Violenta In Familie

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

VIOLENŢA ÎN FAMILIE

STUDENT: GHIŢAN ADY-VALENTINA ANUL III, GRUPA 3

- CRAIOVA 2012 -

Violenţa în familie Definiția violenței Conceptul acoperă, atât în reglementările juridice, cât și în practică, grade diferite de vizibilitate și de încadrare a comportamentelor considerate agresive, de la cele ce afectează starea de sănătate a victimei, la cele care afectează situația ei socială sau stima de sine. O privire de ansamblu asupra percepției și a încadrării formale sau informale a conceptelor si atitudinilor în registrul violenței arată o recunoaștere diferențiată a comportamentelorși atitudinilor, de la formele de violență fizică la formele de violență sexuală, verbală sau psihologică. Definițiile apar în definirea termenului de violență și în raport cu persoana care este victimă a violenței; astfel este diferențiată violența asupra femeii, asupra tânarului sa asupra persoanei vârstnice.

Definiţia violenţei în familie Definiţia pe care o dă legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie este următoarea: „(1) Violenţa în familie reprezintă orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material. Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale. În sensul legii, prin membru de familie se înţelege soţul, ruda apropiată şi persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copil, dovedite pe baza anchetei sociale.” Conceptul de „violenţă în familie” este amplu şi cuprinde violenţa domestică (înţeleasă ca violenţă ceapare între parteneri, fie ei soţi sau concubini), dar şi violenţa asupra copiilor, bătrânilor sau altor rude. În ce priveşte violenţa domestică, potrivit unor organizaţii guvernamentale care au efectuat studii privind acest fenomen în România, aceasta reprezintă o serie repetată de comportamente coercitive şi de atac fizic, sexual şi psihic pe care o persoană le manifestă faţă de partener, în scopul controlării şi dominării acestuia, utilizând forţa şi/sau profitând de incapacitatea de apărare a victimei, ce apare în cadrul unei relaţii de cuplu.

Aceasta include şi abuzurile de tip economic şi social. Este considerată violenţă domestică şi cea făptuită asupra fostei soţii/partenere şi în relaţiile consensuale. Categoriile de persoane expuse riscului de violenţă în familie: 1. copiii 2. femeile 3. persoanele vârstnice 4. bărbaţii Familiile care sunt expuse riscului de dezvoltare a violenţei sunt: - familia în care părinţii sunt tineri – părinţii au cunostinţe limitate privind nevoile de crestere si dezvoltare a copilului, nu fac faţă stresului generat de cresterea copilului mic, nu au aptitudini de crestere a copilului, au experimentat violenţa în copilărie etc. - frecvenţa schimbărilor în cadrul familiei solicită părinţii la numeroase adaptări cum ar fi schimbarea locului de muncă, nasterea altor copii în familie, schimbarea etapelor de viaţă, a rolurilor si asteptărilor părinţilor si copiilor - familiile numeroase în care cresc solicitările din partea copiilor ca si multiplicarea rolurilor si asteptărilor în raport cu fiecare copil, cresterea presiunilor financiare si a spaţiului de locuit - frecvenţa disfuncţiilor în familie generate de perioade de criză - status socio-economic scăzut - desi cercetătorii nu au identificat un raport direct între gradul de sărăcie si violenţa în familie, nivelul economic si educativ scăzut este considerat un factor favorizant al dezvoltării comportamentelor violente; lipsa unui loc de muncă si stresul cauzat de multiple deprivări socio-economice favorizează dezvoltarea conduitelor violente în familie;

Formele violenţei si încadrarea lor în definirea violenţei - Violenţa psihologică (agresiuni verbale, intimidare, batjocură, umilire) - Violenţa fizică (vătămări produse prin pălmuire, lovire cu sau fără obiecte sau bătaie)

Violenţa socială (izolarea faţă de familie si prieteni, monitorizarea activităţilor, restrângerea accesului la informaţie) - Violenţa economică (oprirea accesului la resurse financiare sau alte mijloace economice) - Violenţa sexuală (forţarea victimei pentru activităţi sexuale nedorite) -

Definiţia violenţei împotriva femeilor Conform Platformei de acţiune de la Beijing adoptată la a patra Conferinţă Mondială asupra Problemelor Femeilor din 1995, termenul de „violenţă împotriva femeilor” înseamnă orice act de violenţă fundamentat pe diferenţa de gen, care rezultă sau care poate rezulta într-o vătămare sau suferinţă fizică, sexuală sau psihologică a femeilor, inclusiv ameninţările cu asemenea acte, coerciţia sau privarea arbitrară de libertăţi, indiferent dacă acestea apar în viaţa publică sau privată. Prin urmare, violenţa împotriva femeilor cuprinde următoarele, fără a fi limitată la acestea: (i) Violenţa fizică, sexuală şi psihologică ce are loc în familie, inclusiv bătăile, abuzul sexual al copiilor de sex feminin în cadrul casnic, violenţa legată de zestre, violul marital, mutilarea genitală a femeilor, violenţa extra-maritală şi violenţa care decurge din exploatare; (ii) Violenţa fizică, sexuală şi psihologică ce apare în comunitate, inclusiv violul, abuzul sexual, hărţuirea sexuală şi intimidarea la locul de muncă, în instituţiile de educaţie şi în altă parte, traficul cu femei şi prostituţia forţată; (iii) Violenţa fizică, sexuală şi psihologică comisă sau trecută cu vederea de către stat, oriunde apare aceasta1. Alte explicaţii privind dezvoltarea violenţei asupra femeii sunt cele bazate pe teoria puterii. În relaţia de cuplu, termenul „putere” pare să implice o luptă între cine domină pe cine, cine ia decizii si cine dă ordine. În fapt, aceasta este o descriere a familiei tradiţionale si pare să nu mai corespundă multor familii de astăzi. Ideea ca un singur membru al familiei să decidă pentru ceilalţi nu mai este considerată o practică funcţională a familiilor moderne. În familiile care păstrează încă elemente ale modelului tradiţional, distribuţia puterii între partenrii de cuplu este disproporţionată. Cercetările au arătat că în mediile rurale, unde modelul patriarhal al distribuţiei puterii se păstrează într-o proporţie mai mare, sunt constatate mai multe cazuri de violenţă verbală si fizică generată de plasarea femeii într-o situaţie vulnerabilă (social, financiar etc). Acest tip de putere are origine socială si culturală si se referă la norme si expectaţii care 1

Violența în familie în România: legislația și sistemul judiciar – Asociația Baroului American. Inițiativa juridică pentru Eupopa centrala și Eurasia, p. 6

ghidează înţelegerea noastră despre cum anume puterea trebuie alocată în relaţia de cuplu. Puterea socială a fost tradiţional favorabilă bărbaţilor, conferindu-le un statut superior si autoritate în comparaţie cu femeile. Credinţa culturală predominantă, potrivit căreia soţul trebuie să fie capul familiei, a dat bărbatului un avantaj de putere. Dezechilibrul puterii în relaţia de cuplu este influenţată, pe de-o parte, de implicarea socială si de resursele disponibile fiecărui partener, iar pe de altă parte de interdependenţa dintre cei doi parteneri.

Violența asupra copiilor Abuzul asupra copiilor este reprezentat de orice formă de violență fizică sau emoțională la care sunt supuși sau expuși copii. În România, Legea 272/2004 privind protecția copiilor încearcă să clarifice aceste aspecte și să ofere suportul legal pentru a identifica cazurile de abuz. Departe de a fi perfectă oferă un cadru care poate fi folosit stoparea comportamentelor abuzatoare asupra copiilor. O dezvoltare a legii ar trebui să permită evoluția de la acțiuni reactive în caz de abuz către acțiuni preventive care să evite apariția abuzurilor asupra copiilor. Conform acestei legi instituțiile statului sunt obligate să prevină și să protejeze copiii de orice act de violență, abuz fizic, psihic sau sexual împotriva lor. Legea interzice orice fel de pedeapsă fizică sau umilitoare, acasă sau într-o instituție care ar trebui să se ocupe de protejarea sau educația copiilor. Plângerile și sesizările cu privire la abuzuri împotriva copiilor pot fi depuse atât de către copil cât și de către oricare persoană din apropierea copilului care observă semnele unor abuzuri asupra acestora. Săvârșirea abuzului implică acțiunea voluntară a abuzatorului, care periclitează existența și dezvoltarea copilului, indiferent de existența unui posibil consimțământ al copilului. Există diverse tipuri de abuz: fizic (orice formă de pedeapsă corporală, imobilizarea fizică, reducerea alimentației), emoțional (rejectarea, intimidarea verbală prin diverse amenințări, abuzul verbal prin adresarea unor injurii sau cuvinte umilitoare, izolarea, interzicerea contactului cu propria familie etc.), sexual (act sexual cu copii, implicarea copiilor în producția, răspândirea,distribuirea unor materiale pornografice, expunerea organelor sexuale ale copiilor în scopuri sexuale, prezentarea unor materiale pornografice copiilor, realizarea unor acte sexuale în prezența copiilor). Aceste forme de abuz pot fi asociate și cu neglijarea copilului (vezi declarația martorei Stoica) sau cu diverse forme de exploatare a acestuia. Abuzul se referă la orice formă de violența intenționată împotriva copilului sau orice tratament dăunător care nu implică întotdeauna violentă. Tipuri de abuz asupra copilului:

Prin abuz asupra copilului se înțelege „orice acțiune voluntară a unei persoane care se afla într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care este periclitată viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului”. Abuzul asupra copilului presupune existența unor relații prin care abuzatorul deține controlul sau poate influența/manipula acțiunile copilului și, în contextul realizării acestor relații, pune în pericol, în mod voit și conștient, integritatea, dezvoltarea, sănătatea sau viața copilului. Abuz fizis (violență fizică) care constă în atingeri sau contacte fizice dureroase ne-accidentale, inclusiv în intimidarea fizică îndreptată asupra copilului (de exemplu gestul cuiva de a ridica mâna asupra unui copil). Abuzul fizic este reprezentat de acele traaume fizice (vânătăi, fracturi). Abuzul în scop educativ sunt acele bătăi primite când copilul nu obține rezltatul dorit. Textul Legii 272/2004 interzice în mod explicit aplicarea oricăror pedepse fizice precum și privarea copilului de drepturi care îi pot pune în pericol viața și dezvoltarea, oriunde și în orice context se află copilul. Articolul stabilește dreptul copilului de a-i fi respectată demnitatea și integritatea ca persoană, de a fi protejat împotriva oricăror forme de abuz fizic sau alte acte care îl pot pune în pericol în familie (naturală sau substitutivă) sau în orice instituție în care se află copilul (creșă, grădiniță, școala, centru de plasament etc.). Abuzul sexual deși conține elemente de abuz fizic și emoțional, este o categorie aparte de rele tratamente acordate minorului. Acesta constă în hărțuirea sexuală, atingeri sau aluzii neplăcute, diverse injurii, propuneri indecente, atingerea sau mângâierea organelor genitale ale copilului, penetrearea sexului sau anusului copilului, expunerea organelor sexuale ale abuzatorului în fața copilului, obligarea sau încurajarea copilului să mângâie organele sexuale ale abuzatorului, obligarea minorului de a viziona materiale care conțin pornografie; forțarea minorilor sub 18 ani să aibă contacte sexuale cu alte persoane indiferent dacă este vorba de alți minori sau de adulți sau mutilarea organelor genitale ale copiilor. Câteva categorii de abuz sexual sunt: violul (actul sexual împotriva voinței copilului), pedofilia (atracția sexuală a unui adult față de copii) și respectiv incestul (legătura sexuală între părinți și copii sau între frați și surori). Abuzul emoțional, Garbarino et al. (1986 p. 8) îl consideră ca fiind „atacul concentrat al uni adult asupra dezvoltării și cunoașterii de sine și a concepției sociale a copilului”. Formele de abuz mai des întâlnite sunt cele la care recurg părinții sub forma a diverse pedepse: izolarea copilului (legarea, închiderea lui în

diferite spații închise) neacordarea răspunsurilor emoționaleț, terorizarea copilului, refuzul de a-l ajuta etc. Abuzul verbal (numit și violență verbală) reprezintă o formă de abuz emoțional și respectiv de tratament umilitor în care adulți sau grupuri de copii și adulți folosesc cu privire la minor apelative care îl desconsideră și care îl umilesc. Conform legii 272/2004 „Sunt interzise tratamentele umilitoare, poreclele, catalogările privarea de hrană etc. Prin urmare, în familie și în toate instituțiile publice și private care au în îngrijire copii sunt interzise pedepsele corporale și tratamentele umilitoare. Înjurăturile la adresa copilului sau folosirea unui limbaj obscen la adresa lui reprezintă, de asemenea, tot forme de violență verbală și sunt extrem de dăunător, putând lăsa traume psihice asupra copilului2.

Violența asupra bărbaților Violența asupra bărbaților este studiată în literatura de specialitate ca reacție a violențe irealizată asupra femeii și copiilor, la comportamentul violent al bărbatului. A. Browne (1878), întrun studiu realizat pe 250 de femei bătute, dintre acestea 42 si-au ucis soțul sau iubitul, prezintă factorii care favorizează apariția violenței feminine: - frecvența actelor de violență ale bărbatului; - abuzul de alcool și alte substante; - severitatea abuzului produs asupra femeii; - abuzuri sexuale asupra femeii; - abuzuri repetate asupra copiilor; - tendința de suicid a femeii; Cazurile în care femeia agresează bărbatul sunt sub 10%. De regulă acest lucru se întămplă când femeia se apară de partener3.

Direcţii de dezvoltare a politicilor privind combaterea si prevenirea violenţei în familie Politicile de combatere si prevenire a violenţei asupra copiiilor trebuie să fie orientate spre4: 2

http://ro.wikipedia.o rg/wiki/Abuz_asupra_copilului Asistența socială Studii și aplicații. Violența în familie și metodologia intervenției, G. Neamțu si Dumitru Stan, p 106, editura Polirom 2005 3

-

-

-

-

recunosterea legală si socială a necesităţilor de dezvoltare a copilului si a drepturilor copilului; cresterea vizibilităţii fenomenului violenţei asupra copiilor în spaţiul familial si înţelegerea, de către specialisti si populaţie, a efectelor negative ale violenţei asupra dezvoltării copilului; pregătirea adecvată a specialistilor pentru a interveni si a asista copiii victime ale violenţei precum si familiile acestora; dezvoltarea comunicării între servicii si specialisti astfel încât să poată fi acoperite toate situaţiile de abuz ale copilului si să se poată răspunde nevoilor de asistenţă; promovarea definiţiei abuzului care să includă vătămarea fizică, neglijarea, abuzul emoţional si sexual la care poate fi expus un copil în spaţiul familial; dezvoltarea, în cadrul întregii populaţii, a programelor de prevenire a abuzului asupra copilului, în special atunci când nu se cunoaste prevalenţa violenţei în familie.

Servicii pentru intervenţia în cazurile de violenţă în familie Potrivit Ordonanţei 95/2003 (art. 9), atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Familie sunt: a) elaborarea, fundamentarea si aplicarea strategiei si a programelor în domeniul fenomenului violenţei în familie; b) controlul aplicării reglementărilor din domeniul său de activitate si îndrumarea metodologică a activităţilor unităţilor destinate prevenirii si combaterii violenţei în familie; c) finanţarea sau, după caz, cofinanţarea programelor specifice în domeniul apărării si consolidării familiei, precum si al îngrijirii si protecţiei victimelor violenţei în familie; d) avizarea înfiinţării centrelor pentru adăpostirea victimelor violenţei în familie, a centrelor de recuperare pentru victimele violenţei în familie si a centrelor de asistenţă destinate agresorilor; e) includerea apelurilor telefonice pentru cazurile privind violenŃa în familie în cadrul serviciului telefonic de urgenţă cu număr unic de apel care funcţionează potrivit legii; f) instruirea, autorizarea si coordonarea activităţii profesionale a asistenţilor familiali;

4

Jones, D., Pickett, J., Oates, M. & Barbor, P., “Understanding Child Abuse”, M. Macmillan, 1987, p.42

g) organizarea de cursuri de cunoastere a formelor de violenţă în familie, precum si a mijloacelor de prevenire si combatere a acestora; h) efectuarea de studii si cercetări, elaborarea de strategii, prognoze, realizarea si publicarea de materiale stiinţifice si promoţionale specifice; i) realizarea bazei de date pentru gestionarea situaţiilor de violenţă în familie; j) implicarea si sprijinirea iniţiativelor partenerilor sociali în rezolvarea problemei violenţei în familie.

Practica de asistenţă socială în cazurile de abuz asupra copilului în spaţiul familial -

-

-

-

analiza necesităţii intervenţiei de urgenţă - dacă în urma investigaţiilor se constată o situaţie de abuz asupra copilului, asistentul social trebuie să evalueze riscurile de abuz imediat la care poate fi expus copilul si să decidă dacă mediul familial mai este un spaţiu sigur pentru copil. Asistentul social trebuie să fie constient de problemele generate de situaţia preluării copilului din familie; colectarea informaţiilor privind familia, problema abuzului si problemele cu care se confruntă familia. Vor fi colectate de asemenea date privind modelele sociale si paternul cultural al violenţei în comunitate; evaluarea resurselor personale si comunitare care pot fi folosite în intervenţie: analiza datelor si elaborarea planului de intervenţie incluzând asistenţa copilului abuzat, a fraţilor si surorilor acestuia precum si a părinţilor; implementarea planului de intervenţie prin derularea acţiunilor programate,contactarea specialistilor si a serviciilor de specialitate; monitorizarea cazului pentru a fi cunoscut modul în care acţiunile planificate sunt realizate, dacă serviciile mai sunt corespunzătore nevoilor si care sunt modificările cerute de evoluţia cazului; evaluarea finală a eficienţei intervenţiei;

Bibliografie 1. Violența în familie în România: legislația și sistemul judiciar – Asociația Baroului American. 2. Inițiativa juridică pentru Eupopa centrala și Eurasia 3. Asistența socială Studii și aplicații. Violența în familie și metodologia intervenției, G. Neamțu si Dumitru Stan, editura Polirom 2005 4.Violenţa în familie suport de curs pentru învăţământul la distanţă, Drd. Ana RADULESCU