o bogata jurisprudenta si analiza doctrinara atat la nivelul european, cat si la cel national, in special jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si cea a Curtii Constitutionale fiind relevante in aceasta materie. In practica sa, Curtea Constitutionala a Romaniei a statuat faptul ca „conceptul de proces echitabil, consacrat si de art.6 paragr.1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, presupune judecarea cauzei in fata unei instante independente si impartiale, singura in masura sa decida cu privire la

19

necesitatea tuturor aspectelor menite sa slujeasca actului de infaptuire a justitiei prin aflarea adevarului...”17. Principiul procesului echitabil ca regula a infaptuirii justitiei se regaseste si in Legea de organizare judiciara nr.304/2004, in art.10 („Toate persoanele au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil, de catre o instanta impartiala si independenta, constituita potrivit legii”).

Prezentaţi principiile care guvernează sistemul judiciar. Exemplificaţi modul de respectare a principiului dreptului la apărare.

Să ne reamintim... Principiile de bază ale sistemului judiciar sunt: - Principiul separației puterii judecătorești de celelalte puteri ale statului; - Independența judecătorilor - Egalitatea cetățenilor în fața legilor - Unitatea sistemului judiciar - Folosirea limbii materne în fața instanței - Publicitatea și contradictorialitatea dezbaterilor judiciare - Respectarea dreptului la apărare - Principiul colegialității instanțelor - Asigurarea dreptului justițiabililor la un proces echitabil.

Rezumat Constitutia actuala a Romaniei (adoptata in anul 1991 si revizuita in anul 2003), in Titlul III intitulat “Autoritatile publice”, aloca Capitolul VI pentru Autoritatea Judecatoreasca, unde trei sectiuni distincte reglementează cate o parte componenta a autoritatii judecatoresti: Sectiunea 1 – Instantele judecatoresti, Sectiunea a 2-a – Ministerul Public si Sectiunea a 3-a Consiliul Superior al Magistraturii. Dintre aceste trei entitati, numai instantele de judecatoresti, compuse cu judecatori, au rolul si atributia constitutionala de a infaptui justitia si acestea constituie “puterea judecatoreasca” in sensul exprimarii din art.1 alin.(4) din Constitutie”, care consacra expres principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat.18 Nu trebuie sa confundam notiunea de “Autoritate judecatoreasca” cu aceea de “Putere judecatoreasca”, deoarece, conform Constitutiei actuale a Romaniei, autoritatea judecatoreasca inglobeaza si puterea judecatoreasca. Într-un sens restrans si centrat pe terminologia juridica, prin justiție se înțelege 17 Decizia CCR nr.307 din 23 martie 2010, M.Of. nr.287 din 3 mai 2010. 18 Art.1 – Statul roman - alin.(4) Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale.

20

ansamblul instituțiilor juridice prin mijlocirea cărora funcțiile judiciare se pot exercita: magistrații, auxiliarii justiției, sistem în care justiția se identifică cu aparatul administrativ în fruntea căruia se află Ministerul Justiției. Din această perspectivă, justiția este un serviciu public al statului, organizat riguros si care functioneaza pe baza unor proceduri legale precise si clare. Astfel, Constitutia Romaniei prevede expres in art.126 alin.1 faptul ca justitia se infaptuieste de Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelalte instante prevazute de lege. Principiile de bază ale sistemului judiciar se pot sintetiza, după cum urmează -Constituția României din 1991, in forma sa initiala, nu prevedea expres principiul separării puterilor în stat, insa prin revizuirea din anul 2003 acest important principiu de functionare a democratiei constitutionale a fost inclus in mod explicit in art.1 alin.4 din legea fundamentala - Curtea Constitutionala a statuat ca „principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat presupune existenta unui control reciproc intre puterile statului, sub aspectul exercitarii in conformitate cu legea atributiilor lor specifice, acesta fiind un mecanism specific statului de drept, si democratic, pentru evitarea abuzurilor din partea uneia sau alteia dintre puterile statului”. - Independența judecătorilor este un principiu constitutional consacrat de art.124 alin.(3) din Legea fundamentala: „Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.” Acest principiu constituie o consecință a separației puterilor, a independenței puterii judecătorești, implicând interzicerea ingerințelor din partea agenților celorlalte puteri în activitatea de judecată. - puterea judecătorească trebuie înțeleasă ca libertatea totală a faptului judecății și de interpretare a legii pe care trebuie să o aplice la speță fără nicio ingerință (indiferent de modul de manifestare și din partea oricăruia ar veni: putere legislativă, putere executivă, structuri ale autoritatii judecatoresti, alte institutii publice, partile din dosare ori apartinatorii acestora, presă, opinie publică, orice alte entitati imaginabile). - Egalitatea în fața justiției prezintă următoarele aspecte: toți cetățenii sunt judecați de regula de aceleași instanțe, fără a exista pentru vreuna dintre părți privilegii de judecată; judecata se face după aceleași norme procedurale de judecată pentru toate părțile din proces; instanțele trebuie să asigure aceleași drepturi părților, realizate în limitele prevăzute de lege. - Puterea Judecatoreasca ca putere in stat in sensul art. 1 alin. 4 din Constitutie, insa, este constituita numai din instantele de judecata, fiind asadar exercitata numai de catre judecatori. Instanțele judecă toate procesele privind raporturile juridice civile, comerciale, de muncă, de familie, administrative, penale, precum și orice alte cauze pentru care legea nu stabilește o altă competență. - procedura judiicară se desfășoară în limba română. Cetățenii aparținând minorităților naționale, precum și persoanele care nu înțeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoștință de toate actele și lucrările dosarului, de a vorbi în instanță și de a pune concluzii prin interpret. În procesul penal acest drept este asigurat gratuity. - Soluționarea cauzelor de instanțe presupune prezența părților și participarea 21

lor la dezbateri judiciare. Publicitatea dezbaterilor presupune și accesul liber în sala de ședință a altor persoane decît cele ce se judecă, rezultând astfel caracterul democratic al justiției, fiind o garanție că fiecare cauză se judecă în temeiul legii. Astfel se permite realizarea rolului educativ al justiției. Ședința publică îngăduie asistarea unui mare număr de cetățeni care i-au cunoștință de activitatea justiției și-n rândul cărora justiția exercită rolul ei educativ, ei fac cunoscut și altor persoane, de asemenea prin mass-media. - Codurile, legile de procedură, care reglementează desfășurarea procesului în fața instanțelor de judecată, stabilesc o serie de drepturi care îngăduie părților posibilitatea apărării. Printre acestea amintim: dreptul părții de a studia dosarul, dreptul părții de a propune martori, dreptul părții de a cere expertize, dreptul părții de a depune la dosar actele pentru apărare, dreptul de a recuza judecătorul, dreptul la ultimul cuvânt (inculpatul), dreptul la folosirea căilor de atac. - În compunerea instanțelor pot exista două situații: judecător unic și complet format din 2 sau mai mulți judecători. Colegialitatea instanței constituie o garanție în funcționarea justiției, care astfel e ientificată prin confruntarea opiniilor memebrilor completului de judecată în cadrul deliberării colective, în care judecătorii se controlează reciproc, iar hotărârea rămâne anonimă, astfel încât judecătorii sunt scutiți de resentimente și ranchiună din partea celor care au pierdut procesul. - principiul procesului echitabil se regaseste consacrat in Constituia Romaniei in art.21 alin. 3 - „partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil”. Este un principiu preluat din Conventia Europeana Drepturilor Omului (art.6 din CEDO), cu o bogata jurisprudenta si analiza doctrinara atat la nivelul european, cat si la cel national, in special jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si cea a Curtii Constitutionale fiind relevante in aceasta materie. In practica sa, Curtea Constitutionala a Romaniei a statuat faptul ca „conceptul de proces echitabil, consacrat si de art. 6 paragr. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, presupune judecarea cauzei in fata unei instante independente si impartiale, singura in masura sa decida cu privire la necesitatea tuturor aspectelor menite sa slujeasca actului de infaptuire a justitiei prin aflarea adevarului...” Test de evaluare a cunoştinţelor 1) Prezentaţi puterea judecătorească. 2) Definiţi noţiunea de justiţie. 3) Menţionaţi care sunt principiile de bază ale sistemului judiciar. 4) Prezentaţi principiul folosirii limbii materne în faţa instanţei. 5) Precizaţi în ce constă principiul independenţei judecătorilor şi cel al egalităţii în faţa legii. 6) Îi poate fi îngrădit unei părţi dreptul de a studia dosarul? Motivaţi răspunsul.

22

Unitatea de învăţare 2. Sistemul organelor judecătorești. Organizarea instanțelor

Cuprins 2.1. Introducere ............................................................................................................. 23 2.2. Competenţe ............................................................................................................ 23 2.3. Organizarea şi funcţionarea instanțelor judecătoreşti .......................................... 24 2.4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie........................................................................25 2.5. Curţi de Apel, Tribunale, Tribunale specializate, Judecătorii……........................27 2.6. Instanţele militare................................................................................................32 2.7. Rezumat..............................................................................................................33 2.8. Test de evaluare..................................................................................................34

2.1. Introducere Unitatea de învăţare 2 a cursului destinat disciplinei Organizarea profesiilor juridice îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice introductive referitoare la sistemul organelor judecătoreşti. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu organizarea instanţelor, din punctul de vedere al competenţei materiale a acestora.

2.2. Competenţele unităţii de învăţare Parcurgerea unităţii de învăţare 2 va permite studentului: dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a prezenta sistemul organelor judiciare să identifice şi să explice competenţa generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), precum şi competenţa materială a instanţelor judecătorești: curţi de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii să descrie organizarea instanţelor.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

23

2.3. Organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară mentioneaza trei componente ale Autoritatii Judecatoresti in sensul constitutional al acesteia: puterea judecatoreasca propriu zisa, adica instanțele judecătorești, urmata de Ministerul Public si Consiliul Superior al Magistraturii cu rolurile sale constitutionale. Puterea judecatoreasca/Justitia in Romania cuprinde următoarele instanțe de judecată: Înalta Curte de Casație și Justiție, curțile de apel, tribunalele, tribunalele specializate, instantele militare și judecătoriile. Atributiile administrativ-organizatorice in ce priveste instantele de judecata, la nivelul regulilor de baza imediat inferioare legii, apartin Consiliului Superior al Magistraturii , cadrul normativ fiind dat de Legea 317/2004 privind organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, un alt izvor de drept important in aceasta privinta este constituit de Legea organizarii judiciare nr.304/2004 cu modificarile pana la zi. In ce priveste interferenta Consiliului Superior al Magistraturii asupra functionarii instantelor de judecata, putem exemplifica cu regula legala potrivit careia prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanţei, în raport cu numărul cauzelor, se pot înfiinţa, în cadrul secţiilor civile (similar la alte sectii unde se impune crearea de complete specializate), complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: a) cererile în materie de insolvenţă, concordat preventiv şi mandat ad hoc; b) cererile în materia societăţilor comerciale şi a altor societăţi, cu sau fără personalitate juridică, precum şi în materia registrului comerţului; c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei; d) cererile privind titlurile de valoare şi alte instrumente financiare. La înfiinţarea completelor specializate potrivit primului alineat se va ţine seama de următoarele criterii: a) asigurarea unui volum de activitate echilibrat între judecătorii secţiei; b) specializarea judecătorilor şi necesitatea valorificării experienţei profesionale a acestora; c) respectarea principiului repartizării aleatorii. Aceste exemple privind rolul CSM in organizarea si functionarea instantelor de judecata abunda in Legea nr.317/2004 si ele evidentiaza rolul multiplu al acestei autoritati publice, precum si valentele mai ample ale notiunii de „independenta a justitiei”. În cadrul activității de judecată, controlul propriu-zis se desfășoară prin intermediul jurisdictiilor superioare, in cadrul controlului judiciar prevazut de legislatia procesuala, exercitată de instanțele ierarhic superioare, cu prilejul exercitării căilor de atac. Activitatea de control asupra judecatorilor, cu trimitere la eventuale consecinte ale raspunderii disciplinare si alte forme de raspundere pornite cu privire la modul de exercitare a atributiilor de serviciu, se realizeaza de catre Inspectia Judiciara organizata potrivit Legii 317/2004 in subordinea Consiliului Superior al Magistraturii, format organizatoric ce corespunde exigentelor principale ale prevederilor constitutionale, din moment ce atributiile disciplinare apartin, potrivit art.134 din Constituie, Consiliului Superior al Magistraturii, pe sectiile sale. Inspectia Judiciara este o institutie cu un grad mare de autonomie, care asigura activitatea de 24

control intern in instante si parchete, verifica orice sesizare in materie disciplinara si are si alte atributii date de lege. Dreptul de a sesiza inspectia judiciara apartine si altor titulari, precum justitiabilii, avocatii si alti participanti la procedurile judiciare (se deduce ca persoanele nemultumite se adreseaza, de regula, inspectiei judiciare), carora li se adauga ministrul justitiei, conducerile instantelor si parchetelor, in conditiile stabilite de lege. Acest control se exercită prin verificarea lucrărilor, a modului cum se desfășoară raporturile de serviciu cu justițiabilii, cu avocații, precum și prin aprecierea asupra activității, pregătirii și aptitudinii profesionale. Controalele administrative mentionate mai sus pot conduce la atragerea raspunderii disciplinare (sectiile din CSM avand atributiile de a judeca aceste dosare disciplinare) sau sesizari catre institutiile competente pentru cazul altor forme de raspundere juridica. Controlul nu poate duce la imixtiuni în desfășurarea proceselor în curs sau la repunerea în discuție a ceea ce a fost deja judecat. Controlul poate avea însă ca obiect probleme legate de conducerea dezbaterilor, redactarea hotărârilor, soluționarea promptă a cauzelor și orice activitate legată de munca personalului mediu de specialitate (arhivari, registratori, grefieri). Menţionaţi care sunt instanțele de judecată din țara noastră.

Să ne reamintim... Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară mentioneaza trei componente ale Autoritatii Judecatoresti: puterea judecatoreasca propriu zisa, adica instanțele judecătorești, urmata de Ministerul Public si Consiliul Superior al Magistraturii. Activitatea de control asupra judecatorilor, cu trimitere la eventuale consecinte ale raspunderii disciplinare si alte forme de raspundere pornite cu privire la modul de exercitare a atributiilor de serviciu, se realizeaza de catre Inspectia Judiciara organizata potrivit Legii 317/2004 in subordinea Consiliului Superior al Magistraturii. Acest control se exercită prin verificarea lucrărilor, a modului cum se desfășoară raporturile de serviciu cu justițiabilii, cu avocații, precum și prin aprecierea asupra activității, pregătirii și aptitudinii profesionale. 2.4. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE 2.4.1. Organizarea ICCJ În România funcţionează o singură instanţă supremă, denumită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu personalitate juridică şi cu sediul în capitala ţării. Aceasta asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se compune, potrivit art.19 din Legea organizarii judiciare nr. 304/2004 modificata pana la zi, din: preşedinte, 2 vicepreşedinţi, 4 preşedinţi de secţii şi judecători. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii - Secţia I civilă, 25

Secţia a II-a civilă, Secţia penală, Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Secţiile Unite, cu competenţă proprie. În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi completuri de 5 judecători. În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează magistraţi-asistenţi, stabiliţi prin statul de funcţii. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cuprinde în structură Cancelaria, direcţii, servicii şi birouri, cu personalul stabilit prin statul de funcţii. 2.4.2. Competenţa I.C.C.J. Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel. Art.21-27 din legea organizarii judiciare stabilesc atributiile si competentele ICCJ si ale sectiilor sale. Potrivit Codului de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa. Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă, potrivit Codului de procedură penală: 1. în primă instanţă: a) infracţiunile săvârşite de senatori, deputaţi şi europarlamentari; b) infracţiunile săvârşite de membrii Guvernului; c) infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale; d) infracţiunile săvârşite de membrii Consiliului Superior al Magistraturii; e) infracţiunile săvârşite de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; f) infracţiunile săvârşite de mareşali, amirali, generali şi chestori; g) alte cauze date prin lege în competenţa sa; 2. ca instanţă de recurs, judecă: a) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel; b) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, ca instanţe de apel, de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel; c) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în primă instanţă, de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi alte cazuri prevăzute de lege; Secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu competenţa fiecăreia, soluţionează: a) cererile de strămutare, pentru motivele prevăzute în codurile de procedură; b) conflictele de competenţă, în cazurile prevăzute de lege; c) orice alte cereri prevăzute de lege. 26

Totodată, Secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionează şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nici o altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel. Completele de 5 judecători soluţionează recursurile şi cererile în cauzele judecate în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi judecă şi alte cauze date în competenţa lor prin lege, precum şi ca instanţă disciplinară. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii Unite pentru: soluţionarea, în condiţiile prezentei legi, a sesizărilor privind schimbarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie și sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare. În cazul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în Secţii Unite, la judecată trebuie să ia parte cel puţin două treimi din numărul judecătorilor în funcţie. Decizia poate fi luată numai cu majoritatea voturilor celor prezenţi. Menţionaţi în câte secții este organizată I.C.C.J. și care sunt completurile care funcționează la nivelul acesteia Să ne reamintim... În România funcţionează o singură instanţă supremă, denumită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu personalitate juridică şi cu sediul în capitala ţării. I.C.C.J.este organizată în 4 secţii - Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă, Secţia penală, Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Secţiile Unite, cu competenţă proprie. Tot în cadrul ei funcţionează Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi completuri de 5 judecători. În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează magistraţi-asistenţi. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii Unite pentru: soluţionarea, în condiţiile prezentei legi, a sesizărilor privind schimbarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie și sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare. În cazul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în Secţii Unite, la judecată trebuie să ia parte cel puţin două treimi din numărul judecătorilor în funcţie. Decizia poate fi luată numai cu majoritatea voturilor celor prezenţi. 2.5. CURȚILE DE APEL, TRIBUNALE, TRIBUNALE SPECIALIZATE, JUDECĂTORII 2.5.1. Organizare Curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, în circumscripţia cărora funcţionează mai multe tribunale şi tribunale specializate, potrivit anexei nr. 1 care face parte integrantă din legea de organizare judiciară. În cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părţilor, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, societăţi, registrul comerţului, insolvenţă, 27

concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, complete specializate pentru cauze maritime şi fluviale. Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ. În circumscripţia fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din judeţ sau, după caz, din municipiul Bucureşti. În cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părţilor, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, societăţi, registrul comerţului, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, complete specializate pentru cauze maritime şi fluviale. Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care pot funcţiona la nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ. Tribunalele specializate preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care funcţionează. Judecătoriile sunt instanţe fără personalitate juridică, organizate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 1. Localităţile care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor din fiecare judeţ se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. În raport cu natura şi numărul cauzelor, în cadrul judecătoriilor se pot înfiinţa secţii sau complete specializate. În cadrul judecătoriilor se vor organiza secţii sau complete specializate pentru minori şi familie. Completele şi secţiile specializate pentru minori şi familie, precum şi tribunalele specializate pentru minori şi familie judecă atât infracţiunile săvârşite de minori, cât şi infracţiunile săvârşite asupra minorilor. Secţiile curţilor de apel şi ale instanţelor din circumscripţia acestora se înfiinţează, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanţe, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii. Completele specializate ale secţiilor curţilor de apel şi ale instanţelor din circumscripţia acestora se înfiinţează de preşedintele instanţei, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanţe. Componenţa secţiilor şi completelor specializate se stabileşte de colegiul de conducere al instanţei, în raport cu volumul de activitate, ţinându-se seama de specializarea judecătorului. În mod excepţional, în situaţia în care în cadrul unei secţii nu se poate constitui un complet de judecată, colegiul de conducere al instanţei poate dispune participarea unor judecători de la alte secţii. În raport cu volumul de activitate, cu natura şi complexitatea cauzelor deduse judecăţii, pentru curţile de apel, tribunale şi judecătorii se pot înfiinţa sedii secundare cu activitate permanentă în alte localităţi din judeţ sau în municipiul Bucureşti. 2.5.2. Conducerea instanțelor Fiecare instanţă judecătorească este condusă de un preşedinte care exercită atribuţiile manageriale în scopul organizării eficiente a activităţii acesteia. Preşedinţii curţilor de apel şi ai tribunalelor exercită, de asemenea, atribuţii de coordonare şi control ale administrării instanţei unde funcţionează, precum şi ale instanţelor din circumscripţie. Preşedinţii judecătoriilor şi ai tribunalelor specializate exercită şi atribuţii de administrare a instanţei. În funcţie de volumul de activitate şi de complexitatea cauzelor, la curţile de apel, tribunale şi tribunale specializate, preşedintele poate fi ajutat de 1 - 2 vicepreşedinţi, iar la judecătorii, preşedintele poate fi ajutat de un vicepreşedinte. La Curtea de Apel Bucureşti şi la Tribunalul Bucureşti, preşedintele poate fi ajutat de 1 - 3 vicepreşedinţi.

28

Preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor judecătoreşti iau măsuri pentru organizarea şi buna funcţionare a instanţelor pe care le conduc şi, după caz, a instanţelor din circumscripţiile acestora, asigură şi verifică respectarea obligaţiilor statutare şi a regulamentelor de către judecători şi personalul auxiliar de specialitate. Preşedinţii instanţelor desemnează judecătorii care urmează să îndeplinească, potrivit legii, şi alte atribuţii decât cele privind activitatea de judecată. Secţiile instanţelor judecătoreşti sunt conduse de câte un preşedinte de secţie. În cadrul fiecărei instanţe judecătoreşti funcţionează un colegiu de conducere, care hotărăşte cu privire la problemele generale de conducere ale instanţei. Colegiile de conducere sunt formate dintr-un număr impar de membri La instanţele judecătoreşti se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, adunări generale ale judecătorilor. Adunările generale ale judecătorilor au următoarele atribuţii: a) dezbat activitatea anuală desfăşurată de instanţe; b) aleg, în condiţiile legii, membrii Consiliului Superior al Magistraturii; c) dezbat probleme de drept; d) analizează proiecte de acte normative, la solicitarea ministrului justiţiei sau a Consiliului Superior al Magistraturii; e) formulează puncte de vedere la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii; f) aleg şi revocă membrii colegiilor de conducere; g) iniţiază procedura de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii; h) îndeplinesc alte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente. Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti. Completul de judecată este prezidat, prin rotaţie, de unul dintre membrii acestuia. Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat. Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale. Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel. După desfășurarea anchetei judiciare și dezbaterile în fond se pronunță hotărârile judecătorești. Instanța ia această hotărâre cu majoritatea voturilor judecătorilor din completul de judecată. În cazul în care completul este format din doi judecători, iar aceștia nu ajung la un acord, procesul se judecă din nou în complet de divergență. Completul de divergenţă se constituie prin includerea, în completul de judecată, a preşedintelui sau a vicepreşedintelui instanţei, a preşedintelui de secţie ori a judecătorului din planificarea de permanenţă. Completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie dintr-un judecător şi 2 asistenţi judiciari. Asistenţii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează. 29

2.5.3. Competența instantelor de judecata Judecătoriile judecă: În materie civilă, potrivit Codului de procedură civilă: 1. în primă instanţă, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: a) cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel; b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii; c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz; d) cererile de evacuare; e) cererile referitoare la zidurile şi şanţurile comune, distanţa construcţiilor şi plantaţiilor, dreptul de trecere, precum şi la orice servituţi sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părţi ori instituite pe cale judecătorească; f) cererile privitoare la strămutarea de hotare şi cererile în grăniţuire; g) cererile posesorii; h) cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe; i) cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare; j) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti; 2. abrogat 3. căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor. În materie penală, potrivit Codului de procedură penală, Judecătoria judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe. Judecătoria soluţionează şi alte cazuri anume prevăzute de lege. Tribunalele judecă: 1. în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe; 2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă; 3. ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor. În materie penală, tribunalul judecă: 1. judecă în primă instanţă: a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 174 – 177 (infracțiunile de omor), art. 179, art. 189 alin. 3 – 5 (lipsirea de libertate in mod ilegal), art. 197 alin. 3 (violul), art. 211 alin. 3 (tâlhăria), art. 212 alin. 3 (pirateria), art. 215 alin. 5 (înșelăciunea), art. 254 (luarea de mită), art. 255 (darea de mită), art. 257 (traficul de influență), art. 266 - 270, art. 279^1, art. 312 şi art. 317, precum şi infracţiunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive; b) infracţiunile săvârşite cu intenţie, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei; d) infracţiunile privind traficul şi consumul ilicit de droguri; e) infracţiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta priveşte sistemul bancar;

30

e^1) infracţiunile de spălare a banilor şi infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare; f) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa; 3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege; 4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între judecătoriile din circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege. Curţile de apel judecă, in materie civila: 1. în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale; 2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă; 3. ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor. In materie penala: 1. judecă în primă instanţă: a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155 – 173 (contra siguranței statului) şi infracţiunile privind siguranţa naţională a României prevăzute în legi speciale; a^1) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 253^1, art. 273 - 276 când s-a produs o catastrofă de cale ferată şi art. 356 - 361; b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi; b^1) infracţiunile săvârşite de şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalţi membri ai înaltului cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia; b^2) infracţiunile săvârşite de magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe; b^3) infracţiunile săvârşite de membrii Curţii de Conturi, de preşedintele Consiliului Legislativ şi de Avocatul Poporului; d) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa; 2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de tribunale; 3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege; 4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunale sau între judecătorii şi tribunale din circumscripţia sa ori între judecătorii din circumscripţia unor tribunale diferite aflate în circumscripţia Curţii, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege; 5. soluţionează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul persoanelor condamnate în străinătate. Menţionaţi care sunt instanțele care au personalitate juridică. Precizați care sunt entitățile prin care se realizează conducerea instanțelor. 31

Să ne reamintim... Curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, în circumscripţia cărora funcţionează mai multe tribunale şi tribunale specializate, potrivit anexei nr. 1 care face parte integrantă din legea de organizare judiciară. Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ. În circumscripţia fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din judeţ sau, după caz, din municipiul Bucureşti. În cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate. Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care pot funcţiona la nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti şi au, de regulă, sediul în municipiul. Judecătoriile sunt instanţe fără personalitate juridică, organizate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 1. Localităţile care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor din fiecare judeţ se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Fiecare instanţă judecătorească este condusă de un preşedinte care exercită atribuţiile manageriale în scopul organizării eficiente a activităţii acesteia. Preşedinţii instanţelor desemnează judecătorii care urmează să îndeplinească, potrivit legii, şi alte atribuţii decât cele privind activitatea de judecată. Secţiile instanţelor judecătoreşti sunt conduse de câte un preşedinte de secţie. În cadrul fiecărei instanţe judecătoreşti funcţionează un colegiu de conducere, care hotărăşte cu privire la problemele generale de conducere ale instanţei. Colegiile de conducere sunt formate dintr-un număr impar de membri La instanţele judecătoreşti se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, adunări generale ale judecătorilor. Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti. Completul de judecată este prezidat, prin rotaţie, de unul dintre membrii acestuia. Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat. Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale. Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel. 2.6. INSTANȚELE MILITARE Instanţele militare sunt: 32

a) tribunalele militare teritoriale – în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara; b) Curtea Militară de Apel Bucureşti. Instanţele militare au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu. Instanţele militare judecă la sediul acestora. Pentru motive temeinice, instanţa poate dispune ca judecata să se desfăşoare în alt loc. Instanţele militare pot judeca şi pe teritoriul altor state, militari români, membri ai unei forţe multinaţionale, în condiţiile în care, potrivit unei convenţii internaţionale, pe teritoriul statului primitor poate fi exercitată jurisdicţia română. La şedinţele de judecată, judecătorii şi procurorii militari sunt obligaţi să poarte uniforma militară. Când inculpatul este militar activ, preşedintele completului de judecată, precum şi procurorul care participă la judecarea cauzei trebuie să facă parte cel puţin din aceeaşi categorie de grade. Când gradul procurorului nu face parte din aceeaşi categorie cu gradul învinuitului sau inculpatului, acesta va fi asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare, numit de conducătorul parchetului la care este înregistrată cauza. Mai trebuie adaugat, sub aspect organizatoric, faptul ca, potrivit art.130 din Constitutie, instantele de judecata beneficiaza de politia pusa in serviciul lor, insa in fapt, in practica, acest text constitutional a ramas fara aplicare, deocamdata paza instantelor fiind asigurata numai de catre jandarmi, care apartin Ministerul Afacerilor Interne, nicidecum Ministerului Justitiei, cum rezulta in mod logic din textul constitutional. Prin exceptie, instantele militare au la dispozitie efective de politie militara puse la dispozitie de catre Ministerul Apararii, ceea ce denota o mai mare apropiere fata de litera si spiritul textul constitutional antementionat. Menţionaţi care sunt instanțele militare din țara noastră. Să ne reamintim... Instanţele militare sunt: tribunalele militare teritoriale – în Bucureşti, ClujNapoca, Iaşi şi Timişoara și Curtea Militară de Apel Bucureşti. Instanţele militare au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu. Instanţele militare judecă la sediul acestora. Pentru motive temeinice, instanţa poate dispune ca judecata să se desfăşoare în alt loc. Instanţele militare pot judeca şi pe teritoriul altor state, militari români, membri ai unei forţe multinaţionale, în condiţiile în care, potrivit unei convenţii internaţionale, pe teritoriul statului primitor poate fi exercitată jurisdicţia română. La şedinţele de judecată, judecătorii şi procurorii militari sunt obligaţi să poarte uniforma militară. Când inculpatul este militar activ, preşedintele completului de judecată, precum şi procurorul care participă la judecarea cauzei trebuie să facă parte cel puţin din aceeaşi categorie de grade.

Rezumat Puterea judecatoreasca/Justitia in Romania cuprinde următoarele instanțe de judecată: Înalta Curte de Casație și Justiție, curțile de apel, tribunalele, tribunalele specializate, instantele militare și judecătoriile. Atributiile administrativ-organizatorice in ce priveste instantele de judecata, la 33

nivelul regulilor de baza imediat inferioare legii, apartin Consiliului Superior al Magistraturii , cadrul normativ fiind dat de Legea 317/2004 privind organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii. În cadrul activității de judecată, controlul propriu-zis se desfășoară prin intermediul jurisdictiilor superioare, in cadrul controlului judiciar prevazut de legislatia procesuala, exercitată de instanțele ierarhic superioare, cu prilejul exercitării căilor de atac. În România funcţionează o singură instanţă supremă, denumită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu personalitate juridică şi cu sediul în capitala ţării. Aceasta asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se compune, potrivit art.19 din Legea organizarii judiciare nr.304/2004 modificata pana la zi, din: preşedinte, 2 vicepreşedinţi, 4 preşedinţi de secţii şi judecători. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii - Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă, Secţia penală, Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Secţiile Unite, cu competenţă proprie. Curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, în circumscripţia cărora funcţionează mai multe tribunale şi tribunale specializate. Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ. Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care pot funcţiona la nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ. Tribunalele specializate preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care funcţionează. Judecătoriile sunt instanţe fără personalitate juridică, organizate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 1 Fiecare instanţă judecătorească este condusă de un preşedinte care exercită atribuţiile manageriale în scopul organizării eficiente a activităţii acesteia. Secţiile instanţelor judecătoreşti sunt conduse de câte un preşedinte de secţie. În cadrul fiecărei instanţe judecătoreşti funcţionează un colegiu de conducere, care hotărăşte cu privire la problemele generale de conducere ale instanţei. Colegiile de conducere sunt formate dintr-un număr impar de membri La instanţele judecătoreşti se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, adunări generale ale judecătorilor. Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti. Completul de judecată este prezidat, prin rotaţie, de unul dintre membrii acestuia. Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat. Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu 34

excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale. Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel. Instanţele militare sunt: tribunalele militare teritoriale – în Bucureşti, ClujNapoca, Iaşi şi Timişoara și Curtea Militară de Apel Bucureşti. Instanţele militare au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu Test de evaluare a cunoştinţelor 1) Menţionaţi care sunt completele de la nivelul I.C.C.J.. 2) Menţionaţi cum se asigură conducerea instanțelor. 3) Prezentați organizarea tribunalele. 4) Prezentați organizarea curților de apel. 5) Menționați care sunt instanțele militare.

35

Unitatea de învăţare 3. Ministerul Public

Cuprins 3.1. Introducere ............................................................................................................. 36 3.2. Competenţe ............................................................................................................ 36 3.3. Aspecte introductive. Principii............................................................................... 37 3.4. Atribuțiile Ministerului Public......................................................................... ...39 3.5. Organizarea Ministerului Public……............................ 3.6. Rezumat....................................................................................................................... 3.7. Test de evaluare..........................................................................................................

3.1. Introducere Unitatea de învăţare 3 a cursului destinat disciplinei Organizarea profesiilor juridice îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice introductive referitoare la Ministerul Public – organizarea acestuia, competențele procurorilor.

3.2. Competenţele unităţii de învăţare Parcurgerea unităţii de învăţare 3 va permite: dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a prezenta organizarea Ministerului Public să identifice şi să explice competenţa procurorilor să descrie atribuțiile Ministerului Public.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

36

3.3. Aspecte introductive. Principii Ministerul Public, potrivit art.131-132 din Constitutie, face parte din Autoritatea Judecatoreasca, dar nu este parte a puterii judecatoresti, indeplinind alte functii constitutionale. Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori, constituiți în parchete pe lângă fiecare instanță judecătorească, sub autoritatea ministrului Justiției. Potrivit art.131 alin.(1), Ministerul Public, in activitatea judiciara, reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Alineatul (2) stabileste ca Ministerul Public îşi exercită atribuţiile în temeiul legii şi este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar alineatul (3) din art.131 stabileste ca parchetele functioneaza pe langa instantele de judecata, conduc si supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare, in conditiile legii. Spre deosebire de judecători, procurorii nu se bucură de inamovibilitate, ci doar de stabilitate, consacrată prin Constitutie si legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor. Activitatea Ministerului Public este organizată după următoarele principii: a) Principiul legalității b) Principiul imparțialității c) Principiul controlului ierarhic Principiul legalității rezultă din atribuțiile Ministerului Public, atribuții ce sunt exercitate numai în temeiul legii și pentru asigurarea respectării ei. Procurorul general nu poate da ordine decât în temeiul și cu respectarea legii. Principiul imparțialității rezultă din împrejurarea că procurorul, ca și judecătorul, nu poate face politică, funcția lor fiind incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior. Ministerul Public este independent în relațiile cu celelalte autorități publice, fiind independent și față de instanțele judecătorești. Principiul controlului ierarhic și-a găsit concretizarea într-o subordonare a procurorilor față de conducerea parchetului ierarhic superior din aceeași circumscripție teritorială. Procurorul ierarhic superior poate să îndeplinească oricare dintre atribuțiile procurorului din subordine și să suspende sau infirme actele și dispozițiile acestuia, dacă sunt contrare legii. Dispozițiile procurorului ierarhic superior date în conformitate cu legea sunt obligatorii pentru procurorii în subordine. Totuși, procurorul este liber să prezinte în fața instanței de judecată concluziile pe care le consideră întemeiate potrivit legii, ținând seama de probele administrate în cauză. Curtea Constitutionala a statuat ca principiul subordonarii ierarhice, specific Ministerului Public, nu contravine principiului constitutional al impartialitatii, intrucat in sistemul nostru juridic, la fel ca in toate sistemele in care functioneaza institutia Ministerului Public, procurorul este liber sa prezinte instantei de judecata concluziile pe care le considera intemeiate potrivit legiisi tinand seama de probele administrate in cauza19. Dispozițiile ministrului Justiției date prin Procurorul general în vederea respectării și aplicării legii sunt obligatorii, cu mentiunea ca aceste dispozitii nu pot sa se refere niciodata la vreo cauza aflata pe rol si nici la modul de solutionare a unor categorii de dosare.

19

Decizia CCR nr.1273 din 12 octombrie 2010, M.Of. nr.788 din 25 noiembrie 2010.

37

Controlul tuturor membrilor Ministerului Public se exercită difuz de către Ministrul Justiției, prin procurori delegati, din cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, dupa caz, din parchetele de pe lângă Curțile de Apel sau alți procurori delegați. Acest control se realizează prin verificarea lucrărilor, a modului cum se desfășoară raporturile de serviciu cu justițiabilii și celelalte persoane implicate și prin aprecierea asupra activității, pregătirii și aptitudinii profesionale a procurorilor. În virtutea dreptului de control, potrivit prevederilor art.69 din Legea organizarii judiciare nr. 304/2004, Ministrul Justiției are atributii foarte restranse asupra activitatii procurorilor. Astfel, acesta poate cere Procurorului General informări asupra activității Ministerului Public și să dea îndrumări cu privire la măsurile ce trebuie luate la nivel national pentru combaterea criminalității ca fenomen. Tot Ministrul Justiției poate da dispoziție scrisă prin Procurorul General procurorului competent să înceapă procedura de urmărire a infracțiunilor despre care are cunoștință insa procurorul are libertatea de a administra probele pe care le considera necesare conform legii de procedura penala, respectiv poate intocmi sau nu rechizitoriu in cauza, in functie de convingerea sa asupra ansamblului probator. Odată deschisă procedura de urmărire penală nu se pot da dispoziții pentru oprirea acestei proceduri, intrucât ar însemna un amestec în activitatea propriu-zisă de înfăptuire a Justiției. Controlul profesional si cel disciplinar se realizeaza de catre Inspectia Judiciara, prin procurori inspectori desemnati conform regulilor de organizare si functionare a Inspectiei Judiciare, iar rezultatele controalelor efectuate sunt prezentate Sectiei pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii Menţionaţi care sunt principiile care guvernează activitatea Ministerului Public. Să ne reamintim... Ministerul Public, potrivit art.131-132 din Constitutie, face parte din Autoritatea Judecatoreasca, dar nu este parte a puterii judecatoresti. Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori, constituiți în parchete pe lângă fiecare instanță judecătorească, sub autoritatea ministrului Justiției. Potrivit art.131 alin. 1, Ministerul Public, in activitatea judiciara, reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Principiul legalității rezultă din atribuțiile Ministerului Public, atribuții ce sunt exercitate numai în temeiul legii și pentru asigurarea respectării ei. Procurorul general nu poate da ordine decât în temeiul și cu respectarea legii. Principiul imparțialității rezultă din împrejurarea că procurorul, ca și judecătorul, nu poate face politică, funcția lor fiind incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior. Ministerul Public este independent în relațiile cu celelalte autorități publice, fiind independent și față de instanțele judecătorești. Principiul controlului ierarhic și-a găsit concretizarea într-o subordonare a procurorilor față de conducerea parchetului ierarhic superior din aceeași 38

circumscripție teritorială. Procurorul ierarhic superior poate să îndeplinească oricare dintre atribuțiile procurorului din subordine și să suspende sau infirme actele și dispozițiile acestuia, dacă sunt contrare legii. Dispozițiile procurorului ierarhic superior date în conformitate cu legea sunt obligatorii pentru procurorii în subordine. Totuși, procurorul este liber să prezinte în fața instanței de judecată concluziile pe care le consideră întemeiate potrivit legii, ținând seama de probele administrate în cauză. 3.4. Atribuțiile Ministerului Public Potrivit Constitutiei si legii de organizare judiciară, Ministerul Public exercită, prin procurori, următoarele atribuţii: a) efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege şi participă, potrivit legii, la soluţionarea conflictelor prin mijloace alternative; b) conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, conduce şi controlează activitatea altor organe de cercetare penală; Potrivit normelor din codul de procedură penală, urmărirea penală are ca obiect: strângerea probelor necesare la identificarea infractorilor, la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu este cazul să fie trimiși în judecată. Urmărirea penală se desfășoară de procuror (organe de anchetă penală) și de către organe de cercetare penală (organe de poliție). În exercitarea acestor atribuții, procurorul conduce și controlează activitatea de cercetare penală a Poliției și a altor organe care sunt obligate să aducă la îndeplinire dispozițiile procurorului în condițiile legii. Procurorii verifică ca nicio persoană să fie reținută sau arestată decât în cazurile prevăzute de lege. Când procurorul constată că un act sau o măsură a organelor de cercetare penală nu este dat cu respectarea condițiilor legale, le infirmă motivate. c) sesizează instanţele judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale, potrivit legii; În situația în care procurorul constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează respectarea adevărului, că urmărirea penală este completă, există probele necesare și legal administrate din care rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de învinuit și că acesta răspunde penal, dă rechizitoriul prin care dispune trimiterea în judecată, sesizând astfel instanța de judecată. d) exercită acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege; Procurorul poate susţine în faţa instanţei acţiunea civilă pornită de persoana vătămată. Când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, procurorul, când participă la judecată, este obligat să susţină interesele civile ale acesteia, chiar dacă nu este constituită parte civilă. În procesul civil, procurorul poate porni orice acţiune civilă, ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. e) participă, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată; În procesul penal, procurorul participă la şedinţele de judecată, în condiţiile legii, şi are rol activ în aflarea adevărului. Procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză. Procurorul 39

susține învinuirea în procesul penal, punând și concluzii de achitare când cercetarea judecătorească nu confirmă învinuirea sau a intervenit una din cauzele de încetare a procesului penal. Cererile și concluziile procurorului trebuie motivate. În procesele penale, la şedinţa de judecată, poate participa procurorul care a efectuat urmărirea penală sau alt procuror desemnat de conducătorul parchetului.. Procurorul poate să pună concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor. În cazurile anume prevăzute de lege, participarea şi punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii, sub sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii (punere sub interdicție, declararea judecătorească a morții etc.). f) exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege; Procurorul, potrivit art.129 din Constitutie, exercită, în condiţiile legii, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pe care le consideră netemeinice şi nelegale. Procurorul poate face în procesul penal apel sau recurs atât în ceea ce privește latura penală, cât și latura civilă a cauzei. De asemenea, procurorul poate declara o cale extraordinară de atac (revizuire, contestație în anulare). Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție poate introduce recurs în interesul legii, pentru unitate de jurisprudență. În procesul civil, procurorul poate să exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate în cazurile în care poate și porni acțiunea civilă, chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă, precum şi atunci când a participat la judecată, în condiţiile legii. g) apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în condiţiile legii; h) acţionează pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, sub coordonarea ministrului justiţiei, pentru realizarea unitară a politicii penale a statului; i) studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează şi prezintă ministrului justiţiei propuneri în vederea eliminării acestora, precum şi pentru perfecţionarea legislaţiei în domeniu; Studiind cauzele și condițiile care au dus la săvârșirea unor fapte penale sau la favorizarea acestora, procurorii pot oferi un bogat material cazuistic pentru cei ce se ocupă de studiile criminologice, putând oferi, în același timp, propuneri pentru eliminarea acestor cauze. j) verifică respectarea legii la locurile de deţinere preventivă; k) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege. Prezentați atribuțiile Ministerului Public

Să ne reamintim... Potrivit Constitutiei si legii de organizare judiciară, Ministerul Public exercită, prin procurori, următoarele atribuţii: a) efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege şi participă, potrivit legii, la soluţionarea conflictelor prin mijloace alternative; b) conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, 40

conduce şi controlează activitatea altor organe de cercetare penală; c) sesizează instanţele judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale, potrivit legii; d) exercită acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege; e) participă, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată; f) exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege; g) apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în condiţiile legii; h) acţionează pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, sub coordonarea ministrului justiţiei, pentru realizarea unitară a politicii penale a statului; i) studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează şi prezintă ministrului justiţiei propuneri în vederea eliminării acestora, precum şi pentru perfecţionarea legislaţiei în domeniu; j) verifică respectarea legii la locurile de deţinere preventivă; k) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege.

3.5.

ORGANIZAREA MINISTERULUI PUBLIC

3.5.1. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege, are personalitate juridică şi gestionează bugetul Ministerului Public. Este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un prim-adjunct şi un adjunct. În activitatea sa, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este ajutat de 3 consilieri. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reprezintă Ministerul Public în relaţiile cu celelalte autorităţi publice şi cu orice persoane juridice sau fizice, din ţară sau din străinătate. Acesta exercită, direct sau prin procurori anume desemnaţi, controlul asupra tuturor parchetelor. El participă la şedinţele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Secţii Unite, precum şi la orice complet al acesteia, când consideră necesar. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie desemnează, dintre procurorii acestui parchet, pe procurorii care participă la şedinţele Curţii Constituţionale, în cazurile prevăzute de lege. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în structură secţii conduse de procurori şefi, care pot fi ajutaţi de adjuncţi. În cadrul secţiilor pot funcţiona servicii şi birouri conduse de procurori şefi. În exercitarea atribuţiilor ce-i revin, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie emite ordine cu caracter intern. În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează colegiul de conducere, care hotărăşte asupra problemelor generale de conducere ale Ministerului Public. Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este constituit 41

din procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, primadjunctul, şi 5 procurori aleşi în adunarea generală a procurorilor. Adunarea generală a procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se convoacă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anual sau ori de câte ori este necesar.. 3.5.2. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), ca structură specializată în combaterea criminalităţii organizate şi terorismului. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii. Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 10 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop20. Interviul constă în verificarea pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, rezistenţei la stres, precum şi altor calităţi specifice. La evaluarea candidaţilor, vor fi avute în vedere şi activitatea desfăşurată de procurori, cunoaşterea unei limbi străine şi cunoştinţele de operare pe calculator. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism prin intermediul procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Atribuţiile, competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt stabilite prin lege specială, Legea nr. 508 din 2004.

20 In reglementarea anterioara modificarilor legislative survenite in cursul anului 2018, vechimea pentru a accede atat la DIICOT cat si la DNA era de numai 6 ani, fapt care a fost frecvent criticat de mediul juridic si de alti formatori de opinie, pe considerentul real potrivit caruia vechimea prea redusa determina accesul in aceste functii dificile a unor procurori cu foarte putina experienta de viata si putina experienta profesionala, ceea ce conduce inevitabil la dosare construite eronat sub aspect probabtor, neintelegerea corecta a strategiei elaborarii planurilor de ancheta, lucrul in salturi si pe obiective de mare impact mediatic cu ignorarea regulilor generale de desfasurare normala si echilibrata a activitatii tipice pentru Ministerul Public. Modificarea substantiala a nivelului minim de vechime mai rezolva o mare problema existenta in vechea reglementare, anume vadita neconstitutionalitate a textului anterior care permitea accesul la nivel de parchet de pe langa ICCJ a unor procurori cu vechime foarte mica, fara a trece prin examene de promovare serioase si pe baza unui interviu sumar si lipsit de consistenta profesionala juridica, ci subsumat unor criterii subiective alese de factorii de conducere din DIICOT si DNA care decideau organizarea acestor formule de intervievare si implicit de numire. In acele conditii, numirea era de fapt o promovare mascata, care incalca flagrant principiul egalitatii procurorilor in fata legii, pentru ca la gradul suprem din sistemul Ministerului Public, anumite persoane, anume procurori cu conditii minimale de vechime si fara sa sustina practic examene serioase, ajungeau cu drepturi depline si pe termen nelimitat beneficiind de salarizarea aferenta gradului profesional maxim si sarind treptele de promovare de la parchete de pe langa judecatorii direct la parchetul instantei supreme, in dispretul evident al normelor constitutionale.

42

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism are următoarele atribuţii: a) efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute în prezenta lege şi în legile special – spre exemplu: infracțiunile de trafic de persoane, trafic de droguri, criminalitate informatică, criminalitate organizată etc. b) conducerea, supravegherea şi controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispoziţia procurorului de către ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară aflaţi în coordonarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism; c) sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de lege şi pentru judecarea cauzelor privind infracţiunile date în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism; c^1) conducerea, supravegherea şi controlul activităţilor de ordin tehnic ale urmăririi penale, efectuate de specialişti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism; d) studierea cauzelor care generează săvârşirea infracţiunilor de criminalitate organizată, trafic de droguri, criminalitate informatică şi terorism şi a condiţiilor care le favorizează, elaborarea propunerilor în vederea eliminării acestora, precum şi pentru perfecţionarea legislaţiei penale în acest domeniu; e) constituirea şi actualizarea bazei de date vizând infracţiunile ce sunt date în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism; f) exercitarea altor atribuţii prevăzute de Codul de procedură penală şi de legile speciale. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este condusă de un procuror-şef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este ajutat de un procuror-şef adjunct, asimilat adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi de 2 consilieri, asimilaţi consilierilor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este organizată în structură centrală şi structură teritorială. În cadrul structurii centrale se organizează prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, servicii, birouri şi compartimente conduse de procurori-şefi. În circumscripţia teritorială a parchetelor de pe lângă curţile de apel se înfiinţează servicii teritoriale conduse de procurori-şefi. Se pot înfiinţa sau desfiinţa birouri teritoriale în circumscripţia teritorială a parchetelor de pe lângă tribunale. Birourile sunt conduse de procurorişefi. Procurorii specializaţi din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute la alin. (1) 3.5.3. DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE (DNA) Direcţia Naţională Anticorupţie este specializată în combaterea infracţiunilor de corupţie, potrivit legii, îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României şi funcţionează pe lângă Înalta 43

Curte de Casaţie şi Justiţie. Aceasta se organizează ca structură autonomă în cadrul Ministerului Public şi este coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Are personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti.In forma sa initiala, aceasta institutie s-a numit Parchetul National Anticoruptie si a fost organizat ca institutie de sine statatoare, insa Curtea Constitutionala a apreciat ca fiind neconstitutionala organizarea sa ca institutie judiciara total independenta fata de restul Ministerului Public. Direcţia Naţională Anticorupţie îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic. Este independentă în raport cu instanţele judecătoreşti şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, exercitându-şi atribuţiile numai în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia. Direcţia Naţională Anticorupţie este condusă de un procuror şef, asimilat primadjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de 2 adjuncţi, asimilaţi adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În activitatea sa, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este ajutat de 2 consilieri, asimilaţi consilierilor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie funcţionează colegiul de conducere, care hotărăşte asupra problemelor generale de conducere ale acestui parchet. Colegiul de conducere al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este constituit din procurorul şef, unul dintre adjuncţii acestuia şi 5 procurori aleşi în adunarea generală a procurorilor. În exercitarea atribuţiilor ce-i revin, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie emite ordine cu caracter intern. În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se pot înfiinţa servicii teritoriale, servicii, birouri şi alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii. Sediul serviciilor teritoriale şi circumscripţia acestora se stabilesc de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de regulă, în localităţile în care îşi au sediul parchetele de pe lângă curţile de apel şi în raport cu circumscripţiile acestora. Direcţia Naţională Anticorupţie se încadrează, potrivit art.87 din forma actualizata a Legii de organizare judiciara nr.304/2004, cu procurori numiţi prin ordin al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la propunerea Sectiei pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii. Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 10 ani în funcţia de procuror sau judecător (potrivit modificarilor absolut necesare efectuate in cursul anului 2018 la Legea organizarii judiciare nr.304/2004) şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui interviu organizat de comisia constituită în acest scop. Interviul constă în verificarea pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, a rezistenţei la stres, precum şi altor calităţi specifice. La evaluarea candidaţilor se mai verifica si un numar de 5 rechizitorii alese aleatoriu si de regula sunt avute în vedere şi activitatea desfăşurată de procurori, cunoaşterea unei limbi străine şi cunoştinţele de operare pe calculator. Atribuţiile, competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt stabilite prin lege specială. Atribuțiile Direcției Naționale Anticorupție, potrivit legii, sunt următoarele: a) efectuarea urmăririi penale, în condițiile prevăzute în Codul de procedură penală, în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și în prezenta 44

ordonanța de urgență, pentru infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 care sunt, potrivit art. 13, în competența Direcției Naționale Anticorupție; b) conducerea, supravegherea și controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispozițiile procurorului de către ofițerii de poliție judiciară aflați sub autoritatea exclusivă a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție; c) conducerea, supravegherea și controlul activităților de ordin tehnic ale urmăririi penale, efectuate de specialiști în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție; c1) sesizarea instanțelor judecătorești pentru luarea măsurilor prevăzute de lege și pentru judecarea cauzelor privind infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, care sunt, potrivit art. 13, în competența Direcției Naționale Anticorupție; c2) participarea, în condițiile legii, la ședințele de judecată; c3) exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile prevăzute de lege; d) studierea cauzelor care generează și a condițiilor care favorizează corupția, elaborarea și prezentarea propunerilor în vederea eliminării acestora, precum și pentru perfecționarea legislației penale; e) elaborarea raportului anual privind activitatea Direcției Naționale Anticorupție și prezentarea acestuia Consiliului Superior al Magistraturii și ministrului justiției, nu mai târziu de luna februarie a anului următor, iar ministrul justiției va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a Direcției Naționale Anticorupție; f) constituirea și actualizarea bazei de date în domeniul faptelor de corupție; exercitarea altor atribuții prevăzute de lege. 3.5.4. Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie A fost infiintata prin modificarile aduse de Legea 207/2018 la Legea organizarii judiciare nr.304/2004, scopul infiintarii acestei sectii specializate pentru faptele comise de magistrati (judecatori si procurori) fiind acela de a extrage toate cauzele cu fapte imputate magistratilor (plangeri penale, denunturi, sesizari din oficiu, alte forme de sesizare) de la celelalte structuri ale Ministerului Public si solutionarea acestor cauze penale fara sa se produca vreo presiune directa sau indirecta asupra magistratilor cercetati21. Ca atare, legiuitorul a luat decizia corecta de infiintare a unei structuri specializate de ancheta pe criteriul „calitatea persoanei”, adica in considerarea calitatii de magistrat a persoanelor cu privire la care se efectueaza cercetarile in cauzele penale ce se inregistreaza pe rolul acestei noi sectii din cadrul PICCJ. Sectia este prevazut in lege initial cu un efectiv de 15 procurori, iar recrutarea procurorilor se face direct de catre Consiliul Superior al Magistraturii, de o comisie de concurs compusa din 3 judecatori si un procuror. Selectia se face pe baza unui interviu si cu depunerea unor inscrisuri care atesta indeplinirea conditiilor impuse de art.88 indice 5 din Legea organizarii judiciare nr.304/2004 modificata pana la zi potrivit celor de mai sus. Spre deosebire de conditiile standard de accedere la DNA sau DIICOT, pentru a ocupa o functie de procuror la aceasta sectie specializata este 21 In istoria ultimului deceniu, deseori, mai ales judecatorii au reclamat diverse forme de presiune mascata provenind de la procurori din unitatile de parchet specializate sau de la nivelul unor parchete de pe langa curtile de apel, presiuni determinate de diverse vrajmasii locale, de „dinamizarea” unor dosare aflate pe rolul unor instante cu rechizitorii promovate de DNA sau, uneori, DIICOT (ceva mai rar), cauze si imprejurari ce au creat aparenta unor interferente toxice si anormale pentru buna functionare a sistemului judiciar, care puteau fi de natura sa impieteze asupra dreptului la un proces echitabil al justitiabililor ce faceau obiectul acelor cauze penale pendinte. 45

necesara o vechime de minim 18 ani in magistratura si gradul profesional cel putin de curte de apel, ceea ce ilustreaza orientarea legiuitorului catre o experienta profesionala vasta a procurorilor care pot accede in aceasta noua sectie speciala. 2.5.5. Parchetele de pe lângă Curţile de apel, Tribunale, Tribunale pentru Minori şi Familie şi Judecătorii Pe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori şi familie şi judecătorie funcţionează un parchet. Parchetele au sediul în localităţile în care îşi au sediul instanţele pe lângă care funcţionează şi au aceeaşi circumscripţie cu acestea. Parchetele de pe lângă curţile de apel şi parchetele de pe lângă tribunale au personalitate juridică. Parchetele de pe lângă tribunalele pentru minori şi familie şi parchetele de pe lângă judecătorii nu au personalitate juridică. Parchetele de pe lângă curţile de apel şi tribunale au în structură secţii, în cadrul cărora pot funcţiona servicii şi birouri. Parchetele de pe lângă curţile de apel au în structură şi câte o secţie pentru minori şi familie. În localităţile unde funcţionează sediile secundare ale tribunalelor şi judecătoriilor se înfiinţează sedii secundare ale parchetelor, cu activitate permanentă, având aceeaşi circumscripţie cu sediile secundare ale instanţelor pe lângă care funcţionează. Parchetele de pe lângă curţile de apel sunt conduse de procurori generali. Parchetele de pe lângă tribunale, tribunale pentru minori şi familie şi judecătorii sunt conduse de primprocurori. Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel şi prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale exercită şi atribuţii de coordonare şi control al administrării parchetului unde funcţionează, precum şi al parchetelor din circumscripţie. Prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunalele pentru minori şi prim-procurorii parchetelor de pe lângă judecătorii exercită şi atribuţii de administrare a parchetului. În funcţie de volumul de activitate, la parchetele de pe lângă curţile de apel şi tribunale, procurorul general sau, după caz, prim-procurorul poate fi ajutat de 1 - 2 adjuncţi, iar la parchetele de pe lângă tribunalele pentru minori şi familie şi judecătorii, prim-procurorul poate fi ajutat de un adjunct. La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, procurorul general sau, după caz, prim-procurorul poate fi ajutat de 1 - 3 adjuncţi. Secţiile, serviciile şi birourile parchetelor de pe lângă instanţe sunt conduse de procurori şefi. Conducătorul fiecărui parchet repartizează procurorii pe secţii, servicii şi birouri, în funcţie de pregătirea, specializarea şi aptitudinile acestora. Conducătorul fiecărui parchet repartizează dosarele procurorilor, ţinând cont de specializarea acestora. În cadrul parchetelor funcţionează colegii de conducere, care avizează problemele generale de conducere ale parchetelor. 2.5.6. Parchetele Militare Pe lângă fiecare instanţă militară funcţionează un parchet militar. Pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti funcţionează Parchetul Militar de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti funcţionează Parchetele Militare de pe lângă Tribunalele Militare Teritoriale Bucureşti, Iasi, Cluj si Timisoara. Parchetele militare au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu. 46

Parchetele militare sunt conduse de un prim-procuror militar ajutat de un prim-procuror militar adjunct. Parchetul Militar de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este condus de un procuror general militar, ajutat de un procuror general militar adjunct. Parchetele militare efectuează urmărirea penală în cauzele privind fapte penale comise de militari români dislocaţi pe teritoriul altor state, în cadrul unor forţe multinaţionale, în condiţiile în care, potrivit unei convenţii internaţionale, pe teritoriul statului primitor poate fi exercitată jurisdicţia română. Procurorii militari participă la şedinţele de judecată. Când inculpatul este militar activ, procurorul militar care efectuează urmărirea penală trebuie să facă parte cel puţin din aceeaşi categorie de grade. Când gradul procurorului nu face parte din aceeaşi categorie cu gradul învinuitului sau inculpatului, acesta va fi asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare, numit de conducătorul parchetului la care este înregistrată cauza. În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie funcţionează secţii sau servicii de combatere a infracţiunilor săvârşite de militari care au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu. Din punct de vedere administrativ si logisictic, parchetele militare sunt unitati militare din structura Ministerului Apararii si primesc fondurile si dotarile necesare de la acest din urma minister. Similar in cazul carierei militare a procurorilor militari, la fel ca in cazul judecatorilor militari, unde promovarile in grad pana la gradul de colonel inclusiv se aproba de catre ministrul apararii, care emite ordinul de avansare in grad militar pentru cei care indeplinesc conditiile legale de avansare ca militar. Menţionaţi organizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Precizați care sunt entitățile prin care se realizează conducerea parchetelor. Să ne reamintim... Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege, are personalitate juridică şi gestionează bugetul Ministerului Public. Este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un prim-adjunct şi un adjunct. În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), ca structură specializată în combaterea criminalităţii organizate şi terorismului. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este organizată în structură centrală şi structură teritorială. În cadrul structurii centrale se organizează prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, servicii, birouri şi compartimente conduse de procurori-şefi. Direcţia Naţională Anticorupţie este specializată în combaterea infracţiunilor de corupţie, potrivit legii, îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României şi 47

funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aceasta se organizează ca structură autonomă în cadrul Ministerului Public şi este coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Are personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti.In forma sa initiala, aceasta institutie s-a numit Parchetul National Anticoruptie si a fost organizat ca institutie de sine statatoare, insa Curtea Constitutionala a apreciat ca fiind neconstitutionala organizarea sa ca institutie judiciara total independenta fata de restul Ministerului Public. Direcţia Naţională Anticorupţie îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic. Este independentă în raport cu instanţele judecătoreşti şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, exercitându-şi atribuţiile numai în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia. Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie a fost infiintata prin modificarile aduse de Legea 207/2018 la Legea organizarii judiciare nr.304/2004, scopul infiintarii acestei sectii specializate pentru faptele comise de magistrati (judecatori si procurori) fiind acela de a extrage toate cauzele cu fapte imputate magistratilor (plangeri penale, denunturi, sesizari din oficiu, alte forme de sesizare) de la celelalte structuri ale Ministerului Public si solutionarea acestor cauze penale fara sa se produca vreo presiune directa sau indirecta asupra magistratilor cercetati. Pe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori şi familie şi judecătorie funcţionează un parchet. Parchetele au sediul în localităţile în care îşi au sediul instanţele pe lângă care funcţionează şi au aceeaşi circumscripţie cu acestea. Parchetele de pe lângă curţile de apel şi parchetele de pe lângă tribunale au personalitate juridică. Parchetele de pe lângă tribunalele pentru minori şi familie şi parchetele de pe lângă judecătorii nu au personalitate juridică. Parchetele de pe lângă curţile de apel şi tribunale au în structură secţii, în cadrul cărora pot funcţiona servicii şi birouri. Parchetele de pe lângă curţile de apel au în structură şi câte o secţie pentru minori şi familie. Pe lângă fiecare instanţă militară funcţionează un parchet militar. Rezumat Ministerul Public, potrivit art.131-132 din Constitutie, face parte din Autoritatea Judecatoreasca, dar nu este parte a puterii judecatoresti. Spre deosebire de judecători, procurorii nu se bucură de inamovibilitate, ci doar de stabilitate, consacrată prin Constitutie si legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor. Activitatea Ministerului Public este organizată după următoarele principii: Principiul legalității, Principiul imparțialității, Principiul controlului ierarhic. Potrivit normelor din codul de procedură penală, urmărirea penală are ca obiect: strângerea probelor necesare la identificarea infractorilor, la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu este cazul să fie trimiși în judecată. Urmărirea penală se desfășoară de procuror (organe de anchetă penală) și 48

de către organe de cercetare penală (organe de poliție). În exercitarea acestor atribuții, procurorul conduce și controlează activitatea de cercetare penală a Poliției și a altor organe care sunt obligate să aducă la îndeplinire dispozițiile procurorului în condițiile legii. Procurorii verifică ca nicio persoană să fie reținută sau arestată decât în cazurile prevăzute de lege. Când procurorul constată că un act sau o măsură a organelor de cercetare penală nu este dat cu respectarea condițiilor legale, le infirmă motivate. În procesul penal, procurorul participă la şedinţele de judecată, în condiţiile legii, şi are rol activ în aflarea adevărului. Procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză. Procurorul susține învinuirea în procesul penal, punând și concluzii de achitare când cercetarea judecătorească nu confirmă învinuirea sau a intervenit una din cauzele de încetare a procesului penal. Cererile și concluziile procurorului trebuie motivate. În procesele penale, la şedinţa de judecată, poate participa procurorul care a efectuat urmărirea penală sau alt procuror desemnat de conducătorul parchetului.. Procurorul poate să pună concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor. În cazurile anume prevăzute de lege, participarea şi punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii, sub sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii (punere sub interdicție, declararea judecătorească a morții etc.). Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege, are personalitate juridică şi gestionează bugetul Ministerului Public. Este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un prim-adjunct şi un adjunct. În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), ca structură specializată în combaterea criminalităţii organizate şi terorismului. Direcţia Naţională Anticorupţie este specializată în combaterea infracţiunilor de corupţie, potrivit legii, îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României şi funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie a fost infiintata prin modificarile aduse de Legea 207/2018 la Legea organizarii judiciare nr.304/2004, scopul infiintarii acestei sectii specializate pentru faptele comise de magistrati (judecatori si procurori) fiind acela de a extrage toate cauzele cu fapte imputate magistratilor (plangeri penale, denunturi, sesizari din oficiu, alte forme de sesizare) de la celelalte structuri ale Ministerului Public si solutionarea acestor cauze penale fara sa se produca vreo presiune directa sau indirecta asupra magistratilor cercetati

49

Test de evaluare a cunoştinţelor 1) Menţionaţi care sunt principiile care guvernează activitatea Ministerului Public 2) Prezentați atribuțiile Ministerului Public. 3) Prezentați organizarea parchetelor. 4) Prezentați DIICOT și DNA.

50

………………………………………………………………………………………………….

Unitatea de învăţare 4. Corpul Magistraților. Consiliul Superior al Magistraturii

Cuprins 4.1. Introducere .......................................................................................................... …51 4.2. Competenţe ............................................................................................................ 52 4.3. Magistraţii – noţiune, principii, incompatibilităţi şi interdicţii ............................. 53 4.4. Consiliul Superior al Magistraturii.....................................................................55 4.5. Rezumat..............................................................................................................58 4.6. Test de evaluare..................................................................................................59

4.1. Introducere Unitatea de învăţare 4 a cursului destinat disciplinei Organizarea profesiilor juridice îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice introductive referitoare la corpul magistraţilor. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu organizarea instanţelor, din punctul de vedere al competenţei materiale a acestora.

4.2. Competenţele unităţii de învăţare Parcurgerea unităţii de învăţare 4 va permite studentului:  Să definească noțiunea de magistratură;  Să enumere categoriile de magistrați;  Să enumere îndatoririle şi interdicţiile magistraţilor;  Să cunoască modul de organizare și funcționare al Consiliului Superior al Magistraturii;  Să descrie compunerea Consiliului Superior al Magistraturii  Să prezinte atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii;

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

51

4.3. Magistraţii – noţiune, principii, incompatibilităţi şi interdicţii 4.3.1. Categoriile de magistrați, principii Magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Rezultă astfel că magistrați sunt atât judecătorii, cât și procurorii. De asemenea, sunt considerați magistrați magistrații asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și asimilați magistraților, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, pe perioada îndeplinirii funcției. Din dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraților, cu modificarile pana la nivelul anului 2018 inclusiv, rezultă următoarele principii de constituire a corpului magistraților: a) Corpul magistraților este constituit din doua categorii socio-profesionale distincte – anume judecatorii si procurorii, magistratii având un statut juridic specific, cu anumite diferentieri intre acestia pe baza apartenentei la o profesie sau la alta; b) Reprezintă, prin felul in care Legea nr.303/2004 republicata si modificata le reglementeaza statutul, o categorie unitară, deși cei care-l alcătuiesc îndeplinesc funcții diferite; acest lucru rezultă din faptul că magistraților li se aplică aceleași condiții generale și speciale pentru numire și avansare, se bucură in esenta de aceleași drepturi și îndatoriri, iar condițiile și formele răspunderii lor disciplinare sunt, în principiu, aceleași; c) În cadrul corpului magistraților, funcțiile de execuție se stabilesc în raport cu nivelul pregătirii profesionale și vechimea pe grade profesionale, iar ierarhia funcțiilor de conducere se stabilește în raport de nivelul instanțelor și parchetelor. Potrivit legii nr. 303/2004, judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili. Aceștia pot fi mutaţi prin transfer, delegare, detaşare sau promovare, numai cu acordul lor, şi pot fi suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali. Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independent. Aceștia pot fi mutaţi prin transfer, detaşare sau promovare, numai cu acordul lor. Ei pot fi delegaţi, suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă. 4.3.2. Magistrații asistenți ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Prim-magistratul-asistent, magistraţii-asistenţi şefi şi magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se bucură de stabilitate. Magistraţii-asistenţi sunt numiţi şi promovaţi în funcţie de Consiliul Superior al Magistraturii, pe bază de concurs. Condiţiile generale de numire a magistraţilor-asistenţi sunt cele prevăzute pentru funcţia de judecător şi procuror. Primmagistratul-asistent este promovat dintre magistraţii-asistenţi şefi cu o vechime de cel puţin 2 ani în această funcţie. 52

Magistraţii-asistenţi şefi au următoarele atribuţii: a) participă la şedinţele de judecată ale Î.C.C.J.; b) repartizează magistraţii-asistenţi care participă la şedinţele de judecată; c) asigură ţinerea în bune condiţii a evidenţelor secţiilor şi realizarea la timp a tuturor lucrărilor. Magistraţii-asistenţi care participă la şedinţele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie redactează încheierile, participă cu vot consultativ la deliberări şi redactează hotărâri, conform repartizării făcute de preşedinte pentru toţi membrii completului de judecată. 4.3.3. Incompatibilităţi şi interdicţii Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii. Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii, cu excepţia cazurilor în care conflictul de interese a fost adus la cunoştinţă, în scris, colegiului de conducere al instanţei sau conducătorului parchetului şi s-a considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează îndeplinirea imparţială a atribuţiilor de serviciu. Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul auxiliar de specialitate sunt obligaţi să dea, anual, o declaraţie pe propria răspundere în care să menţioneze dacă soţul, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv exercită o funcţie sau desfăşoară o activitate juridică ori activităţi de investigare sau cercetare penală, precum şi locul de muncă al acestora. Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. Judecătorilor şi procurorilor le este interzis: a) să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse; b) să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură; prin derogare, ei pot fi acţionari sau asociaţi ca urmare a legii privind privatizarea în masă. c) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome; d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic. Judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic. Ei sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice. Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul. Judecătorii şi procurorii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul

53

cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat. Judecătorilor şi procurorilor le este permis să pledeze, în condiţiile prevăzute de lege, numai în cauzele lor personale, ale ascendenţilor şi descendenţilor, ale soţilor, precum şi ale persoanelor puse sub tutela sau curatela lor. Chiar şi în asemenea situaţii însă judecătorilor şi procurorilor nu le este îngăduit să se folosească de calitatea pe care o au pentru a influenţa soluţia instanţei de judecată sau a parchetului şi trebuie să evite a se crea aparenţa că ar putea influenţa în orice fel soluţia. Judecătorii şi procurorii pot participa la elaborarea de publicaţii, pot elabora articole, studii de specialitate, lucrări literare ori ştiinţifice şi pot participa la emisiuni audiovizuale, cu excepţia celor cu caracter politic. Judecătorii şi procurorii pot fi membri ai unor comisii de examinare sau de întocmire a proiectelor de acte normative, a unor documente interne sau international, precum și ai societăţilor ştiinţifice sau academice, precum şi ai oricăror persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial. Menţionaţi care sunt principiile ce guvernează corpul magistraţilor.

Să ne reamintim... Corpul magistraților este constituit din doua categorii socio-profesionale distincte – anume judecatorii si procurorii, magistratii având un statut juridic specific. Potrivit legii nr. 303/2004, judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili. Aceștia pot fi mutaţi prin transfer, delegare, detaşare sau promovare, numai cu acordul lor, şi pot fi suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali. Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independent. Aceștia pot fi mutaţi prin transfer, detaşare sau promovare, numai cu acordul lor. Ei pot fi delegaţi, suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii. Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii.

54

4.4. CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII (CSM) Potrivit Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificata pana la nivelul anului 2018 inclusiv (Legea 234/2018 si OUG nr.92/2018), acesta este garantul independenţei justiţiei. Consiliul Superior al Magistraturii este independent şi se supune în activitatea sa numai legii. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii răspund în faţa judecătorilor şi procurorilor pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului. Consiliul Superior al Magistraturii are personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti 4.4.1. Organizarea ICCJ Consiliului Superior al Magistraturii Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care: a) 9 judecători şi 5 procurori, aleşi în adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor, care compun cele două secţii ale Consiliului, una pentru judecători şi una pentru procurori; b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; c) preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reprezentant al puterii judecătoreşti, ministrul justiţiei şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care sunt membri de drept ai Consiliului. Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii este alcătuită din: a) 2 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; b) 3 judecători de la curţile de apel; c) 2 judecători de la tribunale; d) 2 judecători de la judecătorii. Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este alcătuită din: a) 1 procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de la Direcţia Naţională Anticorupţie sau DIICOT; b) 1 procuror de la parchetele de pe lângă curţile de apel; c) 2 procurori de la parchetele de pe lângă tribunale; d) 1 procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii. 4.4.2. Alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii Judecătorii şi procurorii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt aleşi în adunările generale ale judecătorilor sau, după caz, ale procurorilor. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se aleg din rândul judecătorilor şi procurorilor numiţi de Preşedintele României. În vederea alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul fiecărei instanţe şi al fiecărui parchet se convoacă adunarea generală a judecătorilor sau, după caz, a procurorilor. În procedura de desemnare a candidaţilor şi de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, adunările generale sunt legal constituite în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul judecătorilor sau, după caz, al procurorilor în funcţie, inclusiv cei delegaţi sau detaşaţi de la alte instanţe sau parchete. Adunările generale sunt prezidate de magistratul cu cea mai mare vechime în magistratură, care nu şi-a depus candidatura pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. La alegerea membrilor Consiliului Superior al 55

Magistraturii nu pot participa judecătorii şi procurorii detaşaţi la alte autorităţi decât la instanţe sau parchete. Consiliul Superior al Magistraturii centralizează rezultatele votului din circumscripţiile tuturor curţilor de apel şi ale parchetelor de pe lângă acestea. Consiliul Superior al Magistraturii alcătuieşte lista finală cuprinzând magistraţii aleşi şi o transmite Biroului permanent al Senatului. Biroul permanent al Senatului înaintează lista Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, pentru a examina dacă au fost respectate dispoziţiile legale cu privire la alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Senatul, în prezenţa majorităţii membrilor săi, pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, validează lista cuprinzând magistraţii aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Refuzul validării nu poate interveni decât în cazul încălcării legii în procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi numai dacă această încălcare a legii are drept consecinţă influenţarea rezultatului alegerilor. În vederea alegerii celor 2 reprezentanţi ai societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, organizaţiile profesionale ale juriştilor, consiliile profesionale ale facultăţilor de drept acreditate, asociaţiile şi fundaţiile care au ca obiectiv apărarea drepturilor omului pot propune Biroului permanent al Senatului câte un candidat. Pot fi aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii reprezentanţi ai societăţii civile care îndeplinesc următoarele condiţii: a) sunt specialişti în domeniul dreptului, cu o vechime de cel puţin 7 ani în activitatea juridică; b) se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală; c) nu au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990, nu au colaborat cu acestea şi nu au un interes personal care influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege; d) nu au calitatea de membru al unui partid politic şi nu au îndeplinit în ultimii 5 ani funcţii de demnitate publică. Senatul alege cei 2 reprezentanţi ai societăţii civile, potrivit procedurii prevăzute în regulamentul acestei Camere. 4.4.3. Funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanentă. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau în plen sau în secţii, potrivit atribuţiilor care revin acestora. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii desfăşoară activitate permanentă. Preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii nu exercită activitatea de judecător sau procuror. Judecătorii şi procurorii aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii îşi suspendă activitatea de judecător, respectiv de procuror, referitoare la prezenţa judecătorilor în complete de judecată, respectiv efectuarea actelor de urmărire penală de către procurori. La încetarea mandatului, cei care au optat pentru suspendarea activităţii îşi reiau activitatea de judecător sau procuror. Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi dintre judecătorii şi procurorii, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit.

56

Preşedintele României prezidează, fără drept de vot, lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii la care participă. Lucrările secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt legal constituite în prezenţa majorităţii membrilor acestora şi sunt prezidate de preşedintele sau, după caz, de vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii. În lipsa acestora, membrii secţiei aleg un preşedinte de şedinţă, cu votul majorităţii celor prezenţi. Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie participă la lucrările Secţiei pentru judecători, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la lucrările Secţiei pentru procurori, iar ministrul justiţiei, la lucrările ambelor secţii. Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ministrul justiţiei şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot în situaţiile în care secţiile îndeplinesc rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare. Reprezentanţii societăţii civile participă numai la lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen şi în secţii, se iau prin vot direct şi secret şi se motivează. Unele modificari si completari au fost aduse Legii nr.317/2004 republicata privind CSM prin Legea nr.234/2018, principalele modificari referindu-se la delimitarea intre atributiile sectiei de judecatori, respectiv sectiei de procurori. 4.4.4. Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul şi obligaţia de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apără reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor. Consiliul Superior al Magistraturii asigură respectarea legii şi a criteriilor de competenţă şi etică profesională în desfăşurarea carierei profesionale a judecătorilor şi procurorilor. Atât Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cât și secțiile acestuia au atribuţii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, referitoare la admiterea în magistratură, la evaluarea, formarea şi examenele judecătorilor şi procurorilor, la organizarea şi funcţionarea instanţelor şi a parchetelor. Menţionaţi din câte persoane este format Consiliul Superior al Magistraturii şi cum sunt alese acestea. Să ne reamintim... Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. Este independent şi se supune în activitatea sa numai legii. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii răspund în faţa judecătorilor şi procurorilor pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului. Consiliul Superior al Magistraturii are personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti. Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri Judecătorii şi procurorii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt 57

aleşi în adunările generale ale judecătorilor sau, după caz, ale procurorilor.Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se aleg din rândul judecătorilor şi procurorilor numiţi de Preşedintele României. Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanentă. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau în plen sau în secţii, potrivit atribuţiilor care revin acestora. Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul şi obligaţia de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apără reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor. Consiliul Superior al Magistraturii asigură respectarea legii şi a criteriilor de competenţă şi etică profesională în desfăşurarea carierei profesionale a judecătorilor şi procurorilor. Atât Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cât și secțiile acestuia au atribuţii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, referitoare la admiterea în magistratură, la evaluarea, formarea şi examenele judecătorilor şi procurorilor, la organizarea şi funcţionarea instanţelor şi a parchetelor. Rezumat Magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Potrivit legii nr. 303/2004, judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili. Aceștia pot fi mutaţi prin transfer, delegare, detaşare sau promovare, numai cu acordul lor, şi pot fi suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali. Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independent. Aceștia pot fi mutaţi prin transfer, detaşare sau promovare, numai cu acordul lor. Ei pot fi delegaţi, suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă. Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii. 58

Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. Judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic. Ei sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice. Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul. Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. Consiliul Superior al Magistraturii este independent şi se supune în activitatea sa numai legii. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii răspund în faţa judecătorilor şi procurorilor pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului. Consiliul Superior al Magistraturii are personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti. Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care: a) 9 judecători şi 5 procurori, aleşi în adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor, care compun cele două secţii ale Consiliului, una pentru judecători şi una pentru procurori; b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; c) preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reprezentant al puterii judecătoreşti, ministrul justiţiei şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care sunt membri de drept ai Consiliului. Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi dintre judecătorii şi procurorii, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit. Preşedintele României prezidează, fără drept de vot, lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii la care participă. Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie participă la lucrările Secţiei pentru judecători, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la lucrările Secţiei pentru procurori, iar ministrul justiţiei, la lucrările ambelor secţii. Test de evaluare a cunoştinţelor 1) Menţionaţi care sunt categoriile de magistraţi. 2) Menţionaţi cum sunt interdicţiile magistraţilor. 3) Prezentați organizarea Consiliului Superior al Magistraturii. 4) Menționați care atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii.

59

Unitatea de învăţare 5. Institutul Naţional al Magistraturii. Admiterea în Magistratură. Stagiul. Magistraţii definitivi

Cuprins 5.1. Introducere ............................................................................................................. 60 5.2. Competenţe ............................................................................................................ 60 5.3. Institutul Național al Magistraturii (INM) ........................................................... 61 5.4. Admiterea în magistratură prin INM. Auditorii de justiţie...................................62 5.5. Judecătorii şi procurorii stagiari. Numirea judecătorilor şi procurorilor....……..65 5.6. Rezumat..............................................................................................................68 5.7. Test de evaluare..................................................................................................70

5.1. Introducere Unitatea de învăţare 5 a cursului destinat disciplinei Organizarea profesiilor juridice îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice referitoare la Institutul Naţional al Magistraturii. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu modalităţile de admitere în magistratură şi traseul până la devenirea de magistraţi definitivi.

5.2. Competenţele unităţii de învăţare Parcurgerea unităţii de învăţare 5 va permite studentului:  Să cunoască rolul Institutului Naţional de Magistratură;  Să prezinte modalităţile de admitere în magistratură;  Să cunoască modalitatea de desfăşurare a stagiului în magistratură, drepturile şi obligaţiile magistraţilor stagiari;

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

60

5.3. INSTITUTUL NAȚIONAL AL MAGISTRATURII (INM) Institutul Naţional al Magistraturii este instituţia publică cu personalitate juridică, aflată în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii, care realizează formarea iniţială a judecătorilor şi procurorilor, formarea profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor în funcţie, precum şi formarea formatorilor, în condiţiile legii. Institutul Naţional al Magistraturii nu face parte din sistemul naţional de învăţământ şi educaţie şi nu este supus dispoziţiilor legale în vigoare cu privire la acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor. Institutul Naţional al Magistraturii are sediul în municipiul Bucureşti. Institutul Naţional al Magistraturii este condus de un consiliu ştiinţific format din 13 membri: - un judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, - un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, - un judecător al Curţii de Apel Bucureşti, - un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, desemnaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, - 3 profesori universitari, recomandaţi de Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, Facultatea de Drept a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi Facultatea de Drept a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, - 3 reprezentanţi aleşi ai personalului de instruire din cadrul Institutului, - un reprezentant al auditorilor de justiţie, - un reprezentant al asociaţiilor profesionale legal constituite ale judecătorilor şi procurorilor, - precum şi directorul Institutului Naţional al Magistraturii, care face parte de drept din consiliu şi îl prezidează. Directorul Institutului Naţional al Magistraturii şi cei doi adjuncţi ai acestuia sunt numiţi şi revocaţi de Consiliul Superior al Magistraturii. Numirea directorului Institutului Naţional al Magistraturii şi a celor doi adjuncţi ai acestuia se face din rândul personalului de instruire de specialitate juridică al Institutului, al judecătorilor şi procurorilor sau al cadrelor didactice din învăţământul superior juridic acreditat potrivit legii. Consiliul ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii propune proiectul de buget şi hotărăşte asupra problemelor care privesc organizarea şi funcţionarea Institutului, la propunerea directorului acestei instituţii. Institutul Naţional al Magistraturii este finanţat de la bugetul de stat, prin bugetul Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii. Numărul maxim de posturi pentru Institutul Naţional al Magistraturii se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. Personalul de instruire al Institutului Naţional al Magistraturii este asigurat, de regulă, din rândul judecătorilor şi procurorilor în funcţie, care pot fi detaşaţi în condiţiile prezentei legi, cu acordul lor, în cadrul Institutului, cu avizul consiliului ştiinţific al Institutului. Institutul Naţional al Magistraturii poate folosi, în condiţiile legii, şi cadre didactice din învăţământul juridic superior acreditat potrivit legii, alţi specialişti români şi străini, pentru desfăşurarea procesului de formare profesională.

61

Prin hotărâre a Guvernului se pot înfiinţa, în subordinea Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Public, centre regionale de formare profesională continuă a grefierilor şi a altor categorii de personal de specialitate. Caracterizaţi Institutul Naţional al Magistraturii.

Să ne reamintim... Institutul Naţional al Magistraturii este instituţia publică cu personalitate juridică, aflată în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii, care realizează formarea iniţială a judecătorilor şi procurorilor, formarea profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor în funcţie, precum şi formarea formatorilor, în condiţiile legii. Institutul Naţional al Magistraturii are sediul în municipiul Bucureşti şi este condus de un consiliu ştiinţific format din 13 membri. Numărul maxim de posturi pentru Institutul Naţional al Magistraturii se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. Personalul de instruire al Institutului Naţional al Magistraturii este asigurat, de regulă, din rândul judecătorilor şi procurorilor în funcţie, care pot fi detaşaţi în condiţiile prezentei legi, cu acordul lor, în cadrul Institutului, cu avizul consiliului ştiinţific al Institutului. Institutul Naţional al Magistraturii poate folosi, în condiţiile legii, şi cadre didactice din învăţământul juridic superior acreditat potrivit legii, alţi specialişti români şi străini, pentru desfăşurarea procesului de formare profesională ADMITEREA ÎN MAGISTRATURĂ PRIN INSTITUTUL NAȚIONAL AL MAGISTRATURII. AUDITORII DE JUSTIŢIE.

5.4.

Admiterea în magistratură a judecătorilor şi procurorilor se face prin concurs, pe baza competenţei profesionale, a aptitudinilor şi a bunei reputaţii. Potrivit Legii nr. 303/2004 in forma sa anterioara Legii 242/2018, admiterea în magistratură şi formarea profesională iniţială în vederea ocupării funcţiei de judecător şi procuror se realizează prin Institutul Naţional al Magistraturii, cursurile avand o durata de numai 2 ani. Prin modificarea survenita prin Legea nr.242/2018, durata cursurilor in cadrul INM a crescut la 4 ani, asigurandu-se astfel conditiile pentru o mult mai buna si mai eficienta pregatire a cursantilor denumiti auditori de justitie, respectiv asigurandu-se premise multa mai solide pentru ca auditorii de justitie sa aiba la absolvirea INM o experienta de viata si profesionala mult consolidata, cel putin imbunatatita fata de ipoteza din forma anterioara a legii, adica in cazul duratei cursurilor de cel mult 2 ani. Poate fi admisă la Institutul Naţional al Magistraturii persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) are cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu; b) este licenţiată în drept; c) nu are antecedente penale sau cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie; d) cunoaşte limba română; e) este aptă, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei. 62

Concursul de admitere se organizează anual la data şi locul stabilite de Institutul Naţional al Magistraturii, cu aprobarea Consiliului Superior al Magistraturii. Data, locul, modul de desfăşurare a concursului de admitere şi numărul de locuri scoase la concurs se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii, cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită pentru concurs. Consiliul Superior al Magistraturii stabileşte în fiecare an numărul de cursanţi, în funcţie de posturile de judecători şi procurori vacante, precum şi de cele care vor fi înfiinţate. Comisia de admitere, comisia de elaborare a subiectelor şi comisia de soluţionare a contestaţiilor sunt numite prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii. Rezultatele concursului se afişează la sediul Institutului Naţional al Magistraturii şi se publică pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii. Cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii au calitatea de auditori de justiţie. Formarea profesională iniţială în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii constă în pregătirea teoretică şi practică a auditorilor de justiţie pentru a deveni judecători sau procurori. Dispozitiile art.16 din forma actuala a legii 303/2004, modificata si completata prin Legea nr.242/2018, dezvolta regulile privind durata cursurilor, continutul generic al acestora, stagiile de practica, formele de pregatire ce se parcurg in esenta in perioada de scolarizare de 4 ani. Auditorii de justiţie beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizaţii lunare corespunzătoare funcţiei de judecător stagiar şi procuror stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori. Auditorii de justiţie beneficiază de indemnizaţie şi în perioada vacanţelor. Perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiţie, dacă a promovat examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror. Abaterile disciplinare ale auditorilor de justiţie de la îndatoririle ce le revin potrivit legii sau Regulamentului Institutului Naţional al Magistraturii se sancţionează disciplinar. Constituie abateri disciplinare: a) desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor ce le revin; b) atitudinile ireverenţioase faţă de colegi, personalul de instruire şi de conducere al Institutului Naţional al Magistraturii, precum şi faţă de persoanele cu care intră în contact în perioada efectuării stagiului; c) absenţele nemotivate de la cursuri, dacă acestea depăşesc 8 ore într-o lună. Pentru abateriile săvârșite, auditorii de justiție pot fi sancționați disciplinar, după cum urmează: a) cu avertisment; b) cu diminuarea bursei cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni; c) cu diminuarea bursei proporţional cu numărul absenţelor nemotivate, dacă acestea depăşesc 8 ore într-o lună; d) cu exmatricularea din Institutul Naţional al Magistraturii. În acest caz, cel sancţionat este obligat să restituie indemnizaţia şi cheltuielile de şcolarizare.

63

După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, auditorii de justiţie susţin un examen de absolvire, constând în probe teoretice şi practice, prin care se verifică însuşirea cunoştinţelor necesare exercitării funcţiei de judecător sau de procuror. Auditorii de justiţie care au promovat examenul vor fi numiţi, potrivit legii, de regulă, în funcţiile pentru care au optat după primul an de cursuri în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii. Auditorii de justiţie care nu promovează examenul de absolvire se pot prezenta încă o dată pentru susţinerea acestuia la următoarea sesiune organizată de Institutul Naţional al Magistraturii. În cazul în care auditorul de justiţie nu se prezintă, în mod nejustificat, la examen sau nu promovează examenul în a doua sesiune, el nu poate fi numit ca judecător sau procuror şi este obligat să restituie bursa şi cheltuielile de şcolarizare. Absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii sunt obligaţi să îndeplinească timp de 6 ani funcţia de judecător sau de procuror. În cazul în care un absolvent al Institutului Naţional al Magistraturii este eliberat din funcţie înainte de expirarea perioadei de 6 ani, din iniţiativa sa ori din motive care îi sunt imputabile, el este obligat să restituie bursa de auditor de justiţie şi cheltuielile de şcolarizare efectuate cu formarea sa, proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului. Menţionaţi ce calitate şi ce drepturi au cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii. Să ne reamintim... Admiterea în magistratură a judecătorilor şi procurorilor se face prin concurs, pe baza competenţei profesionale, a aptitudinilor şi a bunei reputaţii Potrivit Legii nr. 303/2004 in forma sa anterioara Legii 242/2018, admiterea în magistratură şi formarea profesională iniţială în vederea ocupării funcţiei de judecător şi procuror se realizează prin Institutul Naţional al Magistraturii, cursurile avand o durata de numai 2 ani. Prin modificarea survenita prin Legea nr.242/2018, durata cursurilor in cadrul INM a crescut la 4 ani, asigurandu-se astfel conditiile pentru o mult mai buna si mai eficienta pregatire a cursantilor denumiti auditori de justitie, respectiv asigurandu-se premise multa mai solide pentru ca auditorii de justitie sa aiba la absolvirea INM o experienta de viata si profesionala mult consolidata, cel putin imbunatatita fata de ipoteza din forma anterioara a legii, adica in cazul duratei cursurilor de cel mult 2 ani. Cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii au calitatea de auditori de justiţie. Formarea profesională iniţială în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii constă în pregătirea teoretică şi practică a auditorilor de justiţie pentru a deveni judecători sau procurori. După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, auditorii de justiţie susţin un examen de absolvire, constând în probe teoretice şi practice, prin care se verifică însuşirea cunoştinţelor necesare exercitării funcţiei de judecător sau de procuror.

64

Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari. Numirea judecătorilor şi procurorilor

5.5.

5.5.1. Judecătorii şi procurorii stagiari Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari sunt numiţi în funcţie de către Consiliul Superior al Magistraturii, pe baza mediei generale, obţinută prin însumarea celor trei medii de la sfârşitul fiecărui an de studiu şi de la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii. Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari pot fi numiţi în funcţie numai la judecătorii sau, după caz, la parchetele de pe lângă acestea. Judecătorii stagiari se bucură de stabilitate. Durata stagiului este de 1 an. În perioada stagiului, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să continue formarea profesională, sub coordonarea unui judecător sau procuror anume desemnat de preşedintele judecătoriei sau, după caz, de prim-procurorul parchetului de pe lângă această instanţă. Judecătorii stagiari judecă: a) cererile privind pensiile de întreţinere, cererile privind înregistrările şi rectificările în registrele de stare civilă, cererile privind popririle, încuviinţarea executării silite, învestirea cu formulă executorie şi luarea unor măsuri asigurătorii; b) litigiile patrimoniale având ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui bun, în cazul în care valoarea obiectului litigiului nu depăşeşte 100 milioane lei (10 mii lei RON); c) plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor contravenţionale; d) somaţia de plată; e) reabilitarea; f) constatarea intervenţiei amnistiei ori graţierii; g) infracţiuni de gravitate redusa si pentru care este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate pentru punerea in miscare a actiunii penale. Procurorii stagiari au dreptul să pună concluzii în instanţă, să efectueze şi să semneze acte procedurale, sub coordonarea unui procuror care se bucură de stabilitate. Soluţiile procurorilor stagiari sunt contrasemnate de procurorii care îi coordonează. Judecătorul sau procurorul care răspunde de coordonarea judecătorilor stagiari sau, după caz, a procurorilor stagiari întocmeşte trimestrial un referat de evaluare individuală privind însuşirea cunoştinţelor practice specifice activităţii de judecător sau de procuror. După încheierea perioadei de stagiu, judecătorii şi procurorii stagiari sunt obligaţi să se prezinte la examenul de capacitate. În cazul în care judecătorul stagiar sau procurorul stagiar este respins la examenul de capacitate, el este obligat să se prezinte la sesiunea următoare. Lipsa nejustificată de la examenul de capacitate sau respingerea candidatului la două sesiuni atrage pierderea calităţii de judecător stagiar sau de procuror stagiar. În această situaţie, judecătorul sau procurorul stagiar este obligat să restituie bursa de auditor de justiţie şi cheltuielile de şcolarizare efectuate pentru formarea sa profesională. Persoana care, din motive justificate, nu s-a prezentat la examenul de capacitate poate susţine acest examen dacă de la încheierea stagiului până la data fixată pentru examen nu au trecut mai mult de 2 ani. Examenul de capacitate al judecătorilor stagiari şi al procurorilor stagiari se organizează anual de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii. 65

Examenul de capacitate constă în verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice prin probe scrise şi orale. Probele cu caracter teoretic au ca obiect fundamentele constituţionale ale statului de drept, instituţiile de bază ale dreptului, organizarea judiciară şi Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor. Probele cu caracter practic constau în soluţionarea de speţe şi întocmirea de acte judiciare, distincte pentru judecători şi procurori, în funcţie de specificul activităţii acestora. După întocmirea tabelului de clasificare a candidaţilor, Consiliul Superior al Magistraturii validează examenul de capacitate, în prima şedinţă care urmează afişării rezultatelor. Candidaţii declaraţi admişi la examenul de capacitate au dreptul, în ordinea mediilor, săşi aleagă posturile, în termen de 15 zile libere de la publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. 5.5.2. Numirea judecătorilor şi procurorilor Judecătorii şi procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, după dobândirea calităţii de ofiţer activ în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Pe lângă modalitatea de admitere în magistratură prin INM (cu consecința urmării pașilor prezentați – auditori de justiție, judecători/procurori stagiari), legea nr. 303/2004 mai prevede o modalitate de intrare în magistratură. Astfel, potrivit art. 33 din lege, pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs, foştii judecători şi procurori care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, personalul de probaţiune cu studii superioare juridice, ofiţerii de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învăţământul juridic superior acreditat, precum şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani. Concursul se organizează anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii, pentru ocuparea posturilor vacante de la judecătorii şi parchetele de pe lângă acestea. După numirea în funcţia de judecător sau procuror, persoanele prevăzute la alin. (1) sunt obligate să urmeze, pe o perioadă de 6 luni, un curs de formare profesională în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, care va cuprinde în mod obligatoriu elemente de drept comunitar. Persoanele numite în condiţiile prezentului articol nu pot fi delegate, detaşate, transferate şi nu pot promova la alte instanţe sau parchete timp de cel puţin 3 ani de la numirea în funcţie. Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, judecătorii şi procurorii depun următorul jurământ: "Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!" Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a judecătorilor şi procurorilor şi este facultativă. Refuzul depunerii jurământului atrage, de drept, nulitatea numirii în funcţie. 66

Jurământul se depune în şedinţă solemnă, în faţa judecătorilor instanţei sau, după caz, a procurorilor parchetului la care a fost numit judecătorul sau procurorul, după citirea actului de numire. Depunerea jurământului se consemnează într-un proces-verbal, care se semnează de conducătorul instanţei sau, după caz, al parchetului şi de 2 dintre judecătorii sau procurorii prezenţi, precum şi de cel care a depus jurământul. Descrieţi stagiul profesional al judecătorilor şi procurorilor stagiari.

Să ne reamintim... Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari sunt numiţi în funcţie de către Consiliul Superior al Magistraturii, pe baza mediei generale, obţinută prin însumarea celor trei medii de la sfârşitul fiecărui an de studiu şi de la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii. Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari pot fi numiţi în funcţie numai la judecătorii sau, după caz, la parchetele de pe lângă acestea. Judecătorii stagiari se bucură de stabilitate. Durata stagiului este de 1 an. În perioada stagiului, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să continue formarea profesională, sub coordonarea unui judecător sau procuror anume desemnat de preşedintele judecătoriei sau, după caz, de primprocurorul parchetului de pe lângă această instanţă. Procurorii stagiari au dreptul să pună concluzii în instanţă, să efectueze şi să semneze acte procedurale, sub coordonarea unui procuror care se bucură de stabilitate. Soluţiile procurorilor stagiari sunt contrasemnate de procurorii care îi coordonează. Judecătorul sau procurorul care răspunde de coordonarea judecătorilor stagiari sau, după caz, a procurorilor stagiari întocmeşte trimestrial un referat de evaluare individuală privind însuşirea cunoştinţelor practice specifice activităţii de judecător sau de procuror. După încheierea perioadei de stagiu, judecătorii şi procurorii stagiari sunt obligaţi să se prezinte la examenul de capacitate. Judecătorii şi procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, după dobândirea calităţii de ofiţer activ în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Potrivit art. 33 din lege, pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs, foştii judecători şi procurori care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, personalul de probaţiune cu studii superioare juridice, ofiţerii de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii 67

Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învăţământul juridic superior acreditat, precum şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani. Concursul se organizează anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii, pentru ocuparea posturilor vacante de la judecătorii şi parchetele de pe lângă acestea. . Rezumat Institutul Naţional al Magistraturii este instituţia publică cu personalitate juridică, aflată în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii, care realizează formarea iniţială a judecătorilor şi procurorilor, formarea profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor în funcţie, precum şi formarea formatorilor, în condiţiile legii. Institutul Naţional al Magistraturii nu face parte din sistemul naţional de învăţământ şi educaţie şi nu este supus dispoziţiilor legale în vigoare cu privire la acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor. Institutul Naţional al Magistraturii are sediul în municipiul Bucureşti. Institutul Naţional al Magistraturii este condus de un consiliu ştiinţific format din 13 membri. Numărul maxim de posturi pentru Institutul Naţional al Magistraturii se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. Personalul de instruire al Institutului Naţional al Magistraturii este asigurat, de regulă, din rândul judecătorilor şi procurorilor în funcţie, care pot fi detaşaţi în condiţiile prezentei legi, cu acordul lor, în cadrul Institutului, cu avizul consiliului ştiinţific al Institutului. Institutul Naţional al Magistraturii poate folosi, în condiţiile legii, şi cadre didactice din învăţământul juridic superior acreditat potrivit legii, alţi specialişti români şi străini, pentru desfăşurarea procesului de formare profesională. Potrivit Legii nr. 303/2004 in forma sa anterioara Legii 242/2018, admiterea în magistratură şi formarea profesională iniţială în vederea ocupării funcţiei de judecător şi procuror se realizează prin Institutul Naţional al Magistraturii, cursurile avand o durata de numai 2 ani. Prin modificarea survenita prin Legea nr.242/2018, durata cursurilor in cadrul INM a crescut la 4 ani, asigurandu-se astfel conditiile pentru o mult mai buna si mai eficienta pregatire a cursantilor denumiti auditori de justitie, respectiv asigurandu-se premise multa mai solide pentru ca auditorii de justitie sa aiba la absolvirea INM o experienta de viata si profesionala mult consolidata, cel putin imbunatatita fata de ipoteza din forma anterioara a legii, adica in cazul duratei cursurilor de cel mult 2 ani. Consiliul Superior al Magistraturii stabileşte în fiecare an numărul de cursanţi, în funcţie de posturile de judecători şi procurori vacante, precum şi de cele care vor fi înfiinţate. Comisia de admitere, comisia de elaborare a subiectelor şi comisia de 68

soluţionare a contestaţiilor sunt numite prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii. Cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii au calitatea de auditori de justiţie. După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, auditorii de justiţie susţin un examen de absolvire, constând în probe teoretice şi practice, prin care se verifică însuşirea cunoştinţelor necesare exercitării funcţiei de judecător sau de procuror. Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari sunt numiţi în funcţie de către Consiliul Superior al Magistraturii, pe baza mediei generale, obţinută prin însumarea celor trei medii de la sfârşitul fiecărui an de studiu şi de la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii. Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari pot fi numiţi în funcţie numai la judecătorii sau, după caz, la parchetele de pe lângă acestea. Judecătorii stagiari se bucură de stabilitate. Durata stagiului este de 1 an. În perioada stagiului, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să continue formarea profesională, sub coordonarea unui judecător sau procuror anume desemnat de preşedintele judecătoriei sau, după caz, de primprocurorul parchetului de pe lângă această instanţă. După încheierea perioadei de stagiu, judecătorii şi procurorii stagiari sunt obligaţi să se prezinte la examenul de capacitate. Examenul de capacitate constă în verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice prin probe scrise şi orale. Probele cu caracter teoretic au ca obiect fundamentele constituţionale ale statului de drept, instituţiile de bază ale dreptului, organizarea judiciară şi Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor. Probele cu caracter practic constau în soluţionarea de speţe şi întocmirea de acte judiciare, distincte pentru judecători şi procurori, în funcţie de specificul activităţii acestora. Judecătorii şi procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, după dobândirea calităţii de ofiţer activ în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. potrivit art. 33 din lege, pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs, foştii judecători şi procurori care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, personalul de probaţiune cu studii superioare juridice, ofiţerii de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învăţământul juridic superior acreditat, precum şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani. Concursul se organizează anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional 69

al Magistraturii, pentru ocuparea posturilor vacante de la judecătorii şi parchetele de pe lângă acestea. După numirea în funcţia de judecător sau procuror, persoanele prevăzute la alin. (1) sunt obligate să urmeze, pe o perioadă de 6 luni, un curs de formare profesională în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, care va cuprinde în mod obligatoriu elemente de drept comunitar. Persoanele numite în condiţiile prezentului articol nu pot fi delegate, detaşate, transferate şi nu pot promova la alte instanţe sau parchete timp de cel puţin 3 ani de la numirea în funcţie. Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, judecătorii şi procurorii depun următorul jurământ: "Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!" Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a judecătorilor şi procurorilor şi este facultativă. Refuzul depunerii jurământului atrage, de drept, nulitatea numirii în funcţie.

Test de evaluare a cunoştinţelor 1) Menţionaţi modalităţile de admitere în magistratură. 2) Prezentați organizarea Institutul Naţional al Magistraturii. 3) Prezentați stagiul magistraţilor stagiari. 4) Realizaţi o descriere comparativă între auditorii de justiţie şi magistraţii stagiari.

70

Unitatea de învăţare 6. Traseul profesional al magistraţilor.

Cuprins 6.1. Introducere ............................................................................................................. 71 6.2. Competenţe ............................................................................................................ 72 6.3. Promovarea, numirea în funcţiile de conducere, delegarea, detașarea, transferul, suspendarea și încetarea din funcție judecătorilor şi procurorilor ......................................... 73 6.4. Delegarea, detaşarea şi transferal. Suspendarea din funcţie. Încetarea funcţiei de judecător şi procuror............................................................................................................76 6.5. Rezumat..............................................................................................................79 6.6. Test de evaluare..................................................................................................81

6.1. Introducere Unitatea de învăţare 6 a cursului destinat disciplinei Organizarea profesiilor juridice îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice referitoare la posibilul parcurs profesional al magistraţilor, promovare, delegare, detaşare, transfer, încetare calitate.

6.2. Competenţele unităţii de învăţare Parcurgerea unităţii de învăţare 6 va permite studentului:  Să cunoască condiţiile de promovare a magistraţilor;  Să cunoască condiţiile de transfer, delegare şi detaşare a magistraţilor  Să enumere modalităţile de încetare a calităţii de magistrat;

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

71

6.3. PROMOVAREA, NUMIREA ÎN FUNCŢIILE DE CONDUCERE, DELEGAREA, DETAȘAREA, TRANSFERUL, SUSPENDAREA ȘI ÎNCETAREA DIN FUNCȚIE JUDECĂTORILOR ŞI PROCURORILOR 6.3.1. Promovarea judecătorilor și procurorilor la tribunale, curți de apel și parchetele de pe lângă acestea Promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, la parchete. Concursul pentru promovarea judecătorilor şi procurorilor se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii. Data, locul, modul de desfăşurare a concursului şi posturile vacante pentru care se organizează concurs se comunică tuturor judecătorilor şi procurorilor, prin curţile de apel şi parchete, şi se publică pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii, a Institutului Naţional al Magistraturii, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în trei cotidiene centrale, cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită pentru concurs. Pot participa la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare judecătorii şi procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc următoarele condiţii minime de vechime: a) 5 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat şi procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat; b) 6 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de curte de apel şi procuror la parchetul de pe lângă aceasta; c) 8 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii. Concursul de promovare constă în probe scrise, cu caracter teoretic şi practic. Probele constau în: a) în funcţie de specializare, una dintre următoarele materii: drept civil, drept penal, drept comercial, drept administrativ, drept financiar şi fiscal, dreptul muncii, dreptul familiei, drept internaţional privat; b) jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale; c) jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene; d) procedura civilă sau procedura penală, în funcţie de specializarea judecătorului sau procurorului. 6.3.2. Numirea în funcţiile de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor corespunzătoare Numirea în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte la judecătorii, tribunale, tribunale specializate şi curţi de apel se face numai prin concurs sau examen organizat, ori de câte ori este 72

necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii. Pot participa la concurs sau examen judecătorii care au calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute de lege. Concursul sau examenul constă în prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere şi în probe scrise privind managementul, comunicarea, resursele umane, capacitatea candidatului de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, rezistenţa la stres şi un test psihologic. Numirea judecătorilor care au obţinut rezultatul cel mai bun la concurs sau, după caz, au fost declaraţi admişi la examen în funcţiile pentru care au candidat se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii, o singură dată. Numirea judecătorilor în celelalte funcţii de conducere se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea preşedintelui instanţei. Numirea în funcţiile de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, primprocuror al parchetului de pe lângă tribunal, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori şi familie sau prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie şi de adjuncţi ai acestora se face numai prin concurs sau examen organizat, ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii. Pot participa la concurs sau examen procurorii care au calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute de lege. Numirea procurorilor care au obţinut rezultatul cel mai bun la concurs sau, după caz, au fost declaraţi admişi la examen în funcţiile pentru care au candidat se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii, o singură dată. Numirea în celelalte funcţii de conducere la parchete se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pentru numirea în funcţii de conducere, sunt necesare următoarele condiţii minime de vechime: a) pentru funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte de judecătorie, prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie şi adjunct al acestuia, o vechime de 5 ani în funcţia de judecător sau procuror; b) pentru funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte de tribunal sau tribunal specializat, precum şi preşedinte de secţie la tribunal, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunal sau al parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori şi familie, adjunct al acestuia şi procuror şef secţie al parchetului de pe lângă tribunal sau al parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori şi familie, o vechime de 6 ani în funcţia de judecător sau procuror; c) pentru funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, preşedinte de secţie la curtea de apel, procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel şi adjunct al acestuia, procuror şef secţie al parchetului de pe lângă curtea de apel, o vechime de 8 ani în funcţia de judecător sau procuror. Revocarea din funcţia de conducere a judecătorilor se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea adunării generale ori a preşedintelui instanţei, pentru următoarele motive: 73

a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţia de conducere; b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale; c) în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare. La verificarea organizării eficiente a activităţii vor fi avute în vedere, în principal, următoarele criterii: folosirea adecvată a resurselor umane şi materiale, evaluarea necesităţilor, gestionarea situaţiilor de criză, raportul resurse investite - rezultate obţinute, gestionarea informaţiilor, organizarea pregătirii şi perfecţionării profesionale şi repartizarea sarcinilor în cadrul instanţelor sau parchetelor. La verificarea comportamentului şi comunicării vor fi avute în vedere, în principal, comportamentul şi comunicarea cu judecătorii, procurorii, personalul auxiliar, justiţiabilii, persoanele implicate în actul de justiţie, alte instituţii, mass-media, asigurarea accesului la informaţiile de interes public din cadrul instanţei sau parchetului şi transparenţa actului de conducere. La verificarea asumării responsabilităţii vor fi avute în vedere, în principal, îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege şi regulamente, implementarea strategiilor naţionale şi secvenţiale în domeniul justiţiei şi respectarea principiului distribuirii aleatorii sau, după caz, al repartizării pe criterii obiective a cauzelor. La verificarea aptitudinilor manageriale vor fi avute în vedere, în principal, capacitatea de organizare, capacitatea rapidă de decizie, rezistenţa la stres, autoperfecţionarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung, iniţiativă şi capacitatea de adaptare rapidă 6.3.3. Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi numirea în funcţiile de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face numai prin concurs organizat ori de câte ori este necesar, în limita posturilor vacante, de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii. Pot participa la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecătorii şi procurorii care au cel puţin gradul de curte de apel sau parchet de pe lângă curtea de apel, care au îndeplinit efectiv cel puţin 3 ani funcţia de judecător la curtea de apel sau de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel ori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au obţinut calificativul «foarte bine» la ultimele 3 evaluări, nu au fost niciodată sancţionaţi disciplinar şi au o vechime în funcţia de judecător sau procuror de cel puţin 18 ani (modificare introdusa de modificarea din anul 2018 a legii). Concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constă în: a) o probă având ca obiect evaluarea actelor întocmite de candidaţi sau care privesc activitatea acestora; b) un interviu susţinut în faţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii; c) o probă scrisă, cu caracter practic. 74

În cadrul probei, la cererea comisiilor de concurs, Consiliul Superior al Magistraturii va solicita, prin intermediul curţilor de apel sau, după caz, al parchetelor de pe lângă curţile de apel ori al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărâri judecătoreşti sau, după caz, acte întocmite de candidaţi sau care privesc activitatea acestora, din ultimii 5 ani de activitate, precum şi celelalte date necesare evaluării potrivit prezentei legi. Pentru candidaţii judecători, evaluarea are ca obiect: a) verificarea capacităţii de analiză şi sinteză; b) verificarea coerenţei în exprimare; c) verificarea argumentaţiei din punctul de vedere al clarităţii şi logicii; d) verificarea respectării termenelor rezonabile de soluţionare a cauzelor şi de redactare a hotărârilor. Prevederile menționate se aplică în mod corespunzător şi în cazul evaluării candidaţilor procurori. Proba scrisă constă în: a) în funcţie de specializare, una dintre următoarele grupe de materii: (i) drept civil, dreptul familiei şi drept internaţional privat; (ii) drept penal; (iii) drept administrativ, drept financiar şi fiscal şi dreptul muncii; b) jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene; c) procedura civilă sau procedura penală, în funcţie de specializarea judecătorului ori procurorului. Preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani. Numirea se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, primadjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. Numirea în celelalte funcţii de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de către Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după caz.

.

Prezentaţi modul de promovare a magistraţilor. Arătaţi care sunt condiţiile pentru numirea în funcţii de conducere.

75

Să ne reamintim... Promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, la parchete. Concursul pentru promovarea judecătorilor şi procurorilor se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii. Concursul de promovare constă în probe scrise, cu caracter teoretic şi practic. Probele constau în: a) în funcţie de specializare, una dintre următoarele materii: drept civil, drept penal, drept comercial, drept administrativ, drept financiar şi fiscal, dreptul muncii, dreptul familiei, drept internaţional privat; b) jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale; c) jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene; d) procedura civilă sau procedura penală, în funcţie de specializarea judecătorului sau procurorului. Numirea în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte la judecătorii, tribunale, tribunale specializate şi curţi de apel se face numai prin concurs sau examen organizat, ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii. Pot participa la concurs sau examen judecătorii care au calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute de lege. Concursul sau examenul constă în prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere şi în probe scrise privind managementul, comunicarea, resursele umane, capacitatea candidatului de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, rezistenţa la stres şi un test psihologic. Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face numai prin concurs organizat ori de câte ori este necesar, în limita posturilor vacante, de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii.

Delegarea, detaşarea şi transferal. Suspendarea din funcţie. Încetarea funcţiei de judecător şi procuror

6.4.

6.4.1. Delegarea, detaşarea şi transferul 6.4.1.1. Delegarea În cazul în care o judecătorie, un tribunal sau un tribunal specializat nu poate funcţiona normal din cauza absenţei temporare a unor judecători, existenţei unor posturi vacante sau altor asemenea cauze, preşedintele curţii de apel, la propunerea preşedintelui respectivei instanţe din circumscripţia acelei curţi de apel, poate delega judecători de la alte instanţe din circumscripţia menţionată, cu acordul scris al acestora. Delegarea judecătorilor de la judecătorii, tribunale şi tribunale specializate în circumscripţia altei curţi de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui curţii de apel în circumscripţia căreia se cere delegarea şi cu avizul preşedintelui curţii de apel unde aceştia funcţionează. Delegarea judecătorilor 76

curţilor de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui curţii de apel. Delegarea în funcţii de conducere a judecătorilor de la curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, până la ocuparea funcţiei prin numire în condiţiile legii. Delegarea judecătorilor se poate face pe o perioadă de cel mult 6 luni şi poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora cu noi durate de cate 6 luni. În interesul serviciului, procurorii pot fi delegaţi, cu acordul scris al acestora, inclusiv în funcţii de conducere, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la parchetele din cadrul Ministerului Public pe o perioadă de cel mult 6 luni. Delegarea procurorilor poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, cel mult încă 6 luni. 6.4.1.2. Detașarea Consiliul Superior al Magistraturii dispune detaşarea judecătorilor şi procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia , fiind eliminata posibilitatea detasarii la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituţii, precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale. Detasarile la organisme jurisdictionale europene si internationale mai este posibila, insa nu sub forma clasica de detasare, ci de numire si demisie din functia de magistrat din Romania, cu rezervarea postului detinut in sistemul judiciar romanesc. Durata detaşării este cuprinsă între 6 luni şi 3 ani. Detaşarea se prelungeşte o singură dată, pentru o durată de până la 3 ani. În perioada detaşării, judecătorii şi procurorii îşi păstrează calitatea de judecător sau procuror şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detaşat. Perioada detaşării constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror. După încetarea detaşării, judecătorul sau procurorul revine în funcţia deţinută anterior. Detaşarea nu se poate face la instanţe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcţioneze potrivit legii. 6.4.1.3. Transferul Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii. La cererea motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror, iar procurorii, în funcţia de judecător, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege. Pentru aceasta, candidaţii vor susţine un interviu în faţa secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în cazul procurorilor care solicită numirea ca judecători şi, respectiv, a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătorilor care solicită numirea ca procuror. 6.4.2. Suspendarea din funcţie a magistraţilor Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în următoarele cazuri: a) când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa prin ordonanţă sau rechizitoriu; 77

b) când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să-şi exercite funcţia în mod corespunzător; c) când a fost sancţionat disciplinar, în condiţiile art. 100 lit. d). Suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii. În perioada suspendării din funcţie, judecătorului şi procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură. În primul caz, Consiliul Superior al Magistraturii comunică de îndată judecătorului sau procurorului şi conducerii instanţei sau parchetului unde acesta funcţionează hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din funcţie. Dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, achitarea sau încetarea procesului penal faţă de judecător sau procuror, suspendarea din funcţie încetează, iar acesta este repus în situaţia anterioară, i se plătesc drepturile băneşti de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcţie şi i se recunoaşte vechimea în magistratură pentru această perioadă. În cel de-al doilea caz, boala psihică se constată printr-o expertiză de specialitate, la sesizarea preşedintelui instanţei sau a conducătorului parchetului ori a colegiilor de conducere, iar suspendarea din funcţie se dispune pe perioada recomandată de comisia medicală de specialitate. După expirarea perioadei, Consiliul Superior al Magistraturii, pe baza unei noi expertize, poate hotărî încetarea suspendării şi repunerea în funcţie a judecătorului sau procurorului, prelungirea acesteia sau, dacă boala este ireversibilă, propune eliberarea din funcţie potrivit legii. Intr-un proiect de modificare a Legii nr.303/2004 republicata (aflat in dezbatere publica), Ministerul Justitiei a propus in stituirea unei forme noi de suspendare din functie a magistratilor, anume la cererea acestora pentru motive temeinice. 6.4.3. Încetarea funcţiei de judecător şi procuror Judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în următoarele cazuri: a) demisie; b) pensionare, potrivit legii; c) transfer într-o altă funcţie, în condiţiile legii; d) incapacitate profesională; e) ca sancţiune disciplinară; f) condamnarea definitivă a judecătorului sau procurorului pentru o infracţiune; Eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Trecerea în rezervă sau în retragere a judecătorilor şi procurorilor militari se face în condiţiile legii, după eliberarea din funcţie de către Preşedintele României. În caz de pensionare sau de transfer, eliberarea din funcţie se face după trecerea în rezervă sau, după caz, în retragere. Menţionaţi în ce condiţii se dispune delegarea magistraţilor. Enumeraţi situaţiile în care funcţia de judecător sau procuror încetează.

78

Să ne reamintim... Delegarea judecătorilor de la judecătorii, tribunale şi tribunale specializate în circumscripţia altei curţi de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui curţii de apel în circumscripţia căreia se cere delegarea şi cu avizul preşedintelui curţii de apel unde aceştia funcţionează. Delegarea judecătorilor curţilor de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui curţii de apel Delegarea în funcţii de conducere a judecătorilor de la curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, până la ocuparea funcţiei prin numire în condiţiile legii. Delegarea judecătorilor se poate face pe o perioadă de cel mult 6 luni şi poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora cu noi durate de cate 6 luni. Consiliul Superior al Magistraturii dispune detaşarea judecătorilor şi procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia , fiind eliminata posibilitatea detasarii la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituţii, precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale. Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii. Suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii. În perioada suspendării din funcţie, judecătorului şi procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură. Judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în următoarele cazuri: a) demisie; b) pensionare, potrivit legii; c) transfer într-o altă funcţie, în condiţiile legii; d) incapacitate profesională; e) ca sancţiune disciplinară; f) condamnarea definitivă a judecătorului sau procurorului pentru o infracţiune. Eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Rezumat Promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, la parchete. Concursul pentru promovarea judecătorilor şi procurorilor se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii. Pot participa la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare judecătorii şi procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima 79

evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc următoarele condiţii minime de vechime: a) 5 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat şi procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat; b) 6 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de curte de apel şi procuror la parchetul de pe lângă aceasta; c) 8 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Concursul de promovare constă în probe scrise, cu caracter teoretic şi practic. Probele constau în: a) în funcţie de specializare, una dintre următoarele materii: drept civil, drept penal, drept comercial, drept administrativ, drept financiar şi fiscal, dreptul muncii, dreptul familiei, drept internaţional privat; b) jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale; c) jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene; d) procedura civilă sau procedura penală, în funcţie de specializarea judecătorului sau procurorului. Numirea în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte la judecătorii, tribunale, tribunale specializate şi curţi de apel se face numai prin concurs sau examen organizat, ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii. Pot participa la concurs sau examen judecătorii care au calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute de lege. Concursul sau examenul constă în prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere şi în probe scrise privind managementul, comunicarea, resursele umane, capacitatea candidatului de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, rezistenţa la stres şi un test psihologic. Numirea judecătorilor care au obţinut rezultatul cel mai bun la concurs sau, după caz, au fost declaraţi admişi la examen în funcţiile pentru care au candidat se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii, o singură dată. Numirea judecătorilor în celelalte funcţii de conducere se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea preşedintelui instanţei. Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face numai prin concurs organizat ori de câte ori este necesar, în limita posturilor vacante, de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii. Pot participa la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecătorii şi procurorii care au cel puţin gradul de curte de apel sau parchet de pe lângă curtea de apel, care au îndeplinit efectiv cel puţin 3 ani funcţia de judecător la curtea de apel sau de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel ori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au obţinut calificativul «foarte bine» la ultimele 3 evaluări, nu au fost niciodată sancţionaţi disciplinar şi au o vechime în funcţia de judecător sau procuror de cel puţin 18 ani (modificare introdusa de modificarea din anul 2018 a legii). 80

Concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constă în: a) o probă având ca obiect evaluarea actelor întocmite de candidaţi sau care privesc activitatea acestora; b) un interviu susţinut în faţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii; c) o probă scrisă, cu caracter practic. În cazul în care o judecătorie, un tribunal sau un tribunal specializat nu poate funcţiona normal din cauza absenţei temporare a unor judecători, existenţei unor posturi vacante sau altor asemenea cauze, preşedintele curţii de apel, la propunerea preşedintelui respectivei instanţe din circumscripţia acelei curţi de apel, poate delega judecători de la alte instanţe din circumscripţia menţionată, cu acordul scris al acestora. Delegarea judecătorilor de la judecătorii, tribunale şi tribunale specializate în circumscripţia altei curţi de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui curţii de apel în circumscripţia căreia se cere delegarea şi cu avizul preşedintelui curţii de apel unde aceştia funcţionează. Delegarea judecătorilor curţilor de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui curţii de apel. Delegarea în funcţii de conducere a judecătorilor de la curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, până la ocuparea funcţiei prin numire în condiţiile legii. Delegarea judecătorilor se poate face pe o perioadă de cel mult 6 luni şi poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora cu noi durate de cate 6 luni. Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în următoarele cazuri: a) când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa prin ordonanţă sau rechizitoriu; b) când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să-şi exercite funcţia în mod corespunzător; c) când a fost sancţionat disciplinar, în condiţiile art. 100 lit. d). Suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii. În perioada suspendării din funcţie, judecătorului şi procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură. Judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în următoarele cazuri: a) demisie; b) pensionare, potrivit legii; c) transfer într-o altă funcţie, în condiţiile legii; d) incapacitate profesională; e) ca sancţiune disciplinară; f) condamnarea definitivă a judecătorului sau procurorului pentru o infracţiune. Eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Test de evaluare a cunoştinţelor 1) Menţionaţi condiţiile de promovare în magistratură. 2) Prezentați cine dispune delegarea, detaşarea şi transferul magistraţilor. 3) Prezentați situaţiile în care încetează calitatea de magistrat. 4) prezentaţi modalitatea de numire în funcţii de conducere a magistraţilor. 81

Unitatea de învăţare 7. Drepturile şi îndatoririle magistraţilor. Răspunderea magistraţilor. Compartimentele auxiliare

Cuprins 7.1. Introducere ............................................................................................................. 82 7.2. Competenţe ............................................................................................................ 82 7.3. Drepturile şi îndatoririle magistraţilor ................................................................ 83 7.4. Răspunderea magistraţilor..................................................................................85 7.5. Compartimentele auxiliare de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor.87 7.6. Rezumat..............................................................................................................89 7.7. Test de evaluare..................................................................................................91

7.1. Introducere Unitatea de învăţare 7 a cursului destinat disciplinei Organizarea profesiilor juridice îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice referitoare la drepturile şi îndatoririle judecătorilor şi procurorilor. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu condiţiile de atragere a răspunderii magistraţilor.

7.2. Competenţele unităţii de învăţare Parcurgerea unităţii de învăţare 5 va permite studentului:  Să cunoască drepturile judecătorilor şi procurorilor;  Să cunoască obligaţiile/îndatoririle judecătorilor şi procurorilor  Să prezinte tipurile de răspundere a magistraţilor;  Să cunoască modalitatea de atragere a răspunderii magistraţilor;  Să cunoască co,mpartimentele auxiliare din cadrul instanţelor şi parchetelor

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

82

7.3. DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE MAGISTRAŢILOR 7.3.1. Drepturile magistraţilor Stabilirea drepturilor judecătorilor şi procurorilor se face ţinându-se seama de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, de răspunderea şi complexitatea funcţiei de judecător şi procuror, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru aceste funcţii şi urmăreşte garantarea independenţei şi imparţialităţii acestora. Pentru activitatea desfăşurată, judecătorii şi procurorii au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi cu alte criterii prevăzute de lege. Judecătorii şi procurorii sunt liberi să organizeze sau să adere la organizaţii profesionale locale, naţionale sau internaţionale, în scopul apărării intereselor lor profesionale. Judecătorii şi procurorii în funcţie sau pensionari au dreptul de a li se asigura măsuri speciale de protecţie împotriva ameninţărilor, violenţelor sau a oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei, familiile sau bunurile lor. Judecătorii şi procurorii beneficiază de despăgubiri acordate din fondurile bugetare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale Ministerului Justiţiei, Ministerului Public sau, în cazul judecătorilor şi procurorilor militari, din fondurile Ministerului Apărării, în cazul în care viaţa, sănătatea ori bunurile le sunt afectate în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea. Judecătorii şi procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare. Judecătorii şi procurorii au dreptul la concedii de studii de specialitate plătite pentru participarea la cursuri sau alte forme de specializare organizate în ţară sau în străinătate, pentru pregătirea şi susţinerea examenului de capacitate şi de doctorat, precum şi la concedii fără plată, potrivit Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor. Judecătorii şi procurorii au dreptul la concedii medicale şi la alte concedii, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Judecătorii şi procurorii au dreptul la închirierea locuinţelor de serviciu. Judecătorii şi procurorii beneficiază anual de 6 călătorii în ţară dus-întors, gratuite, la transportul pe calea ferată clasa I, auto, naval şi aerian sau de decontarea a 7,5 litri combustibil la suta de kilometri pentru 6 călătorii în ţară dus-întors, în cazul în care deplasarea se efectuează cu autoturismul. Judecătorii şi procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data pensionării sau a eliberării din funcţie pentru alte motive neimputabile, de o indemnizaţie egală cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii. Pentru merite deosebite în activitate, judecătorii şi procurorii pot fi distinşi cu Diploma Meritul judiciar. Diploma Meritul judiciar se acordă de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, pentru judecători, şi la propunerea ministrului justiţiei, pentru procurori. 7.3.2. Îndatoririle magistraţilor Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate. Relaţiile judecătorilor şi procurorilor la locul de muncă şi în societate se bazează pe respect şi bună-credinţă.

83

Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să rezolve lucrările în termenele stabilite şi să soluţioneze cauzele în termen rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora, şi să respecte secretul profesional. Judecătorul este obligat să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor la care a participat, inclusiv după încetarea exercitării funcţiei. Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să aibă, în timpul şedinţelor de judecată, ţinuta vestimentară corespunzătoare instanţei la care funcţionează. Ţinuta vestimentară se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, şi se asigură în mod gratuit. Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să prezinte, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege, declaraţia de avere şi declaraţia de interese.

Enumeraţi 5 drepturi ale judecătorilo şi procurorilor. Enumeraţi 5 obligaţii ale judecătorilor şi procurorilor Să ne reamintim... Stabilirea drepturilor judecătorilor şi procurorilor se face ţinându-se seama de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, de răspunderea şi complexitatea funcţiei de judecător şi procuror, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru aceste funcţii şi urmăreşte garantarea independenţei şi imparţialităţii acestora. Pentru activitatea desfăşurată, judecătorii şi procurorii au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi cu alte criterii prevăzute de lege. Judecătorii şi procurorii sunt liberi să organizeze sau să adere la organizaţii profesionale locale, naţionale sau internaţionale, în scopul apărării intereselor lor profesionale. Judecătorii şi procurorii în funcţie sau pensionari au dreptul de a li se asigura măsuri speciale de protecţie împotriva ameninţărilor, violenţelor sau a oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei, familiile sau bunurile lor. Judecătorii şi procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare, de concedii de studii de specialitate plătite pentru participarea la cursuri sau alte forme de specializare organizate în ţară sau în străinătate, pentru pregătirea şi susţinerea examenului de capacitate şi de doctorat, precum şi la concedii fără plată, potrivit Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor, de concedii medicale şi la alte concedii, au dreptul la închirierea locuinţelor de serviciu. Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate. Relaţiile judecătorilor şi procurorilor la locul de muncă şi în societate se bazează pe respect şi bună-credinţă. Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să rezolve lucrările în termenele stabilite şi să soluţioneze cauzele în termen rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora, şi să respecte secretul professional, să păstreze secretul deliberărilor şi al 84

voturilor la care a participat, inclusiv după încetarea exercitării funcţiei, să aibă, în timpul şedinţelor de judecată, ţinuta vestimentară corespunzătoare instanţei la care funcţionează. 7.4.

RĂSPUNDEREA MAGISTRAŢILOR

Judecătorii şi procurorii răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii. Judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv numai cu încuviinţarea secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii. În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei potrivit legii, Consiliul Superior al Magistraturii fiind informat de îndată de organul care a dispus reţinerea sau percheziţia. Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare. Exercitarea acestui drept nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac. 7.4.1. Răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor Judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei. Constituie abateri disciplinare: a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu; b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii; c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii; d) desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu; e) refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părţile din proces; f) refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu; g) nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea; h) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile; 85

i) nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii; j) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii; k) absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanţei ori a parchetului; l) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror; m) nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente; n) folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii; o) nerespectarea în mod grav sau repetat a dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor; p) obstrucţionarea activităţii de inspecţie a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace; q) participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiţii pentru care nu este asigurată transparenţa fondurilor; r) lipsa totală a motivării hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, în condiţiile legii; s) utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat; ş) nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii; t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual. Sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, proporţional cu gravitatea abaterilor, sunt: a) avertismentul; b) diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 20% pe o perioadă de până la 6 luni; c) mutarea disciplinară pentru o perioadă de până la un an la o altă instanţă sau la un alt parchet, situate în circumscripţia altei curţi de apel ori în circumscripţia altui parchet de pe lângă o curte de apel; d) suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni; e) excluderea din magistratură. Sancţiunile disciplinare se aplică de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii. 86

Menţionaţi ce tipuri de răspundere le poate fi atrasă judecătorilor şi procurorilor. Enumeraţi sancţiunile disciplinare care le pot fi aplicate judecătorilor şi procurorilor. Să ne reamintim... Judecătorii şi procurorii răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii. Judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv numai cu încuviinţarea secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii. În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii, procurorii şi magistraţiiasistenţi pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei potrivit legii, Consiliul Superior al Magistraturii fiind informat de îndată de organul care a dispus reţinerea sau percheziţia. Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei . Sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, proporţional cu gravitatea abaterilor, sunt: a) avertismentul; b) diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 20% pe o perioadă de până la 6 luni; c) mutarea disciplinară pentru o perioadă de până la un an la o altă instanţă sau la un alt parchet, situate în circumscripţia altei curţi de apel ori în circumscripţia altui parchet de pe lângă o curte de apel; d) suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni; e) excluderea din magistratură.

7.5.

COMPARTIMENTELE AUXILIARE DE SPECIALITATE DIN CADRUL INSTANŢELOR ŞI AL PARCHETELOR

La judecătorii, tribunale, tribunale specializate şi curţi de apel funcţionează personal auxiliar de specialitate şi personal încadrat în departamentul economico-financiar şi administrativ. Toate instanţele au câte o grefă, o registratură, o arhivă, o bibliotecă şi un birou de informare şi relaţii publice. Curţile de apel şi tribunalele au şi câte un departament economico-financiar şi administrativ, condus de un manager economic. Departamentul economico-financiar şi administrativ din cadrul curţilor de apel şi al tribunalelor asigură activitatea economică, financiară şi administrativă a instanţelor la care funcţionează. Pentru tribunalele specializate şi judecătorii această activitate este asigurată de departamentul economico-financiar şi administrativ de la tribunalul în a cărui circumscripţie funcţionează. 87

Curţile de apel au şi un compartiment de documentare şi un compartiment de informatică juridică, structuri ce pot fi înfiinţate şi la nivelul tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor. Instanţele militare au în structură şi un compartiment de documente clasificate. Grefa, registratura şi arhiva efectuează operaţiuni privind primirea, înregistrarea şi expedierea corespondenţei, îndosarierea actelor, păstrarea registrelor, precum şi alte lucrări cu caracter auxiliar, necesare bunei desfăşurări a activităţii instanţelor. La instanţele cu volum mare de activitate poate funcţiona o registratură generală, precum şi câte o registratură şi o arhivă pentru fiecare secţie, în baza hotărârilor colegiilor de conducere. Biroul de informare şi relaţii publice asigură legăturile instanţei sau ale parchetului cu publicul şi cu mijloacele de comunicare în masă, în vederea garantării transparenţei activităţii judiciare, în condiţiile stabilite de lege. Conducătorul biroului, care îndeplineşte şi rolul de purtător de cuvânt, poate fi un judecător sau procuror desemnat de preşedintele instanţei sau, după caz, de conducătorul parchetului ori un absolvent al unei facultăţi de jurnalistică sau specialist în comunicare, numit prin concurs sau examen. Personalul de specialitate auxiliar este subordonat ierarhic conducerii instanţelor sau parchetelor unde funcţionează. Repartizarea personalului în cadrul compartimentelor auxiliare de specialitate se face de preşedintele instanţei sau de procurorul general ori, după caz, de primprocurorul parchetului. La curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi parchetele de pe lângă acestea, compartimentele în care îşi desfăşoară activitatea personalul auxiliar de specialitate sunt conduse de prim-grefieri, iar la secţiile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la secţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la judecătorii şi parchetele de pe lângă acestea, de grefieri-şefi. Personalul de specialitate informatică va fi subordonat din punct de vedere administrativ preşedintelui instanţei din care face parte şi profesional Direcţiei de exploatare a tehnologiei informaţiei din cadrul Ministerului Justiţiei. Grefierii care participă la şedinţele de judecată sau la efectuarea actelor de urmărire penală sunt obligaţi să efectueze toate consemnările despre desfăşurarea acestora şi să îndeplinească orice alte însărcinări din dispoziţia şi sub controlul preşedintelui completului de judecată sau, după caz, al procurorului. La şedinţele de judecată, grefierii sunt obligaţi să poarte ţinuta vestimentară corespunzătoare instanţei unde funcţionează. Ţinuta vestimentară se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi se asigură în mod gratuit. La şedinţele de judecată, grefierii militari sunt obligaţi să poarte uniforma militară. În cadrul parchetelor îşi pot desfăşura activitatea specialişti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. Enumeraţi parchetelor.

compartimentele

auxiliare

din

cadrul

instanţelor

şi

88

Să ne reamintim... La judecătorii, tribunale, tribunale specializate şi curţi de apel funcţionează personal auxiliar de specialitate şi personal încadrat în departamentul economicofinanciar şi administrativ. Toate instanţele au câte o grefă, o registratură, o arhivă, o bibliotecă şi un birou de informare şi relaţii publice. Curţile de apel şi tribunalele au şi câte un departament economico-financiar şi administrativ, condus de un manager economic. Curţile de apel au şi un compartiment de documentare şi un compartiment de informatică juridică, structuri ce pot fi înfiinţate şi la nivelul tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor. Instanţele militare au în structură şi un compartiment de documente clasificate. Personalul de specialitate auxiliar este subordonat ierarhic conducerii instanţelor sau parchetelor unde funcţionează. Repartizarea personalului în cadrul compartimentelor auxiliare de specialitate se face de preşedintele instanţei sau de procurorul general ori, după caz, de prim-procurorul parchetului.

Rezumat Stabilirea drepturilor judecătorilor şi procurorilor se face ţinându-se seama de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, de răspunderea şi complexitatea funcţiei de judecător şi procuror, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru aceste funcţii şi urmăreşte garantarea independenţei şi imparţialităţii acestora. Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate. Relaţiile judecătorilor şi procurorilor la locul de muncă şi în societate se bazează pe respect şi bună-credinţă. Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să rezolve lucrările în termenele stabilite şi să soluţioneze cauzele în termen rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora, şi să respecte secretul profesional. Judecătorul este obligat să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor la care a participat, inclusiv după încetarea exercitării funcţiei. Judecătorii şi procurorii răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii. Judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv numai cu încuviinţarea secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii. În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii, procurorii şi magistraţiiasistenţi pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei potrivit legii, Consiliul Superior al Magistraturii fiind informat de îndată de organul care a dispus reţinerea sau percheziţia. Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă 89

neglijenţă. Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare. Exercitarea acestui drept nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac. Judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei Sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, proporţional cu gravitatea abaterilor, sunt: a) avertismentul; b) diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 20% pe o perioadă de până la 6 luni; c) mutarea disciplinară pentru o perioadă de până la un an la o altă instanţă sau la un alt parchet, situate în circumscripţia altei curţi de apel ori în circumscripţia altui parchet de pe lângă o curte de apel; d) suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni; e) excluderea din magistratură. Sancţiunile disciplinare se aplică de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii. La judecătorii, tribunale, tribunale specializate şi curţi de apel funcţionează personal auxiliar de specialitate şi personal încadrat în departamentul economicofinanciar şi administrativ. Toate instanţele au câte o grefă, o registratură, o arhivă, o bibliotecă şi un birou de informare şi relaţii publice. Curţile de apel şi tribunalele au şi câte un departament economico-financiar şi administrativ, condus de un manager economic. Departamentul economico-financiar şi administrativ din cadrul curţilor de apel şi al tribunalelor asigură activitatea economică, financiară şi administrativă a instanţelor la care funcţionează. Pentru tribunalele specializate şi judecătorii această activitate este asigurată de departamentul economico-financiar şi administrativ de la tribunalul în a cărui circumscripţie funcţionează. Curţile de apel au şi un compartiment de documentare şi un compartiment de informatică juridică, structuri ce pot fi înfiinţate şi la nivelul tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor. Instanţele militare au în structură şi un compartiment de documente clasificate. Grefa, registratura şi arhiva efectuează operaţiuni privind primirea, înregistrarea şi expedierea corespondenţei, îndosarierea actelor, păstrarea registrelor, precum şi alte lucrări cu caracter auxiliar, necesare bunei desfăşurări a activităţii instanţelor. La instanţele cu volum mare de activitate poate funcţiona o registratură generală, precum şi câte o registratură şi o arhivă pentru fiecare secţie, în baza 90

hotărârilor colegiilor de conducere. Personalul de specialitate auxiliar este subordonat ierarhic conducerii instanţelor sau parchetelor unde funcţionează. Repartizarea personalului în cadrul compartimentelor auxiliare de specialitate se face de preşedintele instanţei sau de procurorul general ori, după caz, de prim-procurorul parchetului. Grefierii care participă la şedinţele de judecată sau la efectuarea actelor de urmărire penală sunt obligaţi să efectueze toate consemnările despre desfăşurarea acestora şi să îndeplinească orice alte însărcinări din dispoziţia şi sub controlul preşedintelui completului de judecată sau, după caz, al procurorului. La şedinţele de judecată, grefierii sunt obligaţi să poarte ţinuta vestimentară corespunzătoare instanţei unde funcţionează. Ţinuta vestimentară se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi se asigură în mod gratuit. La şedinţele de judecată, grefierii militari sunt obligaţi să poarte uniforma militară. În cadrul parchetelor îşi pot desfăşura activitatea specialişti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. Test de evaluare a cunoştinţelor 1) Menţionaţi 5 drepturi ale magistraţilor. 2) Menţionaţi 5 obligaţii ale magistraţilor. 3) Prezentați tipurile de răspundere ale magistraţilor 4) Enumeraţi cel puţin 7 abateri disciplinare ale magistraţilor 5) Enumeraţi sancţiunile disciplinare care le pot fi aplicate magistraţilor 6) Prezentaţi compartimentele auxiliare ale instanţelor.

91

Unitatea de învăţare 8. Medierea şi mediatorii.

Cuprins 8.1. Introducere ............................................................................................................. 92 8.2. Competenţe ............................................................................................................ 92 8.3. Istoricul, definirea şi metoda medierii .................................................................. 93 8.4. Principiile medierii..............................................................................................95 8.5. Mediatorul şi procesul de mediere………………………………………………………97 8.6. Rezumat.............................................................................................................101 8.7. Test de evaluare.................................................................................................103

8.1. Introducere Unitatea de învăţare 8 a cursului destinat disciplinei Organizarea profesiilor juridice îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice referitoare la mediere. Totodată, studenţii vor cunoaşte istoricul medierii şi activitatea desfăşurată de un mediator.

8.2. Competenţele unităţii de învăţare Parcurgerea unităţii de învăţare 8 va permite studentului:  Să definească noțiunea de mediere și principiile acesteia;  Să enumere avantajele medierii;  Să cunoască rolul mediatorului și etapele procesului de mediere;  Să cunoască avantajele procesului de mediere

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

92

8.3. ISTORICUL, METODA ŞI DEFINIREA MEDIERII 8.3.1. Istoricul medierii Medierea, ca activitate umana, este cunoscuta si practicata din cele mai vechi timpuri. Istoricii plaseaza aparitia medierii in perioada comertului fenician. Medierea este mentionata chiar în Biblie, care se refera la Iisus ca la un mediator (mijlocitor) între Dumnezeu si oameni. „Medierea este prezentată ca un proces ce transcende diferenţele culturale şi graniţele geografice”, (Petelean, 2004). Medierea, ca institutie, a aparut in Grecia si Roma antica, practicienii conferind un inteles adecvat conceptului de mediere. In anii 1960- 1970 a fost introdusa in SUA din initiativa guvernului american pentru descongestionarea instantelor de judecata. Institutionalizarea si practica medierii s-au generalizat in Europa ultimului deceniu. Medierea functioneaza de multa vreme in tarile cu un nivel inalt de civilizatie. În statele bazate pe sisteme democratice reale, oamenii au fost educati sa analizeze cauzele conflictelor si sa isi gaseasca propriile solutii la problemele interpersonale cu care se contrunta, cu ajutorul unei asistente calificate în persoana mediatorului. 8.3.2. Definirea Medierii Medierea este o modalitate de rezolvare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate si avand liberul consimtamant al partilor. Medierea are la baza increderea pe care partile o acorda mediatorului. Medierea este un proces voluntar bazat pe increderea ca o a treia parte, impartiala, ajuta partile sa ajunga la o finalizare acceptabila. 8.3.3. Metoda ADR ADR = Alternative Dispute Resolution (metode alternative de solutionare a disputelor). Intr-o abordare recenta, ADR = Appropiate Dispute Resolution, ( metode adecvate, oportune de rezolvare a disputelor). - ADR = o suma de tehnici, metode si proceduri specifice de solutionare a disputelor pe cale amiabila. Metode ADR : negocierea, concilierea, medierea si arbitrajul. Rezolvarea alternativa a disputelor nu substituie sistemul judiciar, fiind complementara acestuia. Promoveaza dreptul partilor de a-si alege singure modalitatea de solutionare a problemelor, neintelegerilor, disputelor.

93

Definiţi medierea.

Să ne reamintim... Medierea este o modalitate de rezolvare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate si avand liberul consimtamant al partilor. ADR = o suma de tehnici, metode si proceduri specifice de solutionare a disputelor pe cale amiabila. Rezolvarea alternativa a disputelor nu substituie sistemul judiciar, fiind complementara acestuia 94

8.4.

Principiile medierii

8.4.1. Caracterul voluntar/benevol al medierii - Medierea exclude orice forma de constrangere sau presiune asupra partilor. - Partile sunt libere sa accepte medierea, sa prefere un anumit mediator, sa se retraga oricand din procedura medierii, sa ajunga la o intelegere reciproc avantajoasa. - Mediatorul insusi poate incheia medierea atunci cand constata o incalcare a legilor ori ca medierea nu foloseste partilor, inrautatind relatiile dintre ele. - Atat incheierea contractului de mediere, cat si a acordului de mediere, sunt guvernate de principiul liberei vointe a partilor. 8.4.2. Principiul auto-determinarii partilor in mediere. - Partile controleaza rezultatul medierii (solutia) in integralitate. - Mediatorul faciliteaza comunicarea dintre parti si le ajuta in negocierea solutiei. - Intelegerea la care se ajunge apartine in totalitate partilor. - Orice termen al intelegerii este propus si acceptat de parti. - Mediatorul ajuta fara a impune sau influenta termenii in care se stabileste o solutie comuna partilor. - Se asigura ca partile inteleg acesti termeni (drepturi / avantaje conferite si obligatii / angajamente asumate reciproc). 8.4.3. Principiul impartialitatii mediatorului - Consta in egalitatea partilor la mediere si tratamentul egal de care beneficiaza din partea mediatorului.  Mediatorul trebuie sa conduca procesul de mediere in mod nepartinitor si sa asigure un permanent echilibru intre parti. - Impartialitatea mediatorului garanteaza ca nici una dintre parti nu poate sa fie favorizata/ defavorizata de catre mediator in timpul procesului de mediere.  Mediatorul are o pozitie echidistanta fata de parti si nu doreste ca o parte sau alta sa castige, nu se erijeaza in aparatorul niciuneia dintre parti, neavand rol de avocat. 8.4.4. Principiul neutralitatii mediatorului  Mediatorul este obligat sa fie neutru cu privire la disputa dintre partile implicate. - Mediatorul nu se amesteca in conflictul partilor, ramane in afara acestuia, implicandu-se doar in limitele impuse de procedura. - Mediatorul nu trebuie sa aiba nici un interes personal in privinta acordului partilor sau a felului in care acestea preconizeaza sa il perfecteze ( interes personal zero).  Mediatorul ajuta partile fara a fi judecator sau arbitru al cauzei, fara a sfatui sau consilia partile si fara a facilita negocierea disputei in beneficiul sau personal.  In considerarea neutralitatii si impartialitatii sale, mediatorul are obligatia legala de a refuza preluarea unui caz daca are cunostinta despre orice imprejurare care l-ar impiedica sa fie neutru. 8.4.5. Principiul confidentialitatii  Confidentialitatea este o obligatie impusa de lege mediatorului si este nelimitata in timp. 95

- Caracterul confidential se aplica tuturor informatiilor transmise de participantii la mediere, precum si documentelor intocmite sau predate de parti in timpul procedurii, chiar si dupa incetarea functiei sale.  Mediatorul nu va vorbi cu tertii despre caz sau detalii ale acestuia. - Drept urmare nu poate fi audiat ca martor despre actele si faptele de care a luat cunostinta in timpul medierii. Exceptie: in cauzele penale mediatorul poate fi audiat ca martor numai atunci cand are dezlegarea prealabila, expresa si scrisa a partilor si, daca este cazul, a celorlalte persoane interesate.  In timpul sesiunilor separate, discutiile individuale purtate cu o parte vor fi confidentiale fata de cealalta parte in masura solicitata. Pentru parti, confidentialitatea este conventionala. Daca partile au convenit clauza de confidentialitate in contractul incheiat, persoanele insotitoare vor semna un acord de confidentialitate. 8.4.6. Principiul informarii prealabile a partilor asupra procedurii  Ilustreaza principiul acceptarii medierii, in deplina cunostinta de cauza, de catre partile interesate. - Mediatorul este obligat ca inaintea si in vederea incheierii contractului de mediere, sa informeze partile cu privire la procedura medierii, principiile aplicabile, drepturile lor si rolul mediatorului.  Mediatorul va oferi orice explicatii partilor cu privire la activitatea de mediere, pentru ca acestea sa inteleaga scopul, limitele si efectele medierii, in special asupra raporturilor ce constituie obiectul conflictului. Enumeraţi principiile care guvernează activitatea de mediere.

Să ne reamintim... Medierea exclude orice forma de constrangere sau presiune asupra partilor Partile controleaza rezultatul medierii (solutia) in integralitate Mediatorul trebuie sa conduca procesul de mediere in mod nepartinitor si sa asigure un permanent echilibru intre parti Mediatorul este obligat sa fie neutru cu privire la disputa dintre partile implicate Confidentialitatea este o obligatie impusa de lege mediatorului si este nelimitata in timp Mediatorul este obligat ca inaintea si in vederea incheierii contractului de mediere, sa informeze partile cu privire la procedura medierii, principiile aplicabile, drepturile lor si rolul mediatorului.

96

8.5. Mediatorul şi procesul de mediere 8.5.1. Mediatorul şi drepturile părţilor în medire Mediatorul este persoana apta sa faciliteze comunicarea dintre parti, sa le ajute in negocierea unei solutii reciproc avantajoase pentru ele. Este persoana special instruita ca mediator, autorizata in conditiile legii, care ofera servicii de mediere. Poate fi mediator in conditiile legii, persoana care: a) Are capacitate deplina de exercitiu b) Are studii superioare c) Are o vechime in munca de cel putin 3 ani d) Este apta din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activitati e) Se bucura de o buna reputatie si nu a fost condamnata definitiv pentru savarsirea unei infractiuni intentionate, de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei f) A absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, in conditiile legii sau un program postuniversitar de nivel master in domeniu, acreditat conform legii si avizat de Consiliul de Mediere. g) A fost autorizata ca mediator, in conditiile legii 192/2006 cu modificarile ulterioare. Rolul mediatorului este de a: - a facilita comunicarea dintre parti - de a depune toate diligentele pentru a ajuta partile sa ajunga la un acord - a ajuta partile in explorarea problemelor, identificarea cauzelor neintelegerilor si generarea de optiuni de rezolvare - a asigura respectarea principiilor care guverneaza procedura medierii si a regulilor aplicabile medierii a crea un climat propice medierii, o atmosfera detensionata - de a folosi tehnici diverse de facilitare a negocierii partilor, de a incuraja, a evidentia progresul, a contribui la depasirea impasurilor si blocajelor de relationare dintre parti Părţile au următoarele drepturi în procesul de mediere - de a fi informate cu privire la procedura de mediere, la efectele medierii - de a fi asistate de avocat sau de catre alte persoane pe care acestea le considera oportune ca prezenta in mediere - de a mandata terte persoane, avocat sau altele pentru a le reprezenta interesele in cadrul medierii si a negocia in numele si pentru ei o intelegere - dreptul de a alege mediatorul, de a acepta/refuza un mediator sau de a se retrage din procedura medierii - dreptul la demnitate si de a nu fi discriminate - de a beneficia de un tratament echitabil si impartial din partea mediatorului - dreptul de a semna acordul de mediere sau de a refuza., daca rezolvarea propusa nu-i satisface multumitor interesele. Mediatorul trebuie sa refuze preluarea unui caz atunci cand exista imprejurari care il impiedica sa fie neutru si impartial. Foarte important in mediere este totusi principiul libertatii partilor de a lua decizii. Astfel, obligatia principala a mediatorului in aceasta situatie este de a face cunoscut partilor actualul sau potentialul conflict de care acesta in mod rezonabil este constient si care ar ridica un semn de intrebare asupra impartialitatii si neutralitatii sale. Daca in urma acestei dezvaluiri partile isi

97

manifesta interesul de a fi mediate de acesta, mediatorul poate continua medierea. Pentru aceasta este insa nevoie de acordul unanim al participantilor la mediere. Daca totusi, conflictul de interese ridica serioase indoieli asupra integritatii procesului de mediere, mediatorul trebuie sa se retraga. Calitatea de mediator este incompatibila cu aceea de reprezentant al unei parti in cadrul altui proces (arbitraj sau instanta) si cu cea de martor in aceeasi cauza sau in legatura cu faptele si informatiile aflate in timpul medierii. 8.5.2. Avantajele medierii 8.5.2.1. Avantaje pentru părţi: 1. Economie de resurse: - umane ( mai putine personae implicate in rezolvarea conflictului) - temporale ( rezolvare mai rapida, chiar intr-o sedinta de mediere) - emotionale ( diminuarea stresului ) - materiale (costuri mai reduse, cheltuieli financiare mai mici) 2. Flexibilitatea procedurii 3. Confidentialitatea 4. Cadrul privat 5. Controlul rezultatului si al timpului petrecut in mediere 6. Exprimarea emotiilor si sentimentelor intr-un mediu supravegheat 7. Satisfactia stingerii unui conflict 8. Salvarea relatiilor interpersonale 9. Eficienta si durabilitatea solutiilor 8.5.2.2. Avantaje pentru instanţa de judecată - Descongestionarea instantelor de cauzele pretabile la mediere - Rezolvarea cu celeritate a unui litigiu pe baza acordului de mediere al partilor - Cresterea calitatii solutiilor pronuntate - Redirectionarea resurselor personale ( energie, timp, studiu) asupra acelor cazuri in care medierea este inaplicabila - Scaderea costurilor generate de solutionarea litigiului 8.5.2.3. Avantaje pentru avocati - Timpul mai scurt in care pot rezolva un dosar - Cresterea gradului de satisfactie a clientului - Nuantarea personalitatii profesionale - Onorariu de succes - Sustinerea clientului atat in ceea ce priveste respectarea drepturilor legale, cat si a intereselor si nevoilor acestuia - Flexibilitatea procedurii – posibilitatea de a formula cereri pentru si in numele clientului in orice moment al procedurii de mediere, - lipsa sanctiunilor ( ex decaderi din termen) - confortul afectiv (cadru privat, confortbil) - volum de munca mai redus 98

Enumeraţi principiile care guvernează activitatea de mediere.

Să ne reamintim... Medierea exclude orice forma de constrangere sau presiune asupra partilor Partile controleaza rezultatul medierii (solutia) in integralitate Mediatorul trebuie sa conduca procesul de mediere in mod nepartinitor si sa asigure un permanent echilibru intre parti Mediatorul este obligat sa fie neutru cu privire la disputa dintre partile implicate Confidentialitatea este o obligatie impusa de lege mediatorului si este nelimitata in timp Mediatorul este obligat ca inaintea si in vederea incheierii contractului de mediere, sa informeze partile cu privire la procedura medierii, principiile aplicabile, drepturile lor si rolul mediatorului. 8.6. Etapele de procesului de mediere 1. Acordul de a media si pregatirea sesiunii de mediere 2.Prezentarea procesului de mediere si stabilirea regulilor 3.Identificarea problemelor 4Explorarea intereselor si a problemelor 5.Generarea de optiuni 6. Negocierea 7.Incheierea acordului 8. Incheierea sesiunii de mediere - Presupune culegerea de catre mediator a unor informatii sumare despre partile aflate in conflict, despre obiectul conflictului si tipul de litigiu, daca exista. - Mediatorul verifica intentia partilor si autoritatea acestora de a semna un acord final, fie personal, fie prin persoanele pe care le mandateaza (capacitatea de a incheia o intelegere, de a putea dispune de drepturile invocate). - I se solicita partii care are initiativa medierii relatii despre partea/persoanele care urmeaza a fi invitate in vederea acceptarii medierii. - Redacteaza si transmite invitatia. - Mediatorul informeaza partile cu privire la principiile, avantajele si efectele medierii, procedura medierii, drepturile partilor in mediere si rolul sau ca mediator. - Stabileste cadrul desfasurarii medierii, convine cu partile data, ora, locul desfasurarii medierii, si in anumite situatii limba in care se vor derula discutiile. Mediatorul pregateste si incheie contractul de mediere cu partile care va contine atat clauzele legale obligatorii, cat si clauzele consimtite de parti in mod conventional.

99

Invitatia pe care mediatorul o redacteaza si comunica partilor chemate la mediere cuprinde obligatoriu urmatoarele mentiuni: - Datele de contact ale mediatorului - Numele partii/partilor care au declansat procedura medierii - Data ora si locul unde urmeaza sa se incheie contractul de mediere - Scurta evocare a cazului - Mentionarea termenului in care partea invitata poate comunica raspunsul sau privind acceptarea medierii. Invitatia se trimite prin orice mijloace care asigura confirmarea ca partea chemata a primit textul invitatiei. Mediatorul, in indeplinirea rolului sau de diligenta, are facultatea de a face toate demersurile legale pe care le considera necesare pentru invitarea partilor. - Mediatorul stabileste un termen de cel mult 15 zile pentru raspuns. - Daca partea invitata este in imposibilitate de a se prezenta la data fixata, se poate stabili, la cerere, o noua data pentru prezentarea la mediere, cu acordul ambelor parti. In cazul in care partea refuza explicit medierea sau nu se prezinta de 2 ori la rand la datele stabilite pentru semnarea contractului de mediere, medierea se considera neacceptata. - Mediatorul convine ca partea ce a declansat medierea cu privire la cheltuielile ocazionate de actele premergatoare medierii. In caz de acceptare a medierii aceste cheltuieli pot fi suportate de catre ambele parti in mod egal, sau alt mod stabilit de comun acord de catre parti. - Medierea propriu- zisa poate incepe numai dupa semnarea contractului de mediere de catre mediator si parti. Contractul de mediere reprezinta manifestarea de vointa a partilor cu privire la solutionarea unui conflict prin procedura medierii. Contractul se incheie intre mediator, pe de o parte si partile conflictului, pe de alta parte. Clauze obligatorii în contract: a) Identitatea partilor aflate in conflict sau, dupa caz, a reprezentantilor lor; b) Mentionarea tipului sau a obiectului conflictului; c) Declaratia partilor ca au fost informate de catre mediator cu privire la mediere, efectele acesteia si regulile aplicabile; d) Obligatia mediatorului de a pastra confidentialitatea si decizia partilor privind pastrarea confidentialitatii, dupa caz; e) Angajamentul partilor aflate in conflict de a respecta regulile aplicabile medierii; f) Obligatia partilor aflate in conflict de a achita onorariul cuvenit mediatorului si cheltuielile efectuate de acesta pe parcursul medierii in interesul partilor, precum si modalitatile de avansare si de plata a acestor sume, inclusiv in caz de renuntare la mediere sau de esuare a procedurii, precum si proportia care va fi suportata de parti, tinandu-se cont, daca este cazul, de situatia lor sociala. Daca nu s-a convenit altfel, aceste sume vor fi suportate de catre parti in mod egal; g) Intelegerea partilor privind limba in care urmeaza sa se desfasoare medierea; h) Numarul de exemplare in care va fi redactat acordul in cazul in care acesta va fi in forma scrisa,corespunzator numarului partilor semnatare ale contractului de mediere; a) Obligatia partilor de a semna procesul-verbal intocmit de catre mediator, indiferent de modul in care se va incheia medierea.

100

Prezentaţi avantajele procesului de mediere.

Să ne reamintim... Este persoana apta sa faciliteze comunicarea dintre parti, sa le ajute in negocierea unei solutii reciproc avantajoase pentru ele. Este persoana special instruita ca mediator, autorizata in conditiile legii, care ofera servicii de mediere. Rolul mediatorului este de a facilita comunicarea dintre parti, de a depune toate diligentele pentru a ajuta partile sa ajunga la un acord, a ajuta partile in explorarea problemelor, identificarea cauzelor neintelegerilor si generarea de optiuni de rezolvare, a asigura respectarea principiilor care guverneaza procedura medierii si a regulilor aplicabile medierii, de a crea un climat propice medierii, o atmosfera detensionata, de a folosi tehnici diverse de facilitare a negocierii partilor, de a incuraja, a evidentia progresul, a contribui la depasirea impasurilor si blocajelor de relationare dintre parti. Medierea prezintă avantaje pentru părţi, pentru instant, pentru avocaţi. Etapele procesului de mediere sunt următoarele: Acordul de a media si pregatirea sesiunii de mediere, Prezentarea procesului de mediere si stabilirea regulilor, Identificarea problemelor, Explorarea intereselor si a problemelor, Generarea de optiuni, Negocierea, Incheierea acordului, Incheierea sesiunii de mediere Contractul de mediere reprezinta manifestarea de vointa a partilor cu privire la solutionarea unui conflict prin procedura medierii. Contractul se incheie intre mediator, pe de o parte si partile conflictului, pe de alta parte.

Rezumat Medierea este o modalitate de rezolvare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate si avand liberul consimtamant al partilor.. Medierea exclude orice forma de constrangere sau presiune asupra partilor Partile controleaza rezultatul medierii (solutia) in integralitate Mediatorul trebuie sa conduca procesul de mediere in mod nepartinitor si sa asigure un permanent echilibru intre parti Mediatorul este obligat sa fie neutru cu privire la disputa dintre partile implicate Confidentialitatea este o obligatie impusa de lege mediatorului si este nelimitata in timp Mediatorul este obligat ca inaintea si in vederea incheierii contractului de mediere, sa informeze partile cu privire la procedura medierii, principiile aplicabile, drepturile lor si rolul mediatorului. 101

Mediatorul este persoana apta sa faciliteze comunicarea dintre parti, sa le ajute in negocierea unei solutii reciproc avantajoase pentru ele. Este persoana special instruita ca mediator, autorizata in conditiile legii, care ofera servicii de mediere. Poate fi mediator in conditiile legii, persoana care: a) Are capacitate deplina de exercitiu, b) Are studii superioare, c) Are o vechime in munca de cel putin 3 ani, d) Este apta din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activitati, e) Se bucura de o buna reputatie si nu a fost condamnata definitiv pentru savarsirea unei infractiuni intentionate, de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei, f) A absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, in conditiile legii sau un program postuniversitar de nivel master in domeniu, acreditat conform legii si avizat de Consiliul de Mediere, g) A fost autorizata ca mediator, in conditiile legii 192/2006 cu modificarile ulterioare. Mediatorul verifica intentia partilor si autoritatea acestora de a semna un acord final, fie personal, fie prin persoanele pe care le mandateaza (capacitatea de a incheia o intelegere, de a putea dispune de drepturile invocate). I se solicita partii care are initiativa medierii relatii despre partea/persoanele care urmeaza a fi invitate in vederea acceptarii medierii. Mediatorul redacteaza si transmite invitatia. Mediatorul informeaza partile cu privire la principiile, avantajele si efectele medierii, procedura medierii, drepturile partilor in mediere si rolul sau ca mediator. Stabileste cadrul desfasurarii medierii, convine cu partile data, ora, locul desfasurarii medierii, si in anumite situatii limba in care se vor derula discutiile. Mediatorul pregateste si incheie contractul de mediere cu partile care va contine atat clauzele legale obligatorii, cat si clauzele consimtite de parti in mod conventional. In cazul in care partea refuza explicit medierea sau nu se prezinta de 2 ori la rand la datele stabilite pentru semnarea contractului de mediere, medierea se considera neacceptata. Mediatorul convine ca partea ce a declansat medierea cu privire la cheltuielile ocazionate de actele premergatoare medierii. In caz de acceptare a medierii aceste cheltuieli pot fi suportate de catre ambele parti in mod egal, sau alt mod stabilit de comun acord de catre parti. Medierea propriu-zisa poate incepe numai dupa semnarea contractului de mediere de catre mediator si parti. Contractul de mediere reprezinta manifestarea de vointa a partilor cu privire la solutionarea unui conflict prin procedura medierii. Contractul se incheie intre mediator, pe de o parte si partile conflictului, pe de alta parte. Mediatorul trebuie sa refuze preluarea unui caz atunci cand exista imprejurari care il impiedica sa fie neutru si impartial. Foarte important in mediere este totusi principiul libertatii partilor de a lua decizii. Astfel, obligatia principala a mediatorului in aceasta situatie este de a face cunoscut partilor actualul sau potentialul conflict de care acesta in mod rezonabil este constient si care ar ridica un semn de intrebare asupra impartialitatii si neutralitatii sale. Daca in urma acestei dezvaluiri partile isi manifesta interesul de a 102

fi mediate de acesta, mediatorul poate continua medierea. Pentru aceasta este insa nevoie de acordul unanim al participantilor la mediere. Avantajele medierii pentru părţi: 1. Economie de resurse: umane (mai putine personae implicate in rezolvarea conflictului), temporale (rezolvare mai rapida, chiar intr-o sedinta de mediere), emotionale (diminuarea stresului), material (costuri mai reduse, cheltuieli financiare mai mici), 2. Flexibilitatea procedurii, 3. Confidentialitatea, 4. Cadrul privat, 5. Controlul rezultatului si al timpului petrecut in mediere, 6. Exprimarea emotiilor si sentimentelor intr-un mediu supravegheat, 7. Satisfactia stingerii unui conflict, 8. Salvarea relatiilor interpersonale, 9. Eficienta si durabilitatea solutiilor Avantaje pentru instanţa de judecată: Descongestionarea instantelor de cauzele pretabile la mediere, Rezolvarea cu celeritate a unui litigiu pe baza acordului de mediere al partilor, Cresterea calitatii solutiilor pronuntate, Redirectionarea resurselor personale (energie, timp, studiu) asupra acelor cazuri in care medierea este inaplicabila, Scaderea costurilor generate de solutionarea litigiului Avantaje pentru avocati: Timpul mai scurt in care pot rezolva un dosar, Cresterea gradului de satisfactie a clientului, Nuantarea personalitatii profesionale, Onorariu de success, Sustinerea clientului atat in ceea ce priveste respectarea drepturilor legale, cat si a intereselor si nevoilor acestuia, Flexibilitatea procedurii – posibilitatea de a formula cereri pentru si in numele clientului in orice moment al procedurii de mediere, lipsa sanctiunilor (ex. decaderi din termen), confortul afectiv (cadru privat, confortbil), volum de munca mai redus. Test de evaluare a cunoştinţelor 1) Menţionaţi care sunt avantajele medierii pentru părţi. 2) Menţionaţi care sunt avantajele medierii pentru instanţă. 3) Prezentați rolul mediatorului. 4) Enumeraţi drepturile părţilor în mediere. 5) Prezentaţi principiile medierii.

103

Unitatea de învăţare 9. Executorii judecătoreşti

Cuprins 9.1. Introducere ........................................................................................................... 104 9.2. Competenţe ........................................................................................................ ..104 9.3. Prezentarea profesiei de executor judecătoresc. Modalităţi de accedere în profesie. Atribuţii. Suspendarea şi încetarea calităţii…………………………………………………..……105 9.4. Drepturile, îndatoririle şi răspunderea executorilor judecătoreşti......................108 9.5. Rezumat............................................................................................................113 9.6. Test de evaluare.................................................................................................115

9.1. Introducere Unitatea de învăţare 9 a cursului destinat disciplinei Organizarea profesiilor juridice îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice referitoare la profesia de executor judecătoresc. Studenţii vor putea cunoaşte care este modalitatea de a deveni executor judecătoresc, drepturile şi îndatoririle acestora. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu atribuţiile executorilor judecătoreşti şi cu modalitatea de suspendare şi de încetare a profesiei

9.2. Competenţele unităţii de învăţare Parcurgerea unităţii de învăţare 9 va permite studentului:  Să definească profesia de executor judecătoresc;  Să identifice atribuţiile executorilor judecătoreşti  Să prezinte procedura de accedere în această funcţie;  Să identifice drepturile şi îndatoririle executorilor judecătoreşti;  Să prezinte modalităţi de încetare a calităţii de executor judecătoresc.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

104

9.3. PREZENTAREA PROFESIEI DE EXECUTOR JUDECĂTORESC. CONDIŢII DE ACCEDERE ÎN PROFESIE. ATRIBUŢII. SUSPENDAREA ŞI ÎNCETAREA CALITĂŢII. 9.3.1. Prezentarea profesiei, condiţii de accedere, stagiu Executorii judecătoreşti sunt acele persoane cărora legea le-a încredinţat sarcina de a proceda la executarea silită a dispoziţiilor civile cuprinse într-o hotărâre judecătorească, pronunţată în materie civilă sau penală, ori într-un alt titlu executoriu.22 Potrivit disp. art.2 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată „Executorii judecatoresti sunt investiti sa indeplineasca un serviciu de interes public.Actul indeplinit de executorul judecatoresc, in limitele competentelor legale, purtand stampila si semnatura acestuia, precum si numarul de inregistrare si data, este act de autoritate publica si are forta probanta prevazuta de lege.” Conform disp.art.15 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată „Executor judecatoresc poate fi persoana care indeplineste urmatoarele conditii: a) are cetatenia romana si domiciliul in Romania; b) are capacitatea deplina de exercitiu; c)este licentiata in drept; d) nu are antecedente penale si se bucura de o buna reputatie; e) cunoaste limba romana; f) este apta din punct de vedere medical pentru exercitarea functiei; g) a indeplinit timp de 2 ani functia de executor judecatoresc stagiar si a promovat examenul de definitivat sau, dupa caz, a exercitat timp de 3 ani o functie de specialitate juridica si a promovat concursul sau examenul de admitere in profesie. Sunt scutite de examen persoanele care au exercitat timp de 5 ani functia de judecator, procuror sau avocat, cu conditia sa fi promovat examenul de definitivat in profesia din care provin. Executorul judecatoresc este numit de ministrul justitiei, in circumscriptia unei judecatorii, in baza cererii celui interesat si dupa verificarea indeplinirii conditiilor prevazute la art. 15. Tabloul executorilor judecatoresti se intocmeste si se actualizeaza anual de Consiliul Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti. Tabloul executorilor judecatoresti se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si se transmite instantelor judecatoresti. In termen de 90 de zile de la numirea in functie, fiecare executor judecatoresc este obligat sa isi inregistreze numirea la curtea de apel in a carei circumscriptie isi are biroul individual sau constituit in asociere. Pentru aceasta inregistrare, executorul judecatoresc va prezenta stampila si specimenul de semnatura personale. Ministrul justitiei poate, in cazuri temeinic justificate, sa prelungeasca acest termen. Neindeplinirea conditiilor prevazute la alin. (1) atrage de drept revocarea din functie a executorului judecatoresc. Poate fi executor judecatoresc stagiar cel care: a) indeplineste conditiile cerute la art. 15 lit. a)-f);

22

I.Leş, Organizarea sistemului judiciar românesc. Noile reglementări, ed.AllBeck, Bucureşti 2004, p.302

105

b) a promovat concursul sau examenul de admitere in profesia de executor judecatoresc, organizat de Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti, sub coordonarea si controlul Ministerului Justitiei; c) se afla in perioada de stagiu, pana la promovarea examenului de capacitate; d) este angajat intr-un birou de executor judecatoresc. Concursul sau examenul de admitere in profesia de executor judecatoresc se organizeaza anual sau ori de cate ori este necesar, de Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti, sub coordonarea si controlul Ministerului Justitiei. Data si locul de desfasurare a concursului sau examenului se stabilesc prin ordin al ministrului justitiei, cu consultarea Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti. Concursul sau examenul de admitere in profesia de executor judecatoresc si examenul de definitivat se vor desfasura in fata unei comisii din care fac parte, in mod obligatoriu, reprezentanti ai Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti, ai Ministerului Justitiei si cadre didactice din invatamantul superior de specialitate. Conditiile de desfasurare a acestor concursuri sau examene se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi, aprobat prin ordin al ministrului justitiei. Exista Ordinul ministrului justitiei nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere in aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 64 din 6 februarie 2001, cu modificari si completari. Executorul judecatoresc este obligat sa incheie contract individual de munca cu executorul judecatoresc stagiar si sa asigure formarea profesionala a acestuia. Executorul judecatoresc poate delega executorul judecatoresc stagiar sa indeplineasca atributiile prevazute la art. 7 lit. a)- e). Verificarea formarii profesionale si a conditiilor de incheiere a contractului individual de munca al executorului judecatoresc stagiar este in sarcina Camerei executorilor judecatoresti si se stabileste prin Statutul. 9.3.2. Atribuţiile executorului judecătoresc Executorul judecatoresc are urmatoarele atributii: a) punerea in executare a dispozitiilor cu caracter civil din titlurile executorii; b) notificarea actelor judiciare si extrajudiciare; c) comunicarea actelor de procedura; d) recuperarea pe cale amiabila a oricarei creante; e) aplicarea masurilor asiguratorii dispuse de instanta judecatoreasca; f) constatarea unor stari de fapt in conditiile prevazute de Codul de procedura civila; g) intocmirea proceselor-verbale de constatare, in cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de catre debitor, potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila; h) intocmirea, potrivit legii, a protestului de neplata a cambiilor, biletelor la ordin si a cecurilor, dupa caz; i) orice alte acte sau operatiuni date de lege in competenta lui. 9.3.3. Suspendarea şi încetarea calităţii de executor judecătoresc Exercitiul functiei de executor judecatoresc se suspenda: a) in situatiile prevazute la art. 49 lit. d) si la art. 50 alin. (1); 106

b) in cazurile de incompatibilitate prevazute la art. 42, precum si in cazul interdictiilor prevazute de lege; c)in caz de neplata a contributiilor banesti profesionale, timp de 3 luni de la scadenta acestora, pana la achitarea lor integrala; d) in caz de incapacitate temporara de munca; e) la cererea executorului judecatoresc, pentru motive intemeiate. Calitatea de executor judecatoresc inceteaza: a) la cerere; b) prin pensionare sau in cazul constatarii incapacitatii de munca, in conditiile legii; c) prin desfiintarea biroului executorului judecatoresc, urmata de neexercitarea fara justificare de catre titularul acestuia a profesiei, in conditiile legii, intr-un alt birou, in termen de 6 luni; d) prin excluderea din profesie, dispusa ca sanctiune disciplinara, in conditiile prezentei legi; e) in cazul condamnarii definitive pentru savarsirea cu intentie a unei infractiuni care aduce atingere prestigiului profesiei; f) in cazul constatarii vaditei sale incapacitati profesionale, exprimata si prin anularea sau desfiintarea irevocabila de catre instanta de judecata a unui numar de executari silite reprezentand 10% din dosarele de executare instrumentate sau a unor acte de executare intocmite in cel mult 20% din dosarele de executare instrumentate intr-un an calendaristic; g) in cazul in care executorul judecatoresc nu mai indeplineste conditiile prevazute la art. 15 lit. a), b), d), e) si f); h) prin deces. Incetarea calitatii de executor judecatoresc se constata sau se dispune, dupa caz, de ministrul justitiei, la solicitarea Consiliului Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti sau din oficiu.

Prezentaţi modalitatea de acces în profesia de executor judecătoresc. Enumeraţi 5 situaţii în care calitatea de executor judecătoresc se suspendă sau încetează. Să ne reamintim... Executorii judecătoreşti sunt acele persoane cărora legea le-a încredinţat sarcina de a proceda la executarea silită a dispoziţiilor civile cuprinse într-o hotărâre judecătorească, pronunţată în materie civilă sau penală, ori într-un alt titlu executoriu. Tabloul executorilor judecatoresti se intocmeste si se actualizeaza anual de Consiliul Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti. Tabloul executorilor judecatoresti se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si se transmite instantelor judecatoresti. In termen de 90 de zile de la numirea in functie, fiecare executor judecatoresc este obligat sa isi inregistreze numirea la curtea de apel in a carei circumscriptie isi are biroul individual sau constituit in asociere. 107

Poate fi executor judecatoresc stagiar cel care: a) indeplineste conditiile cerute la art. 15 lit. a)-f); b) a promovat concursul sau examenul de admitere in profesia de executor judecatoresc, organizat de Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti, sub coordonarea si controlul Ministerului Justitiei; c) se afla in perioada de stagiu, pana la promovarea examenului de capacitate; d) este angajat intr-un birou de executor judecatoresc. Concursul sau examenul de admitere in profesia de executor judecatoresc se organizeaza anual sau ori de cate ori este necesar, de Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti, sub coordonarea si controlul Ministerului Justitiei. Executorul judecatoresc este obligat sa incheie contract individual de munca cu executorul judecatoresc stagiar si sa asigure formarea profesionala a acestuia. Executorul judecatoresc are urmatoarele atributii: a) punerea in executare a dispozitiilor cu caracter civil din titlurile executorii; b) notificarea actelor judiciare si extrajudiciare; c) comunicarea actelor de procedura; d) recuperarea pe cale amiabila a oricarei creante; e) aplicarea masurilor asiguratorii dispuse de instanta judecatoreasca; f) constatarea unor stari de fapt in conditiile prevazute de Codul de procedura civila; g) intocmirea proceselor-verbale de constatare, in cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de catre debitor, potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila; h) intocmirea, potrivit legii, a protestului de neplata a cambiilor, biletelor la ordin si a cecurilor, dupa caz; i) orice alte acte sau operatiuni date de lege in competenta lui. Calitatea de executor judecătoresc poate fi suspendată sau poate înceta în anumite situaţii.

DREPTURILE, ÎNDATORIRILE EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI

9.4.

ŞI

RĂSPUNDEREA

9.4.1. Drepturile executorilor judecătoreşti Executorii judecatoresti isi exercita personal atributiile si se bucura de stabilitate in functie, neputand fi transferati in alta localitate, fara acordul lor, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. Activitatea executorului judecatoresc, care indeplineste conditiile prevazute la art. 15 lit. c), este considerata vechime in functie juridica de specialitate. In exercitarea profesiei executorii judecatoresti sunt ocrotiti de lege. Lovirea sau alte acte de violenta savarsite impotriva executorului judecatoresc in timpul exercitarii profesiei si in legatura cu aceasta se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani. Executorii judecatoresti au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale si maximale stabilite de ministrul justitiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti. In cazul executarii silite a creantelor avand ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt urmatoarele: a) pentru creantele in valoare de pana la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentand valoarea creantei ce face obiectul executarii silite; 108

b) pentru creantele in valoare de peste 50.000 lei, dar pana la 80.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.000 lei plus un procent de pana la 3% din suma care depaseste 50.000 lei din valoarea creantei ce face obiectul executarii silite; c) pentru creantele in valoare de peste 80.000 lei, dar pana la 100.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.900 lei plus un procent de pana la 2% din suma care depaseste 80.000 lei din valoarea creantei ce face obiectul executarii silite; d) pentru creantele in valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de pana la 1% din suma care depaseste 100.000 lei din valoarea creantei ce face obiectul executarii silite. Ministrul justitiei va stabili onorarii minimale si maximale pentru persoanele cu venituri sub salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, precum si posibilitatea achitarii acestora in mai multe transe. Executorii judecatoresti nu pot conditiona punerea in executare a hotararilor judecatoresti de plata anticipata a onorariului. Cheltuielile ocazionate de efectuarea executarii silite sunt in sarcina debitorului urmarit, cu exceptia cazului in care creditorul a renuntat la executare, situatie in care vor fi suportate de acesta, sau daca prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi tinut sa suporte cheltuielile de executare stabilite sau, dupa caz, efectuate dupa inregistrarea cererii de executare si pana la data realizarii obligatiei stabilite in titlul executoriu, chiar daca el a executat-o de bunavoie. Cu toate acestea, in cazul in care debitorul, somat sa isi indeplineasca obligatia, a executat-o de indata sau in termenul acordat de lege, el nu va fi tinut sa suporte decat cheltuielile pentru actele de executare efectiv indeplinite, precum si onorariul executorului judecatoresc si, daca este cazul, al avocatului creditorului, proportional cu activitatea depusa de acestia. Sunt cheltuieli de executare: 1. taxele de timbru necesare declansarii executarii silite; 2. onorariul executorului judecatoresc, stabilit potrivit legii; 3. onorariul avocatului, in faza de executare silita; 4. onorariul expertului si al interpretului; 5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicitatii procedurii de executare silita si cu efectuarea altor acte de executare silita; 6. cheltuielile de transport; 7. alte cheltuieli prevazute de lege ori necesare desfasurarii executarii silite. Executorul judecatoresc are dreptul la concediu de odihna, in conditiile stabilite prin statut. Executorii judecatoresti beneficiaza de drepturi de asigurari sociale, pe baza contributiilor la sistemele de asigurari sociale, in conditiile legii. 9.4.2. Incompatibilităţile calităţii de executor judecătoresc Exercitarea functiei de executor judecatoresc este incompatibila cu: a) activitatea salarizata in cadrul altor profesii, exceptand activitatea didactica universitara, activitatea artistica, literara si publicistica; b) calitatea de deputat sau de senator ori de consilier in consiliile judetene sau locale, pe durata mandatului; c) desfasurarea unor activitati comerciale, direct sau prin persoane interpuse; 109

d) calitatea de asociat intr-o societate in nume colectiv, asociat comandidat in societatile in comandita simpla sau pe actiuni, administrator al unei societati cu raspundere limitata, presedinte al unui consiliu de administratie, membru al consiliului de conducere, director general sau director al unei societati pe actiuni, administrator al unei societati profesionale. 9.4.3. Îndatoririle şi răspunderea disciplinară a executorilor judecătoreşti Executorii judecatoresti si personalul birourilor de executori judecatoresti au obligatia sa pastreze secretul profesional cu privire la actele si faptele despre care au luat cunostinta in cadrul activitatii lor, chiar si dupa incetarea functiei, cu exceptia cazurilor in care legea sau partile interesate ii elibereaza de aceasta obligatie. Executorii judecatoresti au obligatia sa participe, cel putin o data la 3 ani, la programe de formare profesionala continua organizate de Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti, de camerele executorilor judecatoresti de pe langa curtile de apel, de institutii de invatamant superior din tara sau din strainatate ori la alte forme de perfectionare profesionala. Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti aproba anual, la propunerea camerelor executorilor judecatoresti de pe langa curtile de apel, programul de formare profesionala continua a executorilor judecatoresti. Modul de organizare a activitatilor de formare profesionala continua, precum si modalitatile de evaluare a indeplinirii acestei obligatii sunt prevazute de regulamentul de aplicare a prezentei legi si de statutul profesiei. Raspunderea civila a executorului judecatoresc poate fi angajata, in conditiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii prin incalcarea obligatiilor sale profesionale. Asigurarea de raspundere profesionala a executorului judecatoresc se realizeaza prin Casa de asigurari constituita in acest scop, potrivit art. 35 alin. (1). Este interzis executorilor judecatoresti sa dobandeasca direct sau prin persoane interpuse, pentru ei sau pentru altii, bunurile ce au facut obiectul activitatii de executare silita. Raspunderea disciplinara a executorului judecatoresc intervine pentru urmatoarele abateri: a) nerespectarea secretului profesional; b) incalcarea incompatibilitatilor si interdictiilor prevazute de lege; c)savarsirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probitatii profesionale ori bunelor moravuri; d) neindeplinirea obligatiilor privind formarea profesionala a executorilor judecatoresti stagiari, angajati pe baza de contract; e) intarzierea sistematica si neglijenta in efectuarea lucrarilor; f) absenta nejustificata de la birou; g) omisiunea de a efectua publicitatea vanzarii prin Registrul electronic de publicitate a vanzarii bunurilor supuse executarii silite, conform prevederilor art. 35 alin. Actiunea disciplinara se exercita de ministrul justitiei sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecatoresti si se judeca de Consiliul de disciplina al acesteia, format din 3 membri alesi de adunarea generala a Camerei executorilor judecatoresti, pe o perioada de 3 ani. Pentru suspendarea din functie sau excluderea din profesie este obligatorie cercetarea prealabila, care se efectueaza de inspectori generali din cadrul directiei de specialitate din Ministerul Justitiei sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecatoresti. 110

Audierea celui in cauza este obligatorie, acesta fiind indreptatit sa ia cunostinta de continutul dosarului si sa-si formuleze apararea. Consiliul de disciplina al Camerei executorilor judecatoresti citeaza partile si pronunta o hotarare motivata care se comunica acestora. Impotriva hotararii Consiliului de disciplina al Camerei executorilor judecatoresti partile pot face contestatie, in termen de 15 zile de la comunicare, la Comisia superioara de disciplina a Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti, care judeca in complet de 5 membri. Hotararea Comisiei superioare de disciplina este definitiva si poate fi atacata cu recurs la curtea de apel in a carei raza teritoriala se afla sediul profesional. Procedura judecarii abaterilor disciplinare se stabileste prin regulamentul de aplicare a prezentei legi. Sanctiunile disciplinare se aplica in raport cu gravitatea faptelor si constau in: a) mustrare; b) avertisment; c)amenda de la 500 lei la 3.000 lei, care se face venit la bugetul Camerei executorilor judecatoresti in a carei raza teritoriala este situat biroul executorului judecatoresc respectiv. Neachitarea amenzii in termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii prin care sa stabilit sanctiunea disciplinara atrage suspendarea de drept din functie a executorului judecatoresc pana la achitarea sumei. Hotararea definitiva constituie titlu executoriu; d) suspendarea din functie pe o durata de la o luna la 6 luni; e) excluderea din profesie. In cazul in care impotriva executorului judecatoresc s-a luat masura arestarii preventive sau in cazul in care s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca de condamnare la o pedeapsa privativa de libertate, in prima instanta, ministrul justitiei, din oficiu sau la propunerea Consiliului Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti, va lua masura suspendarii din functie a acestuia pana la solutionarea procesului penal, potrivit legii. Ministrul justitiei dispune excluderea din profesie a executorului judecatoresc condamnat in conditiile prevazute la art. 23 alin. (1) lit. e), incepand cu data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de condamnare. In caz de suspendare sau excludere din profesie stampila, legitimatia, registrele si lucrarile executorului judecatoresc suspendat sau exclus vor fi depuse, in termen de 5 zile, sub luare de semnatura, la Camera executorilor judecatoresti in a carei raza teritoriala este situat biroul acestuia. Camera executorilor judecatoresti are obligatia de a asigura continuarea lucrarilor neexecutate. Menţionaţi drepturile şi îndatoririle pe care le au executorii judecătoreşti Enumeraţi sancţiunile disciplinare care le pot fi aplicate executorilor judecătoreşti.

111

Să ne reamintim... Executorii judecatoresti isi exercita personal atributiile si se bucura de stabilitate in functie, neputand fi transferati in alta localitate, fara acordul lor, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. Activitatea executorului judecatoresc, care indeplineste conditiile prevazute la art. 15 lit. c), este considerata vechime in functie juridica de specialitate. In exercitarea profesiei executorii judecatoresti sunt ocrotiti de lege. Lovirea sau alte acte de violenta savarsite impotriva executorului judecatoresc in timpul exercitarii profesiei si in legatura cu aceasta se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani. Executorii judecatoresti au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale si maximale stabilite de ministrul justitiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti. Cheltuielile ocazionate de efectuarea executarii silite sunt in sarcina debitorului urmarit, cu exceptia cazului in care creditorul a renuntat la executare, situatie in care vor fi suportate de acesta, sau daca prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi tinut sa suporte cheltuielile de executare stabilite sau, dupa caz, efectuate dupa inregistrarea cererii de executare si pana la data realizarii obligatiei stabilite in titlul executoriu, chiar daca el a executat-o de bunavoie. Cu toate acestea, in cazul in care debitorul, somat sa isi indeplineasca obligatia, a executat-o de indata sau in termenul acordat de lege, el nu va fi tinut sa suporte decat cheltuielile pentru actele de executare efectiv indeplinite, precum si onorariul executorului judecatoresc si, daca este cazul, al avocatului creditorului, proportional cu activitatea depusa de acestia Executorii judecatoresti si personalul birourilor de executori judecatoresti au obligatia sa pastreze secretul profesional cu privire la actele si faptele despre care au luat cunostinta in cadrul activitatii lor, chiar si dupa incetarea functiei, cu exceptia cazurilor in care legea sau partile interesate ii elibereaza de aceasta obligatie. Executorii judecatoresti au obligatia sa participe, cel putin o data la 3 ani, la programe de formare profesionala continua organizate de Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti, de camerele executorilor judecatoresti de pe langa curtile de apel, de institutii de invatamant superior din tara sau din strainatate ori la alte forme de perfectionare profesionala. Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti aproba anual, la propunerea camerelor executorilor judecatoresti de pe langa curtile de apel, programul de formare profesionala continua a executorilor judecatoresti. Modul de organizare a activitatilor de formare profesionala continua, precum si modalitatile de evaluare a indeplinirii acestei obligatii sunt prevazute de regulamentul de aplicare a prezentei legi si de statutul profesiei. Actiunea disciplinara se exercita de ministrul justitiei sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecatoresti si se judeca de Consiliul de disciplina al acesteia, format din 3 membri alesi de adunarea generala a Camerei executorilor judecatoresti, pe o perioada de 3 ani. Pentru suspendarea din functie sau excluderea din profesie este obligatorie cercetarea prealabila, care se efectueaza de inspectori generali din cadrul directiei de specialitate din Ministerul Justitiei sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecatoresti. 112

Audierea celui in cauza este obligatorie, acesta fiind indreptatit sa ia cunostinta de continutul dosarului si sa-si formuleze apararea. Consiliul de disciplina al Camerei executorilor judecatoresti citeaza partile si pronunta o hotarare motivata care se comunica acestora.

Rezumat Executorii judecătoreşti sunt acele persoane cărora legea le-a încredinţat sarcina de a proceda la executarea silită a dispoziţiilor civile cuprinse într-o hotărâre judecătorească, pronunţată în materie civilă sau penală, ori într-un alt titlu executoriu. Potrivit disp. art.2 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată „Executorii judecatoresti sunt investiti sa indeplineasca un serviciu de interes public.Actul indeplinit de executorul judecatoresc, in limitele competentelor legale, purtand stampila si semnatura acestuia, precum si numarul de inregistrare si data, este act de autoritate publica si are forta probanta prevazuta de lege.” Conform disp.art.15 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată „Executor judecatoresc poate fi persoana care indeplineste urmatoarele conditii: a) are cetatenia romana si domiciliul in Romania; b) are capacitatea deplina de exercitiu; c)este licentiata in drept; d) nu are antecedente penale si se bucura de o buna reputatie; e) cunoaste limba romana; f) este apta din punct de vedere medical pentru exercitarea functiei; g) a indeplinit timp de 2 ani functia de executor judecatoresc stagiar si a promovat examenul de definitivat sau, dupa caz, a exercitat timp de 3 ani o functie de specialitate juridica si a promovat concursul sau examenul de admitere in profesie. Sunt scutite de examen persoanele care au exercitat timp de 5 ani functia de judecator, procuror sau avocat, cu conditia sa fi promovat examenul de definitivat in profesia din care provin. Executorul judecatoresc este numit de ministrul justitiei, in circumscriptia unei judecatorii, in baza cererii celui interesat si dupa verificarea indeplinirii conditiilor prevazute la art. 15. Tabloul executorilor judecatoresti se intocmeste si se actualizeaza anual de Consiliul Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti. Tabloul executorilor judecatoresti se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si se transmite instantelor judecatoresti. In termen de 90 de zile de la numirea in functie, fiecare executor judecatoresc este obligat sa isi inregistreze numirea la curtea de apel in a carei circumscriptie isi are biroul individual sau constituit in asociere. Executorul judecatoresc are urmatoarele atributii: a) punerea in executare a dispozitiilor cu caracter civil din titlurile executorii; b) notificarea actelor judiciare si extrajudiciare; c) comunicarea actelor de procedura; d) recuperarea pe cale amiabila a oricarei creante; e) aplicarea masurilor asiguratorii dispuse de instanta judecatoreasca; f) constatarea unor stari de fapt in conditiile prevazute de Codul de procedura civila; g) intocmirea proceselor-verbale de constatare, in cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de catre debitor, potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila; 113

h) intocmirea, potrivit legii, a protestului de neplata a cambiilor, biletelor la ordin si a cecurilor, dupa caz; i) orice alte acte sau operatiuni date de lege in competenta lui. Executorii judecatoresti isi exercita personal atributiile si se bucura de stabilitate in functie, neputand fi transferati in alta localitate, fara acordul lor, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. In exercitarea profesiei executorii judecatoresti sunt ocrotiti de lege. Lovirea sau alte acte de violenta savarsite impotriva executorului judecatoresc in timpul exercitarii profesiei si in legatura cu aceasta se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani. Executorii judecatoresti au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale si maximale stabilite de ministrul justitiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti. Ministrul justitiei va stabili onorarii minimale si maximale pentru persoanele cu venituri sub salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, precum si posibilitatea achitarii acestora in mai multe transe. Executorii judecatoresti nu pot conditiona punerea in executare a hotararilor judecatoresti de plata anticipata a onorariului. Cheltuielile ocazionate de efectuarea executarii silite sunt in sarcina debitorului urmarit, cu exceptia cazului in care creditorul a renuntat la executare, situatie in care vor fi suportate de acesta, sau daca prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi tinut sa suporte cheltuielile de executare stabilite sau, dupa caz, efectuate dupa inregistrarea cererii de executare si pana la data realizarii obligatiei stabilite in titlul executoriu, chiar daca el a executat-o de bunavoie. Cu toate acestea, in cazul in care debitorul, somat sa isi indeplineasca obligatia, a executat-o de indata sau in termenul acordat de lege, el nu va fi tinut sa suporte decat cheltuielile pentru actele de executare efectiv indeplinite, precum si onorariul executorului judecatoresc si, daca este cazul, al avocatului creditorului, proportional cu activitatea depusa de acestia. Executorii judecatoresti si personalul birourilor de executori judecatoresti au obligatia sa pastreze secretul profesional cu privire la actele si faptele despre care au luat cunostinta in cadrul activitatii lor, chiar si dupa incetarea functiei, cu exceptia cazurilor in care legea sau partile interesate ii elibereaza de aceasta obligatie. Executorii judecatoresti au obligatia sa participe, cel putin o data la 3 ani, la programe de formare profesionala continua organizate de Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti, de camerele executorilor judecatoresti de pe langa curtile de apel, de institutii de invatamant superior din tara sau din strainatate ori la alte forme de perfectionare profesionala. Exercitarea functiei de executor judecatoresc este incompatibila cu: activitatea salarizata in cadrul altor profesii, exceptand activitatea didactica universitara, activitatea artistica, literara si publicistica; calitatea de deputat sau de senator ori de consilier in consiliile judetene sau locale, pe durata mandatului; desfasurarea unor activitati comerciale, direct sau prin persoane interpuse; calitatea de asociat intr-o societate in nume colectiv, asociat comandidat in societatile in comandita simpla sau pe actiuni, administrator al unei societati cu raspundere 114

limitata, presedinte al unui consiliu de administratie, membru al consiliului de conducere, director general sau director al unei societati pe actiuni, administrator al unei societati profesionale. Raspunderea disciplinara a executorului judecatoresc intervine pentru urmatoarele abateri: a) nerespectarea secretului profesional; b) incalcarea incompatibilitatilor si interdictiilor prevazute de lege; c)savarsirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probitatii profesionale ori bunelor moravuri; d) neindeplinirea obligatiilor privind formarea profesionala a executorilor judecatoresti stagiari, angajati pe baza de contract; e) intarzierea sistematica si neglijenta in efectuarea lucrarilor; f) absenta nejustificata de la birou; g) omisiunea de a efectua publicitatea vanzarii prin Registrul electronic de publicitate a vanzarii bunurilor supuse executarii silite, conform prevederilor art. 35 alin. Actiunea disciplinara se exercita de ministrul justitiei sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecatoresti si se judeca de Consiliul de disciplina al acesteia, format din 3 membri alesi de adunarea generala a Camerei executorilor judecatoresti, pe o perioada de 3 ani. Pentru suspendarea din functie sau excluderea din profesie este obligatorie cercetarea prealabila, care se efectueaza de inspectori generali din cadrul directiei de specialitate din Ministerul Justitiei sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecatoresti. Test de evaluare a cunoştinţelor 1) Menţionaţi 5 drepturi şi/sau îndatoriri ale executorilor judecătoreşti. 2) Menţionaţi 5 abateri disciplinare ale executorilor judecătoreşti. 3) Prezentați modul de accedere în profesia de executor judecătoresc 4) Enumeraţi atribuţiile executorilor judecătoreşti 5) Enumeraţi sancţiunile disciplinare care le pot fi aplicate executorilor judecătoreşti.

115

Unitatea de învăţare 10. CONSILIERII JURIDICI

Cuprins 10.1. Introducere ......................................................................................................... 116 10.2. Competenţe ........................................................................................................ 116 10.3. Prezentarea prezentarea profesiei de consilier juridic. Modalitatea de accedere în profesie. Atribuţii. Stagiul profesional …………………………………………………………….117 10.4. Demnitatea profesională. Incompatibilități și interdicții. Suspendarea și încetarea calității de consilier juridic………………………………………………………………………….119 10.5. Rezumat.........................................................................................................121 10.6. Test de evaluare.............................................................................................122

10.1. Introducere Unitatea de învăţare 9 a cursului destinat disciplinei Organizarea profesiilor juridice îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice referitoare la profesia de consilier juridic. Studenţii vor putea cunoaşte care este modalitatea de a deveni consilier juridic, drepturile şi îndatoririle acestuia, interdicțiile și incompatibilitățile. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu atribuţiile consilierului juridic şi cu modalitatea de suspendare şi de încetare a profesiei acestora.

10.2. Competenţele unităţii de învăţare Parcurgerea unităţii de învăţare 10 va permite studentului:  Să definească profesia de consilier juridic;  Să identifice incompatibilitățile consilierilor juridici  Să prezinte procedura de accedere în această funcţie;  Să identifice interdicțiile consilierilor juridici;  Să prezinte modalităţi de suspendare și de încetare a calităţii de consilier juridic.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

116

10.3. PREZENTAREA PROFESIEI DE CONSILIER JURIDIC. MODALITATEA DE ACCEDERE ÎN PROFESIE. ATRIBUŢII. STAGIUL PROFESIONAL 10.3.1. Prezentarea profesiei, modalități de exercitare a profesiei de consilier juridic Profesia de consilier juridic face parte din categoria profesiilor juridice, se organizează ca un corp profesional şi se exercită conform prevederilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic şi prevederilor statutului. Profesia de consilier juridic se exercită personal de către consilierul juridic înscris peTabloul profesional al consilierilor juridici definitivi sau stagiari, denumit în continuareTablou, ţinut de către Colegiile Consilierilor Juridici din România. Consilierul juridic, în exercitarea profesiei, se supune numai Constituţiei, legii, codului de deontologie profesională şi statutului profesiei. În exercitarea profesiei şi în legătură cu aceasta, consilierul juridic este independent profesional şi nu poate fi supus nici unei îngrădiri sau presiuni de orice tip, acesta fiind protejat de lege împotriva acestora. Consilierul juridic asigură apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum şi ale persoanelor juridice de drept privat şi ale celorlalte entităţi interesate în conformitate cu Constituţia şi cu legile ţării. În activitatea sa, consilierul juridic asigură: - consultanţa, asistenţa şi reprezentarea autorităţii sau a instituţiei publice ori a persoanei juridice în favoarea căreia exercită profesia, apără drepturile şi interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană juridică sau fizică, română ori străină; - avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic în condiţiile legii. Activitatea de consilier juridic este considerată vechime în muncă juridică în funcţiile de magistrat, avocat, notar public sau în alte funcţii juridice, potrivit dispoziţiilor legale specifice fiecăreia dintre aceste profesii. Activitatea profesională a consilierului juridic se realizează prin: - consultaţii şi cereri cu caracter juridic în toate domeniile dreptului; - redactarea de opinii juridice cu privire la aspecte legale ce privesc activitatea acesteia; - redactarea proiectelor de contracte, precum şi negocierea clauzelor legale contractuale; - asistenţa, consultanţa şi reprezentarea juridică a persoanelor juridice şi a altor entităţi interesate; - redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a consimţământului, a conţinutului şi a datei actelor încheiate, care privesc persoana juridică în favoarea căreia consilierul juridic exercită profesia; - avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic; - verificarea legalităţii actelor cu caracter juridic şi administrativ primite spre avizare; - semnarea la solicitarea conducerii, în cadrul reprezentării, a documentelor cu caracter juridic emanate de la persoana juridică sau de la instituţia publică reprezentată; 10.3.2. Dobândirea calităţii de consilier juridic. Stagiul profesional 117

Poate fi consilier juridic persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: a) este cetăţean român şi are domiciliul în România; b) are exerciţiul drepturilor civile şi politice; c) este licenţiată a unei facultăţi de drept; d) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei; această condiţie se dovedeşte cu certificat medical eliberat în condiţiile legii; e) nu se află în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de Legea nr. 514/2003. Înscrierea în profesia de consilier juridic se face în mod individual, pe baza unei cereri adresate Colegiului Consilierilor Juridici pe a cărui rază teritorială domiciliază, conform regulamentului şi statutului fiecărui colegiu teritorial. La debutul exercitării profesiei, consilierul juridic efectuează, în mod obligatoriu, un stagiu de pregătire profesională, perioadă în care are calitatea de consilier juridic stagiar. Stagiul reprezintă perioada premergătoare definitivării în profesia de consilier juridic şi are drept scop pregătirea profesională a consilierului juridic la începutul exercitării profesiei. Stagiul la debutul în profesie este obligatoriu şi efectiv. În timpul stagiului, consilierul juridic va avea calitatea de consilier juridic stagiar. Durata stagiului este de 2 ani. Consiliul colegiului teritorial, în mod excepţional şi numai după verificarea raportului făcut de şeful Biroului de îndrumare profesională, împreună cu consilierul juridic îndrumător, precum şi cu consilierul juridic care sprijină cererea de admitere în colegiu pe baza unei activităţi profesionale meritorii, poate aproba reducerea perioadei de stagiu. Această reducere nu poate fi mai mare de 6 (şase) luni calendaristice.

Prezentaţi modalitățile în care se poate exercita profesia de consilier juridic. Să ne reamintim... Profesia de consilier juridic face parte din categoria profesiilor juridice, se organizează ca un corp profesional şi se exercită conform prevederilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic şi prevederilor statutului. Profesia de consilier juridic se exercită personal de către consilierul juridic înscris pe Tabloul profesional al consilierilor juridici definitivi sau stagiari, denumit în continuare Tablou, ţinut de către Colegiile Consilierilor Juridici din România. În activitatea sa, consilierul juridic asigură: consultanţa, asistenţa şi reprezentarea autorităţii sau a instituţiei publice ori a persoanei juridice în favoarea căreia exercită profesia, apără drepturile şi interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană juridică sau fizică, română ori străină; avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic în condiţiile legii Înscrierea în profesia de consilier juridic se face în mod individual, pe baza unei cereri adresate Colegiului Consilierilor Juridici pe a cărui rază teritorială 118

domiciliază, conform regulamentului şi statutului fiecărui colegiu teritorial. La debutul exercitării profesiei, consilierul juridic efectuează, în mod obligatoriu, un stagiu de pregătire profesională, perioadă în care are calitatea de consilier juridic stagiar. Stagiul reprezintă perioada premergătoare definitivării în profesia de consilier juridic şi are drept scop pregătirea profesională a consilierului juridic la începutul exercitării profesiei. 10.4. DEMNITATEA PROFESIONALĂ. INCOMPATIBILITĂȚI ȘI INTERDICȚII. SUSPENDAREA ȘI ÎNCETAREA CALITĂȚII DE CONSILIER JURIDIC 10.4.1. Demnitatea profesională. Incompatibilitățile și interdicțiile consilierilor juridici Este nedemn de a fi consilier juridic acela care: a) a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură a aduce atingere profesiei de consilier juridic; b) în exercitarea profesiei de consilier juridic a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească irevocabilă; c) este declarat nedemn, pentru alte cauze, de lege Exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu: a) calitatea de avocat; b) activităţile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de consilier juridic sau bunele moravuri; c) alte profesii autorizate sau salarizate; d) funcţia şi activitatea de administrator sau de lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare şi lichidare judiciară; e) activitatea publicistică salarizată; f) alte incompatibilităţi prevăzute de lege sau rezultate din situaţia de conflict de interese, în condiţiile legii. Exercitarea profesiei de consilier juridic este compatibilă cu: a) activitatea didactică universitară şi de cercetare; b) funcţia de arbitru, mediator sau expert, în condiţiile legii şi cu respectarea prevederilor legale privind conflictul de interese; c) participarea la comisii de studii, de întocmire a proiectelor de reglementări juridice; d) orice altă activitate profesională care nu încalcă situaţiile de incompatibilitate şi de nedemnitate; Consilierul juridic nu poate asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe şi nu poate pleda împotriva părţii care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectele litigioase ale pricinii. Consilierul juridic nu poate fi ascultat ca martor şi nu poate furniza relaţii nici unei autorităţi sau persoane cu privire la cauza care i-a fost încredinţată, decât dacă are dezlegarea prealabilă, expresă şi scrisa din partea părţii în cauză, în condiţiile legii. 119

Calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de consilier juridic, cu privire la faptele şi împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător al vreunei părţi în cauză. 10.4.2. Suspendarea și încetarea calităţii de consilier juridic Exercitarea profesiei de consilier juridic se suspendă în următoarele situaţii: a) în caz de incompatibilitate; b) pe perioada de interdicţie de a exercita activităţile profesionale, dispusă prin hotărâre judecătorească sau disciplinară; c) în caz de neplată a taxelor şi a contribuţiilor profesionale timp de 3 luni de la scadenţa acestora până la lichidarea lor integrală; d) în condiţiile în care consilierul juridic îndeplineşte alte funcţii juridice "sau profesii salarizate. Încetarea exercitării profesiei de consilier juridic are loc în următoarele situaţii: a) prin renunţare scrisă la exercitarea profesiei; b) prin deces; c) dacă împotriva consilierului juridic s-a luat măsura excluderii din profesie. În toate situaţiile de încetare a exercitării profesiei de consilier juridic, acesta nu va mai putea folosi legitimaţia de consilier juridic, insigna, ştampilele şi roba. Menţionaţi care sunt interdicțiile consilierilor juridici. Enumeraţi modalitățile de încetare a calității de consilier juridic.

Să ne reamintim... Exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu: a) calitatea de avocat; b) activităţile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de consilier juridic sau bunele moravuri; c) alte profesii autorizate sau salarizate; d) funcţia şi activitatea de administrator sau de lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare şi lichidare judiciară; e) activitatea publicistică salarizată; f) alte incompatibilităţi prevăzute de lege sau rezultate din situaţia de conflict de interese, în condiţiile legii. Consilierul juridic nu poate asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe şi nu poate pleda împotriva părţii care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectele litigioase ale pricinii. Consilierul juridic nu poate fi ascultat ca martor şi nu poate furniza relaţii nici unei autorităţi sau persoane cu privire la cauza care i-a fost încredinţată, decât dacă are dezlegarea prealabilă, expresă şi scrisa din partea părţii în cauză, în condiţiile legii. Încetarea exercitării profesiei de consilier juridic are loc în următoarele situaţii: a) prin renunţare scrisă la exercitarea profesiei; b) prin deces; c) dacă împotriva consilierului juridic s-a luat măsura excluderii din profesie. În toate situaţiile de încetare a exercitării profesiei de consilier juridic, acesta nu va mai putea folosi legitimaţia de consilier juridic, insigna, ştampilele şi roba.

120

Rezumat Profesia de consilier juridic face parte din categoria profesiilor juridice, se organizează ca un corp profesional şi se exercită conform prevederilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic şi prevederilor statutului. Profesia de consilier juridic se exercită personal de către consilierul juridic înscris peTabloul profesional al consilierilor juridici definitivi sau stagiari, denumit în continuareTablou, ţinut de către Colegiile Consilierilor Juridici din România. Consilierul juridic, în exercitarea profesiei, se supune numai Constituţiei, legii, codului de deontologie profesională şi statutului profesiei. În exercitarea profesiei şi în legătură cu aceasta, consilierul juridic este independent profesional şi nu poate fi supus nici unei îngrădiri sau presiuni de orice tip, acesta fiind protejat de lege împotriva acestora. Consilierul juridic asigură apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum şi ale persoanelor juridice de drept privat şi ale celorlalte entităţi interesate în conformitate cu Constituţia şi cu legile ţării. Activitatea profesională a consilierului juridic se realizează prin: - consultaţii şi cereri cu caracter juridic în toate domeniile dreptului; - redactarea de opinii juridice cu privire la aspecte legale ce privesc activitatea acesteia; - redactarea proiectelor de contracte, precum şi negocierea clauzelor legale contractuale; - asistenţa, consultanţa şi reprezentarea juridică a persoanelor juridice şi a altor entităţi interesate; - redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a consimţământului, a conţinutului şi a datei actelor încheiate, care privesc persoana juridică în favoarea căreia consilierul juridic exercită profesia; - avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic; - verificarea legalităţii actelor cu caracter juridic şi administrativ primite spre avizare; - semnarea la solicitarea conducerii, în cadrul reprezentării, a documentelor cu caracter juridic emanate de la persoana juridică sau de la instituţia publică reprezentată; La debutul exercitării profesiei, consilierul juridic efectuează, în mod obligatoriu, un stagiu de pregătire profesională, perioadă în care are calitatea de consilier juridic stagiar. Stagiul reprezintă perioada premergătoare definitivării în profesia de consilier juridic şi are drept scop pregătirea profesională a consilierului juridic la începutul exercitării profesiei. Stagiul la debutul în profesie este obligatoriu şi efectiv. În timpul stagiului, consilierul juridic va avea calitatea de consilier juridic stagiar. Durata stagiului este de 2 ani. 121

Exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu: a) calitatea de avocat; b) activităţile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de consilier juridic sau bunele moravuri; c) alte profesii autorizate sau salarizate; d) funcţia şi activitatea de administrator sau de lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare şi lichidare judiciară; e) activitatea publicistică salarizată; f) alte incompatibilităţi prevăzute de lege sau rezultate din situaţia de conflict de interese, în condiţiile legii. Consilierul juridic nu poate asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe şi nu poate pleda împotriva părţii care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectele litigioase ale pricinii. Consilierul juridic nu poate fi ascultat ca martor şi nu poate furniza relaţii nici unei autorităţi sau persoane cu privire la cauza care i-a fost încredinţată, decât dacă are dezlegarea prealabilă, expresă şi scrisa din partea părţii în cauză, în condiţiile legii. Calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de consilier juridic, cu privire la faptele şi împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător al vreunei părţi în cauză. Încetarea exercitării profesiei de consilier juridic are loc în următoarele situaţii: a) prin renunţare scrisă la exercitarea profesiei; b) prin deces; c) dacă împotriva consilierului juridic s-a luat măsura excluderii din profesie.

Test de evaluare a cunoştinţelor 1) Menţionaţi 5 modalități de realizare a profesiei de consilier juridic. 2) Menţionaţi interdicțiile consilierilor juridici. 3) Prezentați modul de accedere în profesia de consilier juridic. 4) Enumeraţi incompatibilitățile consilierilor juridici.

122

Unitatea de învăţare 11. NOTARII PUBLICI Cuprins 11.1. Introducere ......................................................................................................... 123 11.2. Competenţe ....................................................................................................... .123 11.3. Prezentarea profesiei de de notar public. Condiţii de accedere în profesie. Atribuţii. Controlul activității notariale ……………………………………………………………………….124 11.4. Drepturile, incompatibilitățile, îndatoririle şi răspunderea disciplinară a notarilor publici. Suspendarea și încetarea calității de notar public............................................131 11.5. Rezumat..........................................................................................................137 11.6. Test de evaluare..............................................................................................139

11.1. Introducere Unitatea de învăţare 11 a cursului destinat disciplinei Organizarea profesiilor juridice îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice referitoare la profesia de notar public. Studenţii vor putea cunoaşte care este modalitatea de a deveni notar public, drepturile şi îndatoririle acestora, incompatibilitățile și interdicțiile profesiei. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu atribuţiile notarilor publici şi cu modalitatea de suspendare şi de încetare a profesiei, precum și cu sacțiunile disciplinare ce le pot fi aplicate.

11.2. Competenţele unităţii de învăţare Parcurgerea unităţii de învăţare 11 va permite studentului:  Să definească profesia de notar public;  Să identifice atribuţiile notarilor publici  Să prezinte procedura de accedere în această profesie;  Să identifice drepturile şi îndatoririle notarilor publici;  Să prezinte interdicțiile și incompatibilitățile notarilor publici;  Să prezinte modalităţile de suspendare și încetare a calităţii de notar public

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

123

11.3. PREZENTAREA PROFESIEI DE NOTAR PUBLIC. CONDIŢII DE ACCEDERE ÎN PROFESIE. ATRIBUŢII. CONTROLUL ACTIVITĂȚII NOTARIALE. 11.3.1. Prezentarea profesiei Activitatea notarială pe teritoriul României se îndeplineşte de notarii publici numiţi în funcţie de către ministrul justiţiei, în condiţiile Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/199523, republicată, cu modificările ulterioare. Notarii publici sunt acele persoane investite să îndeplinească un serviciu de interes public, având statutul unei funcții autonome, funcție care este organizată și se exercită numai în condițiile legii nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale, în cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici și al Camerelor Notarilor Publici. Potrivit art. 7 din Legea nr. 36/1995, actul indeplinit de notarul public, purtând sigiliul și semnatura acestuia, este de autoritate publica și are forta probanta și, dupa caz, forța executorie prevazute de lege. În afara graniţelor României, activităţile notariale prevăzute de legislaţia în vigoare pot fi îndeplinite numai de persoanele cu atribuţii în acest sens din cadrul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ale României, precum şi de comandanţii navelor şi aeronavelor sub pavilion românesc. De asemenea, secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri notariale sau sedii secundare ale acestora pot legaliza copii de pe înscrisurile prezentate de părţi, cu excepţia înscrisurilor sub semnătură privată, atribuţie ce nu poate fi delegată altei persoane Notarul public își exercită funcția într-un birou notarial. Formele de exercitare a functiei de notar public sunt: birou individual sau societate profesională. În cadrul biroului individual își exercită funcția un notar public, angajați cu studii superioare și personal auxiliar. Societatea profesionala se constituie din 2 sau mai multi notari publici asociati. În cadrul societatii profesionale, notarii publici asociati pot angaja personal cu studii superioare si personal auxiliar. Notarii publici asociati într-o societate profesionala își exercita personal functia si raspund individual pentru activitatea lor. Notarul public nu își poate exercita funcția, în același timp, în mai multe forme de exercitare a acesteia. Notarul public își desfasoară activitatea la sediul biroului notarial în care funcționeaza, însă pentru îndeplinirea obligațiilor profesionale, se poate deplasa și în afara sediului biroului notarial, în limitele circumscripției teritoriale a judecatoriei în care își desfășoară activitatea. În cazul în care în circumscripția unei judecătorii funcționeaza mai multe birouri de notari publici, competența teritorială a fiecarui notar public se intinde pe tot cuprinsul acelei circumscripții. Competenta teritoriala a notarilor publici numiți în municipiul București se intinde pe tot cuprinsul circumscripției Tribunalului București. 11.3.2. Primirea în profesie. Stagiul Potrivit art. 5 din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, din 24.07.201324, poate deveni notar stagiar persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: 23 Legea nr. 36 din 12 mai 1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 72 din 04 februarie 2013.

124

a) are cetăţenia română, a unui stat membru al Uniunii Europene, a unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau a Confederaţiei Elveţiene şi are domiciliul ori, după caz, reşedinţa obişnuită în România, dovadă care se face cu acte eliberate de autorităţile române competente; b) are capacitatea de exerciţiu deplină, dovadă care se face printr-o declaraţie autentică a persoanei, din care să rezulte că nu a pierdut şi nu i-a fost restrânsă capacitatea de exerciţiu; c) este licenţiat în drept, dovadă care se face cu diploma de licenţă obţinută în România ori, în cazul obţinerii în altă ţară, echivalată sau recunoscută de autorităţile române; d) nu are antecedente penale rezultate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori a săvârşirii cu intenţie a unei alte infracţiuni, dovadă care se face cu certificatul de cazier judiciar sau echivalentul acestuia, eliberat de autoritatea competentă din statul ori, după caz, statele al cărui/căror cetăţean este; e) se bucură de o bună reputaţie, constatată în condiţiile stabilite prin statut, dovedită cu scrisoare de recomandare, de regulă, de la angajator, organizaţia profesională, universităţi, instituţii sau altele asemenea, precum şi cu certificat de cazier fiscal ori echivalentul acestuia, eliberat de autoritatea competentă din statul ori, după caz, statele al cărui/căror cetăţean este; f) cunoaşte limba română, dovadă ce se face prin atestatul de cunoaştere a limbii române. Cunoaşterea limbii române se prezumă la persoanele cu cetăţenie română; g) este apt din punct de vedere medical, fizic şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei, dovadă care se face cu certificatul medical eliberat de comisia de examinare medicală a judecătorilor, procurorilor, magistraţilor asistenţi şi personalului asimilat acestora, precum şi a candidaţilor pentru admiterea în magistratură; h) promovează examenul sau concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, dovadă care se face prin hotărâre a Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, denumită în continuare Uniunea, de validare a rezultatelor examenului sau concursului. Colegiile directoare ale Camerelor Notarilor Publici, denumite în continuare Camere, organizează anual, simultan şi într-o zi lucrătoare examenul sau concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, pe posturile vacante stabilite de către acestea în condiţiile legii. Data examenului sau concursului se stabileşte de către preşedintele Uniunii. După promovarea examenului sau a concursului, notarul stagiar va încheia contractul de pregătire cu Institutul Notarial Român, care va cuprinde perioada legală de desfăşurare a stagiului, condiţiile de desfăşurare a acestuia, cuantumul şi modalitatea de plată a cheltuielilor de pregătire. Contractele de pregătire se încheie în termen de 20 de zile calendaristice de la validarea de către Consiliul Uniunii a rezultatelor concursului sau examenului şi se comunică Biroului executiv. Notarul stagiar are obligaţia să urmeze, timp de 2 ani, cursurile de pregătire teoretică şi practică. Perioada se numește stagiu de pregătire teoretică și practică și cuprinde un an de pregătire teoretică în cadrul INR și un an de pregătire practică în cadrul biroului notarial desemnat de Colegiul director al Camerei. Pregătirea teoretică şi practică se poate prelungi, la cererea notarului stagiar, ca urmare a respingerii sau a lipsei la examenul de definitivat, caz în 24 Publicat în Monitorul Oficial al României nr. 479 din 01 august 2013, intrat în vigoare la data de 11.08.2013.

125

care notarul stagiar are obligaţia să îşi prelungească, pe cheltuiala sa, contractul de pregătire cu INR. Pregatirea teoretică se desfasoara prin frecventarea cursurilor organizate de Institutul Notarial Roman. Pregătirea practică se efectuează în cadrul biroului notarial şi constă în: a) prezentarea sub aspect practic de către notarul public coordonator a evidenţelor notariale şi financiar-contabile, a arhivei, precum şi a modului de lucru cu publicul; b) prezentarea şi explicarea de către notarul public coordonator a modului de instrumentare a actelor şi procedurilor notariale; c) asistarea notarului public coordonator de către notarul stagiar la instrumentarea actelor şi procedurilor notariale. Programul de desfăşurare a stagiului la nivelul biroului notarial este de minimum 6 ore în fiecare zi lucrătoare. Pe perioada desfăşurării stagiului în biroul notarial, notarul stagiar nu poate semna niciun act notarial şi nu poate instrumenta nicio procedură notarială. Calitatea de notar stagiar încetează în următoarele cazuri: a) refuzul încheierii contractului de pregătire cu INR; b) absenţa nejustificată la cel puţin 15% din totalul orelor alocate cursurilor de pregătire teoretică şi practică; c) neplata cheltuielilor aferente pregătirii; d) respingerea la două examene de definitivat; e) lipsa nejustificată la două examene de definitivat; f) respingerea la un examen de definitivat şi lipsa nejustificată la alt examen de definitivat. Încetarea calităţii de notar stagiar se dispune de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii din oficiu ori la sesizarea INR, a Colegiului director al Camerei sau a notarului public coordonator. După finalizarea perioadei de stagiu, INR eliberează notarului stagiar un certificat de absolvire care confirmă efectuarea stagiului de pregătire teoretică şi practică şi îi conferă notarului stagiar dreptul de a se prezenta la examenul de definitivat. Examenul de definitivat pentru notarii stagiari se organizează de către INR, la cererea Consiliului Uniunii, pentru ocuparea posturilor vacante. Data examenului se stabileşte de către preşedintele Uniunii. Notarii stagiari susţin examenul de definitivat numai pe posturile de notar public vacante, existente în circumscripţia Camerei la care au susţinut examenul de dobândire a calităţii de notar stagiar, prevăzute în ordinul de actualizare. Pentru susţinerea examenului de definitivat, colegiile directoare ale Camerelor propun un număr de posturi vacante egal cu numărul notarilor stagiari care au finalizat stagiul de pregătire în Camera respectivă. Examenul de definitivat consta în doua probe scrise, respectiv una cu caracter teoretic și una cu caracter practic, din tematica de concurs. Media minima de promovare este 8,00, dar nu mai putin de nota 7,00 la fiecare probă. După finalizarea celor 2 ani de stagiu, notarul stagiar are dreptul de a se prezenta la cel mult doua sesiuni ale examenului de definitivat. După validarea rezultatelor examenului de definitivat, candidaţii admişi îşi vor exprima, în ordinea mediilor obţinute, în faţa Colegiului director al Camerei în care au susţinut examenul sau concursul de dobândire a calităţii de notar stagiar, opţiunile de ocupare a posturilor vacante existente în circumscripţia acelei Camere. După exprimarea opţiunilor se înaintează ministrului justiţiei propunerea de emitere a ordinelor de numire în funcţia de notar public a candidaţilor declaraţi admişi. 126

Potrivit art. 27 din Lege, poate dobandi calitatea de notar public si persoana care indeplineste cumulativ conditiile prevazute la art. 22 lit. a) -g) și are cel putin 6 ani vechime intr-o functie de specialitate juridica si promoveaza concursul de admitere in functia de notar public organizat de INR. Persoanele care doresc sa dobandească astfel calitatea de notar public, trebuie sa se inscrie la Camera in circumscriptia careia doresc sa isi desfasoare activitatea, pentru ocuparea unui post propus de respectiva Camera si cuprins in ordinul de actualizare emis de ministrul justitiei. INR organizeaza concursul de admitere la nivel national pentru persoanele inscrise din toate Camerele, la o data unica stabilita de presedintele Uniunii, in conditiile stabilite de regulamentul de organizare si functionare a concursului. Concursul de admitere consta in doua probe scrise, respectiv una cu caracter teoretic si una cu caracter practic, din tematica de concurs. Media minima de promovare este 8,00, cu conditia ca la fiecare proba din concurs sa obtina cel putin nota 7,00. Concursul de admitere in functia de notar public pentru persoanele care au cel putin 6 ani vechime intr-o functie de specialitate juridica se organizeaza de catre INR, la solicitarea Consiliului Uniunii, ori de cate ori este necesar, dar cel putin o data la 2 ani. In termen de 15 zile de la data validarii rezultatelor, candidatii care au promovat concursul de admitere isi exprima optiunile pentru ocuparea locurilor de notar public, in ordinea mediilor obtinute pe locurile din cadrul Camerei in care s-au inscris la concurs si in limita locurilor libere. Dupa exprimarea optiunilor de ocupare a locurilor si comunicarea acestora Ministerului Justitiei de catre Consiliul Uniunii, candidatii declarati admisi sunt numiti notari publici prin ordin al ministrului justitiei, in termen de 30 de zile de la comunicare. Dupa numirea prin ordin al ministrului justitiei, notarii publici care au obtinut aceasta calitate in conditiile art. 27 au obligatia de a urma cursuri privind pregatirea practica pentru desfasurarea profesiei de notar, precum si pentru organizarea activitatii unui birou notarial, cursuri organizate de INR pe o perioada stabilita de catre Consiliul Uniunii, cu plata taxelor aferente. Potrivit art. 32 din Lege, pot dobandi, la cerere, fara examen, calitatea de notar public si judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, în temeiul dispozitiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Cererea de numire se adreseaza ministrului justitiei, in termen de cel mult un an de la data expirarii mandatului sau eliberarii din functie, din motive neimputabile. Pentru a fi avute in vedere la emiterea ordinului de actualizare, cererile de numire se depun pana la data de 31 martie a fiecarui an, la Ministerul Justitiei. Solicitantul va preciza in cererea de numire Camera in a carei circumscriptie doreste sa isi exercite activitatea . Cererile depuse dupa aceasta data vor fi solutionate in anul urmator. Sub sanctiunea respingerii cererii de numire, solicitantul va depune odata cu cererea dovezile din care sa rezulte ca indeplineste conditiile art. 22 lit. a) -g) , precum si o declaratie pe propria raspundere, incheiata in forma autentica, din care sa rezulte ca nu a revenit pe functia de magistrat detinuta anterior sau pe o alta functie de judecator ori procuror si nu a optat pentru intrarea in avocatura. Ministerul Justitiei va transmite Consiliului Uniunii, in 30 de zile de la expirarea termenului prevazut, cererile judecatorilor care indeplinesc conditiile prevazute mai sus. Numirea in functia de notar public

127

Notarul public este numit de ministrul justitiei, la propunerea Consiliului Uniunii, in baza cererii celui interesat si dupa ce face dovada indeplinirii conditiilor prevazute la art. 22. În ordinul de numire in functie se mentioneaza circumscriptia judecatoriei si localitatea in care este numit notarul public. Dupa implinirea varstei de 75 de ani, notarul public isi poate exercita functia numai daca prezinta anual un certificatmedical privind indeplinirea conditiei prevazute la art. 22 lit. g) din Lege. 11.3.3. Atribuțiile notarului public. Controlul activității notariale Notarul public are urmatoarele atribuții (potrivit art. 12 din Legea nr. 36/1995): a) redactarea inscrisurilor cu continut juridic, la solicitarea partilor; b) autentificarea inscrisurilor; c) procedura succesorala notariala; d) certificarea unor fapte, in cazurile prevazute de lege; e) legalizarea semnaturilor de pe inscrisuri, a specimenelor de semnatura, precum si a sigiliilor; f) darea de data certa inscrisurilor; g) primirea in depozit a bunurilor, a inscrisurilor si a documentelor prezentate de parti, precum si a sumelor de bani, a altor bunuri, inscrisuri sau documente gasite cu ocazia inventarului succesoral, in limita spatiului si utilitatilor de care dispune biroul notarial; h) actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin si al cecurilor; i) legalizarea copiilor de pe inscrisuri; j) efectuarea si legalizarea traducerilor; k) eliberarea de duplicate de pe actele pe care le-a intocmit; l) activitati fiduciare, in conditiile legii; m) numirea, in cazurile prevazute de lege, a custodelui sau a curatorului special; n) inregistrarea si pastrarea, in conditiile legii, a amprentelor dispozitivelor speciale de marcat; o) certificarea etapelor procedurale ale licitatiilor si/sau ale rezultatelor acestora; p) procedura divortului, in conditiile legii; q) lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor mostenitorilor; r) orice alte operatiuni prevazute de lege. Notarii publici pot da si alte consultatii juridice in materie notariala decat cele privind continutul actelor pe care le indeplinesc si pot participa, in calitate de specialisti desemnati de parti, la pregatirea si intocmirea unor acte juridice cu caracter notarial. Totodată, notarul public poate desfasura, in conditiile legii, activitati de agent al Arhivei Electronice de Garantii Reale Mobiliare, precum si alte activitati date prin lege în competenta sa. Potrivit art. 15 din lege, în indeplinirea atribuțiilor ce îi revin, notarul public are competență generală, cu următoarele excepții: a) procedura succesorala notariala este de competenta notarului public din biroul notarial situat în circumscripția teritorială a judecatoriei in care defunctul si-a avut ultimul domiciliu; b) in cazul mostenirilor succesive, mostenitorii pot alege competenta oricaruia dintre notarii publici care isi desfasoara activitatea intr-un birou individual sau intr-o societate profesionala din

128

circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care si-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urma; c) actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin si al cecurilor se fac de notarul public din circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care urmeaza a se face plata; d) eliberarea duplicatelor de pe actele notariale, indreptarea erorilor materiale sau completarea omisiunilor vadite se face de notarul public in a carui arhiva se afla originalul actelor notariale; e) procedura divortului este de competenta notarului public cu sediul biroului in circumscriptia judecatoriei in a carei raza teritoriala se afla locul incheierii casatoriei sau ultima locuinta comuna a sotilor; f) procedura eliberarii incheierii cu privire la rezultatul verificarilor efectuate in Registrul de evidenta a procedurilor succesorale al Camerelor si in registrele nationale notariale ale Uniunii se indeplineste de notarul public competent, in conditiile legii, sa efectueze procedura succesorala; g) orice alte situatii prevazute de lege . Biroul notarial are obligaţia să ţină următoarele registre pe suport hârtie: a) registrul general notarial; b) opisul registrului general; c) registrul de succesiuni; d) opisul registrului de succesiuni; e) registrul de termene succesorale; f) registrul de depozite; g) registrul de proteste; h) registrul de consultaţii juridice notariale; i) registrul de traduceri, care se ţine de către birourile care au interpreţi şi traducători autorizaţi angajaţi; j) registrul de divorţuri; k) opisul registrului de divorţuri; l) registrul de corespondenţă; m) registrul de evidenţă a specimenelor de semnătură şi a parafelor interpreţilor şi traducătorilor autorizaţi, depuse la biroul notarial; n) registrul unic de control, în care organele abilitate de lege pentru efectuarea controlului, inclusiv controlul profesional administrativ, vor înscrie perioada şi obiectivele controlului; o) registrele financiar-contabile prevăzute de legislaţia în materie; p) registrele pentru evidenţa activităţii arhivistice prevăzute de lege. Controlul profesional administrativ al activităţii notariale se exercită, ori de câte ori se consideră necesar, de către ministrul justiţiei, prin inspectorii generali de specialitate, şi de către Consiliul Uniunii, prin Corpul de control al Uniunii. Controlul efectuat de ministrul justiţiei sau de Consiliul Uniunii vizează, în principal, următoarele: a) respectarea prevederilor legale, regulamentare, statutare şi deontologice în activitatea notarilor publici; b) ţinerea corectă a evidenţelor biroului notarial şi modul de comunicare cu evidenţele gestionate de CNARNN, precum şi cu celelalte evidenţe cu incidenţă în activitatea notarială; c) modul de îndeplinire a actelor şi procedurilor notariale; d) modul de constituire şi conservare a arhivei; 129

e) conduita notarului public în activitatea profesională şi în societate; f) combaterea concurenţei neloiale; g) respectarea normelor tehnice şi igienico-sanitare de funcţionare corespunzătoare a biroului notarial, precum şi accesul liber şi neîngrădit la serviciul notarial în timpul programului de lucru cu publicul.

Prezentaţi condițiile de exercitare a stagiului în profesia de notar public. Enumeraţi 5 atribuții prin care se exercită profesia de notar public. Să ne reamintim... Notarii publici sunt acele persoane investite să îndeplinească un serviciu de interes public, având statutul unei funcții autonome, funcție care este organizată și se exercită numai în condițiile legii nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale, în cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici și al Camerelor Notarilor Publici. Potrivit art. 7 din Legea nr. 36/1995, actul indeplinit de notarul public, purtând sigiliul și semnatura acestuia, este de autoritate publica și are forta probanta și, dupa caz, forța executorie prevazute de lege. După promovarea examenului sau a concursului, notarul stagiar va încheia contractul de pregătire cu Institutul Notarial Român, care va cuprinde perioada legală de desfăşurare a stagiului, condiţiile de desfăşurare a acestuia, cuantumul şi modalitatea de plată a cheltuielilor de pregătire. Contractele de pregătire se încheie în termen de 20 de zile calendaristice de la validarea de către Consiliul Uniunii a rezultatelor concursului sau examenului şi se comunică Biroului executiv. Notarul stagiar are obligaţia să urmeze, timp de 2 ani, cursurile de pregătire teoretică şi practică. După finalizarea perioadei de stagiu, INR eliberează notarului stagiar un certificat de absolvire care confirmă efectuarea stagiului de pregătire teoretică şi practică şi îi conferă notarului stagiar dreptul de a se prezenta la examenul de definitivat. Examenul de definitivat pentru notarii stagiari se organizează de către INR, la cererea Consiliului Uniunii, pentru ocuparea posturilor vacante. Data examenului se stabileşte de către preşedintele Uniunii. Notarii stagiari susţin examenul de definitivat numai pe posturile de notar public vacante, existente în circumscripţia Camerei la care au susţinut examenul de dobândire a calităţii de notar stagiar, prevăzute în ordinul de actualizare. Notarul public este numit de ministrul justitiei, la propunerea Consiliului Uniunii, in baza cererii celui interesat si dupa ce face dovada indeplinirii conditiilor prevazute la art. 22. În ordinul de numire in functie se mentioneaza circumscriptia judecatoriei si localitatea in care este numit notarul public. Notarul public are urmatoarele atribuții (potrivit art. 12 din Legea nr. 36/1995): a) redactarea inscrisurilor cu continut juridic, la solicitarea partilor; b) 130

autentificarea inscrisurilor; c) procedura succesorala notariala; d) certificarea unor fapte, in cazurile prevazute de lege; e) legalizarea semnaturilor de pe inscrisuri, a specimenelor de semnatura, precum si a sigiliilor; f) darea de data certa inscrisurilor; g) primirea in depozit a bunurilor, a inscrisurilor si a documentelor prezentate de parti, precum si a sumelor de bani, a altor bunuri, inscrisuri sau documente gasite cu ocazia inventarului succesoral, in limita spatiului si utilitatilor de care dispune biroul notarial; h) actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin si al cecurilor; i) legalizarea copiilor de pe inscrisuri; j) efectuarea si legalizarea traducerilor; k) eliberarea de duplicate de pe actele pe care le-a intocmit; l) activitati fiduciare, in conditiile legii; m) numirea, in cazurile prevazute de lege, a custodelui sau a curatorului special; n) inregistrarea si pastrarea, in conditiile legii, a amprentelor dispozitivelor speciale de marcat; o) certificarea etapelor procedurale ale licitatiilor si/sau ale rezultatelor acestora; p) procedura divortului, in conditiile legii; q) lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor mostenitorilor; r) orice alte operatiuni prevazute de lege. Notarii publici pot da si alte consultatii juridice in materie notariala decat cele privind continutul actelor pe care le indeplinesc si pot participa, in calitate de specialisti desemnati de parti, la pregatirea si intocmirea unor acte juridice cu caracter notarial. Totodată, notarul public poate desfasura, in conditiile legii, activitati de agent al Arhivei Electronice de Garantii Reale Mobiliare, precum si alte activitati date prin lege în competenta sa.

11.4 DREPTURILE, INCOMPATIBILITĂȚILE, ÎNDATORIRILE ŞI RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A NOTARILOR PUBLICI. SUSPENDAREA ȘI ÎNCETAREA CALITĂȚII DE NOTAR PUBLIC 10.4.1. Drepturile și incompatibilitățile notarilor publici Notarii publici isi exercita functia si se bucura de stabilitate in functie, neputand fi mutati in alta localitate fara acordul lor. Pentru asigurarea secretului profesional, actele si lucrarile cu caracter profesional aflate asupra notarului public sau in biroul sau sunt inviolabile, acestea putand fi verificate sau ridicate numai in conditiile legii si in conformitate cu prevederile Codului de procedura penala, cu modificarile si completarile ulterioare. Contactul profesional dintre notarul public si clientul sau nu poate fi interzis sau restrans. In cauzele penale, notarul public poate fi audiat ca martor numai in cazurile si conditiile prevazute expres de Codul de procedura penala. Notarul public are urmatoarele drepturi (potrivit art. 65 din Lege): 1. sa primeasca onorariu pentru fiecare act sau procedura notariala indeplinita, in conditiile legii; 2. sa aleaga si sa fie ales in organele de conducere ale Uniunii si ale Camerelor, in conditiile prevazute in statut; 3. sa se adreseze organelor Uniunii si ale Camerelor si sa primeasca informatiile solicitate in conditiile stabilite prin statut sau actele normative interne; 131

4. sa poarte insemnele Uniunii si ale Camerelor; 5. sa beneficieze de concediu de odihna, anual, in conditiile stabilite prin statut; 6. sa beneficieze de drepturile de asigurari sociale pe baza contributiei la sistemul asigurarilor sociale de stat si/sau la sistemul privat, in conditiile legii; 7. sa aiba acces la toate datele care privesc organizarea administrativa a activitatii notariale, atat la nivelul Camerelor, cat si al Uniunii; 8. sa adere individual la Uniunea Internationala a Notariatului; 9. sa participe, la cerere, la sedintele organelor Camerelor si ale Uniunii, atunci cand are un interes propriu, in vederea sustinerii acestuia; 10. sa beneficieze de sprijin financiar in caz de intrerupere a activitatii biroului din cauza incapacitatii temporare de munca; 11. sa beneficieze, la cerere, de asistenta juridica din partea Uniunii, prin personalul de specialitate, in cauzele care au legatura cu activitatea profesionala; 12. sa participe la manifestari profesionale organizate in tara si strainatate; 13. sa beneficieze de orice alte drepturi prevazute de lege si statut. Exercitarea functiei de notar public este incompatibilă cu: a) desfasurarea unei activitati salarizate, cu exceptia: 1. activitatii si functiei didactice universitare/de invatamant superior si de cercetare stiintifica; 2. activitatii literar-artistice si publicistice; 3. activitatii de creatie tehnico-stiintifica; 4. calitatii de deputat sau senator ori de consilier in consiliile judetene sau locale, pe durata mandatului; 5. calitatii de membru in organele de conducere sau in alte organisme ale Uniunii, ale Camerelor ori in alte organizatii interne si internationale la care Uniunea sau Camerele sunt afiliate ori cu care colaboreaza; 6. calitatii de membru intr-un consiliu de administratie; 7. calitatii de membru in cadrul unei asociatii sau fundatii; b) exercitarea unei functii publice sau de demnitate publica, alta decat cea prevazuta la lit. a) pct. 4; c) exercitarea unei functii de judecator, procuror, magistrat - asistent sau grefier; d) exercitarea profesiei de avocat, consilier juridic, executor judecatoresc sau practician in insolventa; e) desfasurarea directa de activitati de productie, comert sau alte activitati de prestari de servicii; f) calitatea de administrator sau de presedinte al unui consiliu de administratie al unei societati reglementate de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. 11.4.2. Suspendarea și încetarea calității de notar public Exercitiul functiei de notar public se suspendă (potrivit art. 41 din Lege): a) in caz de incompatibilitate; b) pe perioada interdictiei de a-si exercita functia, dispusa in conditiile legii sau ca masura disciplinara;

132

c) in caz de nedepunere a situatiei statistice lunare la termenul stabilit prin hotararea Consiliului Uniunii, timp de doua luni consecutiv; d) pentru neachitarea integrala, in termen de doua luni de la scadenta, a obligatiilor banesti profesionale, pana la depunerea situatiilor statistice si/sau achitarea debitului si a penalitatilor aferente acestuia; e) in caz de incapacitate temporara de munca; f) in cazul concediului pentru cresterea si ingrijirea copilului, in conditiile legii; g) in cazul in care impotriva notarului public s-a luat masura arestarii preventive sau a arestului la domiciliu, pana la incetarea masurii; h) la cererea formulata in scris; i) cand sufera de o boala psihica, ce il impiedica sa isi exercite functia in mod corespunzator, in conditiile stabilite de regulament; j) in cazul prevazut la art. 39 alin. (7) . La suspendarea din exercitiul functiei, notarului public ii revine obligatia predarii de indata Camerei a sigiliilor, registrelor si, dupa caz, a arhivei, in vederea pastrarii pe perioada suspendarii. Suspendarea inceteaza daca au disparut imprejurarile care au determinat-o. În cazul suspendarii din functia de notar, termenul de suspendare incepe sa curga de la data incheierii procesului - verbal de preluare a sigiliilor si inchidere a registrelor. Suspendarea si incetarea suspendarii se dispun prin ordin de ministrul justitiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu. Pentru motive justificate, Camera va desemna, in conditiile prevazute de regulamentul de aplicare a prezentei legii, un notar public pentru indeplinirea atributiilor notarului public. Calitatea de notar public inceteaza (potrivit art. 40 din Lege): a) prin renuntarea scrisa la calitatea de notar public; b) in cazul constatarii incapacitatii de munca, in conditiile legii; c) in caz de neexercitare a functiei, fara justificare, o perioada neintrerupta de cel putin 6 luni; d) prin excluderea din profesie, dispusa ca sanctiune disciplinara, in conditiile prezentei legi; e) in cazul vaditei incapacitati profesionale, constatata in urma controlului exercitat in conditiile prezentei legi; f) cand prin hotarare judecatoreasca definitiva s-a dispus condamnarea sau amanarea aplicarii pedepsei pentru savarsirea unei infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul ori pentru savarsirea cu intentie a unei alte infractiuni; g) in cazul in care notarul public nu mai indeplineste conditiile prevazute la art. 22 lit. a) -g) ; h) in cazul constatarii, in conditiile prevazute la art. 41 alin. (3) , a unei boli psihice ireversibile; i) prin deces. Notarul public poate fi mentinut in activitate in cazul in care, pentru o infractiune savarsita din culpa, s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei, suspendarea executarii pedepsei, s-a aplicat pedeapsa amenzii sau acesta a beneficiat de amnistie ori gratiere inainte de inceperea executarii pedepsei si se apreciaza ca fapta savarsita nu a adus atingere prestigiului profesiei. Incetarea functiei de notar public se constata sau se dispune, dupa caz, de ministrul justitiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu. 133

La incetarea calitatii de notar public, Camera are obligatia de a ridica de indata sigiliile, registrele si arhiva. Registrele si arhiva se vor prelua, in urmatoarea ordine, de catre: notarul public asociat; un alt notar public din circumscriptia aceleiasi judecatorii sau, in lipsa, din circumscriptia aceleiasi Camere, in cazul in care notarul public a carui functie a incetat isi desfasura activitatea intr-un birou notarial individual; Camera, in cazul in care arhiva nu poate fi preluata de un notar public. 11.4.3. Îndatoririle şi răspunderea disciplinară a notarilor publici Notarul public si personalul biroului notarial au obligatia sa pastreze secretul profesional cu privire la actele si faptele despre care au luat cunostinta in cadrul activitatii lor, chiar si dupa incetarea functiei, respectiv dupa incetarea raporturilor de munca. Notarul public nu poate absenta de la birou mai mult de 5 zile lucratoare consecutive, fara a informa Camera din care face parte si fara a asigura functionarea arhivei biroului, in conditiile legii. Notarul public are urmatoarele obligatii: a) sa respecte dispozitiile legii, ale regulamentelor, ale Statutului Uniunii, Statutului Casei de Asigurari a Notarilor Publici si ale Codului deontologic al notarilor publici; b) sa respecte hotararile organelor alese ale Uniunii, ale Camerelor, precum si ale comisiilor de specialitate sau ale altor entitati create la nivelul Uniunii, sa indeplineasca sarcinile ce i-au fost incredintate si sa actioneze pentru realizarea scopului Uniunii; c) sa participe la sedintele organelor de conducere din care face parte; d) sa participe la sedintele Adunarilor generale ale Camerelor; e) sa participe la manifestari profesionale organizate de Uniune, de Camere si de alte organizatii interne si internationale avand scopuri si principii similare; f) sa pastreze fata de terti confidentialitatea dezbaterilor, opiniilor si voturilor exprimate in cadrul organelor de conducere; g) sa aiba un comportament demn in exercitarea functiei; h) sa isi perfectioneze continuu pregatirea profesionala, participand la programe de pregatire profesionala organizate de INR, potrivit regulamentului de organizare si functionare aprobat de Consiliul Uniunii; i) sa asigure pregatirea profesionala a notarilor stagiari repartizati de catre Colegiul director al Camerei, precum si a personalului angajat; j) in termenele prevazute in statut sa achite contributiile profesionale, sa comunice Camerei din care face parte si Uniunii situatia statistica lunara prevazuta in statut; k) sa isi declare domiciliul fiscal in Romania. Răspunderea disciplinară a notarilor publici intervine în urma comiterii de către aceștia a următoarelor abateri: a) incalcarea competentei generale, materiale si teritoriale stabilite prin lege; b) nerespectarea dispozitiilor, deciziilor si hotararilor organelor de conducere ale Uniunii si ale Camerelor, emise in conditiile legii; c) nerespectarea normelor si instructiunilor privind metodologia de lucru cu registrele nationale notariale administrate de CNARNN; d) indeplinirea, in mod repetat, a actelor si procedurilor notariale, cu nerespectarea dispozitiilor legale prevazute pentru valabilitatea actului sau procedurii notariale in cauza; 134

e) intarzierea nejustificata sau neglijenta in efectuarea lucrarilor; f) lipsa nejustificata de la birou, in mod repetat; g) comportament si atitudine necorespunzatoare in exercitarea activitatii profesionale; h) orice manifestare de natura a aduce atingere prestigiului profesiei savarsita in exercitiul functiei ori in legatura cu aceasta sau in afara exercitiului functiei; i) neachitarea integrala si la scadenta a contributiilor profesionale, precum si a primei de asigurare, conform contractului de asigurare; j) sustragerea sau refuzul de a se supune controlului profesional administrativ; k) incalcarea obligatiilor legale cu privire la pastrarea secretului profesional; l) folosirea ori acceptarea, in orice mod, direct sau indirect, a mijloacelor neloiale de atragere a clientelei, asa cum sunt definite in Codul deontologic al notarilor publici; m) desfasurarea unor activitati incompatibile cu calitatea de notar public, potrivit legii; n) refuzul nejustificat sau neglijenta in efectuarea si comunicarea operatiunilor prevazute de lege pentru functionarea sistemului informatizat al Camerei si al Uniunii; o) nerespectarea dispozitiilor legale cu privire la stabilirea, incasarea si, dupa caz, virarea impozitelor, tarifelor si onorariilor; p) nedepunerea la termen a situatiei statistice si a altor date solicitate de Camera sau de Uniune; q) refuzul nejustificat de a intocmi un act notarial in afara sediului biroului notarial, iar in cazuri temeinic justificate, si in afara programului normal de lucru; r) neindeplinirea obligatiei de a participa la formele de pregatire profesionala continua organizate prin INR, la intervalele de timp stabilite prin regulament; s) neindeplinirea obligatiei de a participa la formele de pregatire profesionala; s) nerespectarea dispozitiilor Codului deontologic al notarilor publici; t) absente nejustificate de la Adunarile generale. Actiunea disciplinara se exercita de ministrul justitiei, de presedintele Uniunii sau de Colegiul director al Camerei si se judeca de Consiliul de disciplina din cadrul Uniunii. Actiunea disciplinara se exercita numai dupa efectuarea cercetarii prealabile de catre inspectori din cadrul Ministerului Justitiei sau, dupa caz, din cadrul Uniunii ori de catre Colegiul director al Camerei. In cadrul cercetarii prealabile, citarea celui in cauza este obligatorie, acesta fiind indreptatit sa ia cunostinta de continutul dosarului de cercetare disciplinara si sa isi formuleze apararea. Neprezentarea sau refuzul celui cercetat de a formula aparari nu impiedica finalizarea cercetarii. Consiliul de disciplina functioneaza ca organ de jurisdictie la nivel national, in baza regulamentului aprobat de Consiliul Uniunii. Consiliul de disciplina este compus din cate un reprezentant al fiecarei Camere, ales de Adunarea generala a Camerei. Mandatul membrilor Consiliului de disciplina este de 4 ani si incepe la data de 1 ianuarie a anului calendaristic urmator validarii acestora de catre Congres. Membrii Consiliului de disciplina pot fi numai notari publici cu o vechime de minimum 10 ani intr-o functie de specialitate juridica, dar nu mai putin de 5 ani in functia de notar public. Ministrul justitiei sau, dupa caz, presedintele Uniunii ori Colegiul director al Camerei, pe baza rezultatului cercetarii prealabile, formuleaza actiunea disciplinara pe care o inainteaza Consiliului de disciplina in termen de 60 de zile de la data primirii rezultatului cercetarii prealabile.

135

Consiliul de disciplina citeaza partile si, in cazul in care constata ca sunt necesare verificari suplimentare, poate solicita ministrului justitiei sau, dupa caz, presedintelui Uniunii ori Colegiului director al Camerei completarea cercetarii disciplinare. Completarea cercetarii prealabile se face in termen de 60 de zile de la primirea solicitarii de completare. Actiunea disciplinara se solutioneaza printr-o hotarare motivata, care se comunica partilor si Camerei in a carei circumscriptie isi desfasoara activitatea cel cercetat, in termen de 10 zile de la pronuntare. Impotriva hotararii, notarul public, respectiv titularii actiunii disciplinare prevazuti la alin. (1) pot face contestatie in termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul Uniunii. Contestatia se solutioneaza de Consiliul Uniunii prin hotarare. In cazul in care actiunea disciplinara a fost exercitata de presedintele Uniunii sau de Colegiul director al Camerei, presedintele Uniunii sau, dupa caz, reprezentantii Camerei respective in Consiliul Uniunii nu vor participa la solutionarea contestatiei. Hotararea prin care se solutioneaza contestatia poate fi atacata cu recurs la Curtea de Apel Bucuresti. Recursul poate fi declarat de notarul public, respectiv de titularii actiunii disciplinare prevazuti de lege, in termen de 15 zile de la comunicare. Hotararea pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti este definitivă.

Menţionaţi drepturile şi îndatoririle pe care le au notarii publici Enumeraţi 7 abateri disciplinare care pot fi săvârșite de notarii publici.

Să ne reamintim... Notarii publici isi exercita functia si se bucura de stabilitate in functie, neputand fi mutati in alta localitate fara acordul lor. Pentru asigurarea secretului profesional, actele si lucrarile cu caracter profesional aflate asupra notarului public sau in biroul sau sunt inviolabile, acestea putand fi verificate sau ridicate numai in conditiile legii si in conformitate cu prevederile Codului de procedura penala, cu modificarile si completarile ulterioare. Contactul profesional dintre notarul public si clientul sau nu poate fi interzis sau restrans. In cauzele penale, notarul public poate fi audiat ca martor numai in cazurile si conditiile prevazute expres de Codul de procedura penala. Notarul public si personalul biroului notarial au obligatia sa pastreze secretul profesional cu privire la actele si faptele despre care au luat cunostinta in cadrul activitatii lor, chiar si dupa incetarea functiei, respectiv dupa incetarea raporturilor de munca. Răspunderea disciplinară a notarilor publici intervine în urma comiterii de către aceștia a unor abateri: Actiunea disciplinara se exercita de ministrul justitiei, de presedintele Uniunii sau de Colegiul director al Camerei si se judeca de Consiliul de disciplina din cadrul Uniunii. Actiunea disciplinara se exercita numai dupa efectuarea cercetarii prealabile de catre inspectori din cadrul Ministerului Justitiei sau, dupa caz, din cadrul Uniunii ori de catre Colegiul director al Camerei. In cadrul cercetarii 136

prealabile, citarea celui in cauza este obligatorie, acesta fiind indreptatit sa ia cunostinta de continutul dosarului de cercetare disciplinara si sa isi formuleze apararea. Neprezentarea sau refuzul celui cercetat de a formula aparari nu impiedica finalizarea cercetarii. Actiunea disciplinara se solutioneaza printr-o hotarare motivata, care se comunica partilor si Camerei in a carei circumscriptie isi desfasoara activitatea cel cercetat, in termen de 10 zile de la pronuntare. Impotriva hotararii, notarul public, respectiv titularii actiunii disciplinare prevazuti la alin. (1) pot face contestatie in termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul Uniunii. Contestatia se solutioneaza de Consiliul Uniunii prin hotarare. Rezumat Activitatea notarială pe teritoriul României se îndeplineşte de notarii publici numiţi în funcţie de către ministrul justiţiei, în condiţiile Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/199525, republicată, cu modificările ulterioare. Notarii publici sunt acele persoane investite să îndeplinească un serviciu de interes public, având statutul unei funcții autonome, funcție care este organizată și se exercită numai în condițiile legii nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale, în cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici și al Camerelor Notarilor Publici. Potrivit art. 7 din Legea nr. 36/1995, actul indeplinit de notarul public, purtând sigiliul și semnatura acestuia, este de autoritate publica și are forta probanta și, dupa caz, forța executorie prevazute de lege. În afara graniţelor României, activităţile notariale prevăzute de legislaţia în vigoare pot fi îndeplinite numai de persoanele cu atribuţii în acest sens din cadrul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ale României, precum şi de comandanţii navelor şi aeronavelor sub pavilion românesc. Notarul public își exercită funcția într-un birou notarial. Formele de exercitare a functiei de notar public sunt: birou individual sau societate profesională. În cadrul biroului individual își exercită funcția un notar public, angajați cu studii superioare și personal auxiliar. Societatea profesionala se constituie din 2 sau mai multi notari publici asociati. În cadrul societatii profesionale, notarii publici asociati pot angaja personal cu studii superioare si personal auxiliar. Notarii publici asociati într-o societate profesionala își exercita personal functia si raspund individual pentru activitatea lor. Notarul public nu își poate exercita funcția, în același timp, în mai multe forme de exercitare a acesteia. Notarul public își desfasoară activitatea la sediul biroului notarial în care funcționeaza, însă pentru îndeplinirea obligațiilor profesionale, se poate deplasa și în afara sediului biroului notarial, în limitele circumscripției teritoriale a judecatoriei în care își desfășoară activitatea. După promovarea examenului sau a concursului, notarul stagiar va încheia 25 Legea nr. 36 din 12 mai 1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 72 din 04 februarie 2013.

137

contractul de pregătire cu Institutul Notarial Român, care va cuprinde perioada legală de desfăşurare a stagiului, condiţiile de desfăşurare a acestuia, cuantumul şi modalitatea de plată a cheltuielilor de pregătire. Contractele de pregătire se încheie în termen de 20 de zile calendaristice de la validarea de către Consiliul Uniunii a rezultatelor concursului sau examenului şi se comunică Biroului executiv. Notarul stagiar are obligaţia să urmeze, timp de 2 ani, cursurile de pregătire teoretică şi practică. Perioada se numește stagiu de pregătire teoretică și practică și cuprinde un an de pregătire teoretică în cadrul INR și un an de pregătire practică în cadrul biroului notarial desemnat de Colegiul director al Camerei. Pregătirea teoretică şi practică se poate prelungi, la cererea notarului stagiar, ca urmare a respingerii sau a lipsei la examenul de definitivat, caz în care notarul stagiar are obligaţia să îşi prelungească, pe cheltuiala sa, contractul de pregătire cu INR. Pregatirea teoretică se desfasoara prin frecventarea cursurilor organizate de Institutul Notarial Roman. Pregătirea practică se efectuează în cadrul biroului notarial . După finalizarea perioadei de stagiu, INR eliberează notarului stagiar un certificat de absolvire care confirmă efectuarea stagiului de pregătire teoretică şi practică şi îi conferă notarului stagiar dreptul de a se prezenta la examenul de definitivat. Examenul de definitivat pentru notarii stagiari se organizează de către INR, la cererea Consiliului Uniunii, pentru ocuparea posturilor vacante. Notarul public este numit de ministrul justitiei, la propunerea Consiliului Uniunii, in baza cererii celui interesat si dupa ce face dovada indeplinirii conditiilor prevazute la art. 22. În ordinul de numire in functie se mentioneaza circumscriptia judecatoriei si localitatea in care este numit notarul public. Calitatea de notar public inceteaza (potrivit art. 40 din Lege): prin renuntarea scrisa la calitatea de notar public; in cazul constatarii incapacitatii de munca, in conditiile legii; in caz de neexercitare a functiei, fara justificare, o perioada neintrerupta de cel putin 6 luni; prin excluderea din profesie, dispusa ca sanctiune disciplinara, in conditiile prezentei legi; in cazul vaditei incapacitati profesionale, constatata in urma controlului exercitat in conditiile prezentei legi; cand prin hotarare judecatoreasca definitiva s-a dispus condamnarea sau amanarea aplicarii pedepsei pentru savarsirea unei infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul ori pentru savarsirea cu intentie a unei alte infractiuni; in cazul in care notarul public nu mai indeplineste conditiile prevazute la art. 22 lit. a) -g); in cazul constatarii, in conditiile prevazute la art. 41 alin. (3) , a unei boli psihice ireversibile; prin deces. Notarul public poate fi mentinut in activitate in cazul in care, pentru o infractiune savarsita din culpa, s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei, suspendarea executarii pedepsei, s-a aplicat pedeapsa amenzii sau acesta a beneficiat de amnistie ori gratiere inainte de inceperea executarii pedepsei si se apreciaza ca fapta savarsita nu a adus atingere prestigiului profesiei. Incetarea functiei de notar public se constata sau se dispune, dupa caz, de ministrul justitiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea 138

notarului public sau din oficiu. La incetarea calitatii de notar public, Camera are obligatia de a ridica de indata sigiliile, registrele si arhiva. Notarii publici isi exercita functia si se bucura de stabilitate in functie, neputand fi mutati in alta localitate fara acordul lor. Pentru asigurarea secretului profesional, actele si lucrarile cu caracter profesional aflate asupra notarului public sau in biroul sau sunt inviolabile, acestea putand fi verificate sau ridicate numai in conditiile legii si in conformitate cu prevederile Codului de procedura penala, cu modificarile si completarile ulterioare. Contactul profesional dintre notarul public si clientul sau nu poate fi interzis sau restrans. In cauzele penale, notarul public poate fi audiat ca martor numai in cazurile si conditiile prevazute expres de Codul de procedura penala. Actiunea disciplinara se exercita de ministrul justitiei, de presedintele Uniunii sau de Colegiul director al Camerei si se judeca de Consiliul de disciplina din cadrul Uniunii. Actiunea disciplinara se exercita numai dupa efectuarea cercetarii prealabile de catre inspectori din cadrul Ministerului Justitiei sau, dupa caz, din cadrul Uniunii ori de catre Colegiul director al Camerei. In cadrul cercetarii prealabile, citarea celui in cauza este obligatorie, acesta fiind indreptatit sa ia cunostinta de continutul dosarului de cercetare disciplinara si sa isi formuleze apararea. Neprezentarea sau refuzul celui cercetat de a formula aparari nu impiedica finalizarea cercetarii. Actiunea disciplinara se solutioneaza printr-o hotarare motivata, care se comunica partilor si Camerei in a carei circumscriptie isi desfasoara activitatea cel cercetat, in termen de 10 zile de la pronuntare. Impotriva hotararii, notarul public, respectiv titularii actiunii disciplinare prevazuti la alin. (1) pot face contestatie in termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul Uniunii. Contestatia se solutioneaza de Consiliul Uniunii prin hotarare. In cazul in care actiunea disciplinara a fost exercitata de presedintele Uniunii sau de Colegiul director al Camerei, presedintele Uniunii sau, dupa caz, reprezentantii Camerei respective in Consiliul Uniunii nu vor participa la solutionarea contestatiei. Hotararea prin care se solutioneaza contestatia poate fi atacata cu recurs la Curtea de Apel Bucuresti. Recursul poate fi declarat de notarul public, respectiv de titularii actiunii disciplinare prevazuti de lege, in termen de 15 zile de la comunicare. Hotararea pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti este definitivă. Test de evaluare a cunoştinţelor 1) Menţionaţi 5 drepturi şi 5 îndatoriri ale notarilor publici. 2) Menţionaţi 7 abateri disciplinare ale notarilor publici. 3) Prezentați modul de accedere în profesia de notar public 4) Enumeraţi 7 atribuţii ale notarilor publici 5) Prezentați procedura disciplinară aplicabilă notarilor publici. 6) Prezentați derularea stagiului profesional.

139

Unitatea de învăţare 12. AVOCAŢII Cuprins 12.1. Introducere ......................................................................................................... 140 12.2. Competenţe ........................................................................................................ 140 12.3. Prezentarea profesiei de avocat – principiile care guvernează profesia. Condiţii de accedere în profesie. Stagiul professional. Dobândirea calităţii de avocat definitiv. Atribuţii. …………..………………………………………………………………………………………………..141 12.4. Drepturile, incompatibilitățile, îndatoririle şi răspunderea disciplinară a avocaţilor. Suspendarea și încetarea calității de avocat.......................................................147 12.5. Rezumat...........................................................................................................152 12.6. Test de evaluare...............................................................................................155

12.1. Introducere Unitatea de învăţare 12 a cursului destinat disciplinei Organizarea profesiilor juridice îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice referitoare la profesia de avocat. Studenţii vor putea cunoaşte care este modalitatea de a deveni avocat, drepturile şi îndatoririle acestora, incompatibilitățile și interdicțiile profesiei. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu activitatea avocaţilor şi cu modalitatea de suspendare şi de încetare a profesiei, precum și cu sacțiunile disciplinare ce le pot fi aplicate.

12.2. Competenţele unităţii de învăţare Parcurgerea unităţii de învăţare 12 va permite studentului:  Să definească profesia de avocat şi să prezinte principiile guvernatoare;  Să identifice atribuţiile avocaţilor;  Să prezinte procedura de accedere în această profesie;  Să identifice drepturile şi îndatoririle avocaţilor;  Să prezinte interdicțiile și incompatibilitățile avocaţilor;  Să prezinte modalităţile de suspendare și încetare a calităţii de avocat.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

140

12.3. PREZENTAREA PROFESIEI DE AVOCAT – PRINCIPIILE CARE GUVERNEAZĂ PROFESIA. CONDIŢII DE ACCEDERE ÎN PROFESIE. STAGIUL PROFESIONAL. DOBÂNDIREA CALITĂŢII DE AVOCAT DEFINITIV. ATRIBUŢII. 12.3.1. Prezentarea profesiei – principiile care guvernează profesia de avocat Exercitarea profesiei de avocat este supusă următoarelor principii fundamentale: a) principiul legalităţii; Scopul exercitarii profesiei de avocat il constituie promovarea si apararea drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice si persoanelor juridice, de drept public si de drept privat In exercitarea dreptului la aparare recunoscut si garantat de Constitutia Romaniei, republicata, de lege, de pactele si de tratatele la care Romania este parte, avocatul are dreptul si obligatia de a starui, prin toate mijloacele legale, pentru realizarea liberului acces la justitie, pentru un proces echitabil si solutionat intr-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de calitatea partilor. b) principiul libertăţii; Avocatul este liber sa isi aleaga, sa schimbe si sa dispuna in tot sau in parte de forma de exercitare a profesiei, in conditiile prevazute de Lege si de prezentul statut. In exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus niciunei restrictii, presiuni, constrangeri sau intimidari din partea autoritatilor sau institutiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice. Libertatea si independenta avocatului sunt garantate de lege. Independenta avocatului nu poate prejudicia interesele clientului sau. Avocatul este dator sa dea clientului sfaturi juridice corespunzatoare legii si sa actioneze numai in limitele legii, ale prezentului statut si ale codului deontologic, potrivit crezului sau profesional. Avocatul nu raspunde penal pentru sustinerile facute oral sau in scris in fata instantelor de judecata, a altor organe de jurisdictie, a organelor de urmarire penala ori a altor autoritati, daca aceste sustineri sunt in legatura cu apararea si sunt necesare stabilirii adevarului. Urmarirea penala si trimiterea in judecata a avocatului pentru fapte penale savarsite in exercitarea profesiei sau in legatura cu aceasta se pot face numai in cazurile si in conditiile prevazute de Lege26.

26 Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 7.2.2011 Legea nr. 51/1995 actualizată și consolidată prin:  Legea nr. 72/2016 - privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, Monitorul Oficial 342/2016  Decizie CCR nr. 297/2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Monitorul Oficial 521/2014  Legea nr. 187/2012 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Monitorul Oficial 757/2012  Legea nr. 76/2012 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Monitorul Oficial 365/2012  Decizie CCR nr. 1519/2011 - referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Monitorul Oficial 67/2012  Legea nr. 71/2011 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, Monitorul Oficial 409/2011  OUG nr. 10/2011- privind abrogarea alin. (8) al art. 39 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Monitorul Oficial 113/2011

141

c) principiul independenţei; In exercitarea profesiei avocatul este independent si se supune numai legii, prezentului statut si codului deontologic. d) principiul autonomiei şi descentralizării; Profesia de avocat este organizata si functioneaza in baza principiului autonomiei si descentralizarii, in conditiile prevazute de Lege si de statut27. e) principiul păstrării secretului profesional. Secretul profesional este de ordine publica. Avocatul este dator sa pastreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost incredintata. Avocatul nu poate fi obligat in nicio circumstanta si de catre nicio persoana sa divulge secretul profesional. Avocatul nu poate fi dezlegat de secretul profesional nici de catre clientul sau si nici de catre o alta autoritate sau persoana. Se excepteaza insa cazurile in care avocatul este urmarit penal, disciplinar sau atunci cand exista o contestatie in privinta onorariilor convenite, exclusiv pentru necesitati stricte pentru apararea sa. Obligatia de a pastra secretul profesional nu impiedica avocatul sa foloseasca informatiile cu privire la un fost client, daca acestea au devenit publice. Nerespectarea acestei obligații constituie abatere disciplinara grava. Obligatia de a pastra secretul profesional este absoluta si nelimitata in timp. Obligatia se intinde asupra tuturor activitatilor avocatului, ale asociatilor sai, ale avocatilor colaboratori, ale avocatilor salarizati din cadrul formei de exercitare a profesiei, inclusiv asupra raporturilor cu alti avocati Obligatia de a pastra secretul profesional revine si persoanelor cu care avocatul conlucreaza in exercitarea profesiei, precum si salariatilor sai. Avocatul este dator sa le aduca la cunostinta aceasta obligatie Obligatia de a pastra secretul profesional revine tuturor organelor profesiei de avocat si salariatilor acestora cu privire la informatiile cunoscute in exercitarea functiilor si atributiilor ce le revin. Orice comunicare sau corespondenta profesionala intre avocati, intre avocat si client, intre avocat si organele profesiei, indiferent de forma in care a fost facuta, este confidentiala. In relatiile cu avocatii inscrisi intr-un barou dintr-un stat membru al Uniunii Europene, avocatul este obligat sa respecte dispozitiile speciale prevazute de Codul deontologic al avocatilor din Uniunea Europeana. In relatiile cu un avocat inscris intr-un barou din afara Uniunii Europene, avocatul trebuie sa se asigure, inainte de a schimba informatii confidentiale, ca in tara in care isi exercita profesia confratele strain exista norme ce permit asigurarea confidentialitatii corespondentei si, in caz contrar, sa incheie un acord de confidentialitate sau sa il intrebe pe clientul sau daca accepta, in scris, riscul unui schimb de informatii neconfidentiale. 27 Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 64/2011 privind adoptarea Statutului profesiei de avocat (M. Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011). Istoric: – Hotărârea Congresului Avocaţilor nr. 7/2012 privind modificarea şi completarea Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011 (M. Of. nr. 594 din 20 august 2012); – Hotărârea Consiliul U.N.B.R. nr. 769/2013 privind modificarea şi completarea Statutului profesiei de avocat (M. Of. nr. 497 din 7 august 2013); – Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 852/2013 (M. Of. nr. 33 din 16 ianuarie 2014); - Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 966/2014 (www.unbr.ro); – Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 1069/2015 (M. Of. nr. 173 din 12 martie 2015).

142

Corespondenta si informatiile transmise intre avocati sau intre avocat si client, indiferent de tipul de suport, nu pot fi in niciun caz aduse ca probe in justitie si nici nu pot fi lipsite de caracterul confidential. In raporturile cu instantele judecatoresti, cu Ministerul Public, cu celelalte autoritati si institutii publice, cu persoanele juridice si persoanele fizice cu care vine in contact, avocatul este dator sa aiba un comportament demn, civilizat si loial. 12.3.2. Primirea în profesie. Stagiul professional. Dobândirea calităţii de avocat definitiv Poate fi membru al unui barou din România cel care îndeplineşte următoarele condiţii: a) are exerciţiul drepturilor civile şi politice; b) este licenţiat al unei facultăţi de drept cu durata stabilită de lege; c) nu se găseşte în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de prezenta lege; d) este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei. Îndeplinirea condiţiei prevăzute la lit. d) a alin. (1) trebuie dovedită cu certificat medical de sănătate, eliberat pe baza constatărilor făcute de o comisie medicală constituită în condiţiile prevăzute în statutul profesiei. Membrul unui barou dintr-o altă ţară poate exercita profesia de avocat în România, în cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de prezenta lege. Pentru a acorda consultanţă juridică privind dreptul românesc, avocatul străin are obligaţia de a susţine un examen de verificare a cunoştinţelor de drept românesc şi de limbă română, organizat de U.N.B.R. Avocatul străin poate exercita profesia de avocat în România, la alegere, în cadrul uneia dintre formele de organizare prevăzute de statutul și legea avocaturii. Avocatul străin nu poate pune concluzii orale sau scrise în faţa instanţelor judecătoreşti şi a celorlalte organe jurisdicţionale şi judiciare, cu excepţia celor de arbitraj internaţional. Onorariile cuvenite avocatului străin se vor înregistra şi se vor plăti integral în România. Avocatul străin care exercită profesia în România este obligat să se înscrie în tabloul special ţinut de fiecare barou şi se supune prevederilor prezentei legi, ale statutului profesiei şi codului deontologic. Primirea în profesie se realizează numai în baza unui examen organizat de U.N.B.R., cel puţin anual şi la nivel naţional, potrivit prezentei legi şi Statutului profesiei de avocat. Examenul pentru primirea în profesia de avocat se susţine în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi se desfăşoară în mod unitar, în centrele teritoriale ale acestuia, având la bază o metodologie elaborată şi aprobată de Consiliul U.N.B.R. Tematica examenului este unică la nivelul U.N.B.R., iar selectarea subiectelor se face de comisia naţională de examen. Comisia naţională de examen este formată cu precădere din avocaţi - cadre didactice universitare, care au minimum 10 ani vechime în profesia de avocat. Desemnarea acesteia se face de Comisia permanentă a U.N.B.R., la propunerea barourilor. La începutul exercitării profesiei avocatul efectuează în mod obligatoriu un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, timp în care are calitatea de avocat stagiar. Condiţiile efectuării stagiului, drepturile şi obligaţiile avocatului stagiar, ale avocatului îndrumător, precum şi ale baroului faţă de aceştia sunt reglementate prin statutul profesiei.

143

În perioada stagiului, cu acordul avocatului îndrumător, avocaţii stagiari pot urma cursuri de masterat, care sunt luate în considerare la aprecierea formării profesionale iniţiale, în condiţiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat. Stagiul se suspendă în caz de lipsă motivată din profesie ori în caz de încetare a îndrumării profesionale fără culpa avocatului stagiar. Perioada de stagiu anterior efectuată se socoteşte pentru îndeplinirea stagiului. După efectuarea stagiului avocatul stagiar va susţine examenul de definitivare. Avocatul stagiar respins de trei ori la examenul de definitivare va fi exclus din profesie. Activitatea unui avocat stagiar poate fi îndrumată numai de avocaţi definitivi cu o vechime de cel puţin 6 ani în această calitate şi care se bucură de o reputaţie profesională neştirbită. Avocatul stagiar poate pune concluzii numai la judecătorie şi poate asista ori reprezenta partea la organele şi instituţiile prevăzute la art. 3 din legea nr.51/1995 republicată. Avocaţii stagiari, după înscrierea în barou, au obligaţia să urmeze cursurile Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, în perioada de stagiu. Calitatea de avocat definitiv se dobândeşte în baza unui examen organizat de U.N.B.R., anual şi la nivel naţional, potrivit prezentei legi şi Statutului profesiei de avocat sau prin promovarea examenului de absolvire a Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, în condiţiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat. Examenul de definitivare se susţine în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi se desfăşoară în mod unitar, pe centre teritoriale, având la bază o metodologie elaborată şi aprobată de Consiliul U.N.B.R.Tematica examenului de definitivare este unică la nivelul U.N.B.R., iar selectarea subiectelor se face de comisia naţională de examen. Comisia naţională de examen este formată, cu precădere, din avocaţi - cadre didactice universitare, care au minimum 10 ani vechime în profesie. Desemnarea acesteia se face de Comisia permanentă a U.N.B.R., la propunerea barourilor. Cel care a promovat examenul de primire în profesia de avocat şi care până la data susţinerii examenului de primire în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 5 ani, dobândeşte calitatea de avocat definitiv, fără susţinerea examenului de definitivare , cu condiţia promovării examenului de definitivat în profesia din care provine. Aceste dispoziţii se aplică şi persoanelor care au promovat examenul de intrare în profesia de avocat şi care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi şi Consiliului Legislativ timp de 5 ani neîntrerupţi. Avocatul stagiar care a exercitat cel puţin un mandat de parlamentar, primar, viceprimar, preşedinte de consiliu judeţean sau vicepreşedinte de consiliu judeţean, dobândeşte la cerere calitatea de avocat definitiv. Avocaţii - foşti judecători nu pot pune concluzii la instanţele unde au funcţionat, iar foştii procurori şi cadrele de poliţie nu pot acorda asistenţă juridică la unitatea de urmărire penală la care şi-au desfăşurat activitatea, timp de 5 ani de la încetarea funcţiei respective. La înscrierea în barou avocatul depune în faţa consiliului baroului, în cadru solemn, următorul jurământ: Jur să respect şi să apăr Constituţia şi legile ţării, drepturile şi libertăţile omului şi să exercit profesia de avocat cu cinste şi demnitate. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! 144

Jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă, în acest caz, jurământul va începe cu formula: Jur pe onoare şi conştiinţă! Avocatul definitiv are dreptul să pună concluzii la toate instanţele, cu excepţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Curţii Constituţionale, unde va putea pune concluzii dacă are o vechime neîntreruptă în profesie de cel puţin 5 ani de la definitivare. Avocatul definitiv este obligat să frecventeze formele de pregătire profesională continuă organizate de barou, Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor sau de formele de exercitare a profesiei, în condiţiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat. 12.3.3. Atribuțiile avocatului. Forme de organizare a profesiei Activitatea avocatului se realizează prin: a) consultaţii şi cereri cu caracter juridic; b) asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a altor persoane juridice, în condiţiile legii; c) redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare; d) asistarea şi reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în faţa altor autorităţi publice cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor încheiate; e) apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice în raporturile acestora cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină; f) activităţi de mediere; g) activităţi fiduciare desfăşurate în condiţiile Codului civil; h) stabilirea temporară a sediului pentru societăţi comerciale la sediul profesional al avocatului şi înregistrarea acestora, în numele şi pe seama clientului, a părţilor de interes, a părţilor sociale sau a acţiunilor societăţilor astfel înregistrate; i) activităţile prevăzute la lit. g) şi h) se pot desfăşura în temeiul unui nou contract de asistenţă juridică; j) orice mijloace şi căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condiţiile legii. Baroul este persoana juridica de interes public, constituit din toti avocatii inscrisi in tabloul avocatilor, cu patrimoniu propriu si organizare de sine statatoare. Sediul baroului este in orasul de resedinta al judetului, respectiv in municipiul Bucuresti. Fiecare barou are un buget propriu. Contributia avocatilor la realizarea bugetului este stabilita de consiliul baroului Cuantumul contributiei va fi stabilit prin decizia consiliului baroului, in raport cu prevederile bugetului propriu si cu hotararile Congresului avocatilor. Decizia consiliului baroului vafi adusa la cunostinta avocatilor inscrisi in tabloul avocatilor baroului cu drept de exercitare a profesiei, cu cel putin 30 dezile inainte de punerea sa in aplicare. Patrimoniul baroului poate fi folosit in activitati producatoare de venituri, in conditiile legii. Organele de conducere ale baroului sunt: a) adunarea generala; 145

b) consiliul; c) decanul In cadrul baroului se constituie si functioneaza: a) comisia de cenzori; b) comisia de disciplina. Avocatul poate exercita profesia in una dintre urmatoarele forme: a) cabinet individual; b) cabinet asociat; c) societate civila profesionala; d) societate profesionala cu raspundere limitata. In cadrul formelor de exercitare prevazute la alin. (1) isi pot exercita profesia si avocati colaboratori, in baza unui contract de colaborare, sau avocati salarizati, in baza unui contract de salarizare in interiorul profesiei, potrivit prevederilor Legii si ale statutului privind exercitarea profesiei de avocat.

Prezentaţi condițiile de exercitare a stagiului în profesia de avocat. Enumeraţi 5 activităţi prin care se exercită profesia de avocat. Să ne reamintim... Poate fi membru al unui barou din România cel care îndeplineşte următoarele condiţii: a) are exerciţiul drepturilor civile şi politice; b) este licenţiat al unei facultăţi de drept cu durata stabilită de lege; c) nu se găseşte în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de prezenta lege; d) este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei. Primirea în profesie se realizează numai în baza unui examen organizat de U.N.B.R., cel puţin anual şi la nivel naţional, potrivit prezentei legi şi Statutului profesiei de avocat. Examenul pentru primirea în profesia de avocat se susţine în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi se desfăşoară în mod unitar, în centrele teritoriale ale acestuia, având la bază o metodologie elaborată şi aprobată de Consiliul U.N.B.R. La începutul exercitării profesiei avocatul efectuează în mod obligatoriu un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, timp în care are calitatea de avocat stagiar. În perioada stagiului, cu acordul avocatului îndrumător, avocaţii stagiari pot urma cursuri de masterat, care sunt luate în considerare la aprecierea formării profesionale iniţiale, în condiţiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat. Stagiul se suspendă în caz de lipsă motivată din profesie ori în caz de încetare a îndrumării profesionale fără culpa avocatului stagiar. Perioada de stagiu anterior efectuată se socoteşte pentru îndeplinirea stagiului. După efectuarea stagiului avocatul stagiar va susţine examenul de definitivare. 146

Calitatea de avocat definitiv se dobândeşte în baza unui examen organizat de U.N.B.R., anual şi la nivel naţional, potrivit prezentei legi şi Statutului profesiei de avocat sau prin promovarea examenului de absolvire a Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, în condiţiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat. Examenul de definitivare se susţine în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi se desfăşoară în mod unitar, pe centre teritoriale, având la bază o metodologie elaborată şi aprobată de Consiliul U.N.B.R.Tematica examenului de definitivare este unică la nivelul U.N.B.R., iar selectarea subiectelor se face de comisia naţională de examen. Activitatea avocatului se realizează prin: a) consultaţii şi cereri cu caracter juridic; b) asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a altor persoane juridice, în condiţiile legii; c) redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare; d) asistarea şi reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în faţa altor autorităţi publice cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor încheiate; e) apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice în raporturile acestora cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină; f) activităţi de mediere; g) activităţi fiduciare desfăşurate în condiţiile Codului civil; h) stabilirea temporară a sediului pentru societăţi comerciale la sediul profesional al avocatului şi înregistrarea acestora, în numele şi pe seama clientului, a părţilor de interes, a părţilor sociale sau a acţiunilor societăţilor astfel înregistrate; i) activităţile prevăzute la lit. g) şi h) se pot desfăşura în temeiul unui nou contract de asistenţă juridică; j) orice mijloace şi căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condiţiile legii.

12.4. DREPTURILE, INCOMPATIBILITĂȚILE, ÎNDATORIRILE RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A AVOCAŢILOR. SUSPENDAREA ÎNCETAREA CALITĂȚII DE AVOCAT

ŞI ȘI

12.4.1. Drepturile și indatoririle avocaţilor, nedemnităţile şi incompatibilităţile avocaţilor Drepturile avocaţilor - Avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă. - Avocatul, precum şi clientul au dreptul să renunţe la contractul de asistenţă juridică sau să îl modifice de comun acord, în condiţiile prevăzute de statutul profesiei. Renunţarea unilaterală a clientului nu constituie cauză de exonerare pentru plata onorariului cuvenit, pentru serviciile 147

avocaţiale prestate, precum şi pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat în interesul procesual al clientului. - Avocatul are dreptul de a alege şi de a fi ales în organele de conducere ale profesiei, în condiţiile prevăzute în legea şi statutul profesiei de avocat. - Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său.În acest scop, avocatul poate să îşi deschidă un cont bancar pentru încasarea onorariilor şi altul pentru depunerea sumelor primite de la client pentru cheltuieli procesuale în interesul acestuia. Modul de administrare a sumelor predate de client avocatului, pentru cheltuieli procesuale în interesul său, va fi stabilit prin convenţia dintre avocat şi client, în condiţiile prevăzute de statutul profesiei.Contractul de asistenţă juridică, legal încheiat, este titlu executoriu. Învestirea cu formulă executorie este de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al avocatului. Restanţele din onorarii şi alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul procesual al clientului său se recuperează potrivit dispoziţiilor statutului profesiei. - Avocaţii au propriul sistem de asigurări sociale.Sistemul de asigurări sociale al avocaţilor este reglementat prin lege şi se bazează pe contribuţia acestora, precum şi pe alte surse prevăzute de lege ori de Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor.Timpul servit în avocatură este considerat vechime în muncă. - Avocatul are dreptul la recuperarea capacităţii de muncă, în condiţiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat. - Pentru asigurarea secretului profesional, actele şi lucrările cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau în cabinetul său sunt inviolabile. Percheziţionarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului său sau ridicarea de înscrisuri şi bunuri nu poate fi făcută decât de procuror, în baza unui mandat emis în condiţiile legii.Nu vor putea fi ascultate şi înregistrate, cu niciun fel de mijloace tehnice, convorbirile telefonice ale avocatului şi nici nu va putea fi interceptată şi înregistrată corespondenţa sa cu caracter profesional, decât în condiţiile şi cu procedura prevăzute de lege. - Ministerul Justiţiei este obligat să asigure spaţiile necesare în vederea desfăşurării activităţii avocaţilor în sediul instanţelor judecătoreşti. - Avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată şi cu respectarea solemnității ședințelor de judecată, în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicţie şi nici dacă sunt în legătură cu consultaţiile oferite justiţiabililor ori cu formularea apărării în acea cauză, dacă ele sunt făcute cu respectarea normelor de deontologie profesională. Îndatoririle avocaţilor: -Avocatul este dator să studieze temeinic cauzele care i-au fost încredinţate, angajate sau din oficiu, să se prezinte la fiecare termen la instanţele de judecată sau la organele de urmărire penală ori la alte instituţii, conform mandatului încredinţat, să manifeste conştiinciozitate şi probitate profesională, să pledeze cu demnitate faţă de judecători şi de părţile din proces, să depună concluzii scrise sau note de şedinţă ori de câte ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta ori instanţa de judecată dispune în acest sens. Nerespectarea imputabilă a acestor îndatoriri profesionale constituie abatere disciplinară. - Avocatul este obligat să acorde asistenţă juridică în cauzele în care a fost desemnat din oficiu sau gratuit de către barou. 148

- Avocatul este obligat să se asigure pentru răspunderea profesională, în condiţiile stabilite prin statutul profesiei. - Avocatul este obligat să participe la toate şedinţele convocate de consiliul baroului, la activităţile profesionale şi la şedinţele organelor de conducere din care face parte. Absentarea repetată şi în mod nejustificat constituie abatere disciplinară. - Avocatul este obligat să ţină evidenţele cerute de lege şi de statut cu privire la cauzele în care s-a angajat şi să achite cu regularitate şi la timp taxele şi contribuţiile stabilite pentru formarea bugetului baroului şi a fondurilor Casei de Asigurări a Avocaţilor din România şi ale filialelor. Bugetul U.N.B.R. este format din contribuţiile barourilor, stabilite conform legii şi statutului profesiei. -Actele întocmite de avocat pentru ţinerea evidenţelor profesionale cerute de lege, precum şi pentru legitimarea faţă de terţi a calităţii de reprezentant au forţa probantă deplină până la înscrierea în fals. - Avocatul este obligat să restituie actele ce i s-au încredinţat persoanei de la care le-a primit. - Avocatul nu poate asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe şi nu poate pleda împotriva părţii care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectele litigioase concrete ale pricinii. -Avocatul nu poate fi ascultat ca martor şi nu poate furniza relaţii niciunei autorităţi sau persoane cu privire la cauza care i-a fost încredinţată, decât dacă are dezlegarea prealabilă, expresă şi scrisă din partea tuturor clienţilor săi interesaţi în cauză. -Calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de avocat cu privire la faptele şi împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant al vreunei părţi în cauză.Dacă a fost ascultat ca martor, avocatul nu mai poate desfăşura nicio activitate profesională în acea cauză. -Avocatul nu poate îndeplini funcţia de expert sau de traducător în cauza în care este angajat apărător. - Avocatul este obligat să poarte robă în faţa instanţelor judecătoreşti.Caracteristicile robei sunt cele stabilite prin statutul profesiei. Purtarea robei în afara incintei instanţei judecătoreşti este interzisă, cu excepţia cazurilor în care avocatul este delegat de către organele profesiei să reprezinte baroul sau U.N.B.R. într-o ocazie care impune această ţinută -Este interzis avocatului ca, în mod nemijlocit sau prin persoane interpuse, să folosească procedee incompatibile cu demnitatea profesiei în scopul dobândirii clientelei. - este interzis avocatului să folosească mijloace de reclamă sau de publicitate în acelaşi scop. Statutul stabileşte cazurile şi măsura în care avocatul poate informa publicul cu privire la exercitarea profesiei sale Este nedemn de a fi avocat: a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei; b) cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârşit abateri disciplinare grave, sancţionate cu măsura excluderii din profesie, ca sancţiune disciplinară; c) cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară; Exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu: 149

a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat; b) ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de avocat sau bunele moravuri; c) exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerţ. Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu: a) calitatea de deputat sau senator, consilier în consiliile locale sau judeţene; b) activităţi şi funcţii didactice în învăţământul juridic superior; c) activitatea literară şi publicistică; d) calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal, consilier în proprietate intelectuală, consilier în proprietate industrială, traducător autorizat, administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare şi lichidare judiciară, în condiţiile legii. 12.4.2. Suspendarea și încetarea calității de avocat Calitatea de avocat încetează: a) prin renunţarea scrisă la exerciţiul profesiei; b) prin deces; c) dacă împotriva avocatului s-a luat măsura excluderii din profesie ca sancţiune disciplinară; d) dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii. Calitatea de avocat este suspendată: a) în caz de incompatibilitate, pe durata existenţei acestei stări; b) pe perioada interdicţiei de a profesa, dispusă prin hotărâre judecătorească sau disciplinară; c) în caz de neplată totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale către barou, către U.N.B.R. şi către sistemul propriu de asigurări sociale, timp de 3 luni de la scadenţa acestora şi până la lichidarea integrală a datoriilor; d) la cererea scrisă a avocatului. 12.4.3. Răspunderea disciplinară a avocaţilor Avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor legi sau ale statutului profesiei de avocat, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale instituţiei. Avocatul care conduce asistenţa judiciară de pe lângă fiecare instanţă este obligat să sesizeze în scris consiliului baroului faptele comise de orice avocat, în condiţiile prevederilor alin. (1). Instanţele judecătoreşti şi parchetele Ministerului Public sunt obligate să înainteze consiliului baroului orice plângere făcută împotriva unui avocat şi să îl înştiinţeze despre orice acţiune de urmărire penală sau de judecată pornită împotriva unui avocat. Anchetarea abaterii şi exercitarea acţiunii disciplinare sunt de competenţa consiliului baroului. Anchetarea abaterii şi exercitarea acţiunii disciplinare privind decanii barourilor şi membrii Consiliului U.N.B.R. sunt de competenţa Consiliului U.N.B.R. Persoana anchetată sau trimisă în judecată disciplinară nu participă la luarea hotărârii.

150

Membrii comisiei permanente care sunt anchetaţi nu pot participa la dezbaterile privind luarea deciziei de exercitare a acţiunii disciplinare. În toate cazurile acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data săvârşirii abaterii. În cadrul fiecărui barou se organizează şi funcţionează o comisie de disciplină care judecă, în primă instanţă şi în complet de 3 membri, abaterile disciplinare săvârşite de avocaţii din acel barou. Sancţiunile disciplinare sunt: a) mustrarea; b) avertismentul; c) amendă de la 50 lei la 500 lei, care se face venit la bugetul baroului. Plata amenzii se va face în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii disciplinare. Neachitarea în acest termen atrage suspendarea de drept din exerciţiul profesiei, până la achitarea sumei. Limitele amenzii disciplinare se actualizează periodic de către Consiliul U.N.B.R., în funcţie de rata inflaţiei. d) interdicţia de a exercita profesia pe o perioadă de la o lună la un an; e) excluderea din profesie. În perioada interdicţiei avocatul nu poate presta sub nicio formă asistenţă juridică, nu poate face uz de calitatea de avocat şi nu poate participa la activitatea organelor profesiei. Împotriva deciziei disciplinare pot declara recurs persoana interesată, decanul baroului şi preşedintele uniunii, în termen de 15 zile de la comunicare. În caz de abatere evidentă şi gravă, instanţa disciplinară poate lua măsura suspendării avocatului din exerciţiul profesiei până la judecarea definitivă a cauzei. Împotriva încheierii prin care s-a luat această măsură se poate declara recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul este suspensiv de executare şi va fi soluţionat de urgenţă. Menţionaţi drepturile şi îndatoririle pe care le au avocaţii Enumeraţi abaterile disciplinare care pot fi săvârșite de avocaţi.

Să ne reamintim... Avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă. Avocatul, precum şi clientul au dreptul să renunţe la contractul de asistenţă juridică sau să îl modifice de comun acord, în condiţiile prevăzute de statutul profesiei. Renunţarea unilaterală a clientului nu constituie cauză de exonerare pentru plata onorariului cuvenit, pentru serviciile avocaţiale prestate, precum şi pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat în interesul procesual al clientului. Avocatul are dreptul de a alege şi de a fi ales în organele de conducere ale profesiei, în condiţiile prevăzute în legea şi statutul profesiei de avocat. Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său.În acest 151

scop, avocatul poate să îşi deschidă un cont bancar pentru încasarea onorariilor şi altul pentru depunerea sumelor primite de la client pentru cheltuieli procesuale în interesul acestuia. Modul de administrare a sumelor predate de client avocatului, pentru cheltuieli procesuale în interesul său, va fi stabilit prin convenţia dintre avocat şi client, în condiţiile prevăzute de statutul profesiei.Contractul de asistenţă juridică, legal încheiat, este titlu executoriu. Învestirea cu formulă executorie este de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al avocatului. Restanţele din onorarii şi alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul procesual al clientului său se recuperează potrivit dispoziţiilor statutului profesiei. Avocatul este dator să studieze temeinic cauzele care i-au fost încredinţate, angajate sau din oficiu, să se prezinte la fiecare termen la instanţele de judecată sau la organele de urmărire penală ori la alte instituţii, conform mandatului încredinţat, să manifeste conştiinciozitate şi probitate profesională, să pledeze cu demnitate faţă de judecători şi de părţile din proces, să depună concluzii scrise sau note de şedinţă ori de câte ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta ori instanţa de judecată dispune în acest sens. Nerespectarea imputabilă a acestor îndatoriri profesionale constituie abatere disciplinară. Avocatul este obligat să acorde asistenţă juridică în cauzele în care a fost desemnat din oficiu sau gratuit de către barou. Avocatul este obligat să se asigure pentru răspunderea profesională, în condiţiile stabilite prin statutul profesiei. Avocatul este obligat să participe la toate şedinţele convocate de consiliul baroului, la activităţile profesionale şi la şedinţele organelor de conducere din care face parte. Absentarea repetată şi în mod nejustificat constituie abatere disciplinară. Avocatul este obligat să ţină evidenţele cerute de lege şi de statut cu privire la cauzele în care s-a angajat şi să achite cu regularitate şi la timp taxele şi contribuţiile stabilite pentru formarea bugetului baroului şi a fondurilor Casei de Asigurări a Avocaţilor din România şi ale filialelor. Bugetul U.N.B.R. este format din contribuţiile barourilor, stabilite conform legii şi statutului profesiei. Actele întocmite de avocat pentru ţinerea evidenţelor profesionale cerute de lege, precum şi pentru legitimarea faţă de terţi a calităţii de reprezentant au forţa probantă deplină până la înscrierea în fals. Avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor legi sau ale statutului profesiei de avocat, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale instituţiei. Rezumat Exercitarea profesiei de avocat este supusă următoarelor principii fundamentale: a) principiul legalităţii; b) principiul libertăţii; c) principiul independenţei; d) principiul autonomiei şi descentralizării; e) principiul păstrării secretului profesional. 152

Poate fi membru al unui barou din România cel care îndeplineşte următoarele condiţii: a) are exerciţiul drepturilor civile şi politice; b) este licenţiat al unei facultăţi de drept cu durata stabilită de lege; c) nu se găseşte în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de prezenta lege; d) este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei. Este nedemn de a fi avocat: a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei; b) cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârşit abateri disciplinare grave, sancţionate cu măsura excluderii din profesie, ca sancţiune disciplinară; c) cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară. Exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu: a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat; b) ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de avocat sau bunele moravuri; c) exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerţ. Activitatea avocatului se realizează prin: a) consultaţii şi cereri cu caracter juridic; b) asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a altor persoane juridice, în condiţiile legii; c) redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare; d) asistarea şi reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în faţa altor autorităţi publice cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor încheiate; e) apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice în raporturile acestora cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină; f) activităţi de mediere; g) activităţi fiduciare desfăşurate în condiţiile Codului civil; h) stabilirea temporară a sediului pentru societăţi comerciale la sediul profesional al avocatului şi înregistrarea acestora, în numele şi pe seama clientului, a părţilor de interes, a părţilor sociale sau a acţiunilor societăţilor astfel înregistrate; i) activităţile prevăzute la lit. g) şi h) se pot desfăşura în temeiul unui nou contract de asistenţă juridică; j) orice mijloace şi căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condiţiile legii. Primirea în profesie se realizează numai în baza unui examen organizat de U.N.B.R., cel puţin anual şi la nivel naţional, potrivit prezentei legi şi Statutului profesiei de avocat. Examenul pentru primirea în profesia de avocat se susţine în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi se desfăşoară în mod unitar, în centrele teritoriale ale acestuia, având la bază o metodologie elaborată şi aprobată de Consiliul U.N.B.R. La începutul exercitării profesiei avocatul efectuează în mod obligatoriu un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, timp în care are calitatea de 153

avocat stagiar. Stagiul se suspendă în caz de lipsă motivată din profesie ori în caz de încetare a îndrumării profesionale fără culpa avocatului stagiar. Perioada de stagiu anterior efectuată se socoteşte pentru îndeplinirea stagiului. După efectuarea stagiului avocatul stagiar va susţine examenul de definitivare. Avocatul stagiar respins de trei ori la examenul de definitivare va fi exclus din profesie. Activitatea unui avocat stagiar poate fi îndrumată numai de avocaţi definitivi cu o vechime de cel puţin 6 ani în această calitate şi care se bucură de o reputaţie profesională neştirbită. Avocatul stagiar poate pune concluzii numai la judecătorie şi poate asista ori reprezenta partea la organele şi instituţiile prevăzute la art. 3 din legea nr.51/1995 republicată. Avocaţii stagiari, după înscrierea în barou, au obligaţia să urmeze cursurile Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, în perioada de stagiu. Calitatea de avocat definitiv se dobândeşte în baza unui examen organizat de U.N.B.R., anual şi la nivel naţional, potrivit prezentei legi şi Statutului profesiei de avocat sau prin promovarea examenului de absolvire a Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, în condiţiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat. Baroul este persoana juridica de interes public, constituit din toti avocatii inscrisi in tabloul avocatilor, cu patrimoniu propriu si organizare de sine statatoare. Sediul baroului este in orasul de resedinta al judetului, respectiv in municipiul Bucuresti. Fiecare barou are un buget propriu. Contributia avocatilor la realizarea bugetului este stabilita de consiliul baroului Avocatul poate exercita profesia in una dintre urmatoarele forme: a) cabinet individual; b) cabinet asociat; c) societate civila profesionala; d) societate profesionala cu raspundere limitata. In cadrul formelor de exercitare prevazute la alin. (1) isi pot exercita profesia si avocati colaboratori, in baza unui contract de colaborare, sau avocati salarizati, in baza unui contract de salarizare in interiorul profesiei, potrivit prevederilor Legii si ale statutului privind exercitarea profesiei de avocat. Avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă. Avocatul, precum şi clientul au dreptul să renunţe la contractul de asistenţă juridică sau să îl modifice de comun acord, în condiţiile prevăzute de statutul profesiei. Renunţarea unilaterală a clientului nu constituie cauză de exonerare pentru plata onorariului cuvenit, pentru serviciile avocaţiale prestate, precum şi pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat în interesul procesual al clientului. 154

Avocatul are dreptul de a alege şi de a fi ales în organele de conducere ale profesiei, în condiţiile prevăzute în legea şi statutul profesiei de avocat. Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său.În acest scop, avocatul poate să îşi deschidă un cont bancar pentru încasarea onorariilor şi altul pentru depunerea sumelor primite de la client pentru cheltuieli procesuale în interesul acestuia. Modul de administrare a sumelor predate de client avocatului, pentru cheltuieli procesuale în interesul său, va fi stabilit prin convenţia dintre avocat şi client, în condiţiile prevăzute de statutul profesiei.Contractul de asistenţă juridică, legal încheiat, este titlu executoriu. Învestirea cu formulă executorie este de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al avocatului. Restanţele din onorarii şi alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul procesual al clientului său se recuperează potrivit dispoziţiilor statutului profesiei. Avocatul este dator să studieze temeinic cauzele care i-au fost încredinţate, angajate sau din oficiu, să se prezinte la fiecare termen la instanţele de judecată sau la organele de urmărire penală ori la alte instituţii, conform mandatului încredinţat, să manifeste conştiinciozitate şi probitate profesională, să pledeze cu demnitate faţă de judecători şi de părţile din proces, să depună concluzii scrise sau note de şedinţă ori de câte ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta ori instanţa de judecată dispune în acest sens. Nerespectarea imputabilă a acestor îndatoriri profesionale constituie abatere disciplinară. Avocatul este obligat să acorde asistenţă juridică în cauzele în care a fost desemnat din oficiu sau gratuit de către barou. Avocatul este obligat să se asigure pentru răspunderea profesională, în condiţiile stabilite prin statutul profesiei. Avocatul este obligat să participe la toate şedinţele convocate de consiliul baroului, la activităţile profesionale şi la şedinţele organelor de conducere din care face parte. Absentarea repetată şi în mod nejustificat constituie abatere disciplinară. Avocatul este obligat să ţină evidenţele cerute de lege şi de statut cu privire la cauzele în care s-a angajat şi să achite cu regularitate şi la timp taxele şi contribuţiile stabilite pentru formarea bugetului baroului şi a fondurilor Casei de Asigurări a Avocaţilor din România şi ale filialelor. Bugetul U.N.B.R. este format din contribuţiile barourilor, stabilite conform legii şi statutului profesiei. Actele întocmite de avocat pentru ţinerea evidenţelor profesionale cerute de lege, precum şi pentru legitimarea faţă de terţi a calităţii de reprezentant au forţa probantă deplină până la înscrierea în fals. Avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor legi sau ale statutului profesiei de avocat, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale instituţiei. Avocatul care conduce asistenţa judiciară de pe lângă fiecare instanţă este obligat să sesizeze în scris consiliului baroului faptele comise de orice avocat, în 155

condiţiile prevederilor alin. (1). Instanţele judecătoreşti şi parchetele Ministerului Public sunt obligate să înainteze consiliului baroului orice plângere făcută împotriva unui avocat şi să îl înştiinţeze despre orice acţiune de urmărire penală sau de judecată pornită împotriva unui avocat. Anchetarea abaterii şi exercitarea acţiunii disciplinare sunt de competenţa consiliului baroului. Anchetarea abaterii şi exercitarea acţiunii disciplinare privind decanii barourilor şi membrii Consiliului U.N.B.R. sunt de competenţa Consiliului U.N.B.R. Persoana anchetată sau trimisă în judecată disciplinară nu participă la luarea hotărârii. Membrii comisiei permanente care sunt anchetaţi nu pot participa la dezbaterile privind luarea deciziei de exercitare a acţiunii disciplinare. În toate cazurile acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data săvârşirii abaterii. În cadrul fiecărui barou se organizează şi funcţionează o comisie de disciplină care judecă, în primă instanţă şi în complet de 3 membri, abaterile disciplinare săvârşite de avocaţii din acel barou. În perioada interdicţiei avocatul nu poate presta sub nicio formă asistenţă juridică, nu poate face uz de calitatea de avocat şi nu poate participa la activitatea organelor profesiei. Împotriva deciziei disciplinare pot declara recurs persoana interesată, decanul baroului şi preşedintele uniunii, în termen de 15 zile de la comunicare. În caz de abatere evidentă şi gravă, instanţa disciplinară poate lua măsura suspendării avocatului din exerciţiul profesiei până la judecarea definitivă a cauzei. Împotriva încheierii prin care s-a luat această măsură se poate declara recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul este suspensiv de executare şi va fi soluţionat de urgenţă.

Test de evaluare a cunoştinţelor 1) Menţionaţi 5 drepturi şi 5 îndatoriri ale avocaţilor. 2) Menţionaţi 7 abateri disciplinare ale avocaţilor. 3) Prezentați modul de accedere în profesia de avocat 4) Enumeraţi 7 atribuţii ale avocaţilor 5) Prezentați procedura disciplinară aplicabilă avocaţilor. 6) Prezentați formele de organizare ale profesiei de avocat.

156

Temă de control 1

Cerinţă: Prezentaţi organizarea sistemului judiciar din România şi realizaţi o descriere a fiecărui tip de instanţă, cu referire la modul de organizare, conducere, competenţă. . Tema de control, precum şi evaluarea acesteia se vor transmite studentului atât în cadrul seminariilor faţă în faţă, cât şi prin postarea acesteia pe platforma e-learning.

Temă de control 2 Cerinţă: Prezentaţi profesia de avocat – modul de accedere în aceasta, stagiul profesional, dobândirea calităţii de avocat definitiv, formele de organizare a activităţii, activitatea avocatului, drepturile, îndatoririle, incompatibilităţile avocatului, procedura disciplinară.

Tema de control, precum şi evaluarea acesteia se vor transmite studentului atât în cadrul seminariilor faţă în faţă, cât şi prin postarea acesteia pe platforma e-learning.

157

Bibliografie Monografii, manuale, cărţi de specialitate: 1. Giorgio del Vechio, Lectii de filosofie juridica, Editura Europa Nova, Bucuresti 1993; 2. Elena Barbu, Reguli constitutionale privind accesul la justitie, teza de doctorat,

Biblioteca Universitatii Bucuresti, Facultatea de Drept. 3. Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu, Drept constitutional si institutii politice, vol.II, editia 12; 4. Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu, Constitutia Romaniei – comentariu pe articole, Edit. Hamangiu, Bucuresti 2008; 5. Ioan Leş, Elemente de drept notarial. Editia 3, Editura: C.H. Beck, București 2014. 6. Emil Poenaru, Cristinel Murzea, Profesiile juridice liberale, Editura: Hamangiu, București 2009. 7. Coordonator Dan Oancea, Sergiu George Bratu, Traian Cornel Briciu, Mihai Bubatu, Gigi Nucu Candet, Petruţ Ciobanu, Cristina Gheorghe, Gabriel Cornel Grigore, DanSergiu Oprea, Mircea Pop, Sorin Dumitru Rusu, Radu Ştef, Legea privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat. Comentariu pe articole, Editura: C.H. Beck, București 2015. 8. Flavius Pancescu, Legea medierii. Comentarii si explicatii. Editia 3, Editura: C.H. Beck, București 2014.

Legislaţie: 9. Legea nr. 36 din 12 mai 1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 72 din 04 februarie 2013. 10. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 7.2.2011 11. Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 64/2011 privind adoptarea Statutului profesiei de avocat (M. Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011). 12. Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic. 13. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească. 14. Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești. 15. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

158